Parlamentul Republicii Moldova va vota o declarație de condamnare a Rusiei pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni

Radio Chisinau, 30 mai 2024 10:50

Fracțiunea PAS a înregistrat în Parlament o declarație cu privire la condamnarea politicii de genocid a Federației Ruse împotriva Ucrainei, realizată prin strămutarea forțată și deportarea copiilor ucraineni pe teritoriile temporar ocupate de Rusia și pe teritoriul Rusiei. Despre aceasta a anunțat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, transmite IPN.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 5 minute
16:10
Migrația netă a populației cu reședința obișnuită își urmează tendința de creștere din ultimii ani, înregistrând o valoare negativă de minus 63,6 mii de persoane în anul 2022, informează Biroul Național de Statistică. Cea mai mare pondere, de 39%, o dețin persoanele cu vârsta de până la 19 ani, urmată de populația cu vârsta de 20-39 de ani, a cărei pondere constituie 32%, transmite IPN.
Acum 30 minute
15:55
Scriitorul Spiridon Vanghelie a încetat din viață la numai câteva zile după ce a împlinit vârsta de 92 de ani.
Acum o oră
15:40
Statele Unite și China au reluat în luna martie a acestui an discuțiile „informale”, la nivel de experți, pe teme nucleare, pentru prima dată în ultimii 5 ani. Reprezentanții chinezi au declarat părții americane că Beijingul nu va recurge la „amenințări nucleare” în cazul Taiwanului, au declarat în exclusivitate pentru Reuters doi delegați ai SUA prezenți la discuții.
15:25
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Marko Shevchenko, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, care își încheie misiunea diplomatică în Republica Moldova. Cu această ocazie, ministrul i-a mulțumit pentru eforturile pe care ambasadorul ucrainean le-a depus în consolidarea relațiilor bilaterale și a proiectelor comune de mediu. 
Acum 2 ore
15:05
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitaliceacă trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea incidentelor cu implicarea copiilor.
14:45
Moldovenii stabiliți în Republica Slovenia vor putea benefica de pensii și de alte indemnizații sociale. Decretul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, privind inițierea negocierii Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Slovenia a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, comunică Moldpres.
14:30
Cele trei țări din grupul Weimar: Germania, Franța și Polonia, au transmis astăzi un puternic mesaj de solidaritate prin intermediul șefilor diplomațiilor care efectuează o vizită la Chișinău. Oficialii europeni au reiterat, în cadrul unei conferințe de presă găzduită de vicepriministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, sprijinul pentru aderarea Rep. Moldova, dar și a Ucrainei, la UE. Oficialii din țările europene au îndemnat cetățenii să participe la referendumul pro-european din toamnă, esențial pentru viitorul Rep. Moldova, informează Radio Chișinău.
Acum 4 ore
14:05
Guvernul a aprobat Decizia protocolară cu privire la aprobarea poziției generale a Republicii Moldova la prima Conferință interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc marți, 25 iunie la Luxemburg.
13:45
Executivul a aprobat astăzi planul de admitere în învățământul superior. Astfel, Guvernul a aprobat admiterea în universități a 8.697 de persoane cu finanțare de la stat, pliate pe necesitățile pieței muncii.
13:25
Cele 27 de țări ale Uniunii Europene au confirmat că marțea viitoare vor deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri președinția belgiană a Consiliului UE pe rețeaua X, potrivit agenției AFP.
13:10
Ucraina poate folosi arme furnizate de SUA pentru a lovi în interiorul Rusiei, nu doar pe teritoriul rus din apropierea regiunii ucrainene Harkov, forțe ruse care trag asupra trupelor ucrainene, a afirmat joi Pentagonul, transmite Reuters.
13:00
Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat, vineri, că Guvernul de la București va introduce salariul minim european în România cu scopul de a proteja puterea de cumpărare și de a ridica salariul mediu brut la “cât mai aproape de 50% din salariul mediu net pe economie”.
12:45
Astăzi, la Chișinău, are loc prima conferință internațională economică cu tema: „Reconstrucția Ucrainei. Rolul Republicii Moldova” care adună o serie de reprezentanți guvernamentali și ai unor importante companii, cu precădere companii de construcție din Ucraina. Restabilirea sectorului energetic al Ucrainei, grav afectat de atacurile rusești, reprezintă unul din sectoarele prioritare ale reconstrucției, a subliniat șeful Camerei de Comerț de la Kiev. El a invitat în mod special companiile din sectorul energetic să se includă în acest proces, transmite Radio Chișinău.
12:25
Traficul rutier pe bulevardul Mircea cel Bătrân, din sectorul Ciocana a orașului Chișinău, tronsonul cuprins între străzile Petru Zadnipru și Prof. Ion Dumeniuc, va fi suspendat parțial, pe benzi, până pe 11 iulie, transmite IPN.
Acum 6 ore
12:10
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru perioada de 22-24.06.2024.
