China înregistrează noi recorduri COVID. În două zile s-au înregistrat peste 30 de mii de noi infectaţi

Publika, 25 noiembrie 2022 14:00

China înregistrează noi recorduri COVID. Două zile la rând, s-au înregistrat peste 30 de mii de noi infectaţi. Înfuriaţi din cauza restricţiilor antiCOVID, zeci de mii de chinezi protestează.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Publika

Acum 6 ore
20:00
Ofertă neobișnuită din partea Căii Ferate din Moldova. Trei tipuri de trenuri pot fi închiriate pentru petreceri, zile de nașteri, excursii prin toată țara sau alte evenimente speciale.
19:50
Moldova s-a angajat foarte ferm pe calea pro-europeană şi nu sunt indicii că s-ar schimbat abordarea. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis, după conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni, alături de secretarul general al NATO.
19:30
Dansând pe şosea. Un şofer de 39 de ani din comuna Stăuceni a fost observat circulând haotic pe o stradă din bulevardul Moscovei din Capitală. Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică l-au tras pe dreapta şi l-au documentat.
19:10
Protejarea Republicii Moldova a fost unul dintre aspectele discutate la întâlnirea dintre preşedintele României şi secretarul general al NATO, venit la Bucureşti.
Acum 8 ore
18:30
Noi reguli pentru piaţa tutunului. Autorităţile îşi propun să introducă în legislaţie aşa-zisul sistem de urmărire și localizare "track and trace".
18:30
Fostul şef de stat, Igor Dodon, nu va reveni în arest la domiciliu. Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au respins solicitarea procurorilor. Decizia CSJ este irevocabilă.
17:50
Aeronava Tarom cu care a venit în România secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a participa la reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor Alianţei Nord - Atlantice, a fost însoțită de un avion de luptă F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române.
17:20
Jaf în plină zi la Bălţi. Un bărbat mascat a intrat în sediul unei companii de microcreditare, iar de acolo ar fi ieşit cu buzunarele pline. Potrivit poliţiei, individul a sustras 17 mii de lei. În acel moment, în oficiu era doar o angajată.
17:00
S-a produs o defecţiune la sistemul de răcire. Cu această explicaţie a venit Termoelectrică, la două luni de la incidentul produs la un bloc energetic al Centralei Electrice cu Termoficare.
Acum 12 ore
16:30
Îngrijorări după demisie. Partidul Social Democrat European a declarat că eliberarea din funcţie de preşedinte al Consiliului Raional Căuşeni, Nicolae Gorban, şi numirea unui reprezentant PAS, este o ilegalitate, un atac raider al guvernării.
16:20
Europol a anunţat că a dezmembrat un "super-cartel" al drogurilor care controla în jur de o treime din traficul de cocaină în Europa şi a arestat 49 de suspecți în mai multe țări, scrie digi24.
16:10
Incidente pe Aeroportul Internațional Chișinău. Pe sensul de ieșire din Republică Moldova s-au apropiat doi pasageri de la cursa "Chișinău - Londra", ambii au prezentat pașapoarte emise de către autoritățile din Confederația Elvețiană cu semne vizibile de falsificare.
15:50
Gazprom s-a răzgândit şi a anunţat că nu va reduce volumul de gaze pentru Moldova. Concernul rus şi-a schimbat poziţia după ce Moldovagaz a plătit avansul pentru luna noiembrie.21 milioane de dolari au fost transferați, a precizat directorul companiei, Vadim Ceban.
15:30
Prețul mediu ponderat pentru 1 MWh de energie electrică procurat de pe bursa din România timp de o lună a constituit 231 de euro, informează compania Energocom.
15:20
Sărbătorile de Crăciun vor fi simțite și la Chișinău. Primăria orașului va amenaja tradițional Târgul de Crăciun în centrul Capitalei, dar și în alte sectoare, a dat asigurări edilul Ion Ceban.
14:50
Veste bună pentru locuitorii din municipiul Edineţ şi din satele din apropiere. După ani de aşteptare, aceştia au, în sfârşit, acces la apă potabilă de calitate. Reţeaua a fost reabilitată şi extinsă cu 40 de kilometri.
