Maia Sandu a participat la Gala Premiilor pentru Jurnalism de Mediu

Moldova1, 12 februarie 2024 18:50

Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Gala Premiilor pentru Jurnalism de Mediu. Șefa statului și-a exprimat aprecierea față de jurnaliștii care reflectă cu echidistanță și profesionalism subiecte din domeniul mediului.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova1

Acum o oră
12:50
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a aderat oficial la Blocul Politic și Electoral din care fac parte partidele PPDA (Platforma DA), LOC (Liga Orașelor și Comunelor) și Partidului Schimbării. Această decizie, potrivit unui comunicat al formațiunii, a fost luată urma unor discuții și negocieri între reprezentanții fiecărui partid și are ca scop consolidarea forțelor politice în vederea unui obiectiv comun în viitoarele alegeri.
Acum 2 ore
12:00
La Chișinău are loc ceremonia de lansare a primului Institut Național pentru Educație și Leadearship (INEL). Printre responsabilitățile de bază ale instituției este gestionarea formării continue a cadrelor didactice din sistemul de învățământ și gestionarea rețelei de o mie de mentori, a declarat ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun. La evenimentul de lansare a participat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
11:50
Mai mult de două milioane de copii au părăsit Ucraina din cauza invaziei la scară largă a Rusiei. Potrivit Ukrinform, soția președintelui, Olena Zelenska, a postat acest lucru pe Facebook și a publicat o fotografie din TOP 100 al revistei Time de anul trecut, în care tineri pacienți ai spitalului Okhmatdit așteaptă un nou atac rusesc în adăpostul antiaerian al spitalului, transmite News.ro.
Acum 4 ore
10:30
Războiul din Ucraina a redesenat harta Europei și a reașezat prioritățile statelor Vest-Europene, iar Republica Moldova este în atenția tuturor cancelariilor occidentale fiind susținută necondiționat. Declarația a fost făcută de eurodeputatul român, Eugen Tomac, în cadrul ediției speciale „ÎN CONTEXT”. Europarlamentarul susține că Chișinăul a fost o țintă constantă a provocărilor din partea Rusiei, făcând referire la amestecul în politica internă prin partide finanțate de Kremlin. Rusia întotdeauna și-a manifestat brutal interesul față de agenda Republicii Moldova privind apropierea de România și Uniunea Europeană și nu odată am văzut reacții agresive de la Moscova.
10:10
În luna martie, Comisia Europeană va transfera autorităților de la Kiev prima tranșă în valoare de 4,5 miliarde de euro din ajutorul financiar anunțat pentru această țară. Anunțul a fost făcut la Kiev de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după întrevederea cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîgal.
Acum 6 ore
09:00
Forțele americane și britanice au lansat noi atacuri împotriva mișcarii Houthi din Yemen, notează BBC. Potrivit Pentagonului au fost vizate de atacuri 18 locații, aceasta fiind a patra operațiune comună de acest fel a aliaților.
Acum 24 ore
23:40
Echipa Academiei de Fotbal Radu Rebeja a câștigat turneul Cupa Elitelor, competiție dedicată juniorilor „sub 19 ani”. În penultimul meci al turneului, echipa pregătită de Valentin Munteanu a învins cu 3:0 o altă formație din capitală, Dacia Buiucani.
22:40
Zeci de protestatari francezi au intrat forțat într-un târg agricol din Paris, înainte de o vizită planificată a lui Emmanuel Macron. Au fost și câteva ciocniri dintre manifestanți și forțele de ordine. Cel puțin un protestatar a fost reținut. Între timp, președintele francez a cerut ca expoziția agricolă să se desfășoare în mod pașnic, întrucât violența nu este de niciun ajutor.
22:30
Peste 500 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei din București pentru a-și manifesta solidaritatea față de Ucraina. Printre manifestanți erau și refugiați, care trăiesc în România. Ei spun că astfel își exprimă durerea față de realitatea cruntă în care trăiesc. În marja evenimentului a fost prezentat și un spectacol pentru a reaminti cele mai importante evenimente ale conflictului din Ucraina.
22:30
Ucraina va rezista! Este opinia exprimată de politologul Cristian Pîrvulescu în cadrul unei ediții speciale „În context”, dedicată celor doi ani de rezistență a Ucrainei în fața agresiunii Rusiei. Iar europarlamentarul Eugen Tomac a menționat că de la destrămarea Uniunii Sovietice, Chișinăul a fost mereu o țintă pentru Kremlin, însă, Uniunea Europeană a venit cu un răspuns: mai exact - invitația făcută Republicii Moldova de a face parte din marea familie europeană.
