Crucea Roșie Elenă, donații pentru R. Moldova

InfoPrut, 6 august 2022 18:20

Crucea Roșie Elenă donează refugiaților și familiilor gazdă din Republica Moldova 22 tone de ajutor umanitar în valoare de peste 100 de mii de euro. Primele două loturi cu produse alimentare, soluție de dezinfectant și scutece pentru copii au ajuns deja la Strășeni și Anenii Noi. În următoarea perioadă, Centrul Unic de Gestionare a Crizei (CUGC), împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Apărării, va asigura distribuirea ajutorului umanitar prin intermediul direcțiilor de asistență socială raională. „Împreună cu instituțiile statului, organizațiile internaționale și societatea civilă din R. Moldova vom continua să sprijinim familiile din Ucraina, care s-au refugiat în țara noastră, dar și comunitatea gazdă din Moldova, care până astăzi oferă un cămin oamenilor care au fugit de război”, a subliniat colonelul Adrian Efros, șeful CUGC. De la începutul războiului, circa 558 de mii de refugiați din Ucraina au tranzitat R. Moldova, iar peste 80 de mii se mai află pe teritoriul Republicii Moldova. Articolul Crucea Roșie Elenă, donații pentru R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de InfoPrut

Ieri
21:40
În perioada 12 – 14 august, câteva grupuri de elevi din Cahul vor efectua o vizită documentară la Iași în cadrul ediției „Sărbătorii Diasporei – Iașul este acasă!”, program dedicat românilor de peste hotare. Totodată, pe toată durata lunii august Primăria Municipiului Iași va găzdui expoziția româno – ucraineană „Cer liniștit – Ucraina”, ca parte […] Articolul Elevi din Cahul, prezenți la Iași în cadrul „Sărbătorii Diasporei” apare prima dată în InfoPrut.
21:40
Uniunea Europeană va discuta la sfârșitul lui august interzicerea vizelor pentru toți cetățenii ruși, a declarat vineri ministrul ceh de externe Jan Lipavsky, a cărui țară deține semestrul acesta președinția Consiliului Uniunii, transmite AFP. Sancțiunea respectivă, ca reacție la invazia din Ucraina, a fost cerută de Kiev, dar este controversată în UE, iar o astfel […] Articolul UE ia în considerare interdicția vizelor pentru toți cetățenii ruși apare prima dată în InfoPrut.
21:40
Un monument închinat soldatului Armatei Roșii a fost demontat din Piața Catedralei din Cernăuți în cursul dimineții de vineri, 12 august. Autoritățile au transmis că monumentul nu va fi distrus, ci va fi mutat într-un alt loc. „Acest proces a fost precedat de consultări publice, așa că am ținut cont de opinia tuturor. Marea majoritate […] Articolul Un monument închinat soldatului Armatei Roșii, demontat la Cernăuți apare prima dată în InfoPrut.
21:00
Guvernul de la Chișinău va aloca Agenției „Moldsilva” 64,2 milioane lei, din Fondul de Rezervă, cu scopul de a nu admite majorarea prețurilor la lemnul de foc, realizat către populație pentru sezonul rece. O Dispoziție în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de premierul Natalia Gavrilița. De asemenea, […] Articolul Cetățenii R. Moldova vor primi compensații pentru încălzirea cu lemn apare prima dată în InfoPrut.
19:30
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, solicită Guvernul României să livreze Republicii Moldova stocurile de gaze naturale care ar fi fost folosite pentru încălzirea acestui oraș.  Această solicitare vine după ce Primăria municipiului Iași a încheiat vineri, 12 august 2022, un contract pentru cumpărarea a 140.000 de tone de cărbune energetic necesar funcționării sistemului centralizat de furnizare […] Articolul Fratele la nevoie se cunoaște! Municipiul Iași renunță la gazele naturale în favoarea R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
19:00
Nanosatelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), a fost lansat, astăzi, cu succes pe orbită de către astronauții de la Stația Spațială Internațională (SSI). La eveniment au participat premierul de la Chișinău, Natalia Gavrilița, rectorul UTM, Viorel Bostan, diplomați, reprezentanți ai Agenției Aerospațiale din Japonia (JAXA) și Oficiului Națiunilor Unite pentru Afaceri Spațiale […] Articolul Primul satelit creat în Republica Moldova a fost plasat pe orbită apare prima dată în InfoPrut.
17:00
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova aprobat joi, 11 august, un șir de măsuri în scopul asigurării siguranței și protecției antiteroriste la obiectivele infrastructurii critice, și anume la Aeroportul Internațional Chișinău. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a anunțat că „pentru ridicarea nivelului de securitate, a fost sistată activitatea sălii VIP a Aeroportului […] Articolul Fără VIP-uri pe Aeroportul din Chișinău. Măsura autorităților în contextul amenințărilor dese cu explozii apare prima dată în InfoPrut.
17:00
Fiecare al doilea student din afara Republicii Moldova care învață în stânga Prutului este din România. Concluzia aparține lui Veaceaslav Ioniță, expert de la Chișinău, care a realizat o analiză în acest sens.   Astfel, el a subliniat că în prezent numărul studenților din afară care învață Republica Moldova a ajuns la 5.154  de persoane, în […] Articolul Expert: Fiecare al doilea student din afara R. Moldova care învață în stânga Prutului este din România apare prima dată în InfoPrut.
15:40
Înotătorul român David Popovici s-a calificat vineri în semifinalele probei de 100 m liber, din cadrul Campionatelor Europene de natație pentru seniori de la Roma, cu cel mai rapid timp din serii, un nou record al competiției continentale. David Popovici, campion mondial la 100 m şi 200 m liber, a câştigat seria a opta cu […] Articolul Un nou record, stabilit de înotătorul român David Popovici apare prima dată în InfoPrut.
15:10
Serverul de poștă electronică al Președinției Republicii Moldova a fost compromis. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de instituția prezidențială.  Potrivit sursei citate, „constatarea a avut loc pe 10 august 2022”. Instituțiile responsabile investighează cauzele și consecințele acestui incident cibernetic. Amintim că acesta nu este primul incident de acest fel. La începutul […] Articolul Mail-ul Președinției R. Moldova, spart apare prima dată în InfoPrut.
14:30
Rusia ar putea oferi gaze naturale pe datorie Republicii Moldova doar dacă autoritățile de la Chișinău ar fi dispuse „să ofere public garanții că vor lăsa în pace regiunea transnistreană”. Declarații în acest sens au fost făcute de parlamentarul rus Valeri Seleznev.  „Având în vedere politica anti-rusă adoptată consecvent de Moldova încă din primele zile […] Articolul Deputat rus: De ce să dăm gaz R. Moldova pe datorie? Poate doar dacă primim garanții că lasă Transnistria în pace apare prima dată în InfoPrut.
11:20
Ziua Internațională a Tineretului este marcată în fiecare an pe 12 august, aducând problemele tinerilor în atenția comunității internaționale și sărbătorind potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală actuală. Cu acest prilej, la Chișinău vor fi organizate mai multe activități destinate lor. Acțiunile dedicate tineretului sunt organizate de Centrul Municipal de Tineret Chișinău, conform următorului […] Articolul Ziua Internațională a Tineretului, marcată la Chișinău apare prima dată în InfoPrut.
11:00
Un canadian care locuieşte de mai bine de şase ani în Republica Moldova a reuşit să imortalizeze imagini inedite din viata basarabenilor. Recent, a prezentat o parte din colecţia sa de fotografie și a făcut un apel către cetățeni pentru a avea grijă de mediul înconjurător şi de tradiţiile lăsate de strămoşi, notează TVR Moldova. […] Articolul Republica Moldova prin ochii unui canadian apare prima dată în InfoPrut.
