(doc) Deficitul sare în aer: România importă energie, ca să alimenteze Republica Moldova

UNIMEDIA, 23 iunie 2024 10:30

Importurile de energie electrică ale României, pe fondul deficitului cauzat de închiderea de capacități de producție, se vor majora și mai mult. În Strategia energetică, Guvernul de la București s-a angajat să preia în totalitate alimentarea cu energie a Republicii Moldova, motivând că securitatea sa energetică ar fi indisolubil legată de cea a vecinilor de peste Prut, scrie National.ro. Sectorul energetic național trebuie să aibă capacitatea de a asigura întreaga necesitate a Republicii Moldova, pe perioadă nedeterminată, sub orice circumstanță”, a decis Executivul.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 15 minute
22:50
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a prezentat, în ședința Parlamentului din 18 iulie, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind măsurile de sprijin acordate rezidenților zonelor economice libere. Deputatul BCS Petru Burduja i-a propus să înlocuiască termenul schemă cu altul: „. În Moldova, cetățenii deja înțeleg că schema e schemă, dar să atragi investitorii prin scheme nu e corect”. „Adevărul este că sunt de acord cu dvs”, i-a răspuns Alaiba.
Acum o oră
22:10
Vlad Filat a comentat anunțul președintelui american Joe Biden că se retrage din cursa pentru prezidențiale. „Este un prieten al Republicii Moldova, nu doar prin vizita efectuată la Chișinău sau întâlnirile avute cu oficialii de la noi, dar prin ridicarea dialogului RM și SUA la nivel strategic și multitudinea proiectelor de interes major pentru RM. Asta înseamnă că Joe Biden merită tot respectul din partea noastră”, a scris fostul premier.
Acum 2 ore
22:00
Peste 3400 de abateri rutiere au depistat, în acest weekend, polițiști de patrulare, pe traseele naționale și cele locale. Oamenii legii au prins 50 de șoferi beți la volan, iar alți aproape 150 de conducători auto nu au acordat prioritate pietonilor.
21:50
Era mașinilor concepute să reziste „o viață” pare să fi apus demult. Dar asta nu înseamnă că nu mai găsim pe piață automobile concepute să funcționeze sute de mii, chiar milioane de kilometri. Promotor prezintă cele mai fiabile motoare din 2024, care e probabil să nu se strice niciodată.
21:30
Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de argint, două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată în Bath, Marea Britanie, în perioada 11-22 iulie 2024.
21:10
Ministerul Afacerilor Externe vine cu explicații, după ce deputații PAS au votat, în prima lectură, mai multe modificări la legea privind serviciul diplomatic, printre care și faptul că diplomații care au copii de până la 23 de ani vor primi 700 de eruo lunar pentru studiile acestora, ceea ce a stârnit un val de nemulțumiri. „Suma va fi de 500 de euro pe lună și de ea vor benefica doar copiii care nu depășesc vârsta de 18 ani”, a precizat MAE, pentru UNIMEDIA.
Acum 4 ore
20:40
Suspectul principal, cel bănuit ca ar fi ucis-o pe doctorița moldoveancă, Marina Gavril a fost adus din nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru audieri. Bărbatul nu recunoaște comiterea faptei. Rudele acestuia au făcut scandal la intrarea în Parchet susținând că barbatul este nevinovat. Individul recunoaște că a fost în cabinetul doctoriței, dar nu la ora la care consideră anchetatorii că a avut loc omorul, scrie presa română.
20:40
Politicienii bulgari nu au reușit, luni, să formeze un guvern, după alegerile parlamentare din luna iunie. Dacă o nouă tentativă de creare a unui executiv va eșua, atunci Bulgaria va organiza din nou alegeri anticipate, posibil în toamna acestui an.
20:30
În contextul cazului copiilor electrocutați, la data de 18 iulie, într-un parc din Chișinău, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că, prin prisma atribuțiilor de supraveghere energetică de stat, specialiștii din cadrul Agenției vor asigura cercetarea circumstanțelor și se vor pronunța asupra cauzelor producerii accidentului.
