Hartă: Unde este ilegal să te prostituezi şi care sunt ţările care-i pedepsesc pe cei care plătesc pentru amor

Altfel.md, 7 decembrie 2017 10:40

Prostituţia are diverse statute la nivel mondial. Dacă în unele dintre ţări autorităţile le pedepsesc pe femeile care se prostituează, alte sisteme legislative pedepsesc clientul. Harta de mai jos prezintă această realitate a lumii:   Ţările europene în care prostituţia este legală şi reglementată sunt Ungaria, Germania, Austria, Elveţia, Estonia şi Olanda. Moldova și România […] Articolul Hartă: Unde este ilegal să te prostituezi şi care sunt ţările care-i pedepsesc pe cei care plătesc pentru amor apare prima dată în Altfel.md.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Altfel.md

Acum 24 ore
17:20
Din când în când se întâmplă un fapt de neconceput: copiii ucid. Unii decid să-și omoare membrii familiilor lor, în ciuda educației normale primite. Alții o fac pentru că educația lor a fost departe de normalitate și, în plus, au mai fost bătuți și abuzați. Dar, pare greu de crezut, sunt și copii care ucid […] Articolul 10 cei mai diabolici copii din lume apare prima dată în Altfel.md.
15:40
Cu o mulțime de aplicații GPS deja existente și cu altele care, cu siguranță, își vor face apariția, devine puțin derutant. Asta pentru că nu știi care e mai bună și nu știi care te duce la destinație mai repede și mai ușor. Cineva trebuie să facă o comparație practică între ele, ca să știm […] Articolul Google Maps vs. Waze: ce să alegi când te grăbești apare prima dată în Altfel.md.
15:20
Norocoșii care au vizitat o expoziție din Dubai au avut norocul sș deguste un tort de nuntă în valoare de 1 milion de dolari. Debbie Wingham este cofetarul care a realizat acest tort impresionant, cu o înălțime de 182 de centimetri și o greutate de 120 de kilograme. Ta dah! The big reveal! Introducing the […] Articolul Cel mai scump tort de nuntă a fost realizat în Dubai; Cum arată prăjitura care a costat 1 milion de dolari apare prima dată în Altfel.md.
14:30
Fost model profesionist, prima-doamnă a Statelor Unite Melania Trump arată incredibil la vârsta de 47 de ani şi, deşi extrem de discretă în general, a acceptat să dezvăluie câteva sfaturi şi trucuri privind dieta pe care o urmează. La micul-dejun prima-doamnă obişnuieşte să mănânce un bol cu fulgi de ovăz bogat în fibre sau să […] Articolul Cum se menţine în formă prima-doamnă de la Casa Albă şi care este mâncarea ei preferată apare prima dată în Altfel.md.
14:11
O vedetă YouTube a murit din cauza cancerului după ce anunţase că dieta vegană, sucurile anti-cancer şi credinţa în Dumnezeu au ajutat-o să se vindece de această boală. Nepoata sa susţine în continuare că veganismul ar fi salvat-o dacă nu ar fi folosit cuptorul cu microunde şi nu s-ar fi lăsat convinsă de mama ei […] Articolul O vedetă YouTube a murit de cancer după ce anunţase că dieta vegană şi credinţa în Dumnezeu au vindecat-o apare prima dată în Altfel.md.
14:01
Snapchat a pierdut 1.3 miliarde de dolari la bursă, după ce Kylie Jenner a spus despre aplicație că e „tristă”. Acțiunile companiei care deține Snapchat, Snap Inc., au scăzut cu peste 6% imediat după ce vedeta Kylie Jnner s-a arătat nemulțumită față de modificările în designeul cunoscutei aplicații, pe care a calificat-o drept „tristă”. Pierderile […] Articolul Snapchat a pierdut 1.3 miliarde de dolari la bursă, după ce Kylie Jenner a spus despre aplicație că e „tristă” apare prima dată în Altfel.md.
