Încă o dronă a fost găsită în extravilanul localității Coșernița, raionul Criuleni
NewsMaker,
12 noiembrie 2024 17:00
O dronă a fost depistată în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, anunță oamenii legii. Incidentul a fost raportat de localnici, iar polițiștii au intervenit la fața locului. Zona în care a căzut drona a fost imediat izolată pentru siguranța cetățenilor, iar accesul publicului a fost restricționat. Toate serviciile specializate au fost mobilizate, inclusiv angajații […] The post Încă o dronă a fost găsită în extravilanul localității Coșernița, raionul Criuleni appeared first on NewsMaker.
• • •
Alte ştiri de NewsMaker
Acum 30 minute
21:40
Maia Sandu și Mark Rutte, întrevedere la Bruxelles: „NATO va continua să sprijine reziliența Moldovei” (FOTO) # NewsMaker
Președinta Maia Sandu, care se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, a fost la Cartierul General al Organizației Atlanticului de Nord, unde a avut o întâlnire cu secretarul general NATO, Mark Rutte. Șefa statului s-a adresat, de asemenea, Consiliului Nord-Atlantic, principala structură decizională NATO, formată din reprezentanții celor 32 de state membre, subliniind între […] The post Maia Sandu și Mark Rutte, întrevedere la Bruxelles: „NATO va continua să sprijine reziliența Moldovei” (FOTO) appeared first on NewsMaker.
Acum 2 ore
20:40
Două cămine studențești din R. Moldova vor fi reparate capital. Banca Mondială va investi 3,6 mln de euro # NewsMaker
Două cămine studențești – unul al Universității de Stat din Moldova, iar altul de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, vor fi reparate capital. Investițiile în valoare de 3,6 milioane de euro vor fi făcute de Banca Mondială în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). […] The post Două cămine studențești din R. Moldova vor fi reparate capital. Banca Mondială va investi 3,6 mln de euro appeared first on NewsMaker.
20:20
Val masiv de demisii la Curțile de Apel Bălți, Cahul și Comrat. Ce spune președintele CSM? # NewsMaker
Demisiile judecătorilor de la Curţile de Apel Bălţi, Cahul şi Comrat, depuse la începutul acestei luni, au fost aprobate pe 10 decembrie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Printre cei care au plecat se numără şi preşedintele interimar al Curţii de Apel Cahul, dar şi doi vicepreşedinţi interimari ai Curţii de Apel Bălţi. Pentru a […] The post Val masiv de demisii la Curțile de Apel Bălți, Cahul și Comrat. Ce spune președintele CSM? appeared first on NewsMaker.
Acum 4 ore
20:00
Săptămâna trecută au fost înregistrate patru cazuri de gripă sezonieră în Republica Moldova, fiind afectați copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani. Informațiile au fost raportate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) într-un comunicat din 10 decembrie. Potrivit ANSP, în perioada 2-8 decembrie, au fost înregistrate 4 662 de cazuri de infecții […] The post Patru cazuri noi de gripă în Republica Moldova. Ce spun experții de la ANSP appeared first on NewsMaker.
19:30
(VIDEO) Cui din Moldova nu i se va deconecta lumina, pentru ce UE alocă €50 mln și când vom primi compensații/ Știri NewsMaker # NewsMaker
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Echipamente de interceptare a dronelor din partea UE Explozie la Căușeni: o femeie a ajuns în reanimare Când ajung compensațiile pe card și la poștă? În continuare fără vize în UE A 12-a zi de proteste în Georgia: participanții au dat foc unui sicriu Cine […] The post (VIDEO) Cui din Moldova nu i se va deconecta lumina, pentru ce UE alocă €50 mln și când vom primi compensații/ Știri NewsMaker appeared first on NewsMaker.