22:20
Invazia la scară largă, declanșată de Rusia împotriva Ucrainei, a adus în Republica Moldova zeci de mii de ucraineni. Îngroziți de ororile războiului și nesiguri de ziua de mâine, mii de oameni disperați s-au refugiat în țara noastră. Mulți dintre ei și-au găsit aici un loc de muncă, și-au deschis afaceri și își trăiesc viața cu gândul la casa părăsită și la patria aflată în primejdie. Astăzi, la Chișinău a fost organizat un eveniment în cadrul căruia 12 cetățenii ucraineni refugiați în Republica Moldova și-au prezentat istoriile de succes, dar au vorbit și despre greutățile prin care au trecut în perioada de adaptare la noua viață.
22:10
Trupul neînsuflețit al opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, a anunțat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîș, pe rețelele de socializare. Potrivit sursei, nu se știe dacă autoritățile vor permite să aibă loc o înmormântare așa cum își dorește familia lui Navalnîi. Între timp, susținătorii opozantului rus continuă să-i aducă un omagiu în cea de-a noua zi de la moartea sa.
22:00
Peste 500 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei din București pentru a-și manifesta solidaritatea față de Ucraina. Printre manifestanți erau și refugiați, care trăiesc în România. Ei spun că astfel își exprimă durerea față de realitatea cruntă în care trăiesc. În marja evenimentului a fost prezentat și un spectacol pentru a reaminti cele mai importante evenimente ale conflictului din Ucraina.
19:40
În cei doi ani de război în Ucraina, aproximativ trei mii de refugiați și-au găsit un adăpost în municipiul Comrat. Unii dintre ei și-au continuat calea spre țările din spațiul UE, alții, după un timp s-au întors în patria lor, iar o parte din refugiați au rămas în Republica Moldova. Aici și-au aranjat viața, și-au dus copiii la școli, grădinițe, iar unii și-au găsit de muncă. Oamenii s-au adaptat la o nouă viața, dar trăiesc cu gândul că, odată și odată, se vor întoarce acasă.
18:50
Zeci de primari din Republica Moldova au participat astăzi la Congresul Național al Tinerilor Primari și Consilieri Locali. Cei prezenți la întrunire au avut oportunitatea de a face schimb de experiență și de a dezbate cele mai stringente probleme ale comunităților pe care le reprezintă. Totodată, în cadrul congresului a fost lansată Platforma Tinerilor Primari și Consilieri Locali.
18:20
Alte trei acorduri încheiate cu CSI privind colaborarea în domeniul militar și al combaterii terorismului urmează să fie denunțate de deputați la ședințele plenare ale Parlamentului din perioada 29 februarie – 14 martie. Potrivit Legislativului, biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor din următoarele două săptămâni.
17:30
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi și ambasadori ai statelor Uniunii Europene acreditați la Chișinău au depus flori în dimineața zilei de astăzi la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova și au reiterat sprijinul pentru Ucraina „în lupta sa corectă”. „Republica Moldova va oferi tot sprijinul necesar Ucrainei. Într-un final, Ucraina va învinge!”, a scris Mihai Popșoi pe contul său de Facebook.
17:30
Și-a exprimat în pictură sentimentele, stările și trăirile sufletești legate de războiul nedrept din Ucraina al cărui sfârșit, deocamdată, nu se vede. Vorbim despre pictorul Serhii Bojko din Odesa, care și-a prezentat lucrările în cadrul unei expoziții tematice organizate la Chișinău. Autorul expoziției a putut fi prezent la vernisaj.
17:00
Războiul este și despre oamenii care au fost nevoiți să lase tot și să fugă din calea morții. Mii de cetățeni ucraineni au ales Republica Moldova pentru refugiu. Unii dintre ei au început o viață nouă, ne-au îndrăgit tradițiile și obiceiurile, însă gândul tot acasă le este.
16:30
Războiul este și despre oamenii care au fost nevoiți să lase tot și să fugă din calea morții. Mii de cetățeni ucraineni au ales Republica Moldova pentru refugiu. Unii dintre ei au început o viață nouă, ne-au îndrăgit tradițiile și obiceiurile, însă gândul tot acasă le este.
16:10
Bayer Leverkusen a bătut recordul celei mai lungi serii de meciuri fără înfrângere a unei echipe din Germania, în toate competițiile. Discipolii lui Xabi Alonso au înregistrat al 33-lea meci consecutiv fără înfrângere. Precedentul record era deținut de Bayern Munchen, cu 32 de partide la rând fără eșec, înregistrat în perioada decembrie 2019-septembrie 2020.
16:00
Cetățenii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care pot fi recrutați pentru a participa la război, au interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de cinci kilometri de frontiera cu România și Republica Moldova, potrivit unui ordin semnat de șeful Serviciului de Stat de Frontieră din regiunea Cernăuți.
