Taxe vamale de peste 80 mln lei, achitate de agenții economici din stânga Nistrului în 2025

PulsMedia, 18 iulie 2025 15:10

Agenții economici din regiunea transnistreană au achitat peste 80 de milioane de lei taxe vamale pentru importul mărfurilor, în primul semestru al anului curent. Pentru întreg anul 2024, această cifră a atins 196,2 milioane de lei. Biroul politici de reintegrare precizează că situația reflectă integrarea agenților economici din stânga Nistrului în sistemul vamal național și fortificarea spațiului economic unic.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de PulsMedia

Acum 24 ore
20:40
A avut loc ședința de bilanț pentru 6 luni a activității Inspectoratului Național de Investigații (INI), Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) și a Direcției de Poliție Chișinău la care a participat conducerea Inspectoratului General al Poliției, care a apreciat efortul depus de angajații subdiviziunilor și a subliniat necesitatea menținerii unui nivel înalt de responsabilitate și eficiență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
20:20
Duminică, alegerile din comuna Boldurești se vor desfășura fără candidatul Nicanor Ciochină, după ce membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au decis excluderea acestuia din buletinul de vot, vineri, 18 iulie. În prima sa reacție după publicarea deciziei, Ciochină a dat vina pe guvernarea PAS că ar fi pus presiune pe instituțiile statului prin intermediari și a declarat că se va răzbuna legal.
20:00
Kremlinul a reacționat vineri, prin purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, la cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni adoptat de Uniunea Europeană împotriva Rusiei. Reprezentantul Kremlinului a calificat noile măsuri drept „unilaterale și ilegale”, susținând că Rusia a devenit „imună” în fața acestor presiuni internaționale.
20:00
Platforma Demnitate și Adevăr a fost exclusă din componența Blocului „Împreună”. Decizia a fost adoptată de Consiliul de coordonare al Blocului, după ce formațiunea a anunțat că nu va participa la alegerile parlamentare și că îi deleagă pe Dinu Plîngău și Stella Macari pe lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate.
19:40
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova, critic constant al Uniunii Europene, a fost în vacanță într-o țară UE. Într-o fotografie plasată pe rețelele de socializare, acesta a fost surprins împreună cu soția și familia fratelui său în Aeroportul din Palma de Mallorca, Spania.
19:30
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea concurentului electoral, Nicanor Ciochină, candidat independent la funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni.
19:20
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadoarea Regatului Suediei, Katarina Fried, în contextul încheierii mandatului său diplomatic în Republica Moldova.
19:10
Pentru votarea repetată a turului II din cadrul alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Boldurești, raionul Nisporeni, Comisia Electorală Centrală (CEC) va tipări 2 888 buletine de vot, toate în limba română.
18:50
Ministerul Sănătății a primit din partea Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) 140 de laptopuri, în valoare de 61 de mii de dolari. Acestea vor fi distribuite centrelor de sănătate din republică, în funcție de necesități.
18:40
Uniunea Europeană a anunțat relaxarea regulilor privind accesul cetățenilor turci în spațiul Schengen cu frontiere deschise, potrivit Reuters.
18:30
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat, pe 16 iulie, că formațiunea politică va avea două imnuri simbolice: „Moldovenii când se strâng”, în limba română, și „Моя Игра”, în limba rusă. Mesajul a fost transmis în cadrul unei declarații video publice, în care Usatîi a afirmat că piesele reflectă identitatea și unitatea alegătorilor săi.
18:30
Alegerile pentru așa-zisul soviet suprem din regiunea transnistreană, preconizate pentru toamnă, vor fi finanțate integral din bugetul regiunii. Bugetele locale, dimpotrivă, vor fi degrevate – circa 6 milioane de ruble, care inițial erau planificate pentru alegeri, vor fi redirecționate pentru acoperirea deficitului. În total, pentru campania electorală din anul 2025 se vor cheltui 17,99 milioane de ruble (aproximativ 1,12 milioane de dolari).
18:20
Inspectoratul de Poliție Rîșcani s-a autosesizat în legătură cu imaginile video apărute în mediul online, în care o minoră este agresată fizic și psihologic de către o altă fată.
18:20
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) este dispus să primească pe listele sale electorale politicieni din alte formațiuni pro-europene, cu condiția ca aceștia să renunțe la calitatea de membri în propriile partide. Această poziție a fost exprimată de vicepreședinta PAS, Doina Gherman, în cadrul emisiunii „Dialog Deschis”, unde a subliniat că PAS nu intenționează să creeze un bloc electoral.
