Intervențiile salvatorilor în Chișinău (FOTO)

Moldova24, 21 aprilie 2017 14:27

Echipele de salvatori din Chisinau activeaza primordiar pentru ridicarea arborilor si crengilor de pe strazile oraselor. Sînt ajutați de carabinieri, polițisti și ostași ai Armatei Naționale. În mun. Chișinău a fost creată aparte, o celulă de criză, la nivel de municipiu, responsabilă pentru redirecționarea forțelor necesare și luarea deciziilor pentru lichidarea consecințelor ninsorii. În paralel, celula de criză republicană activează în continuare la nivel de republică, cu membri din toate ministerele si instituțiile competente, pentru gestionarea situației în raioanele de sud și centru, afectate de ninsori. Doar în Chișinău, activează zeci de forțe ale SPC SE cu unități de tehnică grea, fiind implicate și detașamentele căutare-salvare numărul 1 și 2. Și polițiștii au intervenit la dezăpezirea străzilor, automobilelor, curţilor blocurilor de locuit, precum şi la înlăturarea copacilor, crengilor doborâte pe carosabil. Până în prezent pe teritoriul Capitalei au fost înregistrate 12 accidente rutiere soldate cu pagube materiale şi 3 accidente rutiere soldate cu 3 persoane uşor traumate. http://politiacapitalei.md/wp-content/uploads/2017/04/video-18.mp4 Inspectoratul Național de Patrulare atenţionează că circulaţia pe drumurile de la ieşire şi intrare în toate raioanele din ţară este interzisă. De asemenea, în ţară sunt blocate 33 trasee naţionale şi 183 de localităţi, iar pe dumurile naţionale este interzisă deplasarea transportului de mare tonaj. Din cauza nerespectării de către conducătorii auto a cerințelor Regulamentului circulației rutiere (deplasarea cu cauciucuri de vară, neajustarea vitezei de deplasare, nerespectarea și neajustarea distanței între vehicule) au fost înregistrare 166 de derapări și accidente rutiere, soldate cu 2 persoane traumate și 2 accidente cu implicarea unităților de transportare a călătorilor din raioanele Sîngerei și Șoldănești. De asemenea, ca rezultat al condițiilor climaterice nefavorabile au fost înregistrate 13 cazuri de traumatizare a cetățenilor. The post Intervențiile salvatorilor în Chișinău (FOTO) appeared first on Moldova 24.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova24

Acum 8 ore
21:35
Din 1 aprilie 2017 Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a fost reorganizat prin absorbţia celor 35 de inspectorate fiscale de stat şi activează ca o singură persoană juridică responsabilă de administrarea fiscală a țării. Astfel, în cadrul şedinţei de astăzi, Executivul a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea SFS, care este autoritate administrativă din subordinea Ministerului Finanţelor, împuternicită să administreze impozitele, taxele şi alte plăţi în interesul statului, notează gov.md. Printre funcţiile principale ale SFS se numără: organizarea sistemului de management în domeniul administrării fiscale, colectarea impozitelor, taxelor şi a altor venituri la bugetul public naţional, prevenirea încălcărilor fiscale, inclusiv a evaziunii fiscale, controlul fiscal, examinarea contestaţiilor. SFS va fi condus de către un director și patru directori adjuncți. De asemenea, în scopul examinării celor mai stringente probleme, precum şi a stabilirii soluţiilor optime de depăşire a acestora, în cadrul SEF va fi instituit Consiliul executiv, un organ colegial decizional. Efectivul limită de personal al SFS va constitui 1892 de angajați, acelaşi număr de persoane care activează în instituțiile absorbite. The post Serviciul Fiscal de Stat, reorganizat. Regulamentul de funcționare, aprobat de Executiv appeared first on Moldova 24.
Acum 12 ore
18:48
În cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a decis constituirea Agenției Servicii Publice. Mai exact, Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru” este reorganizată prin transformare în Instituția publică „Agenția Servicii Publice”, care va fi în subordinea Guvernului. În noua entitate vor intra prin fuzionare ÎS „Camera Înregistrării de Stat”, ÎS „Cadastru”, Serviciul Stare Civilă din subordinea Ministerului Justiției și Camera de Licențiere din subordinea Ministerului Economiei. Urmare a unificării prestatorilor de servicii publice, tarifele pentru serviciile prestate vor fi reduse. Totodată, Agenția va asigura modernizarea serviciilor publice, va facilita accesul populației la acestea și va spori eficiența dialogului dintre autorități și cetățeni. Agenția Servicii Publice a fost creată în conformitate cu prevederile Reformei administrației publice și a Planului de acțiuni privind reforma de modernizare a serviciilor publice pentru anii 2017-2021. The post Guvernul a decis crearea Agenției Servicii Publice – „Ghișeul unic” appeared first on Moldova 24.
18:32
Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre prin care ziua de luni, 8 mai 2017 este considerată zi de odihnă. Această zi va fi recuperată pe 20 mai. Decizia are ca scop utilizarea optimă de către salariaţi a zilelor de repaos şi de sărbătoare nelucrătoare. The post Ziua de 8 mai este declarată ZI LIBERĂ appeared first on Moldova 24.
