Inundațiile din Spania s-au soldat cu cel puțin 211 decese
Moldova1,
2 noiembrie 2024 14:40
Inundațiile de proporții care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puțin 211 morți, potrivit celui mai recent bilanț comunicat sâmbătă de premierul spaniol Pedro Sanchez, informează AFP.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 10 minute
20:10
Numărul moldovenilor care votează la parlamentarele din România, în continuă creștere: peste 77 de mii au votat deja # Moldova1
A mai rămas o oră până la închiderea secțiilor de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Până acum peste 77 de mii de moldoveni cu cetățenie română și-au exprimat votul la alegerile parlamentare din România. Conform datelor prezentate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în total, la cele 950 de secții de votare din străinătate, circa 710 mii de români din diaspora s-au prezentat până acum la urne.
20:10
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat duminică noul buget al țării, care include cheltuieli record pentru sectorul militar, în contextul asaltului continuu al Moscovei împotriva Ucrainei.
Acum o oră
19:40
VOX // Salariile în Republica Moldova sunt mici și nu acoperă cheltuielile. Ce venituri își doresc cetățenii # Moldova1
Câștigul salarial brut în trimestrul trei al acestui an a fost de peste 14.100 de lei. Potrivit Biroului Național de Statistică, este în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut cu doar 0,3 procente. Cele mai mari lefuri sunt încasate de angajații din domeniul informații și comunicații și activități financiare. Între timp, oamenii spun că nu prea sunt mulțumiți de veniturile pe care le au.
Acum 2 ore
18:50
Zelenski: Rusia încearcă să învingă Europa nu numai în Ucraina, ci și în Republica Moldova și Georgia # Moldova1
Rusia încearcă să învingă Europa nu numai în Ucraina, ci și în Georgia și Republica Moldova, aplicând diverse metode în acest scop, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o conferință de presă susținută cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, relatează Ukrinform.
18:50
Ministrul Afacerilor Europene din Franța: Integrarea Republicii Moldova în UE va aduce stabilitate și unitate pe continent # Moldova1
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va aduce stabilitate și unitate pe continent, a declarat Benjamin Haddad, ministru delegat pentru Afaceri Europene al Franței în cadrul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” de la Moldova 1. În acest context, oficialul a reafirmat susținerea Franței pentru aspirațiile europene ale țării noastre și a încurajat autoritățile de la Chișinău și cetățenii să continue progresele pe calea reformelor.
18:20
După decenii de muncă, lucrările de construcție a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel" se apropie de final # Moldova1
La 30 de ani de când a fost pusă și sfințită piatra de temelie, lucrările se apropie de mult așteptatul final la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel" a Mitropliei Basarabiei din sectorul Buiucani al Capitalei. Chipurile Sfinților din biserica neamului au prins culoare divină datorită mai multor echipe de zugravi, care pe parcursul anilor au pictat în smerenie și rugăciune.
Acum 4 ore
18:10
România își alege noul Legislativ: Peste opt milioane de români și-au exprimat dreptul la vot # Moldova1
Cele aproape 19.000 de secții de votare organizate în țară s-au deschis, duminică, la ora 7,00, peste 18 milioane de alegători fiind așteptați să decidă componența noului Legislativ pentru următorii patru ani, transmite Agerpres.
17:50
Alegeri parlamentare în România// Peste 65 de mii de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova # Moldova1
Moldovenii se numără printre cei mai activi alegători la parlamentarele din România. Conform Autorității Electorale Permanente (AEP), până la ora 17:30, peste 65.000 de cetățeni din Republica Moldova au votat în cele 59 de secții deschise pe teritoriul țării.
17:20
O consilieră din raionul Orhei - reținută după ce a fost prinsă beată la volan fără permis de conducere # Moldova1
O consilieră din raionul Orhei a fost reținută pentru 72 de ore după ce a fost prinsă beată la volan fără permis de conducere. Oamenii legii anunță că doar în ultimele 24 de ore, polițiștii din raion au intervenit în trei cazuri în care participanții la trafic au fost în pericol din cauza șoferilor iresponsabili care au decis să conducă în stare de ebrietate.
