Expert economic: Anul 2024 ar putea fi caracterizat printr-o explozie a creditelor de consum
Liber TV,
1 noiembrie 2024 12:30
Anul 2024 va putea fi caracterizat printr-o explozie a creditelor de consum. În total, în cele trei trimestre ale anului curent, moldovenii au luat credite de circa 10 mlrd/lei. Până la sfârșitul anului, se vor lua credite de cel puțin 14 mlrd/lei. „În prezent, moldovenii se creditează de trei ori mai mult, ca volum de bani, față de acum doi ani. Oamenii își recapătă încrederea în sistemul bancar, după criza prețurilor din 2022 și 2023. Rada dobânzilor scade, iar oamenii încep a uita că au fost prețuri atât de mari”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 1 noiembrie, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”. Analizând numărul creditelor de consum oferite persoanelor fizice de către bănci, Veaceslav Ioniță a spus că în 2015 s-au acordat 45,4 mii de credite. În 2017 – 66 de mii de credite; 2019 – 91,4 mii; 2020 – 75,1 mii; 2021 – 132,2 mii; 2022 – 85,9 mii; 2023 – 123,3 mii; 2024, primele trei trimestre – 149,4 mii. „Doar în trimestrul III din acest an s-au luat 59 de mii de credite, în trimestrul II – 50,5 mii, iar în trimestrul I – 39,5 mii. Recordul precedent când s-au accesat cele mai multe credite, circa 40 de mii de credite, a fost în trimestrul II din 2021”, a spus Veaceslav Ioniță. Repartizând pe luni creditele de consum luate de la bănci de către persoanele fizice, în baza datelor din ultimii 15 ani, expertul a constatat că moldovenii merg la bănci după credite preponderent în lunile calde ale anului: iunie – 9,6%, iulie – 9,9%; august – 9,4%, septembrie – 9%, dar și în decembrie – 8,9%. Despre creditele noi de consum, economistul a declarat că în 2015 au totalizat 2,3 miliarde de lei (mlrd/lei). În 2019 – 6,2 mlrd/lei; 2020 – 5,6 mlrd/lei; 2021 – 9,7 mlrd/lei; 2022 – 6,8 mlrd/lei; 2023 – 9,5 mlrd/lei; 2024, trimestrul I – 2,6 mlrd/lei, trimestrul II – 3,4 mlrd/lei, iar în trimestrul III – 4 mlrd/lei. „În total, în cele trei trimestre ale anului curent, moldovenii au luat credite de circa 10 mlrd/lei. Până la sfârșitul anului se vor lua credite de cel puțin 14 mlrd/lei. În prezent, moldovenii se creditează de trei ori mai mult, ca volum de bani, față de acum doi ani. Oamenii își recapătă încrederea în sistemul bancar, după criza prețurilor din 2022 și 2023. Rada dobânzilor scade și oamenii încep a uita că au fost prețuri atât de mari. Anul 2024 va fi o explozie a creditelor de consum”, a declarat economistul. Cu referire la ponderea creditelor de consum în totalul cheltuielilor populației, analistul economic, fără a ține cont de cheltuielile pentru produse alimentare și băuturi, a menționat că în 2015, circa 5,9% din cheltuielile oamenilor erau acoperite din împrumuturi. În 2017 – 9,4%; 2019 – 12,1%; 2020 – 11,6%; 2021 – 18,3%; 2022 – 10,4%; 2023 – 12,9%; iar în trimestrul III din 2024, în valoare anuală, 14,7% din cheltuielile populației sunt acoperite din credite. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, mărimea medie a unui credit de consum în 2015 a fost de 50,9 mii/lei. În 2017 – 57,8 mii/lei; 2019 – 68,1 mii/lei; 2020 – 74,4%; 2022 – 77,9 mii/lei; 2023 – circa 77 mii/lei; iar în trimestrul III din 2024, în valoare anuală, mărimea medie a unui credit a fost de 67 mii/lei. Expertul, analizând presiunea creditelor de consum asupra bugetelor familiilor, a afirmat că în 2015 erau necesare circa 13,6 salarii lunare pentru ca o familie să întoarcă un credit de consum. În 2017 – 12,7 salarii lunare; în 2019 – 11,3; 2021 – 9,6; 2023 – 6,7; iar în trimestrul III din 2024, în valoare anuală – 5,7 salarii lunare pentru a acoperi un credit de consum. „În prezent salariul crește, valoarea creditelor rămâne practic aceeași. În prezent, de peste două ori este mai mică presiunea pe familii față de 2015. Veniturile sunt mai accesibile și le permite să acopere creditele. Creditele cresc deși încă dobânda este mai mare față de ceea ce a fost în 2021”, a afirmat expertul. Referindu-se la dobânda medie ponderată la credite de consum în lei, economistul a spus că în 2015 a fost de 5,5%. În 2017 – 9,9%. 2019 – 7,7%. 2021, trimestrul III – 4,6%, iar în trimestrul IV deja 9,2%. 2022, trimestrul IV – 16%. 2023, trimestrul I – 16,4%, iar în trimestrul IV deja 12,3%. 2024, trimestrul III – 10,5%. „Cred că până la sfârșitul anului dobânda va scădea sub 10%”, susține economistul. Vorbind de soldul creditelor de consum din bănci, analistul economic a declarat că în 2000 a fost de 100 mln/lei. În 2005 – 800 mln/lei. 2010 – 2,1 mlrd/lei. 2015 – 3,1 mlrd/lei. 2020 – 7,5 mlrd/lei. 2021 – 10,5 mlrd/lei. 2022 – 10 mlrd/lei. 2023 – 11,2 mlrd/lei, iar în 2024, trimestrul III – 13,9 mlrd/lei. „Până la sfârșitul anului, datoria moldovenilor față de bănci va ajunge 15 mlrd/lei”, a estimat analistul economic. Astfel, gradul de îndatorare al populației cu credite de consum, raportat la PIB, dacă în 2000 a fost de 0,4%; în 2005 – 1,8%; 2010 – 2,5%; 2015 – 2,1%; 2020 – 3,7%; 2021, trimestrul III – 4,4%; 2022 – 3,7%; 2023 – 3,7%, în 2024, trimestrul III a ajuns 4,4%. „În trimestrul IV, cel mai probabil se va ajunge la 4,5%. Recordul istoric va fi atins în trimestrul IV. Luând în calcul și celelalte tipuri de credite, imobiliare, pentru afaceri, de la companiile de microfinanțare, pe care le iau moldovenii, cel mai probabil gradul de îndatorare al moldovenilor va fi de 14%”, crede expertul. Cu referire la structura creditelor de consum, după termen, Veaceslav Ioniță a mai afirmat că până la un an reprezintă 3%; de la 1 an la 2 ani – 7%; de la 2 la 5 ani – 86,9%; iar peste 5 ani – 3,1%. „Analizând situația din 2020 și până în prezent, se observă o scădere a creditelor luate pe un termen de până la un an, de la 4,7% în primul trimestru din 2020, la 3% în trimestrul III din 2024. Ponderea creditelor de consum de la 1 la 2 ani a scăzut de la 10,6% în trimestrul I din 2020 la 7% în trimestrul III din 2024. Creditele luate pe o perioadă de peste 5 ani au scăzut de la 6,6% în primul trimestru din 2020 la 3,1% în trimestrul III al anului curent”, a afirmat Veaceslav Ioniță. În opinia sa, după o constrângere din cauza politici monetare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), când a fost descurajat consumul, inclusiv prin creditare, și încurajate economiile, în prezent se atestă o revenire a fenomenului creditării. „Dobânzile scad, iar moldovenii accesează tot mai multe credite. Moldovenii utilizează creditele de consum ca un mecanism de finanțare a necesităților casnice”, a conchis economistul.sursa: viitorul.org
Citeşte toată ştirea
• • •
Alte ştiri de Liber TV
13:50
Natalia Morari, fost candidat la alegerile prezidențiale, anunță că a pregătit un denunț pe numele procurorului general, Ion Munteanu, solicitând verificarea acțiunilor conducerii de vârf a țării pentru trădare de patrie, complot împotriva statului, finanțarea separatismului și corupere pasivă. Jurnalista spune că ne aflăm într-o perioadă istorică scurtă, dar absolut unică, în care putem rezolva problema divizării țării noastre în două părți. “În cazul încetării finanțării regiunii transnistrene de către Federația Rusă sub formă de livrări gratuite de gaze, autoritățile anticonstituționale ale regiunii separatiste vor fi nevoite să inițieze negocierile privind reunirea cu Republica Moldova. Ei pot cumpăra gazul de pe piață, problema este că rezervele lor valutare nu le ajung nici măcar pentru trei luni de importuri critice. Și acum Maia Sandu, Recean și Parlicov sunt îngrijorați că transnistrenii își vor epuiza toate rezervele valutare în trei luni și, până în aprilie, vor rămâne fără bani. Și noi încă suntem gata să-i subvenționăm! Este pur și simplu o diversiune de stat la cel mai înalt nivel”, a declarat Natalia Morari.Potrivit Nataliei Morari, în loc să profităm de această situație pentru reunificare, Maia Sandu și Guvernul vor să subvenționeze regimul separatist din regiunea transnistreană, blocând reunificarea.”Ce altceva este asta, dacă nu trădare de patrie?”, a conchis Morari.
