Candu îl somează pe Dodon să elibereze ostaticii moldoveni de la Moscova, să nu-i mai țină acolo până își termină promenada de două zile în Germania

Moldova24, 12 februarie 2019 21:30

Președintele Igor Dodon, care încearcă să tragă foloase electorale din situația piloților moldoveni eliberați din Afganistan, aflați acum la Moscova, trebuie să dea socoteală în fața legii. Declarația îi aparține președintelui Parlamentului, Andrian Candu. Într-o postare pe Facebook, acesta s-a arătat stupefiat de faptul că cei doi moldoveni se află în custodia unui ONG care aparține unui om de afaceri rus, aflat în relații bune cu Igor Dodon.”Aflăm cu stupefacție că echipei de la MAEIE, trimisă la Moscova să-i aducă pe cei doi moldoveni acasă, i s-a spus că ei nu se află în custodia Guvernului Federației Ruse, ci în custodia unui ONG (!). Acel ONG se pare că aparține domnului Ciaika (nu întru acum în detalii ce este cu acest ONG, revenim)”, a scris Candu.Președintele Parlamentului condamnă încercările lui Igor Dodon de a-i folosi pe cei doi piloți pentru PR electoral.”Este incredibil că echipa autorităților Republicii Moldova nu are acces la cetățenii ei, este plimbată dintr-o parte în alta, de parcă se așteaptă să vina "salvatorul" ca să-i ia pe ostatici. Vă explic de ce cred că se întâmplă toate acestea! Pentru că tot ce vedem este o acțiune de imagine a cetățeanului Dodon Igor, pe care nu-l pot numi președinte. Acest om trebuie să plece mâine pe două zile la plimbare în Germania, iar celor de la Moscova li s-a spus să-i țină pe compatrioții noștri acolo, până își termina Dodon promenada prin Europa, ca să poată veni după ei, secondat de camere de luat vederi, să se filmeze cu ostaticii, să-i pună să facă declarații despre rolul lui de "erou salvator". Iată care este scenariul!”, a scris Candu pe Facebook.Președintele Parlamentului i-a cerut imperativ liderului informal al socialiștilor să înceteze să se mai joace cu soarta piloților.”Domnule Dodon, opriți imediat toată această batjocură, eliberați cetățenii moldoveni din captivitate electorală în care îi țineți chiar dvs. acum. Ce-i mai important pentru dvs, aducerea acasă a cetățenilor moldoveni sau plimbarea la Munchen?”, continuă oficialul.Candu combate și un eventual argument al lui Dodon, precum că starea de sănătate a celor doi moldoveni nu ar permite transportarea lor.”Știu, o să spuneți că starea de sănătate a piloților moldoveni este de vină și că ei își vor reveni misterios imediat ce vă terminați treaba în Germania. Dar vă informez că Guvernul a trimis o echipă de medici la Moscova, care sunt gata să acorde asistență medicală și să confirme sau infirme dacă starea de sănătate permite ca ei să fie aduși acasă. De ce medicilor nu li se permite accesul la ei? Ca să nu vadă că pot fi aduși chiar și azi acasă?! Deci, nu vă obosiți cu minciuni, puteți cu un simplu telefon să puneți punct acestui caz în care ați demonstrat cât de cinic sunteți, cât de puțin contează pentru dumneavoastră moldovenii, dar cât de mult preț puneți pe imaginea dvs”, punctat Andrian Candu.Președintele Parlamentului mai atrage atenția că singurul lucru pe care l-a demonstrat Dodon în această situație este cât de cinic este prin modul în care se folosește în scop electoral de drama acestor doi oameni și a familiilor lor.Precizăm că Igor Ceaika, fiul procurorului general al Rusiei, este și copreședintele asociației ”Delovaia Rossia”, un paravan pentru proiectele promovate de Kremlin pentru a-i oferi susținere lui Igor Dodon. În ultimii doi ani, Ceaika și Dodon s-au întâlnit de mai multe ori, ultima fiind în septembrie 2018, la așa-numitul forumul economic moldo-rus, la care Moscova a promis proiecte investiționale de cel puțin 100 de milioane de euro, dar care s-au dovedit a fi declarații populiste pentru a crește avantajul PSRM la alegerile parlamentare din Moldova.În același timp, Ceaika nu uită nici de propriile interese. Acesta a convenit cu administrația de la Tiraspol, cu acoperirea lui Dodon, să lanseze o fermă de producere a criptomonedelor în regiunea transnistreană. În acest scop urma să fie folosit gazul rusesc, pentru care Tiraspolul nu plătește Gazpromului.sursa: timpul.md

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova24

Acum 8 ore
20:45
Deputatul din PAS, Dumitru Alaiba, se lovește cu dreptul în stângul. După ce a indicat în declarația de avere un preț de doar 30 mii de euro, pentru o cotă parte de 50% dintr-o casă de lux și terenul aferent situat în sectorul Telecentru ce valorează în realitate milioane de lei, deputatul nu a scris nimic ce ține de îndemnizațiile soției primite din Estonia. Dar s-au dat ambii de gol într-un video postat pe Facebook.Din dorința de a-și face PR, Alaiba și soția acestuia originară din Estonia, au postat un video pe Facebook în care au enumerat ce proprietăți au fiecare dintre ei. Deputatul din PAS recunoaște în video că este obligat de lege să indice în declarația de avere și toate veniturile soției, dar dacă e să analizăm declarația depusă de către acesta la CEC, vom vedea mai multe „scăpări”.„Suntem căsătoriți și eu sunt obligat să declar și averile soției”, a declarat Alaiba.Soția deputatului din PAS a confirmat cele spuse de soțul ei și a ținut să concretizeze că ea nu este deputat în Parlamentul de la Chișinău. Imediat, Dumitru Alaiba a punctat în engleză „yet”, adică „încă” sau „deocamdată” aceasta nu este deputat, lăsând astfel să se înțeleagă că are planuri în acest sens.Mai mult decât atât, soția lui Alaiba a mai spus în video că până acum a beneficiat de indemnizație de maternitate din Estonia, care s-ar termina în această lună. Cu toate acestea, în declarația de avere depusă de Dumitru Alaiba la CEC, vedem că nu este indicată respectiva indemnizație de care a vorbit soția sa, acest lucru reprezentând o ilegalitate. Amintim că Dumitru Alaiba a ajuns deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele PAS cu cele mai puține voturi obținute. Dumitru Alaiba este și fostul consilier al lui Vlad Filat și s-a făcut remarcat în presă când a promovat în anul 2013 un articol prin care scria că „Banca de Economii va fi bine”, numindu-i în același timp „oportuniști politici” pe cei care trăgeau alarma că Filat și Platon pun pe brânci sistemul bancar.sursa: telegraph.md
Acum 12 ore
17:30
O aeronavă ce aparține companiei aeriene BlueBird Airways (înregistrat insula Creta/Grecia) a survolat ilegal spațiul aerian al R.Moldova și a aterizat pe aeroportul Chișinau fără permisiunea Autorității Aeronautice Civile (AAC), spun surse din domeniul aviației, potrivit Deschide.md. 
