Cetățenia R. Moldova, cumpărată de ruși cu 10 mii de dolari. Percheziții într-un dosar privind organizarea migrației ilegale

Moldova1, 13 septembrie 2024 11:50

Un grup criminal organizat, format din persoane fizice și juridice, specializat în facilitarea migrației ilegale, a fost destructurat de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Conform schemei infracționale, gruparea criminală elibera cetățenilor Federației Ruse permise de ședere și chiar cetățenia Republicii Moldova în baza unor contracte fictive de muncă, în schimbul unor sume cuprinse între 3000 și 10.000 de dolari SUA.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova1

Acum 5 minute
00:00
Petrocub Hâncești a debutat cu înfrângere în faza principală a Ligii Conferinței! Campioana Republicii Moldova a pierdut meciul din prima etapă cu gruparea cipriotă Pafos. Petrocub a fost învinsă pe stadionul Zimbru cu scorul de 1-4 după ce a condus cu 1-0.
Acum 4 ore
21:30
Peste 50 de baraje ridicate ilegal pe cursurile de apă din țară au fost demolate în ultima septembrie. Potrivit Ministerul Mediului, construcțiile limitau accesul cetățenilor la apă și modificau cursul natural al râurilor
21:10
În această seară a avut loc un grav accident rutier în sectorul Botanica din capitală. Contactată de Teleradio-Moldova, ofițera de presă a Poliției, Svetlana Scripnic, a declarat că în accident au fost implicate patru automobile și un troleibuz. În urma impactului o persoană a fost transportată la spital.
20:20
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, continuă să ceară insistent aliaților occidentali să accelereze livrările de arme, iar săptămâna viitoare va participa la o întrevedere cu liderii statelor din Balcani, în cadrul unui summit găzduit de Croația, a anunțat joi premierul croat, Andrej Plenkovic.
20:10
Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment organizat la Teatrul Național „Mihai Eminescu". Celor mai iscusiți, care și-au dedicat viața artei și culturii, le-au fost acordate diplome și trofee. Pe podium au urcat 20 de personalități.
Acum 6 ore
19:30
Cel puțin 28 de medici aflați în serviciu au fost uciși în ultimele 24 de ore în Liban, unde Israelul a lansat atacuri aeriene și a trimis trupe pentru a lupta împotriva Hezbollah într-un conflict care se intensifică, a declarat joi șeful Organizației Mondiale a Sănătății, relatează Reuters.
18:30
Nimeni nu va impune Republicii Moldova o lege care să permită vânzarea terenurilor către străini odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Precizările au fost făcute de ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, după ce declarațiile sale anterioare despre circulația capitalului în UE a devenit subiect de dezinformare.
18:20
Pe teritoriul Republicii Moldova s-a observat o creștere a cantității de praf în aer, în ultimele 24 de ore. Potrivit Agenției de Mediu, cauza ar fi masele de aer care vin dinspre Asia Centrală, din zonele deșertice ale Uzbekistanului și Turkmenistanului.
Acum 8 ore
18:00
Un incendiu de pădure din regiunea Harkov a distrus un sat întreg. Cel puțin patru persoane au decedat, iar peste o mie de case au fost mistuite de flăcări. Despre aceasta a raportat șeful Departamentului de Investigații al Poliției din regiunea Harkov, Serghei Bolvinov, potrivit RBK-Ucraina.
17:30
Locuitorii din satul Heleșteni, raionul Nisporeni, sunt disperați că au fost nevoiți să-și sacrifice păsările din cauza gripei aviare. Mai mulți locuitori au relatat pentru Moldova 1 că au rămas și fără o sursă de venit, iar acum vor fi nevoiți să cumpere din nou păsări, dar o vor face atunci când va dispărea gripa aviară.
17:30
„Coruperea masivă al electoratului la nivelul sutelor de mii vorbește despre interesul extraordinar a Federației Ruse și grupării criminale „Șor” pentru alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova, ce constituie un risc iminent de influență a proceselor electorale”, susține Andrei Curăraru, expert în politici publice și securitate de la Organizația WatchDog. În cadrul unui interviu pentru Moldova 1, analistul a declarat că „scara la care are loc coruperea alegătorilor este una fără precedent pe continentul european”.
17:00
La doar două zile după preluarea funcției de secretar general al NATO, Mark Rutte a ajuns la Kiev, joi, 3 octombrie, în cadrul primei sale vizite externe. Scopul deplasării este de a demonstra sprijinul necondiționat al Alianței pentru Ucraina, potrivit agenției Bloomberg.