19:00
Poliția din Edineț a făcut percheziții în 18 locații într-un dosar de corupere electorală. 4 persoane – reținute # NewsMaker
Polițiștii din Edineț, sub conducerea procurorilor, au efectuat pe 10 decembrie percheziții în 18 locații într-un dosar penal pentru corupere electorală. Patru persoane au fost reținute. Informațiile au fost raportate de către Procuratura Generală într-un comunicat. Potrivit materialelor cauzei, pe parcursul lui octombrie 2024, mai mulți suspecți, reprezentanți ai unor concurenți electorali, aflându-se în diferite […] The post Poliția din Edineț a făcut percheziții în 18 locații într-un dosar de corupere electorală. 4 persoane – reținute appeared first on NewsMaker.
18:30
R. Moldova va primi €50 mln din partea UE. Anunțul Ursulei von der Leyen după întâlnirea cu Maia Sandu # NewsMaker
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat pe 10 decembrie, după o întrevedere la Bruxelles cu președinta Maia Sandu, că Republica Moldova va primi 50 milioane de euro pentru susținerea reformelor și stabilitatea economică. Suma reprezintă ultima tranșă din pachetul de asistență macrofinanciară în valoare de 295 milioane euro, lansat în iulie 2022. […] The post R. Moldova va primi €50 mln din partea UE. Anunțul Ursulei von der Leyen după întâlnirea cu Maia Sandu appeared first on NewsMaker.
Acum 6 ore
17:50
(VIDEO) Deadpool și încă 300 de eroi. Cum un sculptor de 17 ani din Chișinău creează figurine unice din plastilină și câștigă bani # NewsMaker
Un locuitor al Chișinăului, Maxim Bivol, în vârstă de 17 ani, creează sculpturi unice din plastilină, inspirându-se din personaje din desene animate, jocuri și benzi desenate. Colecția sa numără deja peste 300 de lucrări, chiar dacă pentru realizarea unei singure figurine el poate lucra câteva săptămâni. Maxim își creează eroii în camera sa, la o […] The post (VIDEO) Deadpool și încă 300 de eroi. Cum un sculptor de 17 ani din Chișinău creează figurine unice din plastilină și câștigă bani appeared first on NewsMaker.
17:40
Atac asupra democrației românești? Ce s-a întâmplat cu alegerile prezidențiale din România și ce urmează # NewsMaker
România ar fi putut anunța, luni, 9 decembrie, despre alegerea unui nou președinte: în ajun, pe 8 decembrie, ar fi trebuit să se încheie al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Totuși, pe 6 decembrie, Curtea Constituțională (CC) a României a anulat rezultatele primului tur. La acel moment, în unele secții de votare procesul electoral era […] The post Atac asupra democrației românești? Ce s-a întâmplat cu alegerile prezidențiale din România și ce urmează appeared first on NewsMaker.
17:20
Dodon critică vizita Maiei Sandu la Bruxelles: „Să se ducă urgent la Moscova sau, măcar, să meargă la Kiev” # NewsMaker
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a publicat pe 10 decembrie un mesaj în care o critică pe președinta Maia Sandu pentru că se află într-o vizită de lucru la Bruxelles în acest moment, în contextul situației energetice incerte. În opinia socialistului, șefa statului ar trebui să plece la Moscova sau la Kiev […] The post Dodon critică vizita Maiei Sandu la Bruxelles: „Să se ducă urgent la Moscova sau, măcar, să meargă la Kiev” appeared first on NewsMaker.
17:10
Societatea civilă solicită Parlamentului măsuri urgente pentru susținerea Consiliului pentru egalitate # NewsMaker
De Ziua Drepturilor Omului, 10 decembrie, mai multe organizații ale societății civile au lansat un apel public către Parlamentul Republicii Moldova, cerând măsuri urgente pentru susținerea Consiliului pentru egalitate, o instituție fundamentală în protejarea drepturilor fundamentale și combaterea discriminării. Potrivit semnatarilor, lipsa resurselor financiare și a sprijinului legislativ riscă să submineze grav funcționarea Consiliului, afectând […] The post Societatea civilă solicită Parlamentului măsuri urgente pentru susținerea Consiliului pentru egalitate appeared first on NewsMaker.
