Dodon, după ce CCM a anulat decretul Maiei Sandu: Într-un stat de drept, un astfel de preşedinte ar demisiona singur sau ar fi demis

Adevarul (Moldova), 23 februarie 2021 18:30

Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că decizia Curţii Constituţionale de a anula decretul Maiei Sandu, prin care Natalia Gavriliţa a fost desemnată la funcţia de prim-ministru, era una absolut previzibilă. Potrivit lui Dodon, această decizie e „alarmantă, fiindcă este dovada că Republica Moldova este acum condusă de un preşedinte care la două luni de mandat are deja două încălcări grave ale Constituţiei”.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Moldova)

Acum 30 minute
11:40
Primăria Chişinău, MasterCard şi Moldova Agroindbank au început să testeze prima soluţie în Moldova care va permite călătorilor din transportul public să achite călătoria fără numerar.Terminalele de plată care acceptă achitările cu un card de plată contactless al oricărei bănci din lume, ale diferitor sisteme de plăţi, cu smartphone-ul sau alt dispozitiv dotat cu tehnologia contactless, sunt deja testate în parcurile de troleibuze şi autobuze.
11:40
Bebeluşul al cărui cadavru a fost găsit într-un parc din capitală, la mijlocul lunii ianuarie, s-a născut mort. Acest lucru a fost stabilit în cadrul expertizei medico-legale, care a fost finalizată recent.
11:40
Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, susţine că sunt determinate resursele necesare pentru achiziţionarea unui lot de circa un milion de doze de vaccin. În cel mai scurt timp, vor începe procedurile necesare. Declaraţiile au fostă făcute în cadrul unei şedinţe, convocate de preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, transmite IPN.
11:40
Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, spune că nu există dialog între instituţia prezidenţială şi Parlament, or acest dialog ar fi unica soluţie pentru a ieşi din actuala criză politică. Liderul socialist critică consultările preşedintelui ţării cu societatea civilă, afirmând că ieşirea din criză poate fi discutată doar între instituţiile de stat şi partidele politice, transmite IPN.
Acum 4 ore
08:30
Cele 14.400 de doze de vaccin AstraZeneca, din primul lot acordat în cadrul mecanismului COVAX, a ajuns în Republica Moldova joi seara. La evenimentul de recepţionare a vaccinurilor împotriva COVID-19 a participat preşedintele Maia Sandu, dar şi ambasadori ai statelor Uniunii Europene, ambasadorul SUA la Chişinău, transmite IPN.
08:20
Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, spune că deşi a fost criticat pentru opinia exprimată anterior, poziţia comunităţii europene rămâne neschimbată. Diplomatul spune că este îngrijorător că persoane care sunt implicate în frauda bancară ar putea participa la luarea deciziilor privind învestirea unui nou Guvern, notează IPN.
08:20
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, spune că formaţiunea sa nu se luptă pentru a obţine funcţia de prim-ministru, ci pentru a obţine o stare de normalitate şi stabilitate în Republica Moldova. Potrivit lui Năstase, învestirea unui guvern susţinut de forţele pro-europene din Parlament ar fi cea mai bună alternativă unui Executiv susţinut de majoritatea PSRM-Şor, care nu va obţine niciodată susţinerere finciară din exterior, notează IPN.
08:20
Persoanele care traversează frontiera Republicii Moldova, pe sensul de intrare, începând de astăzi, 5 martie, sunt obligate să prezinte rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire, transmite IPN.
Acum 24 ore
19:20
Liderul PSRM, Igor Dodon, afirmă că preşedintele Maia Sandu, primarul de Bălţi, Renato Usatîi, şi liderul Partidului Acţiunii Comune - Congresul Civic, Mark Tkaciuk, doresc să scoată lumea în stradă pentru a cere organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Dodon avertizează preşedintele ţării că, dacă situaţia va ieşi de sub control, va trebui să-şi asume responsabilitatea pentru eventualele consecinţe.
18:10
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 191.197, după ce joi, 4 martie, au fost înregistrate 1.800 de cazuri, în urma procesării a 4.385 de probe. Pe parcursul zilei de astăzi, 23 de persoane au fost răpuse de noul coronavirus.
18:10
Uniunea Europeană (UE) urmează să fie în măsură să-şi vaccinezetoţi cetăţenii „până la sfârşitul verii”, a anunţat joi, într-o vizită la Roma, comisarul european al Pieţei Interne Thierry Breton, însărcinat cu aspectulindustrial al fabricării vaccinurilor împotriva COVID-19, relatează AFP.
16:40
Directorul Căii Ferate din Moldova, Adrian Onceanu, va fi audiat, săptămâna viitoare, în comisia parlamentară constituită pentru analiza situaţiei economico-financiare de la întreprindere.  Ulterior, vor fi stabiliţi paşii necesari în soluţionarea problemei, au decis membrii comisiei, în şedinţa de joi, 4 martie, la care au participat şi reprezentanţi ai salariaţilor CFM, transmite IPN.
15:30
Liderul PSRM, Igor Dodon, consideră că hotărârea Curţii Constituţionale din 4 martie, prin care sesizarea preşedintelui Maia Sandu a fost admisă doar parţial, este una corectă. Igor Dodon susţine că prin refuzul Curţii de a admite ca preşedintele ţării să poată face remanieri în cadrul unui Guvern interimar, Curtea nu i-a permis Maiei Sandu să încalce Constituţia.
