Noii director ANRE și independența instituției

Europa Libera, 23 ianuarie 2019 23:00

Rocada de cadre a guvernării dominate de PD.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Europa Libera

Acum 15 minute
13:50
Iranul a început vineri exerciții militare de mare anvergură în Strâmtoarea Ormuz, pe unde trec mare parte din exporturile de petrol din zona Golfului Persic. Agenția iraniană de stat IRNA a spus că peste 100 de nave participă la manevrele de trei zile într-o zonă dintre strâmtoare și Oceanul Indian. În trecut Iranul a amenințat de multe ori să blocheze strâmtoarea, mai ales ca reacție la amenințări americane, atrăgându-și astfel condamnări internaționale.„Exercițiile vor mima respingerea unui spectru larg de amenințări și vor cuprinde testări de arme și evaluarea pregătirii de luptă a personalului militar și armamentului din dotare”, a spus la televiziunea iraniană de stat comandantul marinei militare iraniene, amiralul în retragere Hossein Khanzadi.
13:50
Serviciul de securitate al Rusiei, FSB, a cerut unei judecătorii din Moscova să prelungească detenția preventivă a fostului pușcaș marin american Paul Whelan, acuzat în Rusia de spionaj. Avocatul lui Whelan, Vladimir Jerebenkov, a declarat agenției Interfax vineri, 22 februarie, că FSB a prelungit ancheta în cazul clientului său până la 28 mai, iar judecătoria Lefortovo a aprobat prelungirea perioadei de detenție până la aceeași dată. Whelan, care are pașapoartele Irlandei, Marii Britanii, Canadei și Statelor Unite, a fost arestat la 28 decembrie la Moscova, fiind acuzat de spionaj. Acuzațiile pot duce la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Familia sa spune că Whelan este nevinovat și că în momentul arestării se afla la Moscova ca să meargă la o nuntă, nu ca să spioneze. Autoritățile ruse nu au făcut publice detalii privind acuzațiile aduse americanului.
13:50
Comisia Electorală Centrală a calificat drept „provocare” reținerea temporară joi de către autoritățile transnistrene la postul de control mixt din Varnița a doi funcționari electorali de la o secție de votare din Anenii Noi. Într-un comunicat de presă preluat de Deschide.md, CEC a condamnat, de asemenea, confiscarea temporară de către separatiști a laptopurilor de serviciu ale celor doi funcționari electorali. În viziunea CEC, incidentul a fost „o încercare de destabilizare a situației înainte de ziua alegerilor, inclusiv prin intervenția în sistemele informaționale deținute de CEC”. Comisia Electorală Centrală a decis în urma incidentului să retragă laptopurile din circuit și să înlocuiască tehnica de calcul pentru secția de votare respectivă.
Acum o oră
13:30
Un interviu la sfîrșit de campanie electorală cu președinta Asociației „Experți pentru securitate și afaceri mondiale” de la București.
Acum 2 ore
13:00
12:40
Interviul dimineții cu directorul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) despre programul „Start pentru tineri: o afacere durabilă la tine acasă”.
Acum 4 ore
11:40
Autoritățile ruse spun că Vlad Plahotniuc și Veaceslav Platon ar fi creat un grup criminal care a sustras din Rusia peste 37 miliarde de ruble (cam o jumătate de miliard de dolari) în anii 2013-2014, informează presa moldoveană citând un comunicat de presă al Ministerului de Interne de la Moscova. În declarație se spune că oamenii lui Plahotniuc și Platon ar fi „transferat bani din băncile rusești „Zapadnîi” și „Ruskii Zemelnii” în conturile create la „Moldindconbank”, dar și în conturile altor organizații internaționale, prin operațiuni valutare ilegale”. Irina Volk, reprezentanta MAI de la Moscova, a spus că „ancheta cauzei penale continuă”. Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a declarat într-o reacție pe FB că acuzațiile ar fi o încercare de a influența alegerile parlamentare moldovene de duminică. Nu este prima dată când liderul PD, Vlad Plahotniuc, se confruntă cu acuzații inițiate de ruși. În 2017, comitetul de anchetă al F. Ruse l-a învinuit de implicare în uciderea de către o grupare criminală organizată a cel puțin două persoane, iar anul trecut serviciile speciale rusești au încercat să-l dea în urmărire prin Interpol.