14:40
Actorul român Marius Manole a anunțat că-și dorește să obțină cetățenia Republicii Moldova, după ce s-a întâlnit la sfârșitul unui spectacol cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
13:50
Fostul şef de stat Igor Dodon condamnă bombardamentele Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au lăsat în beznă şi ţara noastră. Declaraţia a fost făcută pentru Publika TV.
13:40
Un bărbat de 37 ani a fost reținut de polițiștii Capitalei, fiind bănuit în comitere de furt și jaf. Suspectul ar fi sustras gențile victimelor, două femei de 37 și, respectiv, 56 ani, în care aveau bani, acte și telefoane mobile.
13:20
Un șofer a vrut să evite impactul cu un alt automobil, dar a ajuns cu mașina într-un pilon. S-a întâmplat ieri, 27 noiembrie, pe strada Vadul-lui-Vodă din sectorul Ciocana al Capitalei.
13:00
Cotaţia a coborât luni,  la cel mai redus nivel din acest an, după ce protestele faţă de restricţiile impuse de autorităţile chineze pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19 au generat îngrijorări cu privire la evoluţia cererii de carburant în cel mai mare importator
12:30
Un șofer a vrut să evite impactul cu un alt automobil, dar a ajuns cu mașina într-un gard. S-a întâmplat ieri, 27 noiembrie, pe strada Vadul-lui-Vodă din sectorul Ciocana al Capitalei.
12:20
Săptămâna începe cu vești bune pentru șoferi: Carburanții se ieftinesc în continuare. Astfel, pentru ziua de mâine, 29 noiembrie, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:25,10 lei/litru - pentru
12:00
Pe parcursul zilelor de weekend, poliția a surprins în trafic 27 de șoferi în stare de ebrietate.. Alți 2361 de conducători auto au fost sancționați pentru că au ignorat prevederile regulamentului circulației rutiere.
12:00
Petrecere încheiată cu scandal la Bruxelles, după ce selecționata Marocului a învins-o pe cea a Belgiei la Cupa Mondială. O parte dintre suporterii formației africane nu s-au oprit la artificii. Au spart vitrine și au incendiat sau răsturnat vehicule și mobilier stradal.
Acum 24 ore
11:40
Fostul președinte al țării, Igor Dodon, a declarat că condamnă războiul pornit de Rusia în Ucraina, calificând drept gravă situația privind atacurile lansate asupra sistemului energetic al țării vecine, dar și efectele resimțite în țara noastră.
11:20
În perioada 21 - 27 noiembrie, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 710,25 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 30,1 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 19,0 % față de încasările
11:20
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă să monitorizeze dinamica nivelului apei în râul Nistru la 8 posturi de observare.
11:10
Moldovagaz a transferat către Gazprom partea restantă a plății pentru gazele naturale furnizate pentru prima jumătate a lunii noiembrie, în valoare de 21,41 milioane dolari.
10:40
Tragedie în comuna Ciorescu. O femeie de 86 de ani a decedat, iar alta a fost transportată cu diverse traumatisme la spital, după ce au fost accidentate în timp ce traversau strada.Nenorocirea s-a produs duminică, 27 noiembrie, în jurul orei 16:55, la intrarea în localitate.
10:20
Weekend cu ghinion pentru un șofer din Taraclia. În dimineața zilei de sâmbătă, 26 noiembrie, acesta a fost surprins de oamenii legii pe o stadă din oraș, în timp ce conducea haotic un automobile.Mașina a fost stopată.
09:50
Președintele belarus Alexandr Lukașenko cere Kievului să se așeze la masa negocierilor cu Moscova și să renunțe la precondiții, în special „când discută cu gigantul Rusia”, scrie digi24.ro cu referire la CNN.
09:20
În perioada 28 noiembrie -12 decembrie, inclusiv, se suspendă parțial traficul rutier pe strada Albișoara, pe banda extremă dreapta, direcția spre bulevardul Grigore Vieru (sub pod), informează poliția.
Ieri
17:40
În Polonia sunt probleme în aprovizionarea cu cărbune. Invazia din Ucraina a dat peste cap piaţa energetică, iar sancţiunile impuse Rusiei de UE au dus la scăderea drastică a importurilor de cărbune ale Poloniei, ţară în care 37% dintre gospodării îl folosesc pentru a se încălzi.
