Inspectare inopinată la două subdiviziuni din cadrul Direcției regionale VEST

Publika, 4 mai 2021 21:00

Șeful interimar al Poliției de Frontieră, însoțit de șefii Direcției Generale Control al Frontierei și Direcției management logistic și achiziții, au efectuat astăzi o vizită ad-hoc la Sectorul Poliției de Frontieră Valea Mare, subdiviziune aflată în construcție capitală.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Publika

Acum 4 ore
19:10
Doi frați, în vârstă de 73 de ani, nu au lăsat restricțiile anti-COVID să-i despartă și au continuat să se întâlnească în fiecare sfârșit de săptămână, fără ca niciunul să părăsească țara în care se află - Norvegia, respectiv Suedia, scrie publicația norvegiană
19:00
ABBA, grupul emblematic al anilor '70, va lansa anul acesta cinci melodii noi, primele din ultimii 40 de ani. Björn Ulvaeus, unul dintre cei patru membri ai formației, a confirmat că deja s-au reunit în studio, scrie digi24.ro.
18:50
Accident la ieșirea din Capitală. Un șofer și-a izbit automobilul într-un parapet de la marginea carosabilului. Impactul a avut loc cu puțin timp în urmă.
18:40
Iresponsabilitate totală. Un șofer beat criță de 43 de ani, circula cu 113 km/h pe străzile din Capitală. Mai mult, individul a ignorat cererea polițiștilor de a se opri și a continuat să conducă. A urmat o urmărire ca în filme.
18:30
Russell Westbrook este de neoprit în NBA. Starul lui Washington Wizards a egalat recordul de triple-double-uri în liga profesionistă nord-americană de baschet.
18:10
Primarul comunei Ișcălău din raionul Fălești a murit sâmbătă, din cauza complicațiilor provocate de COVID-19. Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a localităţii. Galina Muntean avea 53 de ani.
17:50
De Paștele Blajinilor, zeci de oameni au adus un omagiu personalităților notorii ale țării, care sunt înmormântate în cimitirul Central din Capitală. La mormântul marelui artist Nicolae Sulac au venit cele mai apropiate rude.
Acum 6 ore
17:40
Ambasadorul UE în ţara noastră, Peter Michalko, a venit cu un mesaj de felicitare de Ziua Europei. Oficialul a reiterat rolul pe care îl are Uniunea Europeană în dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
17:20
Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Europei. Oficialul a menționat că Republica Moldova își regăsește locul în Europa prin cultură, gradul de civilizație, dar și istoria sa.
17:10
Încă 9 moldoveni au murit din cauza noului coronavirus. Astfel, bilanţul deceselor provocate de COVID-19 în Moldova a ajuns la 5952.Potrivit Ministerului Sănătății, victimele aveau vârstele cuprinse între 64 și 88 de ani. Acestea sufereau și de alte boli.
17:00
”Protejați rețeaua de canalizare! Nu o confundați cu un coș de gunoi!” Este mesajul cu care a venit ”Apă-Canal Chişinău” către locuitorii Capitalei.
17:00
Alte 145 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, în Republica Moldova, după efectuarea a 2.393 de teste, dintre care 392 teste rapide. Astfel, în țara noastră, numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a ajuns la 252.749.
16:40
Pentru următoarele 24 de ore, meteorologii anunţă cer variabil în toată ţara. La Briceni şi Soroca vor fi 17 grade, iar la Bălţi cu unul mai mult. La Orhei se aşteaptă 19 grade, la Tiraspol 20, iar la Leova cu un grad mai mult. 22 de grade vor fi la Comrat şi Cahul.
16:20
Osemintele a șase ostași au fost găsite în preajma satului Voinescu, raionul Hâncești. Identitatea unuia a fost stabilită. Este vorba despre Ivan Romanovici Cerednic, care a fost comandant de echipaj al Regimentului 209 de pușcași.
16:10
Caz ieşit din comun în satul Cuizăuca, raionul Rezina. Primarul localităţii, Ion Ţurcan, în vârstă de 50 de ani, a fost luat la pumni de două persoane necunoscute. Totul s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 18:00, la un depozit de cereale care aparţine alesului.