13:50
O ştiţi din diverse seriale şi filme de epocă, mai ales, dar şi pentru că are o poveste de viaţă extraordinară. A fost o Bond Girl, alături de Roger Moore, în „James Bond: Live and Let Die” (1973), mai înainte de a fi Dr. Quinn, în serialul omonim (1993–1998), rolul care, de altfel a şi consacrat-o, scrie okmagazine.ro […] Articolul A pozat pentru prima oară în „Playboy” la 67 de ani! apare prima dată în Altfel.md.
13:50
Celebra cântăreață a apărut pentru prima dată în atenția fanilor când avea doar 17 ani. Shakira a debutat într-o telenovelă ce a fost transmisă la TV între 1993 și 1994. Aceasta avea rolul principal al fiicei unui magnat ce se îndragostea de fiul rivalului său. La un moment dat, Shakira are și o scenă de […] Articolul (video) Cum arăta Shakira în 1993, când juca în telenovele; A cumpărat serialul ca să nu mai fie difuzat niciodată apare prima dată în Altfel.md.
13:40
O scrisoare „extrem de rară” semnată de toţi cei patru membri ai trupei The Beatles ar putea obţine până la 12.000 de lire sterline la licitaţie, informează Press Association, citată de Agerpres. Scrisoarea bătută la maşină şi adresată DJ-ului Paul Drew din Atlanta, care a călătorit împreună cu trupa, a fost semnată de John Lennon, […] Articolul (foto) O scrisoare „extrem de rară” semnată de toţi membrii The Beatles ar putea obţine 12.000 de lire la licitaţie apare prima dată în Altfel.md.
13:10
Lungimea degetelor de la mâni dezvăluie detalii extrem de interesante despre tine. Conform unui studiu realizat de specialiştii din cadrul Departamentului de Fiziologie Experimentală din cadrul Universităţii Oxford, nu există doi oameni cu mâini asemănătoare în lume. Lungimea degetelor inelare şi arătătoare indică un lucrur important: cât de predispuşi sunteţi la aventuri extraconjugale, scrie click.ro […] Articolul Degetele te trădează! Ce spun mâinile despre personalitatea ta şi viaţa ta sexuală apare prima dată în Altfel.md.
13:10
Chirurgii din oraşul indian Mumbai au declarat, joi, că tumoarea cerebrală masivă de 1,87 kilograme, pe care au îndepărtat-o în data de 14 februarie, este cea mai mare tumoare pe creier înregistrată vreodată, relatează AFP, citat de Adevarul.ro. Procedura de extirpare a tumorii a avut loc la Spitalul Nair din Mumbai şi a durat şapte […] Articolul Medicii din India au extirpat cea mai mare tumoare cerebrală din lume apare prima dată în Altfel.md.
13:00
Poliţia californiană a descoperit un mic arsenal, ce includea şi arme semi-automate, acasă la un adolescent care ameninţase că va viza liceul unde învăţa, a informat miercuri şeriful din Los Angeles, transmite AFP, citat de Agerpres. Reţinut de forţele de ordine, tânărul de 17 ani proferase această ameninţare în cadrul unei dispute avute vineri cu […] Articolul California: Puşti de asalt, descoperite acasă la un elev de 17 ani care ameninţase şcoala unde învăţa apare prima dată în Altfel.md.
12:30
Miliardarul Michael Bloomberg a împărtăşit modul în care a obţinut primul său client care a ajutat la crearea imperiului său financiar/mediatic, Bloomberg LP, în cadrul evenimentului 10000 Small Businesses Summit din Washington DC, organizat de Goldman Sachs, scrie Business Magazin. „Indiferent de cât de digitali devenim, oamenii creează afaceri. Lumea în care trăim este una […] Articolul Cum a obţinut Bloomberg primul său client; Azi are o avere de peste 50 de miliarde de dolari apare prima dată în Altfel.md.
12:10
Din prima zi, un animal de companie ajunge în casa noastră, devine parte a familiei, un membru nou pe care îl iubim necondiționat. Același lucru, desigur, sa întâmplat și cu o pisică numită Sparta – un mix de Bengal de 10 ani, adoptat în vara anului 2007, scrie stăpânul animalului de companie. Sparta poate părea […] Articolul Stăpânul unei pisici și-a simulat moartea ca să vadă cum va reacționa animalul apare prima dată în Altfel.md.