11:30
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se va întâlni astăzi la Casa Albă vcu vicepremierul chinez Liu He, pe fondul eforturilor celor două țări de a pune capăt unui război comercial păgubos. Casa Albă a făcut anunțul joi. În decembrie, Statele Unite au suspendat planul de a mări cu 15% tarifele pe bunuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, pentru a da timp negociatorilor să rezolve disputa comercială dintre cele două țări. Precedenta rundă de negocieri din ianuarie, de la Washington, nu a dus la vreo înțelegere, provocând turbulențe pe piețele internaționale și sporind temele de o încetinire a creșterii economice globale. Trump s-a plâns mereu de practicile comerciale chineze, iar administrația lui solicită Beijingului schimbări majore privind furturile de proprietate intelectuală americană și eliminarea barierelor cu care se confruntă pe piața chineză firmele americane și din alte țări.
11:30
Procuratura Turciei a ordonat arestarea a 295 de militari acuzați de legături cu o presupusă rețea condusă de clericul musulman din Statele Unite, Fettulah Gulen, despre care Ankara spune că ar fi orchestrat o tentativă de puci în 2016. Declarația procurorilor, datată 22 februarie, spune că printre cei care urmau să fie reținuți se află trei colonei, patru maiori și zece locotenenți. Poliția turcă a lansat o serie de raiduri la unu noaptea în cadrul investigării unor convorbiri telefonice între presupușii agenți ai lui Gulen, se mai spune în declarație. Peste 77.000 de oameni au fost arestați în Turcia în legătură cu puciul militar eșuat din 2016, soldat cu 250 de morți. Gulen neagă orice implicare în acele evenimente, iar partenerii occidentali ai Turciei au condamnat repetat campaniile de persecuții lansate de puterea de la Ankara după puci.
Acum 6 ore
09:10
Deputatul democrat Sergiu Sîrbu i-a acuzat de „otrăvirea în masă a populației cu minciuni și falsificări” pe liderii opoziției Maia Sandu și Andrei Năstase, după ce aceștia au spus joi că au „suspiciuni rezonabile” că puteau fi otrăviți cu mercur. Într-un mesaj ironic pe Facebook, democratul a spus că se simte și el otrăvit de „penibilul politic” al anunțului celor doi politicieni înainte de alegeri. Anunțându-și suspiciunile ceva mai devreme, Năstase și Sandu au spus că se consideră ținte ale unor atacuri ale Partidului Democrat de guvernământ. Cei doi spun că în urma unor investigații medicale în străinătate, li s-a descoperit un nivel sporit de metale grele în sânge, care nu putea interveni natural, și care a revenit în ciuda tratamentului.
09:10
„Regimul autoritar de la Chișinău are nevoie de alegeri pentru a se legitima” (Armand Goșu/DW).
08:50
Un emisar american va merge în Columbia ca parte dintr-o misiune de aprovizionare cu alimente și alte produse de urgență a Venezuelei vecine, țară adâncită într-o criză politică și economică. Departamentul de Stat de la Washington spune că Reprezentantul Special, Elliott Abrams, va conduce delegația guvernamentală americană care va transporta ajutoare umanitare din Florida spre Columbia în avioane militare. Delegația va porni sâmbătă de la o bază militară americană aflată la sud de Miami. Misiunea lui Abrams face parte din efortul Statelor Unite de a-l forța pe controversatul președinte venezuelean Nicolas Maduro să renunțe la putere, predând-o liderului legislativului, Juan Guaido.
