Femeie din Ucraina, condamnată pentru coruperea unui polițist: patru ani cu suspendare și 200.000 de lei amendă
Radio Moldova,
12 septembrie 2024 21:50
O cetățeancă a Ucrainei a fost condamnată la payru ani de închisoare cu suspendare, anunță Procuratura Generală a Republicii Modlova. Aceasta a fost găsită vinovată pentru coruperea unui ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica. Faptele s-au petrecut în luna mai 2024, când femeia a fost reținută de ofițerii CNA, după ce a fost denunțată de șeful Inspectoratului de Poliție Botanica.
• • •
Alte ştiri de Radio Moldova
Acum o oră
16:10
Patru persoane din conducere a două companii, cetățeni moldoveni, sunt cercetate penal în dosarul care vizează o întreprindere mixtă din Chișinău, a cărei fondator este o companie din Rusia, sancționată internațional. Aceștia sunt bănuiți de abuz de serviciu, după ce au încercat să preia ilegal activele întreprinderii mixte.
Acum 2 ore
15:10
O scrisoare falsă circulă pe internet, pretinzând că vine din partea șefului Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM), anunță Ministerul Apărării.
15:00
Dorin Recean avertizează: Toți cei care au participat la schema de corupție electorală vor fi pedepsiți # Radio Moldova
Premierul Dorin Recean a comentat situația rețelei de corupere a alegătorilor, despre care Poliția și Procuratura Anticorupție au anunțat joi, 4 octombrie. Șeful Executivului a subliniat că toate persoanele implicate în această schemă, care ar fi fost finanțată de Kremlin pentru a destabiliza parcursul democratic al Republicii Moldova, urmează să fie pedepsite conform legislației naționale.
Acum 4 ore
14:50
Aerul în municipiile Chișinău și Bălți - poluat. Cetățenii sunt rugați să evite exercițiile fizice sau plimbările # Radio Moldova
Aerul în municipiile Chișinău și Bălți este poluat cu particule în suspensie, dioxid de azot și aldehidă formică. De asemenea, pe întreg teritoriul țării a crescut cantitatea de praf cauzată de masele de aer care vin dinspre Asia Centrală. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică le recomandă cetățenilor să evite în aceste zile exercițiile fizice sau plimbările în aer liber.
14:50
Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabil pentru următoarele trei zile.
14:40
Aerul în municipiile Chișinău și Bălți este poluat, cetățenii sunt rugați să evite exercițiile fizice sau plimbările # Radio Moldova
Aerul în municipiile Chișinău și Bălți este poluat cu particule în suspensie, dioxid de azot și aldehidă formică. De asemenea, pe întreg teritoriul țării a crescut cantitatea de praf cauzată de masele de aer care vin dinspre Asia Centrală. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică le recomandă cetățenilor să evite în aceste zile exercițiile fizice sau plimbările în aer liber.
14:30
Republica Moldova dispune de un fundament solid pentru a contribui la dezvoltarea industriei cosmonautice, susțin experții. În prezent, studenții Universității Tehnice a Moldovei (UTM), împreună cu cercetătorii Centrului Național de Tehnologii Spațiale, lucrează la proiectarea unui nou nano-satelit cu sprijinul Japoniei, a declarat vicedirectorul centrului, Nicolae Secrieru. Scopul acestor proiecte este de a dezvolta abilitățile practice ale oamenilor de știință din țara noastră în domeniul spațial.
13:10
Republica Moldova se lansează în spațiu: cercetătorii de la UTM proiectează un nou satelit # Radio Moldova
Republica Moldova dispune de un fundament solid pentru a contribui la dezvoltarea industriei cosmonautice, susțin experții. În prezent, studenții Universității Tehnice a Moldovei (UTM), împreună cu cercetătorii Centrului Național de Tehnologii Spațiale, lucrează la proiectarea unui nou nano-satelit cu sprijinul Japoniei, a declarat vicedirectorul centrului, Nicolae Secrieru. Scopul acestor proiecte este de a dezvolta abilitățile practice ale oamenilor de știință din țara noastră în domeniul spațial.