16:30
Circa 3000 de poliţişti  vor fi la datorie  în perioada sărbătorilor de Paște și în seara de Înviere, pentru asigurarea  ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru prevenirea  faptelor antisociale. Efective ale polițiștilor de patrulare  vor acționa pe drumurile publice pentru asigurarea fluidității traficului. Pentru  asigurarea circulației libere și reducerea timpului de deplasare , s-au  impus urmăroarele  restricţii: În perioada 24 - 28 aprilie, Poliţia nu recomandă conducătorilor parcarea mijloacelor de transport în perimetrul următoarelor obiective: Gara Centrală, Piața Centrală, Gara de Nord şi Piața Domus (angro). De asemenea, se va restricționa parcarea vehiculelor pe străzile: str.M.B.Bodoni (tronson cuprins între străzile Columna și bd. Ștefan cel Mare și Sfînt); str. Dosoftei (tronson cuprins între străzile Sf. Țării și M.B.Bodoni). Pentru data de 27 aprilie, în adiacentul Catedralei Metropolitane, se recomandă parcarea vehiculelor în următoarele perimetre: str. A. Pușkin (tronson cuprins între străzile V. Micle și C. Tănase); str. V. Micle (tronson cuprins între străzile A.Pușkin și V.Pîrcălab); str. Columna (tronson cuprins între străzile Tricolorului și A.Pușkin); str. Alexandru cel Bun (tronson cuprins între străzile A.Pușkin și M.B.Bodoni); str.M.B.Bodoni (tronson cuprins între străzile Ierusalim și Columna); str. Ierusalim (tronson cuprins între străzile A.Pușkin și M.B.Bodoni). Polițiștii  îndeamnă repetat șoferii să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice,  să respecte limita de viteză pe porțiunile de drum, iar cei vin de peste hotarele țării să respecte Regulamentul Circulației Rutiere al Republicii Moldova.  
16:00
Fondul Monetar Internațional recomandă politicienilor de la Chișinău să evite orice inițiative care ar atenta la independența și funcționalitatea Băncii Naționale a Moldovei. "Reforma cadrului legislativ realizată după criza bancară din anul 2014 a fost susținută de FMI și a dus la consolidarea cadrului de guvernanță a Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și la fortificarea autonomiei sale. Actualmente, cadrul de guvernanță se bazează pe mecanisme adecvate, dacă ne referim la procedurile de revocare a conducerii BNM”, se spune într-un comunicat difuzat de Volodymyr Tulin, reprezentantul Permanent al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Moldova.Volodymyr Tulin se referă și la convertirea creditelor de urgență, acordate băncilor cu probleme în anii 2014-2015, în hârtii de valoare de stat.„Ce ține de convertirea creditelor de urgență, acordate băncilor cu probleme în anii 2014-2015, în hârtii de valoare de stat, aceasta este absolut necesară în vederea asigurării viabilității bilanțului contabil al BNM și, prin urmare, a capacității Băncii Naționale de a realiza mandatul de menținere a stabilității prețurilor și a stabilității financiare. În continuare, este esențial de protejat rezultatele obținute cu mult efort și de evitat orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță existente, care asigură funcționalitatea băncii centrale. FMI va monitoriza îndeaproape evoluțiile din acest domeniu”, se mai conține în comunicat.Amintim că în așa-zisul pachet de dezoligarhizare a Republicii Moldova, propus de blocul ACUM, figurează modificarea Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, precum și revocarea din funcție a Guvernatorului BNM.
14:30
Ofițerii de investigație ai Direcției Antidrog, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău oficiul Râșcani, în conlucrare cu ofițerii de investigație din Italia au destructurat un grup criminal specializat în producere, contrabanda și comercializare a drogurilor de tip Ecstasy sub formă de pastile, fiind ridicate aproximativ 6000 de pastile și reținute cinci persoane.Polițiștii Direcției Antidrog au identificat mai multe persoane cu rol de realizatori a drogurilor de tip pastile Ecstasy, inclusiv în incinta cluburilor de noapte. De la suspecți au fost efectuate achiziții de control, iar ulterior s-a stabilit că drogurile provin din Italia și sunt aduse pe cale de contrabandă prin intermediul microbuzelor de rută.În rezultatul măsurilor speciale de investigație au fost reținuți patru moldoveni, cu vârsta cuprinsă între 24 și 40 de ani. În cadrul perchezițiilor petrecute în Republica Moldova au fost depistate și ridicate circa 4000 de pastile Ecstasy, telefoane mobile, bani proveniți din realizarea drogurilor. În Italia au fost ridicate peste 2000 de pastile de același tip.Valoarea drogurilor ridicate este de aproximativ 1.500.000 lei. O pastilă de Ecstasy era realizată la prețul de 200 – 250 de lei.Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată în instanța de judecată suspecții riscă o pedeapsă sub formă de închisoare, pe un termen de la 7 la 15 ani.
14:00
Un inspector din cadrul Serviciului supraveghere tehnică şi accidente rutiere al Inspectoratului de poliţie Drochia a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Poliţistul ar fi cerut 45 000 de lei de la un şofer pentru a-l ajuta să scape de pedeapsă pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.Cauza a fost pornită după ce şoferul s-a adresat cu o plângere la CNA în care a denunţat că, un poliţist susţine că ar avea influenţă asupra unor judecători şi procurori din Drochia şi că-i poate determina să nu-l tragă la răspundere penală şi să nu-l lipsească de dreptul de a conduce. Asta după ce, la 18 aprilie, şoferul ar fi fost prins beat la volan şi i s-a ridicat permisul de conducere.Reţinerea a avut loc în adiacentul Inspectoratului de poliţie, în prezent inspectorul fiind reţinut pentru 72 de ore. Pe numele lui a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal - traficul de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de ocupa funcţii publice.
