1 730 metri pătrați dintr-o clădire chiar în centrul orașului au fost întorși municipalității

Noi.md, 8 aprilie 2021 21:30

1 730 metri pătrați, amplasați în patru etaje într-o clădire chiar în centrul orașului au fost întorși municipalității. Despre aceasta a anunțat primarul general, Ion Ceban, într-o postare pe pagina sa de Facebook.Potrivit acestuia, este vorba de o clădire de pe strada Armenească 45-a, spațiu ce a fost acaparat anterior prin tot felul de scheme frauduloase.„Juriștii primăriei în comun

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 2 ore
06:00
Un cîine ciobănesc care a ajuns la o asociație de protecția animaelor pentru că și-a pierdut auzul și nu a mai putut să lucreze la stînă a învățat o formă de limbaj al semnelor care îi permite „să se întoarcă la locul de muncă pe care îl iubea”.Peggy, o cățea din rasa colie, a fost adoptată în 2018 de o angajată a asociației, al cărei soț este cioban în Norfolk, Anglia. Împreună au început „lu
Acum 4 ore
05:00
În weeekend, multe dintre noi obişnuiesc să gătească pentru săptămâna viitoare. Însă, unele alimente, dacă sunt reîncălzite, nu doar că îşi pierd din calităţile nutriţionale, dar pot deveni şi toxice.1. CiupercileCel mai bine este să le consumi de îndată ce le-ai gătit sau dacă îţi mai rămâne o porţie pentru a doua zi, mănânc-o rece. Când sunt reîncălzite, ciupercile pot deveni periculoase
04:00
Secretul pentru ca o persoana sa işi menţina silueta sau sa scape de kilogramele in plus este sa respecte orele ideale pentru mic dejun, pranz şi cina, se arata intr-un studiu recent, potrivit dailymail.co.uk.Astfel, in urma studiului s-a constatat ca momentul potrivit pentru a lua micul dejun este imediat dupa 7.00, ora ideala fiind considerata 7.11.In ceea ce priveşte pranzul, intervalul
03:30
15 persoane s-au izolat pentru 40 de zile într-o peșteră din Franţa. Vor sta acolo fără instrumente de măsurare a timpului şi fără contact cu lumea de afară.Totul în cadrul unui studiu, pentru a vedea cum reacționează oamenii - fizic și psihic - atunci cînd sînt departe de restul lumii pentru o perioadă mai lungă.15 voluntari - bărbaţi şi femei - participă la studiu. Toţi se află într-o pe
Acum 6 ore
03:00
Durerea de cap nu este o boala in sine, ci mai degraba un simptom, care poate fi cauzat de mai multe lucruri. Acest lucru inseamna ca nu toate durerile de cap se manifesta la fel si, prin urmare, este nevoie de diferite remedii.Printre cauzele pentru care simti ca-ti crapa capul se pot enumera deshidratarea, un nivel scazut de zahar in sange, un dinte cariat sau faptul ca ai mancat ceva rece f
02:30
Magazinele, sălile de sport, saloanele și localurile din Anglia s-au deschis din nou după mai bine de trei luni de lockdown. Acest lucru a oferit un impuls considerabil afacerilor cu amînuntul și celor din cadrul HoReCa, grav afectate de pandemie. Ieri, cumpărătorii și clienții magazinelor și localurilor britanice, s-au îmbulzit în fața acestora în pofida temperaturilor joase, pe măsură ce restric
02:00
Probabil că nu există om care să nu fi încercat măcar o dată în viaţa lui o gumă de mestecat. Puţini ştiu însă cîte substanţe nocive sînt concentrate în aceste produse, cel mai dăunător fiind, de departe, aspartamul.Fie că vorbim despre doamnele care vor să-şi împrospăteze respiraţia ori de domnii care vor să "ascundă" mirosul ultimei ţigări fumate, fie că este vorba despre tinerii care nu ies
01:30
Indienii - Baie sacră în fluviul Gange în pofida răspîndirii masive a virusului COVID-19
Acum 8 ore
01:00
Erupția unui vulcan din Caraibe a declanșat evacuarea în masă a populației și a trimis în atmosferă nori de cenușă vizibili din spațiu.Vulcanul care nu a avut nicio activitate în ultimele decenii a început să dea primele semne în decembrie, apoi a fost clar că erupția este iminentă.Premierul insulei a cerut evacuarea a 16.000 de locuitori din zonele roșii. Oamenii au fost urcați pe vase de
00:30