16:30
VOX // Moldovenii cu cetățenie română, prezenți la urne: au votat pentru o Românie europeană și prosperă # Moldova1
Moldovenii cu cetățenie română au mers și astăzi la secțiile de votare deschise în Republica Moldova pentru a-și exprima dreptul la vot pentru următoarea componență a parlamentului de la București. Oamenii spun că au votat pentru pace, democrație și pentru un viitor mai bun pentru ambele țări.
16:30
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, va efectua o vizită de lucru la Washington și în Raleigh, Carolina de Nord în perioada 2-9 decembrie. Potrivit agendei, la Washington, șeful diplomației de la Chișinău va avea întrevederi cu senatori și congresmeni, cu administratoarea USAID, Samantha Power, precum și cu oficiali din Departamentul de Stat.
16:20
Ploile torențiale au inundat duminică locuințe, întreprinderi și drumuri din cunoscuta insulă turistică grecească Rodos, forțând autoritățile să interzică temporar circulația vehiculelor, în timp ce furtuna Bora lovește țara pentru a doua zi, transmite Reuters.
Acum 6 ore
15:40
VOX // Locuitorii din Boșcana, Criuleni, la urne. Ce așteptări au oamenii de la viitorul primar # Moldova1
Locuitorii comunei Boșcana, din raionul Criuleni, își aleg astăzi un nou primar, în cadrul turului doi al alegerilor locale. Procesul de vot a început de dimineață, iar cei prezenți la urne au menționat că au optat pentru un viitor mai prosper și condiții mai bune de trai acasă.
15:10
Maia Sandu a discutat cu Salome Zurabișvili: Republica Moldova și Georgia împărtășesc aceeași aspirație pentru un viitor pașnic și prosper în UE # Moldova1
Republica Moldova și Georgia împărtășesc aceeași aspirație pentru un viitor pașnic și prosper în Uniunea Europeană, a declarat șefa statului, Maia Sandu, în urma unei discuții telefonice cu președinta Georgiei, Salome Zurabișvili. În context, Maia Sandu, a spus că admiră poporul georgian pentru curajul lor în apărarea democrației și a parcursului european.
14:50
Dansuri, bucate tradiționale și cele mai frumoase cântece la Festivalul Romilor din municipiul Soroca. Zeci de romi au prezentat cultura și tradițiile pe care le-au moștenit de la străbuni. Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului „Valorificarea potențialului socio-economic din zona de revitalizare urbană a municipiului Soroca", finanțat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Acum 8 ore
14:00
Botafogo Rio de Janeiro, club fondat acum 120 de ani, a cucerit în premieră Copa Libertadores. „O Glorioso” a învins – într-o finală jucată la Buenos Aires, în Argentina - o altă echipă braziliană, Atletico Mineiro din Belo Horizonte, cu 3:1.
14:00
Peste 44 mii de moldoveni cu cetățenie română au votat deja la alegerile parlamentare din România # Moldova1
Circa 44 de mii de alegători din Republica Moldova cu cetățenie română au votat până la această oră la scrutinul parlamentar din România în cele 59 de secții deschise în țara noastră. Acestea vor fi deschise astăzi până la ora 21.00. În total, la cele 950 de secții de votare din străinătate, peste 350 de mii de români din diaspora s-au prezentat până acum la urne.
13:50
„Prima Casă Plus” // Câte persoane și-au procurat locuințe în primele trei luni de la lansarea programului # Moldova1
În doar trei luni de la lansarea Programului Guvernului „Prima Casă Plus”, peste o mie de familii și-au cumpărat locuințe noi. Prețul acestora variază între 400 de mii și 2 milioane și jumătate de lei. Fiecare al nouălea beneficiar au ales să-și cumpere locuințele în orașele țării, restul - optând pentru mediul rural.
