Igor Dodon a vizitat raioanele Taraclia, Vulcănești, Ceadîr Lunga și Comrat

Moldova24, 21 noiembrie 2020 21:45

În dimineața acestei zile, președintele a vizitat Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Albota, Taraclia, care marchează hramul. Ulterior, cu ocazia aniversării a 110-a de la înființarea volostei Taraclia, împreună cu prim-ministrul țării, Ion Chicu, președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari, și ambasadorul Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Evgeni Stefanov Stoytchev, a participat la ceremonia de inaugurare a monumentului lui Ivan Berov – fost staroste (primar) al Taracliei.Președintele le-a transmis locuitorilor din raion că va fi în continuare alături de ei și le va oferi suportul necesar. Dodon a dat asigurări că și pe viitor va depune toate eforturile pentru a dezvolta localitățile țării. De asemenea, Igor Dodon le-a mulțumit pentru votul acordat în cadrul alegerilor prezidențiale. În Taraclia, pentru Igor Dodon au votat 92,95% dintre alegători.Igor Dodon a declarat că va vizita toate raionale și satele în care cetățenii au votat masiv pentru el la alegerile din noiembrie. Dodon a dat asigurări că va continua să ajute oamenii și după încheierea mandatului de președinte al țării.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova24

Acum 6 ore
23:15
Votarea principalului document financiar al țării în Parlament nu trebuie să fie transformată în târg, a declarat președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță. Liderul deputaților socialiști a declarat, la Radio Moldova, că Legea Bugetului de Stat este necesară pentru țară, iar deputații care nu vor susține inițiativele incluse în acest proiect trebuie să meargă în fața cetățenilor și să argumenteze de ce nu au votat pentru majorarea salariilor și pensiilor, pentru investițiile în infrastructură sau pentru măsurile de susținere a mediului de afaceri.„În proiectul noului buget se prevede scăderea cotei TVA pentru HoReCa de la 15% la 12%. De asemenea, sunt prevăzute majorările de salarii care au fost promise de președintele Dodon și socialiști pentru personalul medical cu 30% și, ulterior, cu 40%. Mai sunt multe inițiative sociale care duc la majorarea salariilor bugetarilor, la construcția drumurilor, sistemelor de apă și canalizare, subvențiile în agricultură. Cine din fracțiunile din Parlament vor putea să refuze aceste inițiative și vor fi în stare să le argumenteze în fața alegătorilor lor? Aici nu este vorba de târg, ci de interesul pentru țară, pentru cetățeni”, a declarat deputatul PSRM.Corneliu Furculiță a declarat că fracțiunea PSRM va susține aceste document și și-a exprimat convingerea că același lucru îl vor face și celelalte fracțiuni din Legislativ.Premierul Ion Chicu a menționat că, proiectele bugetelor pentru anul viitor și Politica bugetar-fiscală urmează să fie aprobate de Guvern în data de 30 noiembrie. La 01 decembrie, documentele vor fi trimise în Parlament, pentru dezbateri și aprobare în lectură finală.
Acum 8 ore
22:45
Alte 1215 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.Din numărul total de cazuri, 9 cazuri sunt de import (Germania-2, Israel-2, Ucraina-2, Italia-1, România-1, Turcia-1).Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 99 633 cazuri.Total teste efectuate – 2858 dintre care primar – 2523 şi repetat – 335.Din numărul total de cazuri, 80 sunt lucrători medicali: medici- 34, asistenți medicali-34, personal auxiliar-12.În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 3446 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 245 în stare extrem de gravă (43 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).Alte 1453 persoane au fost tratate și externate. În total, 82 335 persoane au fost tratate de COVID-19.În tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 4892 persoane, iar 27 622  sunt sub supraveghere la domiciliu.Totodată, informăm despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:Deces 2170: Femeie de 63 ani, din r-nul Șoldănești, internată la SR Șoldănești. Comorbidități: cardiomiopatie mixtă, obezitate.Deces 2171: Bărbat de 66 ani, din Transnistria. Comorbidități: insuficiență cardiacă cronică.Deces 2172: Bărbat de 77 ani, din r-nul Anenii Noi, internat la SR Anenii Noi. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă.Deces 2173: Bărbat de 71 ani, din r-nul Drochia, internat la SR Drochia. Comorbidități: diabet zaharat.Deces 2174: Femeie de 87 ani, din Transnistria Comorbidități: boală Parkinson.Deces 2175: Femeie de 83 ani, din r-nul Râșcani, internat la  SR Râșcani. Comorbidități: hipertensiune arterială.Deces 2176: Bărbat de 71 ani, din mun. Chișinău, internat la SCM „Gh. Paladi”. Comorbidități: obezitate, cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială.Deces 2177: Femeie de 61 ani, din mun. Chișinău, internată la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: cardiomiopatie mixtă.Deces 2178: Femeie de 60 ani, din r-nul Ialoveni, internată la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: obezitate, cardiopatie mixtă.Deces 2179: Bărbat de 61 ani, din mun. Chișinău, internat la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: obezitate, cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială.Deces 2180: Bărbat de 70 ani, din r-nul Hâncești, internat la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială, diabet zaharat.Deces 2181: Bărbat de 69 ani, din r-nul Orhei, internat la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială, angină pectorală de efort.Deces 2182: Bărbat de 27 ani, din r-nul Criuleni, internat la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: obezitate.Deces 2183: Bărbat de 55 ani, din mun. Comrat, internat la SR Comrat. