Emil Hurezeanu în vizită la Chișinău: Promisiunea unui sprijin continuu pentru integrarea europeană a Moldovei

IPN, 31 ianuarie 2025 19:30

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu ministrul de externe al României, Emil Hurezeanu, aflat într-o vizită la Chișinău. Discuțiile au reconfirmat caracterul privilegiat al relației bilaterale și sprijinul constant al României pentru Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat emis de Președinție.În cadrul discuțiilor un subiect prioritar a fost importanța a

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de IPN

Acum 24 ore
21:50
Trei chișinăuieni sunt cercetați penal pentru transportarea ilegală a semiremorcilor și camioanelor din Uniunea Europeană în Republica Moldova. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că mijloacele de transport cu numere de marcaj și acte false au fost aduse prin Leușeni, o parte dintre ele fiind furate, transmite IPN.Bănuiți cu vârste de 4
21:50
Crescătorii de animale sunt atenționați că identificarea și înregistrarea acestora este obligatorie, procedura fiind gratuită. Acest lucru se poate face prin intermediul medicului veterinar din localitate și este valabil pentru bovine, ovine, caprine, porcine și cabaline, transmite IPN.Potrivit Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, această procedură este esențială pentru
21:50
Luptătorul de stil greco-roman, Valentin Petic, a câștigat medalia de argint la turneul Zagreb Open, transmite IPN cu referire la Comitetul National Olimpic și Sportiv.Elevul lui Mihai Cucul i-a învins pe românul Răzvan Arnaut, azerul Hasrat Jafarov și iranianul Ahmadreza Nezhad.În finala categoriei de greutate de 67 kg, sportivul din Moldova a cedat în fața norvegianului Haavard Joe
17:50
Cele mai multe automobile importate în Republica Moldova, anul trecut, sunt de marca Renault, Toyota și Ford. Preferințele moldovenilor nu au suferit schimbări esențiale în comparație cu acum zece ani, când în top 3 mărci erau Toyota, Dacia și Renault, arată datele Agenției Servicii Publice, furnizate la o solicitare de presă a IPN. În 2024, în Moldova, au fost aduse 75,7 mii de mijloac
17:50
Specialiștii recomandă ca pescuitul să aibă loc doar pe malurile bazinelor acvatice amenajate cu stații de salvare. Fiecare persoană care iese pe suprafața podului de gheață trebuie să fie echipată cu vestă de salvare, să aibă o frânghie cu lungimea de 15-20 metri și o greutate de 400-500 grame la celălalt capăt. Precizările vin din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgen
17:50
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în comuna Răzeni, raionul Ialoveni, determinând autoritățile să impună restricții severe și măsuri de biosecuritate, pentru a preveni extinderea bolii. Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Ialoveni a decis instituirea unor zone de protecție și supraveghere, precum și instalarea filtrelor de dezinfecție la intrarea și ieșirea
17:50
A început perioada de înscriere la concursul „Premiile pentru debut în literatură”. Participații se pot înregistra la categorii precum poezie, proză, cronică literară sau eseu, transmite IPN.Potrivit organizatorilor, data limită de depunere a lucrărilor este data de 21 februarie. Lucrările pot fi depuse la sediul central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”
17:50
A fost reținut medicul anestezist Ecaterina Maniuc, suspectată că i-a administrat anestezia generală femeii care a decedat recent într-un salon de înfrumusețare. Informația a fost confirmată vineri seara, 7 februarie, de reprezentanții Procuraturii Generale pentru Realitatea, transmite IPN.Femeia a fost reținută în trafic, după ce procurorii au inițiat un dosar penal pentru practicarea
17:50
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” (USMF), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea de Stat (USM) s-au clasat în topul celor mai bune universități din Moldova, transmite IPN, cu referire la clasamentul Webometrics.Potrivit raportului internațional, clasamentul este completat de Universitatea Liberă Internațională din Moldova
17:50
Vremea rece se va menține cel puțin o săptămână, iar temperaturile nocturne vor coborî la -8 grade în următoarele zile. Meteorologii nu au emis cod de alertă și nici precipitații esențiale nu sunt prognozate, transmite IPN.Vremea va păstra aceleași caracteristici până la jumătatea lunii februarie, iar o ușoară încălzire se așteaptă abia de vinerea viitoare.Duminică, 9 februarie, ceru
17:50
O companie maghiară, controlată de apropiații premierului Victor Orban, testează cu mai mulți operatori tranzitul gazului către regiunea transnistreană, afirmă membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari. Potrivit fostului deputat, regimul de la Tiraspol respinge oferta Uniunii Europene și a Chișinăului, „preferând să trăiască în continuare în zona griˮ, transmite IPN.A
17:50
