Școlile din Chișinău cer deschiderea a peste 680 de grupe cu program prelungit

Europa Libera, 9 septembrie 2024 15:40

Autoritățile municipale au primit până luni, 9 septembrie, peste 680 de solicitări privind organizarea de grupe cu program prelungit pentru elevii din clasele primare. Procesul de colectare a cererilor continuă până la 15 septembrie. Datele au fost prezentate de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, la ședința operativă a serviciilor municipale de luni, 9 septembrie. „În conformitate cu ordinul Direcției din 1 august 2024 cu privire la organizarea clasel...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Europa Libera

Acum 5 minute
17:40
Acum o oră
17:00
Terenul fostului Aeroport Internațional Cahul a fost scos în vânzare pe o platformă online, prețul indicat fiind de 2,5 milioane de euro. După ce subiectul a provocat reacții printre internauți, Autoritatea Aeronautică Civilă a precizat că terenul aparține unei persoane private. Într-un comunicat de presă emis vineri, 4 octombrie, Autoritatea Aeronautică Civilă spune că Aeroportul Internațional Cahul a fost creat în 1987 prin Ordinul Direcției Moldovenești a Aviației Civile și a obținut certific...
Acum 2 ore
16:10
Arian Mirzarafie-Ahi a contestat refuzul autorităților române de a-i elibera un nou certificat de naștere care să reflecte recunoașterea de către Marea Britanie a sexului său masculin, amintește AFP. „Am plâns, de-a dreptul. A fost într-adevăr o victorie pe care o așteptam de mulți ani", a declarat reclamantul Arian Mirzarafie-Ahi prin video din Marea Britanie, vineri, în timp ce susținătorii săi au organizat o conferință de presă la București. Mirzarafie-Ahi, care a fost înregistrat la naștere...
15:50
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis vineri că genul și naționalitatea sunt suficiente pentru ca o țară să acorde azil femeilor din Afganistan, unde talibanii aflați la putere au redus drastic drepturile femeilor, instituind ceea ce unii numesc apartheid de gen. Autoritățile din Austria au refuzat statutul de refugiat pentru două femei afgane care au solicitat azil în 2015 și 2020. Acestea au contestat refuzul la Curtea Supremă Administrativă din Austria, care, la rândul său, a solicitat o...
Acum 4 ore
15:30
Premierul român, Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită la Chișinău, a dat asigurări că țara sa va continua să susțină R. Moldova în procesul de integrare europeană. El a menționat că drumul european va contribui la bunăstarea cetățenilor, iar Rusia va duce R. Moldova în „zona izolării și sărăciei”. Prim-ministrul român, care și-a anunțat intenția de a candida la prezidențialele de peste Prut, întreprinde vineri, 4 octombrie, o vizită oficială în R. Moldova, alături de trei membri ai cabinetului să...
14:10
Uniunea Europeană ar putea oferi R. Moldova asistență financiară în sumă de 1,8 miliarde de euro pentru următorii trei ani, spun surse de la Bruxelles pentru Europa Liberă. Asistența ar urma să fie anunțată oficial de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe data de 10 octombrie, la Chișinău. Dintre cele 1,8 miliarde de euro pentru Moldova, 1,5 miliarde vor fi sub formă de credite, iar restul - de granturi, ne-au declarat două surse familiare cu pregătirile de la Bruxelles. Noile f...
Acum 6 ore
13:20
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se află în centrul unui scandal după ce o investigație jurnalistică internațională a relevat o posibilă legătură a lui cu un afacerist rus, apropiat Kremlinului. În replică, politicianul a recurs la atacuri la adresa jurnaliștilor. Investigația realizată de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și Context.ro, a arătat că Rareș Mănescu, un fost primar liberal care a lucrat pentru campania lui Geoană timp de trei luni, a st...
12:50
Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că o eventuală prezență masivă și un vot pozitiv la referendumul din 20 octombrie va fi „o obligație în plus” pentru Uniunea Europeană să parcurgă „mai rapid” următoarele etape în calea aderării la blocul comunitar. Siegfried Mureșan se află vineri, 4 octombrie, într-o primă vizită la Chișinău după ce a fost reales în funcția de președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. La Chișinău, Siegfried Mureșan a avut...