08:50
Miniștrii din UE încep astăzi discuții despre cum și când să lanseze negocierile pe teme comerciale cu Statele Unite, în condițiile în care președintele Donalt Trump ar putea impune tarife importurilor de mașini din Europa dacă europenii întârzie prea mult. Discuțiile miniștrilor comerțului din UE vor avea loc vineri la București, întrucât România deține președinția rotativă a blocului cu 28 de membri. Potrivit agenției Reuters, Germania este dornică să înceapă discuțiile cu americanii de îndată, în vreme ce Franța are rezerve față de orice dialog cu Trump. Statele Unite și UE au ieșit dintr-un prim impas comercial de câteva luni vara trecută, când Trump s-a declarat de acord să amâne tarifele pe automobile europene de dragul discutării unor noi înțelegeri comerciale transatlantice.
08:50
Partidul Socialiștilor a solicitat CEC să ia măsuri pentru ca toți funcționarii electorali să asigure secretul votului. Potrivit IPN, secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, a declarat joi că există multe semnale că secretul votului nu va fi respectat. Ceban a spus că unii angajați ai întreprinderilor, instituțiilor de stat medicale și școlilor au spus că sunt obligați să promită că vor fotografia buletinele de vot după aplicarea ștampilei VOTAT și că le vor prezenta apoi superiorilor, deși legea interzice acest lucru. Socialiștii s-au mai plâns că înaintea votului de duminică ar exista tentative de corupere.
08:50
Dacă va accede în Parlament în urma alegerilor de duminică, blocul electoral ACUM nu va participa la crearea vreunei coaliții de guvernare cu nici unul din principalii rivali electorali. Așa se prevede într-un angajament semnat în public joi de liderii blocului ACUM, în care se spune că deputații săi viitori nu vor face coaliție formală sau informală cu Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor, Partidul Politic Şor, Partidul Politic Partidul Nostru șialte formațiuni „pro-oligarhice și anti-europene” în caz că acestea acced în Parlament. „Mă oblig în fața alegătorilorcare mi-au încredințat acest mandat ca, în caz de încălcare a prezentului angajament, să-mi depun mandatul de deputat”, este un punct al angajamentului semnat de candidații ACUM.
Acum 12 ore
05:10
Preţurile scad înainte de alegeri şi cresc după?
02:20
Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.
Acum 24 ore
20:40
Poliția moldoveană spune că doi funcționari electorali au fost reținuți pentru aproximativ trei ore de militarii transnistreni la punctul comun de control de la Varnița, unde li s-au verificat laptopurile de serviciu conectate de diverse baze de date oficiale. Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, este citat de Unimedia spunând că poliția a cerut Comisiei Electorale Centrale să blocheze de urgență accesul la baza de date a alegătorilor și la baza de date cu caracter personal. Cei doi funcționari, șeful și secretarul secției de votare 48/10 din Anenii Noi, au fost reținuți de autoritățile transnistrene, când se întorceau de la un seminar de pregătire a alegerilor. Incidentul s-a petrecut după ce autoritățile transnistrene și-au revendicat recent controlul asupra satului Varnița situat de pe malul drept al Nistrului în apropiere de Bender.
20:40
Grupurile utilizatorilor din regiunea transnistreană de pe rețelele de socializare abundă zilele acestea de zvonuri și discuții cu privire la faptul că șefii holdingului Sheriff, companie care controlează viața politică și economică a regiunii separatiste, ar fi anunțat, informal, mobilizarea pentru ca angajații structurilor lor să meargă la alegerile parlamentare de duminică și să voteze în favoarea candidatului Partidului Democrat și a celui al Partidului Șor.Vestea se pare că i-a luat prin surprindere pe reprezentanții Partidului Socialiștilor, care considerau cele două mandate de pe circumscripțiile pentru regiunea transnistreană ca fiind practic în buzunarul lor, având în vedere retorica pro-rusească a președintelui Dodon, întâlnirile lui dese cu Vladimir Putin și mesajele de