Autorităţile spaniole au demarat anchete asupra unui laborator în care se efectuează teste pe animale, situat în apropiere de Madrid, în urma difuzării unor imagini în care cîini, şoareci, porci, iepuri şi maimuţe sînt supuşi unor abuzuri, relatează AFP.''Am fost îngroziţi de aceste imagini. Este un caz flagrant de maltratare a animalelor'', a declarat luni pentru AFP Sergio Garcia Torres, res
00:00
Gala Met, unul dintre cele mai importante evenimente mondene ale anului organizate la New York, va avea loc în doi timpi, pe 13 septembrie 2021 şi pe 2 mai 2022, au anunţat luni într-un comunicat reprezentanţii Muzeului Metropolitan, relatează AFP.Această gală va adopta un format "mai intim" pentru prima secţiune, "sub rezerva regulilor sanitare" care vor fi în vigoare în luna septembrie, au p
13 aprilie 2021
23:30
Poliţia britanică a lansat un apel adresat martorilor în urma furtului, în Anglia, a deţinătorului recordului pentru ''cel mai mare iepure din lume'', înscris în Guinness World Records, pentru recuperarea căruia proprietara oferă o recompensă, relatează marţi AFP.Potrivit forţelor de ordine, Darius, un iepure continental de 1,29 metri lungime, a fost furat în noaptea de sîmbătă spre duminică d
Acum 12 ore
23:00
Compania Regeneron aşteaptă să primească aprobarea din partea autorităţilor americane pentru cocktailul său experimental cu anticorpi monoclonali împotriva Covid-19, după ce acel tratament a demonstrat că poate să reducă riscul infecţiilor simptomatice în familiile în care unul dintre membri era bolnav, conform unui anunţ făcut luni de producătorul american de medicamente, transmite Reuters.RE
23:00
Presimțirea spațiului... În urmă cu șaizeci de ani, în imensitatea sa, depășind gravitatea pămîntului a ieșit primul mesager al Pămîntului, omul sovietic Iurie Alexeevici Gagarin.Prin zborul său legendar pe corabia spațială cu numele simbolic "Vostok", el a transformat această presimțire într-o realitate vie, care a împlinit acum 60 de ani.Iar după primul zbor în spațiu, cuvintele melodiei
22:30
Două studii publicate marţi susţin că varianta ''britanică'' de coronavirus, descoperită prima dată în Kent, şi în prezent dominantă în Marea Britanie, nu provoacă forme mai grave de COVID-19, spre deosebire de concluziile cercetărilor anterioare, însă confirmă faptul că este mult mai contagioasă decît tulpinile anterioare, relatează AFP şi dpa.Autorii primului studiu, publicat în The Lancet I
22:00
Şeful diplomaţiei iraniene, Javad Zarif, a calificat marţi atacul israelian asupra facilităţii nucleare de la Natanz drept un ''pariu foarte dezavantajos'', care va întări poziţia Teheranului în discuţiile cu marile puteri vizînd relansarea acordului nuclear din 2015, abandonat acum trei ani de Washington, relatează Reuters şi AFP."Israelienii au crezut că atacul ne va slăbi poziţia în negocie
21:30
Ministrul austriac al sănătăţii, Rudolf Anschober, a anunţat marţi că demisionează, din cauza faptului că este surmenat în contextul pandemiei de COVID-19, iar sănătatea sa a fost afectată, informează Reuters şi dpa.Rudolf Anschober este membru al partidului Verzilor, partener în cadrul coaliţiei de guvernare din Austria, conduse de conservatori. Funcţia de ministru al sănătăţii a devenit una
21:30
În această stare de urgenţă se înregistrează o tendinţă îngrijorătoare în ceea ce ţine de tineretul care a preferat să se concentreze la terasele de la staţiile PECO, amplasate la marginea localităţilor, potrivit prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi, care a făcut azi seara declarații după şedinţa Centrului unic de comandă a stării de urgenţă, transmite MOLDPRES.„Aceşti tineri se expun pu
21:00
Moscova a avertizat marţi Statele Unite ale Americii ''să stea, pentru binele lor, departe'' de Rusia şi Crimeea, atenţionînd că riscul de incidente este foarte ridicat, informează agenţia de presă Interfax care îl citează pe ministrul adjunct al afacerilor externe rus Serghei Riabkov, transmite Reuters.Două nave de război americane urmează să sosească în Marea Neagră mai tîrziu în această săp
