18 instituții educaționale din Chișinău sunt reabilitate termic

IPN, 6 august 2022 09:50

Mai multe instituții de învățământ din municipiul Chișinău au fost izolate termic și le-au fost instalate sisteme fotovoltaice. Municipalitatea își propune astfel să eficientizeze consumul de energie în școli și grădinițe. Lucrările au avut loc în cadrul un proiect lansat în anul 2021 și care este la etapă finală, transmite IPN.Este vorba despre proiectul „Eficiența energetică și

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de IPN

Acum 30 minute
17:00
Traficul rutier pe bulevardul Cuza-Vodă, tronsonul cuprins între bulevardul Dacia și strada Sarmizegetusa, va fi suspendat în perioada 19-22 august. Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație curentă a străzii, transmite IPN.Pe perioda executării lucrărilor, autobuzul de pe ruta nr. 19 va circula de pe str. Sarmizegetusa pe str. Burebista, bd. Dac
16:50
Avocații deputatului Partidului Politic Șor, Marina Tauber, susțin că dosarul în care este învinuită parlamentara se bazează în mare parte pe presupuneri și insinuări, iar deciziile de plasare în arest preventiv și prelungire a arestului preventiv în Penitenciarul nr.13 sunt abuzive. Ei spun că clienta lor este deținut politic, întrucât intenționat e închisă în celulă pentru a i se închi
Acum o oră
16:20
Creșterea prețurilor la materii prime și a costului de producție, din cauza majorării tarifelor la gaz, va duce la creșterea prețurilor produselor. O spun reprezentanții Asociației Patronatelor din Industria Ușoară, care se plâng că sectorul nu este subvenționat de stat. Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii spun că, în contextul crizei regionale de securitate, statul ar trebu
Acum 2 ore
16:10
Puciul de la Moscova din august 1991, GKCP, a fost un lucru firesc, pentru că a fost ultima zvâcnire a reprezentanților puterii, care nu-și doreau dispariția Uniunii Sovietice. Scopul declarat de GKCP a fost neadmiterea semnării noului tratat, pregătit la Ogariovo și, în special, articolul 23 din acel tratat, care prevede că are loc disoluția Uniunii Sovietice și constituirea unei noi formațiuni, a unei confederații, a menționat Igor Boțan, expertul permanent
16:00
Atât Declarația de Independență, cât și imnul Republicii Moldova „Deșteaptă-te, române” au fost adoptate prin lege organică, legitimată, la rândul său, – „subliniez, l e g i t i m a t ă” - în cadrul Adunării Naționale, care echivala cu un referendum public, a afirmat răspicat Alexandru Arseni, doctor habilitat în drept constituțional, deputat în primul Parla
Acum 4 ore
15:00
Ion Habârcă, șeful Guvernului în exil din august 1991, spune că a discutat tranșat cu președintele României de atunci, Ion Iliescu, posibilitatea unirii Basarabiei cu România. În cadrul unor dezbateri publice, organizate de Agenția de presă IPN, el a recunoscut că, în calitate de șef al Executivului în exil din acea perioadă, i-a abordat cu liderul de la Cotroceni subiectul unirii, însă Bucureștiul a refuzat propunerea, notează IPN.Potrivit acestuia, dezmemb
14:50
La 19 august, se împlinesc 32 de ani de când în capitala Uniunii Sovietice de atunci a început ceea ce ulterior a căpătat numele de „puciul de la Moscova”. La semnificația acestui eveniment pentru Republica Moldova, la comportamentul clasei politice moldovenești și al societății moldovenești ansamblu, în acele trei zile fierbinți, pline de incertitudine, de riscuri enorme, da
Acum 8 ore
10:30
Halterofila Anastasia Ceornopolc a cucerit trei medalii la Campionatul European Under 15 din Polonia. Ea s-a ales cu aurul la proba smuls și argintul la aruncat și general. Anastasia a evoluat în categoria de greutate 81 kg, transmite IPN.Alexandrina Ciubotaru a devenit și ea vicecampioană europeană, dar la Under 17. Ea a cucerit 3 medalii de argint în categoria de greutate 64 kg. Tot la Under 17, Daniel Călin Ciubotaru s-a ales cu medalia de argint la proba
Acum 12 ore
09:10
