Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, cel mai mare festival de acest gen din Sud-Estul Europei, ajunge la Chișinău
TVR Moldova,
19 septembrie 2023 18:00
În acest an, pentru prima dată, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, cel mai mare festival de acest gen din Sud-Estul Europei, va trece Prutul. Prima ediție FILIT Chișinău se va desfășura în perioada 20-22 octombrie 2023 și va reuni prozatori din țară și din străinătate, alături de poeți, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri culturali, jurnaliști, artiști, relatează Radio Chișinău.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 10 minute
17:10
Premierul armean consideră că alianțele țării sale sunt ineficiente: Armenia nu şi-a trădat aliaţii, dar aliaţii pe care noi ne-am bazat mult timp şi-au propus să demonstreze vulnerabilitatea noastră # TVR Moldova
Prim-ministrul armean, Nikol Paşinian, consideră ineficiente alianţele actuale ale Armeniei, o aluzie voalată la relaţiile sale de lungă durată cu Moscova moştenite de când Armenia făcea parte din URSS, relatează France Presse conform Agerpres.
Acum o oră
16:40
Un stil de viață sănătos a fost mult timp asociat cu o stare fizică bună, însă cercetări recente afirmă că efectele acestuia se răsfrâng și asupra sănătății mintale, transmite joi agenția Xinhua.
Acum 2 ore
16:10
Costel Alexe, președintele CJ Iași: Lucrările la terminalul T4 de la Aeroportul Internațional Iași vor fi gata la finalul acestui an # TVR Moldova
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările la terminalul T4 de la Aeroportul Internațional Iași vor fi gata la finalul acestui an, după cum era prevăzut inițial, relatează Agerpres.
15:40
Începând din 2024, Aeroportul Changi din Singapore nu va mai cere pașapoarte. Aici se va introduce un sistem de autorizare automată a imigrației, care va permite pasagerilor să părăsească orașul-stat fără a mai arăta un act oficial în format fizic, ci folosind doar date biometrice, transmite CNN.
Acum 4 ore
15:10
Stiloul cu care Maia Sandu a semnat cererea de aderare la UE a fost vândut la licitație cu 6 mii de euro # TVR Moldova
Stiloul cu care Președintele Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost vândut la licitație cu suma de 6 mii de euro. Evenimentul a avut loc ieri, 21 septembrie, în cadrul ”Balului Generozității” organizat de CCF Moldova.
14:40
ISW: Iarna nu va încetini contraofensiva Ucrainei / Se aşteaptă la un avans major al Ucrainei odată ce forţele sale vor ajunge la Tokmak # TVR Moldova
Apropierea iernii nu va opri neapărat înaintarea trupelor ucrainene în contraofensiva lor, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în evaluarea sa din 23 septembrie, anunță News.ro.
14:10
Toți cei 120.000 de armeni vor pleca din Nagorno-Karabah: „Cei vinovați pentru soarta noastră vor trebui într-o zi să răspundă în fața lui Dumnezeu” # TVR Moldova
Toți cei 120.000 de etnici armeni din Nagorno-Karabah vor pleca în Armenia, deoarece nu vor să trăiască în cadrul Azerbaidjanului și se tem de o epurare etnică, a declarat duminică conducerea regiunii separatiste pentru Reuters. Anunțul vine după ce separatișii din Nagrono-Karabah au pierdut războiul-fulger declanșat de Azerbaidjan săptămâna aceasta, în ceea ce pare finalul unui conflict care datează de la căderea Uniunii Sovietice.
13:40
Salon de autoturisme electrice în Varna, Bulgaria. Câștigătorul unui concurs va putea folosi o maşină nouă timp de un an # TVR Moldova
Peste 20 de mărci vor participa la Salonul auto E-mobility Varna, care se va deschide pe 28 septembrie în oraşul de pe litoral, au anunţat organizatorii miercuri, informează Agerpres.
13:20
Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 80 ani, s-a vaccinat împotriva Covid cu o variantă actualizată de vaccin, dar și împotriva virusului gripal, a anunţat sâmbătă medicul său de la Casa Albă.
Acum 6 ore
12:50
Grupul de Forțe Est al armatei ucrainene: Tăiem rutele logistice rusești pe frontul din Bakhmut # TVR Moldova
Forțele Armate Ucrainene au acum una dintre rutele logistice rusești de pe frontul Bakhmut pe lista principală de tine și acţionează pentru a le tăia pe celelalte, a precizat Illia Yevlash, șefa serviciului de presă al Grupului de forțe din est al Forțelor Armate ale Ucrainei.
12:30
Peste 32 500 de traversări ale frontierei Republicii Moldova de către cetățenii străini, în ultimele 24 de ore # TVR Moldova
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 57 446 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 29 066 traversări persoane.
