Compania aeriană Brussels Airlines avertizează că anulează toate zborurile de miercuri 13 februarie

Evzmd.md, 11 februarie 2019 13:00

  Săptămâna trecută, Brussels Airlines anunţase că va anula 28 dintre zborurile care urmau să decoleze miercuri de pe aeroportul din Bruxelles. Pasagerilor le vor fi oferite rute alternative în altă zi, sau pot solicita rambursarea preţului biletelor. Mişcarea de protest a fost declanşată în urma eşecului negocierilor dintre sindicate şi angajatori. Sindicatele cer majorarea salariilor şi a pensiilor, un echilibru mai bun între muncă şi timpul liber. Sunt implicaţi angajaţi din transportul public, feroviar, de marfă şi aerian. La grevă nu s-a alăturat sindicatele din sectorul public. Compania aeriană TUI a mutat deja 36 de zboruri spre şi dinspre capitala Belgiei către alte aeroporturi din Franţa şi Olanda. Premierul belgian Charles Michel a cerut reprezentanţilor sindicatelor şi ai angajatorilor să revină la masa negocierilor pentru a se evita greva. Aceasta ar putea provoca probleme miercuri unui grup special de călători: miniştrii Apărării din statele NATO au programată o întâlnire la Bruxelles.   

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Evzmd.md

Acum 12 ore
18:15
Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, Gheorghe Cojocaru a declarat că mesajul înaltului reprezentant al UE face publice fără vreun echivoc îngrijorările Bruxellesului față de lipsa de progres, în special în justiție, și enunță așteptările sale de principiu asupra cooperării cu viitoarele autorități ale Republicii Moldova. „Merită subliniată maniera transparentă, publică și tranșantă în care Uniunea Europeană aduce la cunoștința clasei politice și a întregii populații abordarea sa față cu situația creată în aceste câteva luni de după alegerile parlamentare. Este evident că Uniunea Europeană își dorește normalizarea raporturilor cu Republica Moldova, după cum și faptul că mingea este în terenul noilor lideri de la Chișinău”, susține Gheorghe Cojocaru. Cât despre eventualitatea interpretării mesajului ambasadorului UE drept sprijin acordat anumitor forțe politice cu reprezentare în noul legislativ, Gheorghe Cojocaru a remarcat că poziția Uniunii Europene este net în favoarea societății și perspectivelor de dezvoltare a Republicii Moldova. „Merită de asemenea reținut și faptul că mesajul respectiv a fost făcut public într-un interviu presei, și nu în fața reprezentanților vreunor formațiuni politice sau fracțiuni parlamentare, după cum și că poziția expusă nu este orientată împotriva unor partide anume”, opinează publicistul. Istoricul consideră că, de poziția exprimată de ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, ar putea fi deranjați „cei cu musca pe căciulă, care încă n-au ieșit la lumină, cât timp dosarul Kroll 2 nu este făcut public”. „Fără niciun dubiu, prin această prezentare a punctului său de vedere, Uniunea Europeană își dorește să miște carul din loc, pentru a nu-l lăsa să se împotmolească definitiv”, a spus Gheorghe Cojocaru. Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a vorbit într-un interviu pentru IPN, că „formarea unei majorități parlamentare care se bazează pe oameni vizați în raportul Kroll ar fi un obstacol foarte mare în cooperarea Uniunii Europene cu Republica Moldova”. Potrivit lui, „persoanele vinovate de frauda bancară trebuie să stea la pușcărie”. Oficialul a mai spus că „Uniunea Europeană urmărește funcționarea tuturor organelor și instituțiilor de stat din Republica Moldova. Justiția trebuie să fie independentă, dar nu selectivă, iar instituțiile funcționale și independente”.
18:15
Într-o declarație de presă a oficialului, citată de IPN, se spune că FMI a acordat întotdeauna o importanță deosebită aspectului ce ține de independența instituțională a băncilor centrale și independența lor în promovarea politicilor. „Reforma cadrului legislativ realizată după criza bancară din anul 2014 a fost susținută de FMI și a dus la consolidarea cadrului de guvernanță a Băncii Naționale a Moldovei și la fortificarea autonomiei sale. Actualmente, cadrul de guvernanță se bazează pe mecanisme adecvate, dacă ne referim la procedurile de revocare a conducerii BNM”, se spune în declarație. Volodymyr Tulin a mai spus că în ceea „ce ține de convertirea creditelor de urgență, acordate băncilor cu probleme în anii 2014-2015, în hârtii de valoare de stat, aceasta este absolut necesară în vederea asigurării viabilității bilanțului contabil al BNM și, prin urmare, a capacității Băncii Naționale de a realiza mandatul de menținere a stabilității prețurilor și a stabilității financiare”. Oficialul mai menționează că „în continuare, este esențial de protejat rezultatele obținute cu mult efort și de evitat orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță existente, care asigură funcționalitatea băncii centrale”. Reprezentantul FMI menționează că instituția pe care o reprezintă va monitoriza îndeaproape evoluțiile din acest domeniu.
17:00
"Tehnologia nu este nici bună nici rea, este doar o unealtă prin care putem avem acces mai mult ca niciodată la lume, dar să nu uităm că preţul pe care îl plătim este viaţa noastră privată. A încerca să separăm cele două lucruri este o naivitate", a asigurat el, citat de Agerpres.  Şahistul de origine rusă, care şi-a luat naţionalitatea croată, a subliniat că utilizatorii trebuie să ceară unor companii ca Google, Amazon sau Facebook să le protejeze informaţia şi datele personale. Există "un dublu standard" când este vorba de utilizarea tehnologiei între "lumea reală şi cea virtuală", a explicat Kasparov. Fostul şahist se află în Mexic pentru a susţine o conferinţă în cadrul târgului de tehnologie şi creativitate - Talent Land 2019 - care se desfăşoară la Guadalajara până la 26 aprilie şi care reuneşte aproape 30.000 de participanţi. Potrivit şahistului care a jucat împotriva inteligenţei artificiale, colectarea datelor şi a informaţiilor prin intermediul reţelelor de socializare şi internetului este "noul Război Rece", pentru că pot fi manipulate de ţări în scopuri politice şi economice. "Toată această informaţie a fost produsă şi înmagazinată şi prin urmare devine ţinta multor ţări. Se va găsi întotdeauna cineva care să o manipuleze (...) este important să o vedem ca pe un nou război rece (...) şi o temă căreia trebuie să-i acordăm o mare atenţie", a avertizat el. Kasparov a vorbit în faţa mass-media despre "răul" făcut de preşedintele american, Donald Trump, ţărilor aliate, dar a avertizat că este o problemă "temporară" pentru că la un moment el va pleca din scaunul prezidenţial. Autor al unor cărţi despre şah şi tehnologie, Kasparov a subliniat că noile generaţii au acum mai multe oportunităţi pentru a se apropia de şah, deoarece beneficiază de un mare număr de aplicaţii interactive. "Poate fi un factor pozitiv pentru că îi învăţa mai uşor limbajul şahului. Ideea este de a găsi avantajele tehnologiilor şi de a le completa cu abilităţi", a precizat el. Talent Land impulsionează interesul tinerilor pentru diferite domenii tehnologice, prin intermediul a 1.700 ore de conţinuturi repartizate în şapte domenii sau arii tematice. Activităţile includ conferinţe cu Randy Zuckerberg, fostă şefă de marketing la compania Facebook înfiinţată de fratele ei Mark Zuckerberg; Rossana Myers, cofondatoare şi CEO la compania de braţe robotice inteligente Carbon Robotics, sau cu primul astronaut mexican, Rodolfo Neri.
