Circulația mijloacelor de transport de mare tonaj pe drumurile publice va fi restricționată

Noi.md, 16 iunie 2025 02:30

Circulația mijloacelor de transport cu greutatea totală de peste 12 tone va fi restricționată în zilele cu temperaturi extreme, potrivit unui ordin comun semnat de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, interdicția se aplică zilnic, între or

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 30 minute
10:30
În paralel, două evenimente au fost discutate înfocat de public în ultimele zile. Este vorba despre audierile publice pe marginea manualului „Istoria românilor” pentru clasa a XII-a, care, potrivit comunității evreiești, distorsionează evenimentele Holocaustului, și de spusele istoricului Anatol Țăranu, care a declarat într-o emisiune televizată că vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldov
10:30
Astăzi, 16 iunie, în intervalul 11:00–14:00, activitatea postului vamal de frontieră „Leova–Bumbăta” va fi temporar stopată, urmare a unor lucrări tehnice de verificare și consolidare a podului.Pentru a evita eventualele întîrzieri, participanții la traficul transfrontalier sunt îndemnați să opteze pentru alte posturi vamale din proximitate: PVFI Cahul–Oancea PVFI Leușeni–Albița PVFI
Acum o oră
10:00
În apropierea biroului Ambasadei SUA din Tel Aviv a căzut una dintre rachete. Despre acest lucru a anunțat portalul israelian Ynet."Una dintre rachete a căzut în apropierea teritoriului complexului Ambasadei americane din Tel Aviv", - se menționează în informație.Portalul nu precizează despre racheta cărei țară este vorba, relatează Noi.md cu referire la oxu.az.{{819998}}La rîndul său,
10:00
Iranul a transmis Qatarului și Omanului, care mediază contactele sale cu SUA și Israel, că "nu este deschis negocierilor privind încetarea focului, atît timp cît se află sub lovituri din partea Israelului".Despre acest lucru a relatat Reuters, cu referire la un oficial anonim, informează Oxu.Az.{{819998}}În acest mesaj din Dubai, agenția nu precizează naționalitatea interlocutorului său, d
10:00
Peste 300 de vinificatori, cercetători, enologi și decidenți politici din 51 de țări membre ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) se reunesc, în perioada 16 - 20 iunie curent, la Chișinău, în cadrul Congresului Mondial al Viei și Vinului, organizat în premieră în R. Moldova.Potrivit ministrei Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, cel mai important evenimen
10:00
Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii SPIA și procurorii PCCOCS, fiind suspectat de trafic de influență.Acesta ar fi cerut 1.000 de euro (echivalentul a 19.400 lei) de la o viitoare polițistă, promițînd că va interveni pe lîngă angajați ai ASP Chișinău pentru a o ajuta să obțină permisul de conducere, categoria B.Banii au fost transmiși sub supravegherea autorităților, iar în u
10:00
Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, a reacționat public după protestele și altercațiile care au avut loc în Chișinău, în contextul desfășurării Marșului Pride. Acesta critică modul în care autoritățile au tratat protestatarii ortodocși și ridică semne de întrebare cu privire la echitatea intervențiilor poliției.„În fiecare an vedem același scenariu: ortodocși care protestează din
10:00
O copilă a ajuns la spital cu intoxicație acută, după ce ar fi fost lăsată fără supraveghere și s-ar fi intoxicat cu o soluție chimică de îndepărtare a petelor.Potrivit surselor pulsmedia.md, cazul a avut loc în amiaza zilei de vineri, 13 iunie, în municipiul Cahul, transmite SafeNews.mdSursa mai notează că ar vorba despre o fetița de numai doi anișori. Aceasta ar fi consumat detergent și
Acum 2 ore
09:30
Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse de la cele mai populare restaurante, magazine alimentare și farmacii, lansează în parteneriat cu Mastercard campania specială Mastercard Happy Monday pentru lunile iunie și iulie.Astfel, în iunie și iulie 2025, utilizatorii Mastercard beneficiază de prima livrare gratuită în fiecare luni, pentru comenzile plasate
