Vadim Ceban: Gazele procurate acoperă 65,6% din volumul necesar pentru sezonul de încălzire

Punctul, 23 noiembrie 2024 09:10

Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, susține că, până în prezent, au fost achiziționate 448,150 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru sezonul de încălzire 2024-2025, ceea ce acoperă 65,6% din volumul necesar. Mai e nevoie să fie achiziționate încă 234,573 milioane de metri cubi, transmite IPN. Vadim Ceban precizează că, pentru a satisface … Articolul Vadim Ceban: Gazele procurate acoperă 65,6% din volumul necesar pentru sezonul de încălzire apare prima dată în Punctul pe i.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Punctul

Acum 8 ore
13:00
Dacă ne pasă, cu adevărat, de „ireversibilitatea parcursului european” sau de economie și investiții, sau de securitate energetică, sau de securitate în general, sau de educație, cultură, confort social și tot ce ține pe linia de plutire această comunitate de oameni, atunci atenția trebuie îndreptată către București, nu către Chișinău. Apropo, am pus între ghilimele … Articolul EDITORIAL // Alegerile din România, mai importante de o mie de ori decât cele din republica improvizată de la est de Prut apare prima dată în Punctul pe i.
12:40
Președintele PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, alături de soția sa, a votat astăzi în cadrul alegerilor prezidențiale din România la o secție din municipiul Chișinău. Politicianul, care este și candidat din partea PSD la funcția de deputat în la alegerile parlamentare de duminica viitoare, a declarat, la ieșirea de la urne, că a … Articolul Iurie Ciocan, după votul la alegerile prezidențiale din România: „Am votat pentru un om care va putea conduce România într-o lume nouă, care necesită politicieni curajoși” apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 12 ore
10:30
Şefii diplomaţiilor din Marea Britanie şi Franţa, David Lammy şi Jean-Noel Barrot, s-au întâlnit vineri, în prima vizită bilaterală la Londra a unui ministrul francez de externe din ultimii de şase ani, pentru a reafirma angajamentul celor două ţări de a lupta împotriva „putinizării” lumii, informează EFE. În discuţia cu omologul francez, ministrul britanic de … Articolul Franţa şi Marea Britanie se angajează să lupte împotriva ”putinizării” lumii apare prima dată în Punctul pe i.
10:30
Sugerează un titlu captivant pentru această știre Activele oficiale de rezervă au însumat 3,435 milioane de dolari în data de 15 noiembrie, cu 210 10 milioane de dolari mai puțin față de acum o lună. Doar într-o săptămână, în perioada 8-15 noiembrie rezervele valutare s-au comprimat cu 122 milioane de dolari,  potrivit datelor Băncii Naționale … Articolul Banca Națională a Moldovei a pierdut 210 milioane USD din rezerve apare prima dată în Punctul pe i.
09:10
Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, susține că, până în prezent, au fost achiziționate 448,150 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru sezonul de încălzire 2024-2025, ceea ce acoperă 65,6% din volumul necesar. Mai e nevoie să fie achiziționate încă 234,573 milioane de metri cubi, transmite IPN. Vadim Ceban precizează că, pentru a satisface … Articolul Vadim Ceban: Gazele procurate acoperă 65,6% din volumul necesar pentru sezonul de încălzire apare prima dată în Punctul pe i.
09:10
În luna octombrie, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 82,7% comparativ cu 96,3% în luna septembrie, transmite IPN. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, în raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice a scăzut … Articolul BNM a intervenit pe piața interbancară prin vânzarea a 11,3 milioane de dolari apare prima dată în Punctul pe i.
09:10
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde de dolari, relatează Bloomberg. Valoarea numeroaselor afaceri ale lui Musk a crescut … Articolul Averea lui Elon Musk atinge un record de 348 de miliarde de dolari datorită boomului de după alegeri apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 24 ore
19:40
,,Mișcarea Alternativa Națională este unicul partid care poate furniza rezultate palpabile și profesioniste, iar asta am demonstrat la nivelul Chișinăului. Acum dorim ca toată țara să se dezvolte”. Declarația a fost făcută de edilul capitalei și președintele MAN, Ion Ceban, în cadrul unei conferințe de presă. În context, Ion Ceban a menționat că ceea ce … Articolul Ion Ceban: MAN este unicul partid care poate furniza rezultate palpabile și profesioniste, iar asta am demonstrat la nivelul Chișinăului. Acum dorim ca toată țara să se dezvolte apare prima dată în Punctul pe i.