16:30
Lansarea campaniei naționale “JUST TEST” dedicată Zilei Mondiale de combatere a SIDA! (1 decembrie) În contextul Zilei Mondiale de Combatere a SIDA, anunțăm lansarea campaniei naționale “JUST TEST”. Obiectivul campaniei “JUST TEST”:Campania este dedicată creșterii cererii și extinderii accesului pentru testarea la HIV. Sloganul campaniei: “Nu te lăsa dus de val!” 42 de organizații partenere […] The post Campania națională “JUST TEST” 2024 appeared first on NewsMaker.
16:20
Școlile din R. Moldova pot aplica pentru granturi de 36.000 de dolari. Activitățile elegibile # NewsMaker
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat lansarea Programului de Granturi Școlare, parte a Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP). Bugetul total al programului este de 4,32 milioane dolari americani, iar 120 de școli primare, gimnaziale și licee vor beneficia de granturi în valoare de 36.000 dolari fiecare. Programul își propune să sprijine proiecte ce aduc […] The post Școlile din R. Moldova pot aplica pentru granturi de 36.000 de dolari. Activitățile elegibile appeared first on NewsMaker.
Acum 8 ore
15:10
(VIDEO) Compensații de 334 mln, UE va ajuta la interceptarea dronelor, sicriu ars în Georgia/ Știri NewsMaker # NewsMaker
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Echipamente de interceptare a dronelor din partea UE Explozie la Căușeni: o femeie a ajuns în reanimare Сând ajung compensațiile pe card și la poștă? În continuare fără vize în UE Abonați-vă la canalul nostru de YouTube ca să aflați primii despre cele mai noi […] The post (VIDEO) Compensații de 334 mln, UE va ajuta la interceptarea dronelor, sicriu ars în Georgia/ Știri NewsMaker appeared first on NewsMaker.
14:30
Reintegrarea Transnistriei ar costa un miliard de dolari. Tiraspolul critică calculele financiare ale Chișinăului # NewsMaker
Vicepremierul Republicii Moldova, Oleg Serebrian, a declarat recent că reintegrarea regiunii transnistriene ar necesita o sumă estimativă de aproximativ un miliard de dolari. În același timp, oficialii de la Chișinău sunt optimiști și consideră că reintegrarea regiunii ar aduce beneficii economice semnificative într-un timp relativ scurt. Cu toate acestea, în Tiraspol asemenea calcule sunt privite […] The post Reintegrarea Transnistriei ar costa un miliard de dolari. Tiraspolul critică calculele financiare ale Chișinăului appeared first on NewsMaker.
Acum 12 ore
13:50
NewsMaker lansează talk show-ul „Real Politik” cu Daria Slobodcicova. Diseară discutăm despre TikTok și democrație # NewsMaker
Începând de astăzi, 10 decembrie, NewsMaker aduce în fața publicului un nou talk show politic – „Real Politic”, moderat de jurnalista Daria Slobodcicova. Emisiunea, difuzată în fiecare marți, de la ora 20:00, va aborda subiectele de actualitate din Republica Moldova și din lume, alături de invitați. Prima ediție promite o dezbatere captivantă despre influența TikTok […] The post NewsMaker lansează talk show-ul „Real Politik” cu Daria Slobodcicova. Diseară discutăm despre TikTok și democrație appeared first on NewsMaker.
13:40
(VIDEO) „Nu mai pot suporta”. Violența asupra femeilor, prin ochii unei artiste din Chișinău # NewsMaker
Pe 9 decembrie, la centrul Mediacor din Chișinău, a avut loc o expoziție de sculpturi realizată de artista Victoria Peev, care a prezentat și a povestit istoriile femeilor ce au devenit victime ale violenței. Artista creează sculpturi ale femeilor din hârtie kraft. Eroinele ei sunt victime ale violenței care au împărtășit clipele grele prin care […] The post (VIDEO) „Nu mai pot suporta”. Violența asupra femeilor, prin ochii unei artiste din Chișinău appeared first on NewsMaker.
