Maia Sandu: La anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor și al țării

IPN, 23 februarie 2021 21:30

Președintele Maia Sandu susține că poporul este deținătorul real al puterii în stat și el este cel care poate să tranșeze situația creată. Șefa statului spune că, la anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor și al țării. Declarațiile au fost făcute marți seara, ca urmare a hotărârii Curții Constituționale, prin care a fost declarat neconstituțional decretul de desemna

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de IPN

Acum 4 ore
00:10
În funcția de președinte al Partidului Schimbării a fost ales Ștefan Gligor, iar în funcțiile de vicepreședinți – Corina Gaibu, Sergiu Dărănuță, Ion Potlog, Sergiu Postica și Sergiu Tofilat. În calitate de secretar general al formațiunii a fost ales Vladimir Ciobanu. Deciziile în acest sens au fost aprobate la ședința Congresului de constituire a partidului, care a avut loc duminic
Acum 24 ore
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.8069 Coroana daneza 208 DKK 1 2.8447 Coroana islandeza 352 ISK
Ieri
14:20
Și în Republica Moldova, persoanele amenințate pentru că au acceptat să divulge oamenilor legii informații ce pot deveni probe în cadrul procesului penal pot deveni parte a programului de protecție a martorilor. De acest lucru, în Republica Moldova, se ocupă Direcția protecția martorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP).Într-un răspuns pentru IPN, Direcția preciz
14:20
Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, spune că cheia soluționării conflictului transnistrean este la Chișinău, însă politicienii ignoră acest subiect pentru că el nu aduce capital politic în fața alegătorilor. Mai mult, potrivit experților Promo-Lex, autoritățile constituționale de la Chișinău ar ignora abaterile care se întâmplă în stânga Nistrului pentru că în s
14:20
Procurorul general Alexand Stoianoglo spune că nu-i este teamă că ar putea fi înlăturat de la șefia Procuraturii și că în spatele campaniei de denigrare inițiată la adresa sa, ar sta oamenii din sferele de influență ale lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Potrivit lui Stoianoglo, cei doi s-ar fi speriat de progresele realizate de oamenii legii în dosarul furtului miliardului și-și do
14:20
Beneficiarii indemnizațiilor de incapacitate temporară de muncă își pot ridica banii de la prestatorii de servicii de plată – oficii poștale sau instituții bancare. Casa Națională de Asigurări Sociale informează că a fost finanțată prima tranșă a acestor indemnizații, în valoare de 36,8 milioane de lei, transmite IPN.CNAS le reamintește beneficiarilor de indemnizații de incapa
13:00
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.8069 Coroana daneza 208 DKK 1 2.8447 Coroana islandeza 352 ISK
13:00
Valorile principalelor instrumente de politică monetară se mențin la nivelul actual. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt este de 2,65% anual, transmite IPN.La fel, se mențin ratele de dobândă la creditele și depozitele overnig
13:00
Circa 70 de producători autohtoni, din mai multe raioane ale țării, își expun marfa, pe 6 și 7 martie, în cadrul târgului „Ia Moldova acasă”, care se desfășoară în Parcul Alunelul, sectorul Buiucani al capitalei. Organizatorii evenimentului spun că la târg și-au anunțat intenția de a participa peste 100 de producători, dar, din cauza restricțiilor impuse de pandemia CO
13:00
Pentru culturile de câmp, anul agricol 2021 începe în a treia decadă a lunii martie – începutul lunii aprilie, iar pentru culturile pomicole și viță-de-vie a început mai devreme, a afirmat pentru IPN Vasile Șarban, șef de direcție la Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.Potrivit lui Vasile Șarban, lucrările agricole de toamnă au fost efectuate la ti
13:00
Virusul SARS-CoV-2, diagnosticat pentru prima oară în Republica Moldova la începutul lunii martie anul trecut, a făcut până acum peste patru mii de victime. Autoritățile din sănătate raportează 191 de mii de cazuri de COVID-19. Unii oameni au suportat infecția de mai multe ori. În spitale din țară momentan sunt internați peste patru mii de pacienți cu noul coronavirus, iar mai mul
11:20
Peste 83% din totalul femeilor ocupate sunt angajate în calitate de salariate. La bărbaţi acest indicator este de 73%. În rândul non-salariaţilor, bărbaţii predomină în categoria lucrătorilor pe cont propriu (72%), iar femeile printre lucrătorii familiali neremuneraţi (74%), arată date ale Biroului Național de Statistică pentru anul 2019. Ponderea ocupării informale în rândul femeilor a constituit 18%, iar în rândul bărbaţilor – aproximativ 28%, transmit
11:10