19:40
În cadrul unei vizite de lucru în Tallinn, capitala Estoniei, viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, însoțit de directorul Î.M. „Regiei Transport Electric”, Dorin Ciornîi, a avut o întrevedere cu viceprimarul orașului Tallinn, Kristjan Järvan și cu reprezentați ai Companiei de transport public „Tallinna Linnatransport”, inclusiv Andrei Novikov – membru al aparatului de conducere. Delegația a analizat … Articolul Viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, s-a întâlnit cu viceprimarul orașului Tallinn, Kristjan Järvan apare prima dată în Punctul pe i.
19:30
Asociația Judecătorilor din Republica Moldova își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a sesiza Inspecția Judiciară în privința unui judecător care a pronunțat o sentință de achitare, fără ca în prealabil să fie întrunite condițiile prevăzute de lege pentru astfel de demersuri. ,,Deși recunoaștem că una dintre atribuțiile … Articolul ARJM își exprimă îngrijorarea cu privire la decizia CSM de a sesiza Inspecția Judiciară în privința unui judecător care a pronunțat o sentință de achitare, fără ca în prealabil să fie întrunite condițiile prevăzute de lege pentru astfel de demersuri apare prima dată în Punctul pe i.
Ieri
19:20
Premierul Marcel Ciolacu i-a încurajat, vineri, pe românii din Diaspora să meargă la vot în număr cât mai mare, pentru că este esenţial ca viitorul preşedinte al României să-i reprezinte pe toţi românii, indiferent unde locuiesc. „Astăzi este prima zi în care românii din Diaspora pot merge la vot. Vă încurajez să mergeţi în număr … Articolul Marcel Ciolacu: Este esenţial ca viitorul preşedinte să-i reprezinte pe toţi românii, indiferent unde locuiesc apare prima dată în Punctul pe i.
19:20
Sprijinul ferm pentru parcursul european al țării noastre și implementarea reformelor cheie pentru modernizarea Republicii Moldova a fost reconfirmat, astăzi, de ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad, la întrevederea cu prim-ministrul Dorin Recean. Oficialii au discutat despre situația regională actuală, obiectivele agendei bilaterale și oportunitățile de consolidare a dialogului moldo-francez, în domenii … Articolul Dorin Recean a avut o întrevedere cu ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad apare prima dată în Punctul pe i.
19:10
Primarul satului Negureni, Ion Popa, a declarat că, în acest an, consilierii locali au refuzat inițiativa sa de a fi alocate surse financiare pentru a organiza Hramul localității. Potrivit oficialului, este pentru prima dată în ultimii cinci ani când în satul Negureni nu s-au organizat mai multe sărbători, printre care și Hramul. Cu o reacție … Articolul Satul Negureni, fără festivitate de Hram. Primarul: Răfuială împotriva mea apare prima dată în Punctul pe i.
19:10
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Kassîm Jomart Tokaiev i-a însărcinat pe premier, administraţia prezidenţială, comandanţii tuturor forţelor de securitate (armată, servicii speciale, poliţie, parchet) … Articolul Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina” apare prima dată în Punctul pe i.
18:50
Ofițerii INI în comun cu angajații SFS și ISSPNPC, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță rezultatele perchezițiilor în privința unei companii care gestionează stații PECO în sudul țării, într-o cauză de evaziune fiscală și spălare de bani. Astfel, în cadrul urmăririi penale pornite în iulie 2024, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a … Articolul Companie din sudul țării, cu stații PECO – cercetată pentru evaziune fiscală și spălare de bani apare prima dată în Punctul pe i.