Mai mult de 2 zile în urmă
22:30
Republica Moldova are tot mai puțini tineri cu vârstă cuprinsă între 14 și 34 de ani. Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada 2018-2022, numărul tinerilor a scăzut cu peste 110 mii. Cel mai mult s-a redus numărul tinerilor cu vârstă cuprinsă între 20 și 24 de ani.  La 1 ianuarie 2022 numărul cetățenilor cu […] Articolul Alarmant: Republica Moldova rămâne fără tineri apare prima dată în InfoPrut.
22:20
Nicu Popescu, ministrul de Externe de la Chișinău, a admis că decizia Rusiei de a interzice importul de fructe și legume din Republica Moldova ar avea o conotație politică.  „Am văzut acest anunț. N-am avut ocazia să vorbesc cu colegii noștri de la Ministerul Agriculturii pentru a afla care este aprecierea lor, ei fiind cele […] Articolul Ministrul de Externe de la Chișinău, despre decizia Rusiei de a interzice importul de fructe și legume din R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
22:00
Republica Moldova face parte din clubul select al statelor în care se construiesc aeronave fără pilot. La Chişinău, o echipă de tineri ingineri concepe şi produce drone ce pot concura cu produse asemănătoare de la cele mai puternice firme din lume, notează TVR Moldova. Anton Danici este mintea din spatele companiei care produce aeronave fără […] Articolul Republica Moldova, printre puținele state care construiesc aeronave fără pilot apare prima dată în InfoPrut.
20:40
19 autospeciale de intervenție pentru subdiviziunile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din municipiile Chișinău, Bălți, Cahul, Ungheni și Orhei vor fi cumpărate cu ajutorul financiar al Japoniei. Valoarea contractului este de aproape 240 milioane lei, iar din totalul de tehnică achiziționată 10 vor fi autoscări și 9 autospeciale.  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență […] Articolul Autospeciale de intervenție, cumpărate de IGSU cu sprijinul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională apare prima dată în InfoPrut.
20:30
Autoritățile din UTA Găgăuzia susțin că își vor construi independent relațiile cu Serviciul de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară din Rusia, Rosselhoznadzor, solicitându-i în baza „experienței anterioare” să anuleze restricțiile impuse la importul de fructe și legume din autonomie.  În acest sens, astăzi, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia s-a discutat despre […] Articolul Autoritățile din UTA Găgăuzia vor legătură directă cu Rusia privind exportul de fructe și legume apare prima dată în InfoPrut.
18:30
Atât timp cât centrala nucleară de la Zaporojie se află sub controlul rușilor, Ucraina și Republica Moldova trebuie să fie pregătite pentru orice scenariu. Declarații în acest sens au fost făcute de consilierul prezidențial ucrainean, Mihail Podoleak.  Potrivit oficialului de la Kiev, respectiva centrală nucleară prezintă un risc enorm pentru că militarii rușii cantonați în perimetrul […] Articolul Un nou semnal de alarmă din Ucraina ce vizează și R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
18:00
Compania Moldovagaz susține că nu are bani pentru a achita concernului rus Gazprom avansul pentru luna august, în valoare de 18 milioane de dolari, din cauza deficitului care se acumulează ca urmare a devierilor tarifare. Potrivit lui Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz”, deficitul de 18 milioane de dolari, care urmează să […] Articolul Moldovagaz a cerut Gazprom să o păsuiască cu plata avansului pentru august apare prima dată în InfoPrut.
17:30
Liderii separatiști de la Tiraspol vor fi obligați să notifice autoritățile de la Chișinău despre deplasările de serviciu în străinătate pe care ar urma să le efectueze. Un mecanism de notificare-permitere a trecerii peste frontiera de stat a Republicii Moldova a fost pus în aplicare la data de 1 august de către autoritățile de la […] Articolul Politicienii din regiunea transnistreană, obligați să informeze autoritățile de la Chișinău în legătură cu deplasările în afara R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
16:10
Operatorii de Transport și de Sistem Transelectrica și Moldelectrica au semnat astăzi contractul care va permite alocarea de capacitate pentru schimburile comerciale de energie electrică pe linia de interconexiune între România și Republica Moldova. Prin colaborarea susținută a celor doi Operatori de Transport și de Sistem în vederea unui acord comun care se va concretiza […] Articolul Un pas important spre realizarea schimburilor de energie electrică între România și R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
11:40
Pepiniera „Voinești” din R. Moldova, în colaborare cu „Patru Agro” România, au dezvoltat soiul de nuc „Rubin”, pe care l-au omologat și înregistrat în Catalogul Soiurilor de Plante din România, scrie AgroBiznes. Omologarea soiului este în curs în Republica Moldova, unde dezvoltatorii estimează că înscrierea în Catalog se va produce la începutul anului 2023. „RUBIN” este o varietate de nuc identificată de către Pepiniera „Voinești” în colaborare cu un partener din România (Patru Agro) în flora spontană românească în anul 2017. Varietatea a fost introdusă într-un lot experimental din cadrul Pepinierei Voinești pentru studiu în aprilie 2018. Deși în lume există mai multe asemenea varietăți înregistrate, Rubin este specific prin culoarea sa roșu-purpurie foarte puternică și prin menținerea foarte bună a acestei culori în timp. „O varietate distinctă cu miezul roșu pe care o putem declara ca fiind nouă, distinctă și stabilă în calitățile sale și care să facă obiectul unei cereri de omologare este o realizare importantă pentru noi, având în vedere obiectivul nostru de a fi un actor inovator și participant în sectorul nucifer din Republica Moldova, nu doar prin producerea de material săditor, dar și printr-o contribuție multilaterală la evoluția acestei ramuri”, a menționat Oleg Tîrsîna, reprezentantul Pepinierei „Voinești”. Nucile soiului „RUBIN” cântăresc 12 – 14 grame, au o formă sferică cu baza ușor ascuțită și vârful ușor lărgit, sau invers ovoidală. Coaja este destul de dură, dar se sparge bine și miezul se poate extrage ușor pe jumătăți. Miezul are o textură ușoară, moale, crocantă și un gust agreabil dulce și reprezintă cca 50-52% din greutatea nucii. Articolul Un nou soi de nuci cu miez roșu, dezvoltat în R. Moldova cu sprijinul specialiștilor din România apare prima dată în InfoPrut.