Acum 6 ore
12:40
Petrocub Hâncești a debutat cu înfrângere în faza principală a Ligii Conferinței! Campioana Republicii Moldova a pierdut meciul din prima etapă cu gruparea cipriotă Pafos. Petrocub a fost învinsă pe stadionul Zimbru cu scorul de 1-4 după ce a condus cu 1-0.
12:30
LIVE TEXT // Marcel Ciolacu: Rusia va aduce R. Moldova în zona izolării, în zona sărăciei, nu va aduce nici securitate, nici dezvoltare # Radio Moldova
Premierul României, Marcel Ciolacu, se află astăzi, 4 octombrie, la Chișinău într-o vizită oficială, alături de trei membri ai cabinetului său. Programul include întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean. Cei doi prim-miniștri vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor școlare oferite de statul român Republicii Moldova.
12:30
Peste 280 de candidați, nominalizați pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2024. Aleksei Navalnîi, favoritul caselor de pariuri # Radio Moldova
Peste 280 de candidați au fost nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace în 2024. Aleksei Navalnîi a devenit favoritul caselor de pariuri - dar premiul nu este acordat postum. 286 de candidați au fost nominalizați pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2024, relatează Reuters.
12:10
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European va adopta o Rezoluție de susținere a integrării europene a R. Moldova” # Radio Moldova
Săptămâna viitoare Parlamentul European va dezbate parcursul european al Republicii Moldova și va adopta o Rezoluție de susținere a integrării europene. Anunțul a fost făcut de către europarlamentarul Siegfried Mureșan, în cadrul unei conferințe de presă la Chișinău.
11:50
Un bărbat din Bălți a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce apartamentul său a luat foc # Radio Moldova
Un bărbat din Bălți a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce în apartamentul în care locuia a izbucnit un incendiu. Potrivit salvatorilor, apelul la Serviciul 112 a parvenit la ora 7:15.
11:00
Preoți din R. Moldova, recrutați pentru a influența alegerile? Cernăuțeanu: au ridicat banii din regiunea transnistreană # Radio Moldova
Cel puțin 20 de preoți din Republica Moldova sunt investigați de oamenii legii, după ce ar fi primit bani din Federația Rusă. Aceștia sunt suspectați că ar fi primit lunar sume de până la 800 de euro prin intermediul aplicației „PSB” a băncii comerciale „PromsveazyBank”, aflată sub sancțiuni internaționale, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, într-o emisiune la TV8.
Acum 8 ore
10:50
LIVE TEXT // Premierul României, Marcel Ciolacu, întâmpinat cu onoruri militare la Guvern # Radio Moldova
Premierul României, Marcel Ciolacu, se află astăzi, 4 octombrie, la Chișinău într-o vizită oficială, alături de trei membri ai cabinetului său. Programul include întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean. Cei doi prim-miniștri vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor școlare oferite de statul român Republicii Moldova.
10:50
Geniștii Armatei Naționale au intervenit de 15 ori în luna septembrie pentru a neutraliza obiecte explozive periculoase, depistate în mai multe raioane ale Republicii Moldova. În total, 38 de muniții din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite și distruse în condiții de maximă securitate în raioanele Ungheni, Ialoveni, Leova, Ștefan Vodă, Căușeni, Anenii Noi, Ocnița, Strășeni și Criuleni, informează Ministerul Apărării.
10:50
Sistemul Patriot donat de România a ajuns în Ucraina. Zelenski: „Mulțumesc țărilor care ne ajută” # Radio Moldova
Sistemul Patriot promis de România Kievului a ajuns în Ucraina, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru această donație, informează Libertatea.ro.
10:40
Premierul României, Marcel Ciolacu, se află astăzi, 4 octombrie, la Chișinău într-o vizită oficială, alături de trei membri ai cabinetului său. Programul include întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean. Cei doi prim-miniștri vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor școlare oferite de statul român Republicii Moldova.
10:40
Revista presei // Gravitatea coruperii masive a alegătorilor și modalitățile prin care au ajuns banii pentru coruperea acestora # Radio Moldova
Gravitatea coruperii masive a alegătorilor; Modalitățile prin care au ajuns banii pentru coruperea acestora, precum și susținerea fostului procuror anticorupție, Victoria Furtună, de către membrii blocului „Victorie”, asociat cu Ilan Șor, în alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Acestea sunt principalele titluri ale presei, trecute în revistă.