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene organizează la Chișinău, în perioada 18 – 19 august, reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova, transmite IPN.La reuniune vor fi examinate chestiunile legate de realizarea politicii externe, vor fi stabilite noi sarcini şi priorităţi pe termen scurt și mediu, va fi apreciată activitatea misiunilor diplomatice şi se va discuta cum poate fi sporită eficienţa acestora. De asemenea, vor fi discutați paș
06:50
Alertele false cu bombă sunt generate de un grup de persoane, dintre care unele nu se află pe teritoriul Republicii Moldova. O spune șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață. Potrivit oficialului, autoritățile revizuiesc protocoalele de intervenție pentru a crea cât mai puțin disconfort cetățenilor. De asemenea, șeful SIS spune că, în prezent, riscul unor destabi
06:40
Cinci instituții medico-sanitare publice din Moldova vor fi dotate cu echipamente pentru imagistica medicală și dializă datorită asistenței nerambursabile de 7,2 milioane de dolari din partea Japoniei. Este vorba de Spitalul Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Mamei și Copilului și Institutul Oncologic, transmite IPN.„Noi sperăm
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7971 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6299 Coroana islandeza 352 ISK
Acum 24 ore
17:50
Statele Unite ale Americii oferă Republicii Moldova prin intermediul USAID 63 de milioane de dolari. Banii sunt oferiți în calitate de sprijin pentru multiplele crize cu care se confruntă Republica Moldova după invazia Rusiei în Ucraina. Amendamentele la acordurile de asistență au fost semnate astăzi de șeful misiunii USAID Moldova, Scott Hocklander, și ministrul finanțelor,  Dumitr
17:30
Platforma de înregistrare a copiilor în instituțiile preșcolare www.egradinita.md exclude orice suspiciuni privind coruperea directorilor de grădinițe. O spune șefa grădiniței Nr.158 din Chișinău, Natalia Alexei, potrivit căreia platforma facilitează procesul de înscriere a copiilor în grădinițe prin depunerea unei cereri online, fără a fi necesară prezența fizică a părinților.Tot ce t
17:20
Două săptămâni au mai rămas până la Primul Sunet, iar sistemul de învățământ este practic gata să îi primească pe copii în clase și în grupele de grădiniță. În acesta an, s-au făcut investiții mai mari în infrastructură – clădiri, săli de clase, sisteme de încălzire, mobilier, sisteme de ventilație, blocuri alimentare. Cum s-a pregătit municipalitatea pentru sezonul rece, ce planur
Ieri
17:10
Colectările de bani de la părinți pentru reparații sau alte lucrări de mentenanță în instituțiile preșcolare sau de învățământ arată că domeniul e finanțat insuficient. Dar nimeni nu vrea să-i curgă din pod – nici personalul instituțiilor, nici părinții care-și vor copiii sănătoși, antrenați într-un proces normal de educație, a remarcat Zinaida Popa, consilieră din Fracțiunea Parti
16:20
Problema personalului angajat în instituțiile educaționale, mai ales personalul auxiliar, dar și cea a alimentației copiilor sunt stringente și sunt permanent monitorizate de municipalitate. „Începând cu luna septembrie a anului trecut, Primăria Chișinău a făcut mai multe demersuri către instituțiile de stat în vederea sesizării situației în ceea ce privește alimentația copiilor, i
16:20
UE este alături de Republica Moldova în aceste vremuri dificile. Asigurările sunt date de comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, după ce ieri UE a efectuat plata unui sprijin bugetar de 75 de milioane de euro. Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, banii sunt destinați atenuării consecințelor crizei energetice generate de războiul din Ucraina, notează
16:00
Municipalitatea nu vede cu ochi buni propunerea Guvernului de a trece la învățământul online în eventualitatea în care vor fi reduse sau sistate livrările de gaze naturale din Rusia. Viceprimarul Angela Cutasevici a menționat că Primăria Chișinău investește în eficiența energetică a instituțiilor de învățământ, iar revenirea la studiile online nu este oportună.Declarațiile au fost făcu