09:50
România a donat Republicii Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu în contextul situației tensionate de la centrala nucleară Zaporoje din Ucraina. Agenția Națională pentru Sănătate Publică a împărțit, deja, comprimatele la Centrele de Sănătate Publică. Săptămâna trecută s-au înregistrat mai multe bombardamente în preajma centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa. Oficialii de la Kiev susțin că întregul complex este minat de armata rusă, ceea ce crește și mai mult riscul unui accident nuclear.  De aceea, în urma discuțiilor reprezentanților ministerului Sănătății de la Chișinău cu cei de la București, medicamentele fabricate în România au fost trimise în Republica Moldova, scrie TVR MOLDOVA. „Ministra Sănătății a Republicii Moldova a solicitat ajutor din partea ministerului Sănătății din România prin oferirea de comprimate de iodură de potasiu. Minstra a discutat în acest sens direct cu omologul său din România care s-a arătat deschis să doneze un lot de medicamente. Asigurarea țării cu cantitate de astfel de preparate reprezintă o măsură de pregătire în cazul unui eventual pericol radiologic”, a precizat Elena Mudrîi, ofițer de presă din cadrul ministerului Sănătății. Specialiștii subliniază că administrarea iodurii de potasiu este recomandată doar în cazul în care a avut loc o explozie nucleară iar substanțele radioactive ajung în mediul ambiant. Iodura de potasiu trebuie administrată exclusiv la indicațiile autorităților, transmise prin intermediul mass-media sau prin sistemul public de alarmare, mai spun specialiștii.  Agenția de Mediu anunță că nivelul de radiații înregistrat în Republica Moldova se încadrează în valorile normale. Articolul Pastilele de iodură de potasiu donate de România, distribuite în R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
10 august 2022
21:40
Condiții moderne de educație pentru peste 600 de preșcolari din Rezina, Republica Moldova. Toate cele patru grădinițe din oraș au beneficiat, în ultimii șase ani, de susținerea financiară a Guvernului României. Recent, una dintre aceste instituții și-a redeschis ușile pentru micuți, transmite TVR Moldova. Grădinița nr. 2 din orașul Rezina găzduiește 140 de copii. Aceasta a fost modernizată din banii oferiți de Guvernul României. Ultima data, instituția de învățământ a fost reparată acum 36 de ani. „Din anul 1986 grădinița activează și deja erau foarte putrede pardoselile, un pericol mare pentru securitatea copiilor. S-a renovat practic tot interiorul grădiniței, blocul alimentar, spălătoria, s-au schimbat 800 metri pătrați de pardoseli”, a menționat Oxana Berghi, directorul grădiniței. În cadrul grădiniței activează 28 de angajați. După renovare, au apărut noi locuri de muncă. La rândul lor, părinții spun că micuții sunt încântați de noua grădiniță și au devenit mai dornici de a învăța lucruri noi. Din costul total al lucrărilor, Guvernul României a oferit jumătate de milion de lei, iar Primăria orașului Rezina circa 300 de mii de lei moldovenești. „Se înregistrează economii esențiale. Nu mai spun despre asigurarea 24 din 24 cu apă caldă, ceea ce înseamnă că vom avea mai mulți bani pentru activități didactice”, a menționat Simion Tatarov, primarul orașului Rezina. În ultimii 6 ani, toate cele patru grădinițe din Rezina au beneficiat de susținere financiară din partea României. Peste 600 de copiii frecventează instituțiile preșcolare din acest oraș din R. Moldova. Articolul România, condiții mai bune de educație pentru copiii dintr-un oraș din R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
21:10
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a anunțat de curând că Preotul Mărturisitor Alexandru Baltagă va fi canonizat în 2025. Părintele Alexandru Baltagă a fost singurul cleric din Sfatul Țării când s-a votat unirea Basarabiei cu România, notează Radio Chișinău. Când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, a fost deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului. Clericul recunoscuse în fața anchetatorilor că nu agrea revoluția bolșevică și nici faptul că, înainte de Unire, românii nu-și puteau folosi limba maternă în cult. S-a născut în 14 aprilie 1861 într-o familie de preot și a devenit și el preot la Biserica „Aleksandr Nevski” din Călărași-sat, în Republica Moldova de azi. A crescut doi copii adoptivi, pe Vsevolod și pe Margareta. A fost un neobosit promotor al culturii și identității românești. Între 1903 și 1925 a fost președintele Congresului Eparhial, iar în 1917 a devenit singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării. În această calitate, în 27 martie 1918, a votat pentru unirea provinciei cu țara-mamă, România. Ulterior a fost desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare. După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, a rămas alături de enoriași, chiar dacă restul familiei s-a refugiat  peste Prut. A fost foarte rapid arestat și condamnat pentru activitate contrarevoluționară și dușmănoasă față de Uniunea Sovietică. Întrebat de anchetator, Părintele Alexandru Baltagă a spus: „Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluției și, pentru a o evita, am votat unirea”. La o altă întrebare specifică a anchetatorului, părintele a răspuns: „Preoțimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziției României în Basarabia, fapt care-l recunosc”. A fost deportat la Kazan, Tatarstanul de azi, unde a decedat în data de 7 august 1941. La arestarea lui au fost confiscate 11 ordine și medalii oferite de autoritățile de stat și bisericești de-a lungul timpului. Articolul Preotul Alexandru Baltagă, pierit în lagăr pentru că votase Unirea, va fi canonizat de Biserica Ortodoxă Română la propunerea Mitropoliei Basarabiei apare prima dată în InfoPrut.
21:00
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a anunțat de curând că Preotul Mărturisitor Alexandru Baltagă va fi canonizat în 2025. Părintele Alexandru Baltagă a fost singurul cleric din Sfatul Țării când s-a votat unirea Basarabiei cu România, notează Radio Chișinău. Când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, a fost deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului. Clericul recunoscuse în fața anchetatorilor că nu agrea revoluția bolșevică și nici faptul că, înainte de Unire, românii nu-și puteau folosi limba maternă în cult. S-a născut în 14 aprilie 1861 într-o familie de preot și a devenit și el preot la Biserica „Aleksandr Nevski” din Călărași-sat, în Republica Moldova de azi. A crescut doi copii adoptivi, pe Vsevolod și pe Margareta. A fost un neobosit promotor al culturii și identității românești. Între 1903 și 1925 a fost președintele Congresului Eparhial, iar în 1917 a devenit singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării. În această calitate, în 27 martie 1918, a votat pentru unirea provinciei cu țara-mamă, România. Ulterior a fost desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare. După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, a rămas alături de enoriași, chiar dacă restul familiei s-a refugiat  peste Prut. A fost foarte rapid arestat și condamnat pentru activitate contrarevoluționară și dușmănoasă față de Uniunea Sovietică. Întrebat de anchetator, Părintele Alexandru Baltagă a spus: „Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluției și, pentru a o evita, am votat unirea”. La o altă întrebare specifică a anchetatorului, părintele a răspuns: „Preoțimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziției României în Basarabia, fapt care-l recunosc”. A fost deportat la Kazan, Tatarstanul de azi, unde a decedat în data de 7 august 1941. La arestarea lui au fost confiscate 11 ordine și medalii oferite de autoritățile de stat și bisericești de-a lungul timpului. Articolul Preotul Alexandru Baltagă, pierit în lagăr pentru că votase Unirea Basarabiei cu România, va fi canonizat de Biserica Ortodoxă Română la propunerea Mitropoliei Basarabiei apare prima dată în InfoPrut.
19:10
Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, a venit cu o reacție după ce Rusia a anunțat va interzice importul de fructe și legume din mai multe raioane ale Republicii Moldova, cu excepția celor din regiunea separatistă transnistreană.  Astfel, astăzi, șefa Guvernului de la Chișinău s-a arătat surprinsă de interdicția impusă de ruși pentru fructele și legumele din anumite raioane ale Republicii Moldova. „Am fost informați că au fost identificate brusc în legumele și fructele din Republica Moldova insecte dăunătoare de către instituția abilitată din Rusia și este o interdicție de import din R. Moldova al fructelor și legumelor. Cum e posibil ca fructele și legumele din raionul Criuleni să aibă insecte, iar cele din raionul Dubăsari sa fie fără probleme (n. red: raioane vecine)?", a întrebat Natalia Gavrilița. La rândul său, Radu Musteață, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor de la Chișinău (ANSA), a informat că deocamdată instituția nu a primit niciun document oficial din parte Serviciului de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară din Rusia privind respectiva interdicție. „Până la momentul actual încă nu am primit oficial nota autorității competente din Federația Rusă și nu mă pot expune în detalii asupra dăunătorilor și regiunilor stipulate doar în comunicatul Rosselhodnadzor. Nu am fost notificați nici anterior despre existența unor cazuri în perioada recentă. (...) R. Moldova exportă în foarte multe state și până la momentul actual nu avem nicio notificare oficială pe domeniul fitosanitar. Multe piețe s-au diversificat și nu avem notificări pe domeniul respectiv din alte state", a declarat Radu Musteață. În același context, șeful ANSA a mai adăugat că pretențiile instituției respective din Rusia vor fi analizate, iar dacă va fi necesar vor fi intensificate controalele fitosanitare. Totodată, premierul Natalia Gavrilița a amintit că în ultimul timp „am deschis semnificativ piața UE” și trebuie să ne preocupam de calitatea produselor, de menținerea și de identificarea a noi piețe de desfacere pentru produsele din Republica Moldova. Amintim că Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a anunțat recent că din 15 august va interzice importul de fructe și legume provenite din aproape toate raioanele R. Moldova, cu excepția celor din regiunea transnistreană. Rosselhoznadzor și-a motivat decizia faptul că aceste produse din Republica Moldova ar fi încălcat „în mod repetat standardele de calitate”   Articolul Premierul de la Chișinău, reacție după ce Rusia a interzis importul de fructe și legume din R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
19:10
Republica Moldova va beneficia de o finanțare suplimentară de 63 de milioane de dolari din partea Statelor Unite ale Americii, sub formă de grant, în cadrul celor două acorduri semnate de către Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA, la data de 28 septembrie 2016. Guvernul de la Chișinău a aprobat în ședința de astăzi proiectele privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării a două Amendamente la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative și la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, al căror termen de implementare este 31 decembrie 2025. Amendamentul la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative prevede acordarea unei finanțări adiționale în valoare de 16,7 milioane dolari, majorând valoarea totală a Acordului la circa 113 milioane dolari SUA. Banii vor fi folosiți pentru sporirea implicării cetățenilor, consolidarea receptivității instituțiilor publice și reducerea vulnerabilității instituțiilor și proceselor democratice. De asemenea, va fi suplimentată și valoarea totală a Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creșterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană, prin Amendamentul aprobat, cu 46,3 milioane dolari. Alocarea acestor resurse va majora fondurile totale angajate până în prezent în baza Acordului la circa 153,2 milioane dolari, asistență nerambursabilă. Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea accesului la piața Uniunii Europene și alte piețe internaționale și creșterea competitivității în sectoarele transformatoare. Din partea Guvernului Republicii Moldova, Amendamentele vor fi semnate de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, iar din partea Guvernului SUA de către Scott D. Hocklander, director al misiunii USAID în Republica Moldova. Articolul SUA oferă zeci de milioane de dolari pentru creșterea economică și consolidarea democrației în R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.
