Ce amenzi pot primi cei care nu respectă măsurile antiepidemice

Deschide.md, 19 aprilie 2021 21:00

Persoanele care nu respectă deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale riscă amenzi de la 40 la 100 de unități convenționale (de la 2000 la 5000 de lei). În cazul persoanelor juridice, amenda poate fi de la 200 la 700 de unități convenționale (de la 10 000 de lei la 35 000 de lei).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Deschide.md

Acum 5 minute
21:10
Peste patru mii de familii din grupurile sociale defavorizate din Republica Moldova vor beneficia de pachete cu ajutoare din partea ONU, în contextul crizei cauzate de COVID-19, transmite MOLDPRES.
Acum 30 minute
20:50
Liderii fracțiunilor parlamentare a Platformei DA și PAS, Alexandru Slusari și Igor Grosu, vin cu reacții la anunțul Partidului Comuniștilor de a accepta negocierile cu socialiștii privind formarea unui bloc electoral în cadrul alegeriloe anticipate din 11 iulie.
Acum o oră
20:30
Cel puţin 25 de persoane au murit, iar altele au fost rănite în cursul unui schimb de focuri produs joi, în oraşul brazilian Rio de Janeiro, între agenţi de poliţie şi indivizi suspectaţi de trafic de droguri, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate braziliene, informează Mediafax.
20:20
La mănăstirea Căpriana a fost astăzi inaugurat Muzeul „Sf. Ierarh Gavriil”. Este primul muzeu de acest fel în R.Moldova, realizat cu suportul unui grant din partea Uniunii Europene, printr-un parteneriat de succes dintre Mănăstirea Căpriana și Complexul muzeal național “Moldova” de la Iași, România.
Acum 2 ore
19:50
România nu se simte ameninţată, ci îngrijorată de prezenţa militară sporită a Rusiei în regiune, iar datorită Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, Marea Neagră "e parţial şi un 'lac' NATO", a afirmat, joi, ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu.
19:30
Reprezentanții PSRM salută decizia comuniștilor de a continua negocierile privind formarea unui bloc electoral în cadrul alegerilor parlamentare din 11 iulie. Deputatul socialist, Gaik Vartanean, scrie că este un „pas pozitiv” care va consolida intenția de a uni „toate forțele sănătoase din societate”.
Acum 4 ore
19:10
Președintele PCRM, Vladimir Voronin, și secretarii Comitetului Central al formațiunii, „vor continua” consultările cu PSRM privind formarea unui bloc electoral pentru participarea la scrutinul din 11 iulie. Decizia a fost adoptată astăzi în cadrul ședinței CC al PCRM. Totodată, secretarul CC al PCRM, Oleg Reidman, urmează să pregătească toate actele necesare în vederea formării unui bloc electoral în urma consultărilor. „PCRM și conducerea partidului rămân pe aceeași poziție privind evaluarea ac...
19:00
În primele 4 luni a anului 2021 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 22,5 miliarde lei, fiind în creștere cu 3,6 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 24,7 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 3,3 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 2,2 miliarde lei. Soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 7,8 miliarde lei.
18:30
Președintele PCRM, Vladimir Voronin, și secretarul Comitetului Central al formațiunii, Oleg Reidman, vor continua consultările cu PSRM privind formarea unui bloc electoral pentru participarea la scrutinul din 11 iulie. Decizia a fost adoptată astăzi în cadrul ședinței CC al PCRM. Totodată, Reidman urmează să pregătească toate actele necesare în vederea formăii unui bloc electoral în urma consultărilor. „PCRM și conducerea partidului rămân pe aceeași poziție privind evaluarea activității PSRM și...
18:10
Şeful diplomaţiei americane i-a cerut joi Rusiei să înceteze comportamentul său ''agresiv'' faţă de Kiev, forţe armate ruse continuând să fie desfăşurate în număr mare la frontiera cu Ucraina, în pofida unei recente retrageri, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.  • "Sperăm că Rusia îşi va înceta acţiunile periculoase şi agresive", a spus Antony Blinken în timpul întrevederii pe care a avut-o la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Suntem conştienţi că Rusia şi-a retras...
17:50
De azi, circulația trenurilor prin nodului feroviar Bălți va fi sistată pentru o perioadă nedeterminată, începând cu ora 8.30. Totul din cauza protestului angajaților întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”, care nu și-au ridicat salariile deja de patru luni, dar și a existenței unor probleme de ordin tehnic, inclusiv ieșirea din funcțiune a traverselor.