18:10
Partidul Social Democrat European (PSDE) își exprimă profunda dezamăgire față de decizia Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de a include pe lista sa parlamentară pe domnul Dinu Plîngău, liderul Platformei DA - un politician care până nu demult își construia întreaga retorică pe critica vehementă a PAS și a Maiei Sandu.
18:10
Un caz de trafic de minori este documentat de polițiștii de la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații. Este vorba despre un copil de doar 3 ani, care ar fi fost vândut, într-o suburbie a capitalei, pentru adopție ilegală, spun oamenii legii.
18:10
Un bărbat originar din R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, a murit după două zile de agonie în urma unei agresiuni petrecute în seara zilei de 21 iunie 2025, în parcarea unei discoteci din Mestre, provincia Veneția din Italia.
18:00
Programul va cuprinde Parada portului popular pe traseul strada Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni - pietonala Eugen Doga, după care va avea loc inaugurarea evenimentului.
17:50
Războiul de pe Nistru a constituit unul dintre cele mai mari impedimente în consolidarea suveranității Republicii Moldova.
17:50
Platforma DA a hotărât să accepte un parteneriat politic cu PAS pentru alegerile parlamentare din această toamnă. În acest context, formațiunea nu va apărea pe buletinele de vot, dar doi dintre membrii săi, inclusiv președintele Dinu Plîngău, vor candida pe listele PAS.
17:40
Membrul Partidului „Respect Moldova”, Victor Micu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) critică modificările operate de majoritatea parlamentară PAS la Legea cu privire la CSM, la ultima ședință a Parlamentului din actuala legislatură, votate pe 10 iulie, în ultima ședință a actualei legislaturi. El se declară solidar cu judecătorii și condamnă modul netransparent în care au fost promovate aceste schimbări, pe care le consideră un atac la adresa independenței justiției.
17:30
Un bărbat din Brescia a fost condamnat la peste 11 ani de închisoare după ce ancheta a descoperit că exploata minori și deținea materiale cu pornografie infantilă.
17:10
Noul lider al regiunii transnistrene va fi ales pe 13 decembrie 2026. Data scrutinului a fost stabilită de așa-numitul soviet suprem de la Tiraspol, care a aprobat și bugetul pentru organizarea scrutinului.
17:00
La competiția sportivă „Ștafeta combinată”, dedicată memoriei angajaților MAI căzuți la datorie, echipa Poliției Naționale — formată din mascații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”- a cucerit locul I după 12 probe ce au pus la încercare limitele fiecărui participant.
16:50
Un distrugător japonez scufundat în 1942 a fost localizat la peste 800 de metri adâncime, după 80 de ani de la dispariție.
16:40
Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei a recomandat cetățenilor săi să nu călătorească în Federația Rusă din cauza războiului din Ucraina, dar și pentru că Polonia se află pe lista țărilor „neprietenoase” ale Rusiei.
Ieri
16:30
De mai bine de un an, laboratoarele EduTech au devenit mult mai mult decât săli de clasă. Sunt locuri vii, pline de energie unde copiii refugiați din Ucraina și din alte țări, alături de copii vulnerabili din comunitățile locale, învață, se joacă și își recapătă încrederea.
16:00
Este vorba despre 5 persoane, printre care şi minori. Aceștia au declarat că li s-a promis bani din partea reprezentanților unui partid politic, după ce vor aduce obiectele în locația respectivă.
15:40
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a organizat o întrunire dedicată facilitării accesului tinerilor refugiați din Ucraina la studii superioare în Republica Moldova. La discuții au participat atât tineri refugiați, cât și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, ai Inspectoratului General pentru Migrație din cadrul MAI, precum și ai organizațiilor partenere: Female Support Force, Congresul Național al Ucrainenilor din Republica Moldova, UNHCR, UNICEF și People in Need.
15:30
Președintele României, Nicușor Dan, a reafirmat angajamentul ferm al Bucureștiului față de Republica Moldova, într-un interviu acordat publicației germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, înaintea vizitei sale oficiale la Berlin. Oficialul român a subliniat că România va continua să sprijine Republica Moldova în fața presiunilor externe, în special în contextul tensiunilor din regiune.
15:20
Statele membre ale UE au adoptat cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza agresiunii sale asupra Ucrainei, a anunțat vineri Kaja Kallas, șefa diplomației UE.