18:30
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a anunțat de curând că Preotul Mărturisitor Alexandru Baltagă va fi canonizat în 2025. Părintele Alexandru Baltagă a fost singurul cleric din Sfatul Țării când s-a votat unirea Basarabiei cu România, notează Radio Chișinău. Când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, a fost deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului. Clericul recunoscuse în fața anchetatorilor că nu agrea revoluția bolșevică și nici faptul că, înainte de Unire, românii nu-și puteau folosi limba maternă în cult. S-a născut în 14 aprilie 1861 într-o familie de preot și a devenit și el preot la Biserica „Aleksandr Nevski” din Călărași-sat, în Republica Moldova de azi. A crescut doi copii adoptivi, pe Vsevolod și pe Margareta. A fost un neobosit promotor al culturii și identității românești. Între 1903 și 1925 a fost președintele Congresului Eparhial, iar în 1917 a devenit singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării. În această calitate, în 27 martie 1918, a votat pentru unirea provinciei cu țara-mamă, România. Ulterior a fost desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare. După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, a rămas alături de enoriași, chiar dacă restul familiei s-a refugiat  peste Prut. A fost foarte rapid arestat și condamnat pentru activitate contrarevoluționară și dușmănoasă față de Uniunea Sovietică. Întrebat de anchetator, Părintele Alexandru Baltagă a spus: „Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluției și, pentru a o evita, am votat unirea”. La o altă întrebare specifică a anchetatorului, părintele a răspuns: „Preoțimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziției României în Basarabia, fapt care-l recunosc”. A fost deportat la Kazan, Tatarstanul de azi, unde a decedat în data de 7 august 1941. La arestarea lui au fost confiscate 11 ordine și medalii oferite de autoritățile de stat și bisericești de-a lungul timpului. Articolul Preotul Alexandru Baltagă, pierit în lagăr pentru că votase Unirea Basarabiei cu România, va fi canonizat de Mitropolia Basarabiei apare prima dată în InfoPrut.
17:50
Un eveniment de promovare culturală a Basarabiei va fi organizat în perioada 19-21 august în Suceava. Acesta se desfășoară în cadrul Proiectului „Basarabia salută Bucovina”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Municipiul Chișinău va fi reprezentat la Suceava de Teatrul Național Satiricus „I. L. Caragiale”, Orchestra municipală de muzică populară „Frații Advahov” și de un grup de meșteri populari. Astfel, pe parcursul a trei zile, tezaurul cultural al Republicii Moldova va fi prezentat prin intermediul unui târg al meșterilor populari, al teatrului și a unor spectacole susținute de artiști consacrați, după cum urmează: # pe 19-21 august, la Muzeul Satului Bucovinean, va avea loc „Târgul Meșterilor Populari din Republica Moldova”, unde vor participa 42 de artizani din municipiul Chișinău, orașul Cricova și din raioanele Ștefan Vodă, Sîngerei, Rîșcani și Soroca; # pe 20 august, ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, trupa Teatrului Național SATIRISCUS „I. L. Caragiale”, va prezenta piesa „Fără pijamale”, după Mawby Green și Ed Feilbert; # pe 21 august 2022, ora 19.00, la Cetatea de Scaun a Sucevei, va avea loc un spectacol susținut de Orchestra municipală de muzică populară „Frații Advahov”, cu program în două reprize, muzică populară și muzica maestrului Eugen Doga. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Suceava în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Chișinău, Primăria Orașului Cricova, Consiliul Raional Soroca, Consiliul Raional Sîngerei, Consiliul Raional Rîșcani, Consiliul Raional Ștefan Vodă, Muzeul Național al Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina. Articolul Frații Advahov și Eugen Doga, la un eveniment de promovare culturală a Basarabiei organizat la Suceava apare prima dată în InfoPrut.
17:30
Mai mulți artiști de pe ambele maluri ale Prutului, printre care Paraziții, Pavel Stratan și Adda, vor încânta publicul prezent la Festivalul Luplor, organizat în perioada 12-14 august în Rezervația Naturală Codrii.  Deschiderea festivalului va avea loc pe 12 august, la ora 18,00, la care vor participa Dj Markus Lawyer, Cristina Scarlat, Siaj, Dj Denisez Lefter, Pavel Stratan și Cezar Stratan. Programul va include dansuri tribale, fire show, cântece de leagăn și balade în camping, dansul nimfelor la rug, potrivit Moldpres. Pe 13 august, teritoriul festivalului va servi drept spațiu de creație și artă, unde se vor împleti legende, se vor spune povești, se va cânta și dansa, se vor ține ateliere meșteșugărești și recitaluri, șezători și ritualuri. De asemenea, vor cânta surorile Osoianu, Ansamblul „Plăieșii”, Adda, Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă”, Frate Gheorghe ș.a. Pe 14 august, în cadrul festivalului vor evolua Satoshi, Tatuni Misha bird, Murmur de izvar, Guz & kapushon și Paraziții. Evenimentul este organizat de Media Show Grup și Alex Calancea sub patronajul Ministerului Culturii. Articolul Artiști din România și R. Moldova, la Festivalul Lupilor organizat în Rezervația naturală „Codrii” apare prima dată în InfoPrut.