20:30
Președintele țării, Maia Sandu a convocat astăzi Consiliul Suprem de Securitate pentru a pune în discuție subiecte urgente care afectează cetățenii Republicii Moldova, dar și securitatea economică a Republicii Moldova.Într-o postare pe pagina sa de facebook, șefa statului a scris că în cadrul ședinței s-a discutat mai multe ore despre problemele din sectorul asigurărilor. Schemele puse la cale
20:30
Situaţia lui Neymar la PSG a rămas în ceaţă o bună perioadă de vreme, după ce părţile nu au ajuns la un consens pentru prelungirea contractului, scrie Digi Sport.Starul brazilian a ajuns la Paris în 2017, cînd a fost transferat de la Barcelona pentru o sumă record de 222 de milioane de euro. Înţelegerea brazilianului cu campioana Franţei expiră în vara lui 2022, dar France Football anunţă că f
20:00
Macaulay Culkin , actorul din filmul „Singur acasă” a devenit tată pentru prima oară. Atît el, cît și partenera sa, actrița Brenda Song au ascuns faptul că vor avea un copil pînă acum, cînd au făcut marea dezvăluire.Primul copil al cuplului este o fetiță, care a venit pe lume în data de 5 aprilie, transmite Libertatea.. Cei doi au ales un nume special pentru micuța lor, ea a fost botezată Dako
20:00
Urmăriți LIVE pe NOI.md, bBriefing de presă organizat de Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, după ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență
20:00
După ce a publicat pe Facebook o fotografie cu o celebră mîncare austriacă, un polițist din Austria a fost condamnat la închisoare cu suspendare de 10 luni şi o amendă de 6.300 de euro.Publicarea pe Facebook a unei fotografii ce prezintă o populară mîncare austriacă i-a adus unui poliţist o condamnare în virtutea Legii de prohibiţie a nazismului, întrucît ouăle şi găluştele prăjite în tigaie s
20:00
Premierul interimar Aureliu Ciocoi a ținut să atragă atenția că astăzi au decedat 29 de persoane din cauza complicațiilor provocate de COVID-19."Rămîne mare cifra cazurilor active de COVID-19. Ne bucurăm că avem o creștere a numărului cazurilor tratate de coronavirus. Avem pacienți mulți în stare gravă și 293 în stare extrem de gravă. S-a redus numărul pacienților intubați. 3 345 de cetățeni s
20:00
Circa 70 de mii de moldoveni au revenit în țară din 1 aprilie, ziua în care a fost instituită starea de urgență. Potrivit premierului, în această perioadă 122 de cetățeni au prezentat teste negative a Covid-19 pentru a evita cele 14 zile de carantină. Este un lucru regretabil, consideră premierul Ciocoi, care a menționat că deja ar exista o rețea care oferă astfel de teste, iar prețul începe de la
19:30
Ministrul ceh de Externe, Tomas Peticek a fost demis, luni, a anunțat biroul președintelui Milos Zeman, pe Twitter, pe motivul că s-a opus achiziționării și folosirii vaccinului rusesc Sputnik, relatează Politico. Ministrul de Interne, Jan Hamacek va prelua interimar postul.Este vorba de a doua demitere a unui ministru din cabinetul ceh pe motivul refuzului achiziționării vaccinului rusesc împ
19:30
A început procesul de înscriere a candidaţilor pentru anul de studii 2021-2022 în Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA).Potrivit rectorului comandant al AMFA, colonel Anatol Bucuci, în Centrele Militar-Teritoriale şi Secţiile administrativ-teritoriale a început înregistrarea dosarelor pentru admiterea la studii de licenţă în unica instituţie de învăţământ superior cu p
19:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 14 aprilie 2021, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.În contextul stării de urgență declarată la nivel național din cauza pandemiei COVID19, lista lucrărilor programate p
19:00
Violonistul și dirijorul din Republica Moldova, Nicolae Botgros a fost infectat cu virusul Covid-19 în toamna anului 2020.Acesta s-a luptat din greu cu boala cauzată de virus și complicațiile care s-au declanșat într-un timp rapid, transmite Noi.md cu referire la Unimedia.Maestrul Nicolae Botgros își aduce aminte cum pe data de 17 octombrie, avînd un spectacol la Palatul Național, i s-a pă