14:50
Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea preşedintelui Maia Sandu, prin care s-a solicitat să fie declarate neconstituţionale unele prevederi din Legea cu privire la Guvern. Curtea a declarat neconstituţionale prevederile care îi interzic Guvernului al cărui mandat a încetat să numească sau să propună pentru numire persoane în funcţie de demnitate publică, altele decât miniştri, sau în funcţiile publice, transmite IPN.
13:40
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunţat joi, 4 martie, că regiunea transnistreană va primi săptămâna viitoare 1.810 de doze de vaccin AstraZeneca.
13:00
Un copil de un an şi nouă luni a murit joi, 4 martie, căzând în gol de la etajul nouă al unui bloc de locuit din capitală, transmite IPN.
12:40
Furturile de la Calea Ferată din Moldova au condus la crearea restanţelor salariale la întreprindere. Situaţia va fi discutată la următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, la care va fi invitată şi conducerea întreprinderii, a declarat Andrei Spânu, secretar general al Aparatului preşedintelui ţării, care a ieşit miercuri, 4 martie, în faţa feroviarilor protestatari, transmite IPN.
12:10
Reprezentanţi ai salariaţilor întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” au protestat astăzi, 4 martie, în faţa Parlamentului şi Preşedinţiei, cerând achitarea restanţelor salariale, din noiembrie 2020, dar şi demisia conducerii întreprinderii şi transferarea cotizaţiilor sindicale pe conturile sindicatelor. Printre revendicări este şi majorarea salariilor, transmite IPN.
Ieri
08:50
Secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Tatiana Zatîc califică primele 2 zile din campania de imunizare anti-COVID-19 drept un succes. În total, deja au fost vaccinaţi 2.604 medici, ia acest lucru înseamnă mai puţine infectări şi mai mulţi medici la datorie pentru a face faţă pandemiei, notează IPN.
08:40
Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, spune că Republica Moldova este în pragul declanşării unui lockdown. Numărul mare de infectări cu virsului SARS-COV-2 determină autărităţile să examineze scenariul institurii repetate a stării de urgenţă pe tot teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.
3 martie 2021
18:00
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 189.397, după ce miercuri, 3 martie, au fost înregistrate 1.550 de cazuri, în urma procesării a 4.200 de probe. Pe parcursul zilei de astăzi, 24 de persoane au fost răpuse de noul coronavirus.
16:10
Federaţia Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova anunţă pentru mâine, 4 martie, o acţiune de protest în faţa clădirii Parlamentului şi a Preşedinţiei, în legătură cu situaţia creată la întreprinderea de stat  „Calea Ferată din Moldova”, transmite IPN.
16:10
Kremlinul a denunţat miercuri drept „absolut inacceptabile”noile sancţiuni impuse de Uniunea Euroepană (UE) şi Statele Unite unor oficialiruşi de rang înalt cu privire la presupusa otrăvire cu un agent neurotoxic detip noviciok, în august, şi încarcerarea, în ianuarie, a opozantului politicAleksei Navalnîi, relatează AFP şi Reuters.
16:00
Încă 14.400 de doze de vaccin AstraZeneca contra COVID-19, suplimentar la donaţia de 21 600 de doze din România, urmează să ajungă mâine, 4 martie, în Republica Moldova. Lotul este acordat pe platforma COVAX. Despre aceasta a anunţat secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Tatiana Zatîc, în debutul şedinţei Guvernului, transmite IPN.
15:50
Primele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin platforma COVAX. Despre aceasta a anunţat preşedintele Maia Sandu, după o discuţie cu preşedinte regional Pfizer, Sinan Atlig, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei, transmite IPN.
15:30
Directorul Şcolii de Management în Sănătate Publică a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Oleg Lozan, consideră că politicienii care promovează „geopolitica vaccinurilor”, care a dus inclusiv la aceea că medicii de la spitalele raionale din Comrat şi Ceadîr-Lunga refuză să se imunizeze cu AstraZeneca, „sunt ucigaşi cu acte în regulă”.
15:10
O însoţitoare de bord a venit în dimineaţa zilei de miercuri, 3 martie, la sediul Poliţiei de Frontieră al Aeroportului Internaţional Chişinău pentru a protesta faţă de acţiunile poliţiştilor de Frontieră.
15:10
Uniunea Europeană (UE) susţine ferm Ucraina, dă asigurăripreşedintele Consiliului European Charles Michel cu prilejul unei vizite dedouă zile în această fostă republică sovietică aflată din 2014 în conflict cuRusia, transmite Euronews.
14:10
Un şomer din Zumbreşti, raionul Străşeni a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie, într-un dosar de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins de la un bărbat 800 de euro pentru a-l ajuta să-şi perfecteze permisul de conducere, la categoria B.
14:10
Cheltuielile suportate pentru asigurarea pazei de stat candidatului desemnat la funcţia de premier, Natalia Gaviliţa, nu pot fi făcute publice întrucât această informaţie reprezintă secret de stat.
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.