11:10
Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 22 noiembrie 2024, a aplicat amenzi în valoare de peste 7 milioane de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă”.  Este vorba despre amenzi de la 25 000 de … Articolul CNA a aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 7 milioane de lei pentru ”corupere electorală pasivă” apare prima dată în Punctul pe i.
11:00
Datorită eforturilor procurorilor și polițiștilor de la Chișinău, a fost posibilă pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat în vârstă de 42 de ani, învinuit de omor intenționat comis cu deosebită cruzime. Mai exact, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, prin hotărârea recent pronunțată, i-a aplicat pedeapsa cu închisoare pe un termen de 18 ani, cu … Articolul Condamnat după ce ar fi omorât un bărbat și i-a aruncat corpul neînsuflețit de la etajul 9 al unui bloc locativ apare prima dată în Punctul pe i.
08:30
Ucraina cere Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să ia măsuri mai drastice împotriva Rusiei, pentru încercările sale de a provoca un accident cu radiaţii prin atacarea substaţiilor care sunt de importanţă critică pentru operarea centralelor electrice nucleare, potrivit Ukrinform. Declaraţia a fost făcută de ministrul ucrainean al Energiei, German Galuşcenko, la o întâlnire cu … Articolul Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. Ucraina cere AIEA să ia măsuri mai drastice apare prima dată în Punctul pe i.
08:30
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului între cele două ţări, relatează AFP. ”Lumea trebuie să reacţioneze. Pentru moment nu există o reacţie puternică”, deplânge într-un mesaj postat pe reţele … Articolul Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik apare prima dată în Punctul pe i.
08:30
Guvernul american a anunţat joi o serie de sancţiuni vizând aproximativ 50 de instituţii bancare ruseşti – cu scopul de a le limita ”accesul la sistemul financiar internaţional” şi a reduce finanţarea efortului de război rus în Ucraina, relatează AFP. Aceste sancţiuni – care vizează braţul financiar al gigantului rus al gazelor naturale Gazprom, Gazprombank – vizează … Articolul SUA sancţionează aproximativ 50 de bănci ruseşti apare prima dată în Punctul pe i.
08:20
Construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău este una dintre prioritățile candidatului Partidului Social Democrat la funcția de președinte al României, Marcel Ciolacu, în ceea ce privește relația cu Republica Moldova. Premierul a reiterat acest deziderat în cadrul evenimentului de lansare a noului tren electric, care va circula pe … Articolul Marcel Ciolacu anunță construcția liniei de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău apare prima dată în Punctul pe i.
08:20
Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, a discutat prioritățile și planul de acțiuni al Primăriei Chișinău pentru anul 2025 privind incluziunea refugiaților, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanța Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în Republica Moldova, reprezentată de Arefu Araki, Senior Development Officer, și Curnic Natalia. Dialogul a abordat domenii esențiale: educație, sănătate, servicii … Articolul Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, a discutat prioritățile și planul de acțiuni al Primăriei Chișinău, cu reprezentanța Înaltului Comisariat al UNHCR în R.Moldova apare prima dată în Punctul pe i.
08:10
Membrii misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile necesare pentru finalizarea celei de-a șasea evaluări a programului susținut de Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și evaluării a doua a programului susținut de Mecanismul de finanțare pentru … Articolul FMI și autoritățile Moldovei au ajuns la un acord la nivel de experți apare prima dată în Punctul pe i.
08:10
În cele 950 de secții de votare deschise pentru alegerile președintelui României în afara țării, începe procesul de vot. Cetățenii din Republica Moldova, cu cetățenie română, pot veni la vot în cele 59 de secții de votare, începând cu ora 12.00 și până la ora 21.00, transmite IPN. Cetățenii români cu drept de vot care … Articolul Alegeri în România // Astăzi începe votul pentru prezidențiale în străinătate apare prima dată în Punctul pe i.
Mai mult de 2 zile în urmă
16:20
Procurorii din cadrul Procuraturii mun.Chișinău, au obținut o sentință de condamnare în privința unui bărbat în vârstă de 42 de ani, originar din Ștefan Vodă, acuzat de șantaj. Conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 ani, cu executare. Instanța a mai dispus … Articolul Și-a șantajat fosta iubită, solicitând 1.000 de euro pentru a nu publica imagini intime. Inculpatul – condamnat la 6 ani de închisoare apare prima dată în Punctul pe i.