17:40
UPDATE // 17:29 // Sursele Deschide.MD, sub protecția anonimatului, ne-au comunicat că cei doi adolescenți de 17 ani, au fost observați de polițiști întâmplător pe malul Nistrului. Când i-au văzu pe oamenii legii aceștia au încercat să fugă, dar au fost prinși. În prezent se interprind măsuri pentru identificarea și reținerea celui de-al treilea fugar.
17:30
Alte 333 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 4 cazuri sunt de import: 1-Rusia, 1-Ucraina, 1-Franța, 1-Italia. Numărul total de teste efectuate – 4.474, dintre care 1.162 – teste Rapid – Antigen.
17:30
Doi dintre cei trei adolescenți, evadați de la penitenciarul Nr.10, au fost reținuți cu puțin timp în urmă. Aceștia au fost prinși în preajma localității Buciușca din raionul Rezina.
17:30
O adolescentă de 18 ani ce se deplasa pe bicicletă a fost tamponată de un automobil în satul Vadul lui Isac din raionul Cahul. Despre aceasta anunță Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP.
Acum 6 ore
16:50
Astăzi, conducerea Guvernului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au avut o discuție online cu reprezentanții autorităților publice locale din țară, privind desfășurarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, la nivel național.
16:50
Ambasada României la Chișinău anunță că pe parcursul lunii mai 2021, Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) suplimentează numărul ceremoniilor de depunere a jurământului de credință față de România alocate Ambasadei României la Chișinău și celor două Consulate Generale Bălți și Cahul. Totodată, în luna iulie 2021, ANC organizează două ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România alocate Ambasadei României la Chișinău și celor două Consulate Generale Bălți și Cahul. Pers...
16:20
Două nave înarmate au fost trimise de Guvernul Marii Britanii să patruleze în largul coastei maritime a Franței, lângă insula Jersey, unde s-au adunat 80 de nave de pescuit franceze la un protest față de noile reguli de pescuit post-Brexit. HMS Severn și HMS Tamar patrulează la o milă distanță de țărm. Guvernul britanic a anunțat că cele două nave sunt înarmate și au fost trimise „să monitorizeze situația”, relatează jurnaliștii de la The Guardian. Tensiunile dintre Franța și Marea Britanie, gen...
15:40
În contextul situației epidemiologice prin COVID-19 la nivel național, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale îndeamnă populația să se abțină de a participa la serviciile divine de pomenire în cimitire (Paștele Blajinilor), deoarece riscul de infectare cu noul Coronavirus este unul iminent.
15:20
După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la Chișinău, domnul Igor Dodon se teme că va fi abandonat de regimul Putin și schimbat cu alți agenți de influență, mai cool, mai credibili, mai convingători în abordarea electoratului din republică în următorii ani. Vremea lui a cam trecut. A dat fuga să se vadă cu bătrânul comunist de la Minsk, care conduce autoritar Belarusul de 27 de ani, să îl întrebe dacă poate fi folositor cu...
Acum 8 ore
15:10
Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, vine cu o reacție la plecarea din formațiune a consilierului municipal din Chișinău, ex-deputatul Veaceslav Nedelea. Politicianul spune că nici nu poate fi vorba despre o influențare a deciziei de a părsi rândurile PDM și, cel mai probabil, este vorba despre anumite supărări.
14:40
Cimitirele din raionul Căușeni vor fi deschise de Paștele Blajinilor. Despre aceasta a anunțat șeful Centrului pentru Sănătate Publică Căușeni Andrei Kazaciok. Persoanele vor fi nevoite să respecte anumite măsuri.
14:30
Preşedintele român Klaus Iohannis a declarat că România stă "extraordinar de bine" în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19, arătând că joi se va depăşi numărul de 100.000 de persoane imunizate într-o zi.
14:20
Î.M. „Combinatul Servicii Funerare” din Chișinău vine cu o reacție după ce Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, a adresat o scrisoare către autoritățile municipiului Chișinău, solicitând deschiderea cimitirelor de Paștile Blajinilor.
14:20
Polițiștii din capitală, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Ciocana, au documentat și destructurat activitatea unui grup de persoane specializat în păstrarea şi realizarea în cantităţi mari şi deosebit de mari a drogurilor de tip PVP ( „sare”), atât pe teritoriul mun. Chișinău cât și pe teritoriul or. Tiraspol și Bender.