În Republica Moldova, asistența juridică garantată de stat este oferită anual unui număr de peste 60 de mii de femei și bărbați. De serviciile unui avocat plătit de stat pot beneficia persoanele care sunt parte a unui proces penal, civil, contravențional sau de contencios administrativ, însă nu dispun de suficiente mijloace pentru a plăti acest serviciu sau au fost reținute în cadrul unu
10:30
Peste 4400 de persoane au beneficiat în anul trecut de operații de cataractă efectuate de instituțiile medicale contractate de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Numărul intervențiilor s-a micșorat cu 148 de cazuri față de volumul planificat, din cauza pandemiei de COVID-19, transmite IPN.Pentru operațiile respective, din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medica
10:10
Vremea se răcește brusc. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru 8 martie precipitații, în special la nordul țării, sub formă de lapoviță. Nopțile vor fi geroase, transmite IPN.Alexandr Putină, inginer-superior la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, a precizat că răcirea vremii este cauzată de un anticiclon, care vine din țările scandinave.Dar temperaturile scăzute se
10:00
Deplasarea populației va fi interzisă și va fi obligatorie izolarea la domiciliu în raioanele în care este stabilit nivelul de alertă Cod Roșu în legătură cu situația pandemică. Atenționarea vine din partea poliției, care face referire la noile reguli instituite de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, transmite IPN.Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în
08:00
Beneficiarii indemnizațiilor de incapacitate temporară de muncă își pot ridica banii de la prestatorii de servicii de plată – oficii poștale sau instituții bancare. Casa Națională de Asigurări Sociale informează că a fost finanțată prima tranșă a acestor indemnizații, în valoare de 36,8 milioane de lei, transmite IPN.CNAS le reamintește beneficiarilor de indemnizații de incapacit
07:30
Procurorul general Alexand Stoianoglo spune că nu-i este teamă că ar putea fi înlăturat de la șefia Procuraturii și că în spatele campaniei de denigrare inițiată la adresa sa, ar sta oamenii din sferele de influență ale lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Potrivit lui Stoianoglo, cei doi s-ar fi speriat de progresele realizate de oamenii legii în dosarul furtului miliardului și-și dores
07:20
Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, spune că cheia soluționării conflictului transnistrean este la Chișinău, însă politicienii ignoră acest subiect pentru că el nu aduce capital politic în fața alegătorilor. Mai mult, potrivit experților Promo-Lex, autoritățile constituționale de la Chișinău ar ignora abaterile care se întâmplă în stânga Nistrului pentru că în spat
07:10
Și în Republica Moldova, persoanele amenințate pentru că au acceptat să divulge oamenilor legii informații ce pot deveni probe în cadrul procesului penal pot deveni parte a programului de protecție a martorilor. De acest lucru, în Republica Moldova, se ocupă Direcția protecția martorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP).Într-un răspuns pentru IPN, Direcția precizeaz
07:00
Virusul SARS-CoV-2, diagnosticat pentru prima oară în Republica Moldova la începutul lunii martie anul trecut, a făcut până acum peste patru mii de victime. Autoritățile din sănătate raportează 191 de mii de cazuri de COVID-19. Unii oameni au suportat infecția de mai multe ori. În spitale din țară momentan sunt internați peste patru mii de pacienți cu noul coronavirus, iar mai mult de tr
06:50
Pentru culturile de câmp, anul agricol 2021 începe în a treia decadă a lunii martie – începutul lunii aprilie, iar pentru culturile pomicole și viță-de-vie a început mai devreme, a afirmat pentru IPN Vasile Șarban, șef de direcție la Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.Potrivit lui Vasile Șarban, lucrările agricole de toamnă au fost efectuate la timp. Ast
06:40
Circa 70 de producători autohtoni, din mai multe raioane ale țării, își expun marfa, pe 6 și 7 martie, în cadrul târgului „Ia Moldova acasă”, care se desfășoară în Parcul Alunelul, sectorul Buiucani al capitalei. Organizatorii evenimentului spun că la târg și-au anunțat intenția de a participa peste 100 de producători, dar, din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19,
06:30
Valorile principalelor instrumente de politică monetară se mențin la nivelul actual. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt este de 2,65% anual, transmite IPN.La fel, se mențin ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight &nda
05:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.8069 Coroana daneza 208 DKK 1 2.8447 Coroana islandeza 352 ISK
