Incendiu uriaș în portul Sevastopol. Fumul gros se vede de la kilometri distanță

Timpul, 6 august 2022 09:30

O navă militară a Rusiei a luat foc în portul Sevastopol, controlat de Moscova, după ce, aparent, a fost bombardată de artileria ucraineană. Potrivit presei internaționale, care citează surse locale, ar fi vorba de nava de patrulare Vasilii Bikov (colaj principal și foto interior). Rusia nu a confirmat, deocamdată, incidentul. It is being reported that …

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Timpul

Acum 2 ore
14:10
Vicepremierul Andrei Spînu anunță că are loc reabilitarea drumului de centură a orașului Chișinău, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii octombrie. Astfel, potrivit lui Spînu, banii pentru renovare sunt alocați de către Banca Europeană de Investiții. „Facem ce am promis. Centura Chișinău va fi reabilitată. Am fost pe șantierul de lucru a …
14:00
Orașul port Mariupol ar putea avea alt nume. Astfel, potrivit publicației ucrainene Babel, autoritățile ocupante vor să redenumească orașul în Jdanov – în cinstea ideologului epocii sovietice. Funcționarul născut la Mariupol a inițiat procesul de răzbunare împotriva intelectualității ucrainene. Andrei Jdanov juca rolul de legătură între Stalin și scriitorii epocii, cărora li se interzicea să scrie în …
13:40
Moldovenii vor achita mai scump pentru gazele naturale, asta după ce noile tarife au intrat în vigoare, aprobate prin Hotărârea Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) la 4 august curent, și sunt aplicate începând cu 12 august, potrivit Replicamedia.md. Începând cu vineri,12 august: – în punctele de intrare în rețelele de transport …
Acum 4 ore
13:10
Întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” va fi reorganizată în societate pe acțiuni. Într-un proiect de hotărâre al Guvernului se menționează că astfel se dorește atragerea investițiilor din fonduri interne sau străine. Astfel, potrivit autorităților, se va asigura o activitate stabilă, precum și o bună dezvoltare a întreprinderii. În ultimii cinci ani se atestă o micșorare …
13:00
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat vineri seara, 12 august, un nou apel către statele UE să interzică vizele pentru cetăţenii ruşi pentru a evita ca blocul să devină un ”supermarket” deschis oricui are mijloacele necesare pentru a intra, informează Reuters cu referire la Agerpres. Liderul ucrainean a declarat că propunerea sa nu se aplică …
12:40
Doborât în noiembrie 1989, Zidul Berlinului a fost ani la rând simbolul divizării Germaniei învinse şi al confruntării dintre sovietici şi Occident. Fiind construit din 13 august 1961 pentru a opri exodul est-germanilor spre Occident (trei milioane de persoane între 1945 şi 1961), Zidul Berlinului măsura în total 155 de kilometri: 43 tăiau Berlinul de …
11:30
La această oră, în PTF Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova se atestă un flux majorat de mașini. Restul punctelor de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 63 634 traversări, un număr …
Acum 6 ore
10:50
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile la carburanți pentru perioada 13-15 august. Astfel, motorina se ieftinește cu 17 bani, iar mororina cu 13 bani. Pentru un litru de benzină, șoferii vor trebui să scoată din buzunar 26,23 lei, iar pentru motorină 25,73 lei.