09:30
Adolescența este o etapă intensă și contradictorie, în care tinerii caută să-și definească identitatea, dar pot ajunge ușor la confuzie și dezechilibru emoțional.Invitatele emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV au subliniat că sprijinul oferit de familie, școală și societate este esențial pentru ca adolescenții să-și construiască o identitate sănătoasă și să evite riscurile precum anxiet
09:30
Comisia de evaluare a procurorilor va audia pe 16 iunie primii doi angajați ai Procuraturii Anticorupție. Vettingul procurorilor este reluat după ce comisia a fost paralizată, la începutul anului, de stoparea finanțării din partea Statelor Unite.Procesul de evaluare extraordinară a angajaților Procuraturii Anticorupție a început pe 24 mai 2024. După ce au primit notificări că s-a dat startul v
09:00
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) reamintește că 30 iunie 2025 este termenul-limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și a impozitului funciar pentru anul în curs, în cazul bunurilor deținute sau dobîndite pînă la 31 martie 2025, inclusiv.Pentru persoanele fizice-cetățeni, suma impozitelor este calculată de primării, prin serviciile locale de colectare a impozitelor și taxelor. A
Acum 4 ore
08:30
Persoanele care doresc să intre în Republica Moldova cu animale de companie trebuie să respecte anumite condiții.Potrivit Serviciului Vamal, este permis un număr maxim de cinci animale pentru fiecare circulație necomercială, iar acestea trebuie să însoțească proprietarul sau o persoană autorizată.Accesul este permis doar prin posturile vamale în care funcționează puncte de inspecție sanita
08:30
Atacul asupra rafinăriei Kremenciuk din Poltava a fost condamnat de Zelenski drept o lovitură josnică împotriva infrastructurii energetice ucrainene.Un atac nocturn a fost lansat asupra rafinăriei de petrol din Kremenciuk, regiunea Poltava, susținînd că aceasta furniza combustibil armatei ucrainene din Donbas. Anunțul a fost făcut duminică de Ministerul rus al Apărării și preluat de agenția Re
08:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:16 iunie — a 167-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 198 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Sf. Mc. Luchilian și cei împreuna cu dînsulCe se sărbătorește în lume: Z
08:00
Confruntarea militară dintre Israel și Iran a intrat luni în a patra zi, fără semne de detensionare. Situația escaladează rapid, alimentînd temeri privind declanșarea unui conflict mai amplu în Orientul Mijlociu.Potrivit autorităților israeliene, Iranul a lansat un nou val de rachete, care a lovit zone din centrul și de pe litoralul Israelului, inclusiv clădiri rezidențiale. Trei persoane au f
07:30
Astăzi, meteorologii prognozează vreme caldă și senină.Nu se așteaptă precipitații.În sudul țării, temperatura aerului va atinge +26...+28 °C.În regiunile centrale — +24...+26 °C, iar în nord — +21...+23 °C.
07:30
Conform calendarului ortodox, astăzi începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care în popor mai este numit şi postul Sîmpetrului, notează Noi.md.Postul începe la o săptămînă după Duminica Mare. Potrivit canoanelor, prin respectarea acestui post, creștinii cinstesc darurile Sfîntului Duh care au pogorît peste Sfinţii Apostoli şi îi imită pe ucenicii lui Hristos, care au postit înainte s
07:30
Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Vasile Coroi, s-a autosesizat în legătură cu incidentul în care un minor a fost expus riscului în timpul altercațiilor din centrul Chișinăului, produse în contextul desfășurării Marșului Pride.„În ceea ce privește copilul pus în pericol de către un adult în încercarea de a forța cordonul de carabinieri la Marşul Pride:– m-am sesizat din ofici
07:30