susținere pe care le-a primit de la Moscova. În plus, majoritatea celor 16 mii de alegători care au fost mobilizați la secțiile de votare pentru cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2016 l-au susținut pe Igor Dodon.Pe parcursul actualei campanii electorale, reprezentanții administrației transnistrene nu au făcut niciun fel de declarații publice. În schimb, utilizatorii rețelelor de socializare semnalează că în stânga Nistrului se fac liste cu persoanele care vor merge să voteze, iar fiecărui participant i se promit sume între 200 de ruble transnistrene, aproximativ 200 de lei, și 20 de dolari.Analistul politic Ernest Vardanean spune că are și el confirmări din surse sigure că aceste lucruri chiar au loc și spune că holdingul Sheriff face tot posibilul pentru ca cele două mandate pentru regiunea transnistreană să nu ajungă la Partidul Socialiștilor.Ernest Vardanean: „Am primit aceste informații din mai multe surse foarte demne de încredere, de aceea le consider veridice. Este vorba de un fel de remunerare de 20 de dolari pentru fiecare persoană care dorește să voteze candidații respectivi. Holdingul Sheriff organizează un fel de agitație în întreprinderile pe care le controlează, la instituțiile de stat, la alte întreprinderi la care are acces, astfel încât să convingă lucrătorii de acolo care au cetățenia Republicii Moldova să vină în ziua de 24 februarie să voteze într-o circumscripție candidatul Partidului Democrat, iar în alta – pe cel al Partidului Șor.Deci, în primul rând, avem o campanie de agitație de către compania Sheriff în favoarea candidaților PDM și a Partidului Șor. În al doilea rând, avem demonstrația faptului că cei doi oligarhi de pe ambele maluri ale Nistrului – Vladimir Plahotniuc și Victor Gușan – organizează o campanie împotriva Partidului Socialiștilor și, respectiv, împotriva intereselor Federaţiei Ruse.Și cea mai importantă concluzie pe care eu o trag în această situație este faptul că compania Sheriff, care se află într-o regiune pro-rusă, Transnistria, organizează o campanie de fapt anti-rusă.”Expertul IDIS Viitorul, Ion Tăbârță, ridică semne de întrebare în legătură cu valabilitatea mandatelor obținute prin votul alegătorilor aduși organizat din stânga Nistrului.Ion Tăbârță: „Este dificil de afirmat în aceste condiții că votul în aceste circumscripții este unul care corespunde rigorilor unor alegeri libere, corecte, fără influențe și așa mai departe.”Europa Liberă: Dl Dodon și Partidul Socialiștilor aveau impresia că aceste mandate sunt în buzunarul lor. Cile le trage acum preșul de sub picioare? Și de ce?Ion Tăbârță: „Cei care au resursele administrative la mâna lor. Noi știm că partidul de guvernământ, la nivelul relațiilor informale, are relații bune cu factorii decizionali din regiunea transnistreană.”Europa Liberă: Noi ne dăm foarte bine seama că câteva zeci de autocare nu pot pleca din centrul Tiraspolului fără să aibă o anumită undă verde din partea administrației de acolo. Ion Tăbârță: „Exact. Noi așa și nu avem răspuns la ce s-a întâmplat de fapt în turul doi a alegerilor prezidențiale. Pentru că în turul întâi s-au prezentat cinci sau șase mii de alegători, iar la cel de al doilea tur, în două săptămâni, s-au prezentat 17 mii. De unde vine această trezire a sentimentului de a-și respecta drepturile politice, așa și nu am primit răspuns. Instituțiile statului din Republica Moldova așa și nu ne-au dat un răspuns ce s-a întâmplat. Dar este evident că fără concursul, sau fără ne-opunerea, să-i spunem așa, a așa-numitelor autorități de acolo acest lucru nu ar fi fost posibil.Probabil atunci mecanismul a fost testat, iar acum urmează să mai fie utilizat încă o dată.”Mai mulți experți transnistreni care au vorbit săptămâna trecută la o masă rotundă la Tiraspol au estimat că numărul de votanți transnistreni s-ar putea ridica de această dată la 20 de mii. Dacă prognoza se va adeveri, aceasta va fi cea mai mare participare a electoratului din regiunea separatistă la alegerile din Republica Moldova de până acum.