16:20
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe două mașini în valoare de circa 1,2 milioane de lei, săptămâna curentă, în cadrul cauzei penale ,,INTERPOL”, gestionată de Procuratura Anticorupție.  Bunurile sechestrate au fost o parte din mita plătită în schema de corupție pentru blocarea Notificărilor Roșii ale INTERPOL, iar în … Articolul ARBI a CNA a aplicat sechestre de peste 11 milioane de lei în dosarul „INTERPOL” apare prima dată în Punctul pe i.
15:10
Trei persoane au suferit intoxicații cu monoxid de carbon, iar două au decedat în urma nerespectării regulilor de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit. Cazul fatal a fost raportat în seara zilei de 20 noiembrie 2024, în nordul țării, în raionul Râșcani, satul Corlăteni. Conform datelor recepționate de la 112, la întoarcerea acasă, o femeie … Articolul Trei persoane au suferit intoxicații cu monoxid de carbon, iar două au decedat în urma nerespectării regulilor de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit apare prima dată în Punctul pe i.
15:10
Partidul Social Democrat European (PSDE) face apel către cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenie română să participe activ la alegerile prezidențiale și parlamentare din România, subliniind importanța acestor scrutinuri pentru viitorul relațiilor bilaterale și al parcursului european al Moldovei. „România este principalul nostru partener economic, avocatul nostru în parcursul european și un prieten de … Articolul PSDE îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să susțină PSD România la alegerile prezidențiale și parlamentare apare prima dată în Punctul pe i.
15:00
Nivel sporit de intervenție într-un liceu de pe strada Bulgară nr. 122 din municipiul Bălți, în urma unui incendiu raportat în după amiaza zilei de 21 noiembrie 2024. Mai multe echipaje au fost îndreptate la fața locului, pentru gestionarea eficientă a situație. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 13:37.Potrivit primelor informații, fum … Articolul Alertă la un liceu din Bălți. Au intervenit pompierii apare prima dată în Punctul pe i.
11:50
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât de puternică, cu rază lungă de acţiune, în cursul acestui război, relatează Reuters. Kievul nu a precizat … Articolul Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul apare prima dată în Punctul pe i.
11:40
Un bărbat, în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare pentru violență în familie care a cauzat decesul victimei, anunță Procuratura raionului Rezina. Sentința a fost pronunțată ieri, 20 noiembrie 2024 de Judecătoria Orhei, sediul Rezina. Potrivit acuzării înaintate de procurorii de la Rezina, în noaptea lui … Articolul Din gelozie, și-a băutut concubina până la moarte, iar pentru fapta comisă, va sta 13 ani după gratii apare prima dată în Punctul pe i.
11:40
Un alt șofer nu a ținut cont de recomandările Poliției și a derapat cu automobilul de pe traseu. Cu puțin timp în urmă, Poliția din Sîngerei a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe traseul R6, în apropierea satului Biliceniii Noi. Preliminar s-a stabilit că un Renault condus de un bărbat de 42 … Articolul Șofer la volanul unui Renault, a derapat de pe traseu tamponând-se într-un copac apare prima dată în Punctul pe i.
10:40
În luna octombrie, creditele noi acordate au constituit 6 925,9 milioane de lei, în creștere cu 10,2% față de septembrie. Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate rămân creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 53,8% în totalul creditelor oferite, transmite IPN. Banca Națională a Moldovei menționează … Articolul Creditele imobiliare dețin ponderea de 46% în totalul creditelor noi acordate persoanelor fizice apare prima dată în Punctul pe i.
10:40
Ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți anunță reținerea unui bărbat din nordul țării într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit diverse sume de bani pentru a determina persoane publice să favorizeze unii candidați la examenele pentru obținerea permiselor auto. Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul ar fi susținut … Articolul Bărbat din nordul țării, reținut de CNA și procurori apare prima dată în Punctul pe i.