12:00
Consulul general al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, a participat la forumul „Digital Innovation Hub of Moldova”. La eveniment au fost prezenți peste de 100 de reprezentanți ai mediului de afaceri # TVR Moldova
La data de 21 septembrie a.c., consulul general al României la Bălți Petrișor Dumitrescu a participat la forumul „Digital Innovation Hub of Moldova, perfect recipe for Digital transformation in regions”, organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Informaționale (ACETI), împreună cu partenerii din Digital Innovation Hub (DIH) of Moldova, la Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic NORTEK al USARB, în cadrul Zilelor Transformării Digitale în Regiunea de Dezvoltare Nord 2.0, care au loc în perioada 13 septembrie – 13 octombrie 2023.
11:40
Persoanele care au animale de companie dorm adesea cu ele în pat. Peste jumătate din cei care au un câine sau o pisică, spun că își împart patul fără probleme cu ei, mai ales dacă nu suferă de alergii, iar patrupezii sunt vaccinați și îngrijiți. Dar este oare o idee bună să dormi lângă un animal? Să vedem totuși la ce concluzie s-a ajuns după mulți ani de cercetări la acest subiect.
Acum 8 ore
11:10
Mii de britanici au demonstrat la Londra împotriva Brexitului: „Ne întoarcem în Uniunea Europeană”! # TVR Moldova
Sub sloganurile „Ne întoarcem” și „Dați-ne înapoi steaua!”, mii de britanici au mărșăluit sâmbătă prin centrul Londrei cu steaguri ale UE în așa-numitul Marș Rejoin, care a început timid în Hyde Park și a sfârșit prin a deveni una dintre cele mai mari manifestații anti-Brexit din ultimii trei ani, cu o mare de steaguri albastre de-a lungul Piccadilly, anunță El Mundo.
10:50
Un cutremur cu magnitudinea 3,8 a avut loc sâmbătă seara, la ora 21:51, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, anunță INFP.
10:20
Într-o lume în continuă evoluție, cercetătorii și terapeuții preocupați de sănătatea și bunăstarea noastră mizează pe tot felul de abordări inovative.
10:00
Marcel Ciolacu va merge la Kiev pentru a finaliza negocierile privind exportul cerealelor ucrainene în România. Urmează dialogul cu premierii Greciei, Republicii Moldova și Bulgariei # TVR Moldova
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri, la Buzău, că o să facă o deplasare la Kiev împreună cu mai mulți miniștri pentru a finaliza discuțiile ce vizează exportul de cereale ucrainene pe teritoriul României.
09:30
VIDEO. Noile elicoptere Black Hawk, adaptate pentru IGSU România. Șase elicoptere costă 270 milioane de euro fără TVA # TVR Moldova
Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu primele elicoptere Black Hawk, adaptate pentru IGSU, care vor ajunge în România în perioada următoare.
Acum 12 ore
09:10
Este un tânăr ambiţios, pasionat de ceea ce a ales să facă în viaţă şi spune că dacă nu era muzician, cu siguranţă ar fi ales astrofizica. A reușit să-și facă un nume la nivel mondial şi este primul om de artă din Republica Moldova care a studiat compoziție și dirijat de orchestră la Universitatea de Muzică și Arte din Viena. Dirijorul și compozitorul Cristian Spătaru este invitatul emisiunii ISTORII CU TÂLC de duminică, 24 septembrie 2023, ora 22.00.
08:40
METEO. Astăzi vom avea vreme deosebit de caldă pentru perioada din an în care ne aflăm. Temperaturile în principalele localități ale Republicii Moldova # TVR Moldova
Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează că vremea va fi astăzi deosebit de caldă, cu maxime termice care vor urca până la 33 de grade Celsius în sudul Republicii Moldova. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab la moderat,
Acum 24 ore
21:10
"Împreună, sub acelaşi acoperiş, să nu plouă cu duşmănie". Aceasta este menirea primară a unui teatru, spune Marius Bodochi, actor şi director artistic al Teatrului Naţional "Ion Luca Caragiale din Bucureşti". Om de teatru, de film şi de televiziune, Marius Bodochi a trezit, de-a lungul carierei sale, emoţiile românilor de pretutindeni prin forţa personajelor jucate în scenă sau pe platourile de filmare.
20:40
Astăzi începe Săptămâna Europeană a Sportului. În centrul Chisinaului, sute de oameni au alergat împreună, iar Parcul Valea Morilor s-a transformat într-un orăşel olimpic. Sportivii de performanţă au promovat exercitiile fizice într-un mediu curat.
20:10
În Chişinău a început marea curăţenie de toamnă. Muncitorii de la Spaţii Verzi adună frunzele căzute, taie crengile uscate ale arborilor şi se pregătesc să planteze florile care vor rezista peste iarnă. Locuitorii oraşului şi agenţii economici sunt îndemnaţi să facă şi ei curat în jurul locuinţelor sau al sediilor. Autorităţile locale amintesc, însă, că este interzisă incendierea deşeurilor sau a resturilor vegetale.