15:30
Anual, pe data de 24 februarie, celebrăm Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români. Potrivit Agenției Servicii Publice (ASP), în această zi, 10 cupluri au ales să-și unească destinele prin oficierea căsătoriei la organele de stare civilă.
14:50
Cetățenii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care pot fi recrutați pentru a participa la război, au interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de cinci kilometri de frontiera cu România și Republica Moldova, potrivit unui ordin semnat de șeful Serviciului de Stat de Frontieră din regiunea Cernăuți.
14:30
Războiul din Ucraina a afectat Republica Moldova practic în toate domeniile de activitate. Întreruperea lanțurilor logistice, închiderea piețelor de desfacere, creșterea prețurilor la produsele alimentare, sistarea livrărilor de gaze naturale de către Gazprom au generat crize în lanț. În primul an de la declanșarea războiului Federației Ruse în Ucraina, Republica Moldova a înregistrat o creștere record a inflației anuale, de la 5 procente în 2021 la peste 34 la sută în 2022, fiind cea mai mare în ultimii 22 de ani.
13:50
„Vom învinge”, a proclamat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în ziua marcării a doi ani de la începutul invaziei ruse din țara sa, într-un video difuzat sâmbătă de președinție, potrivit AFP, transmite Agerpres.
Ieri
13:00
O persoană a murit și cel puțin alte trei au fost grav rănite vineri seara în orașul Odesa din sudul Ucrainei, după ce o dronă rusească s-a prăbușit asupra unui bloc de apartamente, au declarat autoritățile locale, potrivit AFP, transmite Agerpres.
13:00
Premierul italian Giorgia Meloni a sosit sâmbătă într-o vizită surpriză la Kiev, unde va prezida o reuniune virtuală a G7 în prezența lui Volodimir Zelenski și la care este de așteptat să se discute despre noi sancțiuni împotriva Moscovei, potrivit Agerpres. Înregistrări video furnizate de guvernul italian o arată pe Meloni coborând din tren la gara din Kiev și fiind întâmpinată de o delegație. Conform presei italiene, Meloni a zburat în Polonia, unde a luat apoi un tren spre Ucraina.
13:00
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a cerut sâmbătă Ucrainei și aliaților săi „să nu-și piardă speranța”, cu ocazia împlinirii a doi ani de la invazia președintelui rus Vladimir Putin, potrivit AFP, transmite Agerpres.
12:40
O femeie în vârstă de 40 de ani a fost transportată la spital, după ce a fost lovită de o mașină o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Accidentul a avut loc vineri, 23 februarie, la ora 20:16. Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de către ofițerul de presă al Direcției de Poliției din municipiul Chișinău, Svetla Scripnic.
12:30
O persoană a murit și cel puțin alte trei au fost grav rănite vineri seara în orașul Odesa din sudul Ucrainei, după ce o dronă rusească s-a prăbușit asupra unui bloc de apartamente, au declarat autoritățile locale, potrivit AFP, transmite Agerpres.
12:10
La doi ani de război, în pofida dificultăților de pe front, ucrainenii sunt hotărâți să lupte mai departe, pentru că nu au o altă opțiune decât să reziste agresiunii ruse, a declarat într-un interviu pentru Radio Moldova, ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko. Diplomatul a precizat că Ucraina are nevoie de mai mult sprijin extern atât militar cât și economic.
11:50
Zeci de oameni s-au venit în dimineața zilei în fața sediului Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova pentru a protesta față de politica invadatoare a Rusiei în raport cu Ucraina și alte state. Organizatorii acțiunii civice, Amnesty International, afirmă că au documentat numeroase atrocități comise de Rusia în ultimii 10 ani în Ucraina.
11:30
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi și ambasadori ai statelor Uniunii Europene acreditați la Chișinău au depus flori în dimineața zilei de astăzi la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova și au reiterat sprijinul pentru Ucraina „în lupta sa corectă”. „Republica Moldova va oferi tot sprijinul necesar Ucrainei. Într-un final, Ucraina va învinge!”, a scris Mihai Popșoi pe contul său de Facebook.
10:30
România își menține resursele mobilizate pentru a sprijini Ucraina și Republica Moldova, precum și toți partenerii vulnerabili în fața agresiunii și atacurilor hibride ale Rusiei, declară la București Luminița Odobescu la doi de la declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Moscova „provoacă, zi de zi, fără cruțare, suferințe greu de imaginat, pierderi de vieți omenești”, ceea ce reprezintă „un atac direct la adresa principiilor Cartei ONU”, subliniază ministrul Afacerilor Externe al României, citat de Agerpres.
10:10
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, șeful Legislativului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean au adresat un mesaj comun cu prilejul marcării a doi ani de la invazia brutală a Rusiei împotriva Ucrainei. Liderii de la Chișinău au evocat curajul ucrainenilor în lupta pentru libertate și au exprimat solidaritatea Republicii Moldova cu poporul ucrainean.