10:30
Revista presei internaționale: Noul secretar general al NATO, în vizită la Kiev; Septembrie - a doua cea mai mortală lună pentru forțele ruse în Ucraina # Radio Moldova
Presa internațională relatează despre rezultatele vizitei la Kiev a noului secretar general al NATO, Mark Rutte. Evoluția războiului ruso-ucrainean și implicarea Rusiei în alegerile parlamentare din Georgia se numără printre alte subiecte abordate de presa străină.
10:10
Kievul a anunțat joi, că deschide în Polonia primul birou de recrutare al "Legiunii ucrainene" menit să-i atragă pe ucrainenii din străinătate să se alăture armatei țării lor, relatează AFP.
10:00
Contrabandă cu mașini de lux în valoare de patru milioane de lei: Încă o persoană a fost reținută # Radio Moldova
Încă un membru al grupului infracțional specializat în contrabandă cu automobile de lux, în valoare de patru milioane de lei, a fost reținut, anunță Poliția de Frontieră.
Acum 12 ore
08:30
Capitala Libanului, sub atac: Zeci de morți și răniți în urma raidurilor aeriene israeliene # Radio Moldova
Capitala Libanului, Beirut, a fost lovită de cele mai intense atacuri aeriene israeliene de până acum, care au vizat mai multe clădiri din sudul și centrul orașului. Potrivit autorităților libaneze, cel puțin 37 de persoane au fost ucise și 151 au fost rănite în ultimele 24 de ore. Printre cei vizați s-ar număra și Hashem Safieddine, considerat succesorul liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, recent ucis într-un raid israelian, notează DW.
08:30
Radio Moldova vă prezintă Calendarul Zilei - cele mai importante evenimente, pe care le consemnăm astăzi, 4 octombrie.
07:40
Corespondență // Agricultura în UE și ce poate aștepta R. Moldova în perioada pre-aderării # Radio Moldova
Comisarul European pentru Agricultură, aflat încă în funcție până la instalarea viitoarei Comisii UE, în luna decembrie, polonezul Janusz Wojciechowski, a sosit la Chișinău pentru o vizită de trei zile în Republica Moldova. După întâlniri cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, Comisarul Wojciechowski își va încheia vizita cu participarea la Ziua Națională a Vinului, pe 5 octombrie. Ministerul Agriculturii are de adaptat la legislația europeană aproape 4.000 de acte normative în procesul de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la UE.
07:30
Premierul României, Marcel Ciolacu, se află astăzi, 4 octombrie, la Chișinău într-o vizită oficială, alături de trei membri ai cabinetului său. Programul include întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean. Cei doi prim-miniștri vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor școlare oferite de statul român Republicii Moldova.
Acum 24 ore
00:00
Petrocub Hâncești a debutat cu înfrângere în faza principală a Ligii Conferinței! Campioana Republicii Moldova a pierdut meciul din prima etapă cu gruparea cipriotă Pafos. Petrocub a fost învinsă pe stadionul Zimbru cu scorul de 1-4 după ce a condus cu 1-0.
3 octombrie 2024
20:40
51 de baraje construite ilegal pe râurile din țară au fost demolate. Ministerul Mediului: Limitau accesul la apă pentru cetățeni # Radio Moldova
Cincizeci și unu de baraje ridicate ilegal pe cursurile de apă din țară au fost demolate în ultima septembrie. Potrivit Ministerul Mediului, construcțiile limitau accesul cetățenilor la apă și modificau cursul natural al râurilor
20:30
51 de baraje construite ilegal au fost demolate pe râurile din țară. Ministerul Mediului: Limitau accesul la apă pentru cetățeni # Radio Moldova
Cincizeci și unu de baraje ridicate ilegal pe cursurile de apă din țară au fost demolate în ultima septembrie. Potrivit Ministerul Mediului, construcțiile limitau accesul cetățenilor la apă și modificau cursul natural al râurilor
19:30
OMS: Zeci de lucrători din domeniul sănătății au fost uciși în Liban în ultimele 24 de ore # Radio Moldova
Cel puțin 28 de medici aflați în serviciu au fost uciși în ultimele 24 de ore în Liban, unde Israelul a lansat atacuri aeriene și a trimis trupe pentru a lupta împotriva Hezbollah într-un conflict care se intensifică, a declarat joi șeful Organizației Mondiale a Sănătății, relatează Reuters.