20:10
Președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a demis guvernul acuzat că nu a fost în stare să ridice nivelul de trai al populației și să diminueze dependența economiei de sectorul energetic. „În multe domenii el economiei, nu au fost obținute schimbări pozitive în ciuda a numeroase legi și hotărâri de guvern care au fost adoptate”, se spune în anunțul lui Nazarbaev publicat pe pagina web a președinției. Decizia președintelui aflat la conducerea Kazahstanului de trei decenii survine pe fundalul tot mai multor proteste cauzate de nivelul de trai scăzut. Ele au fost catalizate de cazul a cinci copii arși într-un incendiu în propria casă din capitala Astana în timp ce ambii părinți lucrau în ture de noapte pentru a-și putea întreține familia.
20:10
Comisia Europeană a reacționat la relatările de la București despre o plângere penală împotriva prim-vicepreședintelui său, Frans Timmermans, și comisarei pentru Justiție, Vera Jourova. În plângerea înregistrată de Secția pentru anchetarea magistraților din România, un portal mediatic apropiat guvernului, Lumea Justiției, îi acuză pe oficialii europeni de grup infracțional organizat, abuz în serviciu și alte crime. „Am vrea să le reamintim autorităților din România că oficiali ai comisiei, atunci când se află în exercițiul funcțiunii, pot fi anchetați doar de către Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. Acesta a mai spus că instituțiile europene au aflat despre acuzații din presă și a reamintit că Bruxelles-ul tocmai și-a exprimat din nou îngrijorarea în legătură cu statul de drept în România.
20:00
O altă presupusă victimă, Alexandru Machedon, spune că ar fi fost și el contaminat, doar că în 2016. Ce se ascunde în spatele acestor declarații?
19:10
Din materialul publicat de BTV se vede cum o mașină ce ar aparține unui candidat PDM îl lovește pe la spate pe cameraman.
18:50
Invitata de astăzi este Mariana Colun.
18:30
Un tribunal din Macedonia de Nord a cerut parlamentului să-i ridice imunitatea unui deputat conservator și fost spicher acuzat de organizarea asaltului violent asupra clădirii legislativului în 2017. Procurorii spun că Trajko Veljanovski și alți patru suspecți ar prezenta o „amenințare teroristă la adresa ordinii constituționale și securității”. Suspecții ar fi ajutat protestatarii naționaliști să pătrundă violent în clădirea parlamentului pentru a împiedica alegerea unui spicher noi. Peste 100 de deputați jurnaliști au fost răniți. Tribunalul de la Skopje a eliberat astăzi mandat de arestare pentru doi foști miniștri reținuți miercuri în același dosar. Alți doi suspecți, inclusiv fostul premier Nikola Gruevski se ascund în străinătate, Gruevski aflându-se în Ungaria unde a fugit anul trecut după condamnarea la doi ani de închisoare pentru corupție.
18:30
Cancelara Germaniei, Angela Merkel, i-a oferit sprijinul său deplin președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în fața unei noi campanii anti-imigrație a guvernului Ungariei. Campania premierului ungar Viktor Orban acuză Comisia Europeană de vulnerabilizare premeditată a granițelor externe ale Uniunii Europene și de pregătirea unui proiect de aducere a imigranților din Africa. Pe panouri instalate pe străzile Budapestei, Junker este înfățișat alături de Soros, care ar da indicații instituțiilor europene. Disputa are loc în interiorul taberei politice conservatoare înaintea alegerilor europarlamentare din luna mai. Liderii instituțiilor europene au respins afirmațiile de la Budapesta, spunând că Junker ar conduce de fapt eforturile de întărire a granițelor europene.
18:00
Concluzia Coaliţiei pentru alegeri libere şi corecte e că şi în aceste alegeri nu sunt asigurate șanse egale de participare pentru toate categoriile de cetățeni.
17:40
17:30
Preferințele alegătorilor vs. vectorul politic al țării, un alt laitmotiv al articolelor despre Moldova.