13:40
Ore numărate au rămas până la inaugurarea Târgului de Crăciun şi aprinderea luminiţelor pe Pomul de iarnă din Piața Marii Adunări Naționale.Primăria Municipiului Chișinău anunță deschiderea Târgului de Crăciun și a Sărbătorilor de Iarnă 2025, pe 1 decembrie 2024, la ora 17:00.Evenimentul va include o serie de activități pentru întreaga familie, începând cu aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun, un moment special ce va aduce atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă.Evenimentul cultural va fi animat de mai multe formații artistice, printre care:- Orchestra Moș Crăciunilor- Capela Corală Academică „Doina”- Ansamblul de violoniști „Divertisment”- Corala „Vocile Primăverii”- Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol LapicusLa eveniment vor participa și ansambluri de copii și dansatori.Târgul de Crăciun va fi deschis între 1 decembrie 2024 și 15 ianuarie 2025, oferind vizitatorilor o gamă variată de produse tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.Programul diversificat va include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un spațiu special pentru întâlniri cu Moș Crăciun.Printre principalele atracții ale Târgului se numără patinoarul, caruselele, zonele de fotografii și multe altele.
13:00
A fost constituită Organizația Teritorială a Partidului MAN în municipiul Bălți, un centru regional de mare importanță pentru viitorul Republicii Moldova.Evenimentul, s-a desfășurat cu participarea președintelui MAN, Ion Ceban, membri ai echipei naționale și ai organizației locale din Bălți, alături de susținătorii formațiunii politice.În discursul său, Ion Ceban a evidențiat importanța acestei inițiative:„Republica Moldova are nevoie de o direcție clară și de oameni dedicați care să prioritizeze interesul național și a cetățenilor mai presus de orice. Partidul MAN își asumă responsabilitatea de a schimba situația din țară și de a reda cetățenilor încrederea într-un viitor mai bun.Trebuie să asigurăm fortificarea statutului special al municipiului Bălți ca și capitală de nord a țării. Acest statut trebuie să fie asigurat nu prin vorbe și declarații, ci prin norme legislative bine fundamentate. Sunt alte aspecte legate de redistribuirea veniturilor, care trebuie să fie corecte în raport cu Bălți.La fel, trebuie reconsiderate substanțial proiectele de infrastructură, proiectele și programele de suport economic, dar și cele sociale. Bălți, ca și alte municipii, trebuie să devină pol de atracție social-economică a țării”, a declarat Ion Ceban.În context, liderul MAN a subliniat că toți cetățenii care locuiesc în țară, indiferent de naționalitate, să nu cedeze în fața provocărilor și îndemnurilor la ură lansate de unii reprezentanți ai puterii.„Ceea ce este foarte important este ca, indiferent de încercările guvernării actuale de a dezbina poporul care locuiește pe teritoriul țării noastre, să rămânem uniți, să ne respectăm reciproc și să continuăm să muncim pentru a schimba viitorul Republicii Moldova cu adevărat în bine. Noi vrem ca copiii noștri să rămână acasă”.Organizația teritorială a Partidului Mișcarea Alternativa Națională din Bălți, condusă de Alexei Onoico, care a fost ales în unanimitate în funcția de președinte, a reconfirmat angajamentul de a contribui la succesul partidului în viitoarele alegeri parlamentare.În cadrul reuniunii, Alexei Onoico a evidențiat că acest efort colectiv va deschide drumul către implementarea obiectivelor ambițioase propuse de MAN, aducând schimbări concrete și beneficii reale în toate localitățile Republicii Moldova și în Bălți.„Împreună putem transforma viziunile noastre în realitate, având ca scop principal bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea orașului Bălți dar și a întregii țări”, a declarat a Alexei Onoico.Partidul Mișcarea Alternativa Națională își extinde prezența în raioanele țării, propunându-și să aducă schimbări concrete și să dezvolte fiecare sat și oraș prin proiecte eficiente.
11:20
Românii merg la al doilea rând de alegeri, pentru a-şi alege reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi în Senat, după ce acum o săptămână au mers la primul tur al alegerilor prezidenţiale.Peste două milioane de români au votat la alegerile parlamentare în primele patru ore. Comparativ cu 2020, numărul este mai mare cu peste 600.000 de alegători. Predomină mediul urban.În diaspora au votat peste 208 mii de alegători.Președintele României, Klaus Iohannis, a votat la Liceul Jean Monnet din Capitală.„Este un vot foarte important fiindcă în Parlament se votează legile din România, în Parlament se votează Guvernul. Este foarte important de ştiut cum să ne poziţionăm când venim la vot. Românii au ales calea euro-atlantică şi au ales-o bine şi suntem bine integraţi în Uniunea Europeană, suntem bine poziţionaţi şi foarte respectaţi în NATO. Dar ca să rămînă aşa trebuie să votăm aşa . În concluzie, poftiţi la vot. Eu am votat pentru o României europeană”, a declarat Iohannis, la ieşirea din secţia de votare.Marcel Ciolacu a votat în Buzău, acolo unde este și candidat pe listele PSD pentru europarlamentare.„Am votat ca România să fie în continuare şi în spaţiul Schengen şi-n Uniunea Europeană, şi în NATO. Eu cred că astăzi românii au de ales între stabilitate şi haos, între dezvoltare, mai ales pe fonduri europene şi o lipsă a fondurilor pentru pensii şi salarii. Cred că astăzi este o zi foarte importantă pentru noi, românii, să ne continuăm drumul european şi nord-atlantic. Este cel mai important lucru pe care îl avem de ales astăzi”, a declarat Ciolacu.
11:00
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, ea spunând că moldovenii iubesc România ca pe o soră mai mare.„1 Decembrie este o zi plină de semnificaţie pentru toţi cei care iubesc România. Noi, cei din Republica Moldova, iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare: pentru că avem aceleaşi rădăcini, aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă într-un viitor mai bun. Trăim vremuri care pun la încercare democraţia şi valorile noastre comune. România şi Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile.Dar fiecare încercare este şi un prilej de a ne sprijini reciproc şi de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici. Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova şi România, unite sub drapelul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună. La mulţi ani, România!”, este mesajul transmis de Maia Sandu.De Ziua Naţională a României au loc ceremonii militare şi religioase în majoritatea garnizoanelor din ţară. În Bucureşti, peste 2.500 de militari şi specialişti vor participa la Parada Militară, iar ziua se va încheia cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.
10:20
Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României. Această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria Țării, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.Pe 1 Decembrie românii de pretutindeni celebrează Ziua Națională a României, un moment încărcat de istorie și însemnătate. Data marchează Marea Unire de la 1918. Evenimentul a avut loc la Alba Iulia, unde Marea Adunare Națională a votat în unanimitate unirea necondiționată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.Decizia unirii Transilvaniei a venit într-un context istoric complex. În 1918, Basarabia a fost prima provincie care a decis unirea cu România, pe 27 martie, urmată de Bucovina, la 28 noiembrie. În aceeași linie, pe 1 decembrie, delegații românilor din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș au votat unirea, subliniind dorința de autonomie locală, egalitate între naționalități și respectarea drepturilor religioase. Hotărârea de la Alba Iulia a fost urmată de acțiuni rapide. Pe 11 decembrie 1918, Guvernul României a ratificat unirea, iar regele Ferdinand a promulgat decretul prin care actul unirii devenea oficial. Recunoașterea internațională a acestui proces a venit prin Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920, și alte acorduri internaționale.1 Decembrie a fost stabilită ca Zi Națională a României după Revoluția din 1989, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Legea prevede că această zi este sărbătoare publică și zi liberă pentru toți angajații din țară. Alegerea acestei date subliniază importanța actului unirii și semnificația sa pentru unitatea națională.În trecut, România a avut alte Zile Naționale, fiecare legată de momente istorice semnificative.• 10 mai (1866–1947): Aceasta era ziua în care prințul Carol I a depus jurământul ca domnitor al României. Ulterior, tot pe 10 mai, România și-a proclamat independența în 1877, iar în 1881, Carol I a fost încoronat ca rege. Din 2015, această zi a redevenit sărbătoare națională.• 23 august (1948–1989): În perioada comunistă, 23 august, a fost Ziua Națională, marcând momentul din 1944 în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste. Această zi simboliza, în viziunea regimului, începutul „revoluției populare”.Ziua Națională a României, sărbătorită pe 1 Decembrie, reprezintă un moment de mare importanță istorică pentru români. Aceasta marchează Marea Unire de la 1918, când toate provinciile istorice românești s-au unit într-un singur stat. Evenimentele organizate cu această ocazie reflectă atât respectul pentru trecut, cât și mândria națională.Ceremoniile includ parade militare impresionante, desfășurate în orașe precum București și Alba Iulia, unde participă forțe ale armatei și diverse instituții ale statului. În cadrul acestor manifestări sunt depuse coroane de flori la monumentele eroilor, iar slujbele religioase de tip „Te Deum” aduc omagiu celor care au luptat pentru unitatea națională.Pe lângă aspectele solemne, Ziua Națională este și o sărbătoare populară, adesea asociată cu spectacole de muzică tradițională și târguri cu bunătăți. Această zi este prilej de a savura preparate tradiționale, cum ar fi fasolea cu cârnați, sarmalele și cârnații, alături de vin fiert sau țuică. Atmosfera festivă unește comunitățile din toată țara.
