Fiecare al treilea moldovean încalcă măsurile de prevenire a răspîndirii noului coronavirus

Noi.md, 8 aprilie 2021 10:00

Fiecare al treilea moldovean încalcă măsurile de prevenire a răspîndirii noului coronavirus, spun oamenii legii. Potrivit șefului adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Marin Maxian, în ultima săptămînă 824 de persoane au fost amendate pentru că nu purtau măști de protecţie, pentru că s-au întrunit ori s-au plimbat în parcuri în grupuri mai mari de trei persoane.Din peste 70 de mii de

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 15 minute
08:30
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață în Capitală.Potrivit ofițerului de presă din cadrul IGSU, Liliana Pușcașu ne-a declarat că flăcările au izbucnic la o uzină de vopsea de pe strada Calea Basarabiei.La fața locului au intervenit mai multe autospeciale pentru a localiza flăcările, deocamdată nu se cunoaște dacă a avut cineva de suferit.Incendiul este unul extrem de put
08:30
Donald Trump se gîndeşte serios să candideze în viitoarele alegeri prezidenţiale, prevăzute în 2024, declară el într-un interviu acordat Fox News.”Mă gîndesc foarte serios la acest lucru, dar din punct de vedere legal prefer să nu vobesc despre asta. Este încă prea devreme”, îi spune în acest interviu, jurnalistului Sean Hannity de la Fox News, fostul şef al statului, transmite Noi.md cu refer
Acum o oră
08:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:21 aprilie — a 111-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 254 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit
08:00
Acum patru ani, natura ne-a uimit la propriu. La 21 aprilie 2017, ningea mai ceva decît în mijloc de iarna.Ninsoarea a acoperit toate drumurile, trasportul public nu circula, iar oamenii au fost nevoiți să-și amîne toate planurile și să rămînă acasă.Atunci, Republica Moldova a fost cuprinsă de o adevărată calamitate naturală. Precipitațiile abundente sub formă de ninsoare și lapoviță a
Acum 2 ore
07:30
BERBECSimti ca esti atras de cineva de la locul tau de munca? Daca da, romantismul cu aceasta persoana ar putea fi valabil in viitorul tau imediat. Nu te mira daca colegul tau pare sa-si manifeste interesul fata de tine. Ce faci in legatura cu asta depinde de situatia ta, dar cel putin vei fi flatat. Ai putea sa-ti faci un prieten nou.TAURIn aceasta zi s-ar putea sa fii mai atras de fo
07:30
Pentru astăzi meteorologii prognozează vreme stabilă și caldă, notează NOI.md.În nordul țării termometrele vor indica +15... +18 °C ziua, în centru minimele vor fi de +16 ... +19 °C. În sudul țării mercurul din termometre va indica valori cuprinse între +17... +20°C ziua.Presiunea atmosferică va fi normală. Vîntul va sufla din vest cu o viteză de 2-7 m/s.În următoarele zile, vremea nu
07:30
Preşedintele Joe Biden a catalogat verdictul dat de juraţi în procesul fostului ofiţer de poliţie din Minneapolis, Derek Chauvin, drept „mult prea rar” şi „insuficient”.Totuşi, Biden îl consideră „un pas înainte pe calea restabilirii echităţii sociale, într-un sistem marcat de rasism la nivel instituţional”. „A fost o crimă săvîrşită în plină zi, sub privirile întregii lumi. Rasismul din siste
07:30
Leul moldovenesc continuă să slăbească în raport cu dolarul și euro.Astfel, pe parcursul unei zile, el a mai cedat dolarului american mai mult de șase bani, iar monedei unice europene – aproape nouă bani, transmite Noi.md.Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 21 aprilie un curs oficial de schimb valutar egal cu 18,0024 lei pentru un dolar (+6,09 bani) și 21,6902 lei pentru u
07:00
