DEPORTĂRILE ÎN MASĂ ALE LOCUITORILOR DIN ŢINUTUL HERŢA ÎN ANUL 1941 (I)

Libertatea Cuvântului, 12 iunie 2024 06:20

După masacrele sângeroase de la Lunca şi Varniţa, intrate în istoria plină de durere a regiunii Cernăuţi ca unele dintre crimele odioase din

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Libertatea Cuvântului

Acum 4 ore
10:00
Interviu cu pedagogul și interpreta Natalia PASCAR  –Stimată Natalia, împreună cu sora-gemene, Nadejda, faceți parte din colectivul pedagogic al Liceului nr.2 din Noua
Acum 6 ore
09:30
Biserica Creştină serbează în fiecare an, la 29 iunie/12 iulie  pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuţi şi mai veneraţi dintre Sfinţi
09:00
El a avut loc la Vatra Dornei, România, în perioada 4-6 iulie. Pe parcursul a două zile, evenimentul a reunit aproximativ 200 de
Acum 12 ore
05:00
Pactul pentru Ucraina, pe care 20 de țări l-au semnat pentru a sprijini Ucraina, reunește statele aliate într-o „arhitectură de securitate globală unică”.
Acum 24 ore
22:10
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, și Președintele României, Klaus Iohannis, au semnat, la Washington, un acord privind cooperarea în domeniul securității între cele două
21:50
Luna iulie din anul curent a început sub steaua lui Ștefan cel Mare și Sfânt. S-au împlinit 520 de ani de la moartea
Ieri
09:50
Despre aceasta comunică RBK-Ucraina cu referire la rezultatul meciului. De la începutul întâlnirii, echipele au stabilit un ritm ridicat. „Trei lei” au preferat
09:40
China susține Rusia în războiul său împotriva Ucrainei, iar aceasta nu va trece fără urmări pentru Beijing. O astfel de declarație a fost
09:40
Asociația Ucraineană de Fotbal a decis să-l lase pe Serghii Rebrov în postul de antrenor principal al echipei naționale, transmite RBK-Ucraina cu referire
05:50
La 11 iulie 1714 Dimitrie Cantemir a fost ales membru de onoare al Academiei din Berlin. „Prea luminatul şi prea învăţatul Dimitrie Cantemir, principe al
00:00
Săptămâna trecută în România au avut loc mai multe evenimente, consacrate împlinirii a 520 de ani de la moartea slăvitului voievod, „atletului lui
10 iulie 2024
23:10
La Punctul de control Porubne, în timpul inspectării bunurilor sale, o locuitoare din Cernăuți a fost reținută, încercând să treacă peste frontieră o
22:50
 Racheta rusească care a lovit Spitalul de copii „Ohmatdyt” la începutul acestei săptămâni avea componente occidentale, comunică RBK-Ucraina cu referire la Financial Times.
22:30
Anestezistul, care asista la operația unui copil în momentul atacului cu rachetă al inamicului asupra Spitalului „Ohmatdyt”, este originar din Noua Suliță  
22:30
O veste teribilă s-a răspândit în Comunitatea Teritorială Hliboca. Încă o viață tânără s-a sfârșit prematur din cauza războiului agresiv al Rusiei împotriva
Mai mult de 2 zile în urmă
12:00
Primul meci din semifinalele Campionatului European de Fotbal a avut loc marți, 9 iulie. La el au participat echipele naționale ale Spaniei și
11:10
Joe Biden a mai subliniat cu încredere: „Ucraina îl poate și îl va opri pe Putin”. În deschiderea summit-ului NATO de la Washington,
9 iulie 2024
20:10
În perioada 4-6 iulie 2024, Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, a participat la Forumul Economic Regional Moldova, organizat la Vatra
19:50
Rușii țin în captivitate forțată peste 14.000 de civili ucraineni, care sunt chiar mai greu de întors acasă decât copiii sau militarii. După
10:10
La Ostrița a fost inaugurată și sfințită Aleea Gloriei. La intrarea dinspre Cernăuți în satul Ostrița, la marginea drumului, a fost amenajată această
10:00
Iarna a ieşit din legendă ca o pasăre măiastră. Fulgii cădeau peste multimilenara glie străbună, acoperind cu albul diafan al cerului mult obositul
09:30
La finele săptămânii precedente Liceul „Gh. Asachi” din Herța a primit oaspeți  multaşteptați  din România. La această instituție de învățământ a sosit o
09:20
Colegiul de Medicină din Noua Suliță a primit 5 laptopuri pentru clasa de informatică. Laptopurile au fost înmânate instituției de învățământ de către
06:10
Statele Vestului convențional pot contribui la oprirea terorii rusești cu rachete împotriva Ucrainei, inclusiv ca atacurile din 8 iulie asupra obiectelor civile în
