De unde vine numele de Moldova

Noi.md, 8 decembrie 2017 01:00

În virtutea sonorităţii, a unui mister, numele Moldova şi al moldovenilor din veacul al XIV-lea a atras atenţia a numeroşi autori din diferite ţări.Pe baza studiilor, atlaselor apărute din vechime şi pînă astăzi putem stabili statornicirea numelui spaţiului Carpato-Nistrean în istoriografie, răspîndirea toponimului/hidronimului Moldova în Europa. Prima dată Terra Moldaviae este fixată document

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 15 minute
21:30
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prognozat, pentru perioada 22 și 23 iunie, ploi, grindină şi vînt puternic pe întreg teritoriul țării.Pentru astăzi sînt prognozate maxime de pînă la 29 de grade Celsius. În același timp se așteaptă ploi cu descărcări electrice. Pentru mîine termometrele nu vor depăși maxime de 20 de grade cu plus. Pe alocuri se așteaptă ploi.   
21:30
Sarah Netanyahu, soția premeirului israelian, a fost inculpată pentru fraudă, după ce a deturnat suma de 100.000 de dolari din fonduri publice, în scopuri personale. Suma a fost folosită pentru achitarea serviciilor de catering, la reședința sa din Ierusalim. Potrivit Haaretz, soția șefului Executivului israelian a instruit personalul de la reședința premierului din Ierusalim să comande mîncare în
Acum o oră
21:00
Astăzi, Adunarea Generală a ONU a aprobat o rezoluţie depusă de Republica Moldova, dar și de alte şapte state cu privire la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul șării. Documentul a fost susținut de 64 de voturi, 15 persoane au votat împotrivă și au fost 83 de abțineri. {{297657}}Prezentarea Rezoluției cu privire la „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe terit
21:00
Despre faptul dacă va avea loc o întîlnire a președintelui rus, Vladimir Putin, cu consilierul șefului Casei Albe, Donald Trump, pe probleme de securitate națională, John Bolton, pînă în prezent nu există informații concrete.Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, nu a comentat acest lucru.Oficialul de la Kremlin a menționat: „Dacă o astfel de întîlnire va avea loc loc, vo
Acum 2 ore
20:30
Cetăţenii Uniunii Europene vor putea rămîne în Marea Britanie după Brexit, dar va fi nevoie de mai mult decît dovada că se află acolo de cîţiva ani.Aşa cum se arată în planul de reglementare pentru cetăţenii UE pe care l-a făcut public guvernul britanic, autorităţile nu vor accepta fotografii, felicitări sau albume ca dovezi eligibile prin care cetăţenii să demonstreze de cît timp se află în M
20:00
Bătălia de la Feldioara s-a dat la 22 iunie1529 între oastea moldovenească condusă de domnitorul Petru Rareș pe de o parte și adepții lui Ferdinand de Habsburg de cealaltă parte.Confruntarea a fost iniţiată de domnul Moldovei, în sprijinul regelui Ungariei, Ioan Zápolya care era sprijinit de Imperiul Otoman şi Polonia.Lupta a fost apogeul unei serii de evenimente care s-au derulat de la în
Acum 4 ore
19:30
Redacția Noi.md vă propune să citiți cele mai importante știri ale zilei. Dodon cedează PMAN protestatarilor (VIDEO) Ceban comentează decizia Curții de Apel Furtuna cu ploaie și grindină se apropie de capitală Decizia motivată a Curții de Apel privind invalidarea mandatului lui Andrei Năstase (DOC) A fost semnat antecontractul privind procurarea celor 41% din acțiunile Moldova Agroindbank Pr
19:00
În cadrul ședinței reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii și Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) cu membrii Asociației Transportatorilor Auto în regim de Taxi (ATAT), au fost discutate instituirea ordinii în transportul rutier de persoane în regim de taxi, achitarea călătoriei conform indicațiilor de pe contor, amendarea companiilor de taxi care activează ilegal. Referindu
19:00
Astăzi se implinesc 265 de ani de la urcarea domnitorului Matei Ghica pe tronul Moldovei.Matei Ghica a domnit în Moldova între iunie 1753 - februarie 1756.{{296852}}Este fiul lui Grigore II Ghica și a fost domn în Valahia timp de un an, după moartea tatălui  său în 1752. Însă nu a reușit să colaboreze cu boierii valahi, care au scris la Poartă cerînd înlocuirea lui Matei Ghica cu un alt do
18:30
Au schimbat halatele albe pe costume naţionale şi au încins o horă. Angajaţii Spitalului Republican au sărbătorit în avans Ziua Națională a Portului Popular.Doctorii au vrut prin intermediul acestei acţiuni să promoveze tradiţiile moldoveneşti. Din 2015, Ziua Naţională a Portului Popular e marcată în ultima duminică a lunii iunie, la iniţiativa ministrului Culturii Monica Babuc.{{29717
