Comisia moldo-română pentru integrare europeană s-a reunit după doi ani

Independent, 19 mai 2017 20:28

După o pauză de doi ani, Comisia Interguvernamentală Republica Moldova – România pentru Integrare Europeană s-a reunit vineri, 19 mai, la Chișinău, în cadrul celei de-a patra sesiuni. Părțile au stabilit continuarea proiectelor în derulare, precum și concentrarea asupra unor priorități menite să sprijine parcursul european al Republicii Moldova. The post Comisia moldo-română pentru integrare europeană s-a reunit după doi ani appeared first on Independent.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Independent

Acum 6 ore
22:05
La un sfert de secol de la colapsul URSS, fermierii ruşi vor reuşi în acest an să devanseze recordul privind producţia de cereale care a fost atins în perioada sovietică, informează Bloomberg. The post Rusia, ca în vremea URSS: Domeniul la care a devenit din nou lider mondial appeared first on Independent.
21:35
Continuă atacurile lui Joan La Porta, fostul președinte al Barcelonei, la adresa actualului șef de pe Camp Nou, Josep Maria Bartomeu. La Porta susține care e singura piedică în calea prelungirii contractului lui Lionel Messi. The post „Dacă vreți să rămână Messi, dați-l afară acum”! Mesajul fostului președinte al Barcelonei appeared first on Independent.
21:26
Serviciul de pază al demnitarilor americani, Secret Service, nu îşi mai poate permite să plătească sutele de agenţi de care are nevoie pentru a-şi desfăşura misiunea extinsă de protecţie – parţial din cauza mărimii familiei Trump şi a eforturilor necesare pentru securizare numeroaselor sale reşedinţe de pe Coasta de Est, relatează NBC News. The post Trump falimentează Secret Service: O singură călătorie costă 3 milioane de dolari. Agenții pleacă appeared first on Independent.
20:56
Mâncarea mexicană este cea mai periculoasă pentru inimă, spune un renumit cardiolog din Mexic, Enrique C. Morales Villegas. El afirmă că mâncarea din țara sa este chiar mai periculoasă decât cea de tip fast-food, scrie ziare.com. The post Cea mai periculoasă mâncare pentru sănătatea ta appeared first on Independent.
Acum 8 ore
20:35
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a subliniat luni că țara sa acordă o mare importanță apropiatei vizite a secretarului american al apărării, James Mattis, la Kiev, unde va purta discuții cu autoritățile ucrainene, informează agenția Xinhua. The post Ministrul american al Apărării merge în Ucraina chiar de Ziua Independenței appeared first on Independent.
20:05
„Finpar Invest”, companie controlată prin intermediari de politicianul Vladimir Plahotniuc, a vândut recent cafeneaua „Guguță” situată în parcul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Capitală. Guguță a ajuns în proprietatea firmei „Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii. The post Cui i-a vândut Plahotniuc cafeneaua „Guguță”; „Se spune că ar fi vorba de 10 milioane de euro” appeared first on Independent.
19:35
O eclipsă totală de soare va fi vizibilă de pe teritoriul Statelor Unite. Este prima care traversează America de Nord, de la un ţărm la celălalt, după 99 de ani. Se estimează că fenomenul va atrage cel mai mare număr de spectatori din istorie. Acest lucru poate înseamnă venituri de milioane de dolari pentru micile orașe situate în zonele de unde va putea fi observată eclipsa totală. NASA pune la dispoziție mai multe linkuri unde puteți vedea eclipsa totală de soare. The post (LIVE VIDEO) Aici puteți vedea eclipsa totală de soare appeared first on Independent.
19:15
Serviciile libaneze de informaţii, în colaborare cu autorităţile australiene, au dejucat un atentat vizând o cursă a companiei aeriene a Emiratelor Arabe Unite Etihad, din Australia la Abu Dhabi, a... The post Un avion cu 400 de oameni la bord, aproape de a fi doborât de o bombă appeared first on Independent.
19:05
Borussia Dortmund i-ar fi dat un ultimatum Barcelonei în privinţa transferului lui Ousmane Dembele. The post Ultimatum dat de Dortmund Barcelonei în cazul Dembele appeared first on Independent.
19:05
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat luni că decizia Washingtonului de a suspenda temporar în Rusia, începând din 23 august, acordarea de vize pentru SUA reprezintă o încercare de a provoca o atitudine ostilă în rândul cetățenilor ruși împotriva autorităților de la Moscova, relatează Reuters. The post Reacția Moscovei la suspendarea vizelor de către SUA appeared first on Independent.