18:30
Ambasadorul UE la Chișinău: Pământurile Republicii Moldova nu vor fi vândute străinilor # Radio Moldova
Nimeni nu va impune Republicii Moldova o lege care să permită vânzarea terenurilor către străini odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Precizările au fost făcute de ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, după ce declarațiile sale anterioare despre circulația capitalului în UE a devenit subiect de dezinformare.
18:20
Un nou val de praf deșertic deasupra Republicii Moldova. Precizările Agenției de Mediu # Radio Moldova
Pe teritoriul Republicii Moldova s-a observat o creștere a cantității de praf în aer, în ultimele 24 de ore. Potrivit Agenției de Mediu, cauza ar fi masele de aer care vin dinspre Asia Centrală, din zonele deșertice ale Uzbekistanului și Turkmenistanului.
18:00
Un sat întreg a ars într-un incendiu de pădure în regiunea Harkov: patru persoane au decedat # Radio Moldova
Un incendiu de pădure din regiunea Harkov a distrus un sat întreg. Cel puțin patru persoane au decedat, iar peste o mie de case au fost mistuite de flăcări. Despre aceasta a raportat șeful Departamentului de Investigații al Poliției din regiunea Harkov, Serghei Bolvinov, potrivit RBK-Ucraina.
17:10
A început tipărirea buletinelor de vot care vor fi distribuite în secțiile de votare din diaspora. În ce țară vor ajunge cele mai multe # Radio Moldova
A început tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie, care vor fi utilizate în cele 231 de secții de votare din străinătate. În total, pentru fiecare tip de scrutin, vor fi tipărite peste 850 de mii de buletine de vot. Anterior, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a anunțat că în Federația Rusă vor fi deschise două secții de votare, totuși, președinta CEC, Angelica Caraman, a reiterat că vor fi cinci. Decizia finală va fi pronunțată ulterior.
17:00
Kiev, prima destinație a noului șef NATO: Mark Rutte promite sprijin continuu pentru Ucraina # Radio Moldova
La doar două zile după preluarea funcției de secretar general al NATO, Mark Rutte a ajuns la Kiev, joi, 3 octombrie, în cadrul primei sale vizite externe. Scopul deplasării este de a demonstra sprijinul necondiționat al Alianței pentru Ucraina, potrivit agenției Bloomberg.
Ieri
16:00
Peste 250 de companii din țară au participat la o conferință privind dezvoltarea industriei # Radio Moldova
Provocările și oportunitățile din industriile textilă, alimentară, chimică, farmaceutică, electronică, a materialelor de construcții și cea constructoare de mașini sunt discutate astăzi la prima ediție a Conferinței anuale „Dialog PRO-INDUSTRIE”. La eveniment participă peste 250 de întreprinderi din toate regiunile țării. Tot aici, sunt abordate și programele de sprijin pentru antreprenori, platformele investiționale existente, învățământul dual și implementarea practicilor „verzi”.
15:20
Cei unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău după ce au fost evacuați din Liban, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
15:00
Moldovenii, îndemnați să evite călătoriile în Iran pe fondul intensificării riscurilor de securitate în regiune # Radio Moldova
Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați de autorități să evite orice călătorie în Iran, în legătură cu sporirea riscurilor de securitate din regiune. Moldovenii care se află pe teritoriul acestei țări o pot părăsi fie pe cale aeriană, fie pe cale terestră, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
14:50
Siegfried Mureșan, reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova # Radio Moldova
Deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales, astăzi, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. El a precizat că va apăra interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum a făcut-o în ultimii 10 ani. Siegfried Mureșan se află, azi, în vizită oficială la Chișinău.
14:40
Siegfried Mureșa, reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. # Radio Moldova
Deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales, astăzi, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. El a precizat că va apăra interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum a făcut-o în ultimii 10 ani. Siegfried Mureșan se află, azi, în vizită oficială la Chișinău.
14:10
Dronele rusești au atacat, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, infrastructura portuară din regiunea Odesa. Bombardamentele au provocat avarierea unei instalații de cereale și clădiri la punctul de trecere a frontierei cu România de la Orlivka (Isaccea), iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă pentru mii de persoane în regiunea Sumî din nord, transmite Reuters.