18:32
Primăria municipiului Chișinău informează că 950 de persoane, participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, vor primi ajutoare materiale unice, în valoare de 1000 de lei. Ajutorul se acordă în contextul zilei de 26 aprilie, când se împlinesc 31 de ani de la tragicul eveniment. În municipiul Chișinău, ajutoarele materiale se acordă din contul Fondului municipal de susținere socială a populației. Beneficiarii de ajutor material sunt participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, persoanele cu dezabilități și familiile participanților decedați în urma acelor acțiuni. Banii pot fi ridicaţi deja de la filialele Băncii Comerciale „Moldindconbank". The post Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor primi ajutor material appeared first on Moldova 24.
18:19
Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei naționale va constitui 2380 de lei lunar, în creștere cu 13,3% față de nivelul actual, începând cu 1 mai curent. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința de astăzi a Executivului. Astfel, angajatorii din sectorul real al economiei nu vor putea oferi un salariu mai mic de 14,09 lei pe oră. În prezent nivelul remunerării este stabilit în mărime de 2100 de lei lunar sau 12,43 lei pe oră. Cuantumul salariului minim garantat în sectorul real se reexaminează anual de Guvern, potrivit Legii salarizării. Ajustarea se face în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național. În condițiile ratei inflației de 6,4 % și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național de 6,9 % în anul 2016, sporul pentru anul curent constituie 13,3 %. The post De la 1 mai se va majora salariul minim în sectorul real al economiei appeared first on Moldova 24.
17:51
Prim-ministrul Pavel Filip a făcut astăzi un apel public privind mobilizarea tuturor forţelor în vederea înlăturării urmărilor intemperiei în municipiul Chișinău. Lucrările vor începe mâine dimineață. „Lucrările încep mâine dimineaţa de la ora cinci și ne vom mobiliza ca în două zile să lăsăm orașul curat. Dacă nu reuşim în acest timp, vom extinde perioada de activitate. Vreau să menționez că nu este o intervenţie peste Primărie, ci un ajutor în contextul în care impactul este unul de proporţii”, a declarat Premierul într-un briefing de presă. La lucrări vor fi antrenaţi peste 200 de profesioniști în curățarea arborilor, câteva sute de carabinieri și ostași ai Armatei Naționale, precum şi circa 100 de unități speciale de transport. Astfel, vor fi formate câte patru echipe de lucru pentru fiecare sector al oraşului, organizate în baza sectoarelor de poliţie ale municipiului Chişinău şi conduse de şefii acestora. Fiecare echipă va fi asigurată cu câte doi profesioniști cu motoferestrăie, două autobasculante, haine speciale şi produse alimentare şi îşi va desfăşura activitatea în raza sa de acţiune, astfel încât fiecare loc din municipiu să fie adus în ordine. Totodată, Prim-ministrul a cerut locuitorilor capitalei să se abţină de la deplasări cu automobile, întrucât lucrările de curăţare presupun blocarea unor porțiuni de stradă şi să ofere acces autorităţilor în locurile unde sunt parcate maşinile. „Apreciez spiritul dumneavoastră civic și implicarea în aceste zile, dar vă rog să țineți cont că există pericole iminente – copaci gata să cadă și linii de curent căzute care pot provoca daune considerabile. De aceea mă adresez să aveți răbdare și să fiți receptivi la solicitările poliției”, a subliniat Pavel Filip. La fel, Prim-ministrul a solicitat o atenţie sporită privind supravegherea copiilor pe teritoriile periculoase, de către părinți şi conducătorii instituțiilor de învățământ. The post MOBILIZARE GENERALĂ, de mâine, pentru lichidarea consecințelor intemperiei din aprilie appeared first on Moldova 24.
Acum 24 ore
14:58
Preşedintele raionului Criuleni, Iurie Andriuța, a fost reţinut astăzi de CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul unui dosar de abuz în serviciu. Acesta este bănuit de trucarea unor licitaţii, desfăşurate în cadrul unor proiecte finanţate de UE, prin favorizarea unor agenţi economici în interes personal şi material. Potrivit materialelor cauzei penale s-a stabilit că, în primăvara anului 2015, Consiliul raional Criuleni a fondat Întreprinderea Municipală ”Edilitate Criuleni”, drept parte a proiectului ”CBCRurWaste”, finanţat de Uniunea Europeană, cu scopul gestionării procesului de colectare, sortare şi presare a deşeurilor solide din raion. În calitate de preşedinte al Consiliului, bănuitul ar fi solicitat tuturor conducătorilor instituţiilor de învăţământ din unitatea administrativă ca lucrările ulterioare să fie efectuate prin intermediul companiei municipale ”Edilitate Criuleni”. Însă, după ce a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei de achiziţionare a serviciilor de reparaţie, întreprinderea municipală ”Edilitate Criuleni” a încheiat un contract de subantrepriză cu compania ,,Crioleal-Com” SRL, condusă de fiul preşedintelui Consiliului. Anterior, compania menţionată a fost deţinută de însuşi preşedintele raionului. De asemenea, preşedintele raionului Criuleni se mai bănuieşte că, urmărind scopuri personale şi materiale, ar fi promovat un agent economic pentru proiectarea lucrărilor de reparaţie a drumului M21-L352-L314 Cruglic-Ohrincea-Jăvreni. În pofida faptului că lucrările erau déjà efectuate, preşedintele raionului Criuleni, în calitate de şef al grupului de lucru şi în complicitate cu ceilalţi membri, ar fi desemnat în calitate de câştigător al licitaţiei compania ,,Intexnauca” SA. Concret, deschiderea ofertelor a avut loc la 26.07.2016, însă conform raportului tehnic ,,Servicii de proiectare pentru lucrări de reparaţie a drumului M21-L352-L314” se constată că lucrările au fost efectuate la 22.07.2016, adică anterior deschiderii ofertelor agenţilor economici. Totodată, în textul raportului menţionat nu este indicat numărul contractului încheiat cu Consiliul raional Criuleni, fiind lăsat loc liber. Astfel, organul de urmărire penală a conchis că membrii grupului de lucru în frunte cu preşedintele, cunoşteau din start că ,,Intexnauca” SA va fi desemnată câştigătoare a licitaţiei. Urmărirea penală în prezenta cauză a fost pornită la 20 aprilie 2017 de organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie în temeiul unei bănuieli rezonabile că bănuitul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 327 alin.(2) lit. b) şi b1) Cod penal – abuzul în serviciu. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 10 ani. The post Preşedintele raionului Criuleni, Iurie Andriuța, reținut pentru 72 de ore appeared first on Moldova 24.