19:00
Consumatorii din străzile Titulescu, 1-31, 2-12, și Tăbăcăria Nouă din capitală, vor rămîne vineri, 16 aprilie, fără apă la robinet. De asemenea, apa va fi sistată pe străzile Dimineții, 48, 69, 71, 73, și Pandurilor, 62/1, 62/2, 62/3. Sistările sînt planificate între orele 09.00 și 21.00, timp în care SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări.Tot vineri, între orele 09.00 și 17.00, furnizoru
18:30
Faţada Sălii cu Orgă din Chişinău se macină şi este spălată de ploaie, la nici doi ani de la finisarea lucrărilor de restaurare. Porțiuni întregi de tencuială stau să cadă, iar cele mai afectate sînt postamentele cu lei de la intrarea în clădire.Administraţia instituţiei afirmă că monitorizează situaţia, dar spune că se va interveni doar după evaluarea costurilor pentru lucrările de mentenanţă
18:30
Alte 544 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Numărul total teste efectuate – 4352, dintre care 939 teste Rapid – Antigen.Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 242 364.Din numărul total de cazuri, 9 sunt lucrători medicali: 5-asistenți medicali, 4-personal auxiliar.În total,
18:30
Poliția capitalei continuă acțiunile de patrulare a locurilor publice, în vederea prevenerii răspîndirii infecției Covid-19.Poliția amintește că orice persoană fizică sau juridică, este pasibilă de răspundere contravențională sau penală, pentru sfidarea regulilor impuse ce pun în pericol sănătatea publică.{{514222}}În acest context Poliția vă îndeamnă să țineți cont de următoarele recomand
Acum 24 ore
18:00
Conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la data de 12 aprilie 2021 erau în evidenţă 6.745 locuri de muncă vacante, care pot fi accesate atît de femei, cît și de bărbați.În aspect teritorial, numărul locurilor de muncă vacante, disponibile în fiecare subdiviziune teritorială de ocupare, constituie, transmite NOI.md cu referire la Știri.md:Pentru persoa
18:00
Aproape 60.000 de persoane au achitat în primul trimestru al acestui an prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă.Cifra este mai mare cu aproape 6.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. CNAM menționează că volumul mijloacelor financiare acumulate în primele trei luni ale anului 2021 în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din achitarea primei
18:00
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate și ordinea publică, Sergiu Sîrbu, a fost dat afară de la ședința Consiliului Suprem de Securitate, din cauza unui conflict de interese legat de piața asigurărilor."În calitate de președinte al Comisiei parlamentare securitate și ordine publică și membru din oficiu al CSS, am fost invitat să particip la ședință și mi-a fost prezentată ordinea
18:00
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,89 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,44 miliarde lei.Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 44,1 milioane lei.Din numărul t
17:30
'O pandemie prelungită va pune o presiune puternică pe economia europeană şi mondială', iar recesiunea aşteptată 'poate contura infracţionalitatea gravă şi organizată în anii viitori', arată agenţia europeană în raport.Criminalitatea organizată se extinde în toate zonele Uniunii Europene, iar ameninţarea pentru UE şi cetăţenii săi nu a fost niciodată atât de mare, indică un raport al organizaţ
17:30
Moscova a avertizat marţi Statele Unite ale Americii „să stea, pentru binele lor, departe” de Rusia şi Crimeea, atenţionînd că riscul de incidente este foarte ridicat, informează agenţia de presă Interfax care îl citează pe ministrul adjunct al afacerilor externe rus Serghei Riabkov, transmite Reuters.Două nave de război americane urmează să sosească în Marea Neagră mai tîrziu în această săptă
17:30
