A fost aleasă compania care va transforma praful lunii în oxigen

Noi.md, 22 noiembrie 2020 22:30

Metalysis, o firmă de inginerie din Marea Britanie, a semnat un contract cu Agenția Spațială Europeană, pentru a dezvolta o modalitate de a extrage oxigenul respirabil din praful de pe Lună, transmite CNN. Compania a publicat anterior cercetări care detaliază o metodă de extragere a 96% din oxigen din regolitul lunar. După extracție, aliajul metalic mixt rezultat ar putea fi teoretic folosit pentr

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 15 minute
19:00
Cu puțin timp în urmă, pe traseul M-1, între localitățile Căpriana și Condrița din raionul Strășeni, a avut loc un accident rutier cu implicarea a două automobile de marca Mercedes.Din informațiile preliminare, unul dintre automobile, în circumstanțe necunoscute, a pierdut controlul volanului ieșind contrasens s-a tamponat într-un alt automobil care venea pe banda de sens opus, transmite publi
19:00
La 28 noiembrie 1399 este menţionat pentru prima dată în documentele emise de cancelaria domnească logofătul. Logofătul în Moldova era şeful cancelariei domneşti: alcătuia, redacta actele, scrisorile oficiale, era purtătorul peceţilor — cea mare pentru documentele oficiale, şi cea mică — pentru actele mai puţin însemnate.Spre deosebire de alte ţări vecine, în Moldova logofătul era responsabil
Acum o oră
18:30
O fetiță de trei anișori a fost uitată de către părinți într-un troleibuz de linie din Capitală. Cazul a avut loc astăzi, în jurul orei 16:00, în troleibuzul de pe ruta 22. Informația a fost confirmată de către directorul general RTEC, Dorin Ciornîi, transmite publika.md. Potrivit acestuia, fetița a fost observată de către conductorul troleibuzului cum dormea pe un scaun la stația terminus. Bărbat
18:30
Încă 21 moldoveni au murit din cauza noului coronavirus. Astfel, bilanţul deceselor provocate de COVID-19 în Moldova a ajuns la 2290.Potrivit Ministerului Sănătății, victemele aveau vîrstele cuprinse între 54 și 85 de ani, transmite publika.md.{{484510}}Acestea sufereau și de alte boli, precum: insuficineță cardiacă, obezitate, hipertensiune arterială, diabet zaharat.Pînă la ziua de az
18:30
Mod de preparare:Se alege fasolea albă, se spală de nisip în cîteva ape. Se înmoaie cîteva ore în apă (de la 3-8 ore). Nu se pune sare la fiertul fasolelor. Puneţi apă ca să acopere fasolea, daţi în clocot şi fierbeţi cu capac la foc domol până sînt semigata, apoi le turnaţi în ulcele. Adăugaţi legumele tăiate cubuleţe şi prăjite: morcovul, prazul, ciupercile, ardeiul, verdeaţa tocată, cimbrul
18:30
Un accident a avut loc cu puțin timp în urmă pe traseul Chișinău-Leușeni, în apropiere de localitatea Stejăreni din raionul Strășeni.Potrivit ofițerului de presă, Olesea Gherman, în urma impactului mai multe persoane au avut de suferit, transmite publika.md.Totodată, la locul producerii accidentului a intervenit și o echipă de descarcerare.La moment nu se știe care este starea persoane
Acum 2 ore
18:00
Directorul celei mai importante instituţii culturale a Ungariei, Muzeul de Literatură "Petofi" din Budapesta, a criticat vehement influenţa omului de afaceri şi filantrop american George Soros în Europa, într-un articol provocator, informează sîmbătă dpa.Soros a transformat Europa într-o "cameră de gazare", a scris Szilard Demeter într-un articol de opinie publicat pe portalul origo.hu, consid
18:00
De la începutul pandemiei COVID-19 la nivel mondial, de coronavirus s-au infectat 62 084 566 de persoane, a declarat Universitatea americană Johns Hopkins.Potrivit datelor sale, 1 449 642 de persoane au decedat din cauza complicațiilor provocate de virus, iar 39 665 623 de bolnavi au fost vindecați, transmite interfax.ru
18:00
Alte 1165 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 1 caz este de import (România). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 107 017 cazuri. Total teste efectuate – 2733 dintre care primar – 2532 şi repetat – 201. Din numărul total de cazuri, 63 sînt lucrători medicali: medici-23, asistenți medicali-29, per
17:30