Acum 24 ore
13:30
În Estonia, partidul care a luat cele mai multe voturi la ultimele alegerile parlamentare, a rămas în opoziție, din cauza aroganței liderului acestuia, Kaja Kallas.În opinia bloggerului Eugen Luchianiuc, această stare de fapt ar putea fi un precedent și pentru Republica Moldova, unde partidele parlamentare nu pot crea o majoritate, care să învestească un guvern funcțional.„Ieri, președinta Estoniei, a semnat decretul de numire a noului guvern din care fac parte partidele care au luat în alegeri locurile 2, 3 și 4. Partide din care face parte și un partid eurosceptic. Kaja Kallas a rămas cu ochii în soare chiar dacă are de două ori mai multe voturi decât ocupantul locului secund – Juri Ratas, partidului de pe 2 și actual prim-ministru al Estoniei”, scrie Luchianiuc, într-un articol publicat astăzi.Autorul sugerează că și în Republica Moldova s-ar putea produce o situație similară, iar partidul cu cele mai multe mandate în Parlament va ajunge în opoziție.
13:00
Către finele anului 2019, împrumuturile imobiliare ar putea să se plaseze pe locul doi în structura creditului bancar, depășindu-le pe cele pentru consum și industrie. Este concluzia la care au ajuns autorii unei analize publicată pe pagina de Facebook Poșta de Știri.Analiza pornește de la cea mai recentă decizie a Guvernului Filip, de extindere a categoriilor de persoane care pot contracta un credit în cadrul programului guvernamental “Prima Casă”.”Conform modificărilor operate, beneficiari pot fi și persoanele care dețin în proprietate o locuință cu o suprafață de până la 9 m.p. pentru fiecare membru al familiei. Adică, o familie din patru persoane – părinții și doi copii – care locuiesc într-o garsonieră de până la 36 m. p., poate acum să-și procure o casă nouă prin intermediul programului guvernamental. Iar garsoniera poate servi drept garanție suplimentară pentru bănci sau, după procurarea noii locuințe, o sursă de bani – din chirie sau vânzare – pentru plata, inclusiv în avans, a unei părți din credit. Prin urmare, prognoza Guvernului, anunțată la începutul acestui an, privind acordarea a 3 mii de credite “Prima Casă” în 2019 ar putea fi revăzută în creștere”, se conține în analiza citată.În opinia autorilor, prin îmbunătățirea acestui proiect, Executivul impulsionează creditul imobiliar din țara noastră.”În prezent, valoarea medie a unui credit oferit în cadrul “Prima Casă” este de cca. 500 mii de lei. În aceste condiții, suma creditelor noi oferite pe parcursul anului 2019 ar putea ușor să atingă nivelul de 2 miliarde de lei. Acest lucru va împinge puternic creditul bancar imobiliar”, consideră autorii analizei. sursa: hotnews.md
12:45
Deputatul PAS, Dumitru Alaiba ar fi ocupat abuziv un teren de doi ari ari din proprietatea Primăriei Chișinău, iar valoarea cadastrală a bunurilor deținute de acesta este de peste 82 mii euro. Cu toate acestea, scrie bloggerul Corneliu Grandrabur, într-un articol publicat azi, Alaiba a indicat o valoare totală de doar 30 mii €.Bloggerul citat mai scrie că, pentru a se eschiva și de la plata impozitelor pe bunurile imobile care depșesc 120 mp, casa a fost divizata în: Casa de locuit (94,5 mp, valoarea 836533 lei, 42 mii €, bucatarie de vară de 69 mp (valoarea 242926 lei, 12 mii € și șopron de 13 mp (valoarea 34 mii lei (1700 €).”Matematica ne arata ca terenul + casa și „anexele” valorează peste 82 mii euro, nu 30 de mii cum a indicat proletarul. Dar aceasta este numai valoarea cadastrală, pe cand valoarea de piață e de câteva milioane!”, notează Gandrabur.Gandrabur adaugă că pe lângă terenul de 908 mp, dintre care 454 mp îi deține cu drept de proprietate, Dumitru Alaiba mai are în proprietate și cateva apartamente, iar majoritatea bunurilor au fost dobândite în 2016-2017, după ce Filat deja a fost încarcerat și a început cercetarea penală în dosarul BEM.Amintim că vicepreședintele Tineretului Democrat, Ion Harghel a dezvăluit, în cadrul unei noi ediții a emisiunii Într-un PAS bun, că deputatul Dumitru Alaiba, fost consilier al ex-premierului Vlad Filat, locuiește într-o casă cu un preț de piață de cel puțin 6 milioane de lei.În declarația de avere însă, Alaiba a indicat că ar deține începând cu anul 2017 doar 50% din casa și terenul pe care a fost construită aceasta. La valoarea acestui bun, deputatul din PAS a indicat modesta sumă de doar 30 mii euro. În realitate. astfel de imobile de lux costă în respectiva zonă a municipiului Chișinău 350 000 și chiar 500 000 euro.sursa: actual.md
11:30
Implementarea micii reforme fiscale de către actuala guvernare are un efect pozitiv asupra economiei naționale. Este opinia lui Iurie Bezer, directorul companiei farmaceutice Becor și al rețelei de farmacii Elody, exprimată într-un interviu pentru pavelzingan.md.„Modificările în legislația fiscală, operate în vara anului trecut, au un efect pozitiv, în special în domeniul fiscal. Compania noastră a resimțit din plin reducerea poverii fiscale, iar acest fapt ne-a permis să fim mai competitivi pe piață”, a spus Iurie Bezer.Omul de afaceri a apreciat și compensarea cu 100 de procente de către stat a unor medicamente de primă necesitate.„Este un pas important. Aproape o treime din farmaciile noastre sunt deschise în satele Moldovei. Este o decizie benefică pentru cele mai defavorizate pături ale populației”, a mai spus Bezer. Amintim că pachetele de legi care vizează „mica reformă fiscală”, adoptate de Parlament în vara anului trecut, prevăd că, în premieră pentru istoria țării, minimul de existență nu mai este impozitat. La fel, pachetul de legi mai prevede că angajatorul achită doar 18% la bugetul asigurărilor sociale, comparativ cu 23% cum era până acum.Reforma mai conține și limitarea abuzurilor asupra oamenilor de afaceri din partea instituțiilor de drept.“Mica reformă fiscală” propune şi un nou sistem de impozitare pentru cei care prestează activitatea de taximetrie. Astfel, angajaţii care primesc un salariu lunar de până la 10 mii de lei plătesc un impozit lunar fix de doar 500 de lei.