Acum 8 ore
10:50
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a dispus, din nou, blocarea mai multor site-uri rusești, printre care gigantul Yandex – cel mai mare motor de căutare rusesc, agregatorul de știri deținut de acesta dzen.ru, dar și rutube – alternativa rusească a YouTube, deținută de Gazprom. Ordinul SIS a fost emis pe 2 octombrie. Instituția a cerut furnizorilor de comunicații electronice să blocheze accesul utilizatorilor din R. Moldova la yandex.ru, dzen.ru, rutube.ru. Blocarea a afectat și alte ser...
Acum 12 ore
09:40
Nicoleta Cojocari a trecut prin opt operații și încă are nevoie de tratament și reabilitare, după ce soțul său a stropit-o cu acid sulfuric. A început recent cursuri de cofetărie și face deja torturi pentru prietenii săi. Ea spune că noua ocupație îi dă speranță pentru a merge mai departe....
09:40
11 cetățeni moldoveni, majoritatea mame cu copii, au fost evacuați din Liban și au ajuns la Chișinău cu o aeronavă pusă la dispoziție de Ucraina. Ei au spus Europei Libere că au trecut prin clipe de groază și nu cred că se vor mai întoarce în Liban. Alți 30 de moldoveni au cerut să fie repatriați....
09:40
Israelul l-ar fi vizat cu loviturile puternice în Beirut pe Hashem Safieddine, presupusul succesor al lui Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah ucis vinerea trecută. Armata israeliană a emis noi ordine de evacuare în zeci de localități din sudul Libanului. O serie de explozii puternice au fost auzite joi seara în Beirut, inclusiv în zona aeroportului din capitala libaneză, în apropierea căruia se ridica fum după trecerea unor avioane de luptă. Presa israeliană scrie că Hashem Safieddine, presupusu...
Acum 24 ore
20:00
Sute de oameni din toată țara vin zilnic la Institutul Oncologic din Chișinău pentru examene, tratamente, reabilitare. Unii renunță din cauza costurilor de transport și a drumului obositor. Din 2023, pacienții oncologici se pot caza gratuit la Casa Valeriu, un proiect social susținut din donații....
20:00
11 cetățeni moldoveni, majoritatea mame cu copii, au fost evacuați din Liban și au ajuns la Chișinău cu o aeronavă pusă la dispoziție de Ucraina. Ei au spus Europei Libere că au trecut prin clipe de groază și nu cred că se vor mai întoarce în Liban. Alți 30 de moldoveni au cerut să fie repatriați....
19:00
Mii de protestatari au dat curs apelului lansat de inițiativa „Niciodată din nou război” de a mărșălui prin centrul Berlinului cu ocazia Zilei Unității Germane, marcată pe 3 octombrie, afișând bannere prin care cereau diplomație în loc de război și oprirea livrărilor de arme către Ucraina. Mulți participanți la marș au fluturat steaguri cu porumbelul păcii. Poliția orașului, care a desfășurat aproximativ 1.000 de oameni pentru a monitoriza protestul, nu a raportat niciun incident notabil. Poliți...
Ieri
17:30

Poliția și Procuratura Anticorupție din Republica Moldova susțin că au demantelat o rețea creată și finanțată din Rusia de oligarhul fugar Ilan Șor pentru coruperea alegătorilor înaintea scrutinului prezidențial și referendumului constituțional din 20 octombrie. Investigațiile continuă, iar șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, și șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, au susținut pe 3 octombrie un briefing pentru a prezenta detalii legate de anchetă. Potrivi...
16:30
Comisia Europeană dă în judecată Ungaria la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe motiv că Legea de apărare a suveranității adoptată de Ungaria încalcă mai multe reglementări ale UE. Într-un comunicat, Comisia Europeană susține că după mai multe schimburi de informații cu autoritățile de la Budapesta, a luat la decizia de a se adresa justiției. Asta pentru că, în ciuda nemulțumirii Comisiei Europene legată de Legea privind apărarea suveranității, adoptată în 2023 de parlamentul maghiar, Budap...

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, o coloană de vehicule rusești și sute de infanteriști navali s-au ciocnit de apărarea ucraineană în apropierea orașului Vuhledar din Donbas. A fost o înfrângere umilitoare, care a scos în evidență atât curajul ucrainean, cât și operațiunile ofensive ale Rusiei, în mod frecvent neîndemânatice. Pe 2 octombrie, armata ucraineană a confirmat că își retrage unitățile din Vuhledar. Vestea a venit după o ofensivă de luni de zile a forțelor ruse de-a lungul unei mari pă...