10:40
Agenții economici nu vor primi compensații la gaz. Ministrul economiei, Sergiu Gaibu, susține că tariful va fi reflectat în prețul produselor, iar statul va sprijini populația. Aceste declarații au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la RLIVE TV, transmite Realitatea.md. „Agenții economici care folosesc gaz în procesul de producere îl includ în preț, povara cade …
10:20
Moscova a început să facă planuri concrete pentru a organiza referendumuri în mai multe oraşe din părţi ocupate în estul Ucrainei, într-o tentativă de a le atrage mai aproape de Rusia, potrivit unor oficiali de rang înalt de la Washington, transmite Agerpres. Un înalt oficial din Consiliul pentru securitate naţională a spus că Rusia intenţionează …
Acum 8 ore
09:20
Kazahstan vrea să vândă o parte din țițeiul său prin cea mai mare conductă de petrol din Azerbaidjan începând din septembrie. Țara caută alternative la ruta pe care Rusia o controlează și a amenințat că o va închide, au declarat trei surse, în exclusivitate, pentru Reuters. Exporturile de petrol din Kazahstan reprezintă peste 1% din …
09:10
Colagenul, substanţa care ne ajută să avem o piele mai tânără şi mai frumoasă, dar şi oase sănătoase, se găseşte în câteva alimente de bază, astfel că putem stimula producţia acestei proteine. Medicii spun că printr-o alimentaţie bogată în nutrienţi şi variată puteam să ajutăm la protejarea colagenului deja existent, dar şi la stimularea producţiei …
09:10
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a lansat vineri o amenințare voalată la adresa aliaților occidentali ai Ucrainei, care au acuzat Rusia că a creat riscul unei catastrofe nucleare prin staționarea de forțe în jurul centralei ucrainene Zaporojie, transmite Reuters. Ucraina a acuzat Rusia că a tras asupra orașelor ucrainene din incinta centralei știind că forțele …
09:00
Președintele Rusiei, Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră, amiralul Igor Osipov, după exploziile devastatoare de la baza aeriană din Crimeea. Igor Osipov ocupa această funcție din 2019. Cel puţin opt avioane de luptă au fost distruse în urma deflagraţiilor, pe care Ministerul rus al Apărării le-a numit accidentale, în timp ce …
08:50
E foarte greu de dialogat și de colaborat cu o nebuloasă… Fascinația pentru „Sfînta Rusie”, pentru „sufletul rus”, pentru „ideea rusă”, pentru cultura rusă este legitimă: e reacția firească față de orice realitate care se învecinează cu inanalizabilul, cu misterul, cu o energie în care fascinația și neantul iradiază cu egală intensitate. Admirația și teama, …
08:40
Agenții federali care au percheziționat reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago căutau documente secrete legate de arme nucleare, pe care fostul președinte le-ar fi sustras în momentul în care a părăsit Casa Albă la începutul anului trecut, relatează Reuters, care citează The Washington Post. Nu este încă clar dacă FBI a găsit ce căuta …
07:50
Sute de mașini staționează la punctul de control vamal al Estoniei. Fenomenul este asociat cu interdicția de intrare în Estonia pentru cetățenii ruși, care va intra în vigoare din 18 august. Peste 700 de mașini s-au aliniat vineri în fața punctului de control de lângă Narva, Federația Rusă. Oamenii doresc să treacă granița cu Estonia …
07:40
Ziua Internațională a Tineretului a fost marcată, ieri , printr-o serie de activități de cultură, educație și socializare, desfășurate în orașul Ștefan Vodă care, în acest an, are statutul de „Capitală Națională a Tineretului”. Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a remarcat dorința tinerilor de explorare continuă și schimbare, menționând că implicarea activă a acestora …
07:30
Nu vor mai primi curând ruşii viză pentru spaţiul Schengen? În timp ce această solicitare se face tot mai puternic auzită în UE, mii de turişti ruşi folosesc Finlanda ca ţară de tranzit spre vest. Prietenul meu rus Artiom este îndrăgostit de Finlanda. Lacuri superbe, oameni prietenoşi, aer curat. Cunoaşte bine ţara fiindcă a vizitat-o …
07:30
Berbec Aspectele actuale pot aduce tot felul de oportunități atât din punct de vedere romantic, cât și social. E un moment bun pentru a te ocupa de sufletul tău, dar și de treburile rămase restante pe lângă casă. Folosește culoarea bej si cifra 4 pentru un plus de noroc, scrie impact.ro. Taur Casa ta este …
07:30
Dieta de urgenta. Acest regim alimentar te va ajuta sa pierzi cateva kilograme in doar 5 zile. Da, este posibil ca la finalul acestei diete sa fii mai usoara cu 3 kilograme. Exista o singura conditie: sa respecti regulile regimului. Adica sub nicio forma sa nu te gandesti sa trisezi. Dieta de urgenta nu este …
07:30
Ingrediente: două kilograme de prune, o cană de zahăr, o cană de apă, un beţişor de scorţişoară
Acum 12 ore
07:20
Situație dramatică, în Republica Moldova, la capitolul „tinerii care aleg să rămână în țară”. Potrivit Biroului Național de Statistică, doar în perioada anilor 2018-2022, numărul persoanelor de până la 35 de ani a scăzut cu peste 100 de mii, iar principalul motiv, evident, este migrația. Cu alte cuvinte, populația aptă de muncă este în continuă …
07:10
Cunoscutul scriitor Salman Rushdie, autorul Versetelor Satanice, a fost înjunghiat în timpul unui interviu, la New York. Acesta a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori din cauza cărţilor sale. Scriitorul Salman Rushdie a fost înjunghiat. Acesta este autorul celebrelor Versete Satanice. Incidentul s-a petrecut în timpul unui Târg de carte organizat în vestul …
07:10
Potrivit popularului canal ”General SVR” de pe rețeaua Telegram, Vladimir Putin ar putea organiza noi „operațiuni speciale” pentru a acoperi eșecul din războiul cu Ucraina. Pentru că nu sunt prevăzute victorii rusești în războiul cu Ucraina, mai multe țări din spațiul post-sovietic sunt amenințate, menționează sursa citată. Astfel, ieri, în cadrul unei întâlniri operaționale, prin videoconferință, cu reprezentanți …
