Deținutul din Penitenciarul din Goian, care a fugit astăzi, reținut într-un taxi

Moldova24, 17 iulie 2017 21:41

Deținutul din Penitenciarul nr.10-Goian, anunțat în căutare astăzi, 17 iulie 2017, a fost reținut în jurul orei 19:30, în urma unor măsuri ample de căutare, desfășurate de către angajații sistemului penitenciar și colaboratorii de poliție. Fugarul a fost reținut în timp ce se deplasa într-un taxi în direcția satului Varnița, raionul Anenii Noi. Deținutul, în vârstă de 23 de ani, era condamnat la doi ani privațiune de libertate, pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită în stare de ebrietate. The post Deținutul din Penitenciarul din Goian, care a fugit astăzi, reținut într-un taxi appeared first on Moldova 24.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova24

Acum 10 minute
13:45
Primii fulgi de zăpadă din acest an au căzut astăzi în raioanele de nord a țării. A nins în raioanele Ocnița, Briceni, Dondușeni, Șoldănești, Râșcani și Edineț. Potrivit meteorologilor, în zilele următoare, minimele vor coborî până la -5 ..0 grade, iar maximele vor indica +2 +9 grade. Spre sfârșitul săptămânii vor fi până la +12 grade ziua. Joi, în Nord, s-ar putea din nou să ningă. Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, astăzi s-a circulat fără dificultăți. Totuși, șoferii sunt îndemnați să se echipeze de iarnă. - Să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare; - Să verifice starea instalaţiei de încălzire, a nivelul antigelului, a ştergătoarelor de parbriz şi a jetului de apă; - Să verifice starea frânelor; - Să nu uite că autovehiculul trebuie dotat cu lanţuri antiderapante, lopată, racletă şi sac cu nisip; - Pentru deplasările în afara localităţilor conducătorii auto trebuie să îşi efectueze alimentarea autovehiculelor cu carburant suficient și să aibă în mașină o pătură; - Dacă autovehiculul începe să derapeze, NU SE FRÂNEAZĂ! Trebuie să se corecteze deplasarea maşinii din virarea volanului şi a diminuarea vitezei de deplasare; - Să conducă cu viteză redusă; - Benefic ar fi să aveți o lanternă de buzunar și un termos cu ceai, iar bateria telefonului să fie încărcată. foto: inp / Facebook (Eugeniu Gradinaru) The post FOTO // În nordul țării a NINS! Șoferii sunt atenționați să se echipeze de iarnă appeared first on Moldova 24.
Acum o oră
13:00
Primăria municipiului Chişinău informează că astăzi, începând cu ora 14.00, va fi sistată circulaţia transportului pe str. Tudor Vladimirescu, din oraşul Durleşti. În context, circulaţia transportului public va fi organizată după cum urmează: Troleibuze: Ruta de troleibuz nr. 28 va activa până la ora 12.00; Autobuze: Ruta de autobuze nr. 11 staţia terminus a rutei va fi până în centrul oraşului Durleşti; Ruta nr. 125 şi nr. 129: Tur - de pe str. Tudor Vladimirescu pe str. Ştefan Vodă, str. Livezilor, str. Tudor Vladimirescu şi în continuare pe traseul stabilit; Retur - str. Tudor Vladimirescu, str. Livezilor, str. Ştefan Vodă şi str. Tudor Vladimirescu. The post O stradă din Durlești se va ÎNCHIDE astăzi, de la ora 14.00 appeared first on Moldova 24.
Acum 2 ore
12:30
Municipalitatea Chișinău intenționează să elaboreze un Plan local anticorupție pentru anii 2018-2020. Potrivit unei dispoziții semnate de către primarul interimar, pentru elaborarea planului a fost constituit un grup de lucru, condus de Silvia Radu. Planul local anticorupție urmează să fie coordonat cu Centrul Național Anticorupție, iar ulterior va fi prezentat pentru aprobare Consiliului Municipal Chișinău, notează politics.md. Din componența grupului de lucru fac parte toți viceprimarii, dar și mai mulți șefi ai subdiviziunilor primăriei Capitalei. Amintim că, anterior, Silvia Radu a cerut ca toate direcțiile și întreprinderile municipale să publice pe site-ul primăriei rapoarte privind cheltuielile efectuate. Acest lucru este un prim pas spre creșterea transparenței și reducerii corupției în cadrul autorităților locale. The post Silvia Radu solicită elaborarea unui plan concret de acțiuni anticorupție appeared first on Moldova 24.
12:15
Un cetățean român a fost stopat pe șoseaua Hâncești din capitală pentru a-l preveni că circulă cu farurile stinse. În timpul verificării actelor, inspectorul de patrulare a observat că permisul de conducere, perfectat în România are semne vizibile că ar fi fals. Pentru a verifica autenticitatea actului, inspectorul de patrulare a contactat „Centrul Comun de Contact Galați” care a comunicat că pe numele cetățeanului menționat nu este eliberat niciun permis de conducere. Mai mult decât atât, în urma verificării CNP șoferului, s-a dovedit că pe teritoriul României nu a fost perfectat vreo dată permis de conducere pe numele acestuia. Șoferul de 37 de ani a fost condus la Inspectoratul de poliție pentru documentarea cazului conform legislației. The post Un cetățean român, depistat în trafic cu permis de conducere fals appeared first on Moldova 24.
