Lufthansa oferă 250 mil. euro pentru o mare parte din flota și angajații Alitalia

Independent, 14 noiembrie 2017 20:20

Transportatorul aerian german Lufthansa a oferit 250 de milioane de euro pentru a prelua cea mai mare parte din flota şi jumătate din angajaţii companiei italiene Alitalia, a declarat marţi pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. The post Lufthansa oferă 250 mil. euro pentru o mare parte din flota și angajații Alitalia appeared first on Independent.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Independent

Acum 8 ore
22:00
Turiștii care au venit să admire de la bordul unui vas de croazieră peisajele arctice din nordul îndepărtat al Rusiei au crezut inițial că vedeau numeroase blocuri de gheață pe țărm. În realitate, era vorba de peste 200 de urși polari, grupați pe o insulă, surprinși în timp ce devorau carcasa unei balene, informează AFP. The post Peste 200 de urși polari, grupați pe o insulă din nord-estul Rusiei, din cauza încălzirii globale appeared first on Independent.
21:40
Regimul de la Phenian a înlocuit, joi, toate trupele aflate la frontieră, după dezertarea unui militar nord-coreean prin zona demilitarizată, aflată la frontiera cu vecinii sud-coreeni. Informația a fost ofertă de o sursă din cadrul serviciilor de informații sud-coreene. The post Toate trupele de la frontiera cu Coreea de Sud, înlocuite de regimul de la Phenian după dezertarea unui militar appeared first on Independent.
Acum 12 ore
21:20
Recep Tayyip Erdogan urmează să meargă „în zilele următoare” în Grecia, aceasta fiind prima vizită a unui președinte turc în ultimii 65 de ani în această țară, a anunțat joi agenția de presă turcă Anadolu, informează Agerpres. The post Erdogan merge în Grecia, prima vizită a unui președinte turc în țara Elenă în ultimii 65 de ani appeared first on Independent.
20:50
Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă lasă loc de interpretări, răspunzând la întrebarea privind o eventuală revenire în funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Fiind invitat la o emisiune televizată și întrebat despre aceste zvonuri, Leancă a spus că deși asemenea discuții circulă de mai mult timp și, cu toate acestea el este încă în Parlament. Totuși, acesta a spus că există „anumite pretenții” față de anumiți miniștri, iar „lucrurile ar putea fi îmbunătățite”, inclusiv la MAEIE. The post Cum răspunde Iurie Leancă la întrebarea privind eventuala revenire în funcția de ministru de Externe appeared first on Independent.
20:10
Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, și-a anulat o călătorie în Irak, ce urma să aibă loc în următoarele două săptămâni, după o dispută cu Bagdadul referitoare la o vizită în Kurdistanul irakian, a relatat joi revista germană Der Spiegel, citată de agenția DPA. The post Ministrul de externe german și-a anulat o călătorie în Irak după interdicția Bagdadului da a vizita Kurdistanul appeared first on Independent.
20:10
Guvernul Rwandei s-a oferit să găzduiască până la 30.000 de migranți africani ținuți ca sclavi de către grupări înarmate în Libia, relatează joi agenţia DPA. Anunțul, făcut astăzi, survine la câteva zile după ce televiziunea americană CNN a difuzat imagini cu migranți africani care erau vânduți ca sclavi pentru muncă, contra unei sume de circa 400 de dolari. The post Rwanda, pregătită să găzduiască 30.000 de migranţi africani vânduți ca sclavi în Libia appeared first on Independent.
20:00
Dacă Guvernul ar fi mers ambițios pe drumul reformelor și, mai ales, nu ar fi modificat legislația electorală în ciuda avizului Comisiei de la Veneția, în prima parte a acestui an, acești bani ar fi fost deja la Chișinău astăzi și cetățenii Republicii Moldova s-ar fi putut bucura de ei. Aceasta a declarat europarlamentarul român din partea Partidului Popular European, Siegfried Mureșan, după ce Republica Moldova și Uniunea Europeană au semnat azi memorandumul privind asistența macrofinanciară a Uniunii Europene pentru Republica Moldova în valoare de o sută de milioane de euro. The post Siegfried Mureșan: Dacă Guvernul nu ar fi modificat legislația electorală acești bani ar fi fost deja la Chișinău appeared first on Independent.