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat.Deces 2184: Bărbat de 81 ani, din mun. Bălți, internată la Spitalul de Psihiatrie Bălți. Comorbidități: ciroză hepatică.Deces 2185: Bărbat de 73 ani, din mun. Chișinău, internat la SCM “Sf. Arhanghel Mihail”. Comorbidități: cardiopatie hipertensivă, hipertensiune arterială, angină pectorală de efort.Deces 2186: Femeie de 79 ani, din mun. Chișinău, internată la SCM “Sf. Arhanghel Mihail”. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială, angină pectorală de effort, pancreatită cronică.Deces 2187: Bărbat de 59 ani, din r-nul Taraclia, internat la SR Taraclia. Comorbidități: leucemie limfocitară cronică.Deces 2188: Bărbat de 44 ani, din r-nul Criuleni, internat la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: colecistită cronică, pancreatită cronică, cardiopatie mixtă.
22:15
Fracțiunea PSRM susține ideea organizării alegerilor parlamentare anticipate în toamna anului viitor, a declarat liderul fracțiunii Corneliu Furculiță. Deputatul a menționat, la o emisiune difuzată de Radio Moldova, că în această perioadă, când tocmai s-au finalizat alegerile prezidențiale, trebuie să se asigure funcționarea normală a instituțiilor statului.„Evident că noi pledăm pentru alegeri parlamentare anticipate, astfel ca să nu periclităm stabilitatea și funcționalitatea organelor puterii. În viziunea noastră ar fi optim dacă ele s-ar petrece în toamna anului viitor”, a spus Furculiță.Liderul fracțiunii PSRM a amintit că, potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat și declanșate alegerile anticipate în două cazuri: dacă deputații nu votează legi timp de trei luni, ori dacă nu poate fi numit un nou Guvern.„Deocamdată, nu observăm astfel de premise. Forțele politice în continuare discută și văd care sunt scenariile, sau Parlamentul să devină nefuncțional e puțin probabil acum, pentru că sunt legi necesare și avem Guvern care funcționează”, a declarat Furculiță.Președintele Igor Dodon a declarat, în emisiunea de vineri, că anticipatele ar trebui să aibă loc în lunile octombrie-noiembrie ale anului viitor.
22:00
Liderul fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, susține că la alegerile prezidențiale din noiembrie contracandidații lui Igor Dodon nu au avut un mesaj bazat pe propuneri concrete pentru cetățeni și țară, ci pe critica adusă actualului președinte.Deputatul a declarat, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, că este pentru prima dată în istoria independenței Republicii Moldova, când, contrar legii naționale, reprezentantul opoziției este susținut de politicieni străini și are cel mai mare buget electoral.„Pentru prima dată, reprezentantul opoziției a avut cu mult mai multe resurse financiare și mediatice, susținere mai mult sau mai puțin legală din partea unor factori din străinătate. Chiar și în poziționare juridică, contracandidații au fost favorizați în comparație cu președintele țării, pentru că el era restricționat în activitățile sale electorale. Am observat că majoritatea candidaților practic nu au făcut campanie electorală în scopul de ași promova ideile, mai mult a fost o campanie de a-l critica pe Igor Dodon”, a declarat Furculiță.Liderul fracțiunii PSRM în Parlament a mai menționat că situația pandemică, criza economică și seceta au generat nemulțumiri care au fost îndreptate contra guvernării.
22:00
Președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, a declarat că deputații socialiști vor depune toate eforturile pentru a nu admite destabilizarea situației din țară. Declarația a fost făcută, în această seară, la Radio Moldova. „Suntem cea mai mare fracțiune în Parlament, avem 37 de deputați, suntem o echipă unică și trainică. Suntem deschiși permanent dialogului, avem un pragmatism politic și vreau să asigur cetățenii că nu vom admite ca în țară să fie destabilizare”, a declarat Furculiță. Deputatul a menționat că în condițiile pandemiei și crizei economice este important ca instituțiile principale ale statului să funcționeze. „Avem dialog cu toate fracțiunile, fiindcă pe noi ne interesează ca Parlamentul să fie o instituției funcțională, astfel ca să fie votate legile necesare în situația complicată de pandemie și criză”, a spus deputatul PSRM. Liderul fracțiunii PSRM a reiterat că socialiștii vor face majoritate parlamentară doar cu fracțiunile veritabile din Parlament.