15:10
Agenții economici din regiunea transnistreană au achitat peste 80 de milioane de lei taxe vamale pentru importul mărfurilor, în primul semestru al anului curent. Pentru întreg anul 2024, această cifră a atins 196,2 milioane de lei. Biroul politici de reintegrare precizează că situația reflectă integrarea agenților economici din stânga Nistrului în sistemul vamal național și fortificarea spațiului economic unic.
15:00
Petrocub Hâncești s-a impus cu 3-0 în fața maltezilor de la Birkirkara, revenind după înfrângerea la limită din tur (0-1). Partida retur, disputată pe Stadionul Zimbru din Chișinău, a fost dominată de jucătorii din Hâncești, care și-au asigurat astfel calificarea în turul următor al Ligii Conferinței UEFA.
14:50
Cel puțin 33 de oameni au murit și alte zeci de persoane au fost rănite de fulgere, în timpul unor furtuni puternice din India, potrivit Hindustan Times.
14:40
Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel a semnat un amendament la codul penal care prevede condamnarea pentru promovarea ideologiei comuniste, echivalând-o cu nazismul.
14:30
În prima jumătate a anului curent, au fost identificate peste o mie de atacuri cibernetice ale căror principale ținte au fost sisteme informaționale ale instituțiilor publice, inclusiv cele critice.
14:20
Oficiul Național al Turismului, în colaborare cu parteneri naționali și internaționali, a lansat astăzi aplicația mobilă Eko App Moldova. Inițiativa reprezintă un pas major în digitalizarea sectorului turistic din Republica Moldova, având ca scop promovarea turismului durabil, valorificarea patrimoniului natural și cultural și susținerea dezvoltării economice în zonele rurale.
14:10
În ședința publică din 18 iulie 2025, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat mai multe hotărâri importante pentru sectorul gazelor naturale din Republica Moldova.
14:10
Se dau drept ”ajutorii preotului” și colectează bani de la localnici, preponderent de la persoanele în vârstă. Este o nouă schemă de escrocherie pusă la cale de un grup de tineri. Despre asta anunță Primăria localității Sărata Galbenă, raionul Hîncești.
14:00
Moscova a fost atacată cu drone pentru a doua noapte consecutiv, explozii fiind raportate și în alte regiuni rusești, potrivit canalelor locale de Telegram și Ministerului rus al Apărării, relatează Kyiv Independent.
14:00
Funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional Chișinău au depistat, în urma controlului de specialitate, un lot de obiecte de colecție și articole presupuse a fi de anticariat, tăinuite într-un bagaj personal. Cazul a fost înregistrat pe fluxul de intrare în țară, la ruta Istanbul - Chișinău.
13:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat prețurile la carburanți pentru perioada 19-21.07.2025.
13:20
Două instituții de asistență medicală primară și-au reparat recent capital acoperișul cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
13:20
Progresele în domeniul cercetării și inovării, dar și asigurarea parteneriatului între mediul academic, cel de afaceri și administrația publică au fost discutate în cadrul evenimentului cu genericul „Dialog strategic privind implementarea Programului național de specializare inteligentă al Republicii Moldova pentru anii 2024–2027 – Smart Moldova”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu GIZ Moldova.
13:20
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Ungheni”, aflați în misiune de serviciu, au stopat pentru verificări un microbuz de model Mercedes Sprinter, cu numere de înmatriculare autohtone, ce se deplasa pe șoseaua de ocolire a municipiului Ungheni.
13:10
La ieșire din Republica Moldova în punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița se înregistrează flux majorat de călători și mijloace de transport.
13:00
Guvernarea nu are ce oferi bun cetățenilor, de aceea merge pe varianta cea mai „primitivă”: îi dezbină pe criterii de geopolitică, limbă, religie. Opinia a fost exprimată de către Igor Cujba, membru al Partidului Nostru, în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21.
13:00
Italia este al treilea cel mai important partener economic al Republicii Moldova din Uniunea Europeană. În anul 2024, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două țări a depășit 716 milioane de dolari. Aceste relații comerciale acoperă o gamă variată de produse, de la textile și articole de îmbrăcăminte, până la bunuri industriale.
12:50
Cea de-a 32-a ediție a Jocurilor Mondiale Universitare de Vară (FISU World University Games Summer 2025) au fost deschise oficial în Duisburg, unul din cele șase orașe germane care vor găzdui competiția.
12:40
Filmul documentar „Siberia din oase”, în regia Leontinei Vatamanu, va fi proiectat în scuarul Parlamentului duminică, 20 iulie 2025, cu începere de la ora 20:30. Proiecția în aer liber este organizată de Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii și OWH Studio.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.