17:10
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău va avea loc din nou la finalul acestei luni, între 31 august și 4 septembrie, după o pauză de doi ani impusă de pandemie. Ediția 2022 a Bookfest Chișinău marchează mai multe premiere și se bucură de Înaltul Patronaj al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al președintelui României, Klaus Iohannis. Evenimentul va avea loc în mijlocul orașului, la centrul Mediacor din cadrul Universității de Stat Moldova, într-un spațiu cu dotări de ultimă generație și care va fi inaugurat cu acest prilej. Intrarea publicului va fi, ca de obicei, liberă la absolut toate evenimentele integrate în programul acestei ediții Bookfest Chișinău. Organizatorii anunță o prezență selectă de edituri din România și Republica Moldova, cu carte exclusiv în limba română, o noutate față de edițiile anterioare, și cu cele mai bune prețuri de pe piață. Personalități culturale de pe ambele maluri ale Prutului vor întregi tabloul acestei ediții: Adrian Cioroianu, Dumitru Crudu, Radu Paraschivescu, Emilia Șercan, Sorin Ioniță, Sabina Fati, Cristian Preda, Bogdan Crețu, Ciprian Apetrei, Moni Stănilă, Spiridon Vangheli, Alexandru Vakulovski, și mulți alții se vor afla în fața vizitatorilor Bookfest Chișinău cu lansări și prezentări de carte care abordează teme de interes pentru dezbaterile publice din societatea românească și din cea moldovenească. Unele dintre cele mai importante edituri din România și Republica Moldova îi vor întâmpina pe iubitorii de carte bună cu cele mai noi oferte editoriale: Grupul Editorial All, Grupul Editorial Art, Editura Arc, Editura AGIR / Asociația Generală a Inginerilor din România, Cartego, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”, Editura Cartier, Editura Eikon, Editura Gama, Editura Junimea, Editura Lumen, Editura Universitaria / Universitatea din Craiova, Editura Vasiliana 98, Epigraf, Eurodidactica, Humanitas, Institutul Cultural Român, Litera, Nemira Publishing House, Prut, RAO, Supergraph Prest Com, Trei. „Dintre toate edițiile Bookfest altele decât cea de la București, aceasta care, de cinci ani, se desfășoară  în Moldova, la Chișinău, e cea mai încărcată de emoție, ea beneficiind de un dublu capital simbolic, cultural și afectiv. Iar anul acesta, reîntâlnirea noastră sub semnul cărții și al literaturii române, în contextul războiului din Ucraina e cu atât mai plină de sens și speranță”, a declarat Lidia Bodea, vicepreședintele Asociației Editorilor din România, care organizează evenimentul. Ediția 2022 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii și Universitatea de Stat Moldova, și de sprijinul Ministerului Culturii din Republica Moldova. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România. Calendarul integral al evenimentelor din cadrul ediției Bookfest Chișinău 2022 va fi disponibil în curând pe www.bookfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Articolul Salonul Internațional de Carte Bookfest revine la Chișinău apare prima dată în InfoPrut.
17:10
Documentarul „Vieți, nu note”, regizat de Daniel Druhora din România, a câștigat premiul Emmy, în cadrul competiției regionale din Los Angeles. Documentarul relatează povestea a 36 de studenți din cadrul USC (Universitatea din California de Sud), care călătoresc în cea mai mare tabără de refugiați din Europa cu speranța de a oferi soluții inovatoare zecilor de mii de refugiați aflați pe insula Lesvos, în Grecia. Studenții din cadrul programului universitar „Inovare pentru crize globale” aplică principii de inginerie, design și antreprenoriat pentru rezolvarea problemelor comunităților aflate în centrul crizelor globale. „De-a lungul filmului, studenții USC s-au concentrat asupra problemelor legate de canalizare, adăpost, electricitate și educație pentru cei peste 20.000 de refugiați din Tabăra Moria – un loc descris de localnici drept „iad pe pământ”, a declarat Daniel Druhora, cel care a scris scenariul, co-produs și regizat documentarul. Daniel Druhora este un român care a emigrat în Statele Unite ale Americii imediat după Revoluție, scrie descopera. Premiul Emmy a fost acordat pentru cel mai bun program independent, în cadrul competiției regionale din Los Angeles, aflate la cea de a 74-a ediție. „Vieți, nu note” va avea premiera în România pe data de 17 septembrie, la Cluj-Napoca, în prezența lui Daniel Druhora. Articolul Un român a câștigat premiul Emmy de la Los Angeles apare prima dată în InfoPrut.
16:50
Astăzi, la Chișinău, a fost aprobată semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind înființarea punctului de trecere Leova-Bumbăta. Potrivit Guvernului de la Chișinău, odată instituit, acesta va permite accelerarea și facilitarea traversării frontierei de către persoane și mijloace de transport, fluidizarea traficului transfrontalier și reducerea timpului de așteptare la celelalte puncte de trecere a frontierei. De asemenea, un nou punct la frontieră va contribui la îmbunătățirea capacităților de procesare a mijloacelor de transport care tranzitează Republica Moldova, dezvoltarea rețelei căilor comerciale pentru traficul transfrontalier și sporirea nivelului de securitate atât pe plan național, cât și regional. În conformitate cu prevederile acordului respectiv, deschiderea punctului de trecere Leova-Bumbăta se va efectua după crearea infrastructurii corespunzătoare, precum și asigurarea cu personal necesar, în conformitate cu normele și standardele în vigoare. Articolul Un nou punct de trecere a Prutului între România și Republica Moldova apare prima dată în InfoPrut.
14:20
Republica Moldova a exportat în această vară o cantitate record de cireșe comparativ cu anii precedenți. Un anunț în acest sens a fost făcut de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Mai exact, în iunie-iulie 2022 au fost exportate peste 14 mii de tone de cireșe, Republica Moldova reușind în același timp să acceseze și noi piețe de desfacere. Potrivit sursei citate, evoluția sectorului se datorează eforturilor producătorilor agricoli și investițiilor în noi soiuri și tehnologii de producere prin intermediul asistenței complexe oferite de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM). Proiectul APM a contribuit la procurarea primelor echipamente de sortare și calibrare a cireșelor din Republica Moldova, la producerea cutiilor de carton personalizate pentru exportul de cireșe, la certificarea în premieră a cireșelor conform standardelor GLOBALG.A.P, precum și identificarea de noi piețe de export pentru cireșele din Republica Moldova, printre care Spania, Italia, Franța, Germania și Olanda. În acest context, USAID a remarcat că susține producătorii de fructe din Republica Moldova pentru „a-i ajuta să implementeze soluții inovatoare, să sporească volumul producției de calitate, să devină competitivi și să acceseze piețe internaționale de valoare înaltă”. Articolul Republica Moldova a exportat o cantitate record de cireșe in această vară apare prima dată în InfoPrut.
13:30
Mai mulți artiști din Republica Moldova vor participa la Zilele Culturale ale municipiului Vaslui, care se vor desfășura în perioada 13-15 august 2022.   Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Vaslui și Primăria municipiului Vaslui în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău. Astfel, pe parcursul celor trei zile de festival, vasluienii vor avea posibilitatea să admire lucrările pictorilor a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova care va avea loc Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor ,,Constantin Tănase” și expozițiile vernisate de către Muzeul de Istorie a orașului Chișinău ,,Un tandem remarcabil: Primarul Carol Schmidt și arhitectul Alexandru Bernardazzi” și ,,Chișinăul în Culori”, la Esplanada Muzeului Județean ,Ștefan cel Mare Vaslui”. În cea de-a doua zi a festivalului, la Biblioteca Județeană ,,Nicolae Milescu - Spătaru” va avea loc lansarea volumului de carte autobiografic al maestrului Eugen Doga cu titlul „Viața mea, așa cum a fost să fie”, iar seara va fi încununată cu un recital spectaculos al maestrului Eugen Doga și a artistei Paula Seling. În ultima zi de festival, scena va fi încinsă cu joc și voie bună de minunata ,,privighetoare a Bucovinei” Maria Iliuț și Ansamblul etnofolcloric ,,Crenguța de Iederă”. Ulterior, vor mai evolua Orchestra municipală de muzică populară a Fraților Advahov și formația „Zdob și Zdub". Articolul Artiști din Republica Moldova, la Zilele Culturale ale municipiului Vaslui apare prima dată în InfoPrut.
13:00
România este pregătită din punct de vedere tehnic să livreze gaze naturale Republicii Moldova, a anunțat consilierul în cadrul Cancelariei premierului României, George Agafitei. Potrivit autorităților de la București, compania care asigură transportul de gaze a finalizat lucrările de interconectare dintre cele două state, transmite ziarelive.ro. „Chiar dacă va fi o iarnă grea , nu cred că va depăși ceea ce avem în depozite și ceea ce producem. Suntem și în discuții cu parteneri externi pentru import de gaze, import de gaze pe care o să îl facem nu doar pentru România, ci și pentru a-i ajuta pe vecinii noștri, Republica Moldova sau Ucraina, sau alți parteneri din UE. Ajunge gazul și pentru moldoveni și o companie de stat care se ocupă de transportul de gaze a reușit să termine lucrările de interconectare între noi și Republica Moldova. Dacă gazul curge într-o direcție, acum poate pleca gazul și de la noi la ei . Dacă ei au nevoie, noi le putem oferi”, a precizat consilierul. Articolul România, pregătită din punct de vedere tehnic să livreze gaze Republicii Moldova apare prima dată în InfoPrut.