11:50
Un adolescent de 14 ani pretinde că depune ouă ca o pasăre. Tatăl său susține că în doar doi ani, băiatul său a făcut 20 de ouă. Medicii au încercat fără succes să descopere o dovadă că puștiul le face o farsă, iar rezultatul testelor cu raze X este îngrijorător, scrie click.ro Akmal (14 ani), […] Articolul Cazul adolescentului care depune ouă ca o pasăre apare prima dată în Altfel.md.
11:40
Autoritățile argentiniene au anunțat că au descoperit un plan prin care ambasada Rusiei din Buenos Aires era folosită ca să fie introduse aproape 400 de kilograme de cocaină în Europa, relatează BBC, citat de Digi24.ro. Poliția din Argentina a confiscat 389 de kilograme de cocaină, aflată într-un bagaj diplomatic, într-o anexă a ambasadei Rusiei din […] Articolul 400 de kilograme de cocaină, găsite în ambasada Rusiei din Argentina apare prima dată în Altfel.md.
11:30
Cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, lucrează la un proiect faraonic care va uimi lumea, scrie click.ro Magnatul instalează cel mai puternic ceas mecanic din lume. Orologiul este construit în inima unui munte din vestul statului Texas, în zona Sierra Diablo. Orologiul cu înălţimea de 150 de metri va bate o […] Articolul Ce pune la cale cel mai bogat om din toate timpurile apare prima dată în Altfel.md.
11:20
Prințul Harry și logodnica lui, Meghan Markle, au avut o surpriză neplăcută zilele trecute. Cineva le-a făcut o farsă și le-a trimis un plic cu un praf suspect, alb, scrie Digi24.ro.  Anchetatorii au confirmat însă că pudra este inofensivă, nefiind vorba de antrax. Cu toate astea, polițiștii au început o investigație în acest caz, potrivit […] Articolul Prințul Harry și Meghan Markle au primit un plic cu un praf suspect< Incidentul este investigat ca un „act rasist” apare prima dată în Altfel.md.
Ieri
11:40
Moldova ocupă locul 122 la nivel mondial în clasamentul realizat de organizaţia Transparency International privind percepţia gradului de corupţie în sistemul public.  Organizaţia Transparency International a prezentat miercuri, 21 februarie, raportul anual privind Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) la nivel global, gradul de corupţie în sectorul public fiind stabilit prin consultarea unor experţi şi […] Articolul Transparency International: Moldova, alături de Djibouti și Nepal în topul privind percepţia gradului de corupţie apare prima dată în Altfel.md.
10:50
Forţele armate nigeriene au salvat 76 de eleve şi au recuperat cadavrele a alte două, după ce acestea au fost date dispărute în urma unui atac al grupării teroriste asupra unui sat din nord-estul ţării, însă alte cel puţin 13 fete sunt în continuare date dispărute, informează postul France 24, citat de Mediafax.  Fetele salvate […] Articolul 76 de eleve dispărute în urma unui atac al grupării teroriste Boko Haram, salvate de trupele nigeriene; Alte 13 fete, de negăsit apare prima dată în Altfel.md.
10:40
Preşedintele american Donald Trump a sugerat miercuri că înarmarea unor profesori ar putea contribui la prevenirea masacrelor din şcoli şi a promis că administraţia sa va modifica legislaţia pentru înăsprirea regulilor privind achiziţionarea unei arme, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.  În urmă cu aproape o săptămână, 14 elevi şi trei profesori au fost […] Articolul Donald Trump sugerează înarmarea unor profesori pentru prevenirea masacrelor din şcoli apare prima dată în Altfel.md.
10:20
Echipei documentarului „Last Men in Aleppo”, regizat de Feras Fayyad şi nominalizat la premiile Oscar, i-a fost refuzată viza de intrare în SUA, iar Academia americană de film este solidară cu sirienii, scrie Digi24.ro. Producătorului Kareen Abeed şi echipei lui le-au fost refuzate vizele de intrarea în Statele Unite, pentru a participa la cea de-a […] Articolul Echipa unui film nominalizat la Oscar nu a primit viza pentru SUA apare prima dată în Altfel.md.
