Parlamentul din Macedonia a aprobat acordul cu Grecia de modificare a numelui republicii în Macedonia de Nord

Europa Libera, 12 ianuarie 2019 12:00

Parlamentul din Macedonia a aprobat acordul încheiat anul trecut cu Grecia, privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave în „Republica Macedonia de Nord". În schimb, Grecia nu va mai bloca admiterea Macedoniei în NATO și UE. Votul din Parlament fusese amânat trei zile, timp în care premierul Zoran Zaev a negociat majoritatea de două treimi de care era nevoie pentru adoptrea acordului. Schimbarea numelui va intra însă în vigoare numai după ce deputaţii greci vor ratifica la rândul lor acordul încheiat vara trecută de prim-miniştrii Zoran Zaev şi Alexis Tsipras.Premierul grec Alexis Tsipras l-a felicitat vineri pe omologul său macedonean pentru votul din Parlamentul de la Skopje. La Atena, votul în Parlament este programat luna aceasta. Deşi are nevoie doar de o majoritate simplă, Alexis Tsipras dispune de o majoritatea de numai trei voturi, iar aliatul său, Panos Kammenos, ministrul apărării şi liderul unui mic partid suveranist, a ameninţat că va demisiona.Tsipras a anunțat tot vineri că, după aprobarea acordului cu Macedonia, Parlamentul de la Atena va vota și un protocol separat care să permită Macedoniei să adere la NATO.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Europa Libera

Acum 2 ore
09:50
În America, administrația federală continua să fie închisă, ceea ce afectează direct și activitatatea diplomatică.
Acum 4 ore
09:00
În America, administrația federală continua să fie închisă, ceea ce afectează direct și activitatatea diplomatică.
08:50
În bugetul de stat pentru 2019 pentru instituția prezidențială vor fi alocate aproape 30 de milioane de lei (Ziarul de Gardă).
08:50
Procuratura Anticorupție a expediat instanței de judecată un nou dosar împotriva lui Vlad Filat în care fostul premier este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari prin intermediul unor firme afiliate, al fostului său Partid Liberal Democrat și al unei firme de consultanță politică din Statele Unite. Procurorii că Filat ar fi achitat aproape 13 milioane de lei firmei din Washington pentru consultanță în alegerile din noiembrie 2014, banii reprezentând...
08:50
Ministrul român de externe Teodor Meleşcanu vizitează joi Chișinăul la invitația omologului său moldovean Tudor Ulianovschi. Cei doi vor discuta între altele pe marginea îndeplinirii de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, se spune într-un comunicat al ministerului moldovean de Externe. Aflat marți la Strasbourg, unde Parlamentul European a audiat prioritățile președinției românești de șase luni a Consiliului Uniunii Europene,...
08:50
Statele Unite au cerut autorităților moldovene să ia toate măsurile necesare înaintea alegerilor parlamentare din 24 februarie pentru a garanta un proces electoral liber și corect, precum și un rezultat transparent care respectă voința alegătorilor. Într-o declarație a Departamentului de Stat, dată publicității miercuri, se mai spune că autoritățile locale și centrale din R. Moldova trebuie să asigure posibilitatea înregistrării în alegeri și desfășurării campaniei de...
08:30
Premierul britanic Theresa May a supraviețuit miercuri seară unui vot de neîncredere în Parlament pe tema Brexit-ului. May a obținut o victorie foarte strânsă, cu 325 de voturi favorabile și 306 împotrivă încercării opoziției de a-i răsturna guvernul după ce același parlament a respins cu mare diferență de voturi acordul încheiat cu UE în vederea ieșirii Marii Britanii din blocul cu 28 de membri, prognozată să aibă loc la sfârșitul lunii martie. După...
08:30
Președintele rus Vladimir Putin urmează să fie primit cu onoruri la Belgrad, unde va avea joi convorbiri cu omologul său sârb Aleksandar Vucic și alți oficiali. În ajun, Vucic a declarat într-un interviu pentru agenția rusă de stat TASS că Serbia nu va sacrifica relațiile tradițional bune cu Moscova numai de dragul integrării în Uniunea Europeană. Tot miercuri, Putin a criticat politica Statelor Unite și altor țări occidentale în Balcani, spunând că...