19:30
Mâine, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba de mulțumire (Te Deum), la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”din Chișinău, alături de un sobor de preoți și diaconi.Conform dispozițiilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în această zi sfântă, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mănăstirești din țară și din diaspora, se săvârșește slujba de mulțumire pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului românesc, precum și pentru cinstirea eroilor care au făurit Marea Unire din 1918.“Vă așteptăm să fiți alături de noi, pentru a înălța împreună rugăciuni de recunoștință și pentru a celebra această zi istorică, care unește românii de pretutindeni în credință, iubire de neam și nădejde pentru un viitor binecuvântat! La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor!”, se arată în mesajul Mitropoliei Basarabiei.
19:10
Preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, răspunde afirmaţiilor prim-vicepreşedintelui USR Dominic Fritz, susţinând că social-democraţii s-au abţinut deocamdată să comunice pe acest subiect. "Adevărul este următorul - în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 de voturi faţă de doamna candidat", afirmă Romaşcanu."Co-partidul dezastrului din anii pandemiei, USR pe numele de famiglie, continuă seria măgăriilor încercând să pună pe piaţa publică informaţii false despre rezultatele renumărării. Ne-am abţinut până acum să comunicăm pe temă pentru a nu fi iarăşi acuzaţi de diverse de către adversari. Adevărul este următorul: în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 voturi faţă de doamna candidat", a scris, sâmbătă după-amiază, pe Facebook, Lucian Romaşcanu.El a adăugat că renumărarea continuă. "Toţi cei care vor să păstrăm ceea ce am dobândit în anii ce au trecut să meargă mâine la vot", a transmis el.Liderul PSD Buzău a menţionat că acesta "nu este mesaj de campanie decât în măsura în care ceea ce a generat răspunsul, vezi declaraţiile din presă, este campanie". Dominic Fritz susține că diferența dintre Lasconi și Ciolacu se măreștePrim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, sâmbătă, că în urma renumărării voturilor a reieşit în mai multe localităţi că voturi exprimate pentru alţi candidaţi au ajuns "în teancul" lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru Preşedinţia României. "Până în acest moment s-au renumărat în jur de 80 la sută din secţii, iar distanța între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu a crescut în urma acestei renumărări cu peste 1.700 de voturi", a afirmat el.Fritz a precizat că USR va face plângere penală la Olt, unde în urma renumărării voturilor a reieşit că peste 800 de buletine de vot au fost atribuite candidatului PSD, deşi oamenii au votat altceva. Fritz a făcut apel la partidele politice să transparentizeze procesul de renumărare a voturilor.
14:50
Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, a votat în orașul german Frankfurt pe Main. El candidează la funcția de senator pentru diaspora din partea Partidului Național Liberal (PNL). ”Am ales să votez la Frankfurt pentru că aici am cunoscut și eu ce înseamnă viața în diasporă, aici am trăit, studiat și lucrat mulți ani, orașul de care mă leagă multe amintiri și care îmi va rămâne mereu în suflet. Am votat pentru că îmi doresc ca românii din afara țării, să aibă în Senatul României un reprezentant care știe ce înseamnă viața departe de casă și deopotrivă care cunoaște și înțelege nevoile românilor din diaspora și din Republica Moldova. Vă îndemn pe toți să ieșim la vot, România are nevoie de un Parlament cu oameni corecți, demni, care să păstreze România ancorată în valorile europene și care să apere în același timp tradițiile și cultura noastră strămoșească”, a scris Adrian Dupu.
14:50
Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie.Potrivit municipalității, aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți: Orchestra Moș Crăciunilor Capela Corală Academică „Doina” Ansamblul de violoniști „Divertisment” Corala „Vocile Primăverii” Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.
14:40
„Într-un spectacol în care incompetența joacă rolul principal, Ministerul Energiei, sub bagheta marelui „magician” Victor Parlicov, a transformat gestionarea gazelor naturale într-un circ politic”. O spune fostul prim-ministru Vlad Filat, care a comentat criza energetică a Republicii Moldova. „Cum să distrugi strategia energetică a țării? După luni de lene și aroganță, Parlicov organizează o singură ședință, pe 6 august, ca să-și etaleze cunoștințele „aprofundate” despre piața gazelor. „Nu cumpărăm gaze acum, pentru că prețurile vor scădea miraculos.” De parcă piața gazelor e un joc de noroc, iar ministrul are mâna norocoasă. Adevărul e că „analizele fundamentale” ale ministerului, de fapt, nu erau nici măcar analize. Erau simple speculații prezentate ca adevăr absolut. Drept urmare, SA Moldovagaz a fost împinsă să cumpere gaze mai scumpe decât ar fi fost necesar doar pentru ca deciziile aberante ale ministerului să fie urmate. Dar cine trebuie să-și asume greșelile? Cine-i vinovat? Oricine, numai ministerul nu! Când ANRE majorează tarifele la gazele naturale pentru consumatori, magicianul Parlicov își scoate din joben o listă de vinovați: SA Energocom, SA Moldovagaz, piața globală, vremea rea, dar nicidecum propriile decizii. Ministerul, desigur, nu are nici o vină. Ei „fac politici”. Sau mai bine spus, politică de clan: înlăturarea conducătorilor incomozi și numirea vasalilor, fapt care a dus la crearea unui haos generalizat. Din culise: - În 2024, a fost organizată o singură ședință despre achiziția gazelor naturale.O singură ședință într-un an întreg! Bravo, domnule ministru pentru dedicația ta incredibilă. - Reprezentanții ministerului sunt în consiliile de administrare ale SA Moldovagaz și SA Energocom, dar insistă că „nu știau” ce se întâmplă. Cum să știe, dacă aroganța le blochează vederea și auzul? - Eficiența ședințelor este zero, pentru că „elita” ministerială refuză orice colaborare care nu îi aduce beneficii personale directe. Poate vom avea noroc și magicianul Parlicov își va pierde bagheta. Sau cel puțin iluzia”, a scris Vlad Filat.
14:40
„Șobolanii încep să fugă de pe corabia care se scufundă. Tot mai multe scheme ale PAS ies la suprafață pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare – ziua în care PAS va fi detronat de oamenii Moldovei”. Declarația aparține fostului procuror anticorupție, Victoria Furtună, care a comentat împrumutul BERD de peste 143 de milioane de euro pentru „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”. „Ministerul Energiei ia de la BERD un împrumut de 143,5 milioane de euro pentru „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”. Suma totală necesară pentru acest proiect este de 326 de milioane de euro, bani care, în mare parte, încă nu se știe de unde vor fi obținuți. Ni se prezintă, însă, ca un „bonus”, un grant de 40 de milioane de euro. Ceea ce nu ni se spune este că acești bani nici măcar nu vor ajunge la Chișinău. Vor reprezenta suma alocată pentru „experții de casă” selectați de BERD pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate. Cu alte cuvinte, BERD își va asigura un „otkat” de vreo 35% dintr-un împrumut pe care Republica Moldova va trebui să-l ramburseze, cu dobândă. Frumos, nu? Dar cine va răspunde pentru toate acestea? Nimeni! După alegerile parlamentare va veni o altă guvernare, cu alți miniștri. Doar noi vom rămâne cu datoriile, pe care va trebui să le plătim din salarii și pensii”, a declarat Victoria Furtună.
13:30
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, vorbește prima dată despre faptul că ar fi dispus să renunțe temporar la teritoriile pierdute dacă Ucraina ar intra în NATO, potrivit unui interviu acordat în exclusivitate pentru Sky News. Astfel s-ar încheia faza dură, ”fierbinte”, a războiului, transmite publicația britanică.În interviul acordat corespondentului Sky News, președintele ucrainean a fost rugat să comenteze informațiile apărute în presă potrivit cărora unul dintre planurile avute în vedere de președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, pentru a pune capăt războiului ar putea fi cedarea de către Kiev a teritoriului pe care Moscova l-a capturat în schimbul aderării Ucrainei la NATO, potrivit Sky News.Zelenski a a declarat că aderarea la NATO ar trebui să fie oferită părților neocupate ale țării pentru a se pune capăt „fazei fierbinți a războiului”, dar doar în măsura în care invitația NATO în sine recunoaște frontierele Ucrainei recunoscute la nivel internațional.El a părut să accepte că regiunile ocupate din estul țării nu vor face obiectul unui astfel de acord pentru moment, notează Sky News.„Dacă vrem să oprim faza fierbinte a războiului, trebuie să aducem teritoriul Ucrainei pe care îl controlăm sub umbrela NATO. Trebuie să facem acest lucru rapid. Și apoi, în ceea ce privește teritoriul ocupat al țării, Ucraina va putea să îl recupereze pe cale diplomatică”, a afirmat Zelenski în interviu.
