Votul prin corespondență: pro și contra. Dezbatere IPN

IPN, 3 aprilie 2024 22:30

Recent Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege care oferă unor categorii de alegători aflați peste hotare dreptul de a vota prin corespondență, alături de modalitatea tradițională de alegere cu prezență fizică în fața urnei de vot. Inițiativa legislativă, care aparține majorității parlamentare, a stârnit critici aspre în rândul opoziției parlamentare, inclusiv pentru faptu

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de IPN

Acum 5 minute
15:00
Lituania este un partener apropiat al Republicii Moldova în domenii precum promovarea democrației, lupta împotriva amenințărilor hibride și integrarea europeană, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu șefa executivului de la Vilnius, Ingrida Šimonytė. Părțile au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale și proiectele realizate în beneficiul cetățenilor din
Acum 15 minute
14:50
Un medic reanimatolog de la Spitalul de Psihiatrie Bălți a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a dispus amânarea intervenției chirurgicale necesare unui pacient pentru a doua zi, iar ca rezultat persoana a decedat. Prima instanță l-a achitat, iar după ce procurorii au contestat sentința, Curtea de Apel l-a condamnat închisoare pe un termen de 1 an, cu privarea de dreptul
Acum 30 minute
14:40
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7457 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5376 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2595 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.6297 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.6433 D.S.T. 960 XDR 1 23.2901 Denar macedonian 807 MKD 10 3.0776
14:40
Apelul Maiei Sandu pe rețelele „X” către Ministrul Apărării al Olandei, Kajsa Ollongren, de a livra mai multe mijloace de apărare anti-aeriană Ucrainei a fost mediatizat la nivel național în Ucraina, relatează IPN.Ukrainska pravda reproduce apelul Maiei Sandu, sonorizat în cadrul întrevederii cu decizionara din Țările de Jos, de a pune la dispoziția Ucrainei a unui număr ma
14:40
Op-Ed     Tot așa cum este necesar de a examina posibilitatea creării unei „misiuni Republica Moldova” în cadrul NATO, cu scopul ridicării gradului de instituționalizare și intensificare a relațiilor de colaborare a Republicii Moldova cu Organizația Atlanticului de Nord. Doar pe această cale va fi posibilă maximal
14:40
În Parcul ,,La izvor” din capitală sunt efectuate lucrări de amenajare a plajei. Nisipul este afânat și nivelat. De asemenea, sunt curățate și malurile iazului din parc, transmite IPN.Primăria municipiului Chișinău menționează că în Parcul ,,La izvor” sunt reparate și vopsite terenurile de joacă, inclusiv terenul pentru persoane cu dizabilități. S-au efectuat lucrări de re
Acum o oră
14:10
Universitatea Tehnică din Moldova își propune să atragă studenți din India, și anume la două specialități – inginerie sowtware și medicină veterinară. Astăzi, UTM, Ministerul Educației și Cercetării și Fondul Western NIS Enterprise au semnat un Memorandum de înțelegere cu privire la internaționalizarea învățământului superior din Republica Moldova, transmite IPN.Ministrul educaț
Acum 4 ore
12:50
Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia rămâne veriga slabă a Republicii Moldova. O spune ex-premierul Ion Sturza care se arată nedumerit de alegerea cetățenilor din autonomia găgăuză. Fostul premier spune că rămâne o enigmă faptul cum a reușit fugarul Ilan Șor să preia conducerea autonomiei, iar o persoană complet necunoscută – Evghenia Guțul, să primească vot de încredere din parte
12:50
Sistemul educațional din Republica Moldova înregistrează un deficit de șapte mii de cadre didactice. Cifra alarmantă a fost anunțată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, anual, din 1000 de absolvenți ai instituțiilor cu profil pedagogic doar o treime aleg să se angajeze în instituțiile de învățământ. Ministrul spune că pentru a reduce deficitul de cadr
11:50
Moldova reiterează necesitatea retragerii trupelor și munițiilor Federației Ruse din regiunea transnistreană a țării și contează pe sprijinul partenerilor din comunitatea internațională pentru grăbirea acestui proces, așa cum s-a stabilit, de fapt, la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999. Declarații în acest sens au fost făcute de viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru l afacerilor
Acum 6 ore
10:20
Un bărbat de 52 de ani a fost condamnat la detenție pe viață pentru că și-a abuzat sexual timp de câteva luni fiicele vitrege în vârstă de 8 și 10 ani. Pe lângă aceasta, bărbatul obliga minorele să vizualizeze împreună cu el conținut pornografic, transmite IPN.Potrivit Procuraturii Generale, în perioada lunilor aprilie 2022 - februarie 2023, în timp ce se afla acasă la concubina sa, i
10:10