Acum 4 ore
11:45
O locuitoare a Capitalei în vârstă de 31 ani s-a adresat recent, după ajutorul poliţiştilor sectorului Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Aceasta le-a spus oamenilor legii că ar fi fost privată de libertate şi supusă unor acţiuni forţate cu caracter sexual de către un individ în vârstă de 44 ani. În urma acţiunilor întreprinse şi circumstanţelor preliminare constatate, poliţiştii au localizat şi încătuşat presupusul făptaş, fiind escortat la Inspectorat pentru audieri şi reţinut ulterior pe un termen de 72 de ore. În cadrul acţiunilor de urmărire penală forţele de ordine au elucidat circumstanţele în care ar fi fost sechestrată victima. Aceasta s-ar fi cunoscut cu bănuitul acum un an şi jumătate. În data de 14 noiembrie curent se afla în vizită la domiciliul lui. Potrivit ei, individul nu i-ar fi permis ieşirea din locuinţă timp de două zile, perioadă în care ar fi fost agresată fizic şi supusă unor acţiuni violente cu caracter sexual. În acest context poliţiştii au solicitat efectuarea expertizelor medico-legale, pentru a stabili cu certitudine circumstanţele cazului şi cercetarea lui penală în dependenţă de rezultate. Actualmente bănuitul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii privaţiune de libertate şi riscă o pedeapsă cu cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 7 ani. Conform primelor informaţii, individul ar fi fost judecat anterior pentru diverse infracţiuni. http://politiacapitalei.md/wp-content/uploads/2017/11/Untitled-19.mp4 The post O tânără ar fi fost ţinută cu forţa două zile într-un apartament din Chişinău și abuzată sexual appeared first on Moldova 24.
11:15
Jurnal TV continuă să o ”dezumfle” pe Maia Sandu, în favoarea lui Andrei Năstase. Cu argumente în acest sens a venit bloggerul Corneliu Gandrabur. Acesta analizează modul în care postul care aparține nașului de cununie al lui Andrei Năstase, Victor Țopa, a prezentat știrea despre conferința de presă comună a liderilor PAS și PPDA, despre planurile electorale pentru 2018. Gandrabur prezintă un citat de la Jurnal TV: ”Menționăm că cele două formațiuni și-au unit forțele și la prezidențialele din 2016. După ce Andrei Năstase și-a retras candidatura din cursă, el a anunțat că PPDA o susține pe M. Sandu, candidatul comun al celor două partide. Împreună, au acumulat un scor anunțat de autorități de 47,89 la sută”. „Adică Năstase s-a retras din cursă de bună voie, iar împreună cu Maia Sandu au luat 47,89% în cursă deschisă cu Dodon? Probabil JTV face o inovație electorală, pentru că nu am mai văzut niciodată doi candidați în unul, or Maia nu era și Andrei. Dacă este să fim mai sinceri, Andrei a fost de fapt talaghirul legat de gâtul Maiei Sandu, iar candidata PAS a pierdut anume datorită „susținerii” lui Andrei, dar și datorită „promovării” prin intermediul Jurnal Trust Media al Țopilor”, explică Gandrabur. Acesta mai scrie că politica editorială a JTV este sub controlul lui Vasile Năstase, fratele lui Andrei Năstase. ”Deci este clar cine apăsă pe taste și bagă astfel de știri false despre Maia Sandu și PAS. Partea proastă este că Maia nu vrea să înțeleagă acest lucru, lăsându-se în continuare subestimată și prostită de un grup cu interese aparte”, constată bloggerul. Maia Sandu a anunțat anterior că, la elaborarea listelor pentru alegerile parlamentare din anul viitor, candidații vor fi deciși de o comisie specială, formată din membri ai societății civile, în baza criteriile de integritate, fapt care l-a deranjat pe Năstase. Acesta insistă ca listele să fie formate în baza principiului de paritate și egalitate. Potrivit celor mai recente sondaje, partidul lui Andrei Năstase nu are șanse de a trece pragul electoral. foto: privesc.eu The post Gandrabur: Maia Sandu trebuie să privească falsurile de la Jurnal TV și să vadă cum este prostită de frații Năstase appeared first on Moldova 24.
11:00
Partidul Liberal Democrat din Moldova susține că formalizarea colaborării între Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” nu înseamnă că liberal-democrații sunt excluși din procesul de dialog pe marginea formării unui bloc comun pentru alegerile parlamentare din 2018. Președintele PLDM, Viorel Cibotaru, a declarat pentru Deschide.MD că un eventual bloc electoral din care nu va face parte formațiunea pe care o conduce niciodată nu va obține o victorie la scrutin. „PLDM este într-un dialog cu PAS și PPDA, am făcut declarații în acest sens, continuăm discuțiile privind constituirea unui bloc electoral al partidelor de dreapta. Noi suntem membrii ai PPE, iar PAS și PPDA doresc să devină membri. Urmează să discutăm modul cum se va constitui lista comună, care va fi formulele, mecanismele. Oricum este încă suficient timp și nu văd ce aș putea comenta aici. Noi ne-am expus nu o singură dată privind crearea acestui bloc pro-european. Să vedem mai departe în ce constă formalizarea PAS-PPDA, mai exact modul cum vor dori ei să se expună. Oricum, PLDM este parte a acestui proces. Fără PLDM nu se va putea constitui un bloc electoral care ar putea să învingă în următoarele alegeri. Acest lucru vă spun cu certitudine. Fără PLDM nu va fi victorie”, a declarat el. Amintim că Maia Sandu și Andrei Năstase au anunțat azi în cadrul unui briefing de presă că își formalizează mariajul electoral prin crearea unei platforme a forțelor pro-europene în baza căreia cele două formațiuni vor participa la scrutinul parlamentar din 2018. „Sub umbrela acestei platforme ne propunem să aducem toate forțele europene și antioligarhice, dar și reprezentanți din afara politicului, persoane respectate în societate. Prin aceasta vrem să creștem încrederea cetățenilor că împreună vom reuși să aducem Moldova pe făgașul normalității”, a precizat Maia Sandu. sursa: politics.md The post PLDM către fosta lor colegă Maia Sandu: Fără noi în bloc electoral nu va fi victorie! appeared first on Moldova 24.