19:30
Rusia a anunţat că a trimis joi o navă militară spre Argentina, pentru a ajuta la găsirea submarinului San Juan, dispărut în urmă cu opt zile în sudul Oceanului Atlantic, cu peste 40 de oameni la bord, informează AFP. The post Rusia se alătură căutărilor submarinului argentinian dispărut cu 44 de oameni la bord appeared first on Independent.
18:50
Republica Moldova va beneficia totuși de asistența macrofinanciară de o sută de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Dintre aceștia, 40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro sunt împrumut. Banii însă nu vor veni în acest an, prima tranșă fiind preconizată pentru primul trimestru al anului 2018. The post Acordul privind asistența macrofinanciară de 100 milioane de euro din partea UE, semnat la Bruxelles appeared first on Independent.
18:40
Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, și-a anulat o călătorie în Irak, ce urma să aibă loc în următoarele două săptămâni, după o dispută cu Bagdadul referitoare la o vizită în Kurdistanul irakian, a relatat joi revista germană Der Spiegel, citată de agenția DPA. The post Ministrul de externe german și-a anulat o călătorie în Irak după interdicția Bagdadul da a vizita Kurdistanul appeared first on Independent.
18:10
Unul dintre sponsorii lui Real Madrid le-a oferit jucătorilor noile modele de automobile. Oarecum surprinzător, Cristiano Ronaldo şi-a ales o berlină, deşi este un pasionat de maşini sport. Însă nu orice berlină. The post (VIDEO) Jucătorii lui Real Madrid şi-au primit noile maşini; Ce model şi-a ales Ronaldo appeared first on Independent.
18:00
Bogată în lipide și glucide, ciocolata conține în medie 500 kcal/100 g şi nu ar trebui interzisă din alimentație, iar asta pentru că aduce numeroase vitamine, stimulează sistemul nervos și moralul, spre deosebire de alte alimente sărace în nutriție, dar bogate în calorii. Pentru a profita de beneficiile sale, fără a ne îngrășa, este recomandat consumul unui baton (aprox.30 g) de ciocolată neagră (cu minim 70% cacao) pe zi. The post Cinci beneficii ale ciocolatei; Vezi care sunt acestea appeared first on Independent.
18:00
O ,,anomalie hidro-acustică" detectată la scurt timp după dispariţia submarinului argentinian ARA San Juan, în sudul Atlanticului, este investigată acum de salvatorii care verifică încă o dată zona de unde a fost emis semnalul. Șansele ca echipajul submarinului să mai fie în viață sunt minime. Anomalia acustică echivalează cu o explozie, a precizat un purtător de cuvânt al Marinei argentiniene. The post Anunț dramatic în timpul căutărilor disperate ale submarinului dispărut: ,,O explozie violentă” appeared first on Independent.
17:30
Polonia face o mutare foarte importantă: contract pe cinci ani pentru achiziția de GNL din SUA. The post Soluție anti-Gazprom. Polonia ia gaz lichefiat din Statele Unite appeared first on Independent.
17:30
Panourile publicitare de pe strada 31 august 1989, din perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni - Al. Puşkin din Capitală vor fi demontate şi evacuate, în termen de 2 zile. O dispoziția în acest sens a semnat astăzi primarul interimar al capitalei, Silvia Radu. The post Panourile publicitare de pe strada 31 august 1989 din Capitală vor fi demontate appeared first on Independent.
17:20
Recep Tayyip Erdogan urmează să meargă „în zilele următoare” în Grecia, prima vizită a unui președinte turc în ultimii 65 de ani în această țară, a anunțat joi agenția de presă turcă Anadolu, relatează AFP. The post Erdogan va merge în vizită în Grecia, prima a unui președinte turc în ultimii 65 de ani appeared first on Independent.
17:00
Coreea de Sud relatează că Phenianul ar fi interzis întâlnirile la care se bea alcool şi se cântă, pentru a contracara impactul sancţiunilor internaţionale severe impuse pentru testele nucleare lansate de regatul izolat. The post Kim Jong-un a interzis toate distracţiile din Coreea de Nord appeared first on Independent.
17:00
Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Basarabeanca Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, era diagnosticată de mai mulți ani cu diabet. Apelul la 112 a fost făcut de fiica sa adoptivă, care a găsit-o prăbușită în casă. Suferise un stop cardiorespirator. The post Cariera Stelei Popescu appeared first on Independent.
17:00
Cercetătorii din Cehia au descoperit 30 de gropi comune din perioada Evului Mediu Târziu, care conţin în total 1.500 de cadavre. Acesta este un număr record în Boemia pentru această perioadă. The post Arheologii au descoperit un complex de mai multe gropi comune, unde au fost îngropate circa 1 500 de persoane. „Este cel mai mare din Europa” appeared first on Independent.