11:50
Până la sfârșitul verii, ruta municipală de autobuz nr. 12 se sistează. Pe ruta de troleibuz nr. 33 vor fi adăugate două unități, iar troleibuzele de pe ruta nr. 35 vor circula conform unui itinerar modificat. Schimbările sunt valabile pentru perioada 24 iunie - 31 august, fiind necesare în legătură cu executarea lucrărilor de reparație a unor sectoare de drum din orașul Durlești, transmite IPN.
11:35
În această dimineață, după ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, președinta Maia Sandu a semnat Decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, șefa statului a desemnat-o pe Cristina Gherasimov, Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova.
11:20
Gabriel Budescu, director general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), care urmează să preia de la CNAIR proiectele de construcție de drumuri și autostrăzi și îi va lăsa acesteia doar întreținerea, spune într-un interviu pentru Economedia că instituția are proiecte pentru 774 kilometri de autostradă.
11:05
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 21 iunie 2024
10:50
Mihai Popșoi a fost prezent la Reuniunea Miniștrilor Afacerilor Externe din regiunea Dunării, care a avut loc la Viena, Austria. Potrivit oficialului, în cadrul reuniunii s-a discutat despre provocările și oportunitățile cooperării în regiune.
10:35
„Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova cu fonduri europene, oricând este nevoie. Sper să găsim și o soluție pentru agricultură cât mai curând. Republica Moldova are acum fonduri europene la dispoziție. Ele nu se numesc fonduri de preaderare, dar pot fi folosite în aproape toate domeniile, la fel ca fondurile de pre-aderare. Iar dacă va fi nevoie, acestea vor crește și mai mult până în anul 2027”, a declarat într-un interviu pentru Radio Chișinău eurodeputatul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova.
Acum 8 ore
10:05
Sistemul PATRIOT donat de România Forțelor Armate ale Ucrainei va proteja și Republica Moldova, titrează Ziarul Național. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit României și președintelui Klaus Iohannis, după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis joi, 20 iunie, să doneze un sistem PATRIOT către Forțele Armate ale Ucrainei.
09:45
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârșitul statalității sale, „astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt”, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariștii ruși la finalul vizitei sale de ieri în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord, relatează agenția oficială de presă RIA Novosti.
09:45
Când va prelua conducerea NATO, Mark Rutte nu va avea prea mult timp să-și tragă răsuflarea. Va avea o serie de provocări cu care trebuie să se confrunte, de la posibila revenire a lui Donald Trump la președinția SUA la problemele legate de cheltuielile statelor membre pentru apărare, scrie Politico.
09:40
LIVE | Conferința economică internațională: „Reconstrucția Ucrainei. Rolul Republicii Moldova”
09:00
Parlamentul olandez a votat ieri, 20 iunie, pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei, eliminând ultimul obstacol formal pentru ca UE să deschidă în mod oficial discuțiile de aderare cu ambele țări săptămâna viitoare. Înainte de aceasta, noul guvern olandez, condus de prim-ministrul Dick Schoof, a făcut publică decizia că va sprijini parcursul de aderare al ambelor țări, poziția necesita aprobarea oficială a Parlamentului, transmite IPN cu referință la Euractiv.
08:50
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia României de a dona Ucrainei o baterie de rachete antiaeriene Patriot, considerând-o „foarte necesară” pentru consolidarea apărării aeriene a teritoriului ucrainean în fața atacurilor Rusiei, iar Statele Unite ale Americii au anunțat suspendarea livrărilor de rachete Patriot și NASAMS către alte țări pentru ca acestea să fie furnizate cu prioritate armatei ucrainene.
08:45
În Republica Moldova ar putea fi permisă cultivarea, prelucrarea și exportarea cânepei industriale. Un proiect în acest sens este pregătit de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Ministrul Vladimir Bolea spune că în țările europene cultivarea cânepei industriale este permisă, iar agricultorii din Republica Moldova își doresc și ei să cultive cânepă, întrucât este o plantă rezistentă la secetă.
08:25
Meciul dintre Anglia și Danemarca s-a încheiat la egalitate, cu scorul 1-1, în etapa a doua din grupele EURO 2024, iar Spania a învins Italia cu 1-0 în urma unei partide decise de autogolul lui Calafiori în minutul 55.
Acum 12 ore
08:10
La distanța de mai bine de doi ani de la declanșarea de către Rusia a războiului în Ucraina au murit sute de mii de oameni, peste un milion au fost răniți, peste șase milioane au devenit bejenari. Distrugerile de război în Ucraina se cifrează deja la sute de miliarde de dolari, iar niciuna dintre părțile care luptă în Ucraina nu este mai aproape de victorie. Este evident că Rusia nu își va atinge scopul imperialist de a cuceri Ucraina, dat tot atât de puțin probabil este ca Ucraina să-și recapete în timpul apropiat integral controlul asupra teritoriului ocupat de Rusia. Mai devreme sau mai târziu, ambele părți vor trebui să fie de acord cu o încetare a focului și să înceapă negocierile privind încheierea unui acord de pace.
Acum 24 ore
20:50
Armata rusă a utilizat astăzi, 20 iunie, pentru prima oară o bombă glisantă de trei tone (FAB-3000) împotriva unui punct de concentrare a trupelor ucrainene în regiunea Harkov (nord-est).