15:40
În pofida susținerii manifestate de zeci de stakeholderi politici din Parlamentul European (eurodeputați și președinte), primării și instituții publice de interes național și regional din România și Republica Moldova, asociații civice și patronale, autoritățile de la Chișinău nu sunt hotărâte să aprobe realizarea inițiativei „Discover EU” pe tronsonul feroviar Iași-Chișinău,
13:50
În Republica Moldova a fost înregistrat un nou caz de deces provocat de malaria tropicală. Este vorba despre un cetățean moldovean în vârstă de 26 de ani, recent revenit dintr-o regiune endemică. Bărbatul a activat în calitate de angajat al unei companii de construcții în Benin, Africa de Sud, notează IPN.Potrivit datelor ANSP, primele semne clinice ale bolii i-au apărut tânărului
13:50
Direcția generală locativ-comunală și amenajare (DGLCA) a început montarea în spațiile publice din capitală a meselor de tenis și de armwrestling.Vasile Efros, șeful Secției amenajare și mediu din cadrul DGLCA, a precizat pentru IPN că mese de tenis și  de armwrestling au fost deja montate în scuarul „Mezon” din bulevardul Moscova, pe stradela Studenților, 7/1, în scuarul „Răzeșilor” din str. Doina, în parcul „Râșcani&rdquo
13:00
Republica Moldova se dezvoltă și are un plan concret de reforme. O spune preşedintele Comunităţii moldovenilor din Quebec, Ala Mîndîcanu, revenită în Republica Moldova cu ocazia Zilelor Diasporei. Potrivit fostului deputat, Republica Moldova se îndreaptă pe o cale corectă, iar instituțiile de conducere ale statului au viziuni comune privind modernizarea țării, transmite IPN.A
12:10
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți pentru hotare sunt așteptați la Zilele Diasporei. Evenimentul va avea loc în perioada 19-20 august, la Palatul Republicii din Chișinău, și este organizat sub patronajul Guvernului, transmite IPN.Ceremonia oficială va începe la ora 13.30 cu discursul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. La discuții vor participa șeful diplomației de la Chiși
11:30
O expoziție de documente „Istoria memoriei prin „ceața” timpurilor” este vernisată la Biblioteca Națională. Expoziția prilejuită demarcarea a 190 de ani de la fondarea Bibliotecii Naţionale cuprinde un spectru variat de documente secretizate din colecțiile bibliotecii, transmite IPN.Expoziţia reflectă colecţiile speciale secretizate denumite Fond Secr
07:00
Președintele Maia Sandu spune că în următoarele săptămâni Guvernul ar putea veni cu un concept al reformei administrației publice, pe care să-l supună dezbaterilor în societate. Șeful statului spune că reforma nu va presupune o renunțare la împărțirea teritorial-administrativă a țării în raioane, ci la o redirecționare a prerogativelor consiliilor raionale către primării, notează IPN.P
06:50
Președintele Maia Sandu spune că există suspiciuni că interdicția de import a produselor agricole moldovenești, aplicată de partea rusă, are justificare politică. Șeful statului spune că în lista localităților cărora nu le este aplicată interdicția se află entități unde anterior au fost depistate probleme fitosanitare. Potrivit președintelui Republicii Moldova, în condițiile în care Rusi
06:30
Un moldovean a fost diagnosticat ieri, 16 august, cu variola maimuței. Bărbatul s-a întors recent din orașul Paris, iar simptomele, precum slăbiciuni generale, transpirație abundentă, erupții cutanate multiple, au apărut săptămâna trecută, precizează Agenția Națională pentru Sănătate Publică, transmite IPN.Bărbatul s-a deplasat, împreună cu un prieten, de la aeroport la Institutul de M
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7946 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6203 Coroana islandeza 352 ISK
16 august 2022
18:30
Deputata Partidului politic Șor, Marina Tauber, rămâne în arest preventiv pentru încă 20 de zile, în Penitenciarul nr.13. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis cererea procurorilor, transmite IPNPotrivit Marinei Tauber, este o decizie neașteptată. Acuzatorii de stat nu au putut aduce nicio probă nouă care ar servi ca motiv ca să fie deținută în penitenciar. Ea s-a