Regiunea transnistreană trebuie să îndeplinească mai multe condiții, altfel riscă să fie afectată de o nouă criză energetică, cu întreruperi de curent și lipsă de apă și termie. Despre acest lucru scrie Reuters, făcând referire la declarațiile premierului Dorin Recean, la o săptămână după ce livrările de gaze au fost reluate în stânga Nistrului pentru cei 350 000 de locuitori de pe malul
17:50
Elevii din 11 licee din Chișinău și Bălți au obținut gratuit semnătura electronică în prima săptămână de la lansarea inițiativei Ministerului Educației și Cercetării. Acțiunea a fost organizată în instituțiile unde învață absolvenții. Pentru activarea semnăturii mobile gratuite, elevii au avut nevoie doar să prezinte buletinul de identitate, transmite IPN.Ministerul Educației și Cercet
17:50
Peste 1600 de cetățeni ucraineni sunt angajați în Republica Moldova. Cei mai mulţi dintre ucraineni au job în Chișinău - 1252. În Bălți s-au angajat 95, iar în UTA Găgăuzia - 60, transmite IPN, cu referire la informațiile publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).Conform datelor disponibile de la începutul situației excepționale în Moldova, din cei 1626 de
17:50
Românii care își schimbă domiciliul în 2025 și locuiesc temporar la o altă adresă pentru mai mult de 15 zile sunt obligați să solicite viza de flotant. Reglementarea, în vigoare de la 1 ianuarie, vizează inclusiv cetățenii români care au redobândit cetățenia, dar nu locuiesc efectiv în România, transmite IPN.Solicitat de IPN, Iurie Ciocan, președinte PSD România în Republica Moldova a
13:20
Luptătorul de stil greco-roman, Valentin Petic, a câștigat medalia de argint la turneul Zagreb Open, transmite IPN cu referire la Comitetul National Olimpic și Sportiv.Elevul lui Mihai Cucul i-a învins pe românul Răzvan Arnaut, azerul Hasrat Jafarov și iranianul Ahmadreza Nezhad.În finala categoriei de greutate de 67 kg, sportivul din Moldova a cedat în fața norvegianului Haavard Joe
13:00
Crescătorii de animale sunt atenționați că identificarea și înregistrarea acestora este obligatorie, procedura fiind gratuită. Acest lucru se poate face prin intermediul medicului veterinar din localitate și este valabil pentru bovine, ovine, caprine, porcine și cabaline, transmite IPN.Potrivit Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, această procedură este esențială pentru
12:50
Trei chișinăuieni sunt cercetați penal pentru transportarea ilegală a semiremorcilor și camioanelor din Uniunea Europeană în Republica Moldova. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că mijloacele de transport cu numere de marcaj și acte false au fost aduse prin Leușeni, o parte dintre ele fiind furate, transmite IPN.Bănuiți cu vârste de 4
12:40
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7741 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6052 Coroana islandeza 352 ISK
12:40
Păun Rohovei va fi noul ambasador al Ucraine în Moldova. Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a semnat decretul de desemnare vineri, 7 februarie, transmite IPN.Păun Rohovei a deținut anterior funcția de ambasador cu misiuni speciale la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei. Paun a fost responsabil de menținerea contactului cu regiunea transnistreană, însă doar în coordonare cu a
11:40
Peste 1600 de cetățeni ucraineni sunt angajați în Republica Moldova. Cei mai mulţi dintre ucraineni au job în - 1252. În Bălți s-au angajat 95, iar în UTA Găgăuzia - 60, transmite IPN, cu referire la informațiile publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).Conform datelor disponibile de la începutul situației excepționale în Moldova, din cei 1626 de cetățeni
11:40
Românii care își schimbă domiciliul în 2025 și locuiesc temporar la o altă adresă pentru mai mult de 15 zile sunt obligați să solicite viza de flotant. Reglementarea, în vigoare de la 1 ianuarie, vizează inclusiv cetățenii români care au redobândit cetățenia, dar nu locuiesc efectiv în România, transmite IPN.Solicitat de IPN, Iurie Ciocan, președinte PSD România în Republica Moldova a
11:30
Elevii din 11 licee din Chișinău și Bălți au obținut gratuit semnătura electronică în prima săptămână de la lansarea inițiativei Ministerului Educației și Cercetării. Acțiunea a fost organizată în instituțiile unde învață absolvenții. Pentru activarea semnăturii mobile gratuite, elevii au avut nevoie doar să prezinte buletinul de identitate, transmite IPN.Ministerul Educației și Cercet
Ieri
10:50
Regiunea transnistreană trebuie să îndeplinească mai multe condiții, altfel riscă să fie afectată de o nouă criză energetică, cu întreruperi de curent și lipsă de apă și termie. Despre acest lucru scrie Reuters, făcând referire la declarațiile premierului Dorin Recean, la o săptămână după ce livrările de gaze au fost reluate în stânga Nistrului pentru cei 350 000 de locuitori de pe malul
10:20
O companie maghiară, controlată de apropiații premierului Victor Orban, testează cu mai mulți operatori tranzitul gazului către regiunea transnistreană, afirmă membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari. Potrivit fostului deputat, regimul de la Tiraspol respinge oferta Uniunii Europene și a Chișinăului, „preferând să trăiască în continuare în zona griˮ, transmite IPN.A