16:45
Potrivit directorului Asociației Presei Independente, Petru Macovei, avertizorii de integritate trebuie protejați de lege, deoarece sunt persoane cheie în lupta împotriva corupției într-o societate democratică, iar siguranța protecției îi va stimula să semnaleze cazurile de corupție și nu doar. Opinia a fost exprimată în cadrul unei mese rotunde, organizate de API și portalul moldovacurata.md, transmite IPN. „La noi, din păcate, nu s-a întreprins nimic ca oamenii care au semnalat cazuri de corupție să fie protejați. Avem chiar cazuri scandaloase când avertizorii de integritate suportă consecințe, pentru că le sunt intentate dosare, pe alte subiecte aparent. Dar este clar pentru orice om cu rațiune că este vorba de o răzbunare pentru faptul că au semnalat corupția în diferite instituții publice”, susține directorul API. Petru Macovei susține că pentru ca avertizorii de integritate să primească protecției, legea trebuie pusă în aplicare la modul practic de cei responsabili de implementarea legislației pe segmentul juridic și anticorupție. Este vorba despre Centrul Național Anticorupție și Oficiul Avocatului Poporului care, conform legislației, au competențe de protecție a avertizorilor de integritate. Experta anticorupție, Cristina Țărnă, care este și ex-vicedirector CNA, a remarcat că Legea privind avertizorii de integritate a fost adoptată ca și condiționalitate din partea Uniunii Europene. Legea reglementează dezvăluirile practicilor ilegale din cadrul instituțiilor publice și private, procedura de examinare a acestor și enumeră drepturile avertizorilor de integritate precum și măsurile de protecție. Astfel, autoritatea de examinare pentru cazuri de corupție poate fi CNA sau Procuratura Anticorupție. Totodată, autoritatea de protecție trebuie să fie Oficiul Ombudsmanului. Avertizorul de integritate poate semnala practicile ilegale pe intern, adică să informeze angajatorul, pe extern – autoritățile de examinare sau o poate face public. Dacă avertizorul de integritate semnalează problema, conform legii, trebuie să-i fie asigurată confidențialitatea. Dacă acesta este supus răzbunării, este în drept să solicite protecție, respectiv de la angajator sau avocatul poporului. Ion Pruteanu, șeful Direcției educație anticorupție la CNA, susține că Centrul a format o comisie care a elaborat un regulament de activitate și a reglementat pe intern procedurile de primire a avertizărilor de integritate. În opinia sa, este important ca cetățenii să cunoască căile de comunicare a actelor de corupție, cum ar fi linia fierbinte, site-ul CNA, unde este un compartiment aparte de informare referitor la depunerea sesizărilor inclusiv online. De asemenea, sesizări pot fi expediate pe adresa electronică a Centrului, dar și depuse la sediul CNA. Șeful Direcției a mai spus că regulamentul impune anumite responsabilități pentru fiecare angajat, astfel încât să nu existe scurgeri de informație. Olga Vacarciuc, secretar general la Oficiul Avocatul Poporului, a menționat că instituția, până în prezent, nu a avut vreo adresare din partea unui avertizor de integritate. Astfel, nu a fost posibilă testarea în practică a prevederilor legislației cu privire la protecție. Totodată, spune Olga Vacarciuc, există și limitele cadrului normativ și anume în Legea cu privire la avocatul poporului care stabilește cum trebuie aceștia să intervină și în ce cazuri. „Cea mai mare provocare pentru noi este cum să selectăm acele modalități de intervenție, așa ca avertizorul dacă se adresează să fie convins că primește acea protecție la care se așteaptă”, a spus Olga Vacarciuc. Legea privind avertizorii de integritate a fost adoptată în iulie 2018 și a intrat în vigoare în luna noiembrie a aceluiași an.
Acum 24 ore
14:45
„Expoziția de astăzi se concentrează asupra unei colecții de fotografii istorice valoroase semnificative și imagini frumoase care reflectă realizările din domeniile politic, economic, cultural, științific și diplomatic ale Chinei. Putem spune că este sumarul istoric al celor 70 de ani de la înființarea Chinei Noi și 40 de ani de la reformă”, a declarat ambasadorul Chinei în Republica Moldova, Zhang Yinghong, prezent la eveniment. Ambasadorul a menționat că „în acest an Republica Populară Chineză împlinește 70 de ani de când poporul chinez, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, a muncit din greu, a mers într-un pas cu tendințele și treptat a urmat calea de dezvoltare corespunzătoare condițiilor naționale ale Chinei. A creat miracole unul după altul, iar economia și societatea Chinei au suferit schimbări grandioase, obținând realizări istorice remarcabile”. Totodată, acum 40 de ani, spune Zhang Yinghong, Partidul Comunist Chinez a luat o decizie majoră de a implementa politica de reformă și deschidere, a reunit și a condus poporul chinez să lupte și să înceapă o afacere, a rezistat diferitelor teste și a realizat performanțe imense de dezvoltare. Oficialul a mai spus că Republica Populară Chineză a devenit a doua cea mai mare putere economică din lume, cel mai mare comerciant de bunuri, cea mai mare țară industrială, al doilea mare consumator de bunuri și cea mai mare rezervă valutară. „Există o veche zicală chineză ce reprezintă viziunea și moralitatea respectată de națiunea chineză: „Dacă ai avere, împarte-o cu alții”. Chinezii depun tot sufletul în dezvoltarea propriei afaceri și în același timp sunt dispuși să facă tot posibilul pentru a contribui la pacea și dezvoltarea mondială. În 2013, președintele Chinei, Xi Jinping, a propus inițiativa de cooperare „O Centură, Un Drum”, care are scopul să consolideze cooperarea globală cu țările de-a lungul rutei, obținerea de beneficii reciproce și prosperitate comună și să aducă beneficii tangibile popoarelor din fiecare țară. China promovează în mod activ construirea unei economii mondiale deschise, crearea unei comunități a destinului uman, promovează schimbări în sistemul de guvernanță globală și contribuie continuu la pacea și dezvoltarea mondială cu înțelepciunea, potențialul și soluțiile Chinei”, a mai declarat ambasadorul Zhang Yinghong. Directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, a menționat că este deja o tradiție frumoasă ca Ambasada Republicii Chineze la Chișinău să doneze cărți pentru Biblioteca Națională, aceasta deținând acum o „colecție considerabilă” în limbile chineză, engleză, română și rusă. „Iată că astăzi ea se va completa cu 144 de cărți, toate de calitate, editate la cele mai prestigioase edituri din China, dar și din alte țări”, a precizat Elena Pintilei. „O noutate este că în această colecție sunt prezente cărți în limba română editate la București, care reprezintă o achiziție destul de valoroasă pentru o instituție cum este Biblioteca Națională. Toate aceste cărți reprezintă istoria culturii, civilizației, politicii Republicii Populare Chineze – un model pentru Republica Moldova, dar și pentru alte țări”, a apreciat directoarea Bibliotecii Naționale. Biblioteca Națională deține în prezent 1.250 de cărți editate în China, peste o mie de cărți în mai multe limbi despre China, precum și 50 de cărți de studiere a limbii chineze.
14:30
  Cercetători de la Universitatea California din San Francisco (UCSF) au implantat electrozi în creierele unor voluntari şi au decodat semnalele produse în centrele cerebrale ale vorbirii pentru a ghida o versiune computerizată a tractului lor vocal - buze, maxilar, limbă şi laringe - să genereze vorbire articulată prin intermediul unui sintetizator vocal. Acel tip de vorbire astfel obţinută a fost în cea mai mare parte inteligibilă, deşi au existat şi câteva fragmente mai puţin articulate, determinându-i pe oamenii de ştiinţă să spere că, după anumite îmbunătăţiri ale tehnologiei, vor putea să dezvolte în următorii ani un dispozitiv viabil din punct de vedere clinic pentru pacienţii care şi-au pierdut abilitatea de a vorbi. "Am fost şocaţi când am auzit rezultatele - nu ne vedea să credem ce auzeam. A fost incredibil de interesant să constatăm că multe dintre aspectele vorbirii reale erau prezente în rezultatul final produs de sintetizator", a declarat Josh Chartier, coautor al studiului şi doctorand la UCSF. "În mod clar, mai avem de lucru pentru ca acest dispozitiv să devină mai natural şi mai inteligibil, însă suntem deja foarte impresionaţi de cât de multe lucruri au putut fi decodate din activitatea cerebrală", a adăugat el. AVC şi alte afecţiuni, precum paralizia cerebrală, scleroza laterală amiotrofică (ALS), maladia Parkinson şi scleroza multiplă, vătămările cerebrale şi anumite forme de cancer distrug în anumite cazuri abilitatea pacienţilor de a vorbi. Unii dintre pacienţi folosesc deja dispozitive care urmăresc mişcările oculare sau ale muşchilor faciali pentru a rosti cuvinte, cu mare greutate, pe litere, însă producerea unui text scris sau a unui limbaj sintetizat în acest fel este foarte lentă, nepermiţând mai mult de 10 cuvinte pe minut. Vorbirea naturală foloseşte în medie între 100 şi 150 de cuvinte pe minut. Cei cinci voluntari, cu toţii capabili să vorbească, au avut şansa de a participa la acest studiu întrucât erau pacienţi diagnosticaţi cu epilepsie şi cărora urma să le fie oricum implantaţi electrozi în creier, temporar, pentru a identifica sursa crizelor, înainte de a fi operaţi de medici specializaţi în neurochirurgie. Cercetările viitoare vor testa noua tehnologie pe pacienţi care nu pot să vorbească. Voluntarii au citit diverse texte cu voce tare în timp ce cercetătorii monitorizau activitatea din anumite regiuni ale creierului implicate în producerea limbajului. Oamenii de ştiinţă au identificat mişcările tractului vocal de care este nevoie pentru a produce vorbire şi au creat apoi "un tract vocal virtual" pentru fiecare voluntar, ce putea fi controlat de activitatea lor cerebrală şi să producă un limbaj sintetizat. "Foarte puţini dintre noi au o idee reală, în realitate, despre ceea ce se petrece în gura noastră atunci când vorbim", a explicat neurochirurgul Edward Chang, autorul principal al acestui studiu publicat în revista Nature. "Creierul traduce acele gânduri despre ceea ce vrei să spui în mişcări ale tractului vocal şi acesta era aspectul pe care noi voiam să îl descifrăm", a adăugat el. Cercetătorii americani au avut mai mult succes în sintetizarea unor sunete cu pronunţie mai lentă precum "ş" şi mai puţin succes cu sintetizarea unor sunete cu pronunţie mai abruptă, precum "b" şi "p". Tehnologia nu a funcţionat la fel de bine atunci când cercetătorii au încercat să decodeze activitatea cerebrală direct în limbaj, fără utilizarea unui tract vocal virtual. "Continuăm să lucrăm pentru a face vorbirea sintetizată mai clară şi mai puţin confuză. Este, parţial, o consecinţă a algoritmilor pe care îi folosim, dar noi credem că ar trebui să putem să obţinem rezultate mai bune pe măsură ce vom îmbunătăţi această tehnologie", a declarat Josh Chartier. "Sperăm că această descoperire va oferi o rază de speranţă oamenilor cu afecţiuni care îi împiedică să se exprime, pentru ca într-o bună zi ei să îşi poată recupera abilitatea de a comunica, deoarece ea reprezintă o parte fundamentală din ceea ce suntem noi ca oameni", a mai spus coautorul studiului.