13:00
Rusia nu va reuși să ocupe regiunea Nicolaiv-Odesa și să ajungă în regiunea transnistreană. Consilierul administrației președinției ucrainene, Alexei Arestovici, și-a exprimat convingerea că un astfel de scenariu este irealizabil. Oficialul ucrainean a menționat că, grație sprijinului partenerilor externi, armata ucraineană s-a modernizat considerabil și este tot mai dotată, în timp ce de cealaltă parte, armata rusă este epuizată și va ceda în curând, transmite presa de la Chișinău. Centrala nucleară de la Zaporojie prezintă un risc sporit pentru securitatea Europei și a întregii lumi, spune Alexei Arestovici. Potrivit lui, prin atacurile multiple asupra centralei, rușii își doresc să forțeze nota pentru a determina partea ucraineană să iasă la negocieri. Consilierul prezidențial ucrainean se arată convins că Rusia nu-și dorește o catastrofă nucleară, însă din neatenție s-ar putea întâmpla orice. „Au loc atacuri în direcția centralei pentru a ne forța să ieșim la negocieri, astfel fiind șantajată nuclear întreaga Europă. Inițial, au încercat să ne șantajeze pe toți prin intermediul crizei cerealelor, încercând să creeze o oportunitate pentru negocieri. Nu le-a ieșit și au început șantajul nuclear. Nu știu ce ar mai putea inventa, dar cred că nu sunt nebuni să arunce deliberat planeta într-o catastrofă nucleară. Dar atunci când lovești o centrală nucleară, involuntar, orice se poate întâmpla”, a spus Alexei Arestovici. Mai mult, potrivit oficialului ucrainean, Rusia își dorește organizarea unor pretinse referendumuri pe teritoriile ocupate pentru a-i pune ulterior pe ucraineni să se omoare între ei. „Referendumul este un subiect de pe agenda lor internă, vor să demonstreze unele succese ale operațiunii. Însă principalul scop al referendumului este de a mobiliza populația care se află pe teritoriile ocupate și de a-i implica pe oameni în luptă. Așa cum se întâmplă cu oamenii care locuiesc în regiunile Donețk și Lugansk. Își doresc să-i pună pe ucraineni să lupte unii împotriva altora. Noi înțelegem asta și orice tentativă de a organiza referendumuri pe teritoriul nostru îi va costa foarte mult”, a menționat Arestovici. El exclude și scenariul transformării războiului din faza activă într-un conflict înghețat. Consilierul prezidențial ucrainean se arată convins că Rusia va pierde acest război, iar Ucraina își va recupera toate teritoriile ocupate. „Pe teritoriul nostru nu va exista un conflict înghețat similar celui din regiunea transnistreană pentru că noi îi vom alunga de aici. Noi ne-am europenizat, am creat o armată performată cu ajutorul partenerilor, întru-un an îi vom nimici. Cum să ia regiunea transnistreană? Odesa? Nicolaiv? Un astfel de scenariu e ridicol. Astfel de planuri au cei cărora le-au luat 120 de zile să ia Severodonețkul? Și asta s-a întâmplat pentru că noi ne-am retras de acolo”, a punctat oficialul ucrainean. Fiind întrebat dacă Republica Moldova i-ar putea permite Rusiei să ocolească sancțiunile internaționale, Arestovici s-a arătat convins că Chișinăul nu va ajuta un stat-terorist. Articolul Consilier prezidențial ucrainean: Rusia nu va ocupa regiunea transnistreană. Armata rusă este epuizată și va ceda în curând apare prima dată în InfoPrut.
12:50
Zilele Culturii Tradiționale și Zilele Chișinăului au avut loc, în perioada 5-7 august 2022, la Botoșani.  Evenimentele au fost organizate de Primăria Municipiului Chișinău și Consiliul Județean Botoșani cu scopul de a promova valorile și patrimoniul cultural, dar și pentru valorifica imaginea municipiului Chișinău. Astfel, timp de trei zile, publicul a avut parte de diverse acțiuni cultural-artistice: lansări de carte, Târgul meșterilor populari, expoziții de pictură și spectacole muzicale în aer liber cu implicarea artiștilor din Botoșani și din municipiul Chișinău. În prima zi de festival a fost lansat volumul „Chișinăul de altădată". În  cea de-a doua zi a evenimentului, la Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu" a avut loc o expoziție de pictură - curator Florina Breazu, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Aici au fost expuse și lucrările a șase artiști plastici din Republica Moldova. Iar cea de-a treia zi a fost marcată de evoluția Ansamblului etnofolcloric-model „Romanița", conducător artistic Mihai Siminică și recitalul „Lupilor lui Calancea". Menționăm că în România vor avea loc o serie de astfel de evenimente, cu participarea artiștilor din Republica Moldova. Prin urmare, pe 13-15 august 2022 se vor desfășura Zilele Chișinăului la Vaslui, iar pe 18-21 august 2022, mai mulți meșteri populari și artiști din Republica Moldova vor participa la evenimentele desfășurate în cadrul Proiectului „Basarabia salută Bucovina". De asemenea, în perioada 2-4 septembrie 2022, artiști de la Chișinău, printre care „Orchestra municipală de muzică populară a Fraților Advahov" și Orchestra de Cameră „Camerata Chișinău", vor participa la Zilele Chișinăului la Piatra Neamț. Articolul Zilele Culturii Tradiționale și Zilele Chișinăului, la Botoșani apare prima dată în InfoPrut.
9 august 2022
22:00
Echipa masculină a R. Moldova s-a clasat pe locul 6 la Olimpiada Mondială de Șah care s-a desfășurat în orașul Chennai, India. Sportivii au învins cu 2,5 la 1,5 echipa Angliei în ultima rundă, notează Radio Chișinău. Ivan Schițco (ELO 2490) a jucat remiză cu Michael Adams (ELO 2696). Iulian Baltag (2405) a remizat cu Gawain Jones (2551), iar Dragoș Cereș (2378) cu Ravi Haria (2505). Soarta meciului a fost decisă de Vladimir Hamițevici (2466), care l-a învins pe Luke McShane (2638). R. Moldova a acumulat 17 puncte (șapte victorii și trei remize) și a împărțit locurile 4-6 la Olimpiada Mondială de Șah cu India și SUA, clasându-se pe locul șase. Este cel mai bun rezultat din istoria participării la Olimpiadele mondiale. Pe primul loc s-a clasat selecționata Uzbekistanului, care a acumulat 19 puncte. Echipa feminină a R. Moldova s-a clasat pe locul 66, obținând 11 puncte. Învingătoarea competiției a fost Ucraina care a luat 18 puncte. La această ediție la secțiune Open s-au înscris 188 de state, iar la secțiunea Women – 162 de state. Numărul jucătorilor care participă la Olimpiada Mondială la Șah din Chennai a depășit cifra de 1.700. Din start, R. Moldova se afla pe locul 48 la secțiunea Open și pe locul 54 la secțiunea Women. Articolul Republica Moldova, fruntașă la Olimpiada Mondială la Șah apare prima dată în InfoPrut.