13:30
Mâine, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba de mulțumire (Te Deum), la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”din Chișinău, alături de un sobor de preoți și diaconi.Conform dispozițiilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în această zi sfântă, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mănăstirești din țară și din diaspora, se săvârșește slujba de mulțumire pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului românesc, precum și pentru cinstirea eroilor care au făurit Marea Unire din 1918.“Vă așteptăm să fiți alături de noi, pentru a înălța împreună rugăciuni de recunoștință și pentru a celebra această zi istorică, care unește românii de pretutindeni în credință, iubire de neam și nădejde pentru un viitor binecuvântat! La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor!”, se arată în mesajul Mitropoliei Basarabiei.
11:30
Candidatul PSD pe diaspora, Iurie Ciocan, a votat la alegerile parlamentare din România. Acesta a venit la o secție de vot din Chișinău alături de mai mulți membri ai echipei sale. Iurie Ciocan a declarat că pașaportul românesc nu este doar un titlu de călătorie, ci este o dovadă a apartenenței la națiunea română.”Pentru noi, echipa PSD din Republica Moldova este o primă campanie electorală, prin care am demonstrat tuturor, inclusiv întregii Românii, că în Republica Moldova trăiesc români și acest pașaport nu este doar un titlu de călătorie, ci este o apartenență la națiunea română, avem aceleași drepturi, avem aceleași obligații ca și toți românii din toată Țara. Astăzi am venit la vot cu o parte din echipa noastră. În așa mod, vrem să dăm un mesaj societății - să ne mobilizăm, să venim într-un număr cât mai mare la alegeri, pentru că este foarte important să avem o voce, să arătăm că noi contăm, să arătăm că noi ne interesăm de politica din România și această politică se răsfrânge direct și asupra noastră”, a declarat Iurie Ciocan.Iurie Ciocan a îndemnat alegătorii din Republica Moldova să participe în număr cât mai mare la alegerile parlamentare din România.„Suntem cetățeni ai Uniunii Europene, suntem principalii promotori ai vectorului de integrare europeană a Republicii Moldova și nimeni nu ne poate opri pe această cale. Trebuie să ne apropiem cât mai strâns de România”, a conchis Iurie Ciocan.
11:30
Cu ocazia Zilei Naționale a României, duminică, 1 decembrie, se va desfășura, în Piața Arcului de Triumf din București, parada militară 2024. Evenimentul va aduce în același loc peste 2.000 de militari și specialiști din diverse structuri ale statului roman precum Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne sau Serviciul Român de Informații. Ziua Națională comemorează Marea Unire din 1918, un moment fondator al identității naționale. În 2024, parada militară din București va avea loc, conform tradiției, în Piața Arcul de Triumf, începând cu ora 10:00.Evenimentul aduce la un loc aproximativ 2.500 de militari și specialiști din diverse structuri ale statului român, printre care Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor și Autoritatea Vamală Română.Acestora li se vor alătura aproximativ 240 de militari din 17 țări aliate și partenere ale României, inclusiv din state precum SUA, Franța, Germania, Polonia și Marea Britanie.În plus, parada din 2024 va include o expoziție impresionantă de tehnică militară, cu peste 190 de mijloace tehnice, 45 de aeronave românești și străine, și 21 de echipamente utilizate de trupele aliate NATO prezente pe teritoriul României. Programul evenimentelor de Ziua Națională a României – 1 Decembrie06:00-11:00: Ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Necunoscut, Parcul Carol I.10:00: Parada militară în Piața Arcul de Triumf, cu participarea militarilor români și aliați, vehicule militare și demonstrații aeriene.11:30: Expoziție de tehnică militară în zona Arcului de Triumf, deschisă publicului pentru explorare și interacțiune cu specialiști.19:00-22:00: Retragere cu torțe pe un traseu impresionant, incluzând Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei și alte bulevarde centrale.
11:20
„Criza energetică la care suntem supuși în această iarnă, demonstrează încă odată cât este de important ca politicienii să fie trași la răspundere penală pentru promisiunile electorale neexecutate și cât de important este ca aceste promisiuni să fie reglementate în Codul Electoral și echivalate cu escrocherie”. O spune Victoria Furtună, fostă candidată la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și fost procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție. „Ne aducem aminte când în campania electorală din anul curent, prim-ministrul Dorin Recean făcea spumă la gură și promitea că prețul la gaze pentru cetățeni nu se va schimba, împărțea reviste și dorea să o mențină pe Maia Sandu la putere. Dar dacă cineva îi spunea atunci - domnule prim-ministru, fiți atent ce promisiuni faceți, pentru că veți fi tras la răspundere. Cu siguranță avea să se gândească dacă să fie complice la infracțiunea de delapidare de fonduri, escrocherie sau va dori să facă măcar ceva pentru cetățenii din țara noastră. Acum, să admitem că în 2024 intră în vigoare legea care îi atrage la răspundere pe astfel de politicieni, unde promisiunea electorală este echivalată cu escrocheria. Credeți că domnul Recean sau alți deputați sau funcționari care urmau să se ocupe de achiziția și transportarea gazelor dădeau promisiuni goale nouă, poporului? Vă asigur că se gândeau de 10 ori înainte de a vorbi”, a declarat Victoria Furtună într-un clip video.Potrivit fostului procuror, promisiunile electorale făcute până acum de guvernare privind reforma justiției, readucerea diasporei acasă, crearea locurilor de muncă, salarii și pensii sunt doar niște cuvinte goale spuse din pod.„Câteva miliarde de lei ne costă aceste minciuni, câteva miliarde de euro datorii pe care trebuie să le întoarcem noi și generațiile viitoare pentru creditele oferite pentru gazul scump pe care l-am cumpărat datorită acestei guvernări. Promisiunea electorală neexecutată trebuie să fie echivalată cu escrocheria și astfel vom asigura pe viitor o guvernare integră, care se va gândi la acest popor”, a conchis Furtună.
10:40
Moldovenii cu cetățenie română sunt așteptați sâmbătă și duminică la alegerile parlamentare din România. Cele 59 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova și-au început activitatea la ora 07:00. Românii urmează să aleagă 332 de deputați și 137 de senatori.La alegerile parlamentare din Romania, cetatenii romani din R. Moldova pot vota la cele 59 de secții de votare conform următorului program:- Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00;- Duminică, 1 decembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00.Ambasada României în Republica Moldova precizează că cetățenii români care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul României trebuie să facă dovada domiciliului în străinătate cu un document valabil al statului de reședință și să prezinte unul dintre următoarele documente de identitate românești aflat în termenul de valabilitate: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.Autoritățile române atenționează că nu se poate vota pe baza titlului de călătorie și nu pot fi folosite cărțile de alegător. Cetățenii sunt îndemnați să se asigure că au acte valabile în ziua alegerilor.În total, în afara României au fost deschise 950 de secții de votare.Alegerile parlamentare din 2024 vor stabili următoarea componență a Parlamentului României. Vor fi aleși 332 de deputați și 137 de senatori. Peste 6.330 de persoane candidează pentru o funcție de deputat sau senator, din partea a 31 de partide și a 19 organizații ale minorităților naționale.Optsprezece formaţiuni şi doi independenţi au intrat în cursa pentru noul Legislativ din partea diasporei.
10:30
Pe 30 noiembrie, creștinii ortodocși din România îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos și ocrotitorul spiritual al românilor.Ziua Sfântului Andrei, sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, este marcată de o serie de tradiții și obiceiuri străvechi, menite să aducă noroc, prosperitate și protecție în anul ce urmează.Sfântul Andrei a fost un pescar din Betsaida, Galileea, fratele lui Simon Petru, ambii devenind ucenici ai lui Iisus. Conform Evangheliei după Ioan, Andrei a fost inițial ucenic al lui Ioan Botezătorul, care l-a îndrumat spre Iisus, numindu-l "Mielul lui Dumnezeu". Andrei a fost printre primii chemați de Iisus să-l urmeze și a jucat un rol important în răspândirea creștinismului.După Înălțarea Domnului, tradiția spune că Sfântul Andrei a predicat Evanghelia în diferite regiuni, inclusiv în Sciția Minor (Dobrogea de astăzi). Aici, se spune că a întemeiat prima biserică creștină de pe teritoriul României și a convertit la creștinism numeroși localnici. De aceea, este considerat "Apostolul românilor" și ocrotitorul spiritual al țării.Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras, în Grecia, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută sub numele de "Crucea Sfântului Andrei", conform crestinortodox.ro.
Mai mult de 2 zile în urmă
18:30
După ce au fost aprobate noile tarife la gazele naturale furnizate de Moldovagaz, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a confirmat că urmează să fie revizuite și tarifele la energia termică, notează Radio Moldova.„Da, tarifele la energia termică urmează pentru că combustibilul care e utilizat la producerea energiei termice sunt gazele naturale. Asta înseamnă că, efectiv pe lanț, vor fi afectate sau vor fi atrase și întreprinderile din sectorul termo-energetic în vederea efectuării calculelor. Totodată, în cadrul întreprinderilor termo-energetice pe parcursul anului 2024 au fost acumulate devieri pozitive. Astăzi noi am aprobat prețurile reglementate pentru gazele naturale, urmează să inițiem discuțiile cu operatorii din sectorul termo-energetic ca să vedem un grafic deja de depunere a cererilor. Cert este că da, prețul la gaz influențează în tarife. Cu cât o să influențeze și când nu putem declara la moment. Nu există prevederi de urgentare a deciziei regulatorului, procesul va dura o anumită perioadă, în funcție de cum vin calculele, cererile. Nu pot zice exact, dar cel puțin 3-4 săptămâni”, a spus Alexei Taran.