17:00
A început tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie, care vor fi utilizate în cele 231 de secții de votare din străinătate. În total, pentru fiecare tip de scrutin, vor fi tipărite peste 850 de mii de buletine de vot. Anterior, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a anunțat că în Federația Rusă vor fi deschise două secții de votare, totuși, președinta CEC, Angelica Caraman, a reiterat că vor fi cinci. Decizia finală va fi pronunțată ulterior.
16:50
Deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales, astăzi, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. El a precizat că va apăra interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum a făcut-o în ultimii 10 ani. Siegfried Mureșan se află, azi, în vizită oficială la Chișinău.
Acum 12 ore
15:40
Guvernul României va aloca suma de 11,8 milioane de lei românești pentru restaurarea conacului urban al familiei Donici”. Această sumă, echivalentă cu aproximativ 45,6 milioane de lei moldovenești, reprezintă aproape jumătate din bugetul total necesar renovării edificiului. Monumentul de arhitectură este inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
15:20
Cei unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău după ce au fost evacuați din Liban, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
15:00
Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați de autorități să evite orice călătorie în Iran, în legătură cu sporirea riscurilor de securitate din regiune. Moldovenii care se află pe teritoriul acestei țări o pot părăsi fie pe cale aeriană, fie pe cale terestră, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
13:20
Guvernul României va aloca suma de 11,8 milioane de roni pentru restaurarea sediului Ministerului Culturii din Republica Moldova. Această sumă, echivalentă cu aproximativ 45,6 milioane de lei moldovenești, reprezintă aproape jumătate din bugetul total necesar renovării imobilului, situat pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, nr. 35, în centrul Chișinăului.
12:20
Partidul Social Democrat European (PSDE) și-a anunțat public poziția față de referendumul constituțional care va avea loc pe 20 octombrie, concomitent cu alegerile prezidențiale. PSDE a subliniat importanța integrării europene pentru securitatea și dezvoltarea Republicii Moldova și a îndemnat cetățenii să voteze „DA” la referendum.
12:20
În preajma sezonului rece al anului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară activități de prevenire a riscurilor provocate de utilizarea necorespunzătoare a instalațiilor conectate la gaze naturale. Specialiștii au fost într-un sector locativ și au informat oamenii despre riscuri și au venit cu unele recomandări.
11:20
Circa 130.000 de persoane au fost implicate într-o rețea bine organizată de finanțare ilegală a partidelor politice și de corupere masivă a alegătorilor, coordonată de persoane afiliate organizației criminale conduse de Ilan Șor, informează Poliția Republicii Moldova. Potrivit Procuraturii Anticorupție, structura include lideri teritoriali, președinți de sector, activiști și simpatizanți care au fost recrutați pentru a influența rezultatele scrutinului din 20 octombrie 2024.
11:10
Surprize în grupa unică a Ligii Campionilor la fotbal. Într-un meci al etapei a 2-a, deținătoarea trofeului Real Madrid a pierdut cu 0:1 pe terenul formației franceze Lille. Singurul gol al meciului jucat pe stadionul Pierre-Mauroy a fost marcat în prelungirile primei reprize de canadianul Jonathan David din penalty.
Acum 24 ore
11:00
Peste 340 de elevi au fost transferați la instituții de învățământ cu un număr mai mare de 50 de elevi. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, părinții acestora vor primi lunar alocații financiare în valoare de 1000 de lei.
10:40
Arabia Saudită ar putea destabiliza serios economia Rusiei dacă își schimbă strategia și începe să crească producția de petrol, susțin analiștii. Nemulțumită de nerespectarea cotelor de producție de către alți membri OPEC+, inclusiv Rusia, autoritățile de la Riad intenționează să inunde piața cu petrol pentru a-și crește veniturile, chiar dacă acest lucru ar însemna scăderea drastică a prețurilor​, scrie Politico.
09:50
Israelul a bombardat centrul Beirutului joi dimineață, cel puțin șase persoane fiind ucise, după ce forțele sale au suferit cea mai mortală zi pe frontul libanez într-un an de confruntări împotriva grupării Hezbollah, susținute de Iran, transmite Reuters.
09:20
Traficul rutier în centrul Chișinăului va fi suspendat începând de mâine, ora 16:00, și până luni, ora 05:00. Măsura a fost luată din cauza pregătirilor pentru „Ziua Națională a Vinului", ediția a XXIII-a. Primăria municipiului Chișinău a anunțat că mai multe artere principale vor fi închise, inclusiv bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe segmentul dintre străzile Alexandr Pușkin și Maria Cebotari.