21:50
Trupa The Motans, originară din Republica Moldova, se alătură Festivalului caritabil Inimo, organizat pentru susținerea celor peste 10.000 de copii din familii numeroase de pe lista Părintelui Dan Damaschin, potrivit Basilica.ro. „Noi îi pregătim de școală. Le vom oferi ghiozdane, rechizite, încălțăminte și haine – toate noi și de cea mai bună calitate. Însă nu am putea face toate acestea fără sprijinul vostru, al oamenilor de bine”, subliniază părintele pe profilul său de Facebook. Festivalul are loc la Stadionul din Copou în perioada 19-21 august, iar intrarea se face pe baza unor invitații acordate celor care fac donații către Asociația „Glasul vieții” a Părintelui Dan Damaschin, preot misionar la Biserica Maternității „Cuza Vodă” din Iași. Invitațiile sunt disponibile la Biserica Maternității „Cuza Vodă” și la cele 12 corturi de promovare a evenimentului instalate pe străzile Iașilor. Ele pot fi procurate și online, de pe www.inimo.ro. Donația minimă pentru acces la festival pentru o zi este de 25 de lei, iar pentru trei zile este 150 de lei. Cei care donează 300 de lei au acces trei zile și participă la tombola cu premii în cărți, iar cei care donează 1.000 lei au full-access și participă la tombola care are ca premii un pelerinaj. Intrarea este liberă pentru copiii sub 14 ani, pentru copiii cu nota 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile cu mulți copii. La festival mai cântă Andra, Ștefan Bănică Jr, Smiley, Connect-R, trupele Direcția 5, Taxi, Vunk, dar și interpreți de muzică populară. Pentru efortul constant prin care susține mame aflate în situații dificile, copii și familii fără posibilități materiale din tot județul Iași, Părintele Dan Damaschin a primit anul trecut „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. Cei care vor să doneze, dar nu pot merge la festival, o pot face: Transfer BCR Asociația „Glasul Vieții” RO41RNCB0178156773130001 LEI RO14RNCB0178156773130002 EUR RO84RNCB0178156773130003 USD Transfer Banca Transilvania Asociația „Glasul Vieții” RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON) COD SWIFT: BTRLRO 22 RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO) RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD) RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE) PayPal pr.dandamaschin@yahoo.com Mandat poștal Biserica Maternității „Cuza Vodă”, str. Cuza Vodă, nr. 34, Iași, TELEFON Dănuț Damaschin – 0744.798.610 Articolul The Motans, prezent la Festivalul caritabil Inimo de la Iași apare prima dată în InfoPrut.
21:00
Comisia pentru Situații Excepționale de la Chișinău a aprobat astăzi, în cadrul unei ședințe prezidate de premierul Natalia Gavrilița, un șir de măsuri privind pregătirea pentru sezonul rece al anului și facilitarea accesului populației la resurse energetice. Membrii CSE au dispus procurarea de către SA „Termoelectrica” a 20 mii tone de păcură pentru asigurarea rezervei minime. Ofertele vor fi selectate prin intermediul unui grup de achiziție, iar SA „Termoelectrica” se va ghida de criteriul celui mai mic preț pentru selectarea ofertelor câștigătoare. Prin Dispoziția CSE, se va acorda prioritate la prestarea serviciilor portuare, din cadrul Portului Giurgiulești, pentru cărbunele destinat importului definitiv pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, pe perioada stării de urgență, va fi permis importul de rumeguș, a deșeurilor și a resturilor de lemn neaglomerate, destinate pentru a fi utilizate ca materie primă la fabricarea biocombustibililor solizi. „Au fost instituite măsuri în vederea simplificării procedurilor privind autorizarea lucrărilor de recoltare a vegetației forestiere. Autorizațiile pentru tăieri în fondul forestier şi în vegetația forestieră din afara fondului forestier vor putea fi eliberate în baza cererii deținătorului de teren și actului de cercetare fitosanitară a arborilor. Termenul de examinare a cererii pentru obținerea autorizației a fost redus de la 20 la 10 zile. În cadrul ședinței CSE, au mai fost aprobate un șir de măsuri pentru asigurarea unui mecanism transparent de eliberare a lemnului pentru foc către populație. Astfel, Agenția „Moldsilva” va asigura evidența masei lemnoase recoltate, comercializate, locul depozitării stocurilor disponibile. Totodată, textul Dispoziției prevede repartizarea lemnelor exclusiv consumatorilor casnici și entităților publice, cu limita de comercializare de 3 metri steri de masă lemnoasă per gospodărie casnică. O altă prevedere se referă la interzicerea transportării lemnelor între orele 23.00 – 06.00. A fost revizuită lista documentelor necesare pentru obținerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în scopul irigării terenurilor agricole din lacuri de acumulare sau iazuri. Noile prevederi vor fi valabile până la 30 septembrie 2022”, se mai arată într-un comunicat al Guvernului de la Chișinău. Totodată, membrii CSE au anulat restricția privind eliberarea pașapoartelor adiționale. Astfel, cetățenii Republicii Moldova își vor putea perfecta un al doilea pașaport sau schimba documentul până la expirarea acestuia. Articolul Guvernul R. Moldova, măsuri luate pentru sezonul rece și accesul populației la resurse energetice apare prima dată în InfoPrut.
20:40
Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe al României, a venit cu un mesaj după aflarea tristei vești despre trecerea la cele veșnice a scriitorului și academicianului Vasile Tărâțeanu, personalitate culturală marcantă a comunității românești din Ucraina.  „Este o veste care îndurerează în egală măsură pe toți cei care, în România sau în Ucraina, au rezonat cu spiritul său poetic viu și profund, cu eforturile sale rodnice pentru afirmarea spiritualității românești, precum și cu activitatea sa neobosită în slujba comunității românești din Ucraina și a promovării aspirațiilor și drepturilor firești ale acesteia. În aceste clipe grele transmit întreaga mea compasiune și sincerele mele condoleanțe familiei îndoliate”, a menționat Bogdan Aurescu. De asemenea, șeful diplomației de la București a subliniat că Vasile Tărâțeanu a fost o personalitate polivalentă. Poet, publicist și traducător, unul dintre liderii reprezentativi ai comunității românești din Ucraina, președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, membru al Comitetului Coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina, membru de onoare al Academiei Române. A fost ales vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, în comitetul director al Congresului Spiritualității Românești. „Dedicat limbii și culturii române și comunității românești din Ucraina până în ultima clipă, Vasile Tărâțeanu a întruchipat chintesența evenimentelor majore care au marcat traseul generației de intelectuali români care s-a format la Cernăuți în anii ’70-’80 ai secolului trecut. Biografia sa profesională și personală s-a contopit, în mare parte, cu cea a evoluției comunității românești din regiunea Cernăuți. Vasile Tărâțeanu a fost, de asemenea, o voce angajată, puternică și respectată în sprijinul românilor din Ucraina, inițiator și susținător a nenumărate proiecte menite să păstreze și să dezvolte identitatea culturală și lingvistică a românilor din regiunea Cernăuți. Ca deputat în Consiliul regional Cernăuți, în perioadele 1992-1996 și 2001-2006, s-a dedicat total efortului de promovare și afirmare a drepturilor minorității române din Ucraina. Poate cea mai expresivă descriere a lui Vasile Tărâțeanu este cea făcută de Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, și el originar din regiunea Cernăuți: „Un om viu, făcut din arcuri și scripeți, spirit incoruptibil și de neînvins”. Dumnezeu să-l odihnească! Memoria sa și a faptelor sale va dăinui de-a pururea!”, se mai arată în mesajul transmis de ministrul de Externe de la București. Amintim că născut la 27 septembrie 1945 în satul Sinăuții de Jos, raionul Hliboca, Vasile Tărâțeanu a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Naționale în 1972. Între 1969-1981 a fost reporter la ziarul regional „Zorile Bucovinei” din Cernăuți, iar între 1981-1991 redactor superior la redacția emisiunilor în limba română de la Radio Kiev. Între 1990-1994 a condus ziarul „Plai românesc” al Societății de Cultură Românească „Mihai Eminescu”. Între cele mai importante publicații înființate de Vasile Tărâțeanu figurează „Arcușul”, și „Curierul de Cernăuți”. El a fost autor a zeci de volume de poezie, publicistică, monografii culturale și albume, membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România. Academicianul Vasile Tărâțeanu, apărător al identității românești de la Cernăuți, a trecut la cele veșnice luni, 8 august 2022. Articolul Ministrul de Externe de la București, după trecerea la cele veșnice a scriitorului Vasile Tărâțeanu: O veste tristă pentru toți cei care au rezonat cu activitatea sa neobosită în slujba comunității românești din Ucraina apare prima dată în InfoPrut.
