Încă o zi de odihnă pentru moldoveni. Când vom sta acasă și când vom recupera

Timpul, 16 mai 2018 19:01

Guvernul a decis ca ziua de vineri, 1 iunie, să fie considerată zi de odihnă, iar ziua de sâmbătă, 23 iunie – zi de lucru. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost propus astăzi, 16 mai, de către Svetlana Cebotari, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la ședința Guvernului. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Timpul

Acum 5 minute
13:40
Persoanele cu dizabilități continuă să se confrunte cu numeroase probleme sistemice la nivel local, de la lipsa rampelor la intrarea în instituții publice, până la procesul deficitar de stabilire a dizabilității de către organele responsabile. Mai multe grupuri de inițiativă au inițiat mini-campanii de advocacy în cadrul „Proiectului de sprijinire a asistenței juridice primare accesibile pentru persoane cu dizabilități din regiunile Moldovei”, lansat de Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD). Rezultatele proiectului au fost prezentate marți, 22 mai, în cadrul unei conferințe, transmite IPN.
13:40
„Aliații Statelor Unite ale Americii, Georgia, Ucraina și R. Moldova, sunt amenințați de ingerințe belicoase din partea Moscovei, iar Washington ar trebui să susțină activ aceste foste state sovietice”. De această părere este analistului din domeniul securității Gregory Keeley, care a semnat un editorial pe portalul dailycaller.com.
13:40
În primul trimestru al anului curent, numărul utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă a scăzut cu 28,5 mii (- 0,6%) față de perioada similară a anului 2017 și a totalizat peste 4,4 milioane. Totodată, volumul traficului de voce s-a diminuat cu 1,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și a însumat aproape 1,5 miliarde de minute. Iar volumul total al vânzărilor acestor servicii s-a micșorat cu 5,4% și a alcătuit peste 749,1 milioane de lei. Datele sunt prezentate de către Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), într-un comunicat de presă citat de IPN.
Acum 15 minute
13:31
Turul doi de alegeri la Chișinău ar putea să fie o nouă replică seismică pentru sistem. Dacă va câștiga Ion Ceban, atunci sistemul cumva se va menține chiar dacă deja s-a produs o fisură la bază, iar dacă va câștiga candidatul PPDA, Andrei Năstase, iar șanse sunt reale în acest sens, atunci lucrurile pentru sistem devin foarte periculoase. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, citat de IPN.
13:31
La inițiativa speakerului Andrian Candu, la intrarea în sala de ședințe plenare a Parlamentului, a fost instalat un panou cu o lungime de peste 5 metri și înălțimea de 3 metri, cu 300 de fotografii ale oamenilor din țară și inscripția ”Eu sunt vocea ta”. 
Acum 30 minute
13:20
Europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius consideră că indicatorii economici ai Republicii Moldova dau motive de optimism Uniunii Europene, însă rămâne îngrijorătoare situația politică. Mai mult, spune oficialul, realegerea lui Putin va însemna pentru Moldova un singur lucru: Rusia nu va lăsa Moldova în pace. În opinia sa, la alegeri influența rusească va juca un rol important, și nu este exclusă chiar finanțarea unor partide, așa cum s-a întâmplat în alte țări europene, transmite IPN.
Acum o oră
13:01
În concursul de lupte greco-romane Alexandru Guţu (71 kg) a obţinut medalia de argint, iar Leonid Moroz a intrat în posesia distincţiei de bronz, transmite Moldpres.
13:01
În perioada 23-25 mai, la Cernăuți, va avea loc Festivalul caritabil de muzică clasică „Vorobchevici-FEST”.
12:50
În 2019, în regiunea transnistreană va fi creat un fond de dezvoltare a antreprenorialului. Din resursele acestuia vor fi subvenționate întreprinderile mari, mici și mijlocii, vor fi oferite subvenții pentru investiții și garanții de stat, transmite IPN.
12:50
Consumatorii din strada Grădinilor, 21, 21/2 din capitală vor rămâne joi, 24 mai, fără apă la robinet. Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 14.00, timp în care vor fi efectuate lucrări planificate la Stația de Pompare Hidrofor din strada Sfântul Gheorghe, 40/2, transmite IPN.
Acum 2 ore
12:40
Aplicaţia Instagram pentru mobil primeşte o nouă secţiune “Usage Insights”, unde utilizatorii vor putea găsi informaţii statistice, arătând cât timp au petrecut în reţeaua de socializare.
12:31
La aproximativ o lună de la semnarea protocolului cu Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași, echipele Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași au finalizat lucrările de reparații în vederea desfasurarii circulației în condiții de siguranță la Vama Albița.
12:20
Dacă vrei să fii cu analizele la zi, îţi spunem ce investigaţii medicale sunt necesare pentru tine, în funcţie de vârstă şi de moştenirea genetică. Nu uita! E mai bine să previi boala decât să o tratezi.
12:10
Până la 29 mai, în mai multe oraşe şi sate din ţară se vor desfăşura o serie de acţiuni culturale consacrate Zilelor Scrisului şi Culturii Slave.
12:01