13:45
Într-o conferință de presă, Daniel Mazepa, specialist în cadrul Direcției generale securitate publică a IGP, a îndemnat populația să nu lase locuința nesupravegheată, dacă pleacă cu toată familia de acasă. Fie, lasă responsabil un vecin sau activează sistemul de alarmă, deoarece în perioada sărbătorilor se întețesc cazurile de furt din locuințe, dar și pungășiile. Oamenii mai sunt îndemnați să nu consume băuturi alcoolice în locurile publice și să nu lase fără supraveghere copiii, atunci când se vor afla în spații aglomerate. Șoferii sunt îndemnați să nu urce în nici un caz băuți la volan sau să lase mașinile parcate în locuri neautorizate. O altă recomandare este să nu lase unitățile de transport nesupravegheate și să nu lase bunuri de valoare la vedere în automobile. Posesorii de arme sunt atenționați să le lase acasă în safeuri. Daniel Mazepa a menționat că, de obicei, la mesele de sărbătoare se consumă alcool, iar portul armei și consumul de băuturi alcoolice sunt lucruri incompatibile. Oamenii mai sunt îndemnați să nu meargă în seara Învierii în lăcașele sfinte în stare de ebrietate, pentru a nu perturba liniștea. Pentru a asigura ordinea publică, în preajma bisericilor se vor afla câte doi polițiști. Daniel Mazepa a amintit că rugurile sunt interzise și a îndemnat oamenii să se abțină de la organizarea lor. Potrivit lui Pavel Apostol, șeful Serviciului InfoTrafic, va fi mărit numărul echipajelor de patrulare, în special vineri și sâmbătă, la ieșirile din Chișinău. La fel și luni, 29 aprilie, în a doua parte a zilei, când cei plecați vor reveni în capitală. Pavel Apostol a îndemnat șoferii să nu depășească limita de viteză. Inspectorii de patrulare se vor afla la datorie în aceste zile, inclusiv pe toate traseele din țară. Conform datelor INP, anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paști, în urma accidentelor rutiere au decedat 13 persoane, iar peste o sută au fost traumatizate. Sâmbătă seara, în adiacentul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, parcarea automobilelor va fi interzisă. Pentru a evita crearea ambuteiajelor în centrul capitalei, șoferii sunt îndemnați să evite bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Columna, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Pușkin.
13:45
Informaţia despre exerciţiul militar precede vizita preşedintelui rus Vladimir Putin la Beijing. Şeful statului rus urmează să se întâlnească vineri cu preşedintele chinez Xi Jinping în cadrul Forumului „Belt and Road” ce va avea loc în capitala chineză, potrivit presei ruse, scrie dpa, citat de Agerpres.  Preşedintele rus s-a întâlnit joi cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un la Vladivostok, pe coasta rusă a Pacificului. Discuţiile dintre cei doi lideri urmau să se concentreze pe programul nuclear al Coreei de Nord, intervenind după eşecul summitului dintre Kim Jong-Un şi preşedintele american Donald Trump asupra denuclearizăii desfăşurat în februarie.
12:15
Obiectivul este de a le trimite pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru a fi obţinute informaţii care „vor accelera dezvoltarea de tratamente pentru calculi renali, artrită şi alte afecţiuni prezente pe Terra”, potrivit National Institute of Mental Health (NIMH) din SUA. NIMH notează că ţesutul plămânului trimis în spaţiu va ajuta cercetătorii „să exploreze modul în care corpul combate infecţiile”. Agenţia federală precizează că este vorba de modele miniaturale şi în trei dimensiuni - un rezultat al bioingineriei. „Cercetătorii vor utiliza cipurile de ţesut în spaţiu pentru a studia procesul de îmbătrânire şi stadiile anumitor boli ce par accelerate de microgravitaţie”, notează NIMH într-un comunicat. Ulterior, experţii iniţiativei Tissue Chips in Space „vor testa efectele potenţiale ale medicamentelor asupra acestor ţesuturi”. Obiectivul, notează ei, este de a crea platforme de ţesuturi şi organe în aceste cipuri care vor fi trimise la ISS National Laboratory pentru ca „oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine rolul microgravitaţiei asupra sănătăţii umane şi bolilor şi a utiliza aceste informaţii pentru îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor”. Cercetarea face parte din programul Center for the Advancement of Science in Space, care face parte din NIMH. În 2016, Centrul a anunţat ultimele progrese în ingineria ţesuturilor şi microfabricaţiei pentru a crea platforme de ţesuturi şi organe în cipuri care imită fiziologia umană în mediul extrem al spaţiului. Acest material va fi trimis la bordul Falcon 9, care este deja folosită pentru transportarea de echipamente şi alimente pe ISS.
11:45
Într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, se spune că centrele pot fi create de autorități centrale, locale, organizații nonguvernamentale naționale și internaționale, în coordonare cu Ministerul. Deschiderea acestora are ca scop acordarea de asistență copiilor și tinerilor adulți cu TSA sau cu risc de apariție a TSA. Totodată, va fi oferit suport părinților pentru dezvoltarea copilului și tinerilor adulți, în vederea reabilitării medico-sociale, incluziunii sociale și educaționale. De asemenea, se urmărește prevenirea abandonului și instituționalizării. În cadrul acestor centre, va fi oferit suport specializat copiilor și tinerilor adulți în realizarea potențialului de comunicare, dezvoltare fizică, adaptare, prin acordarea serviciilor de sănătate mintală, corecție, logopedică, kinetoterapie, servicii psiho-pedagogice și psihologice. Activitățile centrului vor fi realizate de către specialiștii din domeniul medical, social și psihopedagogic. Cuantumul mijloacelor financiare necesare pentru instituirea unui centru specializat de intervenție pentru tulburări de spectru autist este estimat la 1,452,325 lei. Ministerul Sănătății a apelat la partenerii de dezvoltare pentru asistență investițională în dotarea centrelor, pentru buna funcționare a acestora și pentru instruirea personalului implicat. Conform datelor statistice ale MSMPS, în Republica Moldova sunt înregistrați circa 500 de copii cu tulburări din spectrul autist.
11:00
Ofițerul de presă al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, a declarat pentru IPN că în prezent oamenii legii sunt la fața locului și efectuează cercetări. Zona este încercuită, toți angajații și vizitatorii instituției au fost evacuați. Curtea de Apel a fost ținta unei alerte cu bombă și la începutul săptămânii trecute. După câteva ore de verificări aceasta a fost declarată falsă, iar autorul nu este identificat încă. Potrivit Codului Penal, autorii alertelor false cu bombă riscă amendă de la 550 la 850 de unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau până la doi ani de închisoare.
11:00
Tatiana Chișca, dublă participantă la Jocurile Olimpice, s-a impus la 100 metri bras cu rezultatul 1.09.72. La rândul ei, Tatiana Salcuțan, campioană olimpică printre tineret anul trecut, a triumfat la 200 metri spate. Pe podium au mai urcat Anastasia Basisto – locul 2 la 200 metri bras și Anastasia Moșcenscaia – locul 3 la 200 metri bras.