Opoziția consideră că, deși președintele rus l-a susținut pe Lukașenko la începutul protestelor, acum Kremlinul a luat o poziție de așteptare.Lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a declarat că ar dori să se întîlnească cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Despre aceasta ea a declarat într-un interviu pentru Radio Svoboda, care a fost publicat sîmbătă, 28 noiembrie, transmite
Acum 4 ore
17:00
Toamna este un anotimp fantastic în special datorită gamei variate de culori. Chiar dacă sîntem în ultimele zile ale acestui noiembrie, încă ne putem bucura de peisaje frumoase „desenate” de natură, transmite diez.md.Apropo, ați încercat vreodată să ieșiți la o plimbare dimineața și să prindeți un răsărit de soare tomnatic? Dacă nu, atunci imaginile de mai jos o să vă bucure ochii.Facebook
16:30
Guvernul de la Ottawa a anunţat sîmbătă interdicţie de export către Statele Unite pentru mai multe medicamente, inclusiv cele folosite la tratarea COVID-19, dacă aceste vînzări determină o criză de aprovizionare pe piața internă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Interdicţia a fost impusă într-un moment în care o reformă promovată de preşedintele în exerciţiu Donald Trump intră în vigoare luni
16:00
Este toamnă, cu toții ne-am făcut provizii pentru sezonul rece și cu siguranță am pus la păstrare și cîțiva bostani. Iar dacă voi încă nu ați făcut acest lucru, vă aducem cîteva motive, care o să vă convingă să consumați această legumă.
15:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că luni, 30 noiembrie 2020, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. În contextul stării de urgență declarată la nivel național din cauza pandemiei COVID19, lista lucrărilor programate poate
Acum 6 ore
15:00
Cel puţin 60 la sută din populația lumii ar trebui să fie imunizată împotriva noului coronavirus pentru a reduce rata infectărilor. Declarația a fost făcută de şefa departamentului de vaccinuri din cadrul OMS, Katherine O'Brien. Potrivit acesteia, calculele se bazează pe mai multe studii. "Mai multe cercetări efectuate în acest sens arată că în jur de 60-70% din populație ar trebuie să se vaccinez
14:30
Leul moldovenesc împlineşte 27 de ani. Pentru prima dată, moneda naţională a fost pusă în circulaţie în data de 29 noiembrie 1993."Astăzi leul moldovenesc împlineşte 27 de ani. El a fost martor formării tînărului stat Republica Moldova. Şi a fost marcat de toate evenimentele de-a lungul istoriei. Dar moneda naţioanlă nu este doar un simbol. În primul rînd, este un pilon important al economiei
14:00
Pe 29 noiembrie, locuitorii din Transnistria aleg deputații în sovietul suprem, în consiliile orășenești și raionale, în consiliile sătești și șefii administrațiilor satelor și orașelor.Încă în 2014, sovietul suprem de la Tiraspol a aprobat noul format al alegerilor. Ca bază, a fost luată experiența Rusiei. Organizarea alegerilor într-o zi unică este profitabilă din punct de vedere economic: s
14:00
Autoritățile locale din municipiul Bălți au operat o serie de modificări la regulamentul privind măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19 aplicabile pe teritoriul municipiului, în contextul instituirii stării de urgență în sănătate. Potrivit unei decizii, adoptată ieri de Comisia Municipală Extraordinară de Sănătate Publică, pe teritoriul municipiului va fi obligatorie termometria la
13:30
Astăzi se împlinește un an de la apariția platformei ”Președintele Răspunde”, lansată de Igor Dodon. Este vorba despre un proiect inovativ pentru Republica Moldova, prin care șeful statului a avut un dialog permanent cu cetățenii, în mediul online.„Un an în care am răspuns și am ajutat mii de oameni, un an în care am împărtășit cu dvs. momente importante pentru țara noastră,
13:30
Muntenegru şi Serbia şi-au expulzat sîmbătă reciproc ambasadorii acreditaţi la Belgrad, respectiv Podgoriţa, într-o escaladare a tensiunilor deja existente între cele două două ţări din fosta Iugoslavie, informează dpa şi AFP.Muntenegru l-a declarat pe ambasadorul sîrb Vladimir Bozovic persona non grata pentru "amestec în afacerile sale interne", acordîndu-i 72 de ore să părăsească ţara, potri