10:00
Rohovei Paun va fi noul ambasador al Ucraine în Moldova. Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a semnat decretul de desemnare vineri, 7 februarie, transmite IPN.Rohovei Paun a deținut anterior funcția de ambasador cu misiuni speciale la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei. Paun a fost responsabil de menținerea contactului cu regiunea transnistreană, însă doar în coordonare cu a
09:50
Vremea rece se va menține cel puțin o săptămână, iar temperaturile nocturne vor coborî la -8 grade în următoarele zile. Meteorologii nu au emis cod de alertă și nici precipitații esențiale nu sunt prognozate, transmite IPN.Vremea va păstra aceleași caracteristici până la jumătatea lunii februarie, iar o ușoară încălzire se așteaptă abia de vinerea viitoare.Duminică, 9 februarie, ceru
09:40
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” (USMF), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea de Stat (USM) s-au clasat în topul celor mai bune universități din Moldova, transmite IPN, cu referire la clasamentul Webometrics.Potrivit raportului internațional, clasamentul este completat de Universitatea Liberă Internațională din Moldova
09:30
A fost reținut medicul anestezist Ecaterina Maniuc, suspectată că i-a administrat anestezia generală femeii care a decedat recent într-un salon de înfrumusețare. Informația a fost confirmată vineri seara, 7 februarie, de reprezentanții Procuraturii Generale pentru Realitatea, transmite IPN.Femeia a fost reținută în trafic, după ce procurorii au inițiat un dosar penal pentru practicarea
09:00
A început perioada de înscriere la concursul „Premiile pentru debut în literatură”. Participații se pot înregistra la categorii precum poezie, proză, cronică literară sau eseu, transmite IPN.Potrivit organizatorilor, data limită de depunere a lucrărilor este data de 21 februarie. Lucrările pot fi depuse la sediul central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”
08:30
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în comuna Răzeni, raionul Ialoveni, determinând autoritățile să impună restricții severe și măsuri de biosecuritate, pentru a preveni extinderea bolii. Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Ialoveni a decis instituirea unor zone de protecție și supraveghere, precum și instalarea filtrelor de dezinfecție la intrarea și ieșirea
08:20
Specialiștii recomandă ca pescuitul să aibă loc doar pe malurile bazinelor acvatice amenajate cu stații de salvare. Fiecare persoană care iese pe suprafața podului de gheață trebuie să fie echipată cu vestă de salvare, să aibă o frânghie cu lungimea de 15-20 metri și o greutate de 400-500 grame la celălalt capăt. Precizările vin din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgen
07:00
Cele mai multe automobile importate în Republica Moldova, anul trecut, sunt de marca Renault, Toyota și Ford. Preferințele moldovenilor nu au suferit schimbări esențiale în comparație cu acum zece ani, când în top 3 mărci erau Toyota, Dacia și Renault, arată datele Agenției Servicii Publice, furnizate la o solicitare de presă a IPN. În 2024, în Moldova, au fost aduse 75,7 mii de mijloac
7 februarie 2025
23:40
A doua zi la rând, regiunea transnistreană a solicitat și a primit pentru data de 7 februarie o cantitate de trei milioane de metri cubi de gaze din contul grantului oferit de Uniunea Europeană, transmite IPN.Potrivit Energocom, acest volum este maxim admis de către Comisia pentru Situații Excepționale în contextul asigurării cu gaze europene a consumatorilor din raioanele de est.De
23:00
Turneul Unirii al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a fost primit cu entuziasm la București, afirmă organizatorii. Potrivit lor, spectacolele „Grădina de sticlă” și „Chirița în concert la Chișinău” s-au jucat cu casa închisă pe Scena Mare „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale”, transmite IPN.&bdqu
21:00
În acest an vor fi construite două centrale electrice fotovoltaice mari în Republica Moldova. Potrivit Ministerului Energie, acestea vor mări puterea totală instalată a surselor de energie regenerabilă cu o capacitate de 90 MW. Ambele urmează să fie puse în funcțiune până în luna decembrie a acestui an, contribuind astfel semnificativ la creșterea capacității de producție a energiei e
21:00
Cele mai abordate subiecte de către presa din Republica Moldova, în anul 2024, vizează femeile, inclusiv femeile aflate într-o situație de dificultate sau cele cu istorii de succes. Alte categorii vizate sunt persoanele în etate și persoanele cu dizabilități, transmite IPN, cu referire la raportul de monitorizare al Asociației Presei Independente (API).Studiul arată că, din perspec
21:00