08:30
Consiliul pentru egalitate a ajuns la concluzia că polițistul moldovean care a refuzat să vorbească în limba rusă cu un șofer într-un incident larg mediatizat a greșit. Într-o declarație publicată miercuri pe site-ul Consiliului se spune că polițistul a încălcat legea din 2001 privind dreptul minorităților naționale din R. Moldova de a-și folosi limba maternă. Consiliul mai spune că remarcile care au însoțit postarea incidentului on-line „poartă caracter instigator...
Acum 6 ore
05:20
... de parcă peste pensionarii aceia a căzut fericirea veşnică.
Acum 8 ore
04:50
Se netezește drumul către un regim autoritar, dar care păstrează, la nivel epidermic, aparențele democrației, către o „democratură”.
Acum 12 ore
02:20
Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.
00:00
Îmi amintesc că în urmă cu zece ani, în vara anului 2009, am organizat pe blogul meu o dezbatere despre resentiment. Era și atunci, cum este și astăzi, din păcate, un timp al unor agresiuni verbale fără egal, cu un număr de intelectuali demonizați, calomniați, insultați. Între aceștia, îi amintesc pe Andrei Pleșu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieș, eu însumi. Stigmatizatorii de-atunci (ori patronii lor) sunt și astăzi la...
16 ianuarie 2019
22:50
Moțiunea de cenzură a fost sprijinită de 306 deputați, dar respinsă de restul de 325.
Acum 24 ore
21:40
Un interviu cu lidera Blocului electoral ACUM care s-a angajat să reprezinte Diaspora moldovenească în viitorul Parlament.
21:30
Cu cîteva minute în urmă s-a anunțat rezultatul votului de neîncredere derulat în Camera Comunelor împotriva guvernului Theresa May. Pentru demiterea guvernului au votat 303 deputați, în timp ce 325 sau pronunțat împotrivă. Theresa May rămîne prim ministru cu o diferență de 19 voturi.
21:20
Franța a început pregătirile pentru eventualitatea în care ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană așteptată la sfârșitul lunii martie se va produce fără acordul care ar reglementa relațiile viitoare ale regatului unit cu blocul comunitar. Parlamentul francez a adoptat astăzi în lectura finală o lege specială cu scopul gestionării unei asemenea eventualități, după ce Parlamentul de la Londra a respins marți acordul despre Brexit negociat îndelung de guvernul...
20:50
Administrația de la Washington ar fi pe cale să distrugă instrumente cruciale ale legislației internaționale, în opinia ministrului de externe rus.
19:30
Statele Unite cer autorităților moldovene să ia toate măsurile necesare înaintea alegerilor parlamentare din 24 februarie pentru a garanta un proces electoral liber și corect, precum și un rezultat transparent care respectă voința alegătorilor, se spune într-o declarație a Departamentului de Stat, dată publicității astăzi. În apel se mai spune că autoritățile locale și centrale trebuie să asigure posibilitatea înregistrării în alegeri și desfășurării campaniei de către candidați fără temerea că vor fi intimidați sau că vor avea de suferit fizic, în vreme ce presa trebuie să ofere acces egal tuturor candidaților și să reflecte echilibrat alegerile. „Credem că scopul tuturor partidelor și candidaților este unul și același: să garanteze un viitori democratic și prosper pentru Moldova și cetățenii ei”, mai spune Departamentul de Stat, repetând că Statele Unite vor ajuta mai departe moldovenii să atingă acest țel.
19:30
Ministrul de externe român Teodor Meleşcanu vizitează joi Chișinău la invitația omologului său moldovean Tudor Ulianovschi. Cei doi vor discuta între altele pe marginea îndeplinirii de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, se spune într-un comunicat al Ministerului moldovean de Externe. Aflat marți la Strasbourg, unde Parlamentul European a audiat prioritățile președinției românești de șase luni a Consiliului Uniunii Europene,...
19:10
Este cea mai mare şi importantă misiune internațională de observare a scrutinului din 24 februarie.
19:00
Un interviu cu o moldoveancă stabilită de trei ani la Londra unde lucrează ca economistă la Fondul Global de Dezvoltare.