Acum 24 ore
18:10
Procuratura Anticorupție (PA) anunță că șeful Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), Sergiu Solovei, vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită, a fost reținut pentru 72 de ore. De asemenea, oamenii legii au venit cu mai multe detalii după ce în această dimineață, 12 august, au fost desfășurate nouă percheziții în dosarul în …
18:00
O statuie a lui Vladimir Putin care tronează în centrul orașului Zaporojie le mai aduce zâmbetul pe buze localnicilor, greu încercați de război, transmite Stirileprotv. Această sculptură îl înfățișează pe președintele rus ținând în mână o pasăre moartă. Toți ucrainenii care trec prin zonă vor să se fotografieze în fața monumentului. Cum a câștigat repede popularitate, angajații …
17:00
Luni, 15 august, leul moldovenesc se apreciază în raport cu moneda euro și leul românesc. Dolarul american, hrivna ucraineană și rubla rusească, rămân neschimbate.   Astfel, pentru luni, Banca Națională a Moldovei a stabilit un curs de 19.27 bani pentru un dolar. Moneda euro scade cu 9 bani și va costa 19.83 bani iar hrivna …
16:40
Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul Germaniei în încercarea de a i se restabili privilegiile speciale ce i-au fost retrase în luna mai, a declarat avocatul său pentru cu referire la Agerpres.  Astfel, în procesul intentat la Curtea Administrativă din Berlin, Gerhard Schröder (78 de ani) cere să i se restituie un …
16:10
În perioada 15-19 august, în intervalul orelor 09:00-17:00, va fi sistată livrarea gazelor naturale pe unele străzi din centrul Capitalei. Despre aceasta a anunțat Primăria municipiului Chișinău care a precizat că vor fi sistări deoarece se vor desfășura lucrări de reparație planificate de către operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, relatează TV8. „Sistările anunțate …
16:00
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a lansat vineri, 12 august, o amenințare voalată la adresa aliaților occidentali ai Ucrainei, care au acuzat Rusia că a creat riscul unei catastrofe nucleare prin staționarea de forțe în jurul centralei ucrainene Zaporojie, transmite Reuters cu referire la Hotnews. Ucraina a acuzat Rusia că a tras asupra orașelor …
15:30
În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale din data de 11 august au fost aprobate un șir de măsuri în asigurării siguranței și protecției antiteroriste la obiectivele infrastructurii critice și anume în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel, pentru ridicarea nivelului de securitate, a fost sistată activitatea sălii VIP de la aeroport, anunță Ministerul Afacerilor Interne, …
Ieri
15:20
De astăzi, 12 august, gazul natural va fi mai scump. Hotărârea prin care tarifele majorate au fost aprobate de ANRE a intrat în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial, transmite IPN. Totodată, consumatorii urmează să achite 21,296 lei pentru un metru cub de gaze fără TVA (plus TVA 8%). Ulterior, suma finală pe care ar …
15:10
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles și fost șef al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei a acordat un interviu buletinului FES/APE în care a prezentat viziunea sa din afară despre care ar putea fi direcțiile corecte pentru o reformare a Armatei Republicii Moldova. Am discutat despre tipurile de armament …
14:10
Președintele Rusiei, Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră, amiralul Igor Osipov, după exploziile devastatoare de la baza aeriană din Crimeea. Igor Osipov ocupa această funcție din 2019. Cel puţin opt avioane de luptă au fost distruse în urma deflagraţiilor, pe care Ministerul rus al Apărării le-a numit accidentale, în timp ce …
13:20
Deputata partidului politic „ȘOR”, Marina Tauber rămâne până marți în penitenciar. Ședința privind prelungirea arestului preventiv în privința ei a fost amânată, transmite Realitatea.md. Procurorii vor extinderea măsurii, iar între timp, avocații îi acuză că nu s-au prezentat la proces și punctează că au cerut modificarea măsurii cu una mai lejeră. Vă amintim că la 28 …
12:50
Joi, 11 august, într-un apartament de pe starda Alexandru Bernardazzi din Capitală, într-un apartament, a fost găsit cadavrul unui bărbat. Informația a fost confirmată de către ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic, transmite Unimedia. „Informația a fost înregistrată ieri, la serviciul specializat 112. Într-un apartament de pe strada Bernardazzi …
12:40
Joi, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski le-a spus oficialilor guvernamentali să nu mai vorbească cu reporterii despre tacticile militare ale Kievului împotriva Rusiei, spunând că astfel de remarci sunt ”iresponsabile”, potrivit Reuters. În urma unor explozii majore care au distrus marți o bază aeriană rusă din Crimeea, ziarele The New York Times și The Washington Post au citat …
12:30
Avioanele care au fost distruse în atacul de marți, 9 august, asupra bazei aeriene din Crimeea aparțineau flotei ruse a Mării Negre. Cel puțin opt astfel de aparate au fost distruse în atacul în urma căruia capacitatea aeriană a flotei militare ruse din regiune a fost „serios afectată”, se menționează în analiza de vineri a …
12:00
În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Rusia a atacat Ucraina. Printre cei care au participat la invazie s-a numărat și Pavel Filatiev. Parașutistul în vârstă de 33 de ani a petrecut două luni în prima linie, după care a părăsit armata din motive de sănătate. Acum, Filatiev se opune războiului. A scris o carte …
12:00
Președintele Putin redistribuie cu disperare mii de trupe rusești în sudul Ucrainei pentru a preveni o înfrângere umilitoare, mutând forțe din Donbas pentru a susține trupele împărțite precar pe două maluri ale râului Nipru, scrie The Times .