10:30
Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a rămas fără pază de stat. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către serviciul de presă al instituției, transmite IPN. Veronica Dragalin a fost anunțată despre acest lucru pe data de 15 noiembrie, iar a doua zi i-a fost retrasă paza. Reprezentanții de la Procuratură au comunicat pentru … Articolul Veronica Dragalin a rămas fără pază de stat apare prima dată în Punctul pe i.
10:30
Evaluarea performanțelor ministerelor este constantă și, dacă va fi necesar, și alte portofolii vor fi schimbate. Declarația aparține prim-ministrului Dorin Recean, potrivit căruia, Guvernul a auzit vocea cetățeanului exprimată la alegeri și a analizat performanțele fiecărui minister în parte. Potrivit șefului executivului, deocamdată, nu există temei pentru demiterea ministrului economiei și digitalizării, Dumitru Alaiba. În … Articolul Dorin Recean: Când va fi necesar, și alte portofolii vor fi schimbate apare prima dată în Punctul pe i.
10:20
Un atac al Rusiei asupra oraşului Dnipro din centrul Ucrainei a avariat joi o întreprindere industrială şi un centru de reabilitare şi a provocat două incendii în oraş, au declarat autorităţile regionale, relatează Reuters. Guvernatorul regional Serhii Lîsak a declarat că serviciile de urgenţă lucrau în continuare pentru a verifica consecinţele atacului, după ce forţele … Articolul Atac rusesc în oraşul Dnipro, unde o fabrică şi un centru pentru persoane cu dizabilităţi au fost avariate apare prima dată în Punctul pe i.
10:20
Săptămâna aceasta în războiul din Ucraina accentul a fost pus pe rachetele americane care au fost trase în Rusia. Însă una dintre cele mai mari provocări rămâne aducerea unui număr suficient de soldaţi pe linia frontului, scrie Bloomberg. Când „Aviatorul” s-a alăturat efortului de război al Ucrainei în urmă cu câteva luni, i-a plăcut organizarea, … Articolul Brigada Milionarului. Ucraina găseşte cu greu soldaţi pentru a-i trimite pe front, dar abordarea unui om de afaceri consolidează lupta împotriva Rusiei apare prima dată în Punctul pe i.
10:10
Cu puțin timp în urmă, Poliția din Cantemir a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe traseul din localitatea Cîrpești. La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un Renault condus de un bărbat de 60 de ani, care avea ca pasageri o femeie și doi minori, a derapat de pe … Articolul Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a tamponat într-un copac, la Cantemir apare prima dată în Punctul pe i.
10:00
Pe parcursul ultimelor 24 de ore angajații și subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne au monitorizat situația din țară, odată cu instalarea codului galben de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Conform informaților distribuitorilor de energie electrică nu sunt înregistrate deconectări de la energie. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor în procesul tehnologic sunt antrenate 49 … Articolul Un camion și un autoturism în care se aflau doi copii minori, au derapat de pe traseu apare prima dată în Punctul pe i.
10:00
Î.M. Regia „Autosalubritate” informează că, activitatea de colectare a deșeurilor se desfășoară conform programului stabilit, fără a fi afectată de condițiile meteorologice nefavorabile. Astfel, 45 de autospeciale și aproximativ 120 de muncitori din cadrul secției de exploatare sunt pe teren, începând cu ora 5:00 dimineața. Aceștia își desfășoară activitatea în parametri normali, conform graficului stabilit, … Articolul Î.M. Regia „Autosalubritate”: Activitatea de colectare a deșeurilor nu este afectată de condițiile meteo apare prima dată în Punctul pe i.
20 noiembrie 2024
15:50
Doi minori de 13 și 14 ani sunt cercetați penal după ce au pătruns în curtea unei gospodării  și au răpit un Volkswagen, ulterior accidentându-l. Poliția a fost sesizată de către proprietar, care a comunicat că i-a fost răpită mașina din curte, aceasta fiind descuiată și cu cheile în mecanismul de pornire.  În cadrul măsurilor … Articolul VIDEO // Doi minori, cercetați penal după ce au pătruns în curtea unei gospodării și au răpit un Volkswagen, ulterior accidentându-l apare prima dată în Punctul pe i.