12:30
Peste 340 de copii au fost transferați în școli mai mari. Părinții vor primi alocații lunare de o mie de lei # Radio Moldova
Peste 340 de elevi au fost transferați la instituții de învățământ cu un număr mai mare de 50 de elevi. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, părinții acestora vor primi lunar alocații financiare în valoare de 1000 de lei.
12:20
PSDE își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană la referendumul din 20 octombrie # Radio Moldova
Partidul Social Democrat European (PSDE) și-a anunțat public poziția față de referendumul constituțional care va avea loc pe 20 octombrie, concomitent cu alegerile prezidențiale. PSDE a subliniat importanța integrării europene pentru securitatea și dezvoltarea Republicii Moldova și a îndemnat cetățenii să voteze „DA” la referendum.
11:20
130.000 de persoane implicate într-o rețea de corupere a alegătorilor, coordonată de susținătorii lui Ilan Șor # Radio Moldova
Circa 130.000 de persoane au fost implicate într-o rețea bine organizată de finanțare ilegală a partidelor politice și de corupere masivă a alegătorilor, coordonată de persoane afiliate organizației criminale conduse de Ilan Șor, informează Poliția Republicii Moldova. Potrivit Procuraturii Anticorupție, structura include lideri teritoriali, președinți de sector, activiști și simpatizanți care au fost recrutați pentru a influența rezultatele scrutinului din 20 octombrie 2024.
11:10
Momentul adevărului pentru campioana Republicii Moldova. Petrocub Hâncești va disputa diseară primul meci din grupa unică a Ligii Conferințelor. Discipolii lui Andrei Martin vor juca pe teren propriu cu gruparea cipriotă FC Pafos.
10:40
Arabia Saudită ar putea destabiliza serios economia Rusiei dacă își schimbă strategia și începe să crească producția de petrol, susțin analiștii. Nemulțumită de nerespectarea cotelor de producție de către alți membri OPEC+, inclusiv Rusia, autoritățile de la Riad intenționează să inunde piața cu petrol pentru a-și crește veniturile, chiar dacă acest lucru ar însemna scăderea drastică a prețurilor, scrie Politico.
10:30
O polițistă de frontieră și un inspector vamal vor compărea pe banca acuzaților pentru fals în acte # Radio Moldova
O polițistă de frontieră și inspector vamal vor ajunge pe banca acuzaților pentru legalizarea frauduloasă a unui automobil înregistrat în Polonia. Potrivit PCCOCS, în noiembrie 2021, cei doi au introdus date false în sistemele de frontieră și vamale.
10:10
Revista presei internaționale: Retragerea forțelor ucrainene din Vuhledar; Risc de război general în Orientul Mijlociu # Radio Moldova
Presa internațională descrie evoluția războiului ruso-ucrainean, semnalând situația din ce în ce mai dificilă pentru armata ucraineană, care a pierdut controlul asupra unui oraș strategic important din estul țării. Potrivit publicațiilor străine, extrem de alarmantă rămâne și situația din Orientul Mijlociu, unde Israelul se pregătește să riposteze după atacurile masive cu rachete ale Iranului la care a fost supus în seara zilei de marți. Pe fondul amenințărilor provocate de cele două mari conflicte militare la adresa securității globale Uniunea Europeană și Marea Britanie își consolidează relațiile, scrie presa internațională.
09:50
Israelul a bombardat centrul Beirutului joi dimineață, cel puțin șase persoane fiind ucise, după ce forțele sale au suferit cea mai mortală zi pe frontul libanez într-un an de confruntări împotriva grupării Hezbollah, susținute de Iran, transmite Reuters.
09:30
Pregătiri pentru Ziua Națională a Vinului. Traficul rutier va fi suspendat în centrul capitalei # Radio Moldova
Traficul rutier în centrul Chișinăului va fi suspendat începând de mâine, ora 16:00, și până luni, ora 05:00. Măsura a fost luată din cauza pregătirilor pentru „Ziua Națională a Vinului", ediția a XXIII-a. Primăria municipiului Chișinău a anunțat că mai multe artere principale vor fi închise, inclusiv bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe segmentul dintre străzile Alexandr Pușkin și Maria Cebotari.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.