În an pandemic, statul a obținut 420 milioane lei din privatizări: Ce obiective au fost vândute

UNIMEDIA, 14 ianuarie 2021 15:30

Agenția Proprietății Publice a făcut totalurile procesului de privatizare a bunurilor proprietate de stat în anul 2020. Potrivit instituției, pe parcursul anului 2020, au fost organizate și desfășurate 4 licitații cu strigare, 1 concurs comercial, 3 runde de licitații pe piața reglementată a Bursei de Valori, în cadrul cărora au fost expuse la vânzare 51 bunuri proprietate publică de stat supuse privatizării (majoritatea lor repetat).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 30 minute
17:40
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță înregistrarea altor cinci decese provocate de Covid-19. Bilanțul deceselor în Republica Moldova este de 3250 victime.
Acum o oră
17:20
Alte 214 cazuri noi de infectare cu Covid-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Numărul total teste efectuate – 1074, dintre care 1002 primare și 72 repetate.
Acum 2 ore
16:50
Avionul în care se află opozantul rus Alexei Navalnîi, a decolat din Germania spre Rusia. Autoritățile ruse și-au exprimat dorința de a-l aresta şi posibil de a-l condamna la mulţi ani de detenție, imediat după ce avionul va ajunge în Rusia.
16:00
Selecţionata Norvegiei a obţinut prima sa victorie la Campionatul Mondial de handbal masculin ediţia 2021, impunându-se cu scorul de 31-25 reprezentativa Elveţiei, invitată în ultimul moment la turneul final din acest an, într-o partidă din cadrul Grupei E, disputată sâmbătă în apropiere de Cairo.
Acum 4 ore
15:40
Austria a anunțat, duminică, prelungirea carantinei generalizate instituită pentru oprirea răspândirii coronavirusului. Lockdown-ul va fi prelungit până în 8 februarie, obiectivul fiind ca după această dată restricțiile să mai fie relaxate.
15:10
În ultimele luni, tot mai mulți posesori de iPhone s-au trezit cu notificări agresive pe smartphone. Acestea provin din calendar, dar nu este foarte evident nici cum au ajuns acolo, nici cum poți scăpa de ele.
14:40
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre riscul prăbușirii sub gheața subțire a bazinelor acvatice.
14:20
Marea Britanie intenţionează să găzduiască următorul summit G7 în perioada 11-13 iunie, care va fi primul de la începutul pandemiei şi după preluarea mandatului în SUA de către preşedintele Joe Biden, conform unui anunţ de sâmbătă al guvernului britanic, transmite AFP.
14:00
În contextul Zilei Naționale a Culturii, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat festivitatea de premiere a laureaților ediției 2021 a Galei Premiilor anuale în domeniul Culturii. Premiile Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în domeniul culturii se acordă anual pentru produse de creaţie şi inovaţii artistice care au un impact semnificativ asupra patrimoniului cultural naţional şi internaţional, au obținut aprecierea societăţii şi au contribuit la promovarea culturii naţionale pe plan internaţional.
Acum 6 ore
13:30
Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu o reacție pe pagina sa de facebook, după ce au apărut mai multe știri cu edilul și familia acestuia că s-ar afla într-o vacanță în Egipt. Primarul general a spus că aceasta ar „o încercare de a-l denigra” întrucât a „mai întâlnit acolo moldoveni care se odihneau în vacanță”.
13:10
Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a venit, de asemenea, cu un mejat dedicat Zilei profesionale a diplomatului. Speakera Legislativului le-a urat „succese mari în realizarea misiunii importante și nobile.”
12:50
Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat că plănuiește semnarea mai multor decrete din prima zi în care își va prelua mandatul, 20 ianuarie. Printre acestea se numără revenirea în acordul climatic de la Paris și eliminarea interdicției de călătorie a cetățenilor din țări musulmane, emisă de predecesorul său în 2017. Informațiile vin dintr-un memorandum emis de viitorul său șef de cabinet, Ron Klain, conformCNN.
12:30
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Dimplomatului, sărbătorită astăzi, 17 ianuarie.
12:00
Primul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a împlinit astăzi, 17 ianuarie, 81 de ani. Cu această ocazie, deputații din Parlamentul Independenței, i-au transmis un mesaj de ziua de naștere a acestuia.