13:10
Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a numit „ilegitim” Guvernul țării sale și a declarat că nu va părăsi funcția atunci când mandatul său se va încheia, relatează Reuters. Declarația vine pe fondul unor manifestații cu mii de persoane în capitala Georgiei.
12:50
Conducerea țării de Ziua Națională a României: „Moldova și România, unite sub drapelul Uniunii Europene, vor fi mai puternice” # Moldova1
De Ziua Națională a României, autoritățile de la Chișinău au transmis mesaje de solidaritate și admirație pentru poporul de peste Prut. Președinta Maia Sandu a menționat într-un mesaj că în aceste vremuri „care pun la încercare democrația și valorile”, este important să ne sprijinim reciproc și să demonstrăm că „împreună suntem mai puternici”.
12:30
Trei persoane au murit, iar șapte au fost rănite în urma unui atac cu dronă în regiunea ucraineană Herson # Moldova1
Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte șapte au fost rănite într-un atac cu drone asupra unui microbuz în Herson. Oleksandr Prokudin, șeful Administrației militare regionale Herson, a anunțat despre tragicul incident pe Telegram.
Acum 12 ore
12:00
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 2 – 9 decembrie.
11:50
Noii lideri ai UE, Kaja Kallas și Antonio Costa, vizitează Kievul în prima lor zi de mandat # Moldova1
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, ambii recent numiți în funcție, au sosit duminică la Kiev pentru o vizită simbolică de susținere a Ucrainei, în prima zi a mandatului lor.
11:20
Circa 300 de blocuri din sectorul Rîșcani al capitalei au rămas fără căldură. Care este motivul # Moldova1
Aproximativ 300 de blocuri locative din sectorul Rîșcani al capitalei au rămas astăzi fără căldură și apă caldă, din cauza unei avarii la o conductă termică de pe strada Alecu Russo.
11:00
Aproximativ 250 de copii de la o grădiniță din Comrat beneficiază de condiții mai bune, după o renovare capitală a clădirii. Lucrările de renovare au inclus reparația acoperișului, izolarea termică a pereților exteriori ai clădirii și a podului, schimbarea ușilor interioare și exterioare, precum și instalarea unui sistem de încălzire. Acum, pe lângă confortul asigurat copiilor, administrația instituției preșcolare se bucură de economii la energia termică de 30 la sută.
11:00
Alegeri parlamentare în România// Peste 23 de mii de moldoveni cu cetățenie română și-au exercitat dreptul de vot în R. Moldova # Moldova1
Peste 23 mii de alegători din Republica Moldova cu cetățeni română au votat până la ora 11:00 la scrutinul parlamentar din România în cele 59 de secții deschise în țara noastră. În total, la cele 950 de secții de votare din străinătate, peste 200 de mii de români din diaspora s-au prezentat până acum la urne. Cei mai mulți în Marea Britanie, Germania și Italia.
10:50
Maia Sandu de Ziua Națională a României: „Moldova și România, unite sub drapelul Uniunii Europene, vor fi mai puternice” # Moldova1
De Ziua Națională a României, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de solidaritate și admirație pentru poporul de peste Prut. Ea a menționat că în aceste vremuri „care pun la încercare democrația și valorile”, este important să ne sprijinim reciproc și să demonstrăm că „împreună suntem mai puternici”.
09:40
Duminică, 1 decembrie, are loc turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Boșcana, raionul Criuleni și comuna Iliciovca, raionul Florești. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), procesul de vot decurge în regim normal.
09:00
1 decembrie – Ziua Națională a României. La parada de la București vor defila și militari din R. Moldova # Moldova1
Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României. Această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria țării, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918. Cu acest prilej, vor avea loc diverse manifestări în București și în întreaga țară.
08:30
Peste 15.000 de moldoveni cu cetățenie română au votat la alegerile parlamentare din România # Moldova1
Peste 15.000 de moldoveni cu cetățenie română au votat la cele 59 de secții deschise pe teritoriul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din România, până duminică dimineață, la ora 08:00.