Acum 12 ore
18:30
Guvernul vine cu propuneri de revizuire a regimului actual de aplicare a TVA aferent producției agricole primare, care să asigure dezvoltarea și creșterea competitivității producătorilor autohtoni. Potrivit proiectului Politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021, se instituie aplicarea unei cote reduse a TVA de 12% pentru îngrășăminte și fertilizanți, în paralel cu aplicarea aceleași cote a TVA pentru producția agricolă primară.Potrivit autorilor, principalul obiectiv al măsurilor propuse constă în diminuarea treptată a sumelor TVA acumulate în cont, prin transformarea acestora în mijloace financiare aflate la dispoziția producătorilor agricoli. Astfel, acumulările în cont a sumelor TVA formate din anul 2020 urmează să fie transformate din dezavantaje în avantaje pe termen scurt și mediu pentru producătorii agricoli autohtoni.Totodată, un efect pozitiv al măsurii îl reprezintă creșterea mărimii pasibile restituirii TVA la exportul producției agricole, de la 8% la 12% din valoarea exporturilor.Potrivit Ministerului Finanțelor, introducerea cotei reduse a TVA în mărime de 8% nu a asigurat obiectivul prevăzut inițial, de creștere a competitivității producției agricole naționale. Acest fapt este demonstrat de evoluția importurilor de producție agricolă la cota redusă a TVA. Mai mult ca atât, diferențele de cote a TVA pentru input-urile și output-urile în agricultură au determinat acumulări în cont a sumei TVA de către producătorii agricoli de aproximativ 1,8 miliarde de lei, ceea ce presupune indisponibilizarea sectorului agricol de resursele financiare respective, fapt ce a dezavantajat producția locală în folosul producției importate.
17:45
În preajma trecerii subterane din str. Calea Ieşilor, care urmează a fi reabilitată până la sfârşitul acestui an, au început lucrările de demontare şi evacuare a panourilor publicitare. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.Edilul spune că trotuarul este pregătit pentru reparaţie. Acesta va fi reabilitat de la str. Ion Creangă până la staţia din faţa Parcului „Alunelul”.„Trotuarul va fi pavat şi va avea pistă pentru biciclişti. În zonă vor fi amenajate 2 parcări pentru biciclete, dar și mobilier urban. Totodată, de-a lungul străzii vor fi amenajate şi parcări publice pentru automobile”, spune edilul.Ceban punctează că și gheretele din zonă, care stau aproape în drum vor fi evacuate, iar magazinele vor avea un aspect estetic.„Oraşul și străzile magistrale nu trebuie să arate ca o piaţă”, a punctat primarul general.
17:30
În preajma trecerii subterane din str. Calea Ieşilor, care urmează a fi reabilitată până la sfârşitul acestui an, au început lucrările de demontare şi evacuare a panourilor publicitare. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.Edilul spune că trotuarul este pregătit pentru reparaţie. Acesta va fi reabilitat de la str. Ion Creangă până la staţia din faţa Parcului „Alunelul”.„Trotuarul va fi pavat şi va avea pistă pentru biciclişti. În zonă vor fi amenajate 2 parcări pentru biciclete, dar și mobilier urban. Totodată, de-a lungul străzii vor fi amenajate şi parcări publice pentru automobile”, spune edilul.Ceban punctează că și gheretele din zonă, care stau aproape în drum vor fi evacuate, iar magazinele vor avea un aspect estetic.„Oraşul și străzile magistrale nu trebuie să arate ca o piaţă”, a punctat primarul general.