Activista pentru mediu, Greta Thunberg va dona 100 de mii de euro pentru distribuirea globală echitabilă a vaccinurilor împotriva Covid-19.Tînăra militantă ecologistă din Suedia a spus pe Twitter că o persoană din patru din țările bogate primește vaccin, în comparație cu una din 500 din statele sărace. Prin urmare, acei 100 de mii de euro, din partea fundației pe care o deține vor ajunge la pl
Acum 4 ore
05:30
Un muncitor de la ferma Bin Salman stă în mijlocul trandafirilor proaspăt culeși din Damascena (Damask). În orașul Taif din vestul saudit, petalele de trandafir sînt folosite la producerea apei de trandafiri și a uleiului.În fiecare primăvară, trandafirii înfloresc în Taif, transformînd vastul peisaj deșertic al regatului într-un lan roz parfumat.Timp de o lună, în aprilie, sînt produse ul
05:00
Plantele medicinale nu actioneaza asupra germenilor care sunt la originea bolilor infectioase prin aceleasi mecanisme ca ale antibioticelor de sinteza. Asta nu inseamna ca nu le pot face sa dispara din organele bolnave. Doar ca modul lor de actiune este diferit.Ele imipiedica supravietuirea germenilor prin schimbarea terenului care le favorizeaza dezvoltarea. In plus, plantele au efecte nedori
Acum 6 ore
04:00
Frica este una dintre componentele naturale ale vieţii emoţionale a oricărei persoane. Adesea se întîmplă că frica ajunge la un punct cînd devine foarte dificil de a scăpa de ea.În ciuda faptului că a fost deja efectuată o cantitate considerabilă de cercetări la tema dată, ea are încă multe mistere, pe care ştiinţa modernă deocamdată nu le-a dezlegat. De aceea, un grup de oameni de ştiinţă de
03:30
Proteina este un nutrient important care joacă un rol cheie în modul în care funcționează corpurile noastre. Aportul excesiv de proteine este asociat cu mai multe boli.Recomandare zilnică de aport de proteine: aproximativ 15-20% din toate caloriile consumate într-o zi. Aceasta se ridică la aproximativ 48-60 grame de proteine pe zi. Pentru multe fete de o construcție mai fragil ,- chiar 40 gram
03:00
Ceaiul este considerat pretutindeni ca fiind o băutură cu efecte benefice pentru sănătate.Iată care este ceaiul care ți se potrivește în funcție de grupa ta de sînge, scrie realitatea.net.Grupa sanguină O - persoanele cu această grupă sunt prin definiție „carnivore". Acestora li se recomandă să evite consumul de lapte, leguminoase și gluten. Sortimentele de ceai recomandate pentru această
Acum 8 ore
02:30
Celebra actriță din China, la vîrsta de 52 de ani, arată nu mai mult de 25 de ani și are o piele impecabilă de porțelan.Timp de mulți ani ea a păstrat în secret modul în care reușește să nu îmbătrînească și abia acum Gong Li a divulgat acest secret.Gong Li a împărtășit rețete pentru păstrarea tinereții și a frumuseții . După cum s-a dovedit, unele secrete nu sînt chiar atît de secrete și s
02:00
Ceapă a apărut în meniul omului atît de demult, încît povestea ei se pierde în negura veacurilor. Trei mii de ani în urmă în Egiptul antic, ceapa era venerată, iar despre calitățile ei miraculoase povestea însuși Homer.Relatări despre ceapă găsim în eposul scandinav și literatura franceză veche, unde apare și receta faimoasei supe de ceapă. Italienii au dat cepei un nume sonor – Cipollino, iar
01:30
Fotograful Ahsanul Haque Nayem a surprins o imagine spectaculoasă în Sariakandi Upazila, Bangladesh.În fotografie se văd mai multe femei, aflate în mijlocul unei „mări roșii” de ardei chili, lăsați în soare să se usuce timp de o săptămînă. Aproximativ 120 de femei lucrează la ferma din Sariakandi Upazila, la sortat de ardei iute, potrivit Profimedia.Pentru că lucrează multe ore în soare, t