11:00
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong-un s-au întâlnit pentru prima oară în istorie, joi, pe insula Russky, în apropierea de Vladivostok. Cei doi şi-au strâns mâna şi au pozat împreună, înainte de a intra într-o clădire a Universităţii Federale din Estul Îndepărtat, unde are loc summit-ul.Potrivit BBC, Kremlinul a anunţat că cei doi liderii vor discuta despre denuclearizare, iar Kim Jong-un a precizat că solicită sprijin după ce discuţiile cu SUA au eşuat. Donald Trump şi Kim Jong-un s-au întâlnit la Hanoi la începutul acestui an fără a ajunge la un acord."Am ajuns în Rusia purtând sentimentele calde ale poporului nostru şi, aşa cum am spus deja, sper că această vizită va fi una de succes şi utilă", a declarat Kim Jong-un, miercuri, la televiziunea rusă, după trecerea frontierei la Khasan."Sper că în timpul întâlnirii cu preşedintele Putin, voi putea discuta într-un mod concret problemele legate de soluţionarea situaţiei peninsulei coreene şi de dezvoltarea relaţiilor noastre bilaterale", a adăugat Kim Jong-un.Vladimir Putin a devenit astel al şaselea lider care îl cunoaşte pe Kim Jong-un de când acesta a preluat puterea în Coreea de Nord în 2011. Toate aceste întâlniri au avut loc în 2018, după ce regimul de la Phenian a început să îşi construiască relaţiile diplomatice.Până la momentul actual, Kim Jong-un a avut întrevedere cu preşedintele chinez Xi Jinping, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, premierul statului Singapore, Lee Hsien Loong, preşedintele american Donald Trump şi preşedintele Vietnamului, Nguyen Phu Trong. sursa: mediafax.ro
10:30
Patru persoane, între care și un polițist, au fost reținute în cadrul unei operațiuni de amploare, desfășurată de PCCOCS și serviciile specializate ale Vămii. Bărbații, cu vârste cuprinse între 36 și 49 de ani, sunt învinuiți într-un dosar de contrabandă cu mărfuri de larg consum, care erau introduse ilegal în țară prin regiunea transnistreană. Printre învinuiți se numără și un angajat al Inspectoratului de Poliție Bender, care era responsabil de escortarea autovehiculelor folosite pentru transportarea mărfurilor de contrabandă.Activitatea infracțională a grupării a fost documentată pe parcursul a circa trei luni de zile, membrii grupării fiind reținuți în flagrant chiar în momentul descărcării loturilor de contrabandă într-un depozit de la periferia municipiului Chișinău. Imediat după reținerea acestora, ofițerii serviciilor specializate ale Vămii, în comun cu procurorii PCCOCS, au descins la mai multe locații din Capitală, fiind vizate domicilii, depozite și unități comerciale. În total, au fost operate 12 percheziții, în cadrul cărora au fost depistate mai multe loturi de mărfuri de larg consum, estimate preliminar la peste 5 milioane de lei. Potrivit materialelor urmăririi penale, este vorba despre loturi impunătoare de sisteme audio/video, cabluri de interconectare, piese auto, articole vestimentare, echipamente de pescuit, aparate de tuns etc.Totodată, au fost indisponibilizate și vehiculele folosite pentru transportarea mărfurilor de contrabandă sau pe post de antemergătoare.Potrivit informațiilor deținute, mărfurile erau procurate din regiunile Odesa și Harkov, după care - introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu eludarea posturilor vamale interne de control. Aici și intervenea rolul angajatului poliției, care avea misiunea de a inspecta traseele și de a semnala despre eventuale filtre de control.Cercetările sunt continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în schema de contrabandă deconspirată și tragerii la răspundere a acestora. Dacă vor fi găsiți vinovați de cele incriminate, învinuiții riscă până la 10 ani de detenție.
10:15
Unul dintre cei doi angajați din cadrul Direcției Antidrog al INI, reținuți pentru trafic de influență la începutul lunii aprilie, a ajuns pe banca acuzaților. Acesta este învinuit de trafic de influență, conform de art. 326 alin. (1) Cod penal.Conform materialelor cauzei penale, învinuitul a pretins și primit suma de 1400 de euro de la un figurant într-un dosar penal pentru traficul ilegal de droguri, în schimbul cărora ar urma să influențeze un procuror, ca ultimul să nu conteste la Curtea de Apel, încheierea judecătorului de instrucție, prin care învinuitului i-a fost înlocuit arestul preventiv – în arest la domiciliu.În continuarea acțiunilor ilegale, învinuitul a pretins mijloace bănești în sumă de 5600 euro, susținând că poate influența procurorul de caz să adopte o hotărâre favorabilă în cazul persoanei învinuite de infracțiunea sus menționată, intenție, însă care nu a fost dusă la bun sfârșit. Dacă va fi declarat vinovat de către instanța de judecată, învinuitul riscă până la 5 ani de închisoare sau o amendă de până la 3000 unități convenționale.
Ieri
20:00
Astăzi, 24 aprilie, a fost redeschisă porțiunea de drum care face legătura dintre capitală și localitatea Cruzești, tronson de ocolire a comunei Budești. Artera are o lungime de 400 metri (digul Budești), iar lucrările de reparație a drumului au fost executate de Î.M. Regia „Exdrupo" și au costat 3 milioane lei, potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinău.Activitatea drumarilor a durat circa 3 săptămâni, prin intervenții la fundație și așternerea a două straturi de asfalt, pe o suprafață de 5 mii m².Drumul L-455 nu a fost reparat capital timp de 30 ani, iar solicitarea privind necesitatea reabilitării tronsonului a venit din partea locuitorilor din zonă, dar și de la șoferii, care circulă zilnic pe artera respectivă.