Mai mult de 2 zile în urmă
16:30
O problemă a omului modern este consumul alimentelor, în special în a doua parte a zilei, mai ales înainte de culcare. Chiar dacă pare să nu ne afecteze, această situaţie ascunde în profunzime probleme grave de sănatate şi un dezechilibru alimentar, care, în timp, pot duce la un exces ponderal şi o dereglare a metabolismului. […] Articolul 8 alimente şi băuturi de evitat înainte de culcare apare prima dată în Altfel.md.
16:01
Desene originale realizate manual folosite la crearea unor filme Disney devenite clasice, precum „Alice în ţara minunilor/ Alice in Wonderland” şi „Albă ca Zăpada/ Snow White” vor fi salvate de la dispariţie de Getty Conservation Institute, potrivit BBC, citat de Mediafax.  Din cauza vechimii, unele dintre foile de hârtie folosite la aceste desene sunt boţite […] Articolul Desene clasice de la Disney, salvate de la dispariţie; Foile de hârtie folosite înainte de era digitală, în stare avansată de degradare apare prima dată în Altfel.md.
15:40
Dacă credeți că sania este cel mai important atribut la scheleton, atunci greșiți. Casca joacă un rol la fel de important, iar sportivii le-au personalizat cu imprimeuri care mai de care mai spectaculoase.  Life.ru a făcut o selecție a celor mai tari căști ale sportivilor de la Jocurile Olimpice 2018 Yun Sun Bin, Coreea de […] Articolul 13 dintre cele mai tari căști de protecție de la Jocurile Olimpice din 2018 apare prima dată în Altfel.md.
15:40
NATO şi Repblica Moldova au lansat un proiect multianual de susţinere a eforturlor forţelor armate moldovene în vederea dezvoltării şi îmbunătăţirii capacităţilor lor în domeniul apărării cibernetice, pentru a putea face faţă unor ameninţări cibernetice sofisticate şi emergente ce pot afecta securitatea reţelelor de informaţii militare, anunţă Alianţa, scrie digi24.ro Proiectul a fost lansat în […] Articolul NATO lansează un proiect în domeniul apărării cibernetice în Republica Moldova apare prima dată în Altfel.md.
15:20
Pregătirile de iarnă sunt o parte importantă din viața fiecărui șofer. Există câteva accesorii pe care fiecare ar trebui să le poarte asupra sa, indiferent dacă conduce un automobil nou sau unul mai vechi. Asta pentru că sunt vitale în situații dificile, scrie playtech.ro În 2018, iarna n-a mai fost atât de grea ca în […] Articolul Top 10 accesorii care să nu-ți lipsească iarna din mașină apare prima dată în Altfel.md.
14:50
Recordurile mondiale au, în general, o conotație pozitivă, inspirând pe cei din jur și determinându-i să fie mai ambițioși și să realizeze, la rândul lor, lucruri incredibile. Totuși, unele parca nu au „nici în clin, nici în mânecă” cu măreția, ci mai degrabă sunt doar ciudate. Iată câteva dintre acestea, conform ListVerse: Omul care a […] Articolul (Video/foto) Cele mai aiurite recorduri mondiale apare prima dată în Altfel.md.
14:40
Îi place să şocheze, ca întotdeauna! Cântăreaţa Madonna (59 de ani) este foarte activă pe reţelele de socializare. Recent, vedeta nu a ezitat să se fotografieze aşezată pe vasul de toaletă şi să pună poza pe Instagram. În fografia provocatoare, diva e îmbrăcată sumar. Astfel, se poate vedea ce bine se ţine, deşi mai are […] Articolul Madonna s-a pozat pe WC apare prima dată în Altfel.md.
14:20
Potrivit unui nou studiu, curry are un efect benefic asupra creierului și a stării de bine. Mănânci un preparat pe bază de curry și-ți îmbunătățești memoria, dar ești și mai fericit. Asta este concluzia unui studiu publicat în „Jurnalul American de Psihiatrie Geriatrică”. Curcumina, un colorant natural, are efecte antiinflamatorii și antioxidante. La studiu au […] Articolul Studiu: Ar trebui să consumi mai mult curry dacă vrei să fii mai înțelept și mai fericit apare prima dată în Altfel.md.
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.