09:45
„Fiecare indiciu arată că acestea au fost cel puţin inspirat de ISIS”, a declarat Pompeo într-un interviu acordat CBS News. Surse la curent cu informaţiile adunate de guvernul american în legătură cu atentatele au declarat pentru Reuters că, deşi investigaţiile sunt în curs de desfăşurare, agenţiile americane cred că gruparea care a comis atacurile avea simpatii şi, posibil, contacte cu mişcarea jihadistă Stat Islamic. Agenţiile SUA strâng informaţii despre relaţia atacatorilor cu gruparea jihadistă şi încearcă să stabilească dacă a existat o implicare în atacuri a rămăşiţelor organizaţiei centrale a grupării militante, care s-a împrăştiat după evacuarea sa din teritoriul controlat în Siria, conform surselor citate de Reuters. Potrivit uneia din surse, informaţiile oficiale adunate confirmă ştirile apărute, potrivit cărora liderul grupării care a realizat atacurile este cunoscut sub numele de Mohammed Zahran Hashim şi că el este figura centrală, nemascată, dintr-o fotografie a presupusei echipe de atac publicată pe un site al grupării Stat Islamic. Sursa a adăugat că anchetatorii consideră că o altă persoană implicat în atacuri a fost Abdul Lathief Jameel Mohammed. Publicaţia The Guardian a informat că anchetatorii britanici susţin că acesta ar fi studiat la un moment dat în sud-estul Angliei, între 2006 şi 2007. 
09:45
Experţii NASA au transmis că semnalul, receptat în data de 6 aprilie, este primul eveniment seismic detectat pe o altă planetă. Activităţi seismice au mai fost detectate doar pe Lună. Oamenii de ştiinţă au transmis că tremorul identificat pe Marte are caracteristici similare cu datele colectate de senzorii Apollo pe Lună, relatează BBC, citat de Descoperă.  Conform raportului iniţial, seismul ar fi putut fi provocat de o crăpătură din interiorul planetei sau de un impact al unui meteorit. „Este probabil un seism cu magnitudinea de 1 sau 2, la o adâncime de aproximativ 100 de kilometri. Sunt foarte multe incertitudini, dar este o posibilitate”, a declarat profesorul britanic Tom Pike. Sonda InSight a ajuns pe Marte pe 26 noiembrie, după o călătorie de şapte luni prin spaţiu. În data de 7 decembrie, NASA a difuzat, în premieră, o înregistrare audio a vântului de pe Marte, sub forma unei vibraţii înregistrate de sonda InSight. Misiunea InSight, un dispozitiv spaţial conceput de NASA pentru analizarea activităţii seismice şi a structurii interne a lui Marte, este programată să dureze doi ani. Sonda InSight a costat 993 de milioane de dolari şi este primul dispozitiv spaţial care ajunge pe Marte din 2012, când roverul Curiosity al NASA a atins suprafaţa planetei. Dispozitivul spaţial, cu o înălţime de aproximativ un metru (circa 5,5 metri după extinderea panourilor solare), a fost lansat în urmă cu aproape şapte luni şi a parcurs circa 482 de milioane de kilometri, fiind o etapă de pregătire în vederea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA speră să o facă până în 2030. InSight, care are o durată de funcţionare de doi ani, a fost construit de Lockheed Martin şi are ca model sonda Phoenix, care a ajuns în apropierea polului nord al planetei roşii în anul 2008.
09:00
„Este prea importantă perioada în care ne aflăm, suntem într-o perioadă foarte periculoasă. Noi suntem la următoarea răscruce: putem să merge în jos, în beznă pentru următorii zece ani de izolare și dictatură sau să mergem puțin spre normalizare”, spune Dumitru Alaiba. Potrivit lui, perioada de după alegeri oferă tot mai multe indicii că socialiștii nu-și doresc demolarea actualului sistem. Deputatul blocului ACUM Chiril Moțpan spune că faptul că PSRM nu a venit la discuții îm ziua de miercuri, 24 aprilie, „nu este o mare tragedie și prin aceasta socialiștii s-au deconspirat încă o dată demonstrând că nu sunt stăpâni pe propria decizie”. Totodată, Chiril Moțpan susține că deputații din blocul ACUM propun cetățenilor o nouă abordare de a face politică. „Noi vrem să guvernăm, vrem să scoatem țara din haosul în care poate să ajungă din cauza, în special, a Partidului Democrat, dar vrem să facem acest lucru deschis, transparent, cu o agendă care să convină fiecărui cetățean”, spune parlamentarul. Fostul deputat în Parlament Valeriu Ghilețchi consideră că și blocul ACUM a acceptat jocul cu socialiștii. „Din experiența mea, eu nu prea am văzut ca forțele să negocieze așa cum se negociază. Nu se fac negocieri la televizor, acestea sunt talk show-uri. Dacă vrei negocieri, negocierile se fac altfel. Eu nici nu m-aș fi dus astăzi în Parlament. Dacă discutam cu ei și spuneau că nu vin, pentru ce să fac acest circ?”, a menționat fostul deputat. Președintele Asociației „Urmașii lui Ștefan”, Dumitru Roibu, susține că după alegeri oamenii se așteptau că socialiștii și blocul ACUM se vor așeza la masa de negocieri. Potrivit lui, actualmente unii deputați nu sunt capabili să guverneze țara, de aceea există situația actuală. Activistul se întreabă ce s-ar întâmpla, dacă după eventuale alegeri anticipate nu s-ar schimba esențial tabloul politic care s-a conturat în actualul Parlament? Dumitru Roibu susține că partidele de dreapta, separat, nu vor obține niciodată 51 de mandate pentru a avea majoritate. Deputații din Partidul Socialiștilor nu s-au prezentat la runda de discuții la care au fost invitați de Blocul ACUM miercuri, 24 aprilie, în sediul Parlamentului. Reprezentanții blocului au declarat pentru presă că „cei din PSRM demonstrează că nu sunt gata să discute la modul serios”. Potrivit lor, „acum mingea este pe terenul socialiștilor” și ei au de ales, dacă vor aștepta încă două luni dizolvarea Parlamentului sau vor realiza câte ceva din propriul program. C o zi înainte de data stabilită pentru întâlnire, reprezentanții PSRM au declarat că formațiunea este disponibilă să formeze grupuri de lucru cu blocul ACUM, „însă acest lucru poate fi inițiat doar în condițiile disponibilității celor de la ACUM de formare a unei coaliții stabile de guvernare în baza propunerilor înaintate de Consiliul republican al PSRM, cu scopul schimbării actualului sistem de guvernare și evitării declanșării alegerilor parlamentare anticipate”.
08:15
  Evenimente 1707: Războiul Succesiunii Spaniole: armatele franco-spaniole înving trupele alianței formată din Portugalia, Anglia și Provinciile Unite, în bătălia de la Almansa. 1719: Este publicată „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe. 1792: „La Marseillaise” (imnul național al Franței) este compus de Claude Joseph Rouget de Lisle. 1792: Tâlharul Nicolas J. Pelletier a devenit prima persoană executată prin ghilotinare. 1859: A început construirea Canalului Suez. Construcția s–a încheiat la 17 noiembrie 1869. 1898: SUA declară război Spaniei. În urma acestuia, Spania renunță la suveranitatea asupra Cubei și cedează SUA insulele Puerto Rico, Guam și Filipine. 1901: New York a devenit primul stat american în care posesorii de automobile au fost obigați să-și monteze plăcuțe de înmatriculare pe mașini 1915: Batălia de la Galipoli (Turcia) a durat 8 luni, iar aliații nu au putut cuceri Istambulul. Marchează intrarea în luptă alături de aliați a trupelor ANZAC (Australia și Noua Zeelandă). 1932: A fost creată Armata Populară Coreeană. 1945: Sfârșitul Republicii Sociale Italiene. 1945: A avut loc Conferința de la San Francisco, în vederea înființării ONU. 1974: În Portugalia a avut loc „Revoluția garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar în 1933 și a deschis calea spre restaurarea democrației („Ziua libertății”). 1983: Pioneer 10 călătorește dincolo de orbita lui Pluto. 1986: Mswati al III-lea este încoronat rege al Swaziland, succedând tatălui său Sobhuza al II-lea. 1990: Violeta Chamorro devine președinte al Nicaragua, prima femeie care deține această funcție. 2005: România și Bulgaria semnează la Luxemburg Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. 2007: Funeraliile de stat ale lui Boris Elțîn – primele care au loc cu participarea și sprijinul Bisericii Ortodoxe Ruse, care nu s-a mai implicat în ceremoniile funerare ale unui lider rus de la decesul țarului Alexandru al III-lea, în 1894. 