08:30
O eclipsă solară rară a transformat cerul deasupra Insulei Paștelui într-un adevărat spectacol cosmic. Pe 2 octombrie 2024, iubitorii de astronomie din întreaga lume s-au adunat la faimoasele statui moai pentru a admira fenomenul unic al „inelului de foc”. Discul solar a fost parțial acoperit de Lună, creând un inel luminos ce a încântat privitorii timp de aproape șase minute, chiar în inima Pacificului, scrie Astronomy.
08:00
Momentul adevărului pentru campioana Republicii Moldova. Petrocub Hâncești va disputa diseară primul meci din grupa unică a Ligii Conferințelor. Discipolii lui Andrei Martin vor juca pe teren propriu cu gruparea cipriotă FC Pafos.
07:40
Un atac cu bombă ghidată al armatei ruse a lovit un bloc de apartamente cu cinci etaje din Harkov, al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei, provocând incendii și rănind cel puțin 10 persoane, inclusiv un copil de trei ani. Atacul a avut loc în cartierul Saltivka, unde mai multe etaje ale clădirii au fost distruse. Salvatorii au intervenit pentru a căuta supraviețuitori printre dărâmături, notează Reuters.
07:20
OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) se află în prezent fără lider și fără cârmă. Începând cu data de 4 septembrie, cele patru funcții de vârf ale organizației — secretarul general, directorul Oficiului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), înaltul comisar pentru minorități naționale și reprezentantul pentru libertatea presei — sunt conduse provizoriu de așa-numiții „ofițeri responsabili” fără puteri executive.
Ieri
22:00
Prim-ministrul de la Ierusalim, Beniamin Netanyahu, susține că Iranul va plăti după ce a bombardat marți seara teritoriul israelian cu aproximativ 200 de rachete. Deși pagubele ar fi fost minore, așa cum anunță șeful Statului Major, Herzi Halevi, Israelul poate ataca orice punct din Orientul Mijlociu, a avertizat Halevi. Pe de altă parte, președintele Iranului, Masoud Pezeșkian, a declarat miercuri într-o conferință de presă în Qatar că regimul de la Teheran nu vrea război, dar în cazul unui răspuns al Israelului, Iranul va riposta și mai dur.
21:30
Doi bărbați și o femeie au fost uciși, după ce atacatori, care nu au fost încă identificați, au deschis focul într-un cartier din Lisabona, apoi au fugit de la locul faptei, informează Reuters. Împușcăturile au avut loc în districtul Penha de Franca, un vechi cartier muncitoresc din Lisabona.
21:00
Trupele ucrainene s-au retras din Vuhledar, un oraș din sudul regiunii Donețk pe care Rusia a tot încercat să-l cucerească de la începutul invaziei. Retragerea a fost confirmată oficial de comandantul detașamentului Hortița.
20:50
Echipa Academiei de fotbal Radu Rebeja a ratat calificarea în turul 2 preliminar al UEFA Youth League. După ce a pierdut în deplasare cu 1:2 în fața echipei kazahe Kairat Almatî, formația pregătită de Ilie Pinteac a cedat și pe teren propriu cu scorul de 1:4.
20:40
Banca Națională a Moldovei atenționează toate persoanele care vor să cumpere în viitorul apropiat asigurarea auto obligatorie „Carte Verde” despre perioada de tranziție, de la asigurarea pe suport de hârtie, la cea digitală.
20:00
Israelul a anunțat miercuri că opt dintre soldații săi au fost uciși în lupte în sudul Libanului, în timp ce forțele sale au pătruns în țara cu care se învecinează la nord într-o campanie terestră îndreptată împotriva grupului armat Hezbollah, relatează Reuters.
19:50
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit tirajul buletinelor de vot care vor fi distribuite secțiilor de votare din străinătate pentru referendumul și alegerile prezidențiale din 20 octombrie. În total, vor fi tipărite 852 200 de buletine de vot, dintre care 775 350 în limba română, 76 350 în limba rusă și 500 în limba găgăuză.
19:40
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, întreprinde vineri, 4 octombrie, o vizită de lucru în Republica Moldova. Potrivit Executivului de la Chișinău, oficialul are programate întrevederi cu omologul său Dorin Recean, cu președinta Maia Sandu și cu șeful Legislativului, Igor Grosu.