15:40
Promisiunile guvernării privind remanierile au fost mesaje emotive, bazate pe teama că Maia Sandu ar putea pierde în turul doi al alegerilor prezidențiale. Mai mult, demiterile operate de guvernare, în loc să reprezinte terapia de șoc promisă, s-au dovedit a fi doar schimbări de fațadă. Aceasta este opinia analistului politic Ion Tăbârță, exprimată într-un comentariu … Articolul Analistul politic Ion Tăbârță, despre remanierile guvernamentale: În loc să reprezinte terapia de șoc promisă, s-au dovedit a fi schimbări de fațadă apare prima dată în Punctul pe i.
15:00
În data de 20.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au … Articolul 90 de mandate de percheziții în România. Documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în R.Moldova, Ucraina și F.Rusă apare prima dată în Punctul pe i.
14:50
Șapte persoane, inclusiv patru funcționari publici, unul dintre ei fiind director adjunct al Agenții Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne (ARM) și trei reprezentanți ai unei companii, au ajuns pe banca acuzaților într-un dosar de escrocherie investigat de CNA și Procuratura Anticorupție. Acestea sunt învinuite de prejudicierea statului cu cca 4 milioane de lei. Potrivit … Articolul Șapte persoane, inclusiv un fost director adjunct al Agenții Rezerve Materiale a MAI, au ajuns pe banca acuzaților pentru prejudicierea statului cu cca 4 milioane de lei apare prima dată în Punctul pe i.
14:50
Reglementarea utilizării telefoanelor mobile în timpul orelor, dar și introducerea unui nou profil de studiu pentru clasele liceale sunt câteva dintre modificările care urmează a fi făcute la Codul Educației. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, un proiect de lege în acest sens.  Potrivit proiectului, elevii nu vor putea utiliza echipamente electronice de comunicație în timpul orelor, … Articolul Fără telefoane mobile în timpul orelor și introducerea unui profil general de studii în liceele cu o singură clasă apare prima dată în Punctul pe i.
14:50
La 20 noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat un ofițer superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă (prevăzută la art.324 alin. (1) din Codul penal).  Cauza penală a fost pornită în octombrie 2022 de către Centrul … Articolul Polițist din Hîncești condamnat la 3 ani de închisoare și amendă de 200.000 lei pentru corupere pasivă apare prima dată în Punctul pe i.
13:00
Edilul capitalei și președintele Partidului MAN, Ion Ceban, a anunțat astăzi începerea lucrărilor de reabilitare a Șoselei Hîncești, pe tronsonul cuprins între strada Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni. Acest proiect vizează modernizarea uneia dintre cele mai importante artere rutiere, cu o lungime de 3,4 km și 8 benzi de circulație, care conectează Capitala cu … Articolul Ion Ceban: Au început lucrările de reabilitare a șoselei Hîncești apare prima dată în Punctul pe i.
13:00
Cu valiza plină de țigări intenționa să plece în Marea Britanie. Cazul a fost documentat de polițiștii de frontieră din cadrul SPF Aeroport Internațional Chișinău, în coordonare cu funcționarii vamali, după ce au supus controlului de specialitate bagajele pasagerilor de la ruta “Chișinău-Londra”. În rezultat, în bagajul unei pasagere au fost depistate 90 pachete de … Articolul Și-a burdușit bagajul cu țigări, încercând să ajungă în Marea Britanie. Polițiștii de frontieră i-au stricat planurile apare prima dată în Punctul pe i.
12:50
Două cazuri de tentativă de mituire a agenților de patrulare, înregistrate astăzi. Primul caz a avut loc pe traseul M5, în apropierea localității Corlăteni, raionul Rîșcani. Un bărbat de 30 de ani, care conducea un Opel fără a avea permis și în stare de ebrietate (0,33 mg/l vapori de alcool în aerul expirat) a încercat … Articolul VIDEO // Două cazuri de tentativă de mituire a agenților de patrulare, înregistrate astăzi apare prima dată în Punctul pe i.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.