13:20
Cum site-urile și canalele asociate cu Ilan Șor au lucrat în favoare lui Călin Georgescu # NewsMaker
România nu este singura atacată în acest „război hibrid”. Propaganda rusă are loc la nivel european, iar la începutul anului o agenție de stat din Franța a identificat-o în mai multe state europene acționând sub denumirea „Portal Kombat”. Influența s-a întins până la a acționa în 19 țări, scrie Digi24. Mijloacele de propagandă sunt extreme […] The post Cum site-urile și canalele asociate cu Ilan Șor au lucrat în favoare lui Călin Georgescu appeared first on NewsMaker.
13:10
„Comportament antistatal”. Radu Marian, după ce Ceban a acuzat PAS de potențiala situație energetică din țară # NewsMaker
Deputatul PAS Radu Marian îl acuză pe primarul de Chișinău, Ion Ceban, de „comportament antistatal” după ce a acesta a plasat pe seama guvernării responsabilitatea pentru potențiala situație energetică din Republica Moldova în cazul în care concernul rusesc Gazprom nu va mai livra gaze naturale în regiunea transnistreană, începând cu anul viitor. Totodată, parlamentarul a […] The post „Comportament antistatal”. Radu Marian, după ce Ceban a acuzat PAS de potențiala situație energetică din țară appeared first on NewsMaker.
12:40
La Chișinău va fi înfiinață o Bursă de Valori, în colaborare cu Bursa de Valori București, un proiect strategic anunțat de ministrul Economiei, Dumitru Alaiba. Statul va participa ca acționar, având astfel posibilitatea de a influența dezvoltarea acestei instituții financiare esențiale și de a susține consolidarea pieței de capital din Republica Moldova. Conform ministrului, această […] The post R. Moldova va avea propria Bursa de Valori, susținută de Bursa de Valori București appeared first on NewsMaker.
12:00
Dosarul președintei oficiului teritorial Ștefan-Vodă al ex-Partidului „ȘOR” – trimis în judecată. Anunțul procurorilor # NewsMaker
Cauza penală în care figurează președinta oficiului teritorial Ștefan-Vodă al ex-Partidului „ȘOR”, care este învinuită de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice din partea unui grup criminal organizat, a fost trimisă în instanța de judecată. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție (PA) într-un comunicat din 10 decembrie. Cauza penală a fost disjunsă în […] The post Dosarul președintei oficiului teritorial Ștefan-Vodă al ex-Partidului „ȘOR” – trimis în judecată. Anunțul procurorilor appeared first on NewsMaker.
11:50
Buzu a anunțat când vor începe să ajungă compensațiile la Poștă și pe card. 10% dintre solicitanți nu vor primi nimic # NewsMaker
Un număr de 634.000 de gospodării, ceea ce reprezintă aproximativ 90% dintre solicitanții eligibili, vor primi compensații la energie pentru luna noiembrie, conform declarațiilor ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Aceste compensații vor sprijini aproximativ 1,2 milioane de oameni. Compensațiile vor fi transferate pe cardurile bancare sau vor putea fi ridicate la oficiile poștale, […] The post Buzu a anunțat când vor începe să ajungă compensațiile la Poștă și pe card. 10% dintre solicitanți nu vor primi nimic appeared first on NewsMaker.
11:40
Vizita Maiei Sandu la NATO: președinta se va adresa pentru prima dată Consiliului Nord-Atlantic # NewsMaker
Președinta Maia Sandu, care se află într-o vizită la sediul NATO de la Bruxelles, se va adresa în premieră Consiliului Nord-Atlantic – organismul decizional aliat care reunește ambasadorii celor 32 de state membre ale blocului militar. Potrivit unui comunicat al NATO, șefa statului va fi primită la sediul Alianței de către secretarul general Mark Rutte […] The post Vizita Maiei Sandu la NATO: președinta se va adresa pentru prima dată Consiliului Nord-Atlantic appeared first on NewsMaker.
11:00
Conferință de presă susținută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, cu tema „Programul de compensații pentru sezonul rece 2024-2025”. Ministrul prezintă informații privind stabilirea valorii compensațiilor, tarifele compensate și alte detalii privind programul. *** De la lansarea programului în anul 2022, aproape 900.000 de gospodării au beneficiat de compensații la energie, ceea ce […] The post LIVE Alexei Buzu, despre programul de compensații pentru sezonul rece 2024-2025 appeared first on NewsMaker.