15:00
Cancelarul german Olaf Scholz a spus că reunificarea țării a avansat semnificativ în cele trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, dar a recunoscut că mai sunt deficiențe. „Nu dezvălui un secret aici: Reunificarea Germaniei nu este, desigur, finalizată în acest sens nici după 34 de ani”, a declarat Scholz în timpul ceremoniei de Ziua Unității Germane, organizată în acest an în orașul Schwerin, din nord. Cu toate acestea, el a remarcat că, având în vedere situația de la acea vreme, „am parc...
14:30
Procuratura Generală a Ucrainei a inițiat o anchetă cu privire la ceea ce descrie drept „cea mai mare execuție în masă” a „prizonierilor de război” ucraineni de către trupele rusești de la începutul invaziei pe scară largă a Moscovei, în urmă cu mai bine de 31 de luni. Potrivit unei declarații oficiale publicate pe canalul de Telegram al procuraturii, forțele ruse ar fi ucis 16 prizonieri de război ucraineni în apropierea satelor Nikolaevka și Suhoi Iar, din raionul Pokrovsk al regiunii Donețk....
14:20
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a fost reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. „Voi continua să apăr interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum am făcut-o, neîntrerupt, în ultimii 10 ani”, a declarat Mureșan, într-un mesaj pe Facebook. Deputatul european a spus că Republica Moldova rămâne „foarte importantă” pentru siguranța Uniunii Europene și pentru România. De aceea, „trebuie să-i oferim sprij...
13:30
Simplu spus, ratingul de țară este o evaluare independentă a capacității unui stat de a-și plăti la timp și integral datoriile. La stabilirea acestuia, se iau în calcul o serie de riscuri, nu doar din plan economic, dar și social sau chiar politic. Scurt pe doi, acest rating este o notă care arată cât de bun platnic este un stat în raport cu investitorii internaționali. Cine face ratingurile? La nivel mondial, sunt trei mari agenții de rating care fac astfel de evaluări: Standard & Poor’s, Fitch...
12:50
Circa 340 de elevi din R. Moldova vor fi transferați la o instituție de învățământ cu un număr mai mare de 50 de elevi. Părinții acestora urmează să primească din partea statului o primă alocație în valoare de 1000 de lei. Potrivit autorităților din educație, banii vor fi transferați părinților sau reprezentanților legali ai elevilor beneficiari începând cu luna următoare depunerii cererii, prin intermediul Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”. Alocațiile lunare de 1000 de lei vor fi plătite...
11:30
Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță că certificatul de asigurare auto pentru călătoriile peste hotare „Carte Verde” va fi emis în format digital. Măsura ar urma să simplifice obținerea acestui tip de asigurare și să crească nivelul de siguranță al acesteia, potrivit BNM. Perioada de implementare a noului proces digital va dura două luni și va fi împărțit în doua etape. Prima etapă, de tranziție: de la 1 noiembrie 2024 până la 31 decembrie 2024, în care rămâne necesară prezentarea asigurării...
11:20
Mii de pelerini hasidici din întreaga lume vin în orașul ucrainean Uman pentru a celebra Rosh Hashanah, adică Anul Nou Evreiesc. Adepții mișcării hasidice de la Breslov vin la Uman în fiecare an pentru a se ruga la mormântul fondatorului mișcării, Reb Nachman, care a murit acolo în 1810. Spre deosebire de anul trecut, marea majoritate au venit prin România, după ce autoritățile din R. Moldova au refuzat să le asigure tranzitul spre Ucraina, invocând aglomerarea aeroportului Chișinău și o datorie...
10:40
În premieră, la prezidențialele și referendumul din 20 octombrie se vor aplica amenzi pentru alegătorii care primesc așa-numitele „pomeni electorale”. Noile sancțiuni au fost introduse vara aceasta de Parlament. Mai exact, în Codul Contravențional a apărut un nou articol, privind „coruperea electorală pasivă”, care prevede amenzi de la 25.000 până la 37.500 de lei. Astfel vor fi pedepsite persoanele care, în perioada campaniei electorale, în ziua de dinaintea alegerilor și în ziua scrutinului, v...
10:30
Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță că certificatul de asigurare auto pentru călătoriile peste hotare „Carte Verde” va fi emis în format digital. Măsura ar urma să simplifice obținerea acestui tip de asigurare și să crească nivelul de siguranță al acesteia, potrivit BNM. Perioada de implementare a noului proces digital va dura două luni și va fi împărțit în doua etape. Prima etapă, de tranziție: de la 1 noiembrie 2024 până la 31 decembrie 2024, în care rămâne necesară prezentarea asigurării...