14:10
Biroul politici de reintegrare dezaprobă abordările discriminatorii, aplicate în privința unor cetățeni ai Republicii Moldova cărora le este îngrădit dreptul fundamental la libera circulație în localitățile din stânga Nistrului și accesul la propriile domicilii/comunicarea cu persoanele apropiate. Totodată Biroul de Reintegrare menționează ca persoanele care dețin „interdicții” sau care figurează în așa-numitele liste de prohibiție ale structurilor de forță din regiune urmează să ia în calcul pr...
14:00
Unchiul meu Nicolae nu voia să tragă în cei trei soldați germani, care își aruncaseră armele la pământ și părăsiră clădrea asediată de soldații sovietici, venind spre ei, cu mâinile ridicate în sus.
14:00
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a reafirmat joi, la Kiev, sprijinul Washingtonului faţă de Ucraina, aflată de şapte ani într-un război cu separatiştii proruşi şi într-un context de nouă intensificare a tensiunilor cu Rusia, transmite AFP. • 'Mă aflu aici dintr-un motiv foarte simplu, acela de a reafirma cu putere, în numele preşedintelui (Joe) Biden (...) angajamentul nostru în favoarea suveranităţii Ucrainei, a integrităţii teritoriale şi independenţei sale', a declarat Blinken.Adres...
13:40
Comisia Naţională de Examene a aprobat lista centrelor de bacalaureat, sesiunea 2021. Astfel, examenele vor avea loc în 93 de Centre de bacalaureat, dintre care 31 vor fi în mun. Chişinău.
13:30
Comisia extraordinară pentru sănătate publică a municipiului Chișinău se va întruni sâmbătă, 8 mai, în ședință. Aceasta urmează să decidă asupra modului de reluare a procesului educațional după vacanța de Paști a elevilor, transmite IPN. • Primăria capitalei anunță că la ședință mai urmează a fi discutate inclusiv solicitările publice făcute în adresa instituției, referitor la subiecte de interes public. Însă, municipalitatea nu precizează despre ce este vorba mai exact.Administrația publică lo...
13:30
Rețeaua de canalizare a municipiului Chișinău se sufocă zilnic sub povara mai multor tipuri de deșeuri, cum ar fi măști, pungi, ambalaje, produse de igienă, cârpe, mănuși de unică folosință. Cu această atenționare vine SA „Apă-Canal Chișinău”, care precizează că rețeaua de canalizare nu este un coș de gunoi, transmite IPN.
Acum 12 ore
12:50
Șase femei au fost ucise în doar cinci săptămâni în Suedia, fenomenul îngrijorător impunând reluarea dezbaterilor despre violența domestică într-o țară de obicei lăudată pentru egalitatea de gen. Femeile ucise erau din regiuni diferite și aveau vârste diferite, scrie BBC.
12:50
Selecționata de juniori U17 a Moldovei va disputa pe 11 și 13 mai, în deplasare, două meciuri amicale cu reprezentativa similară a României. Ambele întâlniri vor avea loc la Centrul FRF Buftea cu începere de la ora 11:00. În vederea pregătirii către aceste partide, antrenorul Valeriu Andronic a convocat următorii jucători născuți în anii 2005 și 2006: Portari: Valeriu Butucel (Dacia-Buiucani Chișinău), Pavel Socolov (AF Radu Rebeja-LIMPS) Fundași: Denis Baciu, Gabriel Pavliuc (ambii, Dacia-Buiuc...
12:40
Oficiul Băncii Europene de Investiții din Republica Moldova are un nou șef, este vorba despre Alberto Carlei, a cărui investire a avut loc la începutul anului curent.
12:40
Președintele Partidului Unității Naționale (PUN) Octavian Țîcu a sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în privința judecătorului Curții Constituționale a Moldovei (CCM) Vladimir Țurcan. Potrivit sesizării, Țurcan s-ar afla în incompatibilitate dintre funcția de judecător al CCM și funcția de președinte al partidului politic „Moldova Unită”, funcții deținute concomitent.
12:40
Deputații Dumei de Stat Elena Iampolskaia și Aleksandr Jukov și senatorul Aleksei Pușkov au elaborat un proiect de lege care interzice egalarea în mod public a rolurilor URSS și a Germaniei naziste și a altor țări ale Axei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Documentul a fost publicat pe site-ul Parlamentului din Rusia, transmite Meduza.  Autorii proiectului de lege au propus modificarea legii „Despre perpetuarea victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru apărarea Patriei din...
12:30
Un curier a ajuns la sptial, după ce scuterul cu care se deplasa a fost spulberat de o mașină de teren. Accidentul a avut loc în această dimineață la intersecția străzii Ștefan Neaga cu strada Maria Tănase din capitală.