10:40
Deputații din Parlamentul Republicii Moldova au avut un salariu mediu lunar de 19.000 lei, la care se adaugă indemnizații și compensații, potrivit Raportului anual „Monitorizarea activității Parlamentului de legislatura a XI-a, august 2023 – iulie 2024”, prezentat de Asociația Promo-LEX pe 9 decembrie. Documentul analizează activitatea legislativului și formulează recomandări pentru îmbunătățirea procesului legislativ. Raportul […] The post Salariile deputaților în 2024: Cât câștigă lunar un ales al poporului appeared first on NewsMaker.
10:00
Calitatea aerului în Chișinău: Analizele realizate cu noul laborator mobil, confirmă încadrarea în limite normale (FOTO) # NewsMaker
Parametrii de calitate a aerului din centrul Chișinăului se încadrează în limitele admisibile, conform primelor analize realizate cu ajutorul laboratorului mobil pentru monitorizarea aerului, recent donat de România Agenției de Mediu a Republicii Moldova. Acest echipament de ultimă generație permite obținerea rezultatelor în doar o oră, marcând un progres semnificativ față de cele 24 de […] The post Calitatea aerului în Chișinău: Analizele realizate cu noul laborator mobil, confirmă încadrarea în limite normale (FOTO) appeared first on NewsMaker.
09:10
„Trebuie să fim pregătiți pentru cel mai rău scenariu”. Interviu cu Vadim Ceban: criza energetică, tarife, Transnistria și Gazprom # NewsMaker
În pragul iernii, brusc s-a aflat că Moldova se confruntă cu o criză energetică, deși autoritățile dădeau asigurări în septembrie că situația este sub control. Tariful pentru gaze a fost deja majorat, urmează creșterea tarifului pentru electricitate, iar peste o săptămână vom trăi din nou în regim de stare de urgență. Vadim Ceban, directorul interimar […] The post „Trebuie să fim pregătiți pentru cel mai rău scenariu”. Interviu cu Vadim Ceban: criza energetică, tarife, Transnistria și Gazprom appeared first on NewsMaker.
09:10
Republica Moldova va primi echipamente de interceptare a dronelor din partea UE. O decizie în acest sens a fost luată la Bruxelles, însă pentru a furniza echipamentul este nevoie de mai mult timp. Anunțul a fost făcut de către ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio […] The post R. Moldova va primi echipamente de interceptare a dronelor din partea UE appeared first on NewsMaker.
Acum 24 ore
08:40
NM Espresso: În Transnistria se introduce stare de urgență, Chișinăul se pregătește de blackout, iar Ceban elimină «mafia» de la Piața Centrală # NewsMaker
Stare de urgență în Transnistria Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a semnat un decret privind instituirea, pentru 30 de zile, a stării de urgență în economie din cauza riscului de sistare a livrărilor de gaze naturale. Parlamentul local urmează să aprobe documentul pe 11 decembrie. În această perioadă, toate întreprinderile din regiune vor trece la un regim special de activitate, iar în anumite domenii financiare și economice se vor introduce restricții, inclusiv asupra circulației mărfurilor și a mijloacelor financiare. Interviu […] The post NM Espresso: În Transnistria se introduce stare de urgență, Chișinăul se pregătește de blackout, iar Ceban elimină «mafia» de la Piața Centrală appeared first on NewsMaker.
9 decembrie 2024
23:40
Maia Sandu pleacă la Bruxelles. Se va întâlni cu noua conducere UE și secretarul general al NATO # NewsMaker
Președinta Maia Sandu va întreprindere, în perioada 10-11 decembrie, o vizită de lucru la Bruxelles pentru a se întâlni cu noua conducere a instituțiilor europene și secretarul general NATO, Mark Rutte. Informația a fost raportată într-un comunicat de către instituția prezidențială. Maia Sandu se va întâlni la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der […] The post Maia Sandu pleacă la Bruxelles. Se va întâlni cu noua conducere UE și secretarul general al NATO appeared first on NewsMaker.