08:10
Alegeri parlamentare în România// Peste 18 milioane de cetățeni, așteptați la urne pentru a-și alege parlamentarii din peste 8.000 de candidați # Moldova1
Cele aproape 19.000 de secții de votare organizate în țară s-au deschis, duminică, la ora 7,00, peste 18 milioane de alegători fiind așteptați să decidă componența noului Legislativ pentru următorii patru ani, transmite Agerpres.
Acum 24 ore
22:10
„Iubește-te”, spectacol despre demnitatea feminină și reziliența interioară, prezentat în nouă localități din țară # Moldova1
Demnitatea feminină și reziliența interioară sunt temele care au fost transpuse în scenă în nouă localități din țară, prin intermediul spectacolului „Iubește-te”, realizat în baza renumitei piese „Vocea umană” de Jean Cocteau și a versurilor poetei Radmila Popovici. Ultimul spectacol a avut loc la Sîngerei, iar echipa a reușit să se conecteze cu publicul și să atragă atenția asupra demnității drepturilor femeilor în comunitățile din Republica Moldova.
21:40
Campania de prevenire a risipei alimentare lansată de Asociația Obștească „Banca de Alimente” a culminat cu o colectă națională de produse alimentare. Astfel, 1500 de copii din țară, care au fost ambasadori în prevenirea risipei de alimente au adunat de la oamenii cu inimă mare produse alimentare neperisabile, fructe și legume, care ulterior se vor transforma în mese calde pentru peste 10 mii de beneficiari din cadrul cantinelor sociale, centrelor de plasament și celor maternale.
21:20
Pentru o zi au uitat de griji și probleme și au sărbătorit. Peste 100 de agricultori, conducători agricoli, combineri, mecanizatori și muncitori în domeniul agriculturii au fost premiați în semn de recunoștință pentru eforturile și realizările celor care muncesc pământul pentru a asigura hrană și resurse întregii țări. Chiar dacă a fost un an dificil pentru agricultori, aceștia nu renunță și speră că anul viitor le va aduce o recoltă mai bogată.
21:10
LIVE TEXT // Peste 14 mii 680 de cetățeni români au votat în secțiile din Republica Moldova până la ora 21.00 # Moldova1
În Republica Moldova alegătorii au ieșit la vot pentru alegerea reprezentanților din Parlamentul României. Cetățenii români pot vota pe parcursul a două zile: 30 noiembrie și 1 decembrie, în intervalul 7:00-21:00.
20:30
Atenție la escaladarea zonelor montane! Două persoane au fost surprinse de o avalanșă în zona Bâlea Lac din România # Moldova1
Doi turiști au fost surprinși de o avalanșă la Bâlea Lac, în munții Făgăraș. O femeie în vârstă de 49 de ani a fost complet acoperită de zăpadă, dar a fost salvată rapid de angajații cabanei din zonă și acum se află în afara oricărui pericol. Iar un bărbat, aflat la aproximativ 50 de metri mai sus, a fost doar parțial acoperit, dar a suferit o fractură la gleznă, transmite news.ro.
Ieri
20:10
30 de zile de arest pentru cele două persoane bănuite de sustragerea banilor de la cetățeni străini # Moldova1
Cele două persoane bănuite de escrocherie și spălare de bani în domeniul investițiilor pe diverse platforme create pentru a sustrage mijloace bănești de la alte persoane, în special din România, vor sta în arest 30 de zile, informează Inspectoratul General al Poliției.
19:50
Opt candidați originari din Republica Moldova luptă pentru un loc în Parlamentul României. Cine sunt aceștia # Moldova1
Cinci partide politice din România au pe liste candidați din Republica Moldova la alegerile parlamentare de peste Prut. Cursa electorală pentru un loc de reprezentant al diasporei în Parlament reunește în total opt candidați moldoveni.
19:40
Cele două persoane bănuite de escrocherie și spălare de bani în domeniul investițiilor pe diverse platforme create pentru a sustrage mijloace bănești de la alte persoane, în special din România, vor sta în arest 30 de zile, informează Inspectoratul General al Poliției.