10:00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit încă o dată României pentru sistemul Patriot şi a cerut ca ţările NATO din vecinătatea Ucrainei să doboare dronele şi rachetele ruseşti. Volodimir Zelenski a vorbit despre atacul foarte aproape de frontiera României, care a avariat punctul de trecere de la Orlivka (Isaccea), și a cerut ca în zonele din vecinătatea ţărilor NATO apărarea antiaeriană să fie asigurată în comun. „Noaptea trecută, armata rusă a lovit din nou Ucraina cu (drone) Shah...
09:20
Embed Răspândește Cum se construiește „Turnul Eiffel electric” al R. Moldova Embed Răspândește Proiectul este implementat de compania indiană KEC International Ltd., care, acum doi ani, a semnat contractul de realizare a lucrărilor. Îndeplinirea acestora este monitorizată de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), o structură din subordinea Ministerului moldovean al Energiei. Lucrările pentru construcția liniei de înaltă tensiune Vu...
09:10
Construcția liniei electrice de 400 kV Vulcănești-Chișinău, comparat ca anvergură cu Turnul Eiffel din Paris, a ajuns la un nivel de realizare de 28%. Până la finele acestei luni urmează să fie instalați primii zece piloni de înaltă tensiune, spune la Europa Liberă Ruslan Surugiu, directorul UCIPE....
09:00
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din 2 octombrie, un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru secțiile de votare din străinătate. Marea majoritate vor fi tipărite în limba română și rusă, iar alte câteva sute - în găgăuză. Președinta CEC, Angelica Caraman, a spus că tirajul buletinelor a fost stabilit în baza propunerilor Ministerului Afacerilor Externe. Membrii CEC au dispus majorarea numărului de buletine de vot în cazul a 9 secții de votare din Canada, Franța,...
08:00
În conferința de la sediul NATO din Bruxelles, Mark Rutte a evitat cele mai dificile întrebări atunci când s-a confruntat cu presa pentru prima dată în rolul său actual, la fel cum a făcut predecesorul său, Jens Stoltenberg, în deceniul său la conducerea alianței. Nu este de mirare că Rutte este considerat omul perfect pentru această funcție, după o perioadă record de 14 ani în calitate de premier al Țărilor de Jos, conducând patru guverne de coaliție cu numeroase partide politice. Consensul și...
01:00
În acest episod „Pe Agendă” este analizată narațiunea presupusei militarizări a R. Moldova, promovată în campania electorală pentru alegerile prezidențiale de unii politicieni din R. Moldova, dar și din afara ei. Invitații ediției: analistul politic Armand Goșu și președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Grămadă, vorbesc despre diferențele dintre modernizarea armatei R. Moldova și așa-zisa militarizare a ei, dar și despre exploatarea fricii că R. Moldova ar pute...
2 octombrie 2024
18:50

18:40
Fiind conștienți de teama care există în societatea moldoveană față de Rusia, unii candidații la alegerile prezidențiale din 20 octombrie vor „să mai vândă, de asta dată electoral, această frică de Rusia, amenințând Moldova cu un război”, spune istoricul și analistul politic de la București, Armand Goșu. „Elefantul din cameră” Discursurile electorale prin care unii actori politici răspândesc mesaje despre o așa-zisă militarizare a R. Moldova sau despre o potențială atragere (în consecință) a ace...
Mai mult de 2 zile în urmă
17:10
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din 2 octombrie, un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru secțiile de votare din străinătate. Marea majoritate vor fi tipărite în limba română și rusă, iar alte câteva sute - în găgăuză. Președinta CEC, Angelica Caraman, a spus că tirajul buletinelor a fost stabilit în baza propunerilor Ministerului Afacerilor Externe. Membrii CEC au dispus majorarea numărului de buletine de vot în cazul a 9 secții de votare din Canada, Franța,...
17:00
Ministerul Afacerilor Externe din R. Moldova a informat că o moldoveancă a fost ucisă în atacul terorist care a avut loc la 1 octombrie în Israel. Atacul soldat cu șapte morți a avut loc la Jaffa, la sud de Tel Aviv, în zona centrală a Israelului. Ziarul israelian Haaretz a scris în ediția de limbă engleză că printre victime a fost și Nadia Socolenco, în vârstă de 40 de ani, care a emigrat în Israel din Moldova în urmă cu 18 ani. Îi supraviețuiesc soțul și fiica în vârstă de 6 ani. A lucrat ca ș...