8 iulie 2024
21:50
Serviciul European de Acțiune Externă a emis o declarație în legătură cu atacurile rusești la scară largă asupra orașelor ucrainene de luni, care
21:10
O astfel de declarație a făcut Consiliul Regional Cernăuți.   Astăzi, teroriștii ruși au lovit cu o rachetă unul dintre cele mai mari spitale
21:00
Luni, 8 iulie, în timpul unui atac masiv cu rachete asupra Kievului, armata teroristă rusă a Secția de toxicologie al Spitalul „Okhmatdyt, unde
21:00
Ate cinci persoane au fost rănite. În seara zilei de 7 iulie, poliția a fost înșteințată cu privire la producerea unui accident în
21:00
În perioada 1-7 iulie la Novi Sad (Serbia) s-a desfășurat Campionatul European U20 de lupte libere. Printre medaliați se numără copământeanul nostru, Vadim
09:40
Cele mai multe dintre acestea sunt pentru contabili, medici, mecanici și șoferi, a declarat jurnaliștilor de la C4 Liubov Kojolianko, directorul Centrului regional
08:10
În ultima lună de toamnă, sovieticii au intensificat acţiunile lor în direcţia consolidării puterii staliniste pe meleagurile carpatine, pline de dor şi suferinţe.
07:30
Acest lucru a fost declarat de ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, la conferința de presă comună cu noul ministru olandez de Externe,
7 iulie 2024
23:10
La 02 iulie 2024, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, și-a ținut lucrările Simpozionul Științific cu genericul „Ștefan cel Mare
22:00
Pe 7 iulie, la Paris, atleta ucraineană Yaroslava Magucih a înregistrat recordul mondial la competițiile de atletism „Liga de diamant” Chiar din prima
14:00
Mediul în care trăim este mai mult sau mai puțin poluat. Mașinile, praful, transpirația și chiar razele solare tind să distrugă strălucirea naturală
10:30
Potrivit calculelor ziarului britanic The Economist, între 462 000 și 728 000 de militari ruși au fost „scoși din acțiune” în războiul Rusiei
10:10
Antreprenorul Andrii Sidlețki din Cernăuți, după demobilizarea din rândurile Armatei Ucrainene,  a decis să deschidă propria sală de sport.  A primit în acest
09:30
După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 7 iulie,  în Ucraina este marcată marea sărbătoare creştină Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a
08:30
La finele primei luni de toamnă sovietică, Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene şi Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al
08:10
Președintele american, Joe Biden, a declarat că el este cel care l-a oprit pe dictatorul rus Vladimir Putin, comunică  RBK-Ucraina cu referire la
6 iulie 2024
14:50
Ministrul de Externe al Republicii Moldova sugerează că expulzarea diplomaților ruși de la ambasada Rusiei la Chișinău ar putea continua. Moldova ia în
14:30
Cele mai multe accidente cu victime au avut loc în zilele de vineri. În primele șase luni ale acestui an, 246 de accidente
14:20
În prezent, în regiunea Cernăuți nu există motive pentru care copiii să meargă la școală pe 19 august. Doar Cabinetul de Miniștri al
09:30
Consumul de fructe este recomandat de medici, întrucât acestea au o mulțime de efecte benefice asupra organismului.  O dietă bogată în fructe și
09:20
Probotești – sat cu nume provenit de la o bisericuță Școala și biserica sunt doi piloni pe care se ține viața spirituală a
08:20
Pentru astfel de bani, autoritățile recrutează oameni neprincipiali, care pot fi ușor ademeniți de bani la care nici nu ar putea visa. Această
08:10
            În timpul sovietizării şi comunizării plaiurilor voievodale, puterea stalinistă a realizat în viaţă  chemarea „Internaţionalei”: „Sfârşiţi odată cu
06:40
Președintele Volodymyr Zelenski a avut vineri, 5 iulie, prima sa conversație telefonică cu noul Prim-ministru britanic, Keir Starmer. După cum informează RBK-Ucraina, Președintele
5 iulie 2024
19:00
Președintele Federației Ucrainene de Fotbal, Andrii Șevcenko, a recunoscut că a fost dezamăgit de performanța echipei naționale a Ucrainei la Campionatul European din
16:40
În adresarea sa video Volodymyr Zelenski a declarat că un nou acord de securitate a fost deja pregătit pentru Ucraina. Șeful statului a
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.