14:58
The post LIVE // Ședința Cabinetului de miniștri appeared first on Moldova 24.
13:42
China a lansat miercuri primul portavion proiectat şi construit în ţară, la şantierul naval din Dalian, acesta fiind cel de-al doilea portavion al marinei chineze, care mai deţine o navă de acest fel de origine sovietică, informează site-ul postului de televiziune France 24, citată de Mediafax. Portavionul de Tip 001A, model derivat din clasa rusească Amiral Kuzneţov, a cărui construcţie a început în anul 2015, ar urma să devină operaţional în anul 2020. Forţele navale chineze mai operează portavionul Liaoning, o navă construită în urmă cu 25 de ani în şantierele sovietice şi care a devenit operaţional în anul 2012, după o perioadă îndelugată de reabilitare şi modernizare. Programul Beijingului de construire de portavioane îngrijorează statele din regiune, în special Taiwanul şi Japonia, în condiţiile unor dispute teritoriale cu China. The post China a lansat primul portavion construit în ţară appeared first on Moldova 24.
12:58
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Anticorupție efectuează percheziții în biroul președintelui raionului Criuleni, Iurie Andriuță. Președintele raionului este vizat într-un dosar penal pentru acte de corupție. The post PERCHEZIȚII la Criuleni! CNA a descins în biroul președintelui raionului appeared first on Moldova 24.
12:42
Cetățeanul Ucrainei de 26 de ani conducea un Volkswagen-Passat, înmatriculat în Polonia. În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră din punctul de trecere ”Criva-Mamaliga” au depistat că procura auto prezintă semne de falsificare. Bărbatul a declarat că nu cunoște despre falsul depistat, deoarece nu a participat la perfectarea documentului. Procura a fost ridicată şi transmisă spre expertiză, iar angajaţii Poliţiei de Frontieră investighează cazul în vederea stabilirii circumstanţelor infracţiunii. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere până la finalizarea cercetărilor, iar cetățeanul ucrainean a făcut cale întoarsă la frontieră. Potrivit datelor Poliției de Frontieră, de la începutul anului curent până în prezent au fost depistate 64 de procuri false și falsificate. Procurile eliberate de autoritățile poloneze s-au dovedit a fi cele mai des contrafăcute, în număr de 24, fiind urmate de procurile bulgărești - 23. Totodată, majoritatea împuternicirilor notariale falsificate (50 doc.) s-au reținut în punctele de trecere situate la frontiera cu Ucraina. The post Un ucrainean a făcut cale întoarsă de la frontiera cu RM. Mașina i-a fost reținută appeared first on Moldova 24.
12:42
Un bărbat din Cimișlia a venit singur la CNA pentru a se preda benevol. Acesta figurează într-un dosar penal pornit pe trafic de influență. Potrivit denunțătorului, omul ar fi pretins și primit mijloace financiare și bunuri în sumă de peste 9 000 de euro, iar ulterior a continuat să extorcheze 10 000 de euro pentru a influența judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău în vederea eliberării din arest a fratelui denunțătorului. Dat fiind faptul că învinuitul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, în privința acestuia a fost pornit un dosar de căutare, iar, ieri, acesta s-a prezentat benevol în sala de audiență a CNA. El a fost arestat în baza unui mandat emis de judecătoria Buiucani și se va deține în Izolatorul de detenție provizorie al MAI pe un termen de 30 de zile. O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (3) lit. a) Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani sau amendă în mărime de până la 6000 unități convenționale - echivalentul sumei de 300 000 de lei. The post Un bărbat din Cimișlia s-a predat benevol la CNA. Era în căutare pentru luare de mită appeared first on Moldova 24.