12:20
Procuratura Generală a luat act de declarațiile făcute în cadrul unei emisiuni televizate de către fostul deputat român Cristian Rizea, potrivit căruia, fostul deputat Ion Butmalai, dar și oamenii de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi ar fi fost asasinați.
12:20
Catedrala Mântuirii Neamului are cel mai mare iconostas ortodox din lume, cu o lungime de 23,8 m şi o înălţime de 17,1 m,  potrivit Academiei Recordurilor Mondiale (Academy of World Records), potrivit Agenţiei de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române, citată de Digi24.ro. Catapeteasma Catedralei Naţionale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu, în decursul anului 2018. Iconostasul cuprinde 45 de icoane realizate în stil bizantin şi aşezate pe patru registre. Mozaicul este reali...
12:10
La 27 Aprilie 2021, Asociația Promo-LEX a expediat în adresa Comitetului de Miniștri o comunicare cu privire la executarea măsurilor generale în grupul de cauze I.D. v. Moldova. Grupul de cauze se referă în principal la condițiile de detenție precare și la lipsa accesului la asistență medicală adecvată în timpul detenției. Comitetul a formulat anterior recomandări obligatorii pentru Guvernul Republicii Moldova, pe care acesta urmează să le execute. Anterior, Asociația Promo-LEX a mai expediat co...
12:10
Membrul Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Victor Captari, urmează să fie revocat din funcție după ce i s-a restricționat (refuzat) dreptul la secretul de stat. Un proiect de hotărâre a fost semnat zilele trecute de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în urma demersului adresat de președintele CNPF, Valeriu Chițan.
12:00
Un tânăr a fost reținut de oamenii legii, după ce a furat de Paște un microbuz de la parcarea de pe str. Hanul Morii, din sectorul Botanica al Capitalei. Proprietarul l-a găsit prin GPS la Ivancea, Orhei.
11:50
Astăzi se împlinesc 31 de ani de la Primul Pod de Flori, de la 6 mai 1990. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la acest eveniment au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri.
11:40
Vaccinul e un imperativ în pandemia Covid 19. Fără drept de apel. Iar pentru statele care nu au la dispoziție vaccinuri, este o adevărată problemă, mai ales dacă aceste state nu au luat legătura din timp cu producătorii, pentru a se îngriji de achiziția de vaccinuri pentru propria populație. De aceea, pentru vaccinare, orice vaccin sigur și eficient este de dorit, dar dacă nu ai acces la aceste vaccinuri pentru populație, orice vaccin e bun. În cazul Republicii Moldova nu suntem, însă, într-un c...
11:30
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, anunță că își va administra mâine, 7 mai, prima doză de vaccin AstraZeneca, împotriva Covid-19.
11:30
Începând cu data de 22 aprilie, la Curtea de Apel Cahul, au fost amânate cel puțin cinci ședințe în dosarul de condamnare a fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor. Ultima ședința urma să aibă loc pe 5 mai, dar, la fel ca și precedentele, a fost amânată pe motiv că dosarul se află la Curtea Supremă de Justiție. Aceasta deși CSJ a respins deja demersul avocaților lui Ilan Șor, care au solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță de apel.
11:20
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a decis să lase linia administrativă deschisă pentru călători până pe 1 iunie. Cei care vor să iasă și să intre în regiune nu au nevoie de permisul ștabului operativ sau de teste negative la COVID-19.  Decizia de deschidere a liniei administrative fusese luate în contextul sărbătorilor de paști și urma să fie valabilă până pe 11 mai....
11:20
„În ultimele doua zile a crescut numărul persoanelor în Chisinau care doresc să se vaccineze. Oamenii s-au mobilizat și vin la toate punctele de vaccinare și la Centrul municipal creat”. Despre acest lucru anunță primarul general al capitalei, Ion Ceban.
11:10
UPDATE //10:04 // Cei trei fugari, după ce au abandonat Volkswagen-ul, ar fi furat din localitatea Pohărniceni, raionul Orhei, un alt automobil de marca Opel. Totodată, este de menționat că unul ditnre cei trei are la activ aproximativ 10 mașini furate.
10:50
De Paștile Blajinilor, când sunt pomeniți răposații, accesul cetățenilor va fi permis în cimitirele raionului Orhei trei zile consecutiv – la 8, 9 și 10 mai. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în ședința din 5 mai a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică (CESP) a raionului Orhei, la propunerea lui Dinu Țurcanu, președintele raionului, și Pavel Verejanu, primarul de Orhei.
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.