Mai mult de 2 zile în urmă
23:30
A bank branch situated in Mărculeşti town of Floreşti district was robbed last night. The police were alerted by the guard of an education institution, who found a wheelbarrow and a metal safe near the building. It was later determined that the safe was stolen from inside the bank branch, IPN reports.The General Police Inspectorate said that individuals wearing balaclavas last night
21:50
Mai mulți părinți și elevi au protestat astăzi, 5 martie, în fața Guvernului împotriva deciziei de a dispune învățământul de la distanță în condițiile înrăutățirii situației epidemiologice. Părinții, membri ai Asociației Obștești „Părinți solidari”, cer desfășurarea orelor online doar aolo unde se constată focare de COVID-19. Protestatarii s-au arătat nemulțumiți de faptul c
18:00
Bebelușul al cărui cadavru a fost găsit într-un parc din capitală, la mijlocul lunii ianuarie, s-a născut mort. Acest lucru a fost stabilit în cadrul expertizei medico-legale, care a fost finalizată recent.Contactat de IPN, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, Corneliu Bratunov, spune că decesul pruncului a survenit ca rezultat al asfixiei intrauteri
18:00
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune că nu există dialog între instituția prezidențială și Parlament, or acest dialog ar fi unica soluție pentru a ieși din actuala criză politică. Liderul socialist critică consultările președintelui țării cu societatea civilă, afirmând că ieșirea din criză poate fi discutată doar între instituțiile de stat și partidele politice
18:00
Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, susține că sunt determinate resursele necesare pentru achiziționarea unui lot de circa un milion de doze de vaccin. În cel mai scurt timp, vor începe procedurile necesare. Declarațiile au fostă făcute în cadrul unei ședințe, convocate de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, transmite IPN.Președintele Parlamentului a subliniat că este
17:30
Centrele comerciale își vor lua activitatea în zilele de sâmbătă și duminică, cu respectarea mai multor condiții anti-epidemice. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică, astăzi, 5 martie, transmite IPN.Administratorii centrelor comerciale vor fi obligați să monitorizeze starea de sănătate a angajaților, să efectueze cu strictețe termometria fiecărui vizitator și să permită accesul acestora în incinta clădirilor d
16:20
Din 1 ianuarie 2021, pensionarii, care au ieșit la pensie pentru limită de vârstă după 1999 și care au continuat să lucreze, acumulând de la 7 la 10 ani de stagiu de cotizare, au posibilitatea să depună cererea pentru reexaminarea pensiei prin opțiunea „e-Cerere Reexaminare pensie” pe site-ul oficial www.cnas.md. Casa Națională de Asigurări Sociale precizează că continuă să i
16:00
În cadrul companiei Termoelectrica, principalul producător de energie electrică și termică din țară și furnizor de energie termică din municipiul Chișinău, activează circa 1800 de angajați, dintre care aproximativ 30% sunt femei. Într-un spot video, furnizorul prezintă istorii care inspiră ale femeilor companiei, transmite IPN.„Ne mândrim cu fiecare doamnă în parte, ce reprezintă
15:40
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.8069 Coroana daneza 208 DKK 1 2.8447 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.3798 Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.0646 Coroana suedeza 752 SEK 1 2.0816 D.S.T. 960 XDR 1 25.2332 Denar macedonian 807 MKD 10 3.4359
15:40
Traficul rutier pe strada Ion Creangă, tronsonul cuprins între străzile V. Belinski și E. Coca spre direcția str. Alba-Iulia, va fi restricționat în perioada 6-8 martie, transmite IPN.Primăria municipiului Chișinău menționează că măsura a fost luată în vederea executării lucrărilor de pozare a rețelelor inginerești, care necesită sistarea totală a circulației transportului în zo
15:40
Persoanele care traversează frontiera Republicii Moldova, pe sensul de intrare, începând de astăzi, 5 martie, sunt obligate să prezinte rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire, transmite IPN.Conform hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, nu vor trebui să prezinte testul negativ la intrare în țară copiii până
15:40
Decizia Curții Constituționale privind atribuțiile unui guvern demisionar a împărțit deputații în tabere. În timp ce unii spun că această hotărâre nu aduce nicio soluție crizei politice în care se află Republica Moldova, alții spun că decizia Curții a venit cu precizări importante care oferă funcționalitate Executivului interimar prin intermediul secretarilor de stat, notează IPN.