Ieri
20:00
Daniel Vodă, după ce Ion Ceban a insultat jurnaliști: „Pericol direct pentru dreptul cetățenilor de a fi informați” # NewsMaker
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a publicat pe Facebook o postare despre insultele față de jurnaliști. Acesta consideră că atacurile la adresa jurnaliștilor sunt un semn al „lipsei de respect față de valorile democratice” și că ele legitimizează dreptul de a adresa vorbe murdare și altor profesii. Mesajul vine la scurt timp după […] The post Daniel Vodă, după ce Ion Ceban a insultat jurnaliști: „Pericol direct pentru dreptul cetățenilor de a fi informați” appeared first on NewsMaker.
19:30
(VIDEO) Mafia, la Piața Centrală, profesorii ies la protest, transporta droguri de 7,5 mln cu taxiul/ Știri NewsMaker # NewsMaker
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Ploi și lapoviță în toată țara Șapte ani de pușcărie pentru omul lui Șor Fostul președinte al Siriei a primit azil în Rusia Droguri de 7,5 mln de lei depistate în sac Un tânăr sculptor creează personaje unice din plastilină Nosatîi a explicat bubuitura auzită […] The post (VIDEO) Mafia, la Piața Centrală, profesorii ies la protest, transporta droguri de 7,5 mln cu taxiul/ Știri NewsMaker appeared first on NewsMaker.
19:10
Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova va organiza pichete la sediul Parlamentului în data de 13 și 19 decembrie. Acțiunile vor avea loc în contextul dezacordului față de majorările de salariu anunțate, pe care le consideră insuficiente. Federația Sindicală a Educației și Științei a decis să organizeze, în perioada 10-19 decembrie, o […] The post Profesorii din Republica Moldova vor picheta două zile Parlamentul: ce i-a nemulțumit appeared first on NewsMaker.
17:50
O femeie de 38 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs luni pe traseul Chișinău-Ungheni, în apropierea localității Rassvet din raionul Strășeni. Conform informațiilor furnizate de poliția din Strășeni, accidentul a avut loc atunci când un automobil de model „Peugeot”, condus de un bărbat de 36 de ani, a efectuat o manevră […] The post Accident fatal pe traseul Chișinău-Ungheni: O femeie de 38 de ani a decedat (FOTO) appeared first on NewsMaker.
17:40
Maia Sandu pleacă la Bruxelles. Se va întâlni cu noua conducere UE și secretarul general al NATO # NewsMaker
Președinta Maia Sandu va întreprindere, în perioada 10-11 decembrie, o vizită de lucru la Bruxelles pentru a se întâlni cu noua conducere a instituțiilor europene și secretarul general NATO, Mark Rutte. Informația a fost raportată într-un comunicat de către instituția prezidențială. Maia Sandu se va întâlni la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der […] The post Maia Sandu pleacă la Bruxelles. Se va întâlni cu noua conducere UE și secretarul general al NATO appeared first on NewsMaker.
17:20
„Surprinzătoare”. Reacția socialiștilor după declarațiile lui Ceban privind impunerea taxelor ilegale la Piața Centrală # NewsMaker
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) consideră „surprinzătoare” declarațiile primarului de Chișinău, Ion Ceban, privind impunerea de taxe ilegale comercianților de la Piața Centrală de către reprezentantul PSRM. Precizarea a fost făcută, pentru NM, de către purtătoarea de cuvânt a formațiunii, Carmena Sterpu, care a precizat că Primăria capitalei a demis directorul Pieței Centrale în […] The post „Surprinzătoare”. Reacția socialiștilor după declarațiile lui Ceban privind impunerea taxelor ilegale la Piața Centrală appeared first on NewsMaker.
17:20
„Poduri de cărți”: Scriitorii și elevii din Moldova s-au reunit pentru a promova lectura și dialogul cultural # NewsMaker
Șapte instituții școlare din UTA Găgăuzia au fost gazdele evenimentelor culturale „Poduri de cărți. Dialog prin literatură”. Proiectul, organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a adus împreună scriitori și elevi, construind punți de dialog prin literatură. Pentru mulți […] The post „Poduri de cărți”: Scriitorii și elevii din Moldova s-au reunit pentru a promova lectura și dialogul cultural appeared first on NewsMaker.