Acum 24 ore
00:15
Prim-ministrul Pavel Filip a convocat în această seară o ședință de urgenţă la Guvern urmare a prăbușirii minei din satul Pașcani, soldată cu decesul a trei persoane. Incidentul a fost anunţat la ora 19.43, printr-un apel la numărul de urgenţă, iar în scurt timp celula de criza era deja activată la faţa locului și a acționat după ce au fost mai întâi asigurate măsurile de siguranță pentru intervenție. În componenţa celulei de criză au intrat echipele de salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgenţă, reprezentanţi ai Procuraturii Generale, ai Inspectoratului General de Poliţie și ai altor instituții competente să intervină. Premierul a dispus ca instituțiile responsabile să ia legătura cu familiile victimelor și să le sprijine cu tot ceea ce este necesar. De asemenea, Pavel Filip a cerut declanșarea unor investigații imediate pentru stabilirea modului în care a fost posibil ca un astfel de incident să aibă loc, dar și pentru identificarea responsabililor. Totodată, Prim-ministrul a dispus efectuarea imediată de controale la toate minele din ţară, să fie verificate condițiile de siguranță în care activează și în cazul în care sunt depistate nereguli să se intervină imediat pentru stoparea activității lor, în conformitate cu legea. „Gândurile și rugăciunile noastre sunt acum pentru familiile și apropiații celor trei mineri care și-au pierdut viața în accidentul de la mina din Pașcani. Le vom oferi întreg sprijinul de care au nevoie. Vă asigur că Guvernul face tot ce este necesar pentru a afla exact cauzele tragediei. Iar dacă se va dovedi că aceasta putea fi evitată, cei responsabili vor plăti. Pentru asta, avem deja o anchetă în curs. Am dispus, în ședința de urgență de la Guvern, din această seară, și controale privind respectarea normelor de siguranță la toate minele din țară”, a scris Filip pe Facebook. Potrivit primelor informații, trei persoane au intrat în schimb astăzi în mina care aparține unui agent economic. Toate trei persoane au decedat în urma prăbușirii tavanului minei, dintre care una a murit în drum spre spital, iar altele două au decedat în interiorul minei. The post Ședință de urgență la Guvern // Pavel Filip cere verificarea imediată a tuturor minelor din țară appeared first on Moldova 24.
20 noiembrie 2017
21:15
Cel puțin două persoane au murit după ce un mal de la cariera de piatră din satul Paşcani, raionul Criuleni, s-a prăbuşit. Potrivit Publika.md, în carieră au intrat trei bărbați, soarta celui de-al treilea fiind deocamdată necunoscută. La faţa locului s-au deplasat sunt prezenți 13 salvatori. Specialiştii urmează să stabilească toate circumstanţele producerii incidentului. The post ULTIMA ORĂ // S-a prăbușit cariera de piatră din Pașcani. Cel puțin doi MORȚI appeared first on Moldova 24.
20:45
Începând de astăzi, pe parcursul a 30 de zile, angajații Inspectoratului Național de Patrulare vor desfășura operațiunea „Umbriș” pe întreg teritoriul țării. Conducătorii auto care vor fi depistați în trafic că circulă cu geamuri fumurii vor fi sancționați contravențional cu o amendă de la 600 până la 1200 lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Operațiunea are scopul de prevenire a accidentelor rutiere, pe motiv că geamurile umbrite diminuează câmpul vizual al șoferului. Pentru a evita careva incidente nedorite INP mai recomandă șoferilor: - circulați cu prudență fără a depăși limita de viteză admisă; - nu vă angajați în depășiri riscante fără o temeinică asigurare; - nu urcați la volan dacă ați consumat alcool. The post Atenție șoferi! INP continuă lupta cu geamurile umbrite. Riscați amenzi appeared first on Moldova 24.
20:30
Un cetățean ucrainean, amețit de băutură, a încurcat drumurile și din neatenție a ajuns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră l-au prins în momentul când acesta încerca să treacă ilegal frontiera, cu scop de a reveni în țara de baștină. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Bărbatul de 49 de ani a fost observat în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră ”Săiți”. Ucraineanul le-a declarat polițiștilor de frontieră că a băut într-un local din satul de baștină, iar când a ieșit a încurcat drumurile și s-a deplasat într-o direcție greșită. Deoarece împrejurimile nu-i erau cunoscute, a oprit în trafic niște călători, care l-au informat că se află pe teritoriul R. Moldova. La tentativa de a reveni clandestin în țară a fost depistat de angajații Poliției de Frontieră. Pe faptul dat, polițiștii de frontieră au întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută în art.27 și art.362 al.(1) Cod Penal al RM, iar conform procedurilor, persoana a fost transmisă autorităților ucrainene pentru luarea măsurilor legale ce se impun. The post Un ucrainean băut a încurcat drumurile și a ajuns din neatenție pe teritoriul RM appeared first on Moldova 24.
19:45
Televiziunea la care politica editorială este dictată de liderul PPDA, Andrei Năstase, în interesul nașului său de cununie, Victor Țopa, continuă să o marginalizeze pe Maia Sandu. Constatarea a fost făcută de către bloggerul Corneliu Gandrabur care a analizat modul în care Jurnal TV, dar și site-urile din grupul de presă al Țopilor, au reflectat conferința comuna a Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase. Astfel, Gandrabur menționează că Maia Sandu a vorbit cea mai mare parte a conferinței, pe când Năstase a venit doar cu niște completări. În știrile publicate de sursele care aparțin lui Victor Țopa, sunt redate doar câte un citat scurt de-al Maiei Sandu și aliniate întregi din declarațiile lui Andrei Năstase. „Măsurați și voi citatele. Cineva a vorbit vreo 8 minute, și i-au revenit numai 5 rânduri de text, iar altcineva a vorbit trei minute, dar în știre a ocupat 10 rânduri. Egalitate în stilul jurnal.md, nu? Probabil e de prisos să mai reamintesc despre a câta oară Maia Sandu este călcată în picioare de Jurnal Trust Media. Dacă PAS crede că o să poată coabita în alianță cu Andrei și cu grupul Jurnal… atunci Maia e limitată de tot în logică, ori ea chiar nu se gândește la pașii pe care-i face în direcția afilierii cu PPDA”, a scris Corneliu Gandrabur pe blogul său. Anterior, internauții au mai atras atenția asupra faptului că sursele media controlate de nașul lui Năstase promovează materiale cu tentă critică în adresa Maiei Sandu. The post Blogger: Maia Sandu, marginalizată de presa ”partenerului său” Andrei Năstase appeared first on Moldova 24.