12:12
Potrivit informațiilor operative, în țară rămîn deconectate parțial de la energia electrică 10 localități din 6 raioane. În raioanele de centru și sud, salvatorii și pompierii continuă operațiunile de ridicare a arborilor de pe străzi, pomparea apei, dar și alte măsuri necesare pentru ajutorul oamenilor. Specialiștii SPC SE monitorizează în continuare starea barajelor iazurilor din zonele sud și centru, iar celula de criză din cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale își continuă activitatea pentru preluarea apelurilor și soluționarea problemelor. The post Fără lumină mai rămân 10 localități din țară appeared first on Moldova 24.
11:42
Poliția Capitalei a organizat verificări inopinate la o staţie terminus a rutei de microbuz 116 din mun. Chișinău. În cadrul controalelor au fost depistate încălcări de exploatare a maxi taxiurilor. Totodată, oamenii legii au întocmit 5 procese verbale în privinţa şoferilor, cu aplicarea amenzilor de până la 600 lei şi 3 puncte de penalizare. Menționăm că Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău a mai efectuat verificări inopinate și la stațiile terminus a rutelor interurbane. Șoferii au primit amenzi pentru exploatarea vehiculelor cu defecte în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, cu defecte tehnice interzise prin regulile de circulaţie rutieră sau încălcarea regulilor de înmatriculare/înregistrare de stat a vehiculelor. The post Microbuzele de pe ruta 116, verificate. Șoferii au primit amenzi appeared first on Moldova 24.
11:12
Poliţiştii sectorului Buiucani ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au descins percheziţii autorizate la domiciliul unui individ, în vârstă de 24 ani, fiind suspectat de păstrarea şi comercializarea substanţelor narcotice de origine vegetală. În urma acţiunilor întreprinse, ofiţerii de investigaţii au depistat şi ridicat două vase din sticlă, în care se afla o substanţă uscată şi fărămiţată, asemănătoare etnobotanicelor, precum şi mijloace financiare care ar fi fost obţinute în urma vânzărilor de droguri. Totodată a fost depistat şi un aparat confecţionat artizanal, destinat consumului de droguri. În acest context individul este suspectat de faptul că, ar fi consumator activ de droguri. Toate probele delicte au fost sigilate şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP pentru a fi expertizate în condiţii de laborator. Conform legislaţiei penale în vigoare tânărul riscă să fie cercetat penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor şi etnobotanicelor, care prevede o amendă în mărime de la 19 000 lei la 25 000 lei sau închisoare de pînă la 2 ani. La fel au fost iniţiate măsuri speciale de investigaţii, privind identificarea şi reţinerea complicilor în acest caz. http://politiacapitalei.md/wp-content/uploads/2017/04/Untitled-10.mp4 The post Percheziţii la domiciliul unui individ din sectorul Buiucani // VIDEO appeared first on Moldova 24.
10:58
În ultimele 24 de ore în mun. Chişinău s-au produs 78 de accidente rutiere, dintre care 3 accidente soldate cu 5 persoane traumatizate şi 8 cazuri cu autori necunoscuţi. În jurul orei 13.00, pe strada Alba Iulia, conducătorul troleibuzului de pe ruta 22, în vârstă de 45 ani, în timpul deplasării a tamponat o femeie de 66 ani ce traversa neregulamentar strada. Victima s-a ales cu leziuni corporale, fiind transportată la spital pentru îngrijri medicale. La intersecţia străzii Independenţei şi bd. Traian, în jurul orei 14.45, şoferul unui automobil de model Opel, în vârstă de 48 ani, a tamponat o femeie de 64 ani în timp ce traversa strada regulamentar, provocându-i leziuni corporale. Iar în jurul orei 19.00, pe strada Calea Basarabiei, un tânăr de 29 ani conducând automobilul de model Ford, s-a tamponat cu un BMW condus de un şofer de 28 ani. În rezultatul impactului s-au ales cu leziuni corporale ambii şoferi şi doi pasageri din BMW, cu vârstele de 21 ani şi respective 28 ani. În toate cazurile au fost iniţiate acţiuni de urmărire penală şi în dependenţă de gravitatea leziunilor provocate victimelor, vinovaţii de producerea accidentelor riscă să fie sancţionaţi cu amendă în mărime de pînă la 13 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 2 ani. Din numărul total de 67 accidente rutiere soldate cu pagube materiale poliţiştii au aplicat sancţiuni în privinţa a 45 de şoferi, în mărime de la 900 lei până la 1 500 lei şi total puncte de penalizare – 225. Şoferii care au părăsit intenţionat locul comiterii accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale, riscă să fie privaţi de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 2 ani până la 3 ani. The post Timp de 24 de ore în Capitală s-au produs 78 de accidente rutiere appeared first on Moldova 24.
Ieri
19:27
Pentru funcția de primar în cele 7 localități unde, la 14 mai curent, vor avea loc alegeri locale noi, s-au înscris în cursă 26 de concurenți electorali. Dintre aceștia, 2 sunt candidați independenți și 24 sunt desemnați de formațiuni politice. Cei mai mulți candidați la funcția de primar au fost înregistrați de consiliile electorale de circumscripție electorală Mereni, raionul Anenii Noi și Racovăț, raionul Soroca, cîte 7 și, respectiv, 5 concurenți. Pentru funcția de primar în localitatea Țipala, raionul Ialoveni, au fost înregistrați 4 concurenți; pentru localitățile Hirova, raionul Călărași și Pervomaisc, raionul Căușeni – cîte 3 candidați, iar pentru satul Ulmu, raionul Ialoveni și orașul Tvardița din raionul Taraclia, cîte 2 candidați. The post Alegerile locale din 14 mai // În cursă s-au înscris 26 de concurenți electorali appeared first on Moldova 24.