Republica Moldova este deschisă să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Și este importantă consolidarea eforturilor, resurselor și a expertizei statelor pentru depășirea provocărilor în acest sens. „Investind în colaborare și valorificând interesele noastre comune în domeniul infrastructurii, al energiei și al digitalizării, putem construi o regiune dezvoltată și puternică, în car
09:30
Centrul Municipal de Tineret Chișinău a lansat procesul de chestionare a tinerilor în cadrul Sondajului municipal cu privire la identificarea necesităților tinerilor din capitală. În total urmează că fie chestionați 1 800 de tineri și tinere. Întrebările vizează subiecte de la educație și oportunități de dezvoltare personală și profesională până la preocupările sociale și culturale ale
Acum 8 ore
09:00
Lituania este un partener apropiat al Republicii Moldova în domenii precum promovarea democrației, lupta împotriva amenințărilor hibride și integrarea europeană, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu șefa executivului de la Vilnius, Ingrida Šimonytė. Părțile au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale și proiectele realizate în beneficiul cetățenilor din ce
Acum 12 ore
06:50
Op-Ed     Tot așa cum este necesar de a examina posibilitatea creării unei „misiuni Republica Moldova” în cadrul NATO, cu scopul ridicării gradului de instituționalizare și intensificare a relațiilor de colaborare a Republicii Moldova cu Organizația Atlanticului de Nord. Doar pe această cale va fi posibilă maximal
06:40
Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia rămâne veriga slabă a Republicii Moldova. O spune ex-premierul Ion Sturza care se arată nedumerit de alegerea cetățenilor din autonomia găgăuză. Fostul premier spune că rămâne o enigmă faptul cum a reușit fugarul Ilan Șor să preia conducerea autonomiei, iar o persoană complet necunoscută – Evghenia Guțul, să primească vot de încredere din parte
06:40
Sistemul educațional din Republica Moldova înregistrează un deficit de șapte mii de cadre didactice. Cifra alarmantă a fost anunțată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, anual, din 1000 de absolvenți ai instituțiilor cu profil pedagogic doar o treime aleg să se angajeze în instituțiile de învățământ. Ministrul spune că pentru a reduce deficitul de cadr
06:30
Apelul Maiei Sandu pe rețelele „X” către Ministrul Apărării al Olandei, Kajsa Ollongren, de a livra mai multe mijloace de apărare anti-aeriană Ucrainei a fost mediatizat la nivel național în Ucraina, relatează IPN.Ukrainska pravda reproduce apelul Maiei Sandu, sonorizat în cadrul întrevederii cu decizionara din Țările de Jos, de a pune la dispoziția Ucrainei a unui număr ma
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7457 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5376 Coroana islandeza 352 ISK
Acum 24 ore
00:00
Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcțiile elective pentru circumscripțiile electorale de nivelul I unde la 19 mai vor avea loc alegeri locale noi și parțiale începe în data de 12 aprilie, anunță Comisia Electorală Centrală, citată de IPN.Partidele politice și blocurile electorale vor prezenta consiliilor electorale de circumscripție din unități
00:00
Partidul Social Democrat European face apel către toate partidele proeuropene să facă front comun „în fața atacurilor guvernării asupra valorilor democratice”. Potrivit formațiunii, actuala guvernare, reprezentată de PAS, utilizează programul național „Satul European” pentru a-și consolida poziția, prin presiune și corupere politică, transmite IPN.„Este ev
00:00
Începând cu ziua de vineri, achitarea călătoriei la validatoarele staționare va fi disponibilă și în troleibuzele de pe ruta nr. 3, transmite IPN.Primăria Chișinău precizează că, în prezent pasagerii pot achita călătoria cu transportul public la validatoarele staționare în troleibuzele de pe rutele nr. 22, 23, 24 și 30, precum și autobuzele de pe rutele nr. 2 și 5.Prin acest validat
00:00
Șoferul camionului implicat în accidentul din această dimineață de la Măgdăcești a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru IPN de către ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Criuleni, Elena Băetrău.Conducătorul camionului a fost reținut pentru 72 de ore. Preliminar el s-ar face vinovat de producerea accidentului în care a fost implicat un microbuz de rută și în urm
11 aprilie 2024
20:50
The truck driver involved in this morning’s accident in Măgdăcești was detained. The information was confirmed for IPN by a spokesperson for the Criuleni Police Inspectorate.The truck driver was detained for 72 hours. It is believed that he was responsible for the accident, which also involved a passenger minibus. As result, 16 people were injured, including two minors.Accordi
20:30