Acum 8 ore
13:00
Capitala a îmbrăcat straie de sărbătoare. Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) şi arterele principale, în mod tradițional, au fost decorate cu luminițe. Ca şi în anii precedenţi, o perdea de lumini licăreşte parţial deasupra PMAN, iar în apropierea Arcului de Triumf a fost instalat un pom de Crăciun. Fotografiile au fost publicate de către primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. {{48
12:30
Incidente violente au izbucnit sîmbătă seara la Paris, unde mii de oameni au ieșit pe străzi să protesteze față de brutalitatea poliției, dar și față de un controversat proiect de lege care ar urma să facă ilegală difuzarea de imagini cu intervenții ale forțelor de ordine. Manifestația a degenerat în violențe, protestatarii au incendiat gardurile de protecție instalate de poliție, dar și panouri s
12:00
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10 443 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 643 traversări persoane, dintre care 3 544 treceri la frontiera moldo-română, 1 250 treceri la frontiera cu Ucraina și 849 treceri aeriene. Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) a
12:00
Noaptea trecută, pe strada Pușkin, în apropiere de Palatul Național a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vîrstă de 47 de ani.Imediat depistat, prin intermediul 112 a fost anunțat Inspectoratul de poliție a sectorului Buiucani din Capitală. La fața locului s-a deplasat grupa operativă și medicul legist. Polițiștii au stabilit identitatea bărbatului care era angajat al IGSU a M
11:30
După 8 runde spectaculoase, duelul dintre Mike Tyson (54 de ani) și Roy Jones Jr. (51 de ani), desfășurată în această dimineață, la STAPLES Center din Los Angeles, California, s-a terminat la egalitate.Chiar dacă a intrat pentru ultima oară în ring într-un meci oficial în 2005, „Iron Mike” a reușit un meci de excepție. Tyson încercat să-l domine lupta încă de la început, însă Roy Jones Jr. a r
Acum 12 ore
10:30
Este vorba despre trotuarul de pe bd. Ștefan cel Mare, dintre intersecțiile străzilor Tighina și Armenească.Zilele aceste, aici a fost demontat magazinul, care a lucrat ilegal timp de 2 ani. După evacuarea magazinului, muncitorii au restabilit prompt trotuarul.”Mare mi-a fost mirarea cînd azi pe stradă mai mulți oameni m-au oprit pentru a spune cît de bine s-a procedat. Asta este de datori
10:30
Ieri, 28 noiembrie, în mai multe localități din țară, au căzut primii fulgi de zăpadă. Un cititor fidel a transmis la adresa redacției Protv.md imagini din raionul Sîngerei. Din imagini vedem că primii fulgi de nea s-au așternut frumos peste pămînt. Potrivit internauților, ieri a nins și la Ocnița și în localitatea Țareuca din raionul Rezina. Menționăm că meteorologii prognozează pentru astăzi nin
10:30
O femeie de 47 de ani a ieșit din casă fără a anunța pe cineva, iar de atunci este dispărută.Sercova Diana a plecat de acasă de pe strada Ismail din capitală în dimineața de 24 noiembrie în jurul orei 07:00, transmite Echipa.md.De atunci rudele nu mai cunosc nimic despre ea. Anunțul a fost publicat pe o rețea de socializare. Potrivit autorului postării, familia femeii s-a adresat și oameni
10:00
Pentru o alimentare corectă și echilibrată medicii recomandă consumul cotidian al legumelor și fructelor verzi. Produsele de această culoare, conțin multe vitamine şi substanţe minerale folositoare pentru sănătate. În primul rînd medicii recomandă să acorde atenţie avocado – o sursă importantă de grăsimi mononesaturate, care ajută la scăderea colesterolului din sînge, conține vitamina E și antiox
10:00
Riscul de infarct miocardic poate fi redus considerabil printr-un obicei ce scade tensiunea arterială, potrivit rezultatelor unui nou studiu. Potrivit acestui studiu, un pui de somn în timpul zilei scade tensiunea arterială la fel de mult ca reducerea consumului de sare și alcool. Astfel, riscul de infarct miocardic scade. Mai mult, studiul arată că fiecare oră de somn în plus în timpul zilei creș
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.