19:00
În urma percheziţiilor de astăzi, CNA şi procurorii anticorupţie au reținut nouă persoane, printre care primarii din satele Ghelăuza şi Găleşti din raionul Străşeni, un consilier raional şi un şef de la Fondul Ecologic, dar şi reprezentanţii unor agenţi economici. Acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe faptul coruperii pasive, active şi escrocheriei. Cei reţinuţi sunt suspectaţi că ar fi acţionat conform unui plan infracţional determinat, urmărind scopul de a obţine asistenţă financiară de la Fondul Ecologic pentru implementarea unor proiecte locale. Astfel, procurorii au documentat un şir de licitaţii publice privind construcţia sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare în mai multe localităţi, în urma cărora au câştigat companiile gestionate din umbră de un singur beneficiar. Acesta ar fi gestionat întreaga schemă infracţională care consta în negocierea cu factorii de decizie din cadrul Fondului Ecologic Naţional al Ministerului Mediului asupra aprobării finanţării proiectelor, care urmau să fie atribuite primăriilor din ţară. După ce erau identificate localităţile, beneficiarul mergea la responsabilii din teritoriu şi le propunea 5 % din valoarea contractului care urma a fi semnat. Ulterior, membrii grupului de lucru din primării aranjau câştigarea licitaţiei de către agentul economic indicat, descalificând alţi aplicanţi. După semnarea contractelor, acelaşi beneficiar prezenta Fondului Ecologic documente contabile false cu privire la executarea lucrărilor prevăzute în contracte pentru a obţine plăţile indicate. De facto, lucrările nu erau executate, iar Fondul Ecologic transfera bani pe conturile firmelor gestionate de el în baza unor acte fictive, fapt ce a dus la delapidarea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari, de ordinul zecilor de milioane de lei. Menționăm că, CNA şi procurorii au descins astăzi la peste 20 de primării din ţară de unde au ridicat documente cu privire la achiziţiile publice organizate de autorităţile locale pentru efectuarea diferitor lucrări de canalizare şi apeduct - proiecte finanţate de Fondul Ecologic de stat. Procurorii urmează să analizeze toate licitaţiile, faţă de care sunt anumite suspiciuni. imagine arhiva The post Percheziții // PA și CNA a reținut astăzi nouă persoane, printre care doi primari din raionul Strășeni appeared first on Moldova 24.
18:30
Rezultatul referendumului de ieri este apreciat de liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, drept o înfrângere usturătoare a stângii, reprezentată în aceasta situație de PSRM, PCRM și PN, partidele care au îndemnat oamenii să voteze pentru revocarea primarului din Chișinău. Opinia a fost exprimată într-un interviu pentru Ziarul Național. ”Eu cred că cetățenii au dat ieri un răspuns foarte clar socialiștilor, iar boicotul anunțat de partidele de dreapta, inclusiv de PDM, a avut un impact decisiv asupra rezultatului final. Fără să fi planificat asta în mod special, dreapta a arătat că poate învinge stânga, dacă are un interes comun”, mai spune Vlad Plahotniuc. Liderul democraților afirmă că o parte din vină pentru cum arată Chișinăul astăzi o are chiar PSRM, care blochează de foarte mult timp activitatea Consiliului Municipal Chișinău (CMC). ”În ceea ce privește situația de mai departe, trebuie să înțelegem că, din păcate, controlul în CMC continuă să fie deținut de PL și PSRM, deci nu se pune problema ca PDM să poată controla activitatea Primăriei Chișinău”. Totodată, Vlad Plahotniuc a declarat că partidul pe care îl conduce va susține proiectele care vor ajuta la soluționarea problemelor cetățenilor din Capitală, indiferent cine va fi la conducerea orașului. ”Am spus că, indiferent cine e primar, dacă vine cu un plan concret de rezolvare a problemelor, vom ajuta. Și, evident, dacă va fi solicitat sprijinul Guvernului sau al PDM, fiindcă nu ne putem implica fără sa fim solicitați în acest sens, poate doar dacă apar situații de criza”, a explicat liderul democraților. sursa: hotnews.md The post Plahotniuc: Referendumul – o înfrângere usturătoare a stângii. PDM va sprijini Primăria Chișinău, indiferent cine o conduce appeared first on Moldova 24.
16:15
Un polițist de sector din Chișinău a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins și primit prin estorcare 4000 de lei de la un bărbat, pentru a nu documenta în conformitate cu legislația în vigoare pretinsele acțiuni ilegale ale ultimului. Bărbatul a denunțat cazul la CNA. La scurt timp, urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițistul a fost prins în flagrant delict și reținut pentru 72 de ore. În acest caz a fost inițiată o urmărire penală în temeiul art. 324 alin. (2) lit. b) Cod penal - corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani cu amendă de până la 400 000 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de la 7 la 10 ani. The post Un polițist de sector din Chișinău, reținut în flagrant delict cu mită appeared first on Moldova 24.