16:50
Compensația la facturile pentru energie în noiembrie va varia între 300 și 800 de lei. Despre aceasta a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a prezentat, astăzi, programul guvernamental „Ajutor la Contor” în sezonul rece 2024-2025.“Ieri a fost ultima zi în care cetățenii au putut să se înscrie în sistemul de compensații, pentru luna noiembrie. În continuare ei pot face acest lucru.La momentul actual este vorba despre aproximativ de 703.000 de solicitanți în sistemul de compensații. Asta înseamnă că în prima lună, în noiembrie, avem 1 milion 442 mii de cetățeni moldoveni care potențial vor beneficia de compensații. Avem aproximativ 346.000 de solicitări care s-au înregistrat online și aproximativ 356.000 - realizate cu suportul asistenților sociali. La nivel de sursă de energie principală, solicitanții au indicat: -Combustibil solid - 310.000 de solicitanți, aproximativ 44% din toți solicitanții;- Gaze naturale - 228.000, aproximativ 32%;- Încălzire centralizată - 135.000, aproximativ 19%;- Electricitate - aproape 28.000 solicitări, 4%”, a declarat Alexei Buzu.Compensațiile pentru luna noiembrie vor fi disponibile la mijlocul lunii decembrie.„Vom aproba săptămâna viitoare un proiect prin care vom reglementa cum va fi stabilită compensația pentru luna noiembrie. Aceasta va varia între 300-800 de lei. Niciun cetățean, indiferent de tipul de energie cu care se încălzește, nu va primi o compensație mai mică decât 300 de lei”, precizează ministrul Muncii.
16:50
Curtea Constituțională a amânat vineri decizia privind validarea votului de la turul I al alegerilor prezidențiale pentru luni, 2 decembrie, ora 17,00. Ieri, CCR a decis renumărarea tuturor buletinelor de vot din turul 1 al alegerilor prezidențiale.Tot ieri, CCR a stabilit pentru astăzi un nou termen în dosarul privind confirmarea /validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin.Totodată, în ceea ce privește Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin (în Dosarul nr.3670F/2024), un nou termen a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.De remarcat că cererea către CCR a fost depusă de Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale. Terheș a fost ales europarlamentar în 2019 pe listele PSD, când partidul era condus de Liviu Dragnea.
16:40
Reprezentanții TikTok vor fi audiați marți în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor din Parlamentul European, a anunțat joi eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influențare de către rețeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidențiale din România."Mediul digital trebuie să fie unul sigur, lipsit de manipulări și ingerințe care să afecteze discursul civic și procesele democratice. În urma intervenției mele de ieri (miercuri - n.r.) în Parlamentul European, Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) a decis să organizeze marți, 3 decembrie, o audiere oficială cu reprezentanții TikTok. Tema va fi 'Îndeplinirea obligațiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluții"', a transmis Dan Nica pe pagina sa de Facebook.România a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigație formală asupra TikTok, platformă de socializare cu acționariat chinez, în baza regulilor comunitare privind social media. Joi, reprezentanții TikTok au spus că, până în prezent, nu au fost găsite dovezi ale unei "operațiuni de influență ascunsă" pe platformă, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidențiale din România și nici dovezi de influență străină.
15:30
Fosta candidată la prezidențiale, Victoria Furtună, a declarat că soluționarea problemei transnistrene nu trebuie să fie o prioritate absolută, ci mai degrabă crearea condițiilor pentru conviețuirea pașnică și interacțiunea constructivă între cele două maluri ale Nistrului.“Nu este nevoie să rezolvăm problema transnistreană! Trebuie să creăm condiții în care ambele maluri ale Nistrului să trăiască și să interacționeze împreună! Să fim sinceri! Când oamenii au stabilitate, un venit decent și înțelegerea că lucrăm împreună pentru a construi un stat în care există respect pentru opinii diferite, libertăți și drepturi, în care autonomia, cu propriile preferințe și obligații, este considerată normală, atunci problemele disputate se rezolvă. Se rezolvă, nu devin instrumente ale politicii și economiei subterane,” a subliniat Victoria Furtună.Ea a accentuat că stabilitatea și bunăstarea cetățenilor, alături de respectarea drepturilor și libertăților, sunt fundamentale pentru rezolvarea disputelor și pentru evitarea transformării acestora în instrumente politice sau economice subterane.
15:10
Magistrata Victoria Sanduța, demisă din sistemul judecătoresc din cauza unei postări critice la adresa Maiei Sandu, renunță la funcția de președintă a Asociației “Vocea Justiției”. Un nou președinte va fi ales pe data de 14 decembrie. În context, Victoria Sanduța a publicat un mesaj de recunoștință și încurajare a colegilor.”Am fost onorată să servesc această comunitate de la bun început, având privilegiul de a fi aleasă președinte și investită cu încrederea voastră – în capacitatea mea de a vă reprezenta cu demnitate și de a contribui la realizarea scopurilor noastre comune: promovarea statului de drept, a culturii democrației și apărarea independenței judecătorilor și autorității justiției din Republica Moldova.Acești ani au fost plini de provocări, dar și de realizări semnificative. Împreună, am inițiat proiecte inovatoare, am luat poziții ferme pentru apărarea independenței judecătorilor și am contribuit la schimbarea mentalităților în cadrul sistemului judecătoresc. Sunt convinsă că semințele plantate vor da roade frumoase, aducând schimbarea pe care noi toți, ca cetățeni, o așteptăm.Din păcate, în luna septembrie 2024, am fost eliberată din funcția de judecător printr-o decizie pe care o consider ilegală și profund nedreaptă, având în vedere întreaga mea activitate. Deși voi lupta pentru restabilirea dreptății, sunt conștientă că acest demers va dura timp. Îmi asum această luptă din orice poziție ulterioară, pentru că voi rămâne întotdeauna dedicată apărării dreptății.Totuși, cred cu tărie că un lider autentic știe când este momentul să se retragă, pentru a nu împiedica progresul. De aceea, am luat decizia de a mă retrage din Asociația „Vocea Justiției”, pentru a oferi posibilitatea alegerii unui nou președinte din rândul judecătorilor – o persoană care va continua cu demnitate și curaj misiunea noastră comună”, a scris Victoria Sanduța.
14:50
Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a fost obligat de instanță să-i achite văduvei agentului de securitate Igor Ciofu, ucis în timpul serviciului, aproape 4.384.000 de lei, cu titlu de indemnizație unică.Astfel, Diana Ciofu, care crește singură trei copii, va primi încă 200.000 de lei drept prejudiciu moral cauzat. Hotărârea a fost pronunțată joi, 28 noiembrie, de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, scrie anticoruptie.md.Atacul tragic a avut loc atunci când un cetățean din Tadjikistan, căruia i-a fost refuzat accesul în Republica Moldova, a deschis focul asupra polițistului de frontieră Serghei Muntean și agentului de securitate Igor Ciofu, ambii fiind uciși. Atacatorul, implicat anterior într-un caz de răpire în țara sa, a decedat ulterior la spital din cauza rănilor suferite în timpul capturării.Incidentul a generat demisii și sancțiuni în cadrul Poliției de Frontieră. Rosian Vasiloi, șeful instituției la acea vreme, a fost acuzat de neglijență în serviciu și a primit o mustrare aspră, pe care a contestat-o ulterior în instanță.
12:20
Alegerile parlamentare din România, care vor avea loc în acest weekend sunt decisive, inclusiv pentru viitorul Republicii Moldova. O spune candidatul PSD pe diaspora, Iurie Ciocan, care îndeamnă alegătorii să îl susțină în cadrul acestui scrutin. „Cine au fost deputații din Republica Moldova care ne-au reprezentat în actualul mandat la București? Sigur că nu-i cunoașteți pe toți, sunt 7. Și atunci de ce să alegem iarăși în orb și să dăm votul nostru unor candidați pe care nu-i știm și care nu ne știu? Eu am decis să candidez în Parlamentul României anume pentru a schimba această anomalie, ca românii din Republica Moldova să aibă pe cineva de-al lor, la care să poată apela, de la care să poată cere ajutor și care să înțeleagă problemele oamenilor de aici. Nu am de gând să mă mut la București. Voi rămâne acasă, ca să fiu mereu în contact cu oamenii de aici. Dar am nevoie de susținerea voastră, de votul românilor din Republica Moldova, ca să pot face ce v-am promis. Mizez pe pragmatismul și înțelepciunea fiecăruia dintre Dumneavoastră. Cu Doamne ajută”, a declarat Iurie Ciocan.