18:45
Papa Francisc propune acordarea de „vize temporare speciale pentru persoanele care fug de conflicte în ţările învecinate”, potrivit unui text scris pentru Ziua Internaţională a Migranţilor şi Refugiaţilor de anul viitor, relatează News.ro. The post Soluțiile Papei Francisc la criza refugiaților appeared first on Independent.
Acum 12 ore
18:26
Un cuplu de refugiați care a fugit în Germania în urmă cu doi ani pentru a scăpa de războiul civil sângeros din Siria și-a numit fiica după cancelarul german Angela Merkel, relatează luni DPA. The post Un cuplu de refugiați sirieni din Germania și-a numit fiica după cancelarul Angela Merkel appeared first on Independent.
18:15
Zlatan Ibrahimovic este tot mai aproape de o revenire la Manchester United. Atacantul suedez în vârstă de 35 de ani a acceptat o reducere substanţială a salariului pentru a putea reveni la United, care i-a propus un contract pe termen scurt. The post Sacrificiul pe care îl face Ibrahimovic pentru a putea juca în continuare la Manchester United appeared first on Independent.
18:05
YouTube vrea să atace segmentul de informare prezent pe majoritatea reţelelor sociale şi adaugă o nouă funcţie în interfaţa principală. Google va adăuga serviciului YouTube o secţiune „Breaking News” vizibilă în ecranul principal atât din interfaţa pentru web browser, cât şi din aplicaţia pentru mobil. The post YouTube are ambiţii de platformă de ştiri şi lansează o secţiune nouă, chiar pe pagina de start appeared first on Independent.
18:05
Zvonurile privind un eventual nou conflict armat între Chişinău şi Tiraspol le lansează cei care „se tem să piardă puterea la următoarele alegeri de anul viitor”. Aceasta susţine preşedintele Igor Dodon, cu referire la Partidul Democrat, după ce tot el a lansat şi promovat proiectul privind trecerea la sistemul electoral mixt, care va fortifica şi mai mult poziţiile PDM, comparativ cu rezultatele pe care le-ar fi avut în cadrul sistemului electoral majoritar, vechi. O asemenea poziţie şeful statului şi-a exprimat-o în cadrul unui interviu pentru agenţia rusă TASS. The post Dodon, după promulgarea mixtului lui Plahotniuc: Zvonurile privind un nou conflict armat pe Nistru le lansează cei care se tem să piardă puterea după alegerile de la anul appeared first on Independent.
17:56
Un bărbat care purta o centură cu explozibili ar fi fost împuşcat la Subirats, la vest de Barcelona, relatează Sky News, precizând că o parte a presei spaniole anunţă că şoferul maşinii care a intrat în mulţime în capitala catalană a fost arestat. The post Un bărbat care purta o centură cu explozibili ar fi fost împuşcat la vest de Barcelona appeared first on Independent.
17:45
Rabinul șef al Barcelonei, Meir Bar-Hen, i-a îndemnat pe evrei să plece în Israel și să părăsească astfel Spania, pe care a numit-o „un centru al terorismului islamist pentru toată Europa”, transmite agenția MIA, citând cotidianul britanic The Independent. The post Rabinul șef al Barcelonei îi îndeamnă pe evrei să plece în Israel, pentru că „Europa e pierdută” appeared first on Independent.
17:35
Consilierii fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău solicită demiterea complicilor lui Dorin Chirtoacă. Despre acest lucru au vorbit consilierii municipali ai PSRM, în cadrul unui briefing organizat pe data de 21 august după ședința operativă a primăriei Chișinău. The post Socialiștii cer demisia şefului Direcţiei Transport şi Căi de Comunicaţii appeared first on Independent.
17:26
Grupul american de restaurante McDonald's a anunțat luni că va închide 169 de restaurante în India, adică aproape 40% din restaurantele McDonald's din această țară, după ce a pus capăt unui acord de franciză cu un partener local din cauza unei dispute juridice, informează AFP. The post McDonald’s închide 40% din restaurantele din India appeared first on Independent.
17:15
Chiar dacă încă nu s-a lansat Samsung Galaxy Note 8, putem vorbi deja despre viitorul Note 9 și funcțiile pe care le-ar putea avea. The post Samsung Galaxy Note 9 ți-ar putea spune dacă ai băut prea mult appeared first on Independent.
17:15
Un contingent al Armatei Naţionale va participa joi, 24 august, la Parada de la Kiev, desfăşurată cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei. The post Pacificatorii Armatei Naţionale a Republicii Moldova participă la parada militară din Ucraina appeared first on Independent.