16:50
Rata inflației în Moldova: Riscuri externe și prognoze pentru 2025 de la guvernatoarea BNM Anca Dragu (VIDEO) # NewsMaker
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a declarat recent că inflația din Republica Moldova va rămâne, cel mai probabil, într-un interval de siguranță pe parcursul următorilor opt trimestre. Potrivit prognozei BNM, rata inflației este estimată să se mențină la aproximativ 5%, cu o marjă de variație de ±1,5 puncte procentuale. În cadrul podcastului […] The post Rata inflației în Moldova: Riscuri externe și prognoze pentru 2025 de la guvernatoarea BNM Anca Dragu (VIDEO) appeared first on NewsMaker.
16:30
(DOC) Krasnoselski a semnat decretul pentru a fi instituită „stare excepțională în economie” în regiunea transnistreană # NewsMaker
Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a semnat un decret prin care să fie instituită „stare excepțională în economie” pe teritoriul Transnistriei. Decretul a fost semnat pe 9 decembrie și trebuie să fie aprobat de parlamentul local. Potrivit decretului semnat de Krasnoselski, starea excepțională în economie va fi introdusă pe o perioadă de […] The post (DOC) Krasnoselski a semnat decretul pentru a fi instituită „stare excepțională în economie” în regiunea transnistreană appeared first on NewsMaker.
16:00
Șase jurnaliști ai publicației de investigație MeydanTV și un jurnalist independent au fost arestați în Azerbaidjan. Autoritățile îi acuză de „contrabandă cu valută”. Reținerile, care au avut loc pe 6 decembrie, sunt considerate de conducerea Meydan TV drept „ilegale și o represiune împotriva mass-media independentă”. Publicația a adăugat că, începând cu noiembrie 2023, zeci de […] The post Jurnaliști din Azerbaidjan, percheziționați și arestați. Au primit 4 luni de arest appeared first on NewsMaker.
15:50
O pensionară a decedat la o stație de transport public din Chișinău. Cazul a avut loc în data de 9 decembrie. Informațiile au fost confirmate, pentru NM, de către ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati. Oamenii legii au fost sesizați, printr-un apel la Serviciul 112, că la stația de […] The post O pensionară a decedat la o stație de transport public din Chișinău. Ce spune poliția? appeared first on NewsMaker.
15:20
„Măscărici, linge-***, alcoolici”. Reacții după ce Ion Ceban a insultat jurnaliști la ședința Primăriei Chișinău VIDEO # NewsMaker
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a insultat, în timpul ședinței serviciilor Primăriei din 9 decembrie, mai mulți jurnaliști și personalități publice pe care le consideră fideli partidului de guvernământ. Edilul a folosit în adresa lor etichetări precum „măscărici”, „linge-***” și „alcoolici”. Opt ONG-uri de media au publicat deja o declarație în care condamnă ofensele lansate de […] The post „Măscărici, linge-***, alcoolici”. Reacții după ce Ion Ceban a insultat jurnaliști la ședința Primăriei Chișinău VIDEO appeared first on NewsMaker.
15:10
(VIDEO) În Moldova va ninge, omul lui Șor riscă până la 7 ani de închisoare, Putin i-a acordat azil lui Assad/ Știri NewsMaker # NewsMaker
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Ploi și lapoviță în toată țara Șapte ani de pușcărie pentru omul lui Șor Fostul președinte al Siriei a primit azil în Rusia Un tânăr sculptor creează personaje unice din plastilină Abonați-vă la canalul nostru de YouTube ca să aflați primii despre cele mai noi […] The post (VIDEO) În Moldova va ninge, omul lui Șor riscă până la 7 ani de închisoare, Putin i-a acordat azil lui Assad/ Știri NewsMaker appeared first on NewsMaker.