19:50
Viena a fost desemnată, din nou, cel mai bun oraş în care să trăieşti. Pentru al treilea an consecutiv, capitala Austriei s-a clasat pe primul loc între cele 173 de oraşe incluse în Indexul anual realizat The Economist, scrie Euronews. Bucureştiul a urcat cinci locuri şi a ajuns pe poziţia 94, scrie Libertatea.ro.
19:20
Cel puțin două sorocence au trecut printr-o experiență negativă la susținerea examenului pentru permisul auto. După ce la Soroca examenele practice au fost sistate, femeile s-au programat la Orhei, pentru data de 19 iulie, dar acolo li s-a spus, în ziua examenului, că nu li se permite să-l susțină, scrie observatorul.md.
Acum 6 ore
19:00
Autoritățile de la Paris au refuzat să primească jurnaliștii din Rusia la Jocurile Olimpice care încep pe 26 iulie, susținând că vor să prevină acte de spionaj, iar Moscova a transmis că acest lucru este inadmisibil, scrie Libertatea.ro.
18:40
O grupare specializată în comercializarea drogurilor sintetice a fost destructurată, cu trei persoane reținute în urma unei operațiuni de filaj și invetigații desfășurate timp de o lună.
18:10
Caz revoltător în Chișinău. Un copac mare și uscat ar fi căzut peste un teren de joacă amplasat vizavi de o grădiniță din capitală. Potrivit imaginilor publicate pe rețele, copacul a distrus terenul de joacă care din fericire în acel moment era pustiu.
17:50
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță un nou cod galben de caniculă care va fi în vigoare pe parcursul zilei de mâine, 23 iulie.
17:30
Consiliul Uniunii Europene a anunțat că a prelungit cu încă șase luni sancțiunile impuse Federației Ruse. Prima decizie de a sancționa Kremlinul a fost luată încă în 2014, atunci Putin a ordonat anexarea ilegală a Crimeei, scrie digi24.ro.
17:20
Preotul Andrei Percic, paroh al bisericii „Sf. Cuv. Alexandru de Svir” din orașul Cricova a fost oprit de a oficia cele sfinte, după ce a trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. Despre asta a anunțat într-un comunicat, Mitropolia Moldovei.
17:10
Cu ocazia împlinirii a vârstei de 11 ani, Prințul George a pozat pentru mama lui, într-un costum închis la culoare și cămașă, iar fanii au remarcat un detaliu special la ținuta lui, scrie protv.ro.
Acum 8 ore
16:50
Bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul rutier de pe traseul Chișinău - Bălți activa în calitate de tehnician radiolog de urgență, în cadrul Departamentului Clinic Medicină de Urgență. „Transmitem sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune soției, rudelor, colegilor și tuturor celora care l-au cunoscut pe Grigori Cojocari și le dorim multă putere pentru a trece peste această grea încercare”, se arată în mesajul publicat de colegii tânărului.
16:40
Un câine a fost aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Chișinău. Potrivit Poliției, totul a avut loc duminică, 21 iulie, pe str. Muncești din sectorul Botanica.
16:20
Mariana Rață este jurnalistă de investigație și prezentatoare TV, cu peste 20 de ani de experiență. Jurnalista spune că prin activitatea zilnică pe o care o face își îndeplinește misiunea de a transmite informații veridice, din surse verificate, cetățenilor din Republica Moldova, dar și celor din diasporă.
16:00
Primăria Chișinău urmează să elaboreze un regulament prin care se vor stabili parcări cu plată, în primul rând în zona istorică a municipiului și ulterior, în celelalte sectoare ale capitalei. „Tarifele propuse de experți vor fi discutate inclusiv cu locuitorii capitalei și cu specialiștii în domeniu”, anunță municipalitatea. Potrivit tarifelor propuse, un abonament anual ar ajunge la 29 mii de lei.
15:40
Încă o biserică trece de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. De data aceasta este vorba de biserica din lemn, cu hramul „Sfântul Alexandru de Svir” din orașul Cricova, a anunțat parohul bisericii, Andrei Percic.