18:10
Țările Uniunii Europene au căzut de acord să sancționeze patru ofițeri ai spionajului militar rus pe care îi bănuiește de implicare în atacuri cu arme chimice, inclusiv în otrăvirea ci gaz Noviciok în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal și fiicei acestuia anul trecut. Potrivit corespondentului Europei Libere la Bruxelles, decizia a fost luată la nivelul ambasadorilor țărilor UE, urmând să fie aprobată de miniștrii europeni de externe la reuniunea lor de pe 21 ianuarie. Printre cei sancționați se numără rușii identificați inițial ca Aleksandr Petrov și Ruslan Boșirov, care au călătorit în orașul englez Salisbury în ziua în care au fost otrăvit Skripal, în martie 2018, și care au fost identificați ulterior de o organizație de investigații online, Bellingcat, drept ofițeri ai spionajului militar rus Aleksandr Mîșkin și Anatoli Cepiga. Autoritățile ruse au insistat că cei doi ar fi civili și au negat orice implicare rusă în atacul din Salisbury în care a decedat o cetățeancă britanică.
18:10
Procuratura Anticorupție a expediat instanței de judecată un nou dosar împotriva lui Vlad Filat în care fostul premier este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari prin intermediul unor firme afiliate, a fostului său Partid Liberal Democrat și a unei firme de consultanță politică din Statele Unite. Într-un comunicat difuzat de Procuratură pe Facebook se spune că Filat ar fi achitat aproape 13 milioane de lei firmei din Washington pentru consultanță în alegerile din noiembrie 2014, banii reprezentând „mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii”. Fostul premier ar fi fost „organizatorul și autorul” a ceea ce numesc infracțiunii de spălare de bani, pe care ar fi pregătit-o încă din 2013. Condamnat în iunie 2016 la nouă ani de închisoare pentru trafic de influenta și corupere pasivă, Filat a spus că este nevinovat, depunând un an mai târziu o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. El susține că este victimă a răfuielii politice orchestrate de fostul său coleg de coaliție guvernamentală, Vlad Plahotniuc, care conduce actualmente Partidul Democrat de guvernământ. Acesta respinge acuzațiile.
18:00
Oamenii de știință avertizează că temperatura solului în regiunile înghețate permanent ale planetei a crescut în medie cu 0,3 grade Celsius în ultimul deceniu, potrivit unui studiu publicat astăzi în revista Nature Communications. „Datele colectate ne spun că nu este o încălzire izolată la scară regională a solului înghețat, ci un fenomen la scară globală, având același ritm cu încălzirea climei”, a avertizat profesorul Guido Grosse, care a condus...
18:00
Procurorii din Kazahstan au cerut o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru doi suspecți acuzați de uciderea reputatului patinator artistic kazah Denis Ten, pe care l-ar fi înjunghiat când încercau să-i fure oglinzile retrovizoare ale mașinii. Ten este primul patinor artistic kazah care a obținut o medalie olimpică, fiind medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Soci din 2014. Avea 25 de ani când a fost înjunghiat mortal în iulie 2018. Suspecții care...
18:00
Un tribunal din Muntenegru a condamnat un reporter de investigație la un an și jumătate de închisoare sub acuzația de trafic de droguri, apărătorii drepturilor jurnaliștilor spunând că este un act de „injustiție teribilă”, care semnalează o degradare a libertății de exprimare în proaspăta membră a NATO și candidată la integrarea în Uniunea Europeană. Jovo Martinovic cunoscut pentru relatările sale din presa locală și internațională lucra la o investigație despre traficul...
17:00
Rectorul Universității Caroline din Praga, Tomáš Zima, a spus că mesajul lui Palach este că libertatea și democrația nu trebuie considerate ceva de la sine înțeles și trebuie apărate mereu.
16:40
Fostul judecător la Curtea Constituţională comentează cazul agentului de patrulare care a refuzat să vorbească în rusă cu un şofer găgăuz.
16:40
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a lansat astăzi la Chișinău misiunea internațională de monitorizare a alegerilor parlamentare moldovene de pe 24 februarie. Echipa de observatori sub egida Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului este condusă de politicianul liberal din Ungaria, Mátyás Eörsi și este compusă din 39 de observatori, 11 aflându-se deja în Republica Moldova. La conferință de presă de lansare a activității,...
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.