19:30
Klaus Iohannis: Votăm pentru a rămâne o țară a libertății sau a ne prăbuși într-o izolare toxică # Moldova1
Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că alegerile prezidențiale și parlamentare sunt momente cruciale, care vor defini, mai mult decât la alte scrutinuri din trecut, direcția în care va merge România în următorii ani, transmite Agerpres.
19:20
Protestele nu contenesc în Georgia. Prim-ministrul georgian susține că guvernul nu va permite un maidan la Tbilisi # Moldova1
A treia seară consecutivă de proteste are loc la Tbilisi, Georgia, după ce guvernul pro-rus a anunțat suspendarea negocierilor cu Uniunea Europeană. Traficul pe bulevardul Rustaveli este din nou blocat, informează BBC.
19:20
Ucraina anunță că trei sferturi din aeroporturile sale civile au fost grav afectate de război # Moldova1
Cincisprezece aeroporturi civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat țara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Șmîgal, citat de Ukrinform.
18:30
Biatloniștii moldoveni au început noul sezon competițional, care este unul decisiv în vederea calificării la Olimpiada din 2026 # Moldova1
Pentru a obține calificarea la Olimpiadă la finalul acestui sezon, adică cu un an înaintea marelui eveniment, echipa națională a Republicii Moldova trebuie să se claseze cel puțin pe locul 20 în clasamentul pe națiuni. În acest caz, țara noastră va avea patru biatloniști calificați la Jocurile Olimpice din 2025 de la Milano și Cortina D'Ampezzo.
18:10
Primăria a aprobat un meniu unic pentru sezonul de iarnă-primăvară în grădinițele din capitală # Moldova1
Peste 32 de mii de copii înscriși în grădinițele din capitală vor beneficia de un meniu unic pentru sezonul de iarnă-primăvară. Această inițiativă este pentru a oferi copiilor o alimentație sănătoasă, echilibrată și adaptată nevoilor de dezvoltare.
16:30
La secția de votare deschisă în incinta Bibliotecii Naționale, din total celor 16 secții de votare din Chișinău, moldovenii cu pașaport românesc au votat activ de la primele ore ale dimineții. Majoritatea au spus pentru Moldova 1 că optează pentru o Românie cu un viitor prosper.
15:40
LIVE TEXT // Moldovenii cu cetățenie română votează la alegerile parlamentare din România # Moldova1
În Republica Moldova alegătorii au ieșit la vot pentru alegerea reprezentanților din Parlamentul României. Cetățenii români pot vota pe parcursul a două zile: 30 noiembrie și 1 decembrie, în intervalul 7:00-21:00.
15:40
De Ziua Națională a României, un contingent al Armatei Naționale va participa la parada militară de la București # Moldova1
De Ziua Națională a României, care este marcată pe 1 decembrie, un contingent al Armatei Naționale va participa la Parada militară de la București. Potrivit Ministerului Apărării, în acest an, formația Armatei Naționale este constituită din Grupul port-drapel, reprezentată de militarii din Compania Garda de Onoare, urmată de contingentul de pacificatori ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căști Albastre”, condus de locotenent major Cristina Dolgoruc.
15:00
În pragul sărbătorilor de iarnă, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vine cu recomandări pentru cetățeni privind amenajarea instalațiilor electrice de iluminat.
14:20
Premierul polonez Donald Tusk a declarat, sâmbătă, că primul tronson de fortificații cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia și Belarus este gata și că toate măsurile puse în aplicare de-a lungul acestor frontiere reprezintă o investiție în pace, potrivit agenției de presă EFE.
13:10
LIVE TEXT // Moldovenii cu cetățenie română sunt așteptați la vot timp de două zile la alegerile parlamentare # Moldova1
În Republica Moldova primii alegători au ieșit la vot pentru alegerea reprezentanților din Parlamentul României. Cetățenii români pot vota pe parcursul a două zile: 30 noiembrie și 1 decembrie, în intervalul 7:00-21:00.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.