15:40
Politicianul Andrei Năstase, care a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale, a organizat astăzi o conferință de presă sub geamul Maiei Sandu de la Președinție. Acesta și-a instalat tribuna pe scările instituției prezidențiale și i-a adus și un cadou șefei statului, fostei sale partenere de bloc, tocmai din Statele Unite ale Americii, unde Năstase a participat la Convenția Națională a Republicanilor, în cadrul căreia delegații l-au desemnat pe Donald Trump drept candidat pentru postul de președinte.
15:10
Încă o biserică trece de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. De data aceasta este vorba de biserica din lemn, cu hramul „Sfântul Alexandru de Svir” din orașul Cricova, a anunțat parohul bisericii, Andrei Percic.
15:10
Samsung a decis să oprească temporar livrările Galaxy Buds 3 Pro, pe fondul problemelor de control al calității, după ce utilizatorii au raportat că vârfurile căștilor se rup ușor. Compania încearcă să evite un alt dezastru de PR, amintind de fiasco-ul cu Galaxy Note de acum opt ani, și a anunțat că suspendă lansarea acestor căști până la o evaluare completă a calității produsului, scrie playtech.ro.
Acum 12 ore
15:00
Încă o biserică trece de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. De data aceasta este vorba de biserica din lemn, cu hramul „Sfântul Alexandru de Svir” din orașul Cricova, a anunțat parohul bisericii, Andrei Percic.
14:50
Doliu la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Subofițerului superior din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz, Gheorghe Ștefanco a decedat pe data de 21 iulie în urma unui stop cardiac. Anunțul trist a fost făcut de către colegii tânărului.
14:40
Deputații PAS au votat în prima lectură mai multe modificări la legea privind serviciul diplomatic. „Îmbunătățiri”, cum se arată într-un comunicat al Parlamentului, în care nu se menționează articolul care a stârnit un val de nemulțumiri și anume că diplomații care au copii de până la 23 de ani vor primi 700 de eruo lunar pentru studiile acestora. Autorii proiectului de lege sunt Doina Gherman, Mihail Popșoi (actual ministru de Externe), Ion Groza, Alina Dandara, Galina Sajin (a demisionat) și Mihail Druță, toți actuali sau foști deputați PAS.
14:30
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, va insista pe introducerea unui meniu unic de alimentație pentru toți elevii din școli. Declarația a fost făcută în contextul deciziei PAS de a aloca indemnizații lunare copiilor diplomaților.
14:30
Suspectul principal, cel bănuit ca ar fi ucis-o pe doctorița moldoveancă, Marina Gavril a fost adus din nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru audieri. Bărbatul nu recunoaște comiterea faptei. Rudele acestuia au făcut scandal la intrarea în Parchet susținând că barbatul este nevinovat. Individul recunoaște că a fost în cabinetul doctoriței, dar nu la ora la care consideră anchetatorii că a avut loc omorul, scrie presa română.
14:30
Prețurile la carburanți continuă să scadă, potrivit prognozelor afișate de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică.
14:30
Cafenelele de pe malul Senei, din Paris, sunt pline de activitate vara, în mod normal, dar restricțiile de securitate impuse înainte de Jocurile Olimpice au limitat circulația în centrul orașului, lăsând restaurantele pustii. Proprietarii sunt furioși că le scad afacerile, în loc să le crească așa cum se așteptau, transmite digi24.ro.
14:10
Deputații PAS au votat în pirma lectură mai multe modificări la legea privind serviciul diplomatic. „Îmbunătățiri”, cum se arată într-un comunicat al Parlamentului, în care nu se menționează articolul care a stârnit un val de nemulțumiri și anume că diplomații care au copii de până la 23 de ani vor primi 700 de eruo lunar pentru studiile acestora. Autorii proiectului de lege sunt Doina Gherman, Mihail Popșoi (actual ministru de Externe), Ion Groza, Alina Dandara, Galina Sajin (a demisionat) și Mihail Druță, toți actuali sau foști deputați PAS.
14:10
În primele ore ale dimineții, peste 2500 de candidați au depus dosarele de admitere la studii superioare de licență prin intermediul platformei eadmitere.gov.md.
14:00
Fetița de un anișor care era în brațele tatălui său în momentul în care acesta a fost spulberat de un Opel pe traseul Chișinău- Bălți a fost internată în secția de Reanimare în stare gravă. Informația a fost oferită pentru UNIMEDIA, de către purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu.