17:20
Jurnalismul oferit gratuit nu este viabil. La această concluzie ajung tot mai mulți producători de conținut din Statele Unite ale Americii. În ianuarie, mai multe instituții media americane au concediat circa două mii de reporteri. De exemplu, BuzzFeed a eliberat din funcție 220 de oameni sau 15% din personal. VICE, un alt gigant media, a concediat 10% din salariați, în încercarea de a fi profitabil.Ce s-a întâmplat? De ce aceste instituții media, deși au milioane de cititori, au dat afară sute de oameni? Companiile care au fost nevoite să renunțe la angajați fac bani din publicitate, iar publicitatea online nu mai este la fel de profitabilă când concurezi cu Facebook și Google. În medie, doar 7% din veniturile unei instituții media pe online vin de pe Facebook, arată un raport din 2017 al Asociației Mondiale a Ziarelor și a Producătorilor de Știri.În același timp, The New York Times și The Washington Post, două ziare americane cu tradiție, o duc tot mai bine. Jeff Bezos, directorul executiv Amazon, a cumpărat The Washington Post în 2013. Într-un discurs la Torino de-acum doi ani, Bezos și-a prezentat soluția:„Cereți oamenilor să plătească pentru conținut. Ei vor plăti. Industria a pierdut 20 de ani învățându-ne că știrile trebuie să fie gratuite. Adevărul e că cititorii sunt mai deștepți de-atât. Ei știu că jurnalismul de calitate este scump, presupune costuri și ei sunt gata să plătească, dar trebuie să le cerem asta. De fiecare dată când am scumpit abonamentul digital la The Washington Post, numărul de abonați a crescut.”Este oare această soluție aplicabilă pentru Moldova? Petru Macovei, directorul Asociației Presei Independente din Moldova, este optimist.„Oamenii vor înțelege că informația este un produs, produsul trebuie să fie de calitate, iar calitatea costă. Un jurnalist plătit prost te-ai mira să facă un produs jurnalistic bun. Oamenii vor înțelege în timp asta și vor contribui.”Potrivit expertului, în Moldova există deja câteva instituții de presă care oferă conținut contra cost sau acceptă donații din partea cititorilor:Produsul trebuie să fie de calitate, iar calitatea costă... „Haideți să luăm exemplul Ziarului de Gardă. Mulți oameni din străinătate donează bani sau își abonează rudele aflate aici la Ziarul de Gardă. De ce? Pentru că acest ziar oferă informații de calitate. Iată că calitatea este un indicator al faptului că lucrul ăsta se poate întâmpla. Da, este neobișnuit pentru noi, dar în timp, vă asigur că lucrurile se vor încetățeni și aici, mai mult și mai mult. Pentru că sunt absolut convins că guvernările care se vor perinda nu vor fi niciodată deschise pentru a oferi subvenții sau susținere pentru presa independentă atâta vreme cât politicul, de oricare culoare ar fi el, nu este ahtiat să susțină presa care poate să devină, la un moment dat, indezirabilă, dacă respectivii politicieni fură bani publici sau adoptă decizii împotriva democrației și a statului de drept.”Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, mi-a povestit cum a reușit redacția pe care o conduce să-și mărească tirajul cu 15 la sută și să aibă mai mulți abonați ca niciodată: „Noi avem mai multe surse de venit, pentru că am învățat această lecție cu mulți ani în urmă. Ziarul de Gardă are 15 ani și am înțeles că este riscant, dacă vrei să faci ceva în permanență și vrem ca jurnalismul de investigație să fie permanent, așa cum e permanentă corupția.”„Dar pe lângă abonările propriu-zise, avem și donații de abonamente, un modul electronic unde orice persoană, mai ales printre cei care citesc Ziarul de Gardă electronic pe site, pe gratis, ei pot dona un abonament la ziarul tipărit și avem o relație interesantă cu diaspora care donează abonamente la ziarul tipărit pentru părinții, bunicii, învățătorii și prietenii lor rămași în Moldova. Am mers mai departe și acceptăm și donații pentru realizarea investigațiilor jurnalistice. Dar desigur aplicăm și la diverse granturi pentru dezvoltarea jurnalismului de calitate, pentru susținerea reporterilor de investigație. Pentru a crește și a