18:10
Republica Moldova beneficiază de sprijin din partea Uniunii Europene pentru a ameliora consecințele crizei energetice. Comisia Europeană oferă autorităților de la Chișinău 75 de milioane de euro. Banii vor ajunge în bugetul de stat în calitate de sprijin bugetar. Anunțul a fost făcut astăzi printr-un mesaj postat de Twitter de către directorul general adjunct al Direcţiei generale Vecină
18:00
Întreprinderea municipală Regia „Autosalubritate” din Chișinău va achiziționa trei mii de containere de tip european pentru deșeuri. Achiziția se va face de la o companie cehă care a câștigat licitația desfășurată în acest scop. Containerele noi le vor înlocui pe cele vechi, iar o parte vor fi puse acolo unde au fost lipsă, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al
Mai mult de 2 zile în urmă
16:10
Ploi cu descărcări electrice, izolat averse, însoțite de vijelie până la 15-20 m/s și grindină, sunt prognozate pe întreg teritoriul țării. Prognoza este valabilă până la ora 21.00. Ghenadii Roșca, șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, solicitat de IPN, a atenționat că există pericol de inundații.În condițiile intensificării vântului, copacii pot fi doborâți la pământ, iar acoperișurile pot fi smulse. Perico
15:30
Ministerul de Externe de la Chișinău reacționează la declarațiile directorului adjunct al Departamentului de Informații și Presă al Ministerului de Externe de la Moscova, Ivan Neceaev, potrivit căruia libertatea mass-media în Republica Moldova „a degradat”. Printr-un comentariu oficial, diplomația de la Chișinău respinge afirmația și o califică drept contrară evaluărilor pres
14:50
În septembrie anul curent, în sectoarele Ciocana și Buiucani din capitală vor începe lucrări de instalare a sistemelor de irigare automatizată a spațiilor verzi.Vasile Efros, șeful Secției amenajare și mediu din cadrul Direcției generale locativ-comunală și amenajare, a precizat pentru IPN că astfel de sisteme urmează a fi instalate pe aliniamentele străzilor Mihail Sadoveanu și Alba I
14:40
Casa Naţională de Asigurări Sociale a finanţat indemnizațiile de maternitate destinate femeilor asigurate şi soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi.  Valoarea totală pentru luna august constituie 58 de milioane de lei. De această prestație vor beneficia în jur de 1900 de persoane, transmite IPN.Plata tuturor tipurilor de prestații sociale se efectuează prin modalitatea
13:50
Mai mulți susținători și membri ai Partidului Politic Șor s-au adunat în fața judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana, unde au cerut eliberarea deputatei Marina Tauber sau, cel puțin, cercetarea ei în stare de libertate. De asemenea, ei consideră că președinta Maia Sandu și Guvernul trebuie să demisioneze, transmite IPN.Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a spus că „primul cui în sicriul politic al actualei guvernări a fost bătut atunci când Mar
13:10
Tot mai mulți antreprenori își racordează produsele la standardele europene pentru a accesa noi piețe de desfacere în vest, în timp ce mulți alții deja se bucură din plin de avantajele Acordului de Asociere RM-UE. Uniunea Europeană rămâne cel mai important și de încredere partener economic al Republicii Moldova, chiar și în cele mai dificile perioade, precizează Delegația UE în Republica
12:40
Peste 50 de milioane de lei au fost alocați pentru modernizarea iluminatului public din capitală. Lucrări vor fi inițiate pe străzile Ismail, Tudor Vladimirescu, Petru Rareș, Mihail Sadoveanu. Iar pe străzile Maria Drăgan, Ceucari, Dumitru Rîșcanu, Alexei Șciusev, Alexei Mateevici  renovările sunt în derulare, transmite IPN.Primarul Ion Ceban precizează că în proces de modernizare este și sistemul de control și dirijare de la distanță a iluminatului pub
12:30