13:50
Zheng Haohao se află în capul listei atunci când vine vorba despre vârsta participanților de la Paris, chinezoaica fiind la 11 ani cel mai tânăr sportiv care va putea fi văzut la Jocurile Olimpice care vor debuta în doar câteva zile, scrie hotnews.ro.
13:50
Un bărbat de aproximativ 55 ani s-a înecat în râul Nistru, localitatea Saharna, raionul Rezina, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.
13:40
Un bărbat de 59 de ani a ajuns cu mașina într-un copac după ce a pierdut controlul volanului. Potrivit Poliției, pasagera în vârstă de 17 ani, care se afla pe scaunul din față a avut nevoie de intervenția medicilor.
13:30
Un bărbat de 48 de ani a fost găsit mort în curtea casei din localitatea Mărcăuți. Potrivit oamenilor legii acesta ar fi decedat în urma electrocutării.
13:10
Serviciile municipale s-au întrunit astăzi, 22 iulie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi au figurat 5 subiecte.
13:10
Starea baiețelului electrocutat acum 5 zile într-un parc din capitală s-a înbunătățit. Micuțul a fost transferat într-o secție obișnuită. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de Maxim Cazacu, purtător de cuvânt al instituției medicale.
13:10
Irina Vlah, președinta Asociației „Platforma Moldova”, care a anunțat, săptămâna trecută, că intenționează să candideze la funcția de șef al statului, în cadrul unui briefing, susținut astăzi, a vorbit „despre o situaţie ieşită din comun”. Ea a spus că din momentul în care a anunţat că va candida la Preşedinţia Republicii Moldova, atacurile în adresa sa, „manipulările şi falsurile, intimidările din partea celor ce slujesc regimul Maiei Sandu au crescut în intensitate şi depăşesc toate limitele morale şi legale admisibile”. În context, politiciana a prezentat mai multe fotografii care ar confirma aceste fapte.
12:50
O tânără de 29 de ani a decedat, la aproape 2 luni de la o intervenție efectuată la o clinică privată din Chișinău. Familia Valentinei acuză medicii de la clinica privată că ar fi ignorat simptomele tinerei și nu i-ar fi acordat ajutorul medical necesar. „După operație, se vedea mireasă. Astăzi a fost mireasă, dar într-un sicriu alb”, a scris fratele tinerei. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că pe acest caz a fost demarată o anchetă strictă. La rândul său, Clinica vizată spune că la ultima investigație post-operație s-a efectuat„ ecografie abdominală și radioscopie baritată esofag stomac, parte a controlului de rutină, în cazul intervențiilor bariatrice, iar toate investigațiile erau în limitele normei”. Următorul control era programat peste trei luni, iar pacienta nu s-a adresat după ajtuor până pe 4 iulie.
12:30
Primarul capitalei, Ion Ceban susține că cazul copiilor electrocutați este în plină desfășurare. „Este un caz tragic, noi am venit cu suport pentru ambele familii, iar acum urmează ca oamenii legii și organele de drept să stabilească cauza și circumstanțele acestei tragedii. Și rog să fim oameni, nu primarul verifică asfaltul, lemnul și pilonii”, a menționat Ceban.
12:00
Un bărbat de 42 de ani a fost salvat după ce s-a blocat pe o stâncă la înălțimea de 100 de metri. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, totul a avut loc în satul Butuceni, raionul Orhei.
11:40
Serviciile municipale se întrunec astăzi, 22 iulie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi figurează 5 subiecte.
11:30
Un bărbat de 42 de ani a fost salvat după ce s-a blocat pe o stâncă la înălțimea de 100 de metri. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, totul a avut loc în satul Butuceni, raionul Orhei.
11:10
Serviciile municipale se întrunec astăzi, 22 iulie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi figurează 5 subiecte.
10:50
Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială pentru un al doilea mandat a cutremurat nu doar scena politică americană ci și comunitatea internațională – duminică seară, la puțin timp după anunț, o mulțime de mesaje de mulțumire și de sprijin pentru președintele american au fost transmise de liderii lumii, scrie digi24.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.