19:30
Producătorii agricoli vor primi subvenții mai mari din partea statului. Sprijinul financiar acordat unui agricultor a fost majorat de la 3 milioane până la 5 milioane de lei pe an, iar pentru grupurile de producători - până la 7,5 milioane de lei. Noile prevederi referitoare la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural au fost aprobate astăzi de Guvern.Proiectul are scopul să asigure o utilizare mai eficientă a mijloacelor financiare prin direcționarea acestora către domenii cu valoare adăugată înaltă. Majorarea plafonului de sprijin acordat unui agricultor sau unui grup de producători va crea premisele necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii de post recoltare și va crește posibilitățile de accesare a noilor piețe de desfacere.De asemenea, proiectul va contribui la consolidarea grupurilor de producători, la motivarea creării grupurilor noi, la stimularea exporturilor, precum și la creşterea calităţii produselor.Proiectul mai propune majorări a subvenţiilor în ramurile cu un impact sporit în agricultură. Prin urmare, statul îi va sprijini financiar pe cei care vor dezvolta afaceri în sectorul pomicol și viticol, oferind astfel mai multe oportunități pentru tinerii antreprenori de a investi în afaceri în localitățile rurale.Sunt încurajate și investițiile în dezvoltarea sectorului zootehnic pentru creșterea cantitativă, dar și calitativă a volumului de lapte produs în Republica Moldova, precum și pentru obținerea dreptului de a exporta în Uniunea Europeană carne, ouă de pasăre, dar și produse avicole.sursa: gov.md
19:15
“Dialogul surzilor” al blocului ACUM cu cei de la PSRM este tratat ironic, pe Facebook, de fostul deputat Ştefan Secăreanu. În opinia lui Secăreanu, cei de la PAS-PPDA dau dovadă de lăcomie şi lipsă de tact politic.“Jale mare ACUM: PSRM-ul le-a fluturat din codiță, nu a venit la „invitație”! Rămâne să-l mai invitați ACUM pe Shor! Doar el, pușcăriabilul, vă poate da guvern minoritar! Că-i minoritar, nu?! Așa pățesc înfumurații care, cu doar 26 de mandate, vor să aibă și președinția Parlamentului, și guvernul lor minoritar! Alegerile anticipate, provocate ACUM, vor fi mortale pentru înfumurați!”, a scris Secăreamnu, pe Facebook.Amintim că deputații socialiști au ignorat şi astăzi noua invitație la discuții din partea PAS și PPDA. Deputații Igor Munteanu, Mihai Popșoi, Alexandr Slusari, Chiril Moțpan și Igor Grosu au așteptat în zadar ca cineva din colegii lor din PSRM să vină să discute despre coaliție de guvernare. Ulterior, Slusari și Popșoi au declarat, de mai multe ori, că între PAS, PPDA și PSRM nu poate fi nimic în comun și că ei nu intenționează să formeze o alianță pe patru ani cu socialiștii.sursa: hotnews.md
18:45
Începând cu 1 mai curent, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real va crește cu 165 de lei și va constitui 2775 de lei pe lună. Hotărârea a fost aprobată astăzi de Guvern.Astfel, angajatorii de la întreprinderi, organizații și alte instituții din sectorul real al economiei nu vor putea oferi muncitorilor o remunerare mai mică de 16,42 lei pe oră sau 2775 de lei pe lună. Salariul este calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real servește drept bază pentru diferențierea salariilor, reieșind din pregătirea profesională, calificarea și competența salariatului. Acesta se reexaminează anual de Guvern, în funcţie de creșterea indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii.În 2018, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real a fost de 2610 de lei.Din 1 decembrie anul trecut, aproximativ 200 de mii de bugetari primesc lefuri mai mari. În unele cazuri, salariile au crescut şi cu peste 100 de procente.
18:30
Guvernul a aprobat modificările la Regulamentul de implementare a Programului de stat PRIMA CASĂ. Astfel, marja maximă pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2019 pentru creditele garantate de stat va fi redusă de la 3% la 2%. Totodată, documentul prevede că beneficiari ai Programului PRIMA CASĂ pot fi şi persoanele care, în decursul ultimelor 12 luni, au în proprietate o locuință cu o suprafață ce nu depășește nouă metri pătrați pentru fiecare membru al familiei. Anterior, solicitanții trebuiau să nu dețină nicio locuință.O altă modificare ține de excluderea carnetului de muncă, certificatului eliberat de Serviciul Fiscal de Stat și a extrasului din Registrul Bunurilor imobile din lista actelor obligatorii pe care solicitanții programului PRIMA CASĂ urmau să le prezinte. A fost redus și termenul de perfectare a contractelor de garanție de la 10 la 5 zile lucrătoare. Până în prezent, la PRIMA CASĂ au aplicat 2100 de tineri și familii tinere, care au primit credite pentru procurarea locuințelor în valoare de peste UN MILIARD DE LEI.sursa: publika.md
15:45
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 24 aprilie You may also like Vlad Plahotniuc i-a felicitat pe sportivii Tatiana Salcuţan și Alexandrin Guţu: Am admirat întotdeauna oamenii luptători, cu mentalitate de învingători PROGRAMUL zilei de astăzi, dedicat sărbătorii Naţionale „Ziua Limbii Române” Accident la Ștefan Vodă // Un bebeluș în cărucior a murit după ce a fost lovit de un VAZ (FOTO) Dosarul BAC – 2016: O profesoară şi o secretară, acuzate de trafic de influenţă SIS a identificat şi reţ...
15:45
Alegătorii blocului ACUM se uită cu reticenţă la negocierile cu exponenţii PSRM. Analistul politic Dan Dungaciu crede că cei de la PAS şi PPDA vor avea de pierdut mai mult decât socialiştii, la alegerile parlamentare anticipate.“Blocul ACUM este în cea mai mare dificultate pentru că plutește între două tendințe care există la electoratul ACUM. Pe de o parte este dorința de deoligarhizarea a țării și există presiunea pe ACUM să facă ceva în această direcție, iar pe de altă parte există un segment al alegătorilor ACUM care se uită cu suspiciune la aceste discuții și nu crede că cea mai bună soluție este comunicarea cu PSRM”, adeclarat Dungaciu, în cadrul unei emisiuni difuzată de TV8. Dungaciu crede că blocul ACUM ar putea obţine un scor mai mic la alegerile anticpate, din cauza discuţiilor cu PSRM”Aceste negocieri sunt de fapt și politice și mediatice. Asta este cea mai proastă formulă într-o negociere, deoarece fiecare parte se gândește că aceste negocieri pot să cadă și pot să moară înainte de a se naște și războiul mediatic în perspectiva unor anticipate este la fel de important. Mediatic vorbind dacă negocierea eșuează, PSRM pierde mai puțin decât ACUM în cazul anticipatelor”, a precizat analistul politic. sursa: hotnews.md