Acum 12 ore
00:00
O fostă dentistă din Genova a lăsat moştenire aproape 5 milioane de euro unor organizaţii caritabile, după ce rudele, care au încercat anul trecut să o interneze într-un centru pentru îngrijiri, au fost șterse din testament, relatează agenția italiană Ansa, citată de Mediafax și HotNews.Angela Torelli, dentista pensionară, a murit la 91 de ani și a lăsat în urma ei aproape 5 milioane de euro,
20 aprilie 2021
23:30
Preşedintele chinez Xi Jinping a lansat un apel marţi la respingerea structurilor de putere hegemonice în guvernarea globală, pe fondul tensiunilor în creştere între Washington şi Beijing cu privire la o gamă largă de probleme, între care presupusele încălcări ale drepturilor omului, relatează Reuters, citată de Agerpres.Exprimîndu-se la Forumul anual de la Boao pentru Asia, Xi a criticat efor
22:30
Oamenii de ştiinţă au descoperit în deşertul Atacama din Chile rămăşiţele unei specii necunoscute anterior de dinozaur, care în urmă cu milioane de ani trăia în mijlocul vegetaţiei luxuriante din locul care în prezent este cel mai arid din lume, un peisaj selenar alcătuit din roci şi nisip, informează luni Reuters.O echipă condusă de geologul chilian Carlos Arévalo a adus la lumină rămăşiţe de
22:00
Premierul interimar, Aureliu Ciocoi a condus ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență.Potrivit ultimelor informații oferite de MSMPS și ANSP, pe teritoriul țării au fost înregistrate 453 de cazuri noi de infecție cu Covid-19, din cele 5077 de teste efectuate. Totodată, 1151 de pacienți se află în stare gravă, alte 262 de persoane sînt în stare foarte gravă, iar 50 – intubate. Din
22:00
A lăsat vioara și s-a apucat de taximetrie. Este povestea vioristului Constantin Guțanu care, din cauza pandemiei, a decis să lucreze ca șofer de taxi.Bărbatul spune că a fost impus de situație să-și schimbe profesia, deoarece nu mai avea bani, pentru a-și întreține familia cu trei copii. Chiar și așa, violonistul spune că banii pe care îi cîștigă din noua sa activitate, abia de îi ajung pentr
22:00
Agenţia spaţială rusă, Roskosmos, va continua tradiţia explorărilor selenare din perioada sovietică cu o nouă serie de misiuni automate, fără echipaj uman, dintre care prima va fi lansată în cursul acestui an, transmite Live Science.Această misiune, numită Luna 25, urmează să fie lansată în cursul lunii octombrie, punînd astfel capăt unei perioade de 45 de ani în care Rusia nu a mai aselenizat
21:30
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut astăzi, 20 aprilie 2021, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.Potrivit unui comunicat emis de administrația prezidențială de la București, cei doi șefi de stat au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei Președintelui României la Chișinău, la data de 29 decembrie 2020 și au c
21:30
O cofetărie maghiară a conceput o gamă de mousse-uri inspirate de vaccinurile împotriva Sars-Cov-2.Lansarea acestor produse pe piaţă este de a diminua stresul provocat în urma deciziei de vaccinare, informează Reuters, transmite Mediafax.La patiseria familiei Sulyan din micul oraş Veresegyhaz, la nord-est de Budapesta, singura îngrijorare pe care oamenii ar putea să o aibă este cea de a de
21:00
3 raioane din Moldova au ieșit de sub cod roșu de Covid-19, după ce numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut, anunță premierul Aureliu Ciocoi, după ședința Centrului Unic de Comandă."Deja 3 raioane au ieșit din codul roșu: Taraclia, Hîncești și Florești unde se atestă o coincidență de sub 100 cazuri la 100 mii populație, îi felicit că au dat dovadă de disciplină", a declarat Ciocoi.