2009: În România a avut loc un seism având epicentrul în zona Vrancei, la 120 km, având magnitudinea de 5.3 pe scara Richter. Nașteri 32: Otho, împărat roman (d. 69) 1214: Regele Ludovic al IX-lea al Franței (d. 1270) 1284: Regele Eduard al II-lea al Angliei (d. 1327) 1599: Oliver Cromwell, om politic englez (d. 1658) 1608: Gaston, Duce de Orléans, fiu al regelui Henric al IV-lea al Franței și al Mariei de Medici (d. 1660) 1625: Johann Frederic, Duce de Brunswick-Lüneburg (d. 1679) 1767: Nicolas Oudinot, mareșal francez (d. 1847) 1775: Charlotte de Spania, soția regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei (d. 1830) 1776: Prințesa Mary, Ducesă de Gloucester și Edinburgh (d. 1857) 1843: Prințesa Alice a Regatului Unit, fiica reginei Victoria, Mare Ducesă de Hesse (d. 1878) 1874: Guglielmo Marconi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1937) 1897: Mary a Marii Britanii, fiica regelui George al V-lea al Regatului Unit (d. 1965) 1900: Wolfgang Pauli, fizician de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel (d. 1958) 1917: Ella Fitzgerald, cântăreață americană de jazz (d. 1996) 1920: Ioana Nicola, soprană română 1920: Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume. 1921: Karel Appel, pictor neerlandez 1925: Vasile Nițulescu, actor român de teatru și film (d. 1991) 1928: Cy Twombly, artist plastic, un maestru al încifrării 1932: Lia Manoliu, atletă, campioană olimpică la aruncarea discului, președinte al Comitetului Olimpic Român (d. 1998) 1940: Al Pacino, actor american 1941: Markus Lüpertz, pictor și sculptor german 1941: Bertrand Tavernier, regizor, scenarist și critic de film francez 1946: Vladimir Jirinovski, politician rus 1953: Liviu Antonesei, scriitor român 1959: Varujan Pambuccian, politician român de etnie armeană 1969: Renée Zellweger, actriță americană 1970: Jason Lee, actor american 1977: Florin Moldovan/Naomy, cântăreață română de etnie țigănească 1974: Louis Alphonse, Duce de Anjou, actualul Șef al Casei de Bourbon Decese 1077: Géza I al Ungariei (n. 1040) 1295: Sancho al IV-lea al Castiliei (n. 1258) 1566: Diane de Poitiers, nobilă franceză, metresa regelui Henric al II-lea al Franței (n. 1499) 1566: Louise Labé, poetă franceză (n. 1520) 1595: Torquato Tasso, poet renascentist italian (n. 1544) 1635: Alessandro Tassoni, scriitor italian (n. 1565) 1644: Împăratul Chongzhen al Chinei (n. 1611) 1687: Ioan Căianu, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania (n. 1629) 1744: Anders Celsius, astronom suedez (n. 1701) 1840: Siméon Denis Poisson, matematician francez (n. 1781) 1925: George Stephănescu, compozitor român (n. 1843) 1958: Iosif Iser, pictor și grafician român, membru al Academiei Române (n. 1881) 1976: Alexander Brailovsky, pianist american de origine rusă (n. 1896) 1976: Sir Carol Reed, regizor britanic (n. 1906) 1995: Ginger Rogers, actriță și dansatoare americană (n. 1911) 2014: Petre Bokor, regizor român (n. 1940) 2014: Tito Vilanova, fotbalist și antrenor de fotbal spaniol (n. 1968) Sărbători Italia: Festa della Liberazione Portugalia: Ziua Libertății Insulele Faroe: Ziua steagului Swaziland: Ziua steagului Creștinii: sărbătoresc pe sfântul Marcu, evanghelist.
08:15
  BERBEC O dimineaţă mai aglomerată. Trebuie să te concentrezi mai mult, mai ales în prima parte a zilei. Poţi să finalizezi unele lucruri importante în a doua parte a zilei, după prânz. După mica petrecere de post de Sfântul Gheorghe şi a Calului lui Sf. Gheorghe ai un start mai dificil. Marte şi Venus indică „fructele unor eforturi trecute”. Nu intra în discuţii asupra patrimoniului comun, sau a unor proprietăţi pe care le împarţi cu alţii. Ascensiunea ta din ultimul timp şi ultimile mişcări profitabile atrag invidii şi bârfe. Este şi o zi cînd se pot petrece evenimente neplăcute în sfera familiei şi a prietenilor, care sunt malefic aspectate. Afacerile sunt moderat aspectate, mai curînd spre bine, sănătatea la fel. Domeniul dragostei şi al relaţiilor sociale nu este aspectat, deschizînd cutia Pandorei, a neprevăzutului. Pentru că şi Astrologia, această cale regală, are limitele ei. De fapt în cazul neaspectării respective, contează aspectele horoscoapelor persoanelor de care te apropii pe respectivele domenii. TAUR O vizită plăcută şi una nu prea. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Încetează să fi nemulţumit de performanţele membrilor familiei tale. Fiecare are modul lui de a reacţiuna, fiecare este o persoană diferită de tine având propria scară a valorilor şi propriile aspiraţii. Nu te poţi substitui lor, nu poţi impune propriile gusturi. După prânz primeşti o vizită, sau ai o întâlnire care nu-ţi face nicio plăcere. Ba, din contră. După întîlnire te gîndeşti că sunt mulţi proşti pe lume. Atenţie, şi partenerul tău de discuţie poate că gândeşte acelaşi lucru! Logica şi interesul tău nu este similare, în majoritatea cazurilor cu cele ale anturajului, colegilor, rudelor. Fiecare este o fiinţă unică, „făcută din pulbere de stele”. Zâmbeşte acestui gând luminos şi aşa a mai trecut o zi! GEMENI Concentrează-ţi atenţia. Fii foarte atent la surselor tale de venituri. Analizează, sintetizeză, decide şi controlează. Poate este vremea să-ţi diversifici activitatea. Vin vremuri foarte grele şi tot oamenii cinstiţi o să sufere, aşa că trebuie să te pregăteşti de pe acum. Astăzi ai o informaţie care te interesează şi poţi să o valorifici mai tîrziu. Nu te mai gândi la emigrare, ca la „calea de aur”. Situaţia este foarte grea în toate ţările civilizate şi acolo ei nu privesc cu ochi buni pe noii veniţi. Nicăiei nu sunt „câini cu covrigi în coadă”. Aşa că astăzi începe să cauţi un „second job” pentru perioada caldă, ceva de sezon. RAC O zi „cuminte”. Anumite evenimente şi o justă evaluare a situaţiei te fac să preţuieşti încă o dată ajutorul prietenilor adevăraţi şi să dispreţuieşti din nou pe inamicii personali sau conjuncturali. Este o zi profitabilă şi densă. Promovează-ţi cu îndrăzneală interesele şi solicită ceea ce ţi se cuvine. Stelele îţi sunt favorabile şi intuiţia ta funcţionează excelent, Luna, protectoarea ta, este plină, dar parţial eclipsată, ceea ce nu face lucrurile mai simple sau mai uşoare. Saturn face ca mai toate lucrurile să întârzie sau să fie amânate, dar nimic nu se contramandează sau se anulează. O întâlnire importantă la mijlocul zilei, la prânz, te face să îţi freci mâinile de mulţumire. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, de apartament, de cămin, în general. LEU Nu cheltui, nu risca! Dacă vrei să rişti ceva bani la Cazino sau aiurea la cumpărături, este o perioadă neutră, cu multe planete în aspecte tari, aşa că nu o să pierzi prea mult. Ca să fiu mai clar, astrologii sunt cam confuzi uneori, aşa le este felul, ei bine – nu te sfătuiesc să rişti, mai ales bani, pentru că o să regreţi. Distracţii, vizite, afaceri – OK! Dar astăzi nu fă plăţi, mai ales nu da avansuri - nu pune mâna pe cash, pe carnetul de cecuri sau pe cartea de credit, mai ales pentru sume importante - că este pagubă curată! Sunt mai multe aspecte disarmonice, cuadraturi, care fac perioada neinteresantă. Nu te apuca de lucruri noi mai ales din afara sferei tale, cel puţin în această perioadă. Sunt avantajate, însă, întâlnirile de afaceri sau sociale, discuţiile, negocierile, vizitele pe eveniment – tot ceea ce ţine de comunicare în economic-social-politic-dragoste. FECIOARĂ Fii mai discret! Poţi rezolva treburi importante şi lua deciziile care se impun – o zi excelentă pentru planuri strategice şi hotărâri cu greutate. “Cel ce înmulteşte cuvintele se va face urît tuturor … pentru ca este spor care aduce omului paguba şi este câştig spre nenorocire.” Biblia, Intelepciunea lui Iisus Sirah, 20 : 7,8 Aşa că astăzi nu duce vorba, nu bârfi si nu iniţia intrigi şi mici comploturi. Totuşi ai o veste despre nişte pagube, nişte pierderi de bani. La o verificare mai atentă vei vedea că