10:00
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, șeful Legislativului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean au adresat un mesaj comun cu prilejul marcării a doi ani de la invazia brutală a Rusiei împotriva Ucrainei. Liderii de la Chișinău au evocat curajul ucrainenilor în lupta pentru libertate și au exprimat solidaritatea Republicii Moldova cu poporul ucrainean.
09:00
Două localități din raionul Kupiansk vor fi evacuate forțat, ca urmare a ofensivei armatei ruse, a anunțat șeful Departamentului de apărare civilă din cadrul Administrației Militare din regiunea Harkov, Ivan Socol, transmite Agerpres.
08:30
În ultimul weekend de iarnă, meteorologii anunță temperaturi de până la +17°C pe timp de zi. Valori pozitive vor fi înregistrate și pe parcursul nopții. Încălzirea vremii aduce ceață în orele dimineții. În zilele de sâmbătă și duminică nu va ploua.
08:30
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns la Kiev, pentru a comemora doi ani ai războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a manifesta sprijinul pentru poporul ucrainean. Oficialul a scris într-o postare pe platforma X că statele UE sunt alături de Ucraina.
08:10
Acum doi ani, în dimineața zilei de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, declarând că începe o „operațiune militară specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război sângeros care durează până în prezent, cu sute de mii de oameni morți și răniți, milioane de refugiați, cu localități și infrastructură distruse. Republica Moldova și statele UE condamnă cu fermitate războiul de agresiune brutal al Rusiei împotriva Ucrainei și anexarea ilegală a regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson ale Ucrainei.
23 februarie 2024
22:50
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa sâmbătă la Kiev, ziua când se împlinesc doi ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, au confirmat vineri surse comunitare, potrivit agenției EFE, transmite Agerpres.
21:50
Războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina s-a răsfrânt negativ asupra economiei Republicii Moldova, consideră expertul economic Viorel Gârbu. Potrivit lui, schimburile comerciale au fost afectate, au fost limitate și posibilitățile de export ale țării noastre pe piețele din Est, întrucât costurile au crescut, iar căile de export au fost schimbate.
20:30
Intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un lucru foarte important pentru România, pentru că între cele două state există un spațiu industrial comun, a declarat secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul conferinței „Agri Trade Summit 2024”.
20:30
Autoritățile rămân antrenate în identificarea soluțiilor pentru problemele din sectorul agricol și acordarea instrumentelor necesare pentru creșterea productivității și industrializarea ramurii, a declarat premierul Dorin Recean, la Adunarea Generală a Federației Naționale a Fermierilor din Moldova. Șeful Executivului a precizat că un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va fi delegat permanent la Bruxelles pentru a negocia programele care vor sprijini fermierii din țara noastră.
19:00
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto condamnă declarațiile ministrului Transporturilor, Andrei Spînu, cu privire la sancționarea transportatorilor care participă la protestele planificate pentru sfârșitul lunii februarie. Totodată, reprezentanții APOTA au menționat, într-o declarație, că este dreptul lor constituțional să protesteze, evidențiind necesitatea dialogului și a respectului reciproc între autorități și cetățeni într-un stat de drept.
18:00
Intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un lucru foarte important pentru România, pentru că între cele două state există un spațiu industrial comun, a declarat secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul conferinței „Agri Trade Summit 2024”.
17:00
Este puțin probabil ca președintele rus Vladimir Putin să declare anexarea regiunii transnistrene în timpul discursului său planificat în fața Adunării Federale ruse din 29 februarie, susțin experții de la Institutul American pentru Studiul Războiului. Potrivit acestora, Rusia nu dispune de resursele necesare pentru a ataca Republica Moldova și a alipi regiunea transnistreană. Aceștia mai constată că regiunea transnistreană va fi folosită în continuare pentru a susține atacurile hibride ale Moscovei împotriva Republicii Moldova.
16:50
Discuțiile dintre fermieri și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care au avut loc astăzi au fost eficiente. Vicepremierul a declarat că în cadrul întrevederii a fost discutată propunerea Guvernului Republicii Moldova privind acordarea creditelor de 500 de mii de lei cu o garanție de 90% din partea statului. În context, ministrul de resort a precizat că astăzi băncile comerciale urmează să analizeze această ofertă și vină cu unele propuneri pentru agricultori.
16:40
Astăzi, Statele Unite au anunțat sancțiuni împotriva deputatei Marinei Tauber pentru facilitarea încercărilor oligarhului fugar condamnat Ilan Șor de a submina procesele electorale din Moldova în interesele Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi, precizează Ambasada SUA la Chișinău. Deocamdată, persoana vizată nu a reacționat la decizia autorităților americane.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.