21:00
Mascații de la Fulger au intervenit la Stăuceni pentru a-l reține pe bărbatul care a detonat o grenadă, weekendul trecut, în sectorul Buiucani al Capitalei.Sursele Deschide.MD susțin că bărbatul baricadat în propria casă ar mai avea asupra sa încă două grenade de model F1, transmite Știri.md.În prezent, oamenii legii poartă negocieri cu acesta și-l conving să se predea.Bărbatul în vîrs
21:00
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Olga Cebotari a avut astăzi o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova Claus Neukirch, în cadrul căreia a fost discutată dinamica dialogului Chișinău-Tiraspol și a activității grupurilor de lucru sectoriale, în particular fiind trecut în revistă dialogul activ purtat la nivelul experților din sfera transportului auto și succesele înregistrate în
21:00
Președintele Romîniei, Klaus Iohannis, a avut astăzi, 20 aprilie 2021, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.Potrivit unui comunicat emis de administrația prezidențială de la București, cei doi șefi de stat au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei Președintelui Romîniei la Chișinău, la data de 29 decembrie 2020 și au c
21:00
Peste 5 mii persoane au participat sâmbătă la slujbe religioase, în 623 biserici slujbele au fost în interior, iar în 42 în afara bisericilor.Duminică au participat peste 10 mii de persoane la slujbe."Problema generală constatată de colegii de la MAI e că dacă icoanele se dezinfectează, împărtășania continuă să fie efectuată cu aceaași lingură fără să fie dezinfectată. Nu vreau să fiu rău,
21:00
O echipă de cercetători japonezi, reunind, printre alţii, specialişti de la institutul de cercetare Riken şi de la Universitatea Tokyo, a anunţat dezvoltarea unei metode de testare pentru depistarea COVID-19 care oferă rezultate în cinci minute, relatează marţi presa locală, potrivit Xinhua.Noua metodă constă în plasarea unor mostre de virus pe o placă specială din sticlă pe care au fost reali
20:30
Administrarea de multivitamine, probiotice, Omega-3 sau suplimente precum vitamina D poate contribui la diminuarea riscului infectării cu SARS-CoV-2, virusul care produce COVID-19, mai ales în rîndul femeilor, informează luni revista British Medical Journal Nutrition Prevention & Health (BMJ), citată de EFE.În schimb, suplimente precum vitamina C, zincul sau usturoiul nu au contribuit la o scă
20:00
Ambasadorul american la Moscova, John Sullivan, va reveni în SUA în cursul acestei săptămîni, dar se va întoarce la post "în următoarele săptămîni", a anunţat luni seara un purtător de cuvînt al Departamentul de Stat, citat de publicaţia Axios în pagina sa electronică, pe fondul exacerbării tensiunilor ruso-americane.Această declaraţie a intervenit la cîteva ore după ce Axios a relatat că Sull
Acum 24 ore
19:30
Daria Kozorez a învins-o pe Yaldana Talipova din Kazahstan în semifinalele Campionatelor Poloneze de tineret și o va înfrunta pe Patnan Alfia Taranum Akram din India în lupta pentru titlul de campioană mondială la categoria grea în divizia grea a lumii.
19:30
Briefing de presă susținut de Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, după ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență
19:30
Alte 453 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.Din numărul total de cazuri, 1 caz de import : Germania.Numărul total teste efectuate – 5.077, dintre care 1537 teste Rapid – Antigen.Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 246.691.Din numărul total de cazuri, 8 sînt lucrători medicali: 4-asistenți medicali, 4-personal aux
19:00
Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău a găzduit astăzi Salonul Artelor - eveniment în format online dedicat Concursului Internațional de Canto Academic „Alexei Stîrcea", ediția a XII-a.Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, Direcția Culturală a Primăriei municipiului Chișinău, în parteneriat cu Secția Științe Sociale, Economice, Umaniste și Arte a Academiei de Ș
19:00
O cercetare realizată de oameni de ştiinţă australieni a ajuns la concluzia că angajaţii care lucrează în tura de noapte prezintă un risc semnificativ mai mare de a contracta noul coronavirus în comparaţie cu lucrătorii din tura de zi, informează marţi Xinhua.O echipă internaţională de cercetători, condusă de Yaqoot Fatima, din cadrul Universităţii James Cook din statul australian Queensland,
18:30
Rusia a acuzat marţi SUA şi NATO de implicare în ''activităţi provocatoare'' în apele şi spaţiul aerian ale Mării Negre, a declarat ministrul apărării rus Serghei Şoigu, citat de Interfax, transmite Reuters.Şoigu a susţinut că Ucraina încearcă să destabilizeze situaţia din Donbas, unde trupele ucrainene se confruntă cu separatiştii pro-ruşi într-un conflict soldat cu aproape 14.000 de morţi în