Noul coronavirus continuă să ne ia eroii în halate albe. Un alt lucrător medical care activa la Centrul Sănătății Familiei „GALAXIA” s-a stins pe patul de spital din cauza complicațiilor provocate de virusul extrem de periculos.Despre aceasta au anunțat colegii de breaslă pe pagina de Facebook.„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Dr. Valeriu Leșcinschi, ca
17:30
În perioada pandemiei de COVID-19, știrile false au început să se răspîndească tot mai mult atît pe unele rețele de socializare, cît și pe alte site-uri cunoscute în promovarea fenomenului de fake-news, fapt ce a dus multă lume în eroare.Pentru a combate dezinformarea referitoare la evoluția COVID-19, precum și la măsurile de protecție și de prevenire a pandemiei, Serviciul de Informații și Se
17:00
Kievul consideră că abordarea Ucrainei de către NATO este insuficientă, scrie Evropeiskaia Pravda.Alianța Nord- Atlantică ar trebui să înceapă consultări cu privire la oferirea țării a unui Plan de acțiuni pentru aderare (MAP), a declarat Olga Stefanișina, viceprim-ministru pentru integrarea europeană și euro-atlantică al Ucrainei.Potrivit ei, actuală abordare a Ucrainei de către Organizaț
17:00
Ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacesvchi, a reacționat după ce nu a fost lăsat să participe la ședința de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii.El a amintit că în conformitate cu art. 122 alin. 2 din Constituție, din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General.În condițiile în
17:00
Angajații întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) au adresat o nouă scrisoare deschisă președintei țării Maia Sandu, dar și deputaților. Aceștia susțin că, de la ultima adresare de acest fel, situația nu s-a îmbunătățit, ba chiar s-a agravat.Oamenii nu și-au primit salariile de patru luni și avertizează că, dacă pînă la 25 aprilie nu le vot fi achitate lefurile restante, vor org
17:00
India a autorizat vaccinului rusesc Sputnik V, al treilea vaccin împotriva COVID-19 care poate fi folosit în țara cu o populație de 1,3 miliarde de oameni.Anunțul a fost făcut de o companie indiană care va importa vaccinul rusesc. Fondul pentru Investiții Directe al Rusiei, care a finanțat elaborarea vaccinului Sputnik V, spune că are și acorduri cu cinci companii farmaceutice indiene pentru a
17:00
Ministrul Afacerilor Interne în exercițiu, Pavel Voicu, declară că organele de urmărire penală, poliția și Procuratura au avansat mult în cercetarea cazului răpirii judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus, precizînd că, la momentul actual, există mai multe probe. „Organele de urmărire penală, poliția în special și Procuratura, au avansat foarte mult în cercetarea cazului răpirii persoanei căutat
16:30
Kremlinul a negat informațiile apărute în mass-media cu privire la pregătirea mesajului anual al șefului statului către Adunarea Federală într-un fel de „buncăr secret”. Acest lucru a fost relatat de Interfax cu referire la răspuns purtătorului de cuvînt al Președintelui rus Dmitri Peskov.„Mesajul este pregătit la Kremlin. Cele mai diverse subdiviziuni de experți, inclusiv membri ai Cabinetulu
16:30
Ucraina încearcă să rezolve conflictul de la Donbass prin mijloace politice și diplomatice, nu există un plan pentru recuperarea militară a teritoriilor din estul țării.Cu toate acestea, Kievul este pregătit pentru agravarea situației din regiune, a declarat marți secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei Alexei Danilov în cadrul unei întrevederi cu șefii misiunilor
16:00
Portalul Noi.md propune spre atenția cititorilor prețurile la fructe, legume și alte produse alimentare din Piața Centrală din Chișinău, pe care le pot afla virtual din video pe care l-am realizat.După cum puteți vedea de pe plăcuțe, cartofii sînt vânduți în piața din capitală la un preț mediu de 8 lei per kg. Prețurile la tomate variază între 28-30 și 40-50 de lei/kg. Ridichea costă 30 de lei
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.