14:50
În noul episod al podcastului „Sensul Banilor”, inițiat de Banca Națională a Moldovei și susținut de programul USAID „Reforme instituționale și structurale în Moldova,” s-a discutat despre inflație – ce trebuie să știm despre inflație și deflație, riscurile lor, dar și cum să păstrăm valoarea banilor când facem economii. Invitații acestei ediții sunt Anca Dragu, […] The post Podcastul „Sensul Banilor”: Despre inflație și cum să facem economii appeared first on NewsMaker.
14:50
Un taximetrist de 47 de ani a fost depistat în stare de ebrietate avansată pe strada Cartușa din orașul Durlești, în timpul unei verificări de rutină efectuate de polițiștii de patrulare în acest weekend. Conducând un autoturism marca Toyota și având trei pasageri la bord, șoferul a fost oprit de agenți după ce aceștia au […] The post Taximetrist, depistat în timp ce conducea în stare de ebrietate. Avea 3 pasageri appeared first on NewsMaker.
14:00
„De ce se tace?”. PAS susține că Primăria Chișinău riscă să piardă peste un miliard de lei # NewsMaker
Reprezentanții fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) au declarat, pe 9 decembrie, că Primăria capitalei riscă să piardă peste un miliard de lei. Potrivit fracțiunii, o companie îi invocă „un pretins prejudiciu, amenințând cu judecată internațională”. „Această situație este o consecință directă a gestionării defectuoase de către primarul general Ion […] The post „De ce se tace?”. PAS susține că Primăria Chișinău riscă să piardă peste un miliard de lei appeared first on NewsMaker.
13:50
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că, imediat după preluarea mandatului în ianuarie 2025, va emite un ordin prin care va pune capăt acordării cetățeniei copiilor născuți pe teritoriul Statelor Unite din părinți străini, relatează holod.media. În același timp, Trump a promis că va continua să colaboreze cu reprezentanții Partidului Democrat pentru a […] The post Donald Trump anunță eliminarea cetățeniei pentru nou-născuții imigranților ilegali appeared first on NewsMaker.
13:40
Patru miliardari ruși au încercat să obțină cetățenia R. Moldova, după declanșarea războiului în Ucraina. Investigație TV8 # NewsMaker
În ultimii ani, Republica Moldova a fost vizitată de mai mulți miliardari ruși, printre care Serghei Lomakin și Mihail Lobanov, cu un scop comun: obținerea cetățeniei moldovenești. Aceștia au încercat să dobândească cetățenia prin intermediul unei scheme ilegale de falsificare a certificatelor de naștere. Cel puțin asta arată o investigație jurnalistică publicată pe 8 decembrie […] The post Patru miliardari ruși au încercat să obțină cetățenia R. Moldova, după declanșarea războiului în Ucraina. Investigație TV8 appeared first on NewsMaker.
12:40
Activitatea Serviciului Vamal, afectată de probleme tehnice: procesarea traversării se face manual # NewsMaker
Serviciul Vamal a anunțat că, din cauza unor probleme tehnice apărute în sistemele IT utilizate, procesarea traversării frontierei pentru persoanele fizice se desfășoară temporar în regim manual. De asemenea, în unele posturi vamale, procesarea declarațiilor vamale este suspendată până la remedierea situației. Reprezentanții Serviciului Vamal au precizat că echipa tehnică lucrează intens pentru identificarea și […] The post Activitatea Serviciului Vamal, afectată de probleme tehnice: procesarea traversării se face manual appeared first on NewsMaker.
12:30
Ceban vrea o nouă conducere la Piața Centrală: „Acolo se instituie un fel de mafie care impune oamenii să plătească taxe nelegale” # NewsMaker
Pe 9 decembrie, primarul Ion Ceban a declarat că la Piața Centrală se impun „anumite taxe nelegale” pentru agenți economici și persoanele fizice. „Sunt presați, sunt impuși să achite pentru vânzarea pe teritoriul Pieței Centrale”, a adăugat Ceban. El a vizat Partidul Socialiștilor în declarațiile sale, solicitând ca „această mafie socialistă, în această săptămână, să […] The post Ceban vrea o nouă conducere la Piața Centrală: „Acolo se instituie un fel de mafie care impune oamenii să plătească taxe nelegale” appeared first on NewsMaker.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.