Nereguli depistate de Promo-LEX în campania pentru turul doi: utilizarea abuzivă a resurselor administrative, implicarea bisericii și a sindicatelor în agitația electorală
Cel puțin opt cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative, fiind vizată Maia Sandu, inclusiv cazuri de implicare a bisericii în campania electorală, dar și a unor sindicate, fapt care este interzis de legislație - sunt câteva dintre neregulile semnalate de Asociația „Promo-LEX” în campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale. Potrivit Promo-LEX, în contextul desfășurării activităților de campanie electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, au fost observate activități de campanie negativă și dezinformare.„Au fost distribuite materiale de propagandă și mesaje menite să discrediteze atât pe Maia Sandu, cât și pe Alexandr Stoianoglo, prin flyere, spoturi video și afișe vandalizate. Pe lângă acestea, au fost semnalate incidente de agresiune verbală și fizică între susținătorii candidaților”, a mai semnalat asociația în raportul său.Totodată, Asociația Promo-LEX a semnalat discursul de ură și instigare la discriminare.„În perioada 7 – 24 octombrie 2024, au fost identificate cel puțin 42 de cazuri de discurs de ură și alte forme de manifestare a intoleranței. Dintre acestea, 41 de cazuri au avut loc în context electoral. Majoritatea cazurilor (31 de cazuri) au fost răspândite prin intermediul aplicațiilor mobile și rețelelor de socializare. Criteriile „apartenența politică”, „opinie” și „sex/gen” au stat cel mai des la baza discursurilor de ură, în perioada monitorizată. Bărbații (26 de cazuri) cu vârsta cuprinsă între 35 și 50 de ani (15 cazuri) au utilizat cel mai des discursul de ură. În această perioadă, cazurile de discurs de ură au luat forma promovării de stereotipuri, limbaj sexist, discurs homofob, promovarea și justificarea discriminării, precum și incitări la acțiuni violente”, spun reprezentanții Promo-LEX.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.