19:40
Dronele au intrat si in arsenalul de echipamente al celor de la Moldelectrica. Specialistii vor putea interveni mai rapid în cazul unor avarii la liniile electrice de înaltă tensiune și va spori eficiența serviciilor. Prin intermediul misiunii USAID, Guvernului Statelor Unite a donat zece drone pentru inspecția liniilor electrice. Timp de patru zile, 13 angajați ai ,,Moldelectrica" au fost instruiți de experți americani în pilotarea aparatelor.
19:10
Războiul din Ucraina, migratia, nivelul de trai si situatia familială, factori care afectează educatia copiilor # TVR Moldova
Războiul din Ucraina, migratia, nivelul de trai si situatia familială sunt doar câțiva dintre factorii care afectează educatia copiilor. Avalanșa de probleme specifice vârstei trebuie rezolvate repede, eficient și de oameni specializati. 60 de educatori au fost instruiţi în cadrul unui atelier de formare intr-un proiect ce-si propune asigurarea bunăstării copiilor în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.
18:40
Deputaţii Alexandr Nesterovschi şi Irina Lozovan au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Nesterovschi a fost dus după gratii, iar Lozovan va sta în arest la domiciliu in urma deciziei Judecătoriei Chişinău. Cei doi vor contesta deciziile. Astăzi a fost și şedinţa de judecată în privinţa lui Mihail Bagas, candidatul Ligii Orașelor și Comunelor la funcția de primar al municipiului Chișinău.
18:10
România blochează accesul unor militari austrieci la operațiuni NATO. Presa din Austria: Bucureştiul se răzbună pentru veto-ul Vienei în dosarul Schengen # TVR Moldova
România a blocat accesul la NATO al unor ofiţeri austrieci. Mai multe publicaţii din Austria susţin că Bucureştiul a recurs la această metodă pentru a se răzbuna pentru veto-ul Vienei în dosarul Schengen. Ştirile TVR au cerut Ministerelor de Externe şi al Apărării din România un punct de vedere, însă nu a fost primit nimic până acum.
17:40
Ministerul Muncii: Femeile însărcinate care aleg să activeze în perioada concediului de maternitate pot beneficia concomitent de salariu și indemnizație de maternitate # TVR Moldova
Femeile însărcinate care aleg să activeze în perioada concediului de maternitate pot beneficia concomitent de salariu și indemnizație de maternitate acordată lunar, conform noilor prevederi ale cadrului normativ, aprobate recent, arată un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Ieri
17:10
Judecătorii au decis. Alexandr Nesterovschi va sta în izolator, iar Irina Lozovan a fost plasată în arest la domiciliu # TVR Moldova
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dat verdictele la cererea procurorilor anticorupție de arestare preventivă a deputaților Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan.
16:40
Artileria ucraineană produce un impact semnificativ asupra liniilor ruse de lângă Bahmut, folosind armele grele occidentale # TVR Moldova
Folosirea armelor grele furnizate de Occident în luptele crâncene din împrejurimile Bahmutului produce un impact semnificativ asupra liniilor inamice, au declarat pentru Reuters comandanţi ucraineni.
16:00
Netanyahu crede într-un acord pentru normalizarea relaţiilor cu Arabia Saudită ''în următoarele luni'' # TVR Moldova
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat într-un interviu la televiziunea americană că un acord pentru normalizarea relaţiilor ţării sale cu Arabia Saudită ar putea fi semnat în următoarele luni, relatează dpa.
15:20
Automobilele cu motor electric și cele hibrid sunt tot mai populare în Republica Moldova. În ultimii 2 ani, numărul acestora a crescut considerabil. Potrivit datelor din Registrul de stat al transporturilor, în anul 2023 au fost înmatriculate primar peste 25 de mii de automobile.
15:00
''Comandanţi de rang înalt'' ai marinei ruse, ucişi sau răniţi în atacul de la Sevastopol (armata ucraineană) # TVR Moldova
Armata ucraineană a anunţat sâmbătă că a ucis sau rănit "comandanţi de rang înalt" ai forţelor navale ruse în atacul său de vineri de la Sevastopol asupra cartierului general al Flotei ruse de la Marea Neagră, în Crimeea anexată, relatează AFP.
14:30
Astăzi are loc echinocțiul de toamnă: ziua este egală cu noaptea și soarele traversează ecuatorul trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică.
14:10
Asupra unui tânăr din Republica Moldova, polițiștii de frontieră au depistat acte falsificate, prezentându-se la trecerea frontierei de stat în calitate de pasager de la cursa ce pleca din R. Moldova în România.