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, susține că procesul de reintegrare depinde de mișcarea țării în direcția europeană. Este foarte important să existe un dialog cu Tiraspolul, inclusiv pe acest dosar european. Rigorile pe care Republica Moldova și-a asumat să le îndeplinească trebuie să fie gradual extinse și pe malul stâng al Nistrului. În acest fel, procesul de reg
20:30
Șeful diplomației Republicii Moldova, Mihai Popșoi, îl va găzdui la Chișinău pe președintele în exercițiu al OSCE, ministrul afacerilor externe, europene și comerțului al Maltei, Ian Borg, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.Oficialii vor susține vineri, 12 aprilie, o conferință de presă la sediul MAE, începând cu ora 09.40. Conferința
20:30
Deputații au păstrat la ședința de astăzi un moment de reculegere în memoria victimelor războiului provocat de Federația Rusă în Ucraina. Propunerea a venit în contextul atacului de ieri cu rachete rusești în regiunea Odesa, soldat cu patru morți, printre care și un copil, transmite IPN.„În țara vecină mor copii în fiecare zi. Ieri în jurul orei șase seara, în regiunea Odesa au
17:30
Începând cu ziua de vineri, achitarea călătoriei la validatoarele staționare va fi disponibilă și în troleibuzele de pe ruta nr. 3, transmite IPN.Primăria Chișinău precizează că, în prezent pasagerii pot achita călătoria cu transportul public la validatoarele staționare în troleibuzele de pe rutele nr. 22, 23, 24 și 30, precum și autobuzele de pe rutele nr. 2 și 5.Prin acest validat
17:30
Șoferul camionului implicat în accidentul din această dimineață de la Măgdăcești a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru IPN de către ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Criuleni, Elena Băetrău.Conducătorul camionului a fost reținut pentru 72 de ore. Preliminar el s-ar face vinovat de producerea accidentului în care a fost implicat un microbuz de rută și în urma căruia au fost rănite 16 persoane, inclusiv doi minori.Potrivit Poliție
16:30
Partidul Social Democrat European face apel către toate partidele proeuropene să facă front comun „în fața atacurilor guvernării asupra valorilor democratice”. Potrivit formațiunii, actuala guvernare, reprezentată de PAS, utilizează programul național „Satul European” pentru a-și consolida poziția, prin presiune și corupere politică, transmite IPN.„Este ev
16:20
În termenii fundației americane „Freedom House”, care de circa 30 de ani redactează rapoarte anuale privind starea democrației în țările fostului lagăr socialist, Moldova reprezintă un „regim hibrid”, transmite IPN.Totuși, raportul fundației pentru anul 2024 atestă că Moldova, alături de Ucraina și Kosovo, înregistrează în zona „hibridă” indici de co
16:00
Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcțiile elective pentru circumscripțiile electorale de nivelul I unde la 19 mai vor avea loc alegeri locale noi și parțiale începe în data de 12 aprilie, anunță Comisia Electorală Centrală, citată de IPN.Partidele politice și blocurile electorale vor prezenta consiliilor electorale de circumscripție din unități
15:40
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a declarat, că Bursa de Valori de la Chișinău are șanse bune de dezvoltare, iar Republica Moldova poate fi și ea o piață de interes pentru companiile străine care sunt deja în România. Șefa BNM a făcut aprecierea respectivă la încheierea unei vizite de lucru la București, transmite IPN cu referire la un comunicat al instituție
15:40
Nu va exista un vot în Parlament pentru modificarea Constituției în urma referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O spune vicepreședinta Legislativului, Doina Gherman, potrivit căreia opinia cetățenilor, expusă în cadrul plebiscitului, automat va deveni lege. Vicepreședinta PAS mai spune că formațiunea a demarat o campanie de informare a cetățenilor privin
15:40
„Dacă Moldova va menține acest ritm accelerat de reformare, ca în ultimii doi ani, cred că aderarea la UE până în anul 2030 e posibilă”. Declarația a fost făcută pentru sursa ucraineană „Suspilne” de către Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Moldova, în ajunul Summitului Internațional al Primarilor de astăzi la Chișinău, relatează IPN.În prezent subiectul cadrului
15:40
Regimul Putin îi atribuie valoare bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, prin sesiunile foto pe care reprezentanta grupării Șor le are în Rusia. O spune deputatul PAS, Oazu Nantoi. Potrivit parlamentarului, Ilan Șor și acoliții săi nu-și pot realiza promisiunile făcute găgăuzilor în campanie și pasează responsabilitatea spre puterea centrală, pe care o acuză de blocarea proiectelor. În a
15:40
Traficul rutier pe strada Alexei Mateevici, tronsonul cuprins între străzile Bănulescu-Bodoni și Sfatul Țării, va fi suspendat astăzi de la ora 10.00 până la ora 15.00. Primăria capitalei precizează că restricțiile se instituie în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a comunicațiilor și de restabilire a învelișului asfaltic pe strada Mateevici, transmite IPN.În