pierderile respective nu sunt nici aşa de mari şi ca nici nu te interesează pe tine personal în mod deosebit. Aşa că ia lucrurile uşor, dar nu duce vorba, nu trîmbiţa veştile prietenilor, colegilor, rudelor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Nu aşa devii interesant şi popular. BALANŢĂ Curaj şi răbdare. Astăzi trebuie să ai curaj şi răbdare ca să-ţi atingi scopurile. În timpul acestei zile, mai ales pe seară, se pare că ai nevoie să te confesezi despre temerile tale dar vei sfârşi prin a te retrage în cochilia ta sprituală. Cu o conjunctură complexă şi Luna eclipsată şi planetele răspândite prin tot horoscopul veştile proaste circuă cel mai repede şi intrigile iau în consideraţie doar jumătatea goală a sticlei. Trebuie să-ţi modulezi afacerile de aşa natură încât varietatea şi diversitatea mare a surselor de venit să asigure încasări relativ constante – este concluzia zilei de astăzi. Pe de altă parte nu spera şi nu ai teamă, se schimbă totul dar nu se urneşte nimic sau nu se schimbă nimic dar totul se transformă. Aparenţele înşeală, cel mai adesea... SCORPION Nu eşti ameninţat. Este o zi căldicică, la propriu, ca şi la figurat. Prima parte a zilei, dimineaţa, este sub semnul unor simţăminte de preaplin şi lipsă de comunicare, cu toate că mulţimea oamenilor zumzăie în jurul tău. În a doua parte a perioadei trebuie să te fereşti de omul sau oamenii care, pentru a-ţi fi pe plac, îţi spun numai lucruri bune şi frumoase. Oricum, prin intuiţia ta şi prin sistemul ajustărilor succesive o să obţii ceea ce doreşti. Afacerile, profesia sau meseria, sunt bine aspectate, la fel şi călătoriile. Apare o nouă cunoştiinţă, o nouă relaţie socială, sau de afaceri. În perioada menţionată afacerile de inimă (nu cardiologice) sunt mediu aspectate, aşa încît este bine să te limitezi la activităţile de rutină şi la prospectări. Viaţa de famile este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. Nu apare nici o ameninţare serioasă, nici în stele, nici pe piaţă. SĂGETĂTOR Păstrează “status quo”. O zi foarte bună pentru afaceri imobiliare, sau orice are de a face cu domiciliul, reşedinţa, camera, căminul, castelul sau casa ta. Pe termen lung atât configuraţia astrologică cât şi viziunile tale coincid : trebuie să păstrezi status quo, situaţia prezentă care este supusă unui acţiuni duble de shimbare, exterioară şi interioară. Schimbarea nu îţi este prielnică. Schimbă ciorapii, ţigările, chiar şi maşinile şi casele dar în nici un caz să nu schimbi situaţia şi poziţia ta oricât de tentante ar fi propunerile care ţi se fac, mai ales astăzi. Îţi este mult mai convenabil să fi producătorul şi regizorul piesei decât unul dintre actorii de pe scenă. Poate o să ai mai puţină glorie şi aplauze, dar cu siguranţă mai multă stabilitate şi mai mulţi bani. CAPRICORN Privitor ca la teatru. Ziua de astăzi este ziua teatrului, a reprezentaţiilor dramatice. La propriu şi la figurat. „Privitor ca la teatru”, cum spune poetul dar în acelaşi timp şi interesat de desfăşurarea intrigii şi de performanţa actorilor. Nu numai în plan economic sau politic, dar, şi, mai ales în anturaj, în plan social şi sentimental. De o decizie a ta, sau de o lipsă de implicare a ta, din această zi sau în perioada următoare depind multe din viitorul tău personal şi al anturajului tău. Planetele spun clar să-ţi urmezi prima părere, intuiţia, abilitatea şi înţelepciunea ta care nu te-au trădat până în prezent. Prima părere este cea bună! Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Mercur in aspecte şi toane bune te influenţează favorabil si debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata aceasta dorinţă de afirmare a Eului, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele bine plasate determina destainuiri şi mai şi... VĂRSĂTOR Te simţi ca un martir. Ziua de astăzi este mai putin favorabila in prima jumatate si relativ favorabilă in a doua jumatate. Fii atent (mai ales în cursul dimineţii) la cheltuielile care ţi se propun sau doreşti să le faci; modul de a cheltui banii este un indicator sensibil al stării emoţionale şi al stimei pe care şi-o arată fiecare. Evită discuţiile în contradictoriu cu cei dragi, sau familia în ceea ce priveşte patrimoniul comun. O decizie din trecut nu se dovedeşte foarte inspirată. Trebuie să continui cu datele pe care le ai, pentru că situaţia în cauză nu a fost sub controlul tău. La mijlocul zilei, la prânz, te simţi ca un martir. Doreşti o schimbare, ceva nou, orice, numai să nu mai auzi şi să simţi aceleaşi lucruri, majoritatea plictisitoare si neinteresante. Evită deciziile care duc la schimbări majore. Unele lucruri sau persoane pot întârzia şi din cauze obiective. Oferă circumstanţe atenuante. Şi zîmbeşte! PEŞTI Auspicii favorabile. Poziţiile reciproce ale lui Venus, Marte şi Mercur indică reuşită şi succes. De asemenea cheluieli dar şi posibile încasări mari, sau începutul unor proiecte şi relaţii foarte profitabile. În special dimineaţa este bine aspectată şi norocoasă. Sunt o serie de evenimente, însă, provocate de Mercur care până la urmă au o latură comică şi o mare doză de neprevăzut. Singurele influenţe negative sunt date de Saturn din Capricorn, care provoacă întârzieri şi neînţelegeri. Călătoriile sunt bine aspectate, iar actele de cultură şi artă sunt sub auspicii favorabile. Pe total: zi favorabilă ideilor noi, sau unor noi planuri de dezvoltare. După masa de prânz evită întîlnirile de afaceri strategice, sau plăţile cu numerar.  
08:15
  Sectorul BUIUCANI: •intersecție străzilor V.Lupu – V.Belinski; direcția str.M.Kogălniceanu; •intersecția cu sens giratoriu: str.Calea Ieșilor - I.Creangă – bd.Ștefan cel Mare. Pentru cei care doresc să se deplaseze din sectorul Buiucani spre sect. Rîșcani sau Ciocana, pot să circule pe șos Balcani, ulterior deplasându-se pe str.Petricani sau str.Doina și respectiv viceversa. Sectorul CENTRU: •bd.Dacia (Viaduct) – str.Ciuflea, intersecție cu str.București, direcția str.Ismail; •str.Ismail, de la str.București direcția bd.Ștefan cel Mare; •str.Ismail de la bd.D.Cantemir direcția bd.Ștefan cel Mare. Sectorul CIOCANA: •str.Vadul lui Vodă, direcția de deplasare T.Vladimirescu. Sectorul RÎȘCANI: •str.A.Russo, direcția str.N.Dimo; •intersecția cu sens giratoriu: bd.Moscova – str.A.Russo – Kiev; •str.Calea Orheiului intersecție cu str.Socoleni, direcția intrare în capitală. Cei care se deplasează de la sensul giratoriu CRICOVA (km 11), pentru a ocoli intersecția străzilor C.Orheiului – Studenților: •spre sect. Ciocana pot să circule pe str.Bucovinei/N.Milescu Spătaru; •spre sect. Rîșcani (Poșta Veche) pot să circule pe șos.Balcani, str.Doina.   Echipajele mobile ale INP, dotate cu dispozitive pentru măsurarea vitezei de deplasare de tip „RADAR”, astăzi, vor activa pe drumurile publice naționale și republicane: -M 5: Bălți – Chișinău – Tiraspol, km km 194 – 224, 224 – 266; -R 1: Chișinău – Ungheni, km km 9 – 35, 40 – 70; -R 2: Chișinău – Bender, km 22 – 38; -R 3: Chișinău – Hîncești – Cimișlia, km km 9 – 25, 42 – 60; -R 4: R 6 – Goian – Criuleni – M 1, 18 – 42; -R 6: Chișinău – Orhei, km km 13 – 21, 43 – 74; -R 20: Orhei – Rezina., km 21 – 51; -R 30: Anenii – Noi – Căușeni – Ștefan Vodă, km 79 – 101; -R 34: Hîncești – Leova – Cahul, km km 25 – 42.
Ieri
19:45
Becky G, cunoscută pentru piesele ''Mayores'', cu peste 1,5 miliarde de vizualizări pe YouTube, şi ''Sin Pijama'' alături de Natti Natasha, cu peste 1,3 miliarde de vizualizări, revine cu ''La respuesta'', un cântec antrenant care deja a depăşit 18 milioane de vizualizări, a informat marţi într-un comunicat Sony Music. "M-a bucurat să colaborez cu bunul meu prieten Maluma la acest cântec şi să realizăm un videoclip care sparge stereotipurile", a spus artista americană, pe numele său real Rebbeca Marie Gomez. "'La respuesta' transmite un mesaj puternic şi în acelaşi timp amuzant, sper să ajute femeile să devină mai conştiente de puterea lor şi să le facă să cânte şi să danseze", notează Becky G în comunicatul difuzat de Sony Music.