16:15
PSRM se joacă de-a referendumurile eșuate, iar opoziția de dreapta, reprezentată de criminali, este deranjată de faptul că PDM începe să rezolve probleme sensibile ale societății și încearcă sa ne oprească, de teama să nu continue evoluția noastră pozitiva în sondaje. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru portalul ziarulnational.md. Potrivit lui Plahotniuc, unele partide au început campania electorală prematur, însă aceste acțiuni arată că opoziția nu are teme serioase și își dezvăluie capacitățile reduse. ”Într-un an de zile, cât mai avem până la alegeri, oamenii numai bine vor înțelege ce hram poartă fiecare dintre aceste partide din opoziție. Pe de o parte PSRM se joacă de-a referendumurile eșuate, pe de altă parte opoziția de dreapta a ajuns să fie reprezentată de criminali. Liderii lor au rămas fără teme politice și au devenit portavocea unor indivizi cu condamnări serioase, pentru fapte extrem de grave. În ceea ce privește PDM, noi nu suntem azi preocupați de campanii electorale și nu sunt sigur că va fi prea mult timp pentru asta nici înainte de alegeri. Obligația principalului partid de guvernare nu este să facă promisiuni, ci să obțină rezultate și cu asta să meargă în fața oamenilor. Paradoxal, dar atunci când rezolvi problemele oamenilor, unii tot consideră că asta e populism. Foarte bine, să ne numească populiști, pe noi ne interesează ce beneficii ajung la oameni, nu ce povești spune opoziția despre noi”, a declarat Plahotniuc. Mai mult, liderul democraților crede că acțiunile opoziției din ultima vreme, în special ale Maiei Sandu, pot fi înțelese din punct de vedere politic, ea încercând acum să repare ”dezastrul pe care l-a lăsat în domeniul învățământului”. ”Privesc cu multă înțelegere ceea ce a făcut Maia Sandu, e normal ca ea să încerce să devieze atenția publicului de la un subiect care o deranjează, să acopere cumva situația legată de închiderea abuzivă a școlilor, legată de dezastrul care este în învățământ. Până la urmă e o tactică politică oarecum logică, ea înțelege foarte bine neplăcerile sociale generate de anumite reforme, pe care ea, fiind încă ministru, le-a declanșat în educație, fără o evaluare corectă a impactului. Însă dincolo de politică, rămân problemele. O parte dintre școli trebuie redeschise cât mai rapid, procedurile birocratice pentru profesori trebuie înlesnite, iar taxele suplimentare care le-au fost impuse pentru cursurile de formare trebuie excluse, curricula de învățământ este cu totul inadecvată și urgent trebuie de lucrat la simplificarea ei. La drept vorbind, e bătaie de joc la adresa copiilor ceea ce se întâmplă acum și aici nu îi adresez un reproș Maiei Sandu, ci tuturor celor care au administrat domeniul educației în ultimii ani. Ministrul actual al Educației are sarcina foarte concret formulată, să înceapă să lucreze pentru rezolvarea acestor probleme și să găsească soluții. Vreau să fie clar, nu m-am trezit eu brusc specialist în educație, dar primesc o mulțime de plângeri ale cetățenilor în mod special pe acest domeniu, acesta e și motivul pentru care aproape în fiecare ședință săptămânala cer să ne fie prezentat un raport cu identificarea soluțiilor la mai multe probleme semnalate de părinți și profesori. Nu le putem rezolva de azi pe mâine, dar măcar să începem să căutam soluții și să le implementăm pe etape”, a spus Plahotniuc Liderul democraților a comentat și acuzațiile de uzurpare a puterii în stat, formulate de mai multe ori de liderul PAS, Maia Sandu. ”Constat că unii politicieni iarăși confundă preocuparea noastră pentru problemele țării cu povești despre uzurpare. E o gravă eroare în gândirea acestor politicieni. Noi discutăm la partid problemele cetățenilor și cerem instituțiilor unde PDM a delegat reprezentanți să le rezolve, dar dacă cineva consideră că asta înseamnă uzurpare, atunci nu are decât să considere așa, dar cu riscul să devină cu timpul ridicoli în ochii propriilor alegători, ale căror probleme guvernarea, apropo, le soluționează și le va soluționa metodic. În realitate, eu cred ca opoziția este deranjată de faptul că începem să rezolvam probleme sensibile ale societății și încearcă sa ne oprească, de teama să nu continue evoluția noastră pozitiva în sondaje. Oamenii asta așteaptă de la partidul aflat la guvernare, să-i asculte și să le rezolve problemele, să se implice în acest lucru, nu să stea pe la televiziuni și să se lupte cu oponenții politici prin declarații necontenite și promisiuni. Amintiți-vă că în discursul meu când am fost ales președinte al PDM am făcut o sigura promisiune, dar una mare și importantă, că partidul nostru se va apropia tot mai tare de cetățeni și le va rezolva problemele. Asta facem și asta vom face, acesta e principalul nostru obiectiv”, a conchis Vlad Plahotniuc, citează evenimentul.md. The post Speriată de sondaje, prințesa politică de pe Bâc, sabotează reformele menite să îmbunătățească viața oamenilor appeared first on Moldova 24.
16:00
PDM își menține angajamentul de a nu ataca partidele de dreapta, însă va răspunde întotdeauna minciunilor și acuzațiilor pe nedrept. Declarația aparține liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, făcută într-un interviu acordat Ziarului Național. ”PDM nu a atacat-o pe Maia Sandu și nici partidele de dreapta. Singurele noastre reacții au fost atunci când am fost acuzați pe nedrept și chiar voi jurnaliștii, presa, ne-ați cerut comentarii la diferite declarații ale opoziției de dreapta. Noi, însă, nu am lansat nici un atac din proprie inițiativă la adresa opoziției de dreapta, care e și așa vlăguită de puteri. Dimpotrivă, am invitat partidele din opoziția pro europeană să-și unească eforturile și să consolideze dreapta, să nu o mai divizeze”. Întrebat de jurnaliștii Ziarului Național dacă acesta este mărul cu vitamine despre care s-a vorbit anterior, Plahotniuc a spus că este gata să muște el mai întâi din acest măr, apoi opoziția de dreapta, ”dacă unii încă sunt dominați de spaima că ar putea fi măr otrăvit”. ”Cred că problema nu e ce conține mărul, problema e în faptul că unii, pur și simplu, nu pot face politică pentru stat, nu-i interesează țara. Ei sunt obsedați de mine sau de PDM și asta le întunecă gândirea și le blochează evoluția politică. De ce credeți că ultimul sondaj IRI arată o creștere a PDM și o scădere a opoziției? Pentru că mulți cetățeni au început să înțeleagă ceea ce tocmai v-am spus. Într-un interviu, anul trecut, spuneam că partidele care sunt obsedate de mine vor ajunge sub pragul electoral, așa cum s-a întâmplat și cu altele înaintea lor. Tocmai a mai căzut unul sub pragul electoral, iar celălalt a început să scadă serios. Dacă aș fi egoist, m-aș bucura. Însă, înțeleg că o să ne trezim după alegeri fără suficiente mandate pe dreapta ca să menținem guvernarea pro europeană. Or, cursul european a fost, este și va continua să fie dezideratul nostru major”, a mai spus Vlad Plahotniuc. sursa: abcnews.md The post Plahotniuc, despre mărul otrăvit versus mărul cu vitamine: Sunt gata să mușc eu primul din măr, dacă opoziția de dreapta se teme. Problema nu e ce conține mărul! appeared first on Moldova 24.