Finala Cupei Moldovei la fotbal, dintre Milsami și Zimbru, se va disputa în această seară la Chișinău, de la ora 20:00. În cazul în care Zimbru va câștiga, va obține dreptul de a evolua în cupele europene, transmite IPN.
11:50
Salariații din unități, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, vor trebui să treacă o atestare, pentru a stabili dacă ei corespund funcției sau muncii prestate. Un proiect de Regulament în acest sens a fost propus consultărilor publice de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
11:50
În ultima perioadă, toată lumea vorbește despre cireșe și despre prețul ridicat al acestora. Totuși, nu toate fructele sunt curate și unele dintre ele au viermi. Ce se întâmplă dacă, din greșeală, consumăm un astfel de vierme? Cum reacționează organismul nostru?
Acum 4 ore
11:40
Reforma actelor permisive, pe care Guvernul a promovat-o pe parcursul anului trecut a adus rezultate majore, comunică MOLDPRES cu referire la Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova.
11:31
Transportatorii de mărfuri din țara noastră nu vor mai trebui să achite taxe pentru a tranzita Ucraina. Guvernul urmează să aprobe în ședința de astăzi Acordul dintre Moldova și Ucraina semnat în 12 aprilie, la Kiev. Documentul urmează să fie ratificat și de Parlament. 
11:10
China plănuieşte să elimine limita de copii pe care îi poate avea o familie, conform unor persoane familiare cu situaţia, într-o mişcare care va pune capăt controversatei legi despre care multe voci au spus că încalcă drepturile omului şi care a cauzat un deficit de forţă de muncă a celei de-a doua economii a lumii, potrivit Bloomberg.
11:01
Datele prezentate de vicepremierul României, Viorel Ştefan, arată că autostrada Tg. Neamţ-Iaşi-Ungheni 100 km+ Pod peste Prut, parte a Coridorului V, inclusă în Masterplanul de Transport, proiect care asigură legătura Moldovei cu Transilvania şi Europa, este cap de listă în Strategia Parteneriatelor Public-Private, potrivit Capital.ro.
10:50
„Am făcut demersurile oficiale pentru încheierea activității mele în Primăria Municipiului Chișinău. Le mulțumesc tuturor colegilor cu care am muncit în aceste luni, uneori zi și noapte. A fost o experiență din care am învățat multe lucruri utile și în care am avut ocazia să cunosc mai bine locuitorii Chișinăului”, a scris Silvia Radu, după ce nu a reușit să ajungă în turul 2 de scrutin pentru alegerile locale din mun. Chișinău. 
10:50
Nouă persoane – şapte bărbaţi şi două femei – care circulau într-un microbuz înmatriculat în Mureş şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut marţi după-amiaza, în jurul orei 16.30, în Ungaria, în zona Cegledbercel. Toți sunt români din comuna Mica, județul Mureș. Accidentul din Ungaria, cu 9 morţi, a fost transmis LIVE pe Facebook chiar de către şoferul microbuzului. Imagini postate pe Facebook arată că șoferul microbuzului a filmat în direct cum a circulat pe contrasens până în momentul impactului cu un camion care venea din față.
10:50
Comisia Electorală Centrală urmează să se pronunțe astăzi asupra validării alegerilor noi care au avut loc în șapte localități din Republica Moldova la 20 mai a.c., inclusiv în Chișinău și Bălți. 
10:40
Turul doi de alegeri la Chişinău ar putea să fie o nouă replică seismică pentru sistem. Dacă va câştiga Ion Ceban, atunci sistemul cumva se va menţine chiar dacă deja s-a produs o fisură la bază, iar dacă va câştiga candidatul PPDA, Andrei Năstase, iar şanse sunt reale în acest sens, atunci lucrurile pentru sistem devin foarte periculoase. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, citat de IPN. 
10:31
Chiar dacă avem frici din cele mai diverse, acestea nu sunt totuna cu fobiile, care desemnează o stare patologică de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. Cu toate că unele fobii sunt destul de frecvente (agorafobia, fotofobia, claustrofobia etc.) există o serie de astfel de manifestări cel puţin neobişnuite. Noi îţi facem o listă cu 10 dintre ele.
10:31
Partidul Socialiștilor și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr au viziuni diferite referitor la accederea lui Andrei Năstase în turul doi al alegerilor locale din municipiul Chișinău. În timp ce socialiștii cred că aceasta a fost o surpriză pentru însuși candidatul, PPDA consideră că acesta este rezultatul unei munci asidue. 
10:31
Încă două grădinițe vor fi reparate din banii României. Astfel, din cele 26 de milioane de euro, alocate de statul român în acest sens, două milioane de lei vor fi direcționate pentru reparația instituțiilor preșcolare Nr. 145 și Nr. 26 din capitală. 
10:20
Urmare a intensificării acțiunilor desfășurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în apele de frontieră pe parcursul perioadei de prohibiție, polițiștii de frontieră au depistat pe malul lacului Beleu doi cetățeni moldoveni care reușiseră să pescuiască 50 kg de pește de diferite specii.
10:20
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a acordat lui Evgheni Zinichev, un fost bodyguard de-al său, o funcție ministerială. 
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.