18:30
Deciziile au fost aprobate astăzi de către Guvern, la inițiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Monumentul dedicat domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt urmează a fi edificat în scuarul Casei de Cultură (str. Independenței, 60), iar cel în memoria nobilului Gheorghe Râșcanu, mareșal al nobilimii din Basarabia, ctitor al Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”din Râșcani, va fi instalat în scuarul din fața Consiliului raional (str. Independenței, 38). Cheltuielile pentru lucrările de proiectare şi edificare ale ambelor monumente vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare ale bugetului raional Râșcani, precum și din donații și sponsorizări.  
17:45
  Prevederile legii nr.138 din 19.07.2018, intrate în vigoare pe 14.12.2018, stipulează drept sancțiune persoanelor care conduc un autovehicul în stare de ebrietate – anularea/privarea dreptului de a conduce mijloace de transport cu ridicarea permisului de conducere. „Drink & Drive” este un program probațional specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite privind conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice şi are drept scop prevenirea recidivei. Costul participării la program pentru un beneficiar este de 4 mii lei. Programul are o durată de circa 3 luni, este structurat în 12 sesiuni individuale și de grup. În cadrul sesiunilor, participanții la program vor fi antrenați în diverse activități, inclusiv de asistență la Centrul de Medicină Legală și în spitale. Primele sesiuni au început la Birourile de Probațiune din mun. Chișinău și Ungheni.            
17:15
Peter Brook (Londra, 1925) a fost director al Royal Opera House şi Royal Shakespeare Company la jumătatea secolului trecut, înainte de a se muta la Paris unde a înfiinţat grupul internaţional de creaţie şi teatru experimental, la Centrul Internaţional de Creaţii Teatrale (CICT), unde a fost numit director. Premiul Prinţesa de Asturias al Artelor, la care aspirau candidaţi de 17 naţionalităţi este primul dintre cele opt premii acordate anual de Fundaţia Prinţesa de Asturias şi care a ajuns anul acesta la cea de-a XXXI-a ediţie. În declaraţii acordate EFE, Peter Brook, şi-a exprimat uriaşa recunoştinţă faţă de primirea acestui premiu şi a asigurat că, în pofida celor 94 de ani ai săi, "va continua să muncească cât timp se va dovedi util". "Altminteri viaţa nu are niciun sens", a subliniat acest artist eclectic, regizor, scriitor şi actor, pe care anunţarea premiului l-a surprins în Elveţia unde pune la punct ultima sa producţie teatrală, ''Why'', o piesă în care doi actori faţă în faţă se întreabă cum de şi-au consacrat întreaga lor energie teatrului. Acordarea Premiului Prinţesa de Asturias al Artelor 2019 este "o bucurie căzută din cer": 'Gracias, gracias, gracias. Gracias este un cuvânt atât de frumos", a spus dramaturgul londonez, care a promis că dacă "poate" va veni personal la ceremonia de înmânare a premiului care va avea loc la Oviedo. Anul trecut, Premiul Prinţesa de Asturias al Artelor a fost acordat regizorului, scenaristului, actorului şi producătorului de film american Martin Scorsese, unul dintre cei mai reputaţi cineaşti de la Hollywood, laureat cu un Oscar şi trei Globuri de Aur, şi care s-a alăturat altor cineaşti recompensaţi cu acest premiu, printre care şi bunul său prieten Francis Ford Coppola, distins cu acest premiu în 2015. Premiul, ce constă în 50.000 de euro şi o statuetă realizată de Joan Miro, este primul dintr-o lungă listă de recompense atribuite anual unor personalităţi din domenii foarte diverse: arte, cooperare internaţională, înţelegere, ştiinţe sociale, comunicare, sporturi, cercetare ştiinţifică şi litere.
16:30
  Vineri, delegația va fi primită de către Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea, transmite IPN. Sâmbătă dimineața, 27 aprilie, clericii de la Chișinău vor merge în orașul vechi, Cetatea Ierusalimului, la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, unde conform tradiției, se aprinde Lumina Sfântă, în jurul orei 14.00. Sâmbătă seara, în ajun de Paști, între orele 19.00 și 20.00, Lumina Sfântă va fi adusă în fața Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, unde va fi împărțită preoților și credincioșilor, care o vor răspândi în întreagă țară. „De secole, Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart lespedea așezată pe mormânt și, de atunci, Focul Divin se aprinde pe mormânt în fiecare an, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare”, se menționează pe pagina electronică a Mitropoliei Moldovei. Paștile este sărbătorit în acest an pe 28 aprilie. 
15:45
  „Cu aproximativ jumătate de an în urmă am pus piatra de temelie la acest Complex, iar astăzi avem realizat deja 60% din lucrări. Sper ca lucrările să decurgă într-un ritm la fel de dinamic, astfel ca să ne încadrăm termenii stabiliți”, spune Gaburici. Constructorii dau asigurări că finalizarea complexului polivalent vor fi gata până pe 14 octombrie 2019. Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, la moment se efectuează lucrări la diferite obiecte – corturile de tenis, bazin, arena polivalentă, Aqua Park. Amintim că partenerul privat, compania Summa din Turcia, este singurul care s-a arătat interesat de concursul organizat de autoritățile de la Chișinău. Anterior, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a atenționat că miza principală a acestei „escrocherii” este de fapt privatizarea la preț derizoriu a terenului, fapt care va prejudicia bugetul de stat de un miliard de lei.
15:15
  Inter şi-a evaluat atacantul la 70 de milioane de euro. Clubul francez, deţinut de guvernul Qatarului, trebuie să respecte regula fair-play-ului financiar. Cea mai probabilă ipoteză este că Edinson Cavani va ajunge la Inter, în locul lui Icardi, însă este mai mult o ipoteză, având în vedere că Matadorul încasează zece milioane de euro net, au scris jurnaliştii italieni. Mauro Icardi nu a ajuns la o înțelegere cu Inter pentru prelungirea contractului și pare dispus să părăsească gruparea din Milano în vară. Argentinianul mai are contract cu "nerazzurii" până în 2020. Pe lângă PSG, Icardi mai este dorit și de Atletico Madrid.
15:15
  Viitorul arată haotic şi înspăimântător în această nouă producţie BBC, alcătuită din şase episoade, care spune povestea încercărilor unei familii de a supravieţui într-o Marea Britanie distopică, destabilizată de evoluţii politice, economice şi tehnologice. După ce destinele complexe ale membrilor familiei Lyons, din Manchester, se intersectează într-o seară crucială din 2019, serialul le urmăreşte poveştile pe parcursul următorilor 15 ani, cu suişurile şi coborâşurile vieţii de zi cu zi. Alături de Emma Thompson, din distribuţia serialului mai fac parte Russell Tovey, Rory Kinnear, Jessica Hynes, T'Nia Miller, Ruth Madeley şi Anne Reid. În primul trailer al serialului, Thompson apare într-o scurtă secvenţă din cadrul emisiunii de televiziune Question Time, spunându-le fără menajamente telespectatorilor că ''Nu dă doi bani pe ceea ce urmează să se întâmple...'' Replica sa vine după ce personajul interpretat de Hynes spune că ''ne îndreptăm cu toată viteza către dezastru, când o sa ne oprim?'' Emma Thompson, recompensată de două ori cu premiul Oscar pentru ''Sense and Sensibility'' (1995) şi ''Howards End'' (1992), interpretează rolul lui Vivienne Rook, o celebritate care trece la cariera politică şi ale cărei opinii controversate divizează opinia publică. Prezentată ca făcând parte dintr-o nouă categorie de politician, cel care face spectacol, este rebel şi impostor, ascensiunea sa la putere va arunca ţara într-un viitor incert. "În ce fel de lume trăim? Dacă acum este atât de rău, cum va fi peste 30 de ani?", se întreabă Daniel Lyons, personajul interpretat de Russell Tovey. "Zece ani, cinci ani - care va fi situaţia atunci?" Rory Kinnear îl interpretează pe fratele lui Stephen, Daniel, care profesează drept consultant financiar şi încearcă să menţină armonia în cadrul familiei. Este căsătorit cu Celeste, interpretată de Miller, o contabilă ambiţioasă, foarte sigură pe ea. Daniel este un agent imobiliar dedicat profesiei, iar sora sa şi a lui Stephen, Edith, interpretată de Jessica Hynes, este un personaj radical, periculos şi calculat, care duce o viaţă secretă. Fiecare episod al serialului va proiecta acţiunea cu un an sau doi în viitor şi se va concentra asupra familiei care încearcă să supravieţuiască în contexul unei lumi politice derutante. Scenaristul serialului, Russell T. Davies (cunoscut pentru ''A Very English Scandal'' şi ''Doctor Who''), a declarat recent că personajul jucat de Emma Thompson foloseşte ''toate trucurile'' politicienilor din ziua de astăzi. "Are ceva din (Boris) Johnson, ceva din (Nigel) Farage, dar faptul că este femeie scoate la iveală o energie cu totul nouă", a declarat scenaristul pentru BFI & Radio Times Television Festival, potrivit Press Association. "Ştie cum să spună aiureli, când să spună adevărul, ştie cum să obţină voturi, domină întreg peisajul". Serialul marchează cel de-al nouălea proiect realizat de Davies împreună cu producătoarea Nicola Shindler, a căror colaborare durează de 20 de ani. "Toate lucrurile care ne înspăimântă, toate speranţele noastre se întâmplă în preajma acestei familii foarte unite. Lumea este mai fierbinte, mai rapidă, mai nebună, prinsă în haosul lumii politice, tehnologiei şi războaielor îndepărtate care îi afectează pe cei din familia Lyons în traiul lor zilnic. Marea Britanie s-a retras din Europa, America devine un lup singuratic, China se impune şi o nouă lume se naşte", scrie BBC în prezentarea serialului. Serialul ''Years And Years'' va avea premiera în luna mai.
