Dodon, nemulțumit de decizia CCM. „A fost una absolut previzibilă”

Bani.md, 23 februarie 2021 17:30

„Decizia Curții Constituționale era una absolut previzibilă. Această decizie e totodată alarmantă, fiindcă este dovada că Republica Moldova este acum condusă de un președinte care la două luni de mandat are deja două încălcări grave ale Constituției – ceea ce reprezintă situație condamnabilă și fără precedent în istoria țării” Cu o asemenea declarație a venit Igor Dodon, liderul PSRM, după decizia de astăzi a Curții Constituționale.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bani.md

Acum 24 ore
07:00
Compania aeriană Qantas lansează „zborurile misterioase” pentru a stimula turismul intern în toată Australia, astfel sunt organizate excursii de o zi în care pasagerii nu cunosc destinația la îmbarcare Potrivit surselor, astfel de excursii au fost populare în anii ’90.
06:10
Probabil ați observat că unii oameni sunt mult mai norocoși decât alții. Un profesor de psihologie din Anglia a descoperit cauza acestui fenomen și vine cu câteva recomandări pentru cei care nu se consideră norocoși.
05:10
Cu materiale noi, design inteligent și sisteme integrate de senzori, clădirile vor fi proiectate pentru a produce mai multă energie și apă decât consumă.
Ieri
12:30
Tehnologia ecranului tactil a început prin a fi noutate și a devenit acum parte a vieții noastre. De la ecrane de telefoane mobile la bancomate, comenzi la restaurante și nenumărate aplicații de afaceri și industriale, ecranele tactile au devenit acceptate ca o formă rapidă, convenabilă și sigură de comunicare digitală.
10:40
Toată lumea a auzit cu siguranță de ouăle de Paște Faberge. Dar nu toată lumea știe că a creat flori din piatră.
07:10
Experiență, abilități, obiective, toate acestea și alte subiecte le poți discuta cu recruterul. Fiți deschis atunci când sunteți întrebat și vorbiți despre cee ce este relevant. Concentrați-vă pe ceea este mai important și la sigur vei obține locul de muncă.
06:40
Peste 9,5 milioane de persoane ocupau în trimestrul trei din 2020 o funcţie de conducere în Uniunea Europeană, 6,2 milioane fiind bărbaţi şi 3,3 milioane femei, arată datele publicate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
06:00
Cunoști deja că atunci când călătorești ai parte de o experiență inedită și rămâi cu un bagaj de amintiri din cele mai deosebite. Pe lângă satisfacție, călătoriile au și alte beneficii, despre care vei afla în continuare.
05:10
Imprimantele 3D la scară largă construiesc în mod eficient case în două zile și clădiri înalte în patru săptămâni, lucrând non-stop.
Mai mult de 2 zile în urmă
18:40
Biroul Național de Statistică (BNS) informează că preţurile producătorului la produsele vegetale în anul 2020 s-au majorat în medie cu 32,4% față de anul 2019.
18:10
Astăzi 5 martie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a luat o decizie prin care activitatea centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică, precum și a unităților comerciale specializate din cadrul acestora, cu excepția unităților de agrement (recreative și distractive), amplasate în incinta acestora este permisă.
17:00
Primăvara este deja în prag, și împreună cu ea una dintre cele mai frumoase sărbători - 8 Martie. Compania LG felicită toate doamnele, domnișoarele și domnițele cu Ziua Internațională a Femeii, vă dorim să fiți mereu înconjurate de dragoste și căldură, iar LG Electronics va avea grijă de restul.
15:50
Testarea acceptării plăților contactless a început în troleibuzele și autobuzele orășenești în cadrul primului proiect din Moldova de plăți fără numerar în transportul public
13:50
Mai mulți proprietari și angajați ai Întreprinderilor Mici și Mijlocii au protestat astăzi, 5 martie, în centrul capitalei, nemulțumiți de decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică prin care le-a fost sistată activitatea în weekend.
13:40
Serviciul Fiscal de Stat va desfășura la data de 08 martie 2021 acțiuni de monitorizare și verificare la contribuabilii care comercializează flori în piețele autorizate și unitățile de comerț de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în scopul prevenirii comerțului ilicit cu flori, fără documentarea tranzacțiilor prin echipamentele de casă și control.
13:30
Un studiu de laborator din SUA a constatat că virusul este în special atras de antigenul grupei sanguine A găsit pe celulele respiratorii. Specialiștii au evaluat modul în care Covid-19 a interacționat cu celulele sanguine respiratorii și roșii din grupele de sânge A, B și O.
13:30
Dinu Criste se descrie ca fiind „Ziua preot, noaptea traficant de endorfine.” Dinu este un preot misionar din județul Cluj, și a decis să aducă fericirea și în lucrurile pământești.