12:10
România este dispusă să ajute Republica Moldova în cazul unei crize energetice la fel cum a făcut-o și acum doi ani. Asigurările au fost date de ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru Agenția MOLDPRES.Ambasadorul României a precizat că orice criză energetică care va apărea în Republica Moldova va fi generată de Rusia.„Noi suntem pregătiți să venim în sprijinul Republicii Moldova, dacă va fi nevoie. Îndrăznesc să spun că orice criză energetică care ar putea să aibă loc, ea va fi generată de Rusia”, a declarat Cristian-Leon Țurcanu.Diplomatul român a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei și cetățenilor ucraineni, menționând că acesta afectează securitatea Republicii Moldova, României, dar și a întregului continent european.„Cred că cea mai bună măsură de a ne proteja este să ne creștem gradul de reziliență - Republica Moldova, România, dar și celelalte state din regiune”, a menționat ambasadorul.
11:40
Tariful gazelor naturale pentru consumatorii din R. Moldova se majorează până la 15,50 lei pentru un metru cub (fără TVA) sau 16,74 de lei, cu TVA. Prețul a crescut cu 3 lei și 62 de bani. Decizia a fost aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în cadrul ședinței din 29 noiembrie, în urma unei solicitări a S.A. „Moldovagaz”. În timpul ședinței Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Partidul Socialiștilor și simpatizanții săi au organizat un protest în fața sediului instituției. Manifestanții se opun propunerii de majorare a tarifelor la gazele naturale și cer demisia conducerii ANRE și a guvernării.
09:30
Curtea Constituţională a României urmează să discute astăzi, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule.Curtea Constituțională a luat decizia renumărării voturilor din țară şi străinătate în urma unei contestaţii depuse de europarlamentarul Cristian Terheş. Cei nouă judecatori ai Curtii au decis, in unanimitate, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot introduse în urne la alegerile de duminica trecută. Curtea se refera la voturile valabil exprimate, dar si la voturile nule inregistrate in primul tur al alegerilor prezidentiale."Voturi valabil exprimate pentru candidatul Ludovic Orban, la final, când s-a întocmit procesul verbal, voturile respective au fost alocate doamnei Lasconi. Acesta, bănuiesc, o fi motivul principal pentru care se solicită, remarcaţi, reverificarea şi renumărarea. Două versiuni ale aceluiaşi proces verbal. Unde unul are doamna Lasconi un anumit număr de voturi şi Orban un anumit număr de voturi, după care voturile de la domnul Orban se mută la doamna Lasconi", a declarat Cristian Terheş.Dacă acest lucru se dovedeşte a fi adevărat, Marcel Ciolacu ar putea accede în turul al doilea. Preşedintele PSD susţine însă că nu mai este interesat să candideze la președinție. Într-o postare pe o pagină de socializare acesta a declarat că dacă el va ajunge pe locul al doilea, în locul Elenei Lasconi, se retrage din cursa prezidenţială.
09:20
Zona pietonală din preajma Circului din Chișinău capătă o nouă viață datorită proiectului municipal de modernizare a trotuarelor de pe bulevardul Renașterii Naționale. „În prezent, echipele de muncitori aplică ultimul strat de asfalt pe trotuarele reamenajate. Fiind una dintre cele mai circulate artere pietonale din oraș, noile trotuare au fost proiectate pentru a asigura un confort sporit locuitorilor Capitalei”, a informat Primarul General, într-o postare pe rețelele sociale.Conform proiectului, adaugă edilul, lucrările mai au inclus înlăturarea stratului de asfalt vechi, montarea noilor borduri, compactarea fundației, extinderea spațiilor verzi și amenajarea suprafețelor cu pietriș și asfaltarea.În plus, și cele două stații de așteptare a transportului public au fost reamplasate strategic, creând o zonă unitară pentru deservirea călătorilor.
00:00
Deficitul de angajați din R. Moldova afectează și industria locală de cofetărie, inclusiv unul dintre cele mai emblematice branduri – „Bucuria”. Recent, consumatorii au semnalat că bomboanele din gama „Nunta”, vândute sub sigla „Bucuria”, sunt de fapt produse în Turcia, notează știri.md.Într-o reacție pentru Știri.md, directorul general al companiei „Bucuria”, Ecaterina Cechina, a explicat că producția anumitor bomboane este realizată de către un furnizor turc din cauza unui deficit masiv de forță de muncă la fabrica din R. Moldova.„Avem peste 200 de locuri de muncă vacante, iar cererea de pe piață, combinată cu concurența produselor de import, ne-a obligat să colaborăm cu producători străini”, a explicat Ecaterina Cechina.Directorul „Bucuria” susține că toate produsele importate respectă reglementările stricte privind transportul și depozitarea, fiind însoțite de documentele necesare care confirmă calitatea.Reacția conducerii companiei vine după ce o moldoveancă a criticat public, pe rețelele sociale, diferențele dintre bomboanele „Clepsidra”, produse în Moldova, și cele din gama „Nunta”, fabricate în Turcia.
21:40
Primarul General al Сapitalei, Ion Ceban a avut astăzi, 28 noiembrie, o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu.În cadrul dialogului, cei doi oficiali au discutat despre proiectele realizate la Chișinău cu sprijinul României, precum și despre parteneriatele solide pe care Capitala le are cu județele, orașele și localitățile din România. „Pe lângă proiectele de infrastructură pe care reușim să le realizăm la Chișinău, avem și activități comune în diverse domenii, unde facem schimb de experiență în educație, cultură, sănătate, administrație publică locală și altele”, a declarat Ion Ceban.La fel, Primarul General a menționat că municipalitatea își propune să dezvolte o colaborare frumoasă și să continue implementarea proiectelor comune în beneficiul cetățenilor.Totodată, cu această ocazie, Ion Ceban a transmis felicitări cu ocazia Zilei Naționale a României.
17:00
Curtea Constituțională a confirmat rezultatele scrutinului prezidențial și a validat alegerea doamnei Maia Sandu în calitate de Președinte al Republicii Moldova.Decizia a fost luată astăzi, 28 noiembrie, în cadrul ședinței Curții, ca urmare a examinării cererii Comisiei Electorale Centrale depuse în acest sens la 9 noiembrie curent.În conformitate cu prevederile legale, candidatul a cărui alegere a fost validată urmează să depună jurământul în fața Parlamentului și Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri.
16:40
“Devenim, pe zi ce trece, o țară în care dreptatea este amânată cu câțiva ani”. O spune fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, în contextul demisiei în masă de la Curtea de Apel Bălți. Potrivit Victoriei Furtună, din criză energetică, Republica Moldova traversează o altă criză, care deja va paraliza și justiția moldovenească pentru ani de zile. “Astăzi aflăm că Curtea de Apel Bălți rămâne fără magistrați. 15 judecători și-au depus cererile de demisie în ultimul moment, după ce au fost notificați, pe 7 noiembrie, despre începerea procedurii de vetting. Cel mai grav este că aceștia au aflat că partidul de guvernământ i-a vizat pentru a-i elimina cu orice preț, doar pentru a se putea lăuda în campania electorală pentru parlamentare”, a scris Victoria Furtună. Potrivit fostului procuror, aceasta este încă o dovadă că “actuala guvernare nu se gândește nici la viitorul de peste un an, nemaivorbind de generațiile viitoare, și folosește orice ocazie doar pentru a-și promova partidul și a obține voturile cetățenilor”.
16:40
Un accident teribil s-a produs pe un drum național din România, la ieșirea din localitatea Foltești, județul Galați, între un autocamion și un autoturism, ambele înmatriculate în Republica Moldova. În urma impactului, trei cetățeni moldoveni au decedat.Potrivit presei din România, autocamionul se deplasa din direcția localității Foltești, către localitatea Oancea, iar automobilul se deplasa din sens opus.La scurt timp, la fața locului au intervenit echipaje de la ISU, SMURD, câteva ambulanțe și Poliția Rutieră Galați.În urma accidentului, un bărbat și două femei din Republica Moldova, care se aflau în automobil, au decedat.Poliția Rutieră Galați face cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că victimele erau cetățeni ai Republicii Moldova. De asemenea, se menționează că Consulatul General al Republicii Moldova la Iași este în contact cu Poliția județului Galați. Conform procedurii, în următoarele clipe vor fi identificate și anunțate rudele victimelor din Republica Moldova.
15:00
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare, în cauza penală de acuzare a unui actual deputat în UTA Găgăuzia, de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pretinsă asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău.Urmărirea penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, cauza penală fiind sub conducerea Procuraturii Anticorupție.Potrivit probatoriului administrat, inculpatul, în perioada octombrie 2019-august 2021, a pretins și a primit, în trei tranșe, de la denunțător, care avea un interes direct în obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile în cadrul unei cauzei civile, mijloace bănești în sumă totală de 12 000 de euro, susținând că, prin intermediul altor persoane, are influență asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în care denunțătorul avea calitatea procesuală de pârât. În rezultat, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.Astfel, prin sentința din 26 noiembrie 2024, instanța de judecată a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă de 175 000 de lei. În același timp, instanța a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 240 910 de lei (echivalentul a 12 000 de euro), în folosul statului, ca și bunuri rezultate din săvârșirea infracțiunii.Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.