15:40
Un accident grav s-a produs în această dimineață în apropiere de localitatea Măgdăcești din raionul Criuleni. A fost implicat un microbuz de rută, în care se aflau pasageri, și un camion MAN. La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, poliția și salvatorii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție
Ieri
13:10
Deputații au păstrat la ședința de astăzi un moment de reculegere în memoria victimelor războiului provocat de Federația Rusă în Ucraina. Propunerea a venit în contextul atacului de ieri cu rachete rusești în regiunea Odesa, soldat cu patru morți, printre care și un copil, transmite IPN.„În țara vecină mor copii în fiecare zi. Ieri în jurul orei șase seara, în regiunea Odesa au
12:00
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7561 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5685 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2714 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.6542 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.6724 D.S.T. 960 XDR 1 23.4063 Denar macedonian 807 MKD 10 3.1125
10:50
Șeful diplomației Republicii Moldova, Mihai Popșoi, îl va găzdui la Chișinău pe președintele în exercițiu al OSCE, ministrul afacerilor externe, europene și comerțului al Maltei, Ian Borg, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.Oficialii vor susține vineri, 12 aprilie, o conferință de presă la sediul MAE, începând cu ora 09.40. Conferința
10:30
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, susține că procesul de reintegrare depinde de mișcarea țării în direcția europeană. Este foarte important să existe un dialog cu Tiraspolul, inclusiv pe acest dosar european. Rigorile pe care Republica Moldova și-a asumat să le îndeplinească trebuie să fie gradual extinse și pe malul stâng al Nistrului. În acest fel, procesul de reglementare devine nu ceva complementar procesului de integrare europeană, ci
10:20
În termenii fundației americane „Freedom House”, care de circa 30 de ani redactează rapoarte anuale privind starea democrației în țările fostului lagăr socialist, Moldova reprezintă un „regim hibrid”, transmite IPN.Totuși, raportul fundației pentru anul 2024 atestă că Moldova, alături de Ucraina și Kosovo, înregistrează în zona „hibridă” indici de co
09:20
Un accident grav s-a produs în această dimineață în apropiere de localitatea Măgdăcești din raionul Criuleni. A fost implicat un microbuz de rută, în care se aflau pasageri, și un camion MAN. La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, poliția și salvatorii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție
08:50
Traficul rutier pe strada Alexei Mateevici, tronsonul cuprins între străzile Bănulescu-Bodoni și Sfatul Țării, va fi suspendat astăzi de la ora 10.00 până la ora 15.00. Primăria capitalei precizează că restricțiile se instituie în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a comunicațiilor și de restabilire a învelișului asfaltic pe strada Mateevici, transmite IPN.În
06:50
„Dacă Moldova va menține acest ritm accelerat de reformare, ca în ultimii doi ani, cred că aderarea la UE până în anul 2030 e posibilă”. Declarația a fost făcută pentru sursa ucraineană „Suspilne” de către Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Moldova, în ajunul Summitului Internațional al Primarilor de astăzi la Chișinău, relatează IPN.În prezent subiectul cadrului
06:50
Regimul Putin îi atribuie valoare bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, prin sesiunile foto pe care reprezentanta grupării Șor le are în Rusia. O spune deputatul PAS, Oazu Nantoi. Potrivit parlamentarului, Ilan Șor și acoliții săi nu-și pot realiza promisiunile făcute găgăuzilor în campanie și pasează responsabilitatea spre puterea centrală, pe care o acuză de blocarea proiectelor. În a
06:40
Nu va exista un vot în Parlament pentru modificarea Constituției în urma referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O spune vicepreședinta Legislativului, Doina Gherman, potrivit căreia opinia cetățenilor, expusă în cadrul plebiscitului, automat va deveni lege. Vicepreședinta PAS mai spune că formațiunea a demarat o campanie de informare a cetățenilor privin
06:20
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a declarat, că Bursa de Valori de la Chișinău are șanse bune de dezvoltare, iar Republica Moldova poate fi și ea o piață de interes pentru companiile străine care sunt deja în România. Șefa BNM a făcut aprecierea respectivă la încheierea unei vizite de lucru la București, transmite IPN cu referire la un comunicat al instituție
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7561 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5685 Coroana islandeza 352 ISK
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.