16:00
Locuitorii Capitalei au mers în număr mare, duminică, la cimitirul Sfântul Lazăr. Paștele Blajinilor a fost însă marcat diferit în acest an, fără mese copioase și alcool în cimitire.Această femeie spune că s-a bucurat când autorităţile municipale au permis accesul în cimitire.
15:50
Mii de persoane au marcat duminică, la Chişinău, printr-un marş al memoriei, Ziua Victoriei asupra forţelor naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
Acum 8 ore
15:30
Un tricou al legendarului baschetbalist Michael Jordan a fost vândut la licitație pentru suma record de 1 milion 380 de mii de dolari.
15:00
Un segment semnificativ din racheta chineză reintrată duminică în atmosfera Pământului s-a dezintegrat deasupra Oceanului Indian, a anunţat agenţia spaţială a Chinei, după speculaţii intense asupra locului unde ar putea cădea acest obiect de 18 tone, relatează DPA şi AFP, citate
14:40
Statul insular Taiwan se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 56 de ani, iar lacul Sun Moon, una dintre principalele atracții turistice de pe insulă, a fost puternic afectat, scrie The Guardian, citat de digi24.ro.
14:30
Locuitorii din Germania care sunt consideraţi complet imunizaţi la COVID-19 nu vor mai trebui să respecte restricţiile impuse pe timpul nopţii şi anumite restricţii privind contactul social începând de duminică la miezul nopţii (22:00 GMT), transmite DPA, citat de libertatea.ro.
14:10
Demonstraţie de forţă la Moscova. Cea de-a 76 aniversare a Zilei Victoriei a fost marcată printr-o tradiţională paradă militară de proporţii la care a asistat preşedintele rus Vladimir Putin, alături de veterani ai armatei roşii şi demnitari.
13:50
Câinele familiei Obama, Bo, a murit răpus de cancer, la vârsta de 13 ani. Barack și Michelle au postat câte un mesaj de rămas bun pe reţelele de socializare.Mii de persoane din întreaga lume au reacționat la vestea tristă.
Acum 12 ore
13:40
Paștele Blajinilor sărbătorit în pandemie. După ce autorităţile municipale din Chişinău au permis accesul în cimitire de Blajini, locuitorii Capitalei au dat buzna de la primele ore ale dimineţii.
13:10
Două femei şi un copil au fost răniţi sâmbătă după-amiază în Times Square, New York, prinşi într-un schimb de focuri, un incident ce ar putea alimenta controversele privind creşterea criminalităţii, într-o perioadă în care oraşul doreşte să reînvie turismul, transmite AFP,
12:50
Sheriff Tiraspol a obținut o victorie la limită în așa-numitul El Clasico de Moldova. „Viespile” au învins în deplasare pe Zimbru Chișinău cu 1-0, într-un meci din cadrul etapei a 31-a a Diviziei Naționale de fotbal.
12:40
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, a fost decorat cu ”Ordinul de Onoare” de către președintele Maia Sandu.
12:20
Moldovenii sunt mai harnici, dar trăiesc mai puţin față de cetăţenii Uniunii Europene. Asta arată datele Biroul Naţional de Statistică, care au fost publicate de Ziua Europei.
12:00
Angajaţii unui aeroport din orașul italian Milano au sărbătorit reluarea zborurilor într-un mod inedit. Aceştia au dansat pe ritmurile celebrului hit "Jerusalema" pentru a-şi arăta bucuria că au revenit în sfârşit la muncă.
11:50
Cel puţin 55 de persoane au murit şi alte 150 au fost rănite într-o serie de explozii care a avut loc sâmbătă în apropierea unei şcoli din Capitala afgană Kabul. Deflagraţiile s-au produs în momentul în care elevii ieșeau de la lecții.
11:40
11:40
După luptătorul Victor Ciobanu și atletul Andrian Mardare și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul moldovean s-a clasat pe locul secund la Cupa Europei, în proba de aruncarea suliței, care se desfășoară la Split, Croația.
11:30
În întreaga ţară au loc astăzi manifestări dedicate Zilei Victoriei şi Zilei Europei. Acestea au început cu depuneri de flori la complexul Memorial "Eternitate". Președintele Maia Sandu a depus flori încă de la primele ore ale dimineții.