19:30
Compania Națională pentru Asigurări în Medicină a emis un avertisment către cetățeni cu privire la o nouă schemă de escrocherie. Potrivit instituției, escrocii pretind că cetățenii ar avea datorii legate de plata poliței de asigurare medicală, contactându-i telefonic și solicitând date bancare sau plata sumelor. În context, reprezentanții CNAM îndeamnă cetățenii să fie precauți și să nu acceseze linkuri dubioase.
18:50
Israelienii sunt îngrijorați de situația din regiune, dar întreprind toate măsurile de precauție și urmează recomandările Serviciului de securitate internă. Acum, civilii care locuiesc la granița cu Libanul sunt îndemnați să nu-și părăsească locuințele, dacă nu există necesitate strigentă. Instituțiile de învățământ, chiar și cele specializate, nu funcționează. Katerina Sencenko, refugiată din Ucraina în Israel, locuiește într-un orășel aflat la 11 kilometri de Liban, un munte îi desparte de vecinii lor. Potrivit ei localnicii se obișnuiesc cu intensitatea ostilităților și învață să calculeze timpul necesar pentru a se adăposti într-un loc sigur.
18:10
Republica Moldova este pregătită pentru sezonul rece. Asigurările vin din partea ministrului Energiei, Victor Parlicov. În cadrul ședinței Guvernului oficialul a prezentat și măsurile necesare pentru asigurarea securității energetice a țării noastre, în contextul riscurilor legate de întreruperea aprovizionării cu gaze naturale din partea Gazprom.
18:00
Noi detalii în cazul tragic al moldovencei ucise în atacul terorist din Tel Aviv, pe 1 octombrie. Soțul victimei, Vadim, a declarat pentru Teleradio-Moldova că Nadejda a dispărut după ce a plecat la magazin pentru a face cumpărături. „Am căutat-o prin toate spitalele”, a spus el. Nadejda, originară din Republica Moldova, emigrase în Israel acum 18 ani. Cuplul creștea o fetiță de 6 ani, care abia a început clasa întâi.
17:40
Situația de securitate din Israel rămâne „extrem de volatilă, cu evoluții imprevizibile”, a declarat ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova. Diplomatul îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să țină cont de mesajele și avertizările emise de autoritățile de la Tel-Aviv și Chișinău. Totodată, ambasadorul a recomandat evitarea oricăror deplasări și călătorii în Israel, pentru care nu există o necesitate stringentă.
17:10
Vaccinul antigripal a ajuns în centrele de sănătate din țară. Medicii recomandă cetățenilor să administreze serul întrucât este inofensiv, reduce riscul de apariție a formelor severe de boală și a numărului de îmbolnăviri cu gripă, iar procedura este absolut gratuită. Astfel, vaccinarea este recomandată categoriilor de risc sporit de infectare, adică femei gravide, adulți și copii cu afecțiuni cronice sau persoanele în etate.
17:00
Moldovenii care locuiesc în apropierea orașului Haifa, Israel, spun că au trăit momente de groază noaptea trecută, când Iranul a lansat sute de rachete balistice asupra țării, iar sirenele au răsunat pe întreg teritoriul.
16:30
O moldoveancă a fost ucisă în atacul terorist din Jaffa, Tel-Aviv, din seara zilei de 1 octombrie. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Identitatea victimei urmează a fi confirmată, mai precizează diplomația de la Chișinău.
16:00
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP de la Beijing după o finală de foc. Ibericul l-a învins în 3 seturi pe italianul Jannik Sinner cu 6-7, 6-4, 7-6. Partida a durat 3 ore și 24 de minute.
15:40
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) desfășoară la moment acțiuni procesual-penale, în Chișinău, într-un dosar de abuz de serviciu și insolvabilitate fictivă - infracțiuni care au cauzat prejudicii considerabile mai multor persoane și unor companii.
15:30
Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a refuzat să semneze legea care prevede interzicerea „propagandei LGBT” și a returnat documentul Parlamentului, a anunțat administrația prezidențială de la Tbilisi miercuri, 2 octombrie. Totuși, administrația a precizat că Zurabișvili nu a impus veto asupra legii, iar, conform legislației georgiene, dacă președintele nu semnează un act normativ, acesta poate fi promulgat de președintele Parlamentului după o anumită perioadă de timp, precizează DW.
15:10
Republica Moldova și Landul Baden-Württemberg din Germania au semnat astăzi un Memorandum de Înțelegere care prevede consolidarea relațiilor economice și comerciale dintre cele două regiuni. Acordul vizează intensificarea cooperării în domenii cheie precum investițiile, comerțul și digitalizarea, în contextul parcursului european al țării noastre.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.