Consolidarea malurilor râului Bâc prin betonare influențează negativ biodiversitatea din această regiune, a declarat Elena Culighin, președinta Centrului Național de Mediu, într-un interviu pentru Europa Liberă. Ecologiștii nu văd cu ochi buni nici scurgerea apelor de ploaie din oraș în râu, deoarece acestea „spală totul din calea lor, sunt o sursă suplimentară de poluare și afecte
12:20
Un bărbat de 60 de ani din satul Parcova, raionul Edineț,este cercetat penal pentru trafic de ființe umane și păstrarea ilegală a armelor. Acesta desfășoară activitate de întreprinzător și are la întreținere mai multe bovine, precizează Inspectoratului General al Poliției. Pentru creșterea și îngrijirea animalelor bărbatul racola persoane pe care le exploata prin muncă. Muncitorii erau
11:50
Cavoul familiilor Macri-Donici din Dubăsarii Vechi va fi conservat și restaurat cu suportul Uniunii Europene, în cadrul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”. Lucrările sunt în plină desfășurare. Cavoul este unul din cele 10 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului selectate pentru restaurare și conservare, în cadrul componentei patrimoniu cultur
10:50
Un nou val de alerte cu bombă în municipiul Chișinău. Sunt vizate Aeroportul Internațional Chișinău, Curtea Supremă de Justiție, podul de pe strada Ismail, dar și câteva centre comerciale. Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a precizat că informația a fost înregistrată în jurul orei 07.00.Mesajul a fost trimis pe poșta electron
06:50
Procedura de pre-vetting este tergiversată, iar Ministerul Justiției trebuie să le explice membrilor comisiei de pre-vetting că guvernarea plătește prețul politic al acestei tergiversări. O spune președintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea. Potrivit expertului, etapa a doua a reformei ar trebui să fie curățarea Curții Supreme de Justiție și a procurorilor anticorupție
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.8031 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6382 Coroana islandeza 352 ISK
15 august 2022
17:00
Lucrările de restaurare a morii de vânt din satul Gaidar, UTA Găgăuzia, au luat sfârșit. Patrimoniul cultural a fost restaurat cu suportul Uniunii Europene. Obiectivul turistic păstrează elementele distinctive ale secolului în care a fost construită, precizează Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.Moara  a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și
16:40
Echipamente de ultimă generație, destinate Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare, au fost achiziționate cu sprijinul financiar al Statelor Unite ale Americii prin intermediul PNUD, transmite IPN.Este vorba despre un Spectrometru Raman. Dispozitiul este portabil și poate fi utilizat nu doar în laborator, dar și în investigațiile care se fac la locul infracțiunii pentru
16:00
În toate sectoarele capitalei vor fi organizate târguri școlare. Iarmaroacele se vor desfășura începând cu 20 august și până la finele lunii, transmite IPN.„În această săptămână este definitivată lista locaţiilor unde vor fi amenajate aceste târguri, astfel ca părinţii să reușească achiziționarea celor necesare pentru noul an școlar”, a menționat primarul general, Ion Ceba
15:20
Furnizorul ,,Apă-Canal Chișinău” a lansat un serviciu de conectare la apă în procedură simplificată. Orice solicitant, persoană fizică sau juridică, care doreşte un branşament sau un racord de apă şi/sau canalizare poate depune o cerere-tip la ghișeele Centrului unic de informare din str. Albișoara, 38, împreună cu documentele, în copie, specificate în cererea tip.Specialiștii SA ,, Apă-Canal Chișinău” vor executa contra cost toate lucrările nece
13:10
O expoziție de documente consacrată aniversării a 80-a de la nașterea criticului şi istoricului literaturii naţionale, redactorului, eminescologului, academicianului Mihai Cimpoi a fost inaugurată la Biblioteca Națională. Expoziția, cu genericul: „Personalitate proeminentă a culturii naționale – Mihai Cimpoi la 80 de ani de la naștere”.„Vizitatorii expoziției po
Mai multe ştiri
©2004—2022 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.