19:11
La moment, rămîn deconectate parțial de la energia elctrică 26 de localități din 6 raioane, potrivit datelor prezentate în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale care a avut loc la ora 17:00. Echipele specializate lucrează în teren la pomparea apei din raioanele de sud ale țării, dar și la lichidarea consecințelor situației excepționale. Premierul a indicat în finalul ședinței, că prioritare rămîn acțiunile de ridicare a arborilor de pe străzi, în comun cu autoritățile publice locale, dar și necesitatea funcționării în continuare a celulei de criză din cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. The post Ședință de bilanț la Guvern: 26 de localități rămân fără curent electric appeared first on Moldova 24.
18:57
Șeful Întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, Iurie Topală este audiat la CNA în calitate de bănuit în dosarul parcărilor cu plată din mun. Chișinău. Amintim că astăzi, în cadrul unei operațiuni, au fost reținute șapte persoane: viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, Igor Gamreţchi, fostul consilier municipal, Ghenadie Ivașcenco, administratorii a trei companii de parking şi omul de afaceri Alexandr Pincevski, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare. Toate șapte persoane reţinute sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz într-un dosar ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. foto: agora.md The post Șeful Căii Ferate, Iurie Topală, audiat la CNA în dosarul parcărilor cu plată appeared first on Moldova 24.
18:27
Pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din 20 - 21 aprilie 2017, din Fondul de rezervă a municipiului Chişinău va fi alocată, la această etapă, suma de 11,7 milioane lei. Sursele financiare au fost distribuite serviciilor şi întreprinderilor municipale, după cum urmează: - Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare - 4 milioane lei, pentru serviciile de transportare şi evacuare a masei lemnoase şi a crengilor rupte, reparaţia acoperişurilor blocurilor locative, afectate în urma ninsorii; - ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi" - 2,7 milioane lei, pentru achiziţionarea echipamentelor necesare, contractarea serviciilor de transport şi remunerarea angajaţilor; - ÎM Regia „Exdrupo" - 2 milioane lei, pentru intervenţia la deszăpezirea străzilor (în zilele de 20 şi 21 aprilie curent) şi lucrările de reparaţie curentă a carosabilului, afectat în urma condiţiilor meteo; - Regia Transport Electric Chişinău - 1,7 milioane lei, pentru lucrările de restabilire a liniei de contact şi schimbarea pilonilor doborâţi; - ÎM Regia „Lumteh" - 500 mii lei, pentru lucrările de restabilire a iluminatului public şi schimbarea pilonilor doborâţi; - Preturile de sector - câte 100 mii lei, pentru contractarea serviciilor de transportare şi evacuare a masei lemnoase şi crengilor rupte; - Direcţia Situaţii Excepţionale a municipiului Chişinău, prin intermediul Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare - 100 mii lei, pentru utilajele folosite la intervenţii pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale. De asemenea, Comisia pentru gestionarea Fondului de rezervă a municipiului Chişinău a decis alocarea sumei de 20 mii lei familiei lui Mihail Filipschii, bărbatul decedat astăzi în urma căderii unui arbore, pe teritoriul Şcolii primare nr. 90 din sectorul Botanica. Amintim că astăzi Consiliul municipal Chişinău a decis suplinirea Fondului de rezervă a municipiului Chişinău cu suma de 20 milioane lei, pentru lichidarea consecinţelor ninsorilor din 20 - 21 aprilie 2017. În continuare, Comisia pentru gestionarea Fondului de rezervă a municipiului Chişinău se va întruni săptămânal, pentru a aloca sursele financiare necesare lucrărilor de lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale. The post 11,7 milioane lei pentru lichidarea consecinţelor ninsorii din 20 și 21 aprilie appeared first on Moldova 24.
18:11
Bărbatul, angajat al Şcolii primare nr. 90 din Chişinău, care a decedat astăzi, după ce un copac a căzut peste el în timp ce curăţa curtea instituţiei, avea 65 de ani. În dimineaţa zilei, bărbatul, alături de alte 4 persoane, inclusiv încă un angajat al şcolii, au încercat să doboare un arbore, afectat de ninsoarea de săptămâna trecută. La un moment dat copacul s-a prăbuşit, bărbatul însă nu a reuşit să se ferească. La faţa locului au sosit toate serviciile responsabile. Amintim că incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00. Comisia pentru gestionarea Fondului de rezervă a municipiului Chişinău a decis alocarea sumei de 20 mii lei familiei acestuia. imagine simbol The post Detalii privind decesul angajatului Şcolii primare nr. 90 peste care a căzut un copac appeared first on Moldova 24.