18:30
În Moldova cazurile de discriminare a cetățenilor vorbitori de limba rusă în supermarketuri devin tot mai frecvente. Astfel, vînzătorii și casierii refuză să vorbească cu ei în limba rusă sau să le explice ceva. Despre acest lucru vorbesc în rețelele sociale martorii oculari ai unor astfel de situații, menționînd că, mai devreme, același vînzător înțelegea ambele limbi, notează Noi.md. {{294326}}P
18:30
În Republica Moldova ar putea fi interzisă utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacîmurilor și a bețișoarelor de unică folosință din plastic, cu excepția celor biodegradabile. Măsura urmează să fie aplicată din data de 1 ianuarie 2021. Proiectul de completare a Legii cu privire la comerțul interior a fost înregistrat, recent, în Parlament. De asemenea, se propune completarea Codul
18:00
Doamnele de la Ambasada Republicii Belarus în Republica Moldova în vizită la Muzeul Frumuseții Viorica-Cosmetic Frumusețea nu are naționalitate, mai ales frumusețea feminină. Ne-am convins de acest fapt încă o dată când le-am avut în vizită pe doamnele de la Ambasada Republicii Belarus în Republica Moldova. Muzeul Frumuseții Viorica-Cosmetic a avut onoarea să-și împartă din istorie și exponate cu
18:00
Ca urmare a avertismentelor emise de către Serviciului Hidrometeorologic de Stat, referitor la schimbarea bruscă a vremii în perioada 22.06.2018, ora 17:00 – 23.06.2018, ora 06:00 cu ploi puternice, descărcări electrice și intensificări ale vîntului, Primăria municipiului Chișinău îndeamnă cetățenii și agenții economici din capitală să ia măsuri de precauție în vederea protecției oamenilor și a bu
18:00
Brazilia Costa Rica scor final 2-0. Brazilia s-a impus greu în fața unei echipe ambițioase din Costa Rica, cu două goluri în prelungiri.Ca urmare a acestui rezultat, Brazilia acumulează 4 puncte. Elveția, care are un punct, și Serbia care are 3, vor juca în această seară. Costa Rica nu a acumulat niciun punct în 2 meciuri. 
18:00
Decizia motivată prin care au fost anulate alegerile locale din 3 iunie pentru funcția de primar general al Capitalei a ajuns în posesia redacției Deschide.MD. Potrivit documentului, Judecătătoria Curții de Apel din Capitală a decis să mențină decizia primei instanțe  {{297573}}Totodată în decizie este menționat că poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în decurs de o zi. Amintim
18:00
Peste 80 de tone de pesticide, stocate pe teritoriul raionului Ungheni, au fost astăzi evacuate pentru distrugere în Polonia, relatează Noi.md. Cu această ocazie, la depozitul central raional din satul Zagarancea, unde au fost colectate aproximativ 86 de tone de deşeuri de pesticide din 13 localităţi ale raionului Ungheni, a  avut loc  o ceremonie la care au participat ambasadori, reprezentanţi ai
Acum 6 ore
17:30
Astăzi Adunarea Generală ONU va examina proiectul rezoluției înaintate de Republica Moldova ”Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”, informează Noi.md.Documentul va fi prezentat comunității internaționale de către Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.Reuniunea ONU, în care va fi supusă dezbate
17:30
Ei au pătruns tumultos pe scena mare – frumoși, luminoși, veseli, fermecători. Anul trecut au cîștigat Marele Premiu la concursul „Novaia volna”, în acest an au reușit să intre în top zece la Eurovision. Ei sînt trupa DoReDoS din Rîbnița: Marina Djundiet, Evgheni Andrianov și Sergiu Mîță. Recent, acest renumit trio a vizitat redacția portalului Noi.md, oferind și un interviu. Există viață după Eur
17:30
Un ciclon agresiv cu averse de ploaie, descarcări electrice și grindină va ajunge în aproximativ 2 ore pe teritoriul municipiului Chişinău. Primăria Capitalei roagă cetăţenii să stea acasă Totodată, oamenii sînt atenţionaţi că la fiecare întreprindere municipală va activa cîte o echipă mobilă pentru a interveni și a ajuta locuitorii Capitalei în caz de urgență. Peroanele care vor avea nevoie de aj
17:30
Au venit ploile peste Moldova. Astăzi, la Șoldănești a plouat cu grindină. Din imaginile video postate pe Facebook se vede că șuvoiul de apă este puternic, iar grindina este de mărimea unui bob de mazăre. Reamintim că joi a intrat în vigoare codul galben de ploi cu descărcări electrice, valabil pentru întreg teritoriul țării, pînă la 23 iunie.