introduce inovații în activitatea noastră.”Diaspora donează abonamente pentru părinții, bunicii, învățătorii și prietenii lor rămași în Moldova... Alina Radu este convinsă - pentru ca oamenii să te susțină, inclusiv financiar, trebuie să le fii alături: „Sincer vă spun, noi ținem o relație foarte apropiată cu abonații noștri, ne întâlnim cel puțin o dată pe lună într-o localitate cu oamenii, dar mai facem și unele dezbateri sau activități la redacție. Săptămâna trecută, am anunțat o dezbatere obișnuită pe teme electorale și am fost mirați să avem oameni din mai multe raioane, deci ei au parcurs distanțe cu autobuzul, și-au cumpărat bilet la autocar și au venit ca să asiste la aceste dezbateri ale noastre să se informeze mai bine.”  În încercările lor de a-și monetiza conținutul, jurnaliștii Ziarului de Gardă au ajuns la o concluzie. Anumite tipuri de conținut trebuie să rămână gratuite în contextul actual al Republicii Moldova.„Unul dintre principiile noastre de bază este ca toată lumea să aibă acces la investigațiile jurnalistice, pentru că noi scriem despre problemele care îi vizează pe toți și nu vrem să citească doar cei care au bani. Vrem să citească toți și poate cei fără bani trebuie să citească în primul rând ca să înțeleagă de ce nu au ei bani, de ce sunt săraci, de ce suntem toți săraci și am putea să câștigăm toți împreună. Nu vrem să vindem investigațiile, investigațiile vrem să le lăsăm libere ca să le poată citi cât mai multă lume, de asta am zis că încercăm să muncim cu cei care vor să doneze, cu cei care vor să se aboneze.”Online-ul moldovenesc abundă în produse jurnalistice, mai ales știri. Aproape toate sunt gratuite. Multe sunt partizane sau chiar false. Ce mai înțelege consumatorul? Ce l-ar face să plătească? Experții privesc situația ca pe-o oportunitate pentru jurnalismul de calitate.„Eu cred că este o perioadă foarte interesantă din care învățăm noi toți și da, noi vedem că oamenii chiar și în sate sau în școli sau în diferite instituții au început să discute această chestiune. Noi am fost invitați în multe localități rurale, prin biblioteci, să povestim ce este o știre falsă și ce este un text jurnalistic real, deci este iarăși o oportunitate să discutăm cu cetățenii, să avem public mai mult, să ne întâlnim și să rămânem parteneri.”„Eu aș crede că există un plus în această abundență de fake news-uri și știri inventate, pentru că oamenii încep să prețuiască tot mai mult și mai mult informația adevărată, veridică, obiectivă”, consideră directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei. „Ea, din păcate, devine o pasăre rară sau tot mai rară pe piața noastră și atunci, ca și oricare regulă a pieței, există un anumit deficit. Și iată că noi cu dvs. aproape că suntem în deficit de informație obiectivă. Și în acest deficit, când oamenii își vor dori să obțină informația deficitară, care este acum obiectivitatea, atunci vor fi dispuși să și plătească pentru asta.”Europa Liberă: Un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent din 2017 arată că fiecare a doua redacție din Moldova întâmpină dificultăți financiare. Domnule Macovei, ce-ar trebui să facă instituțiile media independente? Să-și convingă cât mai curând cititorii să plătească? Petru Macovei: „Recomandarea mea ar fi ca redacțiile să fie cât mai creative în a-și vinde produsul, iar pentru ca produsul să fie vandabil, ca să poată cuceri noi și noi piețe și public cât mai numeros, acesta trebuie să fie doar de calitate. Dacă vor persevera în asta și vor avea produs de calitate, și oamenii se vor convinge că în alegeri, de exemplu, respectivul ziar, post de televiziune, site, radio au avut un comportament corect și nu au favorizat un actor politic sau pe altul, oamenii vor înțelege că anume acei jurnaliștii și colective trebuie susținuți.”Dvs. ați fi gata să plătiți pentru conținut? Vă invităm să vă expuneți părerea pe pagina noastră de internet moldova.europalibera.org. Ne mai găsiți pe Facebook, Instagram, Odnoklassniki, Youtube și Soundcloud.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.