13:20
Președintele Maia Sandu trebuie să-și asume toate deciziile politice pe care le va lua, având în vedere situația pandemică din țară, avertizează liderul Partidului Politic „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, într-o postare pe Facebook. El menționează că Republica Moldova a ajuns la un nou „record” de infectări cu COVID-19, în timp ce șeful statului continuă să ceară alegeri anticipate, ceea ce ar aprofunda și mai mult criza și ar provoca majorarea numărului de infectări.
13:10
Puține companii noi se transformă astăzi în giganți globali care își îmbogățesc proprietarii. De fapt, majoritatea afacerilor noi vor eșua în decurs de zece ani de la deschidere, arată datele birourilor de statistică din mai multe țări ale lumii.
13:10
Guvernul cipriot a declarat că cei cărora le-au fost deja administrate ambele doze de vaccin anti COVID ar putea călători în Cipru începând cu 1 mai. Nu este clar însă, cum li se va cere turiștilor să demonstreze că le-au fost puse ambele doze de vaccin.
12:10
Serviciul de mesagerie WhatsApp va adăuga o nouă funcţie pentru utilizatorii care folosesc aplicaţia pe desktop. Indiferent dacă ai Mac sau PC.
11:50
Pe data de 5 martie este sărbătorită Ziua Mondială a Eficienței Energetice. În acest context, Agenția pentru Eficiență Energetică(AEE) a lansat un spot video și un pliant informativ, care oferă informații despre cum să economisești cu becurile de tip LED.
11:10
Moldova Agroindbank anunță despre înființarea unui Comitet Tehnologic, al cărui scop este să sprijine și să impulsioneze dezvoltarea tehnologică a MAIB, pentru a oferi plus de avantaje clienților săi. Comitetul va avea rol consultativ și va asista banca în:
10:10
Peste 4400 de persoane au beneficiat în anul 2020 de operaţii de cataractă efectuate de instituţiile medicale contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Numărul intervenţiior s-a micşorat cu 148 de cazuri faţă de volumul planificat, din cauza pandemiei de COVID-19.
10:10
Începând cu data de astăzi, 5 martie, au intrat în vigoare noi reguli de traversare a frontierei de stat. La intrarea în Republica Moldova toate persoanele vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile determinate. În cazul minorilor de până la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere este completată şi semnată de reprezentantul legal sau însoţitorul acestuia.
10:00
Persoanele care trăiesc în locuințe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuințe vor obține dreptul de a le privatiza până la 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Parlament în prima lectură.
09:40
În fiecare an, la data de 5 martie celebrăm Ziua Mondială a Eficienței Energetice, prilej pentru a conștientiza încă o dată cât de valoroasă este energia, consumul rațional al acesteia și impactul favorabil al eficienței energetice asupra climei la nivel global.
08:10
Vicepreședinta Nike și directorul general din America de Nord, Ann Hebert, a demisionat din cauza propriului fiu, relatează Business Insider.
07:40
Uniunea Europeană are o viziune tot mai verde. Până în 2025, mașinile pe benzină, motorină sau GPL ar putea fi interzise . Acestea vor fi înlocuite de mașini cu combustibili, precum hidrogenul lichid, a cărui electricitate este furnizată din surse regenerabile.
07:10
Mai devreme sau mai târziu, acestea vor duce la consecințe grave. Vezi ce trebuie să eviți pentru a avea o mașină în stare bună o perioadă mai îndelungată.
06:40
Miroase lavandă, spală vasele și ascultă sunetul cascadei. Psihologii spun că emoțiile negative nu pot fi suprimate tot timpul. Furia, resentimentul, tristețea sunt sentimente importante care merită exprimate. Dar uneori nervii eșuează la momentul nepotrivit. În acest caz, sfaturile oamenilor de știință vă vor ajuta să vă liniștiți rapid.
06:10
Un studiu realizat de centrul Expert-Grup, în cadrul proiectului UNFPA „Mai multe oportunități prin politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest și Republica Moldova”, desfășurat de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA) şi în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a demonstrat că stereotipurile de gen au un impact major asupra veniturilor femeilor și bărbaților pe tot parcursul vieții.
06:00
În contextul multiplelor informații apărute în spațiul public, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) comunică următoarele.
05:30
În SUA, Senatoarea Elizabeth Warren din Massachusetts a introdus o lege care ar impune o taxă anuală de 2% asupra persoanelor cu o avere netă situată între 50 de milioane și un miliard de dolari, aceasta crescând la 3% pentru averile de peste un miliard de dolari. Astfel, miliardarii din SUA ar fi plătit în total 114 de miliarde către trezoreria americană în 2020 sub planul de taxare al „ultra-bogaților”, scrie Business Insider.
05:10
Angajat la nivel de oraș sau regional, strategul pentru sisteme energetice integrate lucrează cu coordonatorii de creștere a comunității regionale și locale, instalatorii de sisteme de energie și date, proiectanții de habitate umane și inginerii de soluții de energie durabilă pentru a proiecta sisteme energetice urbane eficiente, durabile și sigure.