18:30
Maxim Saculțan va lupta pentru medalia de bronz la Campionatul European de lupte, care se desfășoară în Polonia.El a obținut două victorii în categoria de greutate 65 kg, cu germanul Niklas Dorm și românul de origine rusă Nikolai Okhlopkov. Apoi, Saculțan i-a cedat în semifinale reprezentantului gazdelor, Krzysztof Bienkowski. În finala mică, Maxim va întâlni învingătorul perechii Andrei Bekre
18:30
Consumatorii din străzile Independenței, 1, 5A, și H. Botev, 6, 8, din capitală, vor rămâne vineri, 23 aprilie, fără apă la robinet, transmite Noi.md cu referire la IPN.Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 17.00. În această perioadă, SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări de înlocuire a unui tronson de țeavă. După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă
18:00
Angajații Î.M. „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi”, muncesc în aceste zile la amenajarea rondurilor şi scuarurilor din toate sectoarele capitalei.Acest lucru a fost relatat de Primarul General al capitalei Ion Ceban.Astfel, în aceste zile în scuarul din str. Ierusalim au fost plantate 200 de viole. După data de 15 mai, în florăriile care sînt acum pregătite, vor mai fi sădi
18:00
Profesorul și diplomatul Victor Borșevici afirmă că declarația președintelui Maia Sandu cu privire la intenția de a asigura redenumirea limbii de stat în textul Constituției este un gest politicianist și nu are nimic comun cu adevărul istoric.Profesorul a declarat pentru Noi.md că aceste afirmații nu au la bază niciun fel de argumente, iar în cazul unui sondaj de opinie, cetățenii ar opta pent
18:00
Fracțiunea PSRM din cadrul Consiliului municipal Chișinău și consilierul Dinari Cojocaru organizează etapa a doua a audierilor publice privind amplasarea publicității în municipiul Chișinău: Regulamentul publicității stradale din municipiul Chișinău.Dezbaterile publice vor avea loc miercuri, 12 mai 2021, ora 15:00, în Sala de Ședințe a Preturii sectorului Buiucani, str. Mihai Viteazul, 2.L
18:00
Deputații PSRM au înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă prin care se propune ca veteranii de război să primească o sumă bănească de la stat, dacă nu vor avea posibilitate să se deplaseze la sanatoriu.Legislația în vigoare prevede că, veteranii de război beneficiază o dată la trei ani de bilete de tratament sanatorial gratuit în centrele de reabilitare ale Ministerului Sănătății, Mu
18:00
Jurnalista Anișoara Login a postat pe o rețea de socializare mai multe fotografii emoționante cu fiul ei, Raul."O lună. O cu totul altfel de lună. Cu emoții in extreme, frici, fericire, cîteva kg rămase în plus, frustrări, cearcăne, oboseală, grijă și griji... cu de toate. Nu încerc să mă plîng, sînt sinceră, pentru că știu ca multe dintre voi s-au simțit și se vor simți la fel.Nu sînt o m
17:30
Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, beneficiază de pază de stat. Acordarea acesteia vine ca urmare a multiplelor amenințări, lansate în ultima perioadă în adresa magistratului. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către reprezentanții serviciului de presă al CCM.Mai exact, s-a precizat că la baza solicitării se află mai multe amenințări lansate pe rețele sociale,
17:30
Angajații Î.M. „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi”, muncesc în aceste zile la amenajarea rondurilor şi scuarurilor din toate sectoarele capitalei.Acest lucru a fost relatat de Primarul General al capitalei Ion Ceban.Astfel, în aceste zile în scuarul din str. Ierusalim au fost plantate 200 de viole. După data de 15 mai, în florăriile care sînt acum pregătite, vor mai fi sădi
17:30
Serviciul Fiscal de Stat informează că, au fost relansate Programul de subvenționare a dobînzilor la credite și a Programului de rambursare a TVA, în contextul executării Dispoziţiei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova nr.2 din 8 aprilie 2021.Astfel, beneficiari ai Programului de subvenţionare a dobînzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 sînt întreprinderile care întrunes
17:00
ASP a explicat, urmare a unei solicitări expediate, că în Registrul de stat al populației al Republicii Moldova nu este luată în evidență persoana cu datele identificatoare Nikolai Popa, născut la data de 18.07.1979.Poliția din Cehia a anunțat anterior că în anul 2014, unul dintre agenții GRU care au efectuat acte subversive pe teritoriul Cehiei, agentul Ruslan Bașirov, a folosit un pașaport m
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.