La începutul săptămînii de muncă, leul moldovenesc s-a mai devalorizat puțin față de euro, dar a slăbit și față de dolar.Astfel, pe parcursul zilelor de odihnă el a cedat monedei unice europene mai mult de 2 bani, iar dolarului american - mai mult de 15 bani, transmite Noi.md.Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 16 iunie un curs oficial de schimb valutar egal cu 19,6722 lei
07:30
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susține că protestele desfășurate astăzi în centrul Chișinăului au fost marcate de provocări deliberate, în spatele cărora ar sta mobilizări dirijate și influențe externe, cu scopul de a alimenta tensiuni sociale și de a submina încrederea publică în instituțiile statului.În timpul intervenției forțelor de ordine, peste 10 angajați ai MAI – polițiști și cara
07:00
La viitoarele alegeri parlamentare, sprijinul acordat autorităților actuale din Moldova de către partenerii occidentali va avea un efect invers, deoarece cetățenii văd situația reală din țară, iar declarațiile liderilor străini despre succesele republicii nu fac decît să îi irite.Această opinie a fost exprimată de expertul în securitate, fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep, în emisi
Acum 6 ore
06:30
În ultimele zile, în Moldova au devenit cunoscute patru noi metode de control al spațiului informațional de către partidul de guvernămînt „Acțiune și Solidaritate” (PAS) în perioada alegerilor parlamentare din Moldova.Despre acest lucru a scris jurnalistul Serghei Tcaci, menționînd că prima metodă prevede subordonarea Centrului de cenzură „Patriot” președintelui. Inițiatorul acestor modificări
06:00
Inaugurarea fastuoasă a Marelui Muzeu Egiptean (GEM), prevăzută pentru 3 iulie, a fost amînată pentru ultimul trimestru din 2025 din cauza escaladării tensiunilor în regiune, au anunțat sîmbătă autoritățile egiptene, potrivit AFP.''În urma recentelor evoluții regionale, s-a decis amînarea inaugurării oficiale a Marelui Muzeu Egiptean'', precizează, într-un comunicat, Ministerul Turismului și A
05:30
Intemperiile provocate de taifunul Wutip, care s-au abătut sîmbătă asupra centrului Vietnamului, au provocat moartea a cel puțin cinci persoane, alți doi rezidenți fiind dați dispăruți, potrivit unui prim bilanț anunțat de guvern, informează AFP.Ministerul vietnamez al Agriculturii a anunțat sîmbătă seară că trei persoane și-au pierdut viața în provincia Quang Tri, în timp ce în provincia Quan
05:00
Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume. Prețul său ridicat, de 30.000 - 40.000 euro/kg, se datorează faptului că pentru 1 kg de condiment trebuie recoltate circa 300.000 de flori.Proprietăţile curative ale şofranului sînt menţionate în peste 90 de maladii. Dintre ele, Alzheimer, depresia, cancerul de piele, sistemul imunitar, purifică sîngele, extreme de eficient în curel
Acum 8 ore
04:30
Bansko va găzdui primul Campionat European de rafting care are loc în Bulgaria, transmite agenția BTA.Între 23 și 29 iunie 2025, participanți din peste zece țări europene vor concura în acest sport extrem, a anunțat Primăria din Bansko. Competițiile vor avea loc pe râul Struma River, în Cheile Kresna.Antrenamentele vor începe pe 23 iunie, iar ceremonia oficial de deschidere va avea loc în
04:00
Сercetătorii au asociat statul pe scaun pentru mult timp cu un număr de probleme medicale printre care se află obezitatea şi sindromul metabolic.Studiile au arătat că statul pe scaun pentru mai multe ore creşte semnificativ riscul de deces provocat de boli cardiovasculare şi cancer, informează Mayo Clinic.Un studiu recent a comparat adulţi care îşi petreceau mai puţin de 4 ore pe zi aşezaţ
03:30
Poliția iraniană a arestat două persoane suspectate de legături cu serviciul de informații externe al Israelului (Mosad), a relatat duminică media de la Teheran, în a treia zi a escaladării militare fără precedent între Israel și Iran, potrivit AFP.'Doi membri ai echipei teroriste Mosad care fabricau bombe, explozibili, capcane și echipamente electronice au fost arestați' în provincia Alborz,
03:00