20:30
Satele Volintiri și Copceac din raionul Ștefan Vodă se află pe ultima sută de metri în procesul de amalgamare voluntară. Astăzi, prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu primarii acestor localități.
20:15
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria, Alexander Schallenberg.
19:55
Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat astăzi, 20 iunie, la Căușeni. La eveniment a participat și premierul Dorin Recean, care a felicitat locuitorii orașului pentru această inițiativă, care vine să aducă un omagiu marelui domnitor.
19:35
Un grup criminal organizat, implicat în vânzarea de droguri pe internet, a fost destructurat de către ofițerii Direcției investigații Centru și cei ai Direcției urmărire penală a INI, sub egida PCCOCS.
19:20
Un număr de 78 de femei, din 16 raioane ale Republicii Moldova, care desfășoară activități economice agricole, vor beneficia de sprijin în implementarea soluțiilor de energie regenerabilă și eficiență energetică. Suportul, în valoare totală de aproximativ 650 de mii de dolari, este oferit în formă de echipamente și servicii, în cadrul unui proiect implementat de PNUD Moldova cu sprijinul financiar al Elveției și Japoniei, transmite MOLDPRES.
19:00
Directorii de școli au păreri împărțite referitor la noul curriculum școlar pe care Ministerul Educației intenționează să-l introducă începând cu anul 2025. Din cei 284 de manageri care au participat astăzi la o discuție online despre noua programă școlară, doar 84 au declarat că susțin schimbările.
18:40
Selecționatele Sloveniei și Serbiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), astăzi, 20 iunie, pe Football Arena din Munchen, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
18:25
Fostul șef al Serviciului Vamal, Igor Talmazan, urmează să fie numit secretar general al Parlamentului. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a avizat candidatura acestuia, transmite IPN.
18:10
Doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți în noaptea de miercuri spre joi în Franța, fiind suspectați că au aplicat pe fațada cotidianului „Le Figaro” din Paris șase imagini cu sicrie și cu referiri la Ucraina, informează AFP, citând surse apropiate dosarului.
17:55
Cultura este o punte pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul european, cooperarea culturală fiind o piatră de temelie a eforturilor noastre de integrare europeană. Declarația a fost făcută de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul Adunării Generale a Rețelei instititutelor culturale naționale din Uniunea Europeană (EUNIC) care s-a desfășurat timp de 2 zile, pe 19 și 20 iunie, la București.
17:40
Prima ediție a Taberei Internaționale de Pictură „Identitate prin culoare”, desfășurată în cadrul proiectului „Cahul – capitală cultural-creativă a Republicii Moldova”, va fi organizată în perioada 24 - 29 iunie curent, în municipiul Cahul.
17:25
Președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a fost ales în funcția de președinte al EUNIC - rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană, în cadrul Adunării Generale care s-a desfășurat la București, în perioada 19-20 iunie curent.
16:55
Premierul demisionar olandez Mark Rutte va deveni cel de-al 14-lea secretar general al NATO, după ce contracandidatul său, președintele român Klaus Iohannis, i-a notificat pe aliați că se retrage din competiție, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a pronunțat în favoarea susținerii de către România a candidaturii lui Mark Rutte.
16:30
Președintele Ucrainei, Volodimir Kelenski, și-a exprimat recunoștința față de România și președintele Klaus Iohannis pentru decizia anunțată recent de a furniza Ucrainei un sistem suplimentar de apărare antiaeriană PATRIOT. Kelenski a postat un mesaj pe pagina sa oficială de Twitter în care a scris despre importanța acestei contribuții pentru protejarea poporului și a infrastructurii critice împotriva amenințărilor aeriene ruse.
Ieri
16:10
În ajunul primei Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova-UE, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu reprezentanții formațiunilor politice extraparlamentare.
16:00
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
15:45
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că își va îmbunătăți procesul de gestionare a riscurilor de neconformare fiscală cu sprijinul USAID. În acest sens, directorul autorității fiscale, doamna Olga Golban și directorul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA), domnul David Anderson au semnat astăzi un Memorandum de Înțelegere care prevede eficientizarea administrării riscurilor de neconformare fiscală pentru a spori gradul de conformare voluntară a contribuabililor, a optimiza calitatea serviciilor oferite de autoritatea fiscală și pentru a crește încasările la Bugetul public național.
15:25
România va dona un sistem PATRIOT Ucrainei, a decis Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform comunicatului remis presei la finalul ședinței de astăzi, 20 iunie, de către Administrația prezidențială. Tot în comunicat se arată că președintele Klaus Iohannis a anunțat la finalul săptămânii trecute că renunță la competiția pentru șefia NATO.
15:05
Utilizatorii aplicației Revolut Lite din Republica Moldova au fost notificați că serviciul își va înceta activitatea începând cu data de 20 iulie 2024. Într-un comunicat de presă al companiei, se menționează că Revolut urmează să se retragă și din alte 15 țări sau regiuni.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.