14:45
Fostul consilier al lui Vlad Filat, actual deputat pe listele PAS, Dumitru Alaiba, se pare că trăiește pe picior mare. Chiar dacă pe Facebook a făcut un live în care spunea că un mic frigider din biroul Parlamentului ar fi un lux pentru el, acesta locuiește într-o casă ce are un preț de piață de cel puțin 6 milioane de lei.În declarația de avere însă, deputatul Dumitru Alaiba a indicat că ar deține, începând cu anul 2017, doar 50% din casa și terenul pe care a fost construită aceasta. La valoarea acestui bun, deputatul din PAS a indicat modesta sumă de doar 30 mii euro. La o simplă cercetare pe site-urile de anunțuri imobiliare din Moldova, găsim însă că astfel de imobile de lux costă, în respectiva zonă a municipiului Chișinău, 350 000 și chiar 500 000 euro. Dezvăluirea a fost făcută de către Ion Harghel, în cadrul unei ediții a emisiunii „Într-un PAS bun”.Autorul a decis astfel să arate adevărata față a deputaților din blocul ACUM care-și spun că ar reprezenta noua clasă politică. Despre Alaiba, Harghel a mai amintit că acesta a fost administratorul unei pagini de troll peledemiste, „Jios Aliansul”, pagină pe care o administra chiar din clădirea Guvernului Republicii Moldova. Alaiba a mai fost, începând cu anul 2009, șef-adjunct al Cancelariei de Stat. În anul 2012, Vlad Filat îl promovează pe Alaiba în funcția de Consultant în oficiul Prim-ministrului, iar în 2013, actualul deputat PAS este numit deja de către Vlad Filat în funcția de șef al Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului și în paralel continua să trollească partidele de alianță PDM și PL. Autorul emisiunii a mai menționat că în timp ce șeful lui Dumitru Alaiba, Vlad Filat, punea împreună cu Veaceslav Platon pe brânci sistemul bancar al țării, Alaiba promova în presa lor „liberă” și „independentă” că va fi totul bine cu Banca de Economii. Ulterior însă, moldovenii au aflat că de la BEM s-a furat miliardul.În cadrul aceleiași ediții, Harghel a menționat și alte persoane care au ajuns deputați pe listele blocului ACUM. Despre Maria Ciobanu a amintit că aceasta împreună cu alți deputați din PLDM, cereau insistent eliberarea lui Vlad Filat pe proprie garanție, dar și despre fostul liberal Lilian Carp, care în 2016 semna o declarație prin care se cerea ca Președintele de atunci, Nicolae Timofti, să-l nominalizeze la funcția de Prim-ministru, pe Vlad Plahotniuc.Despre Octavian Țîcu, autorul emisiunii „Într-un PAS bun” a amintit că s-a perindat pe la mai multe partide, inclusiv PL, PPEM-ul lui Iurie Leancă, dar și despre relația acestuia cu actualul deputat al Partidului ȘOR, Marina Tauber.Alți doi deputați din ACUM care au intrat în vizor, sunt Petru Frunze, fostul Primar al Puhoiului despre care presa a scris că mituia alegătorii în 2015 cu pește înghețat de proveniență dubioasă, dar și Sergiu Litvinenco, jurist și deputat PAS, al cărui tată este în prezent consilier local din partea PDM. Litvinenco a făcut parte din echipa prezidențială pe timpul lui Vladimir Voronin, apoi a oferit consultanță în Guvernul condus de Chiril Gaburici.sursa: telegraph.md
13:30
Exponenţii PAS şi PPDA s-au arătat deranjaţi astăzi de faptul că deputaţii PSRM nu doresc să accepte varianta expusă de blocul ACUM privind partajarea funcţiilor în Parlament. Vicepreşedintele PPDA, Alexandru Slusari, a dat clar de înţeles că liderul formaţiunii îşi doreşte postul de speaker, pentru a avea o trambulină la alegerile locale din acest an, atunci când ar intenţiona să candideze pentru funcţia de primar de Chişinău.“Eu consider că Năstase ar trebui să candideze pentru funcţia de primar, dar decizia va fi luată la nivelul ACUM. Nu este decizia lui, dar a blocului ACUM”, a declarat Alexandru Slusari.Dorinţa lui Năstase de a ajunge preşedinte al Parlamentului a fost confirmată şi de vicepreşedintele PAS, Mihai Popşoi.“Avem nevoie de funcţia de speaker, pentru a ne asigura controlul asupra procesului de deoligarhizare. După aia venim să discutăm”, a spus Popşoi.Amintim că deputații socialiști au ignorat şi astăzi noua invitație la discuții din partea PAS și PPDA. Deputații Igor Munteanu, Mihai Popșoi, Alexandr Slusari, Chiril Moțpan și Igor Grosu au așteptat în zadar ca cineva din colegii lor din PSRM să vină să discute despre coaliție de guvernare.
12:45
Blocul ACUM nu vrea crearea unei coaliții funcționale cu socialiștii și optează pentru alegeri anticipate peste câteva luni. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, după ce PSRM a ignorat invitația blocului ACUM la discuții despre formarea unei majorități parlamentare.”Nu vom trece linia roșie de creare a unei coaliții pe patru ani, cu partajarea funcțiilor. Mingea este pe terenul socialiștilor, care trebuie să decidă dacă în decurs de două luni vor realiza măcar o parte din programul lor”, a declarat Slusari.Acesta a insistat că PSRM, PAS și PPDA sunt pe poziții diametral opuse, departe unii de alții.Colegul său de bloc, Mihai Popșoi, vicepreședinte al PAS, a spus clar că Năstase privește funcția de speaker ca pe o trambulină pentru alegerile locale. Potrivit lui, Năstase va demisiona ca să candideze pentru funcția de primar general al Chișinăului.Amintim că blocul ACUM insistă ca socialiștii să le susțină exclusiv agenda politică a PAS și PPDA, inclusiv votarea lui Năstase în funcția de președinte al Parlamentului, iar a Maiei Sandu – în fruntea Guvernului. La fel, PAS și PPDA vor să anuleze sistemul mixt de vot, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și să organizeze, în câteva luni, alegeri anticipate.sursa: timpul.md
12:00
În perioada 24 - 28 aprilie, în perimetrul următoarelor obiective:️Gara Centrală️Piața Centrală️Gara de Nord️Piața Domos (angro) va fi restricționată parcarea transportului personal pe străzile adiacente.Aceste activități au drept scop asigurarea circulație libere și fără impedimente a tuturor participanților la trafic, precum și reducerea timpului de deplasare pentru transportul particular ce se va deplasa prin zonele respective.INP recomandă:1. deplasați-vă cu transportul public;2. respectați indicațiile ofițerilor de patrulare;3. planificați ruta de deplasare reieșind din informațiile oferite de serviciul #InfoTrafic.