19:40
În lunile octombrie-noiembrie, inflația în Republica Moldova va crește până la 34,7%. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de către guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu.  „În trimestrul trei și patru al anului va fi vârful inflației. Este vorba de lunile octombrie și noiembrie după care inflația va merge pe un trend descendent. Important să nu apară șocuri noi. Alimentele și prețurile reglementate vor fi elementele care vor influența inflația. Deciziile de politică monetară au menirea să tempereze ritmul de creștere a prețurilor, dar nu și reducerea lor. Deciziile BNM sunt pentru a reducea inflația în orizontul de prognoză de 5% plus, minus 1,5%”, a menționat Octavian Armașu citat de Radio Chișinău. Precizăm că în luna mai, rata inflației în republică a ajuns la peste 29%, conform datelor Băncii Naționale a Moldovei.  În 2021, inflația în Republica Moldova a fost de 13,94%. Articolul Semnal de alarmă: Inflația în Republica Moldova va crește la toamnă apare prima dată în InfoPrut.
19:10
Rusia va interzice importul de produse vegetale din mai multe raioane ale Republicii Moldova începând cu 15 august 2022.   Potrivit Iuliei Melano, consiliera șefului Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară Rosselhoznadzor, motivul interdicției ar fi „depistarea repetată a obiectelor de carantină periculoase în produsele moldovenești care intră în Rusia, despre care partea moldovenească a fost anterior informată în mod repetat de către respectivul serviciu”. Prin urmare, Rusia va interzice produsele agricole din majoritatea raioanelor ale Republicii Moldova, între care Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hâncești, Ialoveni, Leova, Orhei, Rezina, Râșcani, Sângerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni, precum și Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia și municipiile Chișinău și Bălți. Remarcăm, totuși, că restricțiile impuse de ruși nu vizează niciun raion din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova. Articolul Rusia interzice importul de produse vegetale din Republica Moldova apare prima dată în InfoPrut.
18:20
Academia Română i-a adresa o solicitare primarului orașului Cernăuți, Roman Klichuk, prin care cere înmormântarea poetului Vasile Tarâțeanu în „Cimitirul de pe Strada Veche”, așa cum își dorește familia acestuia. [caption id="attachment_23111" align="aligncenter" width="640"] Sursa foto: monitorulsv.ro[/caption] „După cum bine știți, familia dorește ca el să se odihnească într-un loc de veci din „Cimitirul de pe Strada Veche”, cât mai aproape de zona centrală. Am înțeles că locurile disponibile sunt puține, dar cred că sprijinul Dumneavoastră ar fi hotărâtor în satisfacerea acestei doleanțe. Vă solicit, așadar, stimate Domn Primar, ajutorul în mângâierea unei familii și așa greu încercate”, se arată în scrisoarea Academiei Române, semnată de acad. Bogdan C. Simionescu. Academicianul precizează că se consideră un „român-ucrainean”, deoarece mama sa s-a născut și a copilărit în Cernăuți. Poetul Vasile Tărâţeanu a trecut la cele veșnice în aceste zile. Acesta fost un militant de frunte pentru limba română în Nordul Bucovinei, director și fondator al primului ziar independent în limba română, PLAI ROMÂNESC din Cernăuți, apoi al revistei ARCAȘUL. În anul 2000, pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene, prin decret prezidențial i s-a conferit medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”, iar în anul 2014 pentru întreaga activitate a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Ofiţer, Categoria A - „Literatură”. Articolul Academia Română, solicitare către primarul din Cernăuți apare prima dată în InfoPrut.
17:50
Membrii Asociației „UNIREA-ODIP” cer reabilitarea Cimitirului Eroilor Români din Chișinău. În acest sens, unioniștii au organizat un flashmob în fața Primăriei municipiului Chișinău și au cerut audiență la primarul general al capitalei. În cadrul evenimentului, unioniștii au tras un semnal de alarmă cu privire la starea dezastruoasă în care a ajuns Cimitirul Eroilor Români de pe bulevardul Decebal 17. În context, aceștia au depus o listă cu peste 1000 de semnături, prin care cer primăriei să ia măsuri de urgență pentru salvgardarea patrimoniului istoric. „Soarta acestui cimitir este una foarte tristă. A fost batjocorit de bolșevici și transformat în spital, a fost privatizat ilegal, iar acum a ajuns să fie o ruină. Cimitirul Eroilor Români ar trebui să fie monument istoric ocrotit de stat, însă în prezent se află în paragină, iar mormintele eroilor care au luptat pentru patrie zac în delăsare. Întrucât acel teritoriu a fost privatizat ilegal, solicităm Primăriei Chișinău să intervină la reabilitarea teritoriului adiacent, prin instalarea pavajului și reparația scărilor și pilonilor monumentali. Este de datoria noastră să nu lăsăm uitării acest cimitir, parte a istoriei neamului nostru”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA-ODIP”. La Cimitirul Eroilor Români de pe bulevardul Decebal din Chişinău sunt înhumaţi 1.645 de ostaşi, printre care 431 de români căzuţi în Primul Război Mondial şi 96 de militari români căzuţi în al Doilea Război Mondial. În 2018, Asociaţia „UNIREA-ODIP' a început un amplu proces de restaurare a Cimitirului, dar lucrările au fost împiedicate. Articolul Unioniștii de la Chișinău, apel către primărie: Cerem restabilirea Cimitirului Eroilor Români apare prima dată în InfoPrut.
17:30
România a donat Republicii Moldova peste un peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Un anunț în acest sens a fost făcut de Ministerul Sănătății de la Chișinău.  Donația a fost făcută în urma discuțiilor purtate de ministrul Sănătății de la Chișinău, Ala Nemerenco cu omologul său de la București, Alexandru Rafila. Comprimatele sunt repartizate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică subdiviziunilor sale (centrelor de sănătate publică), care le vor distribui centrelor de sănătate din teritoriu, la indicația Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. La fel, ANSP a elaborat o instrucțiune cu privire la administrarea medicamentului. Totodată, Ministerul Sănătății de la Chișinău a dat asigurări că în prezent nu există pericol radiologic și a îndemnat  populația la calm. Articolul România, o nouă donație pentru Republica Moldova apare prima dată în InfoPrut.
17:10
Cea de-a doua ediție a „Moldova Tourism Forum” se va desfășura la Chișinău în perioada 29-30 septembrie.  Evenimentul, organizat de Ministerul Culturii și Agenția de Investiții „Invest Moldova”, cu sprijinul partenerului strategic Activitatea de susținere a Competitivității în Industria Ușoară și cea a Turismului (USAID, EDGE), constituie o platforma unică de promovare și recunoaștere a actorilor din industria turismului. Potrivit organizatorilor, programul celor două zile va relansa turismul din R. Moldova prin preluarea celor mai bune practici din experiența internațională în vederea dezvoltării unui sector turistic rezilient și sustenabil, transmite presa de la Chișinău. Totodată Forumul se va axa și pe strategia de reconectare a Republicii Moldova la circuitul turistic internațional, precum si pe inițiativele de relansare în conformitate cu noile cerințe Prima ediție „Moldova Tourism Forum”, desfășurată în perioada 27-28 mai 2021, la Chișinău, a avut 2,5 milioane de afișări de piețele regionale din Romania și Ucraina, care a reușit să atragă peste 400 de participanți din 30 de state. Articolul Reconectarea R. Moldova la turismul internațional, obiectivul unui forum la Chișinău apare prima dată în InfoPrut.
Mai multe ştiri
©2004—2022 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.