15:30
Ofiţerii anticorupţie şi procurorii desfășoară astăzi percheziții în mai multe primării din ţară, Primăria Chișinău, în fostul sediu al Ministerului Mediului, dar și la câteva companii. Este vorba despre un dosar care vizează trucarea unor licitaţii de milioane de lei, bani proveniţi din Fondul Ecologic pentru susţinerea unor proiecte locale. Potrivit CNA, până acum au fost reținute patru persoane, printre care se numără primarul satului Ghelăuza şi trei reprezentanţi ai companiilor beneficiare a licitaţiilor trucate. Totodată, conform unor surse din cadrul anchetei citate de timpul.md, 11 din cele 25 de primării în care au descins astăzi procurorii sunt conduse de PDM, 6 - de PLDM, 4 - de PL, 2 - PPEM, 1 - PCRM și alta de PNL. La fel, Impact TV spune, cu referire la surse, că ar fi vizat și fratele fostului ministru al Mediului Valeriu Munteanu. Igor Munteanu a deținut funcția de șef adjunct al Direcției Generale Locativ Comunală și Amenajare. La moment perchezițiile continuă. imagine arhivă The post Perchezițiile PA-CNA // Majoritatea primarilor vizați sunt din Partidul Democrat appeared first on Moldova 24.
15:00
Atacurile mediatice împotriva președintelui Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, sunt puse la cale de FSB-ul rusesc. Iar drept motiv pentru astfel de ieșiri este supărarea pe eforturile guvernării de la Chișinău, care a dat în vileag schema de spălare a banilor din Rusia. Declarația a fost făcută de către liderul PDM într-un interviu pentru Ziarul Național. ”Dosarul din România este, de fapt, o plângere făcută de condamnatul Platon, în spatele căruia stă unul dintre serviciile speciale ale Federației Ruse - FSB, serviciu supărat tare pe guvernarea de la Chișinău și pe mine personal pentru faptul că în Republica Moldova instituțiile abilitate au sistat procesul spălării a peste 22 mlrd dolari SUA din Rusia și s-au apucat să investigheze acest caz, făcându-l pe larg cunoscut în întreaga lume. Chiar daca acest proces, această plângere a lui Platon este ghidată de FSB, instituțiile din România sunt obligate, când primesc o plângere, să o verifice, așa se explică acel dosar de verificare a faptelor”, a explicat Vlad Plahotniuc. Liderul PDM atrage atenția că falsurile lansate la comanda FSB au fost preluate fără verificare de către unele instituții de presă din țară. Același lucru a fost și în cazul acuzațiilor unui alt condamnat, Vitalie Proca. ”În cazul celuilalt condamnat aflat în România, care a făcut declarații și acuzații la adresa mea, lucrurile sunt de asemenea cusute cu ață albă. Din ce au anunțat public procurorii din Republica Moldova încă un an în urmă, dacă nu greșesc, există un dosar penal în investigare unde un individ, protejat de același FSB și suspectat de organizarea tentativei de omor a lui Gorbunțov, a încercat să-l plătească pe Proca să facă aceste acuzații”. Credibilitatea acelor acuzații este zero, consideră Vlad Plahotniuc. ”Condamnatul acesta este doar o portavoce a altor interlopi, aflați încă în libertate, care sunt în serviciul FSB-ului, care controlează unele partide de opoziție din Moldova și instituții media. Respectivul criminal nu e primul și nici ultimul idiot util în mâinile celor care vor să fenteze justiția, pentru a scăpa de răspunderea penală”. Liderul PDM consideră că atacurile din presă în care sunt folosite persoane condamnate aduc un prejudiciu de imagine celor care le promovează. ”Eu cred că e o lovitură în credibilitatea celor care au lansat aceste teme, dar și a celor care le-au promovat. Și mă bucur că lipsa altor teme de atac la adresa PDM și a guvernării i-a adus în situația să construiască aceste falsuri cu un an înainte de alegeri. Numai bine oamenii au timp să le vadă și să înțeleagă ce stă în spatele lor. Pe de altă parte, e rău că opinia publică e obligată să asiste la aceste show-uri ale unor criminali, promovate de instituții media aservite acestora. Ca și în cazul tentativei de asasinat asupra lui Gorbunțov, care a eșuat, vă spun sigur că și tentativa de asasinat mediatic asupra mea și a PDM a eșuat”, spune Vlad Plahotniuc. The post Vlad Plahotniuc: Împotriva mea a avut loc o tentativă de asasinat mediatic, în care au fost folosiți oameni din pușcării. Criminalii sunt aceiași ca în cazul Gorbunțov appeared first on Moldova 24.
14:45
Expertiza medico-legală a arătat că băiatul de şapte ani din satul Verejeni, raionul Telenești, împușcat de prietenul său de 14 ani, a murit din cauza rănii provocate de arma de vânătoare şi nu s-a stins înecat în fântână. Potrivit poliţiei, adolescentul de 14 de ani şi amicul său cu şapte ani mai mic s-au jucat cu arma de vânătoare. La un moment dat, suspectul ar fi luat-o în mâini, pentru a o pune în safeu, atunci el ar fi apăsat din greşeală pe trăgaci şi l-ar fi rănit pe prietenul său în regiunea umărului stâng. "Conform raportului medicului-legist, moartea a survenit în urma hemoragiei ca rezultat a leziunilor corporale provocate cu arma de foc", a declarat şeful IP Teleneşti, Alexei Vrăjitoru. Suspectul a declarat oamenilor legii că şi-a luat în braţe prietenul rănit şi l-a adus la fântână. În timp ce-l spăla, acesta susţine că l-a scăpat în puţ. "Suspectul minor fiind interogat a comunicat că nu a alertat imediat poliţia sau părinţii deoarece purta frica asupra celor întâmplate. Ca mai târziu să se destăinuie unei rude apropiate", a spus şeful IP Teleneşt, Alexei Vrăjitoru. Atât băiatul de 14 ani, suspectat de omor din imprudenţă, cât şi tatăl său, bănuit de păstrarea neglijentă a armei, au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Amintim că tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază. Băiatul de 7 ani a plecat să se joace la prietenul său şi nu s-a mai întors. Familia a alertat poliția pentru a-l căuta, fiind descoperit ulterior într-o fântână. Părinţii victimei mai au un băiat de opt ani. Iar tatăl acestora munceşte în Anglia. sursa: publika.md The post Tragedia de la Verejeni // Băiatul de 7 ani „scăpat” în fântănă nu a murit înecat. Ce spune expertiza appeared first on Moldova 24.