05:10
Experiența și profesionalismul Marianei Durleșteanu ar putea să nu fie suficiente pentru a scoate țara din impas economic. Motivul este una dintre deciziile pe care le-a luat Partidul Socialiștilor din Republica Moldova la finele anului 2020. Este vorba despre intenția de anulare a așa-zisei legi a miliardului și a modificărilor legislative ce prevedeau majorarea vârstei de pensionare în Republica Moldova.
4 martie 2021
21:20
Sir Chris Hohn, un miliardar britanic care administrator de fonduri speculative a încasat un salariu de 343 milioane de lire sterline (479 milioane dolari) anul trecut, care ar fi cel mai mare pachet salarial anual din Marea Britanie.
17:30
După ce a atins un maxim istoric în ianuarie 2021, numărul de cazuri de coronavirus la nivel global începe să scadă câte puțin.În întreaga lume oamenii încep să se vaccineze, iar lucrurile par să revină încet la normal. Dar când vom putea reveni la călătoriile de altădată?
17:20
Consiliera prezidențială, Olesea Stamate susține că ultima Hotărâre a Curții Constituționale prin care a clarificat blocajul privind remanierile din guvern, este o decizie care va face Guvernul mai puternic pe timp de criză. „Decizia Curții clarifică lucrurile în ceea ce ține de competențele Guvernului interimar. Ne-am asigurat că Guvernul va putea numi secretari de stat și persoane în alte funcții de demnitate publică, precum și funcționari publici pe durata asigurării interimatului”, a precizat Stamte.
17:00
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunţat joi, 4 martie, că regiunea transnistreană va primi săptămâna viitoare 1.810 de doze de vaccin AstraZeneca. Însă, Krasnoselski spune că vaccinul este oferit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, deşi preparatul a fost donat de România, iar odată ajuns la Chişinău, autorităţile moldovene au decis să ofere şi Tiraspolului 1.810 de doze de vaccin.
16:00
Eugen Damaschin a devenit membru al Academiei Europene de Filme (European Film Academy), în februarie 2021. Astfel, Moldova apare pentru prima data pe lista membrilor academiei. Eugen este regizorul filmelor „Beautiful Corruption”, „Moldova 89-91” și „Lazarus Syndrome”.
15:40
Unii funcționari și demnitari de stat refuză să se prezinte în Parlament pentru a oferi detalii despre situația de la Arena Chișinău, după ce deputații au făcut mai multe interpelări, iar aceștia nu au dat curs invitației de a se prezenta pentru a fi audiați.
15:30
Deputatul Fracțiunii parlamentare PSRM, Petru Burduja, a fost inclus în componența Biroului permanent al Parlamentului, înlocuindu-l pe ex-deputatul socialist, Vladimir Golovatiuc și totodată a fost numit în funcția de președinte al Comisie parlamentare economie, buget și finanțe.
14:40
Președintele țării și Guvernul demisionar cu prim-ministrul interimar au dreptul de a efectua remanieri de cadre în cazuri excepționale în anumite condiții. Decizia a fost pronunțată cu puțin timp în urmă de către Domnica Manole, președintă a Curții Constituționale.
14:00
Președinta țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj pentru populație pe care o îndeamnă să respecte în continuare normele pandemice, în condițiile în care în ultima perioadă numărul persoanelor infectate cu coronavirus este în creștere.
13:50
Categoriile de salariați bugetari implicați în prestarea muncii în condiții de risc sporit pentru sănătate în perioada stării de urgență, de asediu sau de război ori în perioada stării de urgență în sănătate publică vor beneficia de salarii majorate. Legea a fost aprobată astăzi de către deputați, în lectură finală, în cadrul ședinței Parlamentului.
10:50
Vrei să pregătești persoanei iubite un cadou nemaipomenit? Acum e timpul perfect, pentru a face cumpărăturile pe care le tot amânai. Nu mai este nevoie să te limitezi, poți procura tot ce-ți dorești. SEBO îți vine în ajutor, pregătind o super promoție special pentru tine.
10:10
Ai nevoie să achiți taxa pentru grădiniță sau să transferi bani la contul curent al unei persoane din țară? Atunci noul serviciu ”Transfer către cont IBAN” din aplicația mobilă MAIBank îți va fi de mare ajutor. Acum, prin intermediul App MAIBank poți transfera bani la contul curent al unei persoane terțe sau companii, ușor și rapid. Pentru aceasta e nevoie doar să ai aplicația mobilă instalată în telefon, pe care o găsești aici.
08:10
Din cauza că turismul reprezintă activitatea principală a țării, un stat își propune cât mai curând să scape de restricții. Republica Seychelles ar putea să devină prima țară de pe glob care atinge imunitatea colectivă.
07:40
Este cunoscut deja faptul că o mare parte a bugetului se cheltuie anume pe haine. Însă, dacă îți dorești poți face economii și la acest capitol. Cel mai simplu mod de a economisi bani la cumpărarea hainelor nu este să le cumpărați, dar aceasta nu este mereu posibil.
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.