12:00
Deputații socialiști au ignorat noua invitație la discuții din partea PAS și PPDA. Deputații Igor Munteanu, Mihai Popșoi, Alexandr Slusari, Chiril Moțpan și Igor Grosu au așteptat în zadar ca cineva din colegii lor din PSRM să vină să discute despre coaliție de guvernare. Invitația a fost făcută pentru ora 11, la Parlament.În declarațiile pentru presă, unul din adjuncții lui Andrei Năstase, Alexandru Slusari, a insistat că șeful său de partid trebuie să fie președinte al Parlamentului.Amintim că secretarul PSRM pentru ideologie, Ion Ceban, a scris ieri, pe Facebook, că socialiștii au remarcat tonalitatea mai puțin agresivă a mesajelor celor din ACUM, dar o discuții despre formarea alianțelor pot avea loc doar dacă PAS și PPDA acceptă formarea unei coaliții stabile de guvernare, în baza propunerilor înaintate de Consiliul Republican al PSRM. Printre condiții se numără o alianță funcțională, nu un guvern minoritar.La fel, socialiștii vor funcția de președinte al Parlamentului pentru liderul său, Zinaida Greceanîi, controlul ministerelor Apărării, de Externe, al biroului de Reintegrare. PSRM mai vrea garanții că Moldova nu va adera la NATO, statul special pentru limba rusă și extinderea împuternicilor pentru președintele Igor Dodon.La fel, socialiștii au fost deranjați „de unele acțiuni și activități cu tentă unionistă din ultimele zile, la care activ participă conducerea Blocului „ACUM” și care categoric nu pot fi acceptate de socialiști ca element al următoarei guvernări”.sursa: today.md
11:45
Atitudinea liderilor PAS şi PPDA faţă de victoria lui Vladimir Zelenskii asupra lui Petro Poroşenko, pe care o consideră ab initio  benefică pentru Ucraina, frizează absurdul și este demn să fie introdus într-o antologie a politicianismului autist. Este opinia analistului politic Corneliu Ciurea, exprimată într-un editorial publicat de portalul hotnews.md.“Atât liderii PAS-ului, cât și cei din Platforma DA, susțin că victoria lui Zelenskii asupra lui Poroșenko este benefică nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Moldova, deoarece ”a fost înfrânt prietenul lui Plahotniuc – Poroșenko”. Acest mod de a cugeta și de a înțelege fenomenul politic frizează absurdul și este demn să fie introdus într-o antologie a politicianismului autist, care nu vede altceva în jur decât corupție, oligarhie și jaf”, scrie Corneliu Ciurea.Analistul consideră că politicienii de la Chişinău ar trebui să-i mulţumească lui Petro Poroşenko pentru binele făcut Moldovei. Ciurea trece în revistă şi câteva realizări notabile în mandatul fostului lider de la Kiev.“Colaborarea dintre Kiev și Chișinău, în perioada mandatului președintelui Poroșenko, a fost de-a dreptul excepțională. Kievul a susținut fără ocolișuri cauza Chișinăului în dialogul cu Tiraspolul și cu Moscova. Mai mult, guvernarea de la Kiev a demarat pentru prima dată proiectul controlului comun pe segmentul transnistrean al frontierei, ceea ce a permis Chișinăului să-și trimită vameșii la punctele estice de intrare în țară. E vorba, în primul rând, de punctul vamal Cuciurgan-Pervomaisk, dar și de un șir de puncte comune de trecere a frontierei moldo-ucrainene în afara zonei transnistrene. Procesul de creare a punctelor comune de control la frontiera moldo-ucraineană nu este nici pe departe încheiat și avem nevoie în continuare de sprijinul părții ucrainene. Deocamdată, situația este incertă, întrucât noul președinte, domnul Zelenskii, încă n-a preluat dosarele și sperăm că între fosta și noua președinție va exista continuitate”, notează analistul.“Un comportament demn din partea Moldovei și politicienilor ei ar fi să-i mulțumească cordial domnului Poroșenko pentru binele care l-a făcut țării noastre și să încurajeze continuarea acestor politici din partea noului președinte, Vladimir  Zelenskii”, conchide Ciurea.
11:15
Patru persoane din Republica Moldova și un cetățean al României, membrii unei grupări infracționale, cu vârste cuprinse între 21-43 de ani, sunt suspectați de trafic de ființe umane.Recent, cetățeanul României și-a ispășit pedeapsa, fiind condamnat în una din țările Uniunii Europene la 7 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni.Bărbații au fost reținuți în urma unor informații operative, potrivit cărora, în luna martie 2019, suspecții au traficat o tânără de 19 ani, domiciliată în mun. Chișinău, sub pretextul angajării acesteia la muncă într-un salon de frumusețe din România, în calitate de manichiuristă. Ulterior, suspecții au transportat tânăra în Viena, Austria, unde a fost deposedată de pașaport și impusă să presteze servicii sexuale mai multor bărbați. Zilnic, tânăra întreținea relații intime cu circa 3-4 bărbați, iar pentru serviciile prestate primea între 100-150 euro, bani pe care victima era obligată să-i transmită traficanților.La 17 aprilie 2019, din cauza unor probleme cu organele de drept, suspecții împreună cu victima au părăsit teritoriul Austriei, revenind în Republica Moldova.Înn complicitate cu alte persoane în curs de identificare, au dus victima în extravilanul satului Floreni, raionul Anenii Noi. Unul dintre complicii suspecților, având cagulă pe cap, a scos victima din automobil și a amenințat-o cu o armă. Acesta i-a spus să nu spună despre cele întâmplate în Austria, în caz contrar va avea de suferit ea și familia sa, după care au lăsat-o în câmp.În seara zilei de 19 aprilie curent, în timp ce suspecții se deplasau cu diferite unități de transport pe străzile din mun. Chișinău, au fost stopați și reținuți, la moment fiind plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.În cadrul perchezițiilor corporale și în automobilele suspecților, au fost depistate: o armă de model „WALTHER”, o cagulă, mănuși care au fost utilizate în acțiunile infracționale. De asemenea, au fost depistate și ridicate carduri bancare, acte și două telefoane mobile dintre care unul aparținând chiar victimei, buletinul de identitate și pașaportul acesteia. În cazul în care vor fi găsiți vinovați, învinuiții riscă închisoare de până la 15 ani.În continuare, se întreprind măsurile necesare pentru stabilirea rolului fiecărui membru al grupului infracțional, precum și în scopul identificării și altor eventuale victime traficate de către suspecți.În același timp, victimei i se acordă asistența juridică și psihologică necesară.