17:57
Un bărbat de 55 ani a fost salvat, astăzi, după ce a căzut într-o fântână. Întâmplarea a avut loc în satul Șirăuți, raionul Briceni. Bărbatul a căzut într-o fântână publică, cu adîncimea de 10 metri. Acesta a fost observat de o femeie care venise după apă și care a chemat după ajutor. Echipa de pompieri din cadrul Postului din satul Lipcani, au scos bărbatul în aproximativ 25 minute, acesta fiind ulterior predat Serviciului 903, pentru îngrijiri medicale. The post VIDEO // Un bărbat din Șirăuți a căzut într-o fântână publică appeared first on Moldova 24.
17:42
Şapte persoane au fost reţinute astăzi de CNA şi procurori într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. Este vorba despre viceprimarul municipiului Chişinău, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, un fost consilier municipal, administratorii a trei companii de parking, dar şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare. În iulie 2015, Direcţia Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău a anunțat inițierea licitației privind organizarea și gestionarea parcărilor cu plată în capitală. Potrivit datelor anchetei, cerințele obligatorii însă au fost majorate nemotivat prin adăugarea ca exigenţă faţă de ofertanţi demonstrarea efectuării a minimum 6 000 000 de tranzacţii de parcare în ultimii 3 ani, precum şi dovada prestării serviciilor de parcare auto cu plată prin intermediul tehnologiilor de plată electronice în nu mai puţin de 5 oraşe în ultimii 2 ani. Deşi caietul de sarcini a fost cumpărat de 16 companii, doar două au depus ofertele pentru participare - nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi rezidenta Sizif-L SRL, ultima fiind descalificată din motiv că nu ar fi prezentat toate actele. După ce viceprimarul mun. Chişinău a semnat contractul între Primăria Chişinău şi compania câştigătoare, CNA şi procurorii au iniţiat o urmărire penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factori de decizie ai Primăriei şi abuzului în serviciu comis de către reprezentanţi ai unor agenţi economici. Dosarul a fost deschis în legătură cu existenţa unor bănuieli rezonabile că viceprimarul ar fi semnat contractul fără aprobarea acestuia de către Consiliul Municipal Chişinău. Asta chiar dacă art. 30 din Legea nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public privat stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi doar după aceasta proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău. Pe parcursul anchetei, au fost documentate întâlniri periodice ale unor responsabili din cadrul Primăriei cu un om de afaceri, despre care există probe că ar fi gestionarul din umbră al agentului economic câştigător, al altor companii de parking, dar şi al unor offshoruri. Astfel, au fost colectate probe pentru a presupune că licitaţia privind parteneriatul public-privat a fost trucată, iar funcţionarii Primăriei şi reprezentanţii companiei câştigătoare ar fi acţionat în complicitate. În prezent, cele 7 persoane reţinute sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. The post Dosarul parcărilor cu plată // Șapte persoane, printre care viceprimarul Nistor Grozavu, REȚINUTE appeared first on Moldova 24.
15:42
Procuratura raionului Drochia a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a fostei şefe a oficiului poştal din s. Hăsnăşenii Noi, acuzată de delapidarea averii străine în proporţii considerabile. În intervalul decembrie 2016 – februarie 2017, inculpata, activând în calitate de şefă a oficiului poştal a însuşit pensiile de vârstă şi alimentare ale mai multor bătrâni. În total, potrivit estimărilor efectuate de procurori, inculpata ar fi însuşit de la şase bătrâni peste 22 mii lei, pe care i-a folosit în scopuri personale. Dacă va fi recunoscută vinovată de cele incriminate, femeia, în vârstă de 20 de ani, riscă până la 6 ani închisoare. The post Fosta şefă a oficiului poştal din Hăsnăşenii Noi riscă ani grei de închisoare appeared first on Moldova 24.
14:41
Consiliul municipal Chişinău a decis astăzi alocarea surselor financiare pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din 20 - 21 aprilie 2017. În acest sens, Fondul de rezervă al municipiului Chişinău a fost suplinit cu 20 milioane lei. De asemenea, Consiliul a dispus întreprinderea unor măsuri suplimentare pentru lichidarea consecinţelor ninsorii de săptămâna trecută. Potrivit deciziei CMC, serviciile municipale vor asigura cu transport şi personal pentru evacuarea crengilor şi a masei lemnoase. Lemnele vor fi repartizate prioritar beneficiarilor de compensaţii pentru încălzirea locuinţelor. Suplimentar, Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, va solicita Guvernului Republicii Moldova susţinerea financiară pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale. The post CMC a alocat 20 milioane lei pentru lichidarea consecinţelor ninsorii care a avut loc după Paște appeared first on Moldova 24.