Busuiocul este o plantă aromatică cu multe aplicații atât culinare, cât și religioase și terapeutice.În India, busuiocul este folosit în medicina ayurvedică de mii de ani ca tratament pentru stresul zilnic. Busuiocul este considerat sacru de către hinduși și se găsește adesea plantat în jurul altarelor indiene.Numele indian pentru busuioc, ”tulsi”, înseamnă ”cel incomparabil” și medicina a
Acum 12 ore
02:30
Circulația mijloacelor de transport cu greutatea totală de peste 12 tone va fi restricționată în zilele cu temperaturi extreme, potrivit unui ordin comun semnat de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, interdicția se aplică zilnic, între or
02:00
Tarabele din piețe sînt inundate de fructe și legume, iar mulți se aruncă asupra fructelor ieftine consumîndu-le fără noimă. Doar că sănătate aceasta nu adaugă.Pentru a consuma fructele cu folos e bine să ținem cont de cinci reguli de bază.1. Ne-am obișnuit să considerăm fructele drept un desert sau le introducem în componența altor preparate (risotto, fulgi de ovăz cu fructe, etc). Dar pr
01:30
Ţinta de inflaţie a Băncii Centrale Europene de 2% este accesibilă, a afirmat sîmbătă preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.Într-un interviu acordat agenţiei chineze de presă Xinhua, Lagarde declarase că stabilitatea financiară reprezintă o condiţie prealabilă pentru stabilitatea preţurilor.Lagarde se află săptămîna aceasta într-o rară vizită la Beijing, într-un moment în
01:00
Bogată în antioxidanți, vitamine, carbohidrați și minerale, varza roșie are o serie de beneficii asupra organismului. În cele ce urmează află ce afecțiuni poți trata prin consumul de varză roșie!Printre cele mai importante vitamine și minerale care se găsesc în compoziția verzei roșii se numără: vitaminele A, B, C și K, magneziu, fosfor, calciu, potasiu și sodiu. De asemenea, varza roșie abund
00:30
Cu prilejul Zilei Profesionale a Lucrătorului Medical și a Farmacistului, fotograful și caricaturistul Alex Dimitrov a transmis un mesaj inedit de felicitare dedicat prietenilor săi din sistemul medical.„De această dată îi felicit nu în calitate de fost pacient, ci ca caricaturist”, a scris el într-o postare publică, însoțită de desene inspirate din viața medicilor.Autorul speră ca aceste
00:30
Obișnuiești să mesteci gumă în loc de mîncare? Greșești! Efectele pot fi dăunătoare pentru un astfel de obicei.Guma de mestecat nu ține poftă de mîncare sub control și chiar îndeamnă organismul să ceară alimente junk food.Nutriționiștii la Universitatea de Stat din Ohio au realizat un studiu prin care arată că, guma este dăunătoarea mai ales în curele de slăbire pentru că trezește pofta de dul
00:30
Consilierul municipal PSRM, Alexandr Odințov, a ținut un discurs în fața celor prezenți, în care a subliniat importanța stabilității spirituale și a educației tradiționale.„Dumnezeu mi-a dăruit trei fiice. Sînt fericit și recunoscător lui Dumnezeu și minunatei mele soții. Vă doresc tuturor sănătate și pace”, a spus Odințov.El a declarat că familia este uniunea dintre un bărbat și o femeie,
15 iunie 2025
23:30
Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakhand, a relatat agenția de știri ANI preluată de Reuters.Aeronava dispăruse în zona Gaurikund a statului. Nu se știe dacă există supraviețuitori, notează Noi.md cu referire la mediafax.{{819847}}Pushkar Singh Dhami, unul dintre demnitarii locali, a transmis pe X că Forța de intervenție în caz de
23:00
Benefică pentru sănătate în general, activitatea fizică se dovedeşte deosebit de eficientă împotriva cancerului la sîn, s-a comunicat la o conferinţă europeană.Dacă femeile ar face mişcare 30 de minute pe zi, ar putea fi evitate multe asemenea îmbolnăviri, scrie Agerpres.Nu este vorba de practicarea intensivă a vreunui sport. 'Orice este binevenit: mersul pe jos, pe bicicletă sau activitat
22:30
Botswana a devenit prima țară din Africa cu un număr ridicat de cazuri de HIV care primește statutul Gold Tier din partea OMS pentru eliminarea transmiterii verticale a virusului. Este o realizare istorică, rezultatul a peste 20 de ani de eforturi politice, inovație și parteneriate strategice.Potrivit UNAIDS 2024, 98% dintre femeile însărcinate seropozitive din Botswana primesc tratament,