14:00
În cadrul perchezițiilor de astăzi desfășurate de CNA și PA au fost reținute patru persoane, până la această oră. Printre reţinuţi este primarul din Ghelăuza şi trei reprezentanţi ai companiilor beneficiare a licitaţiilor trucate, a declarat pentru Moldova24, purtătorul de cuvânt al CNA. În prezent, acţiunile de urmărire penală sunt în desfăşurare în mai multe primării din ţară şi la sediile unor companii. Acestea au loc în cadrul unui dosar care vizează trucarea unor licitaţii de milioane de lei, bani proveniţi din Fondul Ecologic pentru susţinerea unor proiecte locale. La finalul operaţiunii, CNA va reveni cu detalii despre persoanele reţinute şi esenţa cauzei. The post Perchezițiile de astăzi s-au soldat cu patru persoane REȚINUTE, printre care primarul din Ghelăuza appeared first on Moldova 24.
Ieri
13:00
Un bărbat de 36 de ani din satul Lărguța, raionul Cantemir, a murit după ce s-ar fi intoxicat cu fum. Incendiul a izbucnit în seara zilei de 19 noiembrie, în jurul orei 21, și a fost stins de localnici. Ulterior, s-a constatat că focul a distrus salteaua de pat dintr-o odaie unde a fost descoperit corpul neînsuflețit al bărbatului. Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului se constată, la fața locului intervenind angajați ai Secției situații excepționale și ai Inspectoratului teritorial de poliție din Cantemir. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI roagă cetățenii să respecte normele de securitate, iar cei care au în grijă copii, persoane în etate și persoane cu dificultăți de deplasare, să îi monitorizeze strict, pentru a evita situațiile excepționale cu pierderi de vieți. The post Incendiu la Cantemir // Un bărbat a fost găsit fără suflare în casă appeared first on Moldova 24.
12:45
Cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața și alte 35 au fost rănite atunci când autocarul în care se aflau a căzut într-o râpă dintr-o zonă rurală în nord-vestul Columbiei, au anunțat duminică autoritățile locale, potrivit AFP, citată de Agerpres. Șoferul a pierdut controlul autovehiculului încercând să evite un motociclist la Sabanalarga, în departamentul Antioquia, a explicat presei primarul orașului, Cesar Cuadros. "A plouat mult și un motociclist a ajuns în fața autocarului. Pentru a-l evita, șoferul a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat într-o râpă", a declarat el. Spitalul din Sabanalarga a fost depășit de numărul mare al răniților, astfel că unii dintre aceștia au fost evacuați în orașele vecine în funcție de gravitatea situației. The post Cel puțin 14 morți într-un accident produs în Columbia appeared first on Moldova 24.
11:45
Urmare a vizitei Prim-ministrului Pavel Filip în Israel, între Republica Moldova şi Statul Israel vor fi operate zboruri directe. Zborurile vor fi efectuate începând cu 5 iunie 2018, inițial o dată pe săptămână, în ziua de marți, iar din 6 iulie 2018, de două ori pe săptămână, în zilele de marți și vineri. Lansarea cursei directe a devenit posibilă după ce Guvernul a aprobat eliminarea limitărilor privind numărul de companii aeriene care pot opera zboruri între Republica Moldova și Statul Israel. După promovarea acestei inițiative, al doilea ca mărime operator aerian din Israel, ARKIA Israeli Airlines, a aplicat pentru lansarea cursei Chișinău – Tel Aviv, notează serviciul de presă al Guvernului. Eliminarea restricţiilor de operare a zborurilor între Republica Moldova și Statul Israel corespunde obiectivului Guvernului de liberalizare a pieței serviciilor de transport aerian. Astfel, cetățenii Republicii Moldova vor fi asiguraţi cu transport aerian sigur şi la preț accesibil. The post Zboruri directe între Chișinău și Tel Aviv, din 2018 appeared first on Moldova 24.
11:30
Un locuitor al comunei Coloniţa în vârstă de 21 ani este cercetat penal pentru furt de motocicletă pe care ar fi sustras-o din ograda unui bărbat de 36 ani, din aceeaşi localitate. Poliţiştii au fost alertaţi de către proprietar în dimineaţa zilei de 13 noiembrie curent, depistând lipsa unităţii de transport din faţa casei. Prejudiciul estimat de către acesta ar fi de apoximativ 16 000 lei. În urma investigaţiilor întreprinse s-a stabilit că, bănuitul ar fi pătruns în curtea casei şi a sustras motocicleta, după care s-ar fi deplasat la domiciliu. Potrivit lui, scopul ar fi fost doar să se plimbe. Motocicleta a fost depistată şi ridicată de către poliţişti, ulterior returnată proprietarului. Bănuitul şi-ar fi recunoscut vinovăţia cu lux de amănunte în cadrul audierilor şi este cercetat penal în stare de libertate.El riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 27 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani. Este de menţionat că individul anterior a fost judecat pentru infracţiuni patrimoniale. http://politiacapitalei.md/wp-content/uploads/2017/11/Untitled-16.mp4 The post A furat o motocicletă de la Colonița să se plimbe, acum este cercetat penal (VIDEO) appeared first on Moldova 24.