Acum 8 ore
11:40
Luptătorii de stil liber au cucerit trei medalii la turneul „Grand Prix de France Henri Deglane”, desfășurat la Nice.
11:20
Bilanţul seismului cu magnitudinea de 6,2 ce a lovit vineri provincia indoneziană Sulawesi de Vest a ajuns la 56 de victime, conform unui anunţ făcut duminică de autorităţile indoneziene, transmite DPA.
11:00
O femeie de 58 de ani a fost lovită de un automobil în timp ce aceasta traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc ieri, 16 ianuarie, la ora 12:12, la intersecția străzilor Gheorghe Asachi și Academiei.
10:30
Danemarca a anunţat sâmbătă că a depistat un prim caz de contaminare cu noua variantă de coronavirus înalt contagioasă din Africa de Sud, precum şi o creştere a numărului de infectări cu varianta foarte transmisibilă B117 identificată iniţial în Marea Britanie, informează Reuters.
10:10
Ziua de 17 ianuarie este marcată drept Ziua Diplomatului în Republica Moldova, deoarece în anul 1992 a fost depusă cererea de aderare a Republicii Moldova la Organizația Națiunilor Unite, iar acest fapt a marcat începutul procesului de consolidare și afirmare a țării noastre ca subiect de drept internațional. Cu această ocazie, prim-ministrul interimar, Aueliu Ciocoi, a venit un cu un mesaj de felicitare le-a dorit „multă sănătate, noi realizări și aprecieri înalte a rezultatelor activității angajaților în domeniul diplomației.
Acum 12 ore
09:50
Horoscop duminică, 17 ianuarie 2021. Numerele norocoase ale zilei sunt 1, 8, 15, 36 și 55, în timp ce culorile care vă pot face ziua mai frumoasă sunt auriu și galben.
09:30
În după amiaza zilei de 16 ianuarie angajații IGSU din nordul țării au fost solicitați să intervină pe traseul R – 7 la periferia orașului Drochia. Potrivit primelor informații un tractor de model MTZ -80 cu remorcă s-a inversat pe traseu în timpul deplasării. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:41.
09:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru astăzi, 17 ianuarie, temperaturi de până la -10°C pe timp de zi, iar noaptea mercurul în termometre va coborî la -15 grade Celsius.
Acum 24 ore
20:00
Grecia a început vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva maladiei Covid-19, sâmbătă, după ce a imunizat mai întâi câteva zeci de mii de angajaţi din sectorul medical în prima fază a campaniei sale naţionale ce vizează limitarea răspândirii noului coronavirus, informează agerpres.ro.
19:40
Miliardarul Benjamin de Rothschild, conducător al Grupul Edmond de Rothschild, a murit la vârsta de 57 de ani în Elveția. Potrivitpresei ruse, anunțul despre decesul miliardarului a fost făcut de către familia acestuia.
19:00
Artistul plastic Mihai Mireanu, Maestru în Artă, laureat al mai multor premii naționale și internaționale, s-a stins din viață astăzi dimineață, 16 ianuarie, la vârsta de 71 de ani. La 8 februarie 2021 artistul ar fi împlinit 72 de ani, scrie moldpres.md.
18:30
Un angajat din sistemul sanitar este primul indian care a fost vaccinat împotriva coronavirusului, în cadrul cele mai masive campanii de vaccinare din lume. Sâmbătă, India a început vaccinarea populației sale, scrie digi24.ro.
18:00
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a vaccinat astăzi la Spitalul Militar din București.Acesta a putut să se imunizeze în etapa a doua pentru că are peste 65 de ani, dar și pentru că este fost șef al statului și în prezent europarlamentar, deci deservește un serviciu esențial în stat, scrie digi24.ro.
Ieri
17:30
Din numărul total de cazuri, înregistrate în ultimele 24 de orepe teritoriul țării, cele mai multe infectări se atestă în municipiul Chișinău - 235.
17:20
Ministerul Sănătății anunță despre decesul altor 17 persoane în ultimele 24 de ore. Bilanțul totalal deceselor în țară ajunge la 3 245.
17:10
Alte 377 cazuri noi de infectare cu Covid-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, două cazuri sunt de import.
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.