17:15
Inspectorii piscicoli colectează unelte ilegale de pescuit de la persoanele care prind pește fără să respecte normele legale. În ultimul timp, s-au acumulat 2,4 tone de deșeuri provenite din unelte ilegale de pescuit, printre care plase monofilament, racile, ietere, undițe, undițe electrice, mincioguri, ostii și bărci gonflabile. The post (FOTO) Peste 2 tone de plase și alte unelte de pescuit, colectate de la braconieri, au fost duse la reciclare appeared first on Independent.
17:05
Două persoane, un deputat municipal dintr-o suburbie a Moscovei, Igor Brumeli, şi liderul grupului politic SERB, Igor Beketov, l-au acţionat pe liderul grupului FBK - Fondul pentru Luptă cu Corupţia, Alexei Navalny, în instanţă. Aceştia îl acuză pe activistul FBK de faptul că prin acţiunea de protest din 12 iunie, atunci când ruşii sărbătoreau Ziua Rusiei, au fost atinse sentimentele cetăţenilor ruşi, fapt pentru care au solicitat despăgubiri în valoare totală de 2,6 milioane de ruble (circa 43,8 mii dolari SUA). The post Doi activişti solicită de la Navalny 2,6 mil. de ruble pentru că „a lezat sentimentele” cetăţenilor ruşi de Ziua Rusiei appeared first on Independent.
16:56
Chiriile garsonierelor şi apartamentelor au crescut constant în ultimii trei ani, cele mai mari preţuri înregistrându-se în Cluj-Napoca, Bucureşti şi Braşov, potrivit unei analize publicate luni de portalul Imobiliare.ro. The post Care sunt orașele din România cu cele mai mari prețuri la chirie appeared first on Independent.
16:45
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat luni că decizia Washingtonului de a suspenda temporar în Rusia, începând din 23 august, acordarea de vize pentru SUA reprezintă o încercare de a provoca o atitudine ostilă în rândul cetățenilor ruși împotriva autorităților de la Moscova, relatează Reuters. The post Moscova consideră decizia SUA privind vizele o încercare de a provoca tulburări în Rusia appeared first on Independent.
16:45
Celebrul clopot Big Ben din turnul cu ceas al Parlamentului britanic şi unul dintre atracţiile capitalei britanice a răsunat pentru ultima dată pentru următorii patru ani înainte de a intra în lucrări de renovare, potrivit The Independent. The post (VIDEO) Celebrul Big Ben a bătut pentru ultima dată în următorii patru ani appeared first on Independent.
16:26
Preşedintele SUA, Donald Trump, se pregăteşte activ pentru campania electorală din anul 2020, încercând să îşi construiască viitoarea echipă şi să găsească surse pentru colectarea de fonduri, relatează site-ul Politico.com. The post Donald Trump a început pregătirile pentru campania electorală din anul 2020: Mark Zuckerberg, pe lista potenţialilor adversari appeared first on Independent.
16:26
Implementarea sistemului electoral mixt începe tardiv, cu încălcarea legii și subminarea independenței Comisiei pentru constituirea circumscripțiilor uninominale. Declarația este făcută de reprezentanții Asociației Promo-Lex. The post Implementarea sistemului electoral mixt începe tardiv, cu încălcarea legii și subminarea independenței Comisiei pentru constituirea circumscripțiilor uninominale appeared first on Independent.
16:15
Președintele Vladimir Putin l-a numit pe viceministrul rus al afacerilor externe, Anatoli Antonov, în funcția de ambasador al Rusiei la Washington în locul lui Serghei Kisliak, considerat un personaj cheie în scandalul privind posibila implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA, a anunțat luni Kremlinul într-un comunicat, relatează Agerpres. The post Putin și-a numit un nou ambasador în SUA; Ce experiență are appeared first on Independent.
16:15
Partidul Liberal condamnă dur acțiunile „antistatale și penale ale lui Igor Dodon”, care a participat sâmbătă la „evenimentele” consacrate aniversării a 27-a de la crearea așa numitei „Republici Găgăuze”. Potrivit PL, prin aceste acțiuni, Dodon încurajează și promovează separatismul etnic în sudul republicii, legitimează abuzurile comise de administrația de la Comrat în raport cu Constituția și Legile Republicii Moldova. Astfel, liberalii solicită Parlamentului să creeze o comisie specială pentru investigarea cazurilor de încălcare a Constituţiei de către şeful statului, precum şi cer Procuraturii şi SIS să se autosesizeze. The post PL, Declaraţie de Protest faţă de acţiunile lui Igor Dodon! Liberalii cer Parlamentului o comisie specială appeared first on Independent.
Mai multe ştiri
©2004—2017 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.