17:00
Oamenii de afaceri ruși trebuie să fie pregătiți să-și adapteze producția la nevoile armatei în orice moment, a declarat Vladimir Putin, miercuri, la o conferință a liderilor militari desfășurată la Soci, scrie The Independent. The post Vladimir Putin către firmele rusești: Fiți gata pentru producția de război appeared first on Independent.
16:50
Investițiile germane au un rol important pentru economia Republicii Moldova în condițiile în care în ultimii ani industria automotive a cunoscut o creștere importantă. Acest lucru a favorizat crearea locurilor de muncă și majorarea comerțului cu UE, a explicat Uwe Konst, expert în relații economice internaționale, care a lansat buletinului informațional cu informații economice din Republica Moldova „Moldau Wirtschafsnachrichten”. The post Experți: Industria automobilistică a salvat economia Republicii Moldova appeared first on Independent.
16:50
Pentru prima dată, robotul folosit pentru explorarea centralei de la Fukushima a reușit să filmeze combustibilul radioactiv. The post (VIDEO) Imagini în premieră de la Fukushima: Ce a surprins drona în interiorul reactorului appeared first on Independent.
16:40
Coreea de Sud relatează că Phenianul ar fi interzis întâlnirile la care se bea alcool şi se cântă, pentru a contracara impactul sancţiunilor internaţionale severe impuse pentru testele nucleare lansate de regatul izolat. The post Kim Jong-un a interzis toate distracţia din Coreea de Nord appeared first on Independent.
Acum 24 ore
16:30
O femeie din raionul Nisporeni a plecat de acasă de două săptămâni lăsându-și cei patru copii ai ei singuri. Potrivit autorităților de raion, femeia este de negăsit. The post Caz şocant în Nisporeni; O mamă şi-a lăsat patru copii fără supraveghere şi nu s-a mai întors appeared first on Independent.
16:20
Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. The post A murit actriţa basarabeancă Stela Popescu appeared first on Independent.
16:10
Preşedintele UEFA, Aleksandr Ceferin, nu este de acord cu introducerea arbitrajului video la Cupa Mondială din Rusia, apreciind că arbitrul trebuie să "rămână judecător" pe teren, informează Le Figaro. The post UEFA nu-și dorește arbitraj video la CM 2018 appeared first on Independent.
16:10
Marea Britanie nu mai face parte din top-5 cele mai mari puteri economice mondiale, a anuntat ministrul Finantelor, Philip Hammond. The post Brexitul aruncă Marea Britanie în corzi: Regatul Unit iese din TOP 5 cele mai mari economii appeared first on Independent.
16:00
Membrii delegaţiei Guvernului Moscovei, veniţi ieri în Moldova pentru a participa la Forumul cooperării de afaceri „Moscova-Bălţi-Moldova”, care urma să aibă loc în capitala de nord a ţării, în perioada 23-24 noiembrie, au fost blocaţi în Aeroportul Internaţional Chişinău şi întorşi înapoi spre Moscova. În aceste condiţii, evenimentul a fost anulat. Organizatorii însă au decis să organizeze un prânz gratuit pentru câteva sute de veterani şi pensionari. The post (FOTO) Prânz gratuit oferit de Guvernul Moscovei pentru pensionarii din Bălţi, după ce autorităţile Moldovei au împiedicat desfăşurarea unui eveniment în capitala de nord appeared first on Independent.
15:50
Numărul total al străzilor este de 900, potrivit unor informații actuale care au fost făcute publice de Primăria municipiului Chișinău. Cifra ar putea crește ușor în următoarele decenii, asta după ce ar putea apărea noi cartiere rezidențiale prin suburbii. The post Află câţi km măsoară toate străzile din municipiul Chişinău şi cât timp ar lua parcurgerea tuturor appeared first on Independent.
15:50
Președintele sudanez Omar al-Bashir a pretins joi, în timpul unei întrevederi cu liderul rus Vladimir Putin, că Sudanul are nevoie să fie protejat de „acțiunile agresive" ale SUA, în pofida ridicării recente a embargoului american impus vreme de 20 de ani la adresa țării sale, informează AFP. The post În Rusia, președintele sudanez cere protecție împotriva SUA appeared first on Independent.
Mai multe ştiri
©2004—2017 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.