17:00
Inspectoratului General al Poliției spune că este la curent cu incidentul care a avut loc ieri în faţa Poştei Moldovei, în care mai mulți artiști ambulanți au fost agresați, informează Noi.md. Potrivit poliţiei, persoanele implicate în scandal urmează să se prezinte la Secția de poliție Centru pentru a fi audiați în acest caz. {{297620}}De asemenea, polițiștii întreprind acțiuni pentru identificar
17:00
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că sîmbătă, 23 iunie 2018, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în intervalele de timp indicate mai jos: Căuşeni: str. Calea Brezoii, Fîntîna Mocanilor, Tineretului, V. Lupu - parţial în intervalul de timp între 09:00 - 21:00, pentrulucrări de reconstrucţie a liniei electr
16:30
Echipa guvernamentală a efectuat astăzi o vizită de lucru la Fălești, unde a discutat cu autoritățile locale despre situația din raion, notează Noi.md.Pavel Filip a precizat că starea de lucruri în țară se vede mult mai realist atunci când ieși din birou. „Acesta e motivul pentru care eu și colegii mei din Guvern mergem cu toții, săptămânal, în teritoriu. Azi am fost la Fălești, unde am vorbit
16:30
Lupul îşi schimbă părul, dar năravul - ba! Acest proverb rămîne a fi valabil şi pentru şoferii care uită de semnificaţia unor indicatoare rutiere. Mai exact, este vorba despre conducătorii auto care traversează strada Puşkin, în perimetrul străzilor 31 August - Ștefan cel Mare, acolo unde, cu cîteva zile în urmă, au fost instalate indicatoare „Oprire interzisă”, notează Noi.md. {{297024}}Potrivit
16:30
Peste 760 de cetățeni moldoveni, aflați peste hotare s-au înregistrat prealabil pînă în prezent, anunțul a fost făcut astăzi de către Comisia Electorală Centrală.Potrivit CEC, cei mai mulți cetățeni înregistrați sînt cei din Italia – 112 la număr.De asemenea, CEC, informează că pînă astăzi, 136 cetățeni ai Republicii Moldova, cu drept de vot, aflați peste hotarele țării și-au exprimat dori
16:00
Persoanele asigurate vor beneficia începînd de vineri de mai multe medicamente compensate. Asta după ce lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) a fost extinsă cu 11 denumiri comune internaţionale. {{208614}}În listă au fost incluse glimepiridum pentru tratamentul diabetului zaharat şi brimonidinum+timololum pentru tratamentul glaucomului,
16:00
Aproape un milion 300 de mii de consumatori vor plăti din 1 iulie cu 10 la sută mai puţin pentru energia electrică. Asta după ce Agenţia Naţională pentru Reglementarea în Energetică a decis micşorarea tarifelor. "Pentru partea de nord a Moldovei în jur de 480 de mii de consumatori finali vor beneficia de această reducere, de o reducere cu 10 procente. Pentru consumatorii finali, deserviți de către
16:00
Un bărbat în vîrstă de 30 de ani, originar din mun. Chișinău, este cercetat penal pentru furt, relatează Noi.md. Bărbatul a fost prins cu două acumulatoare electrice de la lift, o rangă metalică și mai multe instrumente, ascunse în rucsacul său. În urma audierii, bărbatul a recunoscut că a furat acumulatoarele, pe care, ulterior, urma să le vîndă pentru a obține un profit. Astfel, prin acțiunile s
Acum 8 ore
15:30
Deși au devenit mai disciplinați la prezentarea rapoartelor financiare, partidele politice încă omit unele informații, astfel potrivit Promo-LEX partidele nu au raportat cheltuieli de cel puțin 42,7 milioane de lei. Constatările au fost prezentate de asociația Promo-LEX în raportul „Finanțarea partidelor politice în Republica Moldova. Retrospectiva anului 2017”. {{297527}}Autorii raportului spun c
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.