În atenția moldovenilor care dețin cetățenia română: Se schimbă cărțile de identitate

Sputnik, 20 februarie 2019 09:30

Ministerul român al Afecerilor Interne anunţă noi norme propuse pentru sporirea securităţii cărţilor de identitate, fiind vorba de un acord informal în acest sens la care au ajuns reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi cei ai Parlamentului European.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Sputnik

Acum 30 minute
08:20
De data asta, nu e un animal, ci un băiat fictiv, Skillzy, însoțit de doi dintre cei mai buni jucători din lume, care va fi mascota oficială a Campionatului European de Fotbal 2020. Trioul a fost prezentat de UEFA la Amsterdam înainte de meciul dintre Olanda și Germania.
Acum o oră
08:00
Un an de la lansarea programului "Prima Casă", Guvernul a anunțat că numărul persoanelor care și-au procurat locuință în cadrul programului guvernamental „Prima casă” a ajuns la 1762. Din numărul total de beneficiari, 73 la sută sunt familii tinere, iar restul - tineri necăsătoriți.
Acum 2 ore
07:30
Autoritățile au decis să majoreze amenzile pentru cei care aruncă gunoiul în spații neautorizate.
Acum 4 ore
06:20
Peste 100 de beneficiari de pensii acordate în baza prevederilor acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale riscă să nu-și primească pensiile din cauză că nu au prezentat certificatul de viață.
Acum 8 ore
01:20
S-a încheiat meciului Moldova - Turcia cu scorul de 4:0 în favoarea echipei Turciei.
Acum 12 ore
23:40
Vremea în prima lună de primăvară este schimbătoare. Nori de ploaie au acoperit cerul deasupra Capitalei - Iată când vin ploile.
23:30
Premierul britanic Theresa May a organizat o întrunire de urgență la Chequers, reședința sa de vară, pentru a discuta despre criza privitoare la Brexit.
23:00
Scriitorul și criticul literar e talentat nu doar la scris, ci și la făcut plăcinte.
22:30
De la 1 ianuarie 2019, salariul minim în Germania a crescut la 9,19 euro/oră (brut). Însă în această ţară mai există un salariu minim în funcţie de ramura de activitate. Moldovenii care locuiesc în Germania pot afla, de asemenea, la ce salariu minim se poți aştepta în funcţie de regiunea în care lucrează.
22:00
Siria intenționează să utilizează toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a-și apăra dreptul asupra Înălțimilor Golan, aflate sub ocupația trupelor israeliene.
21:30
Donald Trump a semnat documentul prin care SUA recunosc suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan, în prezența lui Netaniahu.
21:00
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", membrii "Millenium Band" au dezvăluit detalii interesante despre lansarea unei noi piese alături de o producție video de excepție.
20:30
Sâmbătă, 23 martie, s-a desfășurat Festivalul-Concurs Național al cântecului francofon "Chantons, amis!". În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", doi dintre câștigătorii acestui deosebit concurs și-au împărtășit impresiile și emoțiile pe care le-au avut în cadrul evenimentului.
20:00
Ecologiștii bat alarma: în urma unei acțiuni în masă, desfășurată sâmbătă de un grup de ecologiști, aceștia au depistat metale grele, uleiuri și alte componente de deșeuri care au un efect devastator asupra mediului înconjurător. Agenții economici au refuzat să se alăture tinerilor ba chiar mai mult au refuzat un dialog constructiv.
Acum 24 ore
19:30
Pe parcursul lunii martie, în cadrul Liceului Teoretic "Budești", se desfășoară campania "Noi și legea", în cadrul căreia este organizat un amplu program de activități pentru dezvoltarea culturii juridice în rândul elevilor.
19:00
Vremea în prima lună de primăvară este schimbătoare. Nori de ploaie au acoperit cerul deasupra Capitalei - Iată când vin ploile.
18:40
Federația Moldovenească de Fotbal anunță care este componența de start a echipei naționale.
18:30
Federația Moldovenească de Fotbal anunță care este componența de start a echipei naționale.
18:10
Primăria municipiului Chişinău informează că astăzi a fost lansată o nouă linie de troleibuz spre comuna Bubuieci.
18:00
Republica Moldova va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană privind trecerea la ora de vară.
17:40
În timp ce deputații rebeli exercită presiuni asupra Theresei May ca să demisioneze, ea le-ar fi promis așa-numiților șefi ai Brexit că va demisiona dacă aceștia îi vor sprijini planul de divorț cu UE, potrivit editorului politic ITV.
17:00
Republica Moldova va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană privind trecerea la ora de vară.
16:40
Din 1 aprilie, pensiile în Moldova vor fi indexate. Din acest an a fost schimbată formula de indexare a pensiilor din Moldova. Cu cât se vor majora pensiile din 1 aprilie.
16:10
Au rămas ore numărate până la meciul Moldova-Turcia. Iată care este pronosticul acestei confruntări.
15:40
Meciul de fotbal Turcia – Moldova va avea loc luni, 25 martie curent.
15:10
Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, ca rezultat al desfășurării controlului amănunțit asupra unei persoanei și a unui mijloc de transport.
14:40
Meciul Turcia - Moldova: Urmăriți astăzi cel de-al doilea meci din cadrul preliminariilor #EURO2020. Fotbaliștii moldoveni, pe stadionul din Eskişehir, Turcia - Video
14:10
Ordinul privind stabilirea codului albastru de alertă teroristă, semnat de către directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, a fost emis în temeiul punctului 9 din Sistemul naţional de alertă teroristă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.995 din 17.10.2018.
13:40
Sputnik Moldova i-a contactat pe reprezentanții celor două formațiuni politice: PSRM și PDM, și ai Blocului Electoral ”ACUM„ pentru a afla reacția lor la invitația șefului statului de a participa la discuții cu privire la identificarea unei majorități parlamentare.
13:20
În cadrul unei operațiuni speciale din sudul țării, au fost reținuți membrii unui grup criminal - a fost nevoie de intervenția luptătorilor Fulger. Poliția vine cu detalii.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.