Promo-LEX condamnă cazul de răpire a unui cetățean al Republicii Moldova din centrul Chișinăului de către reprezentanți ai structurilor de la Tiraspol și reiterează că asemenea acțiuni reprezintă încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului. Asociația consideră că această situație a fost posibilă inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme și a unei investigații prompte a
21:00
Cotele impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025 pot fi consultate online, pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat. Contribuabilii trebuie să acceseze secțiunea „Acte emise de către AAPL” din meniul Legislație. Aici, utilizatorii pot filtra informațiile în funcție de Direcția de deservire fiscală, raion, localitate și an, astfel încât să găsească rapid deciziile care î
21:00
O femeie, condamnată pentru trafic de influență asupra procurorilor și judecătorilor, a fugit din sala de judecată înainte să fie încătușată. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare și confiscarea unui milion de lei, obținuți prin comiterea infracțiunii, transmite IPN.Potrivit procurorilor, cauza penală a fost inițiată în mai 2022, în baza unui denunț. Femeia a fost
21:00
Pesta porcină africană continuă să se răspândească în Republica Moldova, cu 15 focare confirmate în gospodării casnice de la începutul acestui an. Deși fermele comerciale nu au fost încă afectate, riscul ca virusul să ajungă în sectorul profesional este major. Autoritățile avertizează că măsurile stricte de biosecuritate sunt singura soluție pentru a preveni pierderi economice semnifi
21:00
Treisprezece candidați au fost admiși la concursul pentru funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE. O decizie în acest sens a fost aprobată de membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, în contextul în care în curând expiră mandatul a doi directori, transmite IPN.Săptămâna viitoare, candidații vor susține proba interviului, care se va desfășura în c
21:00
Modernizarea infrastructurii drumurilor și extinderea clădirilor instituțiilor de învățământ sunt proiectele implementate în suburbiile capitalei, în anul trecut, cu suportul financiar al Primăriei Chișinău. În total, numărul proiectelor se ridică la 120, transmite IPN.Pe parcursul anului trecut, au fost realizate proiecte de eficiență energetică, de reparație și dotare a centrelor
21:00
Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu și Mark Tkaciuk au semnat astăzi acordul de constituire a blocului politic Alternativa. Acesta are la bază înțelegerea comună că integrarea europeană este o cale de dezvoltare pentru care sunt potrivite doar mijloace cu adevărat democratice de atingere a scopului pentru binele cetățenilor.Într-o conferință de presă la IPN, reprezentanții bl
21:00
Procurorii vor solicita arestul preventiv, pe un termen de 30 de zile, pentru persoanele reținute în cazul răpirii, la Chișinău, a unui bărbat din stânga Nistrului.Organele de urmărire penală au fost sesizate în dimineața zilei de 6 februarie. Pe caz a fost pornită urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de răpire a unei persoane.„În aceeași zi, automobilul implicat a
21:00
Liderul Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, susține că blocul Alternativa este creat, în primul rând, la solicitarea și așteptarea oamenilor și va fi vocea poporului. Potrivit lui, a venit timpul ca forțele politice puternice, profesioniste și capabile, care pot aduce cu adevărat schimbarea în țară, să se unească și să muncească în interesul țării și al cetățenilor.„Eu
20:50
Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, este dat în căutare internațională. Interpol a acceptat cererea Republicii Moldova în acest sens. Mandatul de arest în privința lui Vladimir Plahotniuc este vizibil în baza de date Interpol, în 196 de țări care fac parte din această organizație. Despre aceasta a comunicat șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin,
17:40
Procuratura municipiului Chișinău inițiază o anchetă pentru a vedea dacă au avut loc acțiuni de tortură, tratamente inumane sau degradante în cazul bărbatului care a decedat în incinta Inspectoratului de Poliție Râșcani al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în timp ce era audiat în calitate de martor. Ancheta va viza inclusiv intervenția poliției pentru acordarea primului ajut
17:40
Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției privind dizolvarea Partidului Politic „Șansă”, invocând nereguli grave în raportarea financiară. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat că formațiunea nu și-a prezentat rapoartele financiare, în pofida solicitărilor repetate ale autorităților.Solicitat de IPN, Pavel Postica a precizat că în decurs de un an,
17:40
A doua zi la rând, regiunea transnistreană a solicitat și a primit pentru data de 7 februarie o cantitate de trei milioane de metri cubi de gaze din contul grantului oferit de Uniunea Europeană, transmite IPN.Potrivit Energocom, acest volum este maxim admis de către Comisia pentru Situații Excepționale în contextul asigurării cu gaze europene a consumatorilor din raioanele de est.De
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.