15:40
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, spune că formațiunea sa nu se luptă pentru a obține funcția de prim-ministru, ci pentru a obține o stare de normalitate și stabilitate în Republica Moldova. Potrivit lui Năstase, învestirea unui guvern susținut de forțele pro-europene din Parlament ar fi cea mai bună alternativă unui Executiv susținut de majoritatea PSRM-Șor, care nu va obțin
15:40
Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, spune că deși a fost criticat pentru opinia exprimată anterior, poziția comunității europene rămâne neschimbată. Diplomatul spune că este îngrijorător că persoane care sunt implicate în frauda bancară ar putea participa la luarea deciziilor privind învestirea unui nou Guvern. Ambasadorul Uniunii Europene mai s
15:40
Mai mulți părinți și elevi au protestat astăzi, 5 martie, în fața Guvernului împotriva deciziei de a dispune învățământul de la distanță în condițiile înrăutățirii situației epidemiologice. Părinții, membri ai Asociației Obștești „Părinți solidari”, cer desfășurarea orelor online doar aolo unde se constată focare de COVID-19. Protestatarii s-au arătat nemulțumiți de f
15:20
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a abrogat Anexa nr. 1 din hotărârea emisă pe 13 ianuarie, prin care Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale elabora lista țărilor cu risc epidemiologic sporit al infecției COVID-19 (zona roșie) și, respectiv, scăzut (zona verde), cu actualizarea acesteia o dată la 14 zile. Odată cu abrogarea anexei în cauză, sunt eliminate re
13:20
Experții Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP), care promovează implementarea Programului ECIPES în Republica Moldova, spun că în Țările Baltice programe similare au diminuat esențial costurile, inclusiv pentru energia electrică. Într-o conferință de presă la IPN, Iurie Calestru, director de programe IDEP, a menționat că „eurodeputați, administrațiile localit
13:00
Mai mulți proprietari și angajați ai Întreprinderilor Mici și Mijlocii au protestat astăzi, 5 martie, în centrul capitalei, nemulțumiți de decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică prin care le-a fost sistată activitatea în weekend. Ei consideră decizia discriminatorie, având în vedere că alte puncte de comerț activează. Aceștia au scandat: „Luptați cu pandemia,
12:40
O filială bancară din orașul Mărculeşti, raionul Floreşti, a fost jefuită noaptea trecută. Poliția a fost sesizată de paznicul unei instituții de învățământ, care a depistat în adiacentul clădirii o roabă și un safeu metalic. Ulterior, s-a constatat că safeul a fost sustras din incinta filialei bancare, transmite IPN.Inspectoratul General al Poliției precizează că, parcursul nopţii, pe
12:20
Pe perioada testării taxării electronice în transportul public din Chișinău, taxatorii vor avea terminale de plată şi vor ajuta pasagerii să utilizeze noul serviciu. Pentru a plăti taxa pentru călătorie fără numerar este suficient să fie apropiat cardul de plată contactless (fără contact), smartphone-ul sau alt dispozitiv dotat cu tehnologia NFC de ecranul terminalului. După confirmarea
12:20
Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică și-a anulat propria decizie prin care a instituit obligativitatea prezentării, din 5 martie, a rezultatului testului PCR COVID-19 negativ la intrarea în țară. Potrivit ultimei  hotărâri a Comisiei, toate persoanele vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile determinate, transmite IPN
11:40
Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, susține că sunt determinate resursele necesare pentru achiziționarea unui lot de circa un milion de doze de vaccin. În cel mai scurt timp, vor începe procedurile necesare. Declarațiile au fostă făcute în cadrul unei ședințe, convocate de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, transmite IPN.Președintele Parlamentului a subliniat că este foarte important ca toate procedurile să fie finalizate cât mai rapid și cât mai
11:30
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune că nu există dialog între instituția prezidențială și Parlament, or acest dialog ar fi unica soluție pentru a ieși din actuala criză politică. Liderul socialist critică consultările președintelui țării cu societatea civilă, afirmând că ieșirea din criză poate fi discutată doar între instituțiile de stat și partidele politice, trans
11:20
Bebelușul al cărui cadavru a fost găsit într-un parc din capitală, la mijlocul lunii ianuarie, s-a născut mort. Acest lucru a fost stabilit în cadrul expertizei medico-legale, care a fost finalizată recent.Contactat de IPN, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, Corneliu Bratunov, spune că decesul pruncului a survenit ca rezultat al asfixiei intrauterine. Urm
09:10
Cele 14 400 de doze de vaccin AstraZeneca, din primul lot acordat în cadrul mecanismului COVAX, a ajuns în Republica Moldova joi seara. La evenimentul de recepționare a vaccinurilor împotriva COVID-19 a participat președintele Maia Sandu, dar și ambasadori ai statelor Uniunii Europene, ambasadorul SUA la Chișinău, transmite IPN.Președintele Maia Sandu a declarat că Republica Mo
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.