16:30
Mulți americani au urmărit în restaurante sau baruri, la așa-numitele „watch parties”, dezbaterea dintre Tim Walz și JD Vance, candidații democrat și republican la funcția de vicepreședinte al SUA. Susținători ai Partidului Democrat, care au privit-o dintr-o berărie din Philadelphia, spun că s-ar fi așteptat la o prestație mai sigură a candidatului lor....
16:10
Consiliul Audiovizual (CA) a respins miercuri, 2 octombrie, contestațiile depuse de Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) și Renato Usatîi împotriva Teleradio-Moldova. Comuniștii au cerut sancționarea instituției pentru refuzul de a difuza spotul, iar Usatîi pentru solicitarea de a-l modifica. În privința contestației PCRM, care este înregistrat în calitate de concurent la referendumul republican constituțional din 20 octombrie, membrii Consiliului Audiovizual au stabilit că o parte din te...
15:50
Apele învolburate au măturat 11 persoane și doar cinci au fost salvate. Două au fost confirmate ca decedate și fac parte din bilanțul morților din statele americane afectate, care a depășit 150 marți. Alte patru persoane sunt încă de negăsit după ce au fost luate de ape vineri în orășelul Erwin, Tennessee, unde zeci de oameni au fost salvați de pe acoperișul unui spital. Unii lucrători au reușit să se îndepărteze cu mașina de uzină, în timp ce alții au fost prinși pe un drum înfundat. Videoclipu...
15:10
CEC a ajuns la această concluzie după ce a examinat, pe 28 septembrie, lista persoanelor de încredere prezentate de Vasile Tarlev. La Telenești, Tarlev voia să-l desemneze ca persoană de încredere pe primarul satului Chiștelnița, Alexandru Isac, care a fost ales din partea Partidului „Renaștere” - unul dintre partidele controlate de oligarhul Ilan Șor, condamnat în Moldova la 15 ani de închisoare pentru rolul său în dosarul „furtul miliardului”. Astfel, CEC a dedus „existența unui bloc electoral...
14:40
Israelul l-a declarat pe secretarul general al ONU, António Guterres, „persona non grata” și i-a interzis intrarea în țară, afirmând că el va rămâne „ca o pată pe istoria ONU”. Șeful diplomației israeliene a reacționat astfel la ceea ce consideră a fi înclinațiile pro-palestiniene ale lui Guterres. Pedepsirea lui Guterres vine după ce Iranul a lansat marți seară aproape 200 de rachete împotriva Israelului, ca răzbunare pentru uciderea de către Israel a unor aliați de-ai Teheranului. Anunțându-și...
14:20
Judecătorii Curții de Apel Chișinău au respins contestația liderului Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, împotriva deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu-l admite în cursa electorală. Politicianul a spus că va ataca hotărârea instanței la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit deciziei judecătorești, pronunțate la 1 octombrie, cererea depusă de Munteanu a fost calificată drept neîntemeiată. Liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare are la dispoziție trei zile pen...

Guvernul a aprobat în ședința din 2 octombrie un Plan de măsuri pentru sezonul rece, cu scopul de a asigura securitatea energetică. Documentul a fost elaborat și propus de Ministerul Energiei și ia în calcul riscul de întrerupere a aprovizionării cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Potrivit Ministerului, printre principalele acțiuni incluse în Plan se numără reducerea voluntară a consumului de gaze naturale cu 15%, conform recomandărilor Uniunii Europene, și promovarea utilizării combusti...
11:50
Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a refuzat să promulge un proiect de lege controversat, denunțat de organizațiile de apărare a drepturilor omului și de Bruxelles ca fiind o limitare a drepturilor persoanelor LGBTQ, au declarat miercuri oficiali de la Tbilisi. Partidul de guvernământ Visul Georgian a aprobat proiectul de lege privind „valorile familiei” luna trecută, într-un vot boicotat de opoziție și care a alimentat tensiunile înainte de alegerile parlamentare cruciale din 26 octombrie...
11:10
Armata israeliană a promis că va riposta la atacul Iranului cu rachete. Premierul Beniamin Netanyahu a spus că Iranul a făcut o „mare greșeală” atacând Israelul. Teheranul a spus că atacul cu rachete a fost un „un răspuns rațional și legitim” la acțiunile militare israeliene. Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că 180 de rachete au fost trase din Iran și au vizat Israelul, provocând sirenele de raid aerian în toată țara. „Oricine ne atacă, îi atacăm”, a spus Beniamin Netanyahu în tim...
11:00

Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.