13:40
Un surplus de produse utilizate în stomatologie, depistat urmare a verificării unei declarații de import # TVR Moldova
Funcționarii vamali ai PTF Aeroport Internațional Chișinău, Serviciul tranzacții economice, au supus controlului documentar și fizic un lot de marfă declarat, (produse stomatologice), cu valoarea facturată de 8858,30 Euro.
13:20
Lacul Manta este cel mai mare lac natural din Republica Moldova, situat în sudul țării.
12:50
SUA, Coreea de Sud şi Japonia şi-au exprimă îngrijorarea cu privire la cooperarea militară Rusia-Coreea de Nord # TVR Moldova
Secretarul american de stat Antony Blinken şi omologii săi sud-coreean şi japonez şi-au exprimat vineri "îngrijorarea serioasă" cu privire la discuţia privind cooperarea militară dintre Rusia şi Coreea de Nord, inclusiv privind un posibil comerţ cu arme, a informat sâmbătă Ministerul de Externe sud-coreean de la Seul, informează Reuters.
12:30
Reintegrarea pașnică a Republicii Moldova poate fi sprijinită de către partenerii occidentali, expert # TVR Moldova
Reuniunea celor peste 30 de miniștri de externe în marja Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, care se va desfășura la Chișinău în luna octombrie, ar fi o ocazie bună ca autoritățile de la Chișinău să solicite mai multă susținere pentru soluționare politică și pașnică a conflictului transnistrean. De această părere este expertul de la București, Mihai Isac.
12:00
Funcționarii postului vamal Leușeni au supus verificărilor un autoturism de model "Skoda Octavia", ce se deplasa din România spre Republica Moldova, condus de un cetățean român, în vârstă de 37 de ani.
11:40
Internetul și rețelele sociale sunt pentru unii o sursă de informație, iar pentru alții - o sursă de venit. Creatorii de conținut promovează și vând produse, servicii și afaceri. Iar comunicarea e foarte importantă și în această industrie.
11:10
Două minore de 14 și 15 ani au fost reținute aseară fiind suspectate de săvârșirea unui omor # TVR Moldova
Două minore de 14 și 15 ani au fost reținute aseară fiind suspectate de săvârșirea unui omor cu deosebită cruzime.
10:50
ONU denunţă degradarea drepturilor omului în Belarus. Sunt documentate cazuri de condamnare la închisoare pentru acuzații inventate, de tortură și decese în arest # TVR Moldova
ONU a denunţat vineri reprimarea sistematică a societăţii civile din Belarus, unde mii de persoane sunt în închisoare pentru acuzaţii inventate, existând, de asemenea, informaţii despre tortură şi decese în arest, transmite AFP.
10:20
Numărul deputaţilor europeni va creşte de la 705 la 720 după alegerile europene programate pentru iunie 2024, 12 ţări obţinând locuri suplimentare, a anunţat vineri Consiliul European, transmite AFP.
10:00
Circulația va fi suspendată pe mai multe străzi din centrul Chișinăului în acest week-end # TVR Moldova
Circulația rutieră va fi suspendată pe mai multe străzi din centrul Chișinăului, în perioada 23 septembrie, ora 1.00 - 24 septembrie, ora 19.00. În legătură cu desfășurarea competiției sportive de alergare – Chișinău Big Hearts Marathon, va fi suspendat traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni și Pușkin.
09:30
Tot ce face guvernarea de la Chișinău pe domeniul politicii externe are menirea de a aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova. O spune președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Grămadă, în contextul discursului președintei Maia Sandu susținut de la tribuna ONU.
09:10
Ileana Racheru, Institutul Diplomatic Român: „Avantajul Republicii Moldova este că nu pornește de la zero în procesul de aderare la UE. România era mult mai jos la nivel de dezvoltare” # TVR Moldova
„Nu este în avantajul Occidentului să aibă aici o situație „gri”, pentru că asta pune o problemă importantă de securitate la granițele UE. În același timp, Republica Moldova este importantă și pentru securitatea Ucrainei”, a declarat Ileana Racheru, director Direcţia Formare Profesională, la Institutul Diplomatic Român, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.
08:40
În următoarele zile vremea nu se schimbă esențial, anunță meteorologii.
22 septembrie 2023
23:10
Israelul şi Arabia Saudită sunt "aproape" de o pace "istorică", a declarat vineri prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu la ONU, considerând că palestinienii nu au drept de "veto" asupra relaţiilor arabo-israeliene, relatează AFP.
22:50
Rusia şi-a reînceput „teroarea energetică” pe măsură ce iarna se apropie, denunţă Kievul # TVR Moldova
Rusia şi-a reînceput „teroarea energetică” prin atacarea infrastructurilor esenţiale în Ucraina pe măsură ce iarna se apropie, a denunţat vineri premierul ucrainean Denis Şmihal, citat de AFP.
©2004—2023 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.