14:27
Victimele lui Platon probabil abia acum vor începe să vorbească, când Raiderul a fost condamnat în primă instanţă la 18 ani de închisoare, scrie bloggerul Veaceslav Balacci. În articolul său, bloggerul menționează că, până acum au fost scoase la iveală doar o mică parte din „Tâlhăriile Raiderului, începute încă prin 1994”. Bloggerul afirmă că Veaceslav Platon ar fi folosit diferite metode pentru a scăpa de persoanele incomode, cum ar fi stropiri cu acid, asasinări prin împușcare sau otrăvire. Una dintre victimele raiderului Platon ar fi fost fostul director al companiei OFERTA-PLUS Vasile Lapteacru, împuşcat în cap în decembrie 1999 în biroul său din centrul Chişinăului. „Nu va mai putea vorbi nici fostul comisar de poliţie al sectorului Botanica Valeriu Apostol, Eroul care în 1991 a participat la cea mai strălucită operaţiune din istoria MAI de la Chişinău, reţinerea pe teritoriul Ucrainei a liderului separatiştilor de la Tiraspol Igor Smirnov. Exact în anul când a fost împuşcat Lapteacru, 1999, Apostol s-a deplasat împreună cu viceministrul de interne de atunci Vladimir Ţurcan (ulterior ministru la MAI, apoi deputat în parlament comunist, acum socialist) în oraşul Căuşeni, la invitaţia lui Veaceslav Platon. Aceştia s-au întâlnit la Căuşeni, oraşul de baştină al lui Platon, cu un om de afaceri, împreună cu care au luat masa. Peste doar câteva ore, la întoarcere în Chişinău, Apostol a decedat în automobilul său de serviciu, chiar în preajma sediului MAI. Comisarul prezenta semne clare de intoxicaţie”, a scris Balacci. „Încă sper să poată şi să vrea să vorbească fostul director al SA „FLOARE-CARPET”, numele căruia încă n-o să-l fac public, din grijă pentru securitatea sa, care în anul 1996 a fost atacat şi stropit cu acid în preajma blocului din Chişinău în care locuia, de pe str. Valea Crucii. Dosarul de tentativă de omor intentat pe acest caz a fost instrumentat de Direcţia Poliţiei criminale a MAI şi Direcţia de Poliţie a sectorului Botanica. Este foarte curios faptul, că în cadrul documentării dosarului de tentativă de omor a fost relevată legătura cu o schemă de escrocherie de la întrepriderea administrată de victima atentatului. În urma investigaţiilor, Comisariatul de Poliţie Botanica a depistat o schemă frauduloasă la SA „FLOARE-CARPET”, conform căreia întreprinderea a fost prejudiciată cu peste un milion de dolari SUA! În cadrul unei scheme implementate de comun acord şi prin înţelegere prealabilă a factorilor de decizie din cadrul companiei cu un afacerist (ghici, ciupercă, cine-i Raiderul!), mărfurile produse de întreprindere, covoare, erau exportate prin intermediari în Federaţia Rusă. Banii pentru covoarele livrate în Rusia aşa şi n-au mai ajuns pe conturile întreprinderii. Şi pe acest caz a fost intentat un dosar penal privind furtul în proporţii deosebit de mari din averea proprietarului, SA „FLOARE-CARPET”. Este curios faptul, că imediat după intentarea dosarului penal, acesta a fost solicitat de la Comisariatul de Poliţie Botanica de Procuratura Generală, toate materialele fiind transmise personal procurorului general de atunci Dumitru Postovan, ulterior fiind muşamalizat!... Peste câteva luni, comisarul de Botanica Apostol şi-a găsit sfârşitul, după acea cină de taină de la Căuşeni… Dacă e vorba de simple coincidenţe, de la operaţiunea reţinerii lui Smirnov şi până la dosarul covoarelor, atunci ele sunt chiar prea multe şi.. au convenit prea mult lui Platon! Şi dacă Valeriu Apostol nu mai poate vorbi, sper s-o facă judecătorul de la Curtea Supremă de Justiţie Nicolae Clima. Pentru emiterea unei decizii judecătoreşti foarte incomode lui Platon şi pentru că a avut tupeul să refuze mita oferită de Raider, acestuia i s-a înscenat în mai 2013 un accident rutier, iar judecătorul a apărut, alături de colega sa de la CSJ Vera Macinskaia, membră şi ea a colegiului care a emis decizia neplăcută Raiderului, pe mai multe panouri publicitare din Chişinău (vezi imaginea), plătite de Platon! Dosarul penal pornit pe acest fapt a fost din nou muşamalizat, sub presiunea unui politician de la Chişinău! Sper să vorbească şi fostul guvernator BNM Dorin Drăguţanu, care s-a trezit pe 1 februarie anul trecut cu o explozie de grenadă în pragul casei, chiar în momentul în care Banca Naţională pornise controale financiare, inclusiv audit internaţional la MoldIndConBankul lui Platon şi la MoldovaAgroIndBank, care tocmai era supus unui atac raider din partea lui Platon! Din nou, parcă prea multe şi INTERESANTE coincidenţe…”, a mai adăugat bloggerul. The post Stropiri cu acid, asasinări sau otrăviri – metodele Raiderului Platon. Unele victime ar putea începe să vorbească appeared first on Moldova 24.
13:57
The post LIVE // Ședința Comisiei Electorale Centrale appeared first on Moldova 24.