17:15
Trei persoane au fost reținute în flagrant, cu plasarea ulterioară în arest. Este vorba despre un grup criminal organizat, specializat în punerea în circulație a bancnotelor false. În rezultatul acțiunilor de anchetă a fost posibilă realizarea achiziției de control a unui lot în valoare de 5 mii euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 euro. Ulterior, la a doua tranzacție, au fost depistate și ridicate alte 116 bancnote false cu același nominal de 500 euro (în total, 63 mii euro falși). Rezultatul măsurilor speciale de investigații indică asupra activității criminale a unui grup mai larg de persoane, bine organizat, care intra în posesia valutei străine contrafăcute, inclusiv dolari americani, pe care îi introduceau în Republica Moldova, unde îi puneau în circulație. În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat arme, muniții deținute ilegal, obiecte de preț, precum și mijloace financiare, care au fost ridicate și supuse expertizelor. Este de menționat că, deși procurorii, în baza probatoriului și circumstanțelor din dosar, au ajuns la concluzia că în privința tuturor celor trei persoane identificate la moment există temei de arestare preventivă (înaintând în acest sens demersuri judecătorilor de instrucție), măsurile aplicate au fost diferite, astfel încât persoana de gen feminin, care avea rolul de a identifica potențiali cumpărători ai valutei străine și a o pune în circulație, a fost plasată în arest la domiciliu – hotărâre care a fost contestată de către procurori. Învinuiții sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, care au fost anterior judecați pentru alt gen de infracțiuni. Pentru fapta de care sunt învinuiți acum, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.
16:45
Deficitul bugetar în 2020 ar putea fi de 10 miliarde de lei, față de 17 miliarde de lei, cât a fost prognozat anterior. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu la radio Europa Liberă.„Executarea bugetului pentru 10 luni 2020 a arătat că deficitul este de 7,1 miliarde de lei, până la 17 miliarde, cât a fost planificat, mai sunt zece. O să avem un deficit bugetar cu mult mai mic decât cel planificat, pentru că am știu cum să gestionăm și să economisim. Totodată și veniturile bugetare din august s-au restabilit. Mă aventurez să spun că deficitul bugetar va fi în jur de zece miliarde de lei. Datorită acestui fapt, nu mai suntem atât de dependenți de unele surse de finanțare, precum prima tranșă a FMI de 1,6 miliarde, nu suntem dependenți de creditul rusesc”, a declarat premierul.
16:45
Prima trecere subterană din sectorul Buiucani este în proces de renovare. Este vorba de pasajul din strada Ion Creangă Nr. 74, spune primarul general Ion Ceban.Edilul afirmă că în subterana din preajma fostului Cinematograf „Flacăra” au început lucrările de reparaţie. De acolo au fost evacuate gheretele, iar în prezent sunt instalate sistemele de iluminat şi supraveghere video.Ceban puncteză că urmează reparaţia pereţilor interiori şi a scărilor.„Subterana din această zonă este una aglomerată, iată de ce este foarte important ca oamenii să aibă posibilitatea să traverseze strada Ion Creangă în siguranţă, atât ziua, cât şi pe timp de noapte”, a conchis acesta.Amintim că mai multe subterane din capitală sunt în proces de reabilitare.
16:30
Se încearcă furtul proprietății municipale, asta după ce o construcție provizorie din inima Chișinăului, care de mulți ani a rămas abandonată, a fost privatizată.Potrivit primarului general Ion Ceban, aceasta se află lângă Academia de Studii Economice din Moldova.„Recent, această construcție improvizată aflată pe teren municipal a fost înregistrată la cadastru ca proprietate privată. În acest context, Primăria va contesta în judecată și la organele de drept actele care au stat la baza înregistrării dreptului de proprietate, dar și modul de înregistrare a acesteia”, a declarat acesta.Edilul punctează că în zonaa respectivă, în loc să fie construită o parcare publică, cineva își face planuri mărețe. „Vom merge până la capăt, conform tuturor procedurilor legale”, a conchis acesta.
16:15
Premierul Ion Chicu a declarat că, deși traversăm o perioadă de criză, Guvernul nu vine în Politica bugetar-fiscală pentru anul viitor cu majorări de taxe și impozite. Șeful Executivului a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul viitor sunt orientate spre dezvoltarea economiei prin susținerea mediului de afaceri și consolidarea veniturilor bugetare.„Noi nu mergem cu majorări de impozite, așa cum se întâmplă în situații de criză, când vine Guvernul de criză și trebuie terapie de șoc, de două ori să dubleze impozitele și pe urmă să plece. Noi nu venim cu asta, pentru că nu este o abordare corectă”, a declarat Chicu.Premierul a menționat că, proiectele bugetelor pentru anul viitor și Politica bugetar-fiscală urmează să fie aprobate de Guvern în data de 30 noiembrie. La 01 decembrie, documentele vor fi trimise în Parlament, pentru dezbateri și aprobare în lectură finală.