11:20
O tornadă puternică de intensitate EF-1 a trecut pe 4 mai prin Rion și a ridicat de la sol mai multe avioane de mici dimensiuni parcate pe un aeroport din statul american Carolina de Sud, potrivit AccuWeathe, citat de libertatea.ro.
11:10
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, devenit în 2016 primul musulman care conduce o capitală occidentală, a fost reales pentru al doilea mandat, conform rezultatelor făcute publice sâmbătă, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
10:50
Încă un erou în halart alb a pierdut lupta contra COVID-19. Este vorba despre medicul ortoped, Mihail Darciuc, în vârstă de 71 de ani, care a activat în cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Tragicul anunț a fost făcut ieri pe pagina de Facebook a instituției.
10:30
Visul lui Victor Ciobanu a devenit realitate. Luptătorul moldovean s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.Victor a obținut cota grație evoluției superbe de la turneul mondial de calificare care se desfășoară la Sofia, Bulgaria.
10:20
A venit să vândă grîu, însă a fost bătut cu bestialitate. Este vorba despre primarul satului Cuizăuca, raionul Rezina, care a fost agresat de doi indivizi. Informația a fost confirmată pentru Publika de către edilul Ion Țurcan.Totul sa întâmplat ieri, în jurul orei 17:00.
10:20
În întreaga ţară au loc astăzi manifestări dedicate Zilei Victoriei şi Zilei Europei. Acestea au început cu depuneri de flori la complexul Memorial "Eternitate". Președintele Maia Sandu a depus flori încă de la primele ore ale dimineții.
10:10
A venit să vândă grîu, însă a fost bătut cu bestialitate. Un locuitor al satului Cuizăuca, raionul Rezina, a fost agresat de doi indivizi. Potrivit unor surse, este vorba chiar de primarul localitații.Totul sa întâmplat ieri, în jurul orei 17:00.
09:50
15 milioane de lei vor fi alocaţi pentru restaurarea Muzeului de istorie şi etnografie din municipiul Soroca. Este vorba despre un proiect care prevede valorificarea patrimoniului Istoric şi Cultural al Regiunii de Dezvoltare Nord.
09:30
Parcă mai ieri şi-au jurat iubire veşnică, iar după jumătate de secol încă se mai ţin de mână și au aceeași fluturi în stomac. Vorbim despre soții Pantilei din satul Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi, care şi-au reînoit jurămânitele și au jucat Nunta de Aur.
09:20
”Sacrificiul lor nu poate fi uitat.” Dis-de-dimineață, președintele Maia Sandu a depus flori la Complexul ”Eternitate”, în memoria celor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial.
09:10
Astăzi, meteorologii anunţă cer variabil în toată ţara. La Briceni, Soroca şi Bălţi vor fi 15 grade, iar la Orhei cu unul mai mult. La Tiraspol şi Leova se aşteaptă 17 grade. 19 grade vor fi la Comrat şi Cahul.
Ieri
19:00
Cu flori, cadouri și acorduri de fanfară. Aşa au fost felicitaţi mai multi veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial cu ocazia Zilei Victoriei.
18:30
După mai multe săptămâni de negocieri, Neymar și-a prelungit contractul cu Paris Saint-Germain. Fotbalistul brazilian a semnat un nou acord, valabil până în iunie 2025.
18:00
Au urcat pe motociclete şi au mers cu daruri pe la casele veteranilor. În acest mod mai mulți bikeri au decis să-i felicite pe cei care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. "Aici avem griş, zahăr, crupe, făină, conserve, bomboane, ulei.
17:50
Alte 14 persoane au murit în ultimele 24 de ore, după ce au pierdut lupta cu noul coronavirus. Victimele  aveau vârstele cuprinse între 46 şi 89 de ani. Bilanțul total al deceselor în ţara noastră a ajuns la 5 943.De la debutul pandemiei, 252.
17:40
Alte 191 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.Din numărul total de cazuri, unul e de import: 1-Ucraina.Numărul total de teste efectuate – 4.525, dintre care 598 – teste Rapid – Antigen.
17:20
Uniunea Europeană a semnat un nou contract cu Pfizer/BioNTech, pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de ser anti-COVID-19.Anunţul a fost făcut într-o postare pe twitter de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.