10:45
Doi tineri, cu vârstele de 23 ani și 24 de ani, originari din raioanele Soroca și Glodeni, au fost reţinuţi pe urme fierbinţi după ce au răpit și șantajat un bărbat de 31 ani. Incidentul a avut loc pe 19 aprilie, pe strada Calea Moșilor, în timp ce victima se deplasa de la serviciu spre domiciliu.Bărbatul a fost stopat de cei doi indivizi, urcat cu forța într-un automobil și dus într-o pădure din sectorul Ciocana unde a fost bătut cu pumnii și picioarele, apoi amenințat cu o armă de model necunoscut. Suspecții i-ar fi cerut astfel banii pretinși pentru o datorie.Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de „Răpirea unei persoane” și „Șantaj” riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 de ani. Indivizii sunt plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Mai mult de 2 zile în urmă
22:00
Deputata PPDA, Arina Spătaru este acuzată că ar fi colectat fonduri pentru o acțiune nobilă, însă banii i-ar fi pus în safeu refuzând să-i transmită beneficiarilor finali. Este vorba despre Târgul de Florii dedicat copiilor cu autism, eveniment pentru organizarea căruia aleasa poporului a colectat 10 mii de lei, informează Deschide.md.Mămicile din grupul de inițiativă spun, însă, că ele au făcut totul cu bani proprii, iar cei 10 mii de lei s-au regăsit doar în promisiunile Arinei Spătaru. Politiciana, afirmă la rândul ei, că este acuzată nefondat și că banii s-ar fi cheltuit pe chestiuni organizatorice. În raportul ei financiar pe care l-a publicat pe facebook – dar pe care l-a șters mai apoi – ea indică plată pentru servicii juridice, printări, servicii foto precum și pentru moderarea evenimentului revenită în responsabilitatea colegei sale de partid (!) Elena Bordianu.Săptămâna trecută Deschide.MD scria că o deputata din Parlamentul R.Moldova și-a lansat propria linie vestimentară. La evenimentul festiv, Arina Spătaru – că despre ea este vorba – și colega ei de partid Elena Bordianu, au anunțat că-și doresc să contribuie la organizarea Târgului de Florii dedicat copiilor cu autism, eveniment care urma să aibă loc o săptămână mai târziu. Invitații deputatei au fost îndemnați să doneze pentru acest scop nobil, colectându-se astfel suma de 10 mii de lei.Mămicile din grupul de inițiativă spun că Arina Spătaru le-a arătat banii și le-a promis că ei vor merge la organizarea Târgului de Florii. Având aceste garanții, femeile din grupul de lucru au cumpărat din banii proprii materiale pentru decorul Pieței unde avea să fie Târgul, au pregătit câteva sute de plăcinte, au confectionat obiecte handemade, au organizat aparataj și colective artistice care aveau să încingă atmosfera la eveniment.Când au rugat-o pe Arina Spătaru să le acopere din acea suma de 10 mii de lei, o parte din cheltuieli, Arina Spătaru ar fi cerut CEC-uri. Organizatoarele evenimentului, neștiind inițial de această condiție, nu le-au putut prezenta. Firul roșu al tuturor celor relatate în acest material se regăsește în câteva postări făcute pe facebook de mămicile implicate în organizarea acestui eveniment, precum și în comentariile care însoțesc aceste postări. Tot acolo, apare în mai multe intervenții și Arina Spătaru care le învinuiește pe mămici de acuzații nefondate și denigrare orchestrată.Mai mult decât atât, Arina Spătaru ar fi făcut și ea, la rându-i, câteva postări legate de scandalul iscat, însă le-ar fi șters, spun actorii implicați. Un screen cu una dintre aceste postări apare printre comentarii – acolo deputata justifică pe ce a cheltuit o parte din bani. Potrivit raportului, banii s-ar fi dus pe internet, servicii juridice, printarea unor foi, arenda spațiului pentru ședințele organizatorice, organizarea evenimentului și moderarea acestuia. Mămicile organizatoare spun, însă, că acestea sunt niște cheltuieli fictive și că în realitate ele sunt cele care au organizat totul cu propriile finanțe, legături, relații și parteneriate. Arina Spătaru nu a făcut nimic și respectiv nu avea pe ce să cheltuiască cei 10 mii de lei. Mai mult, femeile din grupul de lucru condamnă gestul Arinei Spătaru de a include o taxă de 1500 de lei pentru moderarea evenimentului având în vedere că moderator a fost colega ei de partid, Elena Bordianu – ambele dând promisiuni că se vor implica activ în organizarea evenimentului.În comentarii, Arina Spătaru face referire la o sumă de 34 de mii de lei care ar fi fost luată de femeile din grupul de inițiativă. Tot acolo, deputata o amenință pe autoarea postării cu răsfuieli în instanța de judecată.Cea din urmă a explicat pentru Deschide.MD că suma de 34 de mii de lei reprezintă banii colectați în timpul Târgului de caritate urmare a donațiilor primite și a lucrurilor handemade care au fost vândute cu acest scop. Numărarea celor 34 de mii de lei a fost înregistrată video, apoi suma a fost transmisă unei mămici care va fi președintă a asociației ce urmează a fi înființată. Cea din urmă, a pus – a doua zi dimineață – toată suma pe un cont bancar.Sunată de reporterii Deschide.MD, Arina Spătaru nu a răspuns pentru a ne oferi mai multe explicații pe marginea acestui scandal. În schimb deputata a publicat un video-live în care afirmă că ea a venit cu mai multe contribuții proprii și le îndeamnă pe mămicile care „au iscat scandalul” să spună public care a fost contribuția lor.Mai jos – câteva screen-uri și video-uri legate de subiect care vin să confirme esența desprinsă și relatată de reporterii Deschide.MD în acest articol. sursa: deschide.md
21:30
Ajutorul de Paști, în valoare de 600 de lei, acordat mai multor categorii de persoane în ajunul sărbătorilor pascale va putea fi ridicat până la sfârşitul anului.Potrivit responsabililor de la Casa Naţională pentru Asigurări Sociale, beneficiarii care din diverse motive nu vor reuşi în timp util să îşi ridice banii o pot face şi după sărbători.Până acum, 90 la sută din beneficiari şi-au ridicat ajutorul.397 mii de beneficiari şi-au ridicat banii prin oficiile “Poşta Moldovei”, iar 148 mii prin intermediul cardului bancar.Casa Națională de Asigurări Sociale a transferat deja prestatorilor de servicii cele aproape 370 de milioane de lei necesare.De suportul unic de sărbători beneficiază  pensionarii, persoane cu dizabilităţi, inclusiv beneficiarii de alocaţii sociale cu venituri de până la două mii de lei.Legea privind acordarea ajutorului unic de sărbători a intrat în vigoare prin asumarea răspunderii de către Guvern.Anterior şi în perioada sărbătorilor de iarnă au fost alocaţi câte 600 de lei pensionarilor. Cei care nu au reuşit la fel până la sfârşit de an îşi pot ridica ajutorul până la sfârşitul anului.  Iniţiativele aparţin preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.sursa: publika.md
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.