15:00
Astăzi, 28 noiembrie, este ultima zi în care moldovenii pot depune cereri pentru a beneficia de compensațiile la energie aferente lunii noiembrie. Cei care doresc să primească acest ajutor trebuie să se înscrie pe platforma compensatii.gov.md.Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, până în prezent au fost depuse peste 645 de mii de cereri, dintre care peste 300 de mii au fost completate cu ajutorul registratorilor.Pentru a beneficia de ajutor la contor pentru luna noiembrie, cetățenii trebuie să se înscrie pe platforma compensatii.gov.md până astăzi, 28 noiembrie.În timpul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, însă compensațiile nu vor fi acordate retroactiv pentru lunile anterioare. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.
15:00
Prețul la gaz se majorează cu 27% de la 1 decembrie 2024. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noul proiect de hotărâre pe care îl va examina vineri, 29 noiembrie. În acest sens, urmează a fi aprobat un tarif de 15 lei și 50 de bani pentru un metru cub de gaze pentru consumatorii casnici, fără TVA, ceea ce înseamnă că tariful din factură va ajunge la 16 lei și 70 de bani, TVA inclus. Noul preț este mai mare cu peste 3,5 lei față de actualul tarif. Întreprinderea „Moldovagaz” a solicitat un tarif de peste 16,3 lei, fără TVA.
14:00
Curtea Constituțională din România a amânat pentru vineri atât o decizie privind validarea rezultatului turului 1 al alegerilor prezidențiale, cât și o decizie privind cererea de anulare a rezultatului alegerilor în turul 1, a anunțat oficial CCR. De asemenea, CCR a cerut Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea tuturor voturilor, pe baza cererii lui Cristian Terheș, potrivit informațiilor G4Media.Reamintim că Elena Lasconi (USR) s-a clasat pe locul 2 și a intrat în turul secund după ce l-a depășit pe Marcel Ciolacu (PSD) cu 2.740 de voturi. Pe primul loc s-a clasat detașat candidatul independent Călin Georgescu.”E aproape imposibil ca BEC să facă până mâine renumărarea, dat fiind că e vorba despre 9,4 milioane de voturi. Asta înseamnă că e posibilă o nouă amânare”, a declarat pentru G4Media o sursă oficială.Decizia de renumărare a tuturor voturilor se bazează pe cererea candidatului Cristian Terheș, care a susținut că în câteva secții au existat corecturi la numărul voturilor pentru Ludovic Orban. E vorba despre corecturi care au dus la scăderea voturilor pentru Ludovic Orban de la 35 la 1 sau de la 58 la 1, potrivit informațiilor G4Media.
13:40
Dacă livrările de gaze către Moldovagaz vor fi întrerupte, Republica Moldova va fi nevoită să procure energie electrică în regim de urgență de pe piețele externe. Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, un astfel de context ar determina o creștere semnificativă a prețului energiei electrice cu circa 50%.„În loc de 2,50 lei, ne-am putea aștepta la un tarif de aproximativ 3,50 lei. Este o creștere semnificativă, dar trebuie să ținem cont că în tariful final nu este inclus doar prețul de achiziție a energiei electrice. Sunt incluse și alte componente, precum energia produsă de CET-uri sau din surse regenerabile”, a declarat Parlicov în cadrul unei emisiuni televizate.În prezent, tariful la energia electrică în R. Moldova este de aproximativ 2,50 lei per kilowatt-oră. Deși ministrul nu consideră că acesta se va dubla, în scenariul unui preț de 150 de euro pe megawatt-oră pentru energia achiziționată de pe piețele externe, tariful final ar putea crește cu până la 50%.
11:00
Creștinii ortodocși de stil vechi încep astăzi Postul Crăciunului. Acesta îi pregătește pentru marea sărbătoare a Nașterii lui Isus Hristos, informează MOLDPRES. Postul Nașterii Domnului este de asprime medie. Timp de șase săptămâni, credincioșii nu vor mânca ouă, carne și lactate. În zilele de sâmbătă și duminică, precum și în zilele de mare sărbătoare, creștinii au dezlegare la untdelemn, vin și pește.Totodată, preoții spun că bătrânii, copiii și cei bolnavi sunt scutiți de rigorile unui regim exclusiv vegetal.În perioada postului este bine sa fie evitate situațiile conflictuale sau discuțiile în contradictoriu, precum și se cere iertarea tuturor celor care v-au supărat și pe care i-ați supărat, astfel eficiența postului fiind cu mult mai mare.Spre deosebire de Postul Paștelui, care este un post aspru, pentru că, înainte de Înviere, ne amintește patimile lui Hristos, Postul Crăciunului este o bucurie: bucuria întâlnirii cu Pruncul Iisus, începutul mântuirii noastre.Acest post ne amintește și de călătoria pe care au săvârșit-o magii din Persia, care au venit să se închine Împăratului Lumii, fiind ghidați de steaua strălucitoare care a apărut atunci pe cer.Postul va dura până la 6 ianuarie, iar în ajunul Crăciunului, credincioșii nu vor mânca nimic până după-amiază, astfel încât să întâmpine Nașterea Domnului curați sufletește și trupește.
10:30
15 judecători de la Curțile de Apel Bălți, Cahul și Comrat au decis să plece din funcții. Cererile de demisie au fost deja depuse și urmează să fie examinate la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) programată pentru ziua de luni, 2 decembrie. Se întâmplă după ce au fost notificați pe 7 noiembrie despre începerea procedurii de vetting. În lista publicată de CSM figurează 12 magistrați de la Curtea de apel Bălți printre care vicepreședinții interimari Adriana Garbuz și Gheorghe Scutelnic, președintele interimar și un judecător de la Curtea de Apel Cahul și un judecător de la Curtea de Apel Comrat.
09:50
Preşedintele Klaus Iohannis convoacă o şedinţă de urgenţă la Cotroceni, pentru a analiza riscurile la adresa securităţii naţionale în contextul alegerilor prezidenţiale. Întâlnirea CSAT este programată astăzi şi are loc pe fondul unui prim tur surprinzător, câştigat de candidatul independent, Călin Georgescu, care a obţinut aproape 23% din voturi. Preşedintele României, Klaus Iohannis, cheamă în şedinţă premierul, şeful Serviciului Român de Informaţii şi miniştrii Apărării de Interne şi Justiţiei, pentru a analiza posibile riscuri la adresa securităţii naţionale în alegerilor prezidenţiale din acest an. O şedinţă importantă CSAT,care începe la ora 16:00 şi are loc la palatul Cotroceni.O şedinţă, care vine de astfel, în contextul în care primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat de un independent, Călin Georgescu, a reuşit să obţină aproape 23% din voturile românilor şi a făcut o campanie electorală în social media, mai exact, pe platforma TikTok. Ministrul Economie, Radu Oprea, susţine că este o şedinţă foarte importantă, necesară şi că a văzut în ultimele două săptămâni, felul în care această platformă şi felul în care social media a influențat rezultatul alegerilor din ţara noastră.Pe de altă parte, luni, administraţia prezidenţială a informat că preşedintele Klaus Iohannis nu a primit niciun fel de informaţie de la instituțiile statului, cu privire la riscuri de influenţare a alegerilor prezidențiale de la noi din ţară.Însă, au fost făcute sesizări şi la nivel european. Consiliul Naţional al Audiovizualului a sesizat Comisia Europeană cu privire la această platformă, iar liderul formaţiunii publice l-a chemat pe şeful TikTok să dea explicaţii în plenul Parlamentului European, cu privire alegerile prezidenţiale de la noi din ţară. CCR discută două cereri de anulare a alegerilor prezidenţialeTotodată, Curtea Constituţională este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12 în urma alegerilor de duminică, cu 1,04% din voturi, respectiv 0,16%.din voturi.CCR are pe ordinea de zi a şedinţei de joi, de la ora 11.00, cererile de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale depuse de Sebastian Constantin Popescu şi de Cristian Terheş, dar şi ”Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”. Ulterior, la Palatul Cotroceni are loc şedinţa CSAT privind posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.
19:00
Aderarea completă a României la Spaţiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor din statele membre ale Uniunii Europene (COREPER), a anunţat premierul român Marcel Ciolacu, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook.„Două vești excelente pe ziua de azi:- aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor din statele membre ale Uniunii Europene (COREPER).- românii vor călători fără vize în SUA de anul viitor, după ce Departamentul de Stat a confirmat că nivelul ratei de refuz a vizelor SUA pentru români a coborât sub pragul de 3%, ajungând la 2.61%.De aceea, trebuie să fim atenți la votul de la alegerile parlamentare din 1 decembrie, ca România să nu ajungă pe o pantă periculoasă!”, scrie Ciolacu pe Facebook.Vestea a fost o confirmată și de Klaus Iohannis, printr-o postare pe rețeaua X.„Un moment important azi pentru România. Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. Consiliul JAI din decembrie va formaliza această decizie mult așteptată, în mod legitim, de toți cetățenii români”, scrie Iohannis.