16:00
Statul va plăti impozitele din salariu pentru moldovenii care vor reveni acasă și se vor angaja în câmpul muncii. Premierul Ion Chicu a declarat că, în bugetul de stat pentru anul viitor, Guvernul a prevăzut 200 de milioane de lei pentru subvenționarea impozitelor salariale pentru angajații care s-au întors în țară.„Venim cu programul nou destinat cetățenilor noștri plecați peste hotare, în speranța că vor reveni. Am alocat 200 de milioane în bugetul 2021 pentru subvenționarea impozitelor salariale pentru ei. Dacă au revenit în țară și sunt angajați la serviciu, statul plătește pentru ei impozitele salariale, acestea sunt 42-45% din fondul de salariu”, a spus Chicu.Este vorba despre subvenționarea impozitului pe venit, contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Acum 24 ore
15:30
Guvernul propune reducerea cotei TVA de la 15% la 12% pentru sectorul HoReCa. Noul regimul TVA este prevăzut în proiectul de lege privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021. Respectiv, urmează a fi aplicată cota redusă a TVA de 12% la serviciile de cazare, precum și pentru produsele alimentare și băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, realizate în cadrul sectorului HoReCa.Potrivit Guvernului, măsura are drept scop asigurarea susținerii întreprinderilor din sectorul respectiv, care este afectat de consecințele crizei pandemice. Concomitent, prin implementarea măsurii de reducere a cotei TVA pentru sectorul HoReCa se mizează pe asigurarea unor efecte pozitive pentru bunăstarea social-economică a cetățenilor. Totodată, aplicarea măsurii date vine în paralel cu efecte pozitive asupra sporirii conformării fiscale a agenților economici în domeniu.Documentul urmează să fie aprobat de Guvern și adoptat de către Parlament. Amintim, în septembrie 2019, Guvernul condus de Maia Sandu a majorat cota TVA pentru sectorul HoReCa de la 10% la 20%. Ulterior, în aprilie 2020, Guvernul Chicu a diminuat cota TVA pentru HoReCa de la 20% la 15%.
15:00
Primarul general Ion Ceban spune că sectorul Botanica trebuie să fie cartea de vizită pentru capitală, asta după ce edilul a fost astăzi în inspecție.„Am discutat cu angajații preturii și le-am comunicat că sunt responsabili de ordinea și de felul cum stau lucrurile în sectorul pe care îl gestionează. Este unul dintre cele mai mari sectoare și este cartea de vizită a orașului”, a subliniat acesta.Primarul își propune modernizarea acestuia, iar pentru anul viitor să fie implementate mai multe proiecte și renovate mai multe obiective.„Cu toate acestea am cerut maximă atitudine și responsabilitate din partea tuturor. Trebuie să lucreze cei care pot face față, iar situația în teren nu este una dintre cele mai simple și mai ușoare. Muncim pentru oameni și pentru dezvoltarea orașului”, punctează Ion Ceban.
12:00
Fostul președintele al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu a susținut-o pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie. În cadrul unei emisiuni la TV8, liberalul a declarat că nu a fost la votare în turul doi al scrutinului.„N-am mers la votare pentru că niciodată nu voi fi de partea celui care a lovit în Partidul Liberal și în mine ca președinte. Dacă lovea în mine - lovea în PL, lovind în PL - lovea în românism, unionism și aici sunt lucrurile clare, n-am ce mă ascunde...”, a declarat Mihai Ghimpu.
Ieri
20:45
Alte 477 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.Din numărul total de cazuri, 5 cazuri sunt de import (România-2, Ucraina-2, Federația Rusă-1).Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 98 418 cazuri.Total teste efectuate – 1425 dintre care primar – 1199 şi repetat – 226.Din numărul total de cazuri, 18 sunt lucrători medicali: medici- 4, asistenți medicali-12, personal auxiliar-2.În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 3526 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 273 în stare extrem de gravă (41 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).Alte 1326 persoane au fost tratate și externate. În total, 80882 persoane au fost tratate de COVID-19.În tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 4757 persoane, iar 27168  sunt sub supraveghere la domiciliu.Totodată, informăm despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:Deces 2150: Femeie de 56 ani, din r-nul Cimișlia. Internată la SR Cimișlia. Comorbidități: obezitate, diabet zaharat. Hipertensiune arterială.Deces 2151: Femeie de 43 ani. Din r-nul Ungheni. Internată la SR Ungheni. Comorbidități: hipertensiune arterială, obezitate, hipertermie malignă.Deces 2152: Femeie de 51 ani, din r-nul Florești. Internată la SR Florești. Comorbidități: obezitate, trombembolie arterei pulmonare.Deces 2153: Bărbat de 71 ani, din r-nul Rezina. Internat la SR Rezina. Comorbidități: insuficiență renală, hipertensiune arterială, diabet zaharat.Deces 2154: Femeie de 68 ani, din mun. Chișinău. Internată la SCM Sf Arh. Mihail. Comorbidități: hipertensiune arterială, encefalopatie mixtă, cord hipertenziv cronic.Deces 2155: Femeie de 65 ani, din mun. Chișinău. Internată la Spitalul MSMPS. Comorbidități: cancer renal.Deces 2156: Bărbat de 79 ani, din mun. Chișinău. Internat la Institutul Oncologic. Comorbidități: tumoră malignă a vezicii urinare, anemie.Deces 2157: Femeie de 79 ani, din r-nul Briceni. Internată la SR Briceni. Comorbidități: cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, gastrită cronică.Deces 2158: Bărbat de 83 ani, din mjun. Chișinău. Internat la IMU. Comorbidități: insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială.Deces 2159: Femeie de 90 ani, din mun. Chișinău. Internată la IMU. Comorbidități: diabet zaharat.Deces 2160: Femeie de 73 ani, din Transnistria. Comorbidități: cardiomiopatie mixtă.Deces 2161: Femeie de 72 ani din r-nul Anenii Noi. Internată la SR Anenii Noi. Comorbidități: stare după endoprotezarea șoldului pe stînga, insuficiență cardiacă.Deces 2162: Femeie de 64 ani, din r-nul Anenii Noi. Internată la SR Anenii Noi. Comorbidități: diabet zaharat, cetoacidoză, edem pulmonar.Deces 2163: Femeie de 70 ani, din mun. Chișinău. Internată la SCM Arh. Mihail. Comorbidități: cardiopatie hipertensivă, insuficiență cardiacă.Deces 2164: Femeie de 77 ani, din r-nul Nisporeni. Internată la SR Nisporeni.Deces 2165: Femeie de 70 ani, din mun. Chișinău. Internată la SCR. Comorbidități: diabet zaharat.Deces 2166: Bărbat de 72 ani, din Transnistria. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiomiopatie mixtă.Deces 2167: Bărbat de 81 ani, din mun. Chișinău. Internat la Spitalul de Stat. Comorbidități: cardiopatie mixtă, fibrilație atrială.Deces 2168: Bărbat de 61 ani, din mun. Chișinău. Internat la SCM Gh. Paladi. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială.Deces 2169: Femeie de 61 ani, din r-nul Orhei. Internată la SCR. Comorbidități: hepatită, hipertensiune arterială.
20:30
O nouă subterană din sectorul Botanica a intrat în reparație. Este vorba de pasajul subteran din bd. Decebal, intersecție cu str. N. Titulescu.Astfel, potrivit primarului general Ion Ceban au început lucrările de scoatere a tencuielii de pe pereţii interiori şi exteriori şi decaparea treptelor avariate.Cheltuielile pentru lucrările de reabilitare vor fi suportate de către un agent economic.„În prezent alte treceri subterane sunt reabilitate: subteranele din str. Alecu Russo, 2/1, Rîşcani, din str. Alecu Russo, 59/4, Ciocana, din bd. Renaşterii Naţionale (Circ), din din bd. Dacia, 18/1 intersecţie cu str. Teilor și din şos. Hînceşti, 143/1 (Gara Auto de Sud)”, scrie Ceban pe pagina sa de Facebook.Totodată au fost deja iniţiate lucrările de evacuare a gheretelor din trecerea subterană din str. Ion Creangă, 74 (fostul Cinematograf „Flacăra”), iar până la sfârşitul acestui an va fi reparată şi trecerea subterană din str. Calea Ieşilor, 1 și 2.Amintim că în acest an a fost deja modernizată subterana din str. Arborilor, 21, de pe Viaduct.
20:15
Troleibuze pe Albișoara. Primarul general Ion Ceban a solicitat ca săptămâna aceasta responsabilii trebuie să vină cu ruta exactă pe unde va circula.„Așa cum am anunțat anterior, intenționăm instituirea unei noi rute de troleibuz, ce va face legătura între sectorul Botanica - sectorul Buiucani și va circula pe strada Albișoara. Acest lucru este necesar în contextul în care transport public pe această stradă nu există.Astfel, până la sfârșitul acestei săptămâni, RTEC urmează a prezenta propunerile care vor acoperi următoarele zone și străzi, după cum urmează: 1. Liviu Deleanu, Nicolae H. Costin, Albă Iulia, Vasile Lupu, Mihai Viteazu spre Albișoara cu întoarcere la str. A. Pușkin2. Cuza-Vodă, Burebista, Grădina Botanică, Muncești cu întoarcere la Grigore Vieru”, a declarat Ion Ceban.Edilul spune că Regia Transport Electric va modela aceste rute. Edilul spune că intenția municipalității este de a consulta opinia publică până în data de 15 ianuarie 2021.„Avem nevoie de dezbateri pentru a stabili care dintre aceste rute ar fi mai convenabile pentru cetățeni”, a punctat acesta.Amintim că Albișoara va fi deschisă până la sfârșitul anului.