12:00
Rusia controlează acum resurse naturale-cheie ale Ucrainei în valoare de cel puțin 12,4 trilioane de dolari, inclusiv zăcăminte de combustibili și minerale, potrivit unei analize realizate de compania canadiană SecDev pentru The Washington Post. Dacă Kremlinul ar reuși să anexeze zonele ucrainene cucerite în timpul invaziei, Kievul ar pierde aproape două treimi din depozitele sale, …
12:00
Ziua de astăzi, 12 august, a început nu chiar bine pentru un șef de la Inspectoratul Național de Investigații (INI). La șeful ANI, a început percheziții, acesta este suspectat de îmbogățire ilicită. Informația despre descinderi a fost confirmată de ofițera de presă a Procuraturii Generale (PG), Mariana Cherpe. Este vorba despre acțiuni desfășurate la domiciliul …
11:20
O persoană bănuită de finanțarea Partidului Șor din partea unui grup criminal dintre cele care au reușit să fugă pe 16 iulie a fost reținută vineri, 12 august, de Procurorii Anticorupție și, în același timp, judecătorul de instrucție urmează să desemneze un reprezentant legal al Partidului Șor pentru recunoașterea formațiunii în calitate de bănuit în …
10:40
Investigațiile în cauza penală privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șor” continuă, iar Procuratura Anticorupție continuă să conducă acțiunile de urmărire penală efectuate de Centrul Național Anticorupție. „Deși urmărirea penală s-a confruntat cu scurgeri de informații care au interferat cu desfășurare investigației, procurorii și ofițerii au întreprins acțiuni suplimentare menite să asigure principiul confidențialității urmăririi …
09:40
Armata rusă a pierdut cel puțin 8 avioane de luptă în explozia de marți de la aerodromul Saki, ceea ce reprezintă o mică parte din forțele aeriene ale Moscovei, dar capacitatea aviației navale a Flotei Marinei Ruse din Marea Neagră este acum semnificativ degradată, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de vineri dimineață. La …
09:20
Consiliul Național al Românilor din Ucraina, uniune civică care întrunește 20 de ONG-uri și instituții de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a solicitat din nou autorităților ucrainene să recunoască inexistența „limbii moldovenești” și să anuleze ordinele privind introducerea cotelor de limbă ucraineană în școlile cu predare în „limba moldovenească”, informează Bucpress. „ CNRU …
09:10
Grupul de rezistenţă, format din neamul Magari, la care au aderat alţi săteni, dar şi persoane din localităţile învecinate, a activat la Recea timp de un deceniu, între anii 1945-1954. Membrii grupului îşi doreau un război între SUA şi URSS, ce i-ar scăpa de ocupaţia sovietică. Pe activiştii noii puteri îi pedepseau după propriile legi: …
09:10
„Nu există nicio dovadă a vinovăției mele în așa-numitul caz Energocom. Dar pune în lumină multe lucruri interesante și voi cere ca audierile pe acest caz să nu fie închise, ci publice, pentru ca toți cetățenii Moldovei să vadă ce este acolo, cine este acolo, ce făceau acești oameni. Țin să remarc că în dosar …
09:10
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, a declarat că în toamna va avea loc un colaps în administrația publică și o explozie socială din cauza seriei de eșecuri politice și economice ale actualelor autorități, scrie publicația rusească Gazeta, citată de Rador. El a făcut aceste declarații într-un interviu acordat publicației …
Mai multe ştiri
©2004—2022 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.