17:20
Ultimele zile de toamnă şi primele de iarnă vor fi reci. În nordul ţării, maximele termice vor fi de doar 5 grade. În raioanele de Centru va fi cu un grad mai mult, iar sud se vor înregistra temperaturi de până la 7 grade Celsius.
17:00
Bombardamentele Rusiei asupra infrastructurii electrice i-au forțat pe ucraineni să se obișnuiască să trăiască în întuneric. Electricitatea a fost raționalizată, iar întreruperile de curent sunt frecvente.
16:30
Rusia va adopta în curând o lege care va interzice străinilor să folosească mamele surogat ruse, a declarat duminică, de Ziua Mamei, președintele Camerei inferioare a Parlamentului, Viacheslav Volodin.
16:10
Până va fi instalat bradul de Crăciun, locuitorii Capitalei au putut admira ieri havuzul din scuarul Catedralei. După lucrările din parc, primarul Ion Ceban a postat un video în care poate fi văzut jocul de lumini al havuzului din faţa Catedralei.
15:50
Tragedie în familia unui tânăr de 26 de ani. În noaptea de sâmbătă spre duminică, acesta a murit în urma unui cumplit accident rutier. S-a întâmplat în zona localităţii Grigorievca, raionul Căuşeni.
15:30
Veaceslav Sicrieru,, unul dintre golfiştii moldoveni, care joacă la echipa naţională a României, a câştigat Campionatul Mondial de Golf pentru Amatori. Astfel, el a devenit primul moldovean care câştigă o asemenea competiţie, la categoria lui de vârstă.
15:00
Luminiţele de Crăciun nu mai strălucesc aşa cum era odată. Din cauza crizei energetice iluminatul celor mai spectaculoase târguri de Crăciun din Europa este pornit pe ore pentru a se face economii.
14:50
E stare de urgenţă pe insula Ischia, situată pe coastă Napoli din Italia, după inundaţiile devastatoare, urmat de alunecări de teren. 11 oameni sunt în continuare dispăruţi. Ultimul bilanţ confirmat de autorităţile italiene indică doar un deeces.
14:20
Serghei Skvorțov, 59 de ani, și Elena Kulkova, 58 de ani, reținuți în Suedia sub supiciunea de spionaj. Cuplul a fost reținut în suburbiile Stockholmului, iar casa lor a fost percheziționată. În timpul operațiunii, polițiștii au folosit două elicoptere.
13:40
Opt grupuri de agricultori din ţara noastră au primit distincţii de stat din partea preşedintelui Maia Sandu. În acest fel şeful statului şi-a exprimat aprecierea faţă de dedicaţia în sectorul agricol. Premierea a avut loc în preajma Zilei Agricultorului.
13:20
Nivelul apei în râul Nistru a crescut după ploile din ultimele zile. Din această cauză, podul plutiitor de la Tiraspol nu mai circulă. Mai mult decât atât, presa din zona transnistreană a publicat un video în care poate fi văzut podul inundat. 
12:50
Ar fi sperat că va intra în Moldova cu un act falsificat. Un cetăţean al Federaţiei Ruse, de origine cecenă, a fost prins pe Aeroportul Internaţional Chişinău cu un permis de şedere fals. Actul ar fi fost eliberat de autorităţile belgiene.
12:50
Găsit fără suflare în anexa casei. Vorbim despre un tânăr de 29 de ani din Saharna Nouă, Rezina. Concubina acestuia l-a găsit strangulat de o bârnă cu un cablu. Femeia a alertat imediat poliţia.
12:30
Ar fi sperat că va intra în Moldova cu un act falsificat. Un cetăţean al Federaţiei Ruse, de origine cecenă, a fost prins pe Aeroportul Internaţional Chişinău cu un permis de şedere fals. Actul ar fi fost eliberat de autorităţile belgiene.
12:20
În perioada 28-30 noiembrie, miniştrii de Externe ai NATO se vor reuni la Bucureşti. Va fi prezent şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
12:10
În perioada 28-30 noiembrie, miniştrii de Externe ai NATO se vor reuni la Bucureşti. Va fi prezent şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
Mai multe ştiri
©2004—2022 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.