20:00
Primăria Chișinău luptă în judecată cu unele agenții de publicitate, după ce municipalitatea a demontat peste 1300 de panouri cu caracter publicitar de pe străzile capitalei. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi de la primărie.Edilul spune că prezența panourilor publicitare făcea din capitală un „Shanghai” cu zgârie nori din bannere.„Suntem acționați în judecată pentru aceste lucruri, tot felul de prostii și interpretări, se vehiculează în mass-media. Nu se vor întoarce mai mult și punct. Tare îmi doresc, în continuare, ca lucrurile să revină în albia normalității, legislației, să nu te mai lovești cu capul de un panou publicitar, mergând pe trotuar, sau să nu vezi semaforul după intersecție. Sau cum erau câte 30-40 de panouri publicitare unul peste altul, făceau zgârie nori”, a declarat edilul.Ion Ceban spune că a trimis un mesaj foarte dur consilierilor municipali, dar și companiilor de publicitate. Mai mult, Ceban a atenționat și viceprimarii că nu va tolera atunci când cineva se va face că plouă.„Să nu se întâmple cum a fost în luna iunie, când unii care au plecat de la direcția arhitectură au închis ochii și au prelungit automat termenul. Termenul este 31 decembrie, dacă este votat regulamentul atunci urmează să fie reguli noi dacă nu, atunci, ne scuzați, sunteți primii interesați să nu umblați acum pe la tot felul de consilieri, să îi blocați, să-i mituiți, să-i șantajați, pentru că unii fac parte din afaceri conexe cu publicitatea. Următorul lucru care vreau să fie inclus în acest regulament este publicitatea la chiloți, ștrampi, pantaloni, papuci și tot ce vreți publicat și plasat pe fațadele magazinelor, inclusiv pe străzile magistrale, inclusiv pe Ștefan cel Mare. Dacă vă duceți la intersecția străzilor Armenească cu bd. Ștefan cel Mare, mai mare dezastru, mai mare Shanghai, în sensul urât al cuvântului, nu există. Repet, chiloți peste schimbul valutar, schimbul valutar peste tot felul de echipamente sportive, echipamente sportive în strânsă legătură cu alimentația publică, „șașlâkuri”, ce vreți. Deci acolo găsiți, imaginea vizuală așa cum nu ar trebui să existe pe o stradă centrală. Trebuie să readucem toate denumirile magazinelor, aspectul vizual, tot ce ține de zerox, aur, auraș, „zolotișko”, zoloto, într-un singur concept vizual unic”, a subliniat Ceban.Amintim că săptămâna aceasta a avut loc prima licitație pentru amplasarea gheretelor pe străzile capitalei.
13:30
Primarul general Ion Ceban se arată deranjat că pe unele porțiuni de pavaj de pe Bodoni și Pușkin sunt neconformități. Acesta a cerut ca aceste să fie remediate cât se poate de repede, iar responsabil și supraveghetor de cele întâmplate va fi viceprimarul Victor Chironda.„Am fost atenționați sunt unele zone, unde sunt unele probleme legate de pavaj. Vreau să verificați minuțios aceste zone și să interveniți pe măsura necesităților. Să verificați minuțios lucrările pe lângă clădiri, capacele de canalizare, dar și trecerile”, a declarat edilul în această dimineață, în ședința Primăriei.La moment este amenajat mobilierul urban, bănci, coșuri pentru gunoi, mobilierul pentru plantarea florilor. La fel,mai sunt efectuate lucrări de schimbare a becurilor şi instalarea celor de tip LED, iar în curând va fi inclus.În această săptămâna va fi reparat şi tronsonul bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Mitropolit Varlaam – un sector de trotuar aglomerat.Lucrările vor fi efectuate în termeni restrânşi, iar pentru a nu afecta circulaţia transportului public, staţia din preajma Centrului Comercial „Gemenii”, va fi strămutată.De asemenea, primarul general a adăugat că trotuarele din străzile Aleksandr Puşkin – Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni vor fi reparate până la strada Albişoara. Lucrările vor fi executate din contul economiilor ce s-au acumulat în procesul de reabilitare a trotuarelor de la str. Al. Mateevici – Ierusalim.„Tot până la sfârşitul lunii decembrie, dacă ne vor permite condiţiile climaterice, va fi reabilitată şi porţiunea str. Al. Mateevici, cuprinsă între cele două străzi unde au fost deja reparate trotuarele”, a conchis acesta.