14:45
  Beneficiarii vor primi sume cuprinse între 600 și 900 de mii de lei. Pentru a demonstra angajamentul față de activitate, solicitantul trebuie să contribuie cu minim 50 la sută din suma totală a grantului. Cel puțin un grant este rezervat pentru agricultorii din UTA Găgăuzia, Taraclia și localități din raioanele adiacente drumului care traversează Chișinăul până la Giurgiulești. Activitățile includ linii și echipamente specializate pentru ambalarea produselor conform specificațiilor importatorilor, linii de producere a lăzilor de lemn cu bară orizontală, instalații și echipamente necesare de utilizare a lăzilor returnabile de plastic. Totodată sunt acceptate alte tehnologii post-recoltă, care pot contribui la sporirea exporturilor de prune și struguri de masă către UE și alte piețe noi, precum pungi biodegradabile, covorașe de absorbție a etilenei, echipamente de înregistrare a temperaturii și umidității relative. Pentru doritori, va fi organizat și un atelier de pre-aplicare. Solicitanții pot să-și confirme participarea expediind numele participantului și denumirea organizației la grants@moldovaagro.com până la 24 aprilie.  
13:45
  „Nu cred că poziția noastră a fost una incoerentă. Corectă, transparentă, conformă cu promisiunile noastre electorale - DA. Dar admițând câ nu am fost prea eficienți în ce privește comunicarea și contracararea propagandei oligarhice, voi încerca să introduc mai multă claritate asupra poziției noastre pentru opinia publică. În baza rezultatelor alegerilor, Blocul ACUM nu a avut prea multe opțiuni. Era clar că despre o alianță, coaliție cu Plahotniuc și gruparea sa, din start nici nu putea fi vorba”, a menționat președintele Platformei Demnitate și Adevăr. „Prima opțiune, cea mai ușoară, care nu ne-ar fi caracterizat și care risca să fie văzută ca egoistă, era retragerea noastră în opoziție, ceea ce ar fi lăsat calea deschisă PDM-ului și PSRM-ului să-și formalizeze alianță de guvernare ce funcționează de facto încă din 2016, iar noi să ne fi poziționat politic mai avantajoas în perspectiva electorală, respectându-ne cuvântul dat oamenilor de a nu face coaliție nici cu gruparea oligarhului Plahotniuc, nici cu PSRM, al cărui lider informal este chiar complicele lui Plahotniuc, presedintele pro-rus, Dodon. A doua opțiune ținea de încercarea noastră, în pofida tuturor dificultăților și riscurilor politice, de a identifica un mecanism de demontare a regimului Plahotniuc, chiar și în condițiile în care, bineînțeles, după o imensă fraudă din partea regimului, oamenii ne-au oferit 26 de mandate, jumătate din numărul de mandate necesar pentru o veritabilă guvernare proeuropeană și antioligarhică. În asemenea circumstanțe, acest lucru însă se poate întâmpla doar cu participarea și a altor deputați liberi, necontrolați de regimul Plahotniuc, din alte fracțiuni”, a punctat Năstase. Din acest considerent, dorind să înceapă demontarea regimului pe cale parlamentară, Blocul ACUM a venit cu mai multe inițiative care pot coagula aleșii poporului, indiferent de opțiunile lor politice și geopolitice, a mai spus copreședintele ACUM, referindu-se la pachetul de legi privind dezoligarhizarea instituțiilor statului, demararea proceselor de reformare a justiției și de combatere a corupției, a protecționismului etc.
13:30
  Aceste activități au drept scop asigurarea circulație libere și fără impedimente a tuturor participanților la trafic, precum și reducerea timpului de deplasare pentru transportul particular ce se va deplasa prin zonele respective. Astfel, INP recomandă șoferilor să se deplaseze cu transportul public, să respecte indicațiile ofițerilor de patrulare și să planifice ruta de deplasare reieșind din informațiile oferite de serviciul InfoTrafic.
12:15
  Canalele de televiziune, îndeosebi cele de stat, invitate în număr mare, nu au avut voie să insiste pe submarinul propriu-zis, un proiect strict clasificat, potrivit Gazeta.ru, deşi unele televiziuni au transmis reportaje ample despre această lansare la apă. Denumit „monstrul marin” de presa occidentală, submarinul „Belgorod” K-329 încă nu este în totalitate finalizat şi urmează să fie supus unei serii de teste. Se aşteaptă ca acesta să intre în serviciul flotei ruse la începutul anului 2020-2021. Conform tradiţiei, în timpul ceremoniei de lansare, căpitanul de rangul I, Anton Alehin, viitorul căpitan al navei, a spart o sticlă de şampanie de bordul submarinului. „În decurs de doi ani, submarinul şi dronele Poseidon vor fi testate împreună. La orizontul 2020-2021, este planificat ca întregul sistem să intre în dotarea marinei ruse”, a declarat pentru agenţia de presă oficială RIA Novosti o sursă bine informată, sub rezerva anonimatului. K-329 'Belgorod' este singurul submarin din proiectul rusesc 09852, destinat să transporte drone submersibile 'Poseidon', ce vor fi înzestrate cu arme convenţionale şi nucleare, putând să le transporte la mare adâncime, cu viteză mare. 'Belgorod' a fost conceput pe baza proiectului modernizat de submarine din clasa 949A Antei (Oscar II, conform codului NATO). Caracteristicile sale tehnice sunt păstrate în secret. Preşedintele rus Vladimir Putin a urmărit ceremonia în cursul unei sesiuni duplex de la şantierele navale din Sankt-Petersburg. „Prin eforturi comune, vom consolida statutul Rusiei de mare putere maritimă”, a spus el, dorind succes viitorului echipaj al submersibilului. „Odată cu apariţia în componenţa flotei a acestui submersibil, Federaţia Rusă îşi va spori capacitatea de studiere a oceanelor lumii, inclusiv a Arcticii”, a declarat viceamiralul Aleksei Burilicev, şeful Direcţiei pentru studierea apelor adânci din cadrul Ministerului Apărării rus. 'Belgorod' va deveni cel mai mare submarin din componenţa marinei ruse, potrivit Gazeta.ru: deplasamentul - aproape 24.000 de tone, lungimea - 184 m, iar lăţimea - 18,2 m. După dimensiunile sale, acesta depăşeşte chiar şi crucişătoarele strategice ale proiectului 955A Borei-A (lungime - 170 m, lăţime - 13,5 m), celelalte caracteristici tehnice fiind secretizate. Potrivit unor experţi, ceea ce încearcă să prezinte Moscova ca 'tehnologie de vârf' este de fapt un proiect de submersibil care amintea iniţial de submarinul nuclear Kursk (K-141, clasa Oscar), care s-a scufundat în august 2000 cu 118 marinari la bord în timpul unui exerciţiu în Marea Barents. Construcţia submarinului prezentat cu emfază de media de stat ruse a început la 'Sevmaş' la 24 iulie 1992, iar din 2012 proiectul a fost revizuit, procedându-se la lucrări de adaptare pentru a putea transporta vehicule submarine fără echipaj. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat pentru prima oară că Rusia dezvoltă drone submersibile care transportă arme nucleare în martie 2018, în timpul prezentării mesajului său anual către parlament. Potrivit şefului statului, aceste dispozitive pot lovi portavioane, fortificaţii de coastă, fiind deosebit de periculoase pentru infrastructurile de coastă. Dronele submarine 'Poseidon', botezate de media occidentale 'armele Apocalipsei', sunt capabile să se deplaseze cu o viteză de aproape 110 noduri, adică cu peste 200 km/oră. În plus, drona este capabilă de manevrare, schimbându-şi direcţia şi adâncimea. Ministerul Apărării rus a publicat o înregistrare video cu testarea dronelor 'Poseidon' în februarie, în care se vede drona-torpilă în momentul pregătirii ei pentru lansare şi imersiunea ei în apă.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.