11:15
Zeci de percheziţii au loc, la această oră, în mai multe primării din ţară, inclusiv în Primăria Capitalei, informează Deschide.md. Ofiţerii anticorupţie şi procurorii au descins şi în fostul Minister al Mediului, unde desfăşoară acţiuni, potrivit surselor Deschide. Deocamdată nu se ştie în ce dosar are loc operaţiunea. The post PERCHEZIȚII în mai multe primării din țară, primăria Chișinău și fostul Minister al Mediului appeared first on Moldova 24.
11:00
Jurnalistul Nicolae Negru este de părere că în campania pentru referendumul de revocare a primarului suspendat Dorin Chirtoacă, PPDA a făcut jocul partidelor pro-ruse. Astfel, Negru explică îndemnul liderului formațiunii, PPDA, către oameni de a face alegerea „de sine stătător”. . „În compania partidelor pro-ruse poate fi inclus și PPDA, care, formal, a lăsat alegătorii să decidă „de sine stătător şi în ce mod vor acţiona pe 19 noiembrie: vor participa sau nu la referendum, vor vota pro sau contra”, dar în realitate a pus umărul la desfășurarea referendumului. „În eventualitatea unui referendum realizat, anume cei cu boicotul vor fi primii la depunere de… candidaturi”, a ironizat Andrei Năstase, trădându-și astfel adevărata atitudine față de boicot, confirmată și de comportamentul activiștilor PPDA, care au chemat direct chișinăuienii și în mass-media, și pe rețelele sociale să meargă și să voteze pentru demiterea lui Chirtoacă”, a scris Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național. În opinia lui Negru, prin acest gest, Năstase a dat în vileag colaborarea camuflată pe care o are cu PSRM și președintele Igor Dodon. „Dacă ne amintim și de relațiile pe care le-au avut liderii Platformei DA, PSRM și PN în perioada protestelor, de disponibilitatea cu care a acceptat Năstase ideea de a înăbuși „țambalul integrării europene” și de a alunga „tricolorul românesc”, „eroarea” de duminică nu mai pare întâmplătoare”, a subliniat Nicolae Negru. sursa: 24h.md The post Marele perdant al referendumului de duminică, Andrei Năstase! A demonstrat ce viziuni diferite are față de Maia Sandu și cât de aproape este de Dodon, Usatîi și Voronin appeared first on Moldova 24.
11:00
Ofiţerii de investigaţii din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău în colaborare cu poliţiştii sectorului Ciocana au localizat şi reţinut un bărbat în vârstă de 41 ani. Acesta a fost încătușat chiar în timp ce lua cina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a fost condamnat de către instanţa de judecată pentru omorul unei femei. Cazul a avut loc la începutul lunii iunie 2012, pe malul râului Nistru în apropierea orăşelului Vadul lui Vodă, unde aceştia ar fi consumat împreună băuturi alcoolice. Ulterior, în urma unui conflict iscat, individul i-ar fi aplicat câteva lovituri puternice cu pumnii în regiunea capului, după care ar fi aruncat-o în râu. Prin urmare, bărbatul a fost condamnat de către instanţa de judecată la închisoare pe un termen de 13 ani. El a fost localizat şi încătuşat de către poliţişti, fiind predat instituţiilor penitenciare, pentru ispăşirea pedepsei. Anterior el a fost judecat în Federeaţia Rusă pentru diverse infracţiuni, inclusiv de două ori pentru omor. http://politiacapitalei.md/wp-content/uploads/2017/11/Untitled-18.mp4 The post Încătușat în timp ce lua masa // Un bărbat a fost reținut pentru omorul unei femei pe care a aruncat-o în Nistru (VIDEO) appeared first on Moldova 24.
10:45
Un bărbat a fost lovit de un automobil care aparține unei firme de taxi. Accidentul a avut loc în seara zilei de ieri, în jurul orei 21.30, pe şoseaua Munceşti. Potrivit poliției, bărbatul în vârstă de 47 ani, originar din raionul Anenii Noi, ar fi traversat neregulamentar carosabilul. În urma impactului puternic, bărbatul a decedat la fața locului. La volanului automobilului de model “Dacia Logan” se afla un tânăr de 22 ani, care activa în calitate de taximetrist. Acesta avea un comportament neadecvat, întrucât ar fi consumat substanţe narcotice, fiind suspus ulterior unei expertize în acest sens. El a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 7 ani. http://politiacapitalei.md/wp-content/uploads/2017/11/Untitled-17.mp4 Poliţia Capitalei informează, pe parcursul ultimelor 24 de ore s-au produs 33 accidente rutiere, soldate cu o persoană decedată şi alta traumatizată. Din numărul total de accidente soldate cu pagube materiale au fost sancţionaţi 17 şoferi cu amenzi în mărime de la 900 lei până la 1 500 lei, iar un şofer a părăsit locul comiterii accidentului, care riscă fie privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 2 an până la 3 ani. The post Un taximetrist drogat a lovit un pieton pe strada Muncești. Bărbatul a murit pe loc appeared first on Moldova 24.
10:30
Referendumul de duminică de demitere a primarului general Dorin Chirtoacă, inițiat de Partidul Socialiștilor, a eșuat. Conform rezultatelor finale, pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă au votat 87,12% (93 720), iar împotrivă - 12,88% (13 857). Totuși, referendumul nu a fost validat din cauza prezenței scăzute la urne, de 17,53%. Pentru validarea plebescitului, însă, a fost necesară prezența a cel puțin o treime din alegători, adică 216.733 de persoane. Astfel, Dorin Chirtoacă rămâne în funcție. La moment, primarul general este suspendat de la șefia Capitalei și se află sub control judiciar. El este cercetat penal în două dosare, pentru trafic de influență și depășirea atribuțiilor de serviciu. The post Referendum eșuat // Socialiștii n-au reușit să-l demită pe Chirtoacă appeared first on Moldova 24.
Mai multe ştiri
©2004—2017 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.