13:41
UPDATE: 12.45 // Viceprimarul municipiului Chişinău a fost escortat la CNA, unde i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de bănuit. Funcţionarul este suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu în dosarul parcărilor cu plată şi a fost reţinut pentru 72 de ore. UPDATE: 12.30 // Şeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii a Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi a fost reținut. UPDATE: 12.28 // Nistor Grozavu, împreună cu ofițerii CNA și procurorii anticorupție au părăsit biroul lui Nistor Grozavu. „Bineînțeles, o asemenea vizită nu poate să nu fie o surpriză. Nu am ce comenta. Se va clarifica”, a spus Grozavu. UPDATE: 12.27 // Milionarul Alexandr Pincevski este unul dintre persoanele reținute în dosarul parcărilor, scrie Deschide.md. UPDATE: 11.40 // Ofițerii CNA și procurorii Anticorupție au finisat perchezițiile la Nistor Grozavu acasă și se află la Primărie, în biroul acestuia. „În aceste clipe, CNA şi procurorii anticorupţie se află în Primăria mun. Chişinău. Se efectuează percheziţii la biroul unui viceprimar după ce s-au încheiat acţiunile la domiciliul acestuia. Operaţiunea continuă”, a scris Angela Starinschi pe Facebook. foto: privesc.eu UPDATE: 10.55 // Administratorii a trei companii de parking au fost reţinuţi pentru 72 de ore în dosarul parcărilor cu plată, anunță purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi. UPDATE: 09.40 // "Nu avem nimic împotriva oricăror investigații cu privire la oricare din activitățile primăriei. În același timp este cumva de neînțeles că acest lucru se întâmplă la o perioadă mai mare de timp de când a fost deschis dosarul penal. Acest dosar a fost deschis anterior, poate chiar și câteva luni sau câțiva ani în urmă. Iar propriu-zis acțiunile au loc acum în timpul calamităților naturale. Poate duce chiar la demotivarea colegilor în ceea ce privește continuarea activității și lichidării consecințelor calamității. Până când nu vor fi prezentate probe, nu avem cum și nu este corect să acuzăm", a declarat primarul Dorin Chirtoacă înainte de ședința Consiliului Municipal Chișinău. 09.10 // Procurorii Anticorupție și ofițerii CNA au descins astăzi la domiciliul viceprimarului Capitalei, Nistor Grozavu și acasă la șeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii a Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi. La fel, percheziții au loc și la câțiva oameni de afaceri, dar și în incinta Primăriei Chișinău. Potrivit CNA, este vorba despre dosarul parcărilor cu plată din municipiu care urmau să fie amenajate în Capitală. The post (UPDATE) PERCHEZIȚII la Primăria Chișinău! Viceprimarul mun. Chişinău, Nistor Grozavu, REȚINUT appeared first on Moldova 24.
13:41
Un angajat auxiliar al Şcolii primare nr. 90 din Chişinău, de pe bd. Dacia, 50, a decedat, după ce un copac a căzut peste el în timp ce curăţa curtea instituţiei, anunță Primăria Chișinău. Incidentul ar fi avut loc cu puțin timp în urmă. La faţa locului se află toate serviciile responsabile. Primăria municipiului Chişinău transmite condoleanţe familiei victimei. Amintim că, în urma ninsorii de săptămâna trecută, circa 7 mii de copaci au fost rupţi sau doborâți. La moment, încă mai există pericolul căderii de copaci sau ruperii de crengi. Lucrările de curățare a străzilor și curților continuă. imagine simbol The post Ultima oră! Angajatul unei școli de la Botanica a murit după ce un copac a căzut peste el appeared first on Moldova 24.
12:41
UPDATE: 12.30 // Şeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii a Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi a fost reținut. UPDATE: 12.27 // Milionarul Alexandr Pincevski este unul dintre persoanele reținute în dosarul parcărilor, scrie Deschide.md. UPDATE: 11.40 // Ofițerii CNA și procurorii Anticorupție au finisat perchezițiile la Nistor Grozavu acasă și se află la Primărie, în biroul acestuia. „În aceste clipe, CNA şi procurorii anticorupţie se află în Primăria mun. Chişinău. Se efectuează percheziţii la biroul unui viceprimar după ce s-au încheiat acţiunile la domiciliul acestuia. Operaţiunea continuă”, a scris Angela Starinschi pe Facebook. UPDATE: 10.55 // Administratorii a trei companii de parking au fost reţinuţi pentru 72 de ore în dosarul parcărilor cu plată, anunță purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi. UPDATE: 09.40 // "Nu avem nimic împotriva oricăror investigații cu privire la oricare din activitățile primăriei. În același timp este cumva de neînțeles că acest lucru se întâmplă la o perioadă mai mare de timp de când a fost deschis dosarul penal. Acest dosar a fost deschis anterior, poate chiar și câteva luni sau câțiva ani în urmă. Iar propriu-zis acțiunile au loc acum în timpul calamităților naturale. Poate duce chiar la demotivarea colegilor în ceea ce privește continuarea activității și lichidării consecințelor calamității. Până când nu vor fi prezentate probe, nu avem cum și nu este corect să acuzăm", a declarat primarul Dorin Chirtoacă înainte de ședința Consiliului Municipal Chișinău. 09.10 // Procurorii Anticorupție și ofițerii CNA au descins astăzi la domiciliul viceprimarului Capitalei, Nistor Grozavu și acasă la șeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii a Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi. La fel, percheziții au loc și la câțiva oameni de afaceri, dar și în incinta Primăriei Chișinău. Potrivit CNA, este vorba despre dosarul parcărilor cu plată din municipiu care urmau să fie amenajate în Capitală. The post (UPDATE) PERCHEZIȚII la Primăria Chișinău! Şeful Direcţiei Transport Public, Igor Gamreţchi, REȚINUT appeared first on Moldova 24.
Mai multe ştiri
©2004—2017 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.