22:00
Cercetătorii au efectuat un studiu pentru a analiza efectele cremelor cu protecţie solară după un an de la utilizare. Au fost alese trei produse cu SPF 50+, duse în laborator şi supuse unor condiţii similare cu cele din vacanţă.Cremele au fost încălzite, apoi răcite şi menţinute la o temperatură de 40 de grade Celsius timp de două săptămîni. Tuburile au fost deschise şi închise de mai multe or
Acum 24 ore
21:30
Seara de 14 iunie a adus bucurie și emoție în inima capitalei, prin concertul susținut de elevii talentați ai Școlii de Arte „Valeriu Poleakov”. Evenimentul a marcat încheierea proiectului „Dialog cultural cu chișinăuienii”, derulat sub egida Primăriei Chișinău.Spectacolul a fost cu atît mai special prin implicarea transfrontalieră, fiind onorat de prezența elevilor și directorilor Școlilor Po
21:00
Întoarcerea la natură e cea mai bună tendință care ni se putea întîmpla.Ingredientele naturale, fie că le consumi, fie că le aplici pe piele, îți dau vitalitate și strălucirea aceea sănătoasă care ți se citește inclusiv în privire.Arderi naturaleDincolo de mișcare și o dietă echilibrată, o piele fermă se obține și întreține și cu mici ajutoare sub formă de creme. Intheline, de exemplu,
20:30
Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în centrul Turciei. Cel puțin o persoană a murit. Numeroase persoane sunt rănite, conform primelor informații.O persoană a murit și alte 19 au fost rănite după ce două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia.Accidentul a avut loc în apropierea Văii Ihlara din provincia Aksaray, a anunțat agenția Ilhas citată de Sky News.Nu se știe ce a cauzat
19:30
Israelul a cerut administrației Trump, în ultimele 48 de ore, să se alăture războiului împotriva Iranului pentru a elimina programul său nuclear, potrivit a doi oficiali israelieni citați de Axios.Israelul a solicitat administrației americane, în ultimele 48 de ore, să se alăture războiului împotriva Iranului, scrie Axios.Solicitarea vine în condițiile în care Israelului îi lipsesc mijloac
18:30
Cu prilejul Zilei Profesionale a Lucrătorului Medical și a Farmacistului, fotograful și caricaturistul Alex Dimitrov a transmis un mesaj inedit de felicitare dedicat prietenilor săi din sistemul medical.„De această dată îi felicit nu în calitate de fost pacient, ci ca caricaturist”, a scris el într-o postare publică, însoțită de desene inspirate din viața medicilor.Autorul speră ca aceste
18:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 16 iunie vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.16.06.2025 Chişinău, sectorul Botanica: str. Aşhabad 3, 31-51, 6-24, 32-38, Cetatea Albă 18-36, 25-41, 43/1, 45/2, Hanul
18:00
Fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a lansat un mesaj dur la adresa actualei guvernări, acuzînd-o că ignoră problemele reale ale majorității cetățenilor în favoarea unor acțiuni cu impact mediatic extern.„Vă imaginați cum ar arăta țara dacă guvernarea s-ar agita pentru profesori, medici, agricultori, pensionari sau familii numeroase așa cum se agită pentru marșu
17:30
Președintele Statelor Unite ale Americii a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf și alte afaceri, potrivit unei declarații financiare publicate de Donald Trump. Aceasta oferă o imagine de ansamblu asupra afacerilor pe care președintele miliardar americane le are.Declarația s-ar referi la anul calendaristic 2024 și arată că investițiile președint
17:30
La Parlament a fost inaugurată o expoziție dedicată poetului național Mihai Eminescu. Expoziția cu genericul „Mihai Eminescu – figură emblematică a culturii, poet de valoare universală” este organizată în contextul declarării Anului Mihai Eminescu, 175 de ani de la naștere.Opera vastă și profundă a lui Mihai Eminescu a îmbogățit patrimoniul cultural mondial, fiind apreciată de către cititorii
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.