16:40
Toți cei care se fac vinovați de noua scumpire a gazelor naturale trebuie să demisioneze! Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, după ce SA „Moldovagaz” i-a solicitat ANRE majorarea tarifului la gazele naturale cu 33%. „În primul rând, pentru că nu au asigurat procurarea gazelor vara, când prețurile erau mult mai mici. În al doilea rând, pentru că au mințit cetățenii că tarifele nu vor crește în acest sezon rece. Asta în condițiile în care la începutul toamnei avertizam că, după alegeri guvernarea va scumpi gazul, iar premierul ne acuza de „dezinformare”. În al treilea rând, ei trebuie să plece pentru lipsa de transparență în discuțiile cu „Gazprom”. Actuala guvernare ne povestește că duce Republica Moldova în Uniunea Europeană, dar acțiunile lor sunt pline de minciuni și lipsite de responsabilitate. Singura decizie corectă a lor în cazul dat este să plece din funcție!”, a declarat Renato Usatîi.În toamna acestui an, Renato Usatîi a atenționat cetățenii că după alegerile prezidențiale gazul se va scumpi. „Ei vor și sunt gata să scumpească nu doar tarifele de transportare, dar pregătesc scumpirea și pentru consumatori, imediat după alegerile prezidențiale”, spunea Renato Usatîi în emisiunea „Puterea e în adevăr” din 5 septembrie. Atunci, premierul Dorin Recean a declarat că aceste informații sunt false.Renato Usatîi reiterează că țara are nevoie de un guvern profesionist și responsabil: „De aceasta trebuie organizate cât mai repede alegeri parlamentare. Să avem deputați și miniștri care muncesc Doar Pentru Moldova și în interesul cetățenilor țării noastre”.
16:30
Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, subliniază necesitatea unui sistem de justiție complet apolitic și independent, în urma abuzurilor și ingerințelor politice din ultimii ani. „Unul dintre domeniile importante, de care și-a bătut joc în ultimii ani conducerea, este domeniul justiției. În loc să avem o justiție corectă, politicul a subjugat instituțiile statului și a facilitat numirea în funcții a unor persoane comode și loiale, pentru a le acoperi schemele. Politicul trebuie să ia mâinile de pe justiție, iar aceasta să fie apolitică și independentă”, a declarat liderul MAN.Ion Ceban a atras atenția asupra numeroaselor derapaje din sistem, subliniind că aceste practici au afectat grav încrederea cetățenilor în sistemul judiciar. „Toate așa-numitele concursuri trucate, inclusiv pentru funcția de procuror, indicațiile la telefon, bătaia de joc publică de persoanele din sistem, remanierile, vetingurile și prevetingurile compromise, judecătorii mutați intenționat dintr-o parte în alta, numirile la CSM și CSP pe criterii politice, schimbarea frecventă a legilor — toate acestea lasă oamenii cu dosare neexaminate ani la rând și au devenit o parodie în istoria Republicii Moldova”.Pentru a remedia situația, MAN a demarat procesul de elaborare a unui Program de Țară pentru Justiție, care va fi realizat prin consultări cu experți și profesioniști din domeniu. Programul va include măsuri esențiale, printre care: Efectuarea unei analize privind numărul cauzelor pendinte și examinate în instanțele de judecată, pentru a stabili necesitatea majorării numărului de judecători în instanțele supraîncărcate, proporțional cu volumul de lucru. Acest demers va crește calitatea actului judecătoresc și va asigura examinarea cauzelor în termene rezonabile; Asigurarea specializării judecătorilor pe anumite categorii de cauze, cu posibilitatea perfecționării continue în domeniul ales, fără intervenții nejustificate; Finalizarea implementării sistemului digital de gestionare a dosarelor, pilotat de mai mulți ani; Optimizarea procedurii de punere în executare a hotărârilor judecătorești, atât în mediul privat, cât și în cel al autorităților; Promovarea instrumentelor alternative proceselor în instanță; Descentralizarea Procuraturii Generale, care poate fi influențată politic. Analizăm posibilitatea de a acorda Procuraturii Generale un rol analitic al stării criminalității și consultativ pentru procuraturile specializate și teritoriale, fără atribuții de urmărire penală pentru procurorii din cadrul acesteia. Menționez că actuala guvernare planifică noi modificări structurale ale organelor procuraturii, fără dezbateri publice sau consens larg; Examinarea posibilității de modificare a sistemului de pensionare pentru procurori; Majorarea numărului de procurori în procuraturile supraîncărcate, proporțional cu volumul de lucru, luând în considerare numărul de cauze și complexitatea investigațiilor; Modificarea cadrului legal pentru a oferi o autonomie mai mare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, ceea ce ar spori independența și eficacitatea acestei instituții; Revizuirea cadrului legal privind pornirea urmăririi penale,pentru a stabili termene concrete și a asigura contribuția efectivă a organelor implicate în înfăptuirea justiției; Analizarea practicii judiciare și revizuirea legislației privind procesul contravențional, de la actele și acțiunile procesuale ale agentului constatator până la adoptarea deciziei și implementarea acesteia. „Este esențial ca cei implicați să manifeste respect, transparență și să se comporte într-o manieră responsabilă. Pentru noi, este foarte important să implicăm toate părțile interesate în procesul decizional, mai ales când acesta vizează direct oamenii. Nicio reformă care afectează cetățenii nu ar trebui implementată fără o abordare incluzivă și bine fundamentată”, a punctat Ion Ceban.
12:50
„Avem o iarnă foarte grea”. Este avertismentul premierului Dorin Recean, care a comentat situația gravă din domeniul energetic. Șeful Cabinetului de Miniștri a declarat că solicitarea Moldovagaz privind majorarea tarifelor de la 1 decembrie trebuie să fie analizată „foarte atent și transparent” de către ANRE.„Trebuie să fiu onest cu dvs. Noi avem de confruntat o iarnă foarte grea. Trebuie să ne pregătim de acest lucru. Dificultățile și o eventuală criză survine din două surse. Prima este o eventuală întrerupere de gaze naturale către stânga Nistrului. Acolo trăiesc aproximativ 350 de mii de persoane și majoritatea sunt cetățenii noștri. Ei riscă să rămână fără căldură și fără electricitate și asta se poate transforma într-o catastrofă umanitară. Pentru că sunt cetățenii noștri, trebuie să găsim soluții pentru o eventuală criză acolo. Se poate întâmpla în cazul în care Gazpromul nu își va onora obligațiile contractuale”.Recean mai spune că nemulțumirile oamenilor sunt justificate și speră ca în cadrul audierilor parlamentare să fie oferite răspunsuri.„Știu ca există foarte multe întrebări în ceea ce privește această solicitare de majorare a tarifelor la gaze. Există foarte multe întrebări, cum s-au făcut achizițiile vara, toamna, etc, și sunt validate așteptările cetățenilor ca aceste întrebări să fie clarificate. În cadrul audierilor parlamentare care vor avea loc, vor fi oferite răspunsuri”.
12:40
„În timp ce noi ne străduim să facem față cheltuielilor zilnice, Moldovagaz și autoritățile se joacă cu promisiunile și prețurile. Ce s-a întâmplat cu siguranța și stabilitatea promisă?”, se întreabă vicepreședintele PSDE, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, Tudor Ulianovschi, care a comentat posibila majorare a gazului natural de la 1 decembrie. Potrivit lui Tudor Ulianovschi, creșterea de aproape 40% pentru fiecare mia de metri cubi de gaz reprezintă o lovitură dură pentru buzunarele noastre. „În timp ce noi ne străduim să facem față cheltuielilor zilnice, Moldovagaz și autoritățile se joacă cu promisiunile și prețurile. Ce s-a întâmplat cu siguranța și stabilitatea promisă? Oare cine va răspunde pentru aceste contradicții flagrante? Oare cât timp vom mai accepta să fim mințiți și manipulați? Eu am atenționat de mai multe ori asupra riscurilor creșterii prețurilor la gaz și necesitatea identificării surselor alternative și prevenirea crizei umanitare din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, a declarat Tudor Ulianovschi.
12:30
„După luni întregi în care Chișinăul a promovat ideea independenței energetice antirusești și o campanie electorală în care fiecare persoană care sugera ca PAS să nu ardă punțile cu societatea rusă și această piață cu un potențial enorm pentru produsele noastre, era etichetată drept trădător și hărțuită de susținătorii PAS, am ajuns la începutul tuturor începuturilor. Ministrul energiei din partea PAS a mers cu plecăciuni la „Gazprom” pentru gaz accesibil”. O spune Victoria Furtună, fost procuror anticorupție, care a comentat posibila majorare cu peste 30% a prețului la gaz. „Și asta cu doar câteva zile înainte de începutul iernii, pentru care, după cum spune un proverb străvechi, e mai bine să te pregătești din vară. Însă, vara, partidul de guvernare era ocupat cu distribuirea de ziare și propagandă antirusească. Acum, Chișinăului nu-i rămâne decât să caute o soluție la problemele în care autoritățile s-au băgat singure. Fie, cum face deseori PAS, să continue să cumpere gaz rusesc prin intermediari, iar diferența de preț să o includă în tarif, care din nou va tinde spre 20, apoi spre 30 lei pentru un metru cub. Fie să discute angajamente pe termen mai lung cu „Gazprom” și să nu se limiteze la contracte până la alegeri, pentru ca apoi să redevină „cei mai buni prieteni” ai Europei și să critice Rusia cu și mai multă intensitate”, a scris Victoria Furtună.