13:15
În premieră, Primăria mun. Chișinău urmează să încaseze 43 de milioane de lei din cele 15 loturi expuse la licitație. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței municipalității din această dimineață.Edilul punctează că în total au fost scoase la licitație 19 loturi de teren, iar 15 dintre ele au fost cumpărate, iar suprafața acestor loturi nu este una mică.„Este o reușită dragi locuitori. Știți de ce? Deoarece acești bani sunt revărsați în bugetul municipal și nu în buzunarul unor funcționari. Ați văzut că sala era plină, iar procesul a fost transparent și corect. Asta înseamnă că nimic nu se vinde la prețuri de nimic. Miliarde de lei a pierdut municipalitatea până acum din proceduri dubioase, corupte, cu trafic de influență și tot felul de prostii despre care am vorbit în ultimii ani. Sunt adeptul licitațiilor corecte”, a declarat Ceban.Edilul spune că banii pe care Primăria Chișinău i-a pierdut puteau fi folosiți pentru infrastructura capitalei.„Când strigam în CMC nimeni nu înțelegea și nimeni nu voiau să înțeleagă. La licitațiile publice participă persoane fizice și juridice din Moldova. Vreau foarte mult ca aceste lucruri să fie făcute transparente. Primăria Chișinău va deveni instituția nr. 1 la transparență”, a conchis edilul.
12:45
Pretorul de Buiucani a fost luat la rost de primarul general Ion Ceban, din motiv că în zona de la Flacăra persistă haosul. De asemenea, Ceban a solicitat ca lucrările de reparație a subteranelor să fie începute. „Domn pretor Brînzaniuc, atât pe Calea Ieșilor, cât și pe porțiunea Flacăra și să începem în mod plenar […]
10:45
Premierul Ion Chicu susține că situația în agricultură s-a îmbunătățit. Șeful Guvernului a declarat, după ședința de luni de la Președinție, că în această toamnă s-a reușit să se semene culturile cerealiere de prima grupă, astfel că securitatea alimentară a țării va fi asigurată.„S-a semănat intens anul acesta culturi de prima grupă, ceea ce înseamnă că securitatea alimentară a țării va fi asigurată. Sper că problemele pe care le-am avut în 2020, seceta și altele, vor rămâne în acest an blestemat, iar odată cu votarea bugetului și Politicii bugetar-fiscale vom intra în anul 2021 mai buni, calmi și anul în care societatea se va consolida în jurul unor idei bune, unor proiecte pentru țară, nu pentru străini, și nu pentru politicieni, și nu pentru elemente care nicicum nu -și doresc ca Republica Moldova să fie un stat pentru toți oamenii care trăiesc aici”, a declarat Chicu.Ministrul Agriculturii, Ion Perju, a declarat, acum câteva zile, că peste 300 de mii de hectare sunt însămânțate cu culturile cerealiere de toamnă, iar până la sfârșitul sezonului, suprafața semănată nu va fi mai mică decât cea de toamna trecută.Fondul de subvenționare în agricultură a depășit în acest an, în premieră, suma de 1,2 miliarde de lei. Suplimentar, Guvernul a mai alocat 324 de milioane de lei pentru acordarea compensațiilor pentru agricultorii care au avut pierderi în urma secetei. Suma despăgubirilor pentru un hectar a variat de la 1500 de lei până la 3000 de lei.
10:30
Chiar dacă a intrat în reparație, strada Ion Creangă rămâne până când deschisă, spune primarul general Ion Ceban.Potrivit edilului, pe strada Creangă se lucrează la schimbarea utilităților subterane și anume schimbarea rețelelor de apeduct, în preajma rondului de la Alba Iulia.„Zona este securizată, iar circulația nu este restricționată pentru transport, cât și pentru pietoni. Astfel, este organizat lucrul pentru ca strada să nu fie blocată. După aceasta vor fi schimbate rețelele de canalizare și după se va interveni la canalizarea pluvială”, a declarat edilul în cadrul ședinței Primăriei Chișinău de astăzi.În etapa a doua, proiectul prevede lucrări de amenajare a trotuarelor, reparația părții carosabile, precum și reabilitarea rondurilor.„Termenul de dare în exploatare a străzii este sfârșitul anului 2021. Rog locuitorii să fie înțelegători și toleranți”, a precizat acesta.Primarul spune că, și de acest proiect va fi responsabilă o persoană, care va răspunde de lucrările efectuate în șantier.
10:30
Premierul Ion Chicu a făcut un îndemn către unii foști guvernanți să lase la o parte speculațiile și să-și unească eforturile în combaterea pandemiei. Șeful Guvernului s-a adresat către fostul ministru al Sănătății din Guvernul Sandu, în loc să comenteze pe Facebook, mai bine să-și demonstreze cunoștințele profesionale în practică și să-și ajute colegii în lupta cu virusul nemilos.„Recomand acestei doamne să meargă la colegii săi din spitale, să-i întrebe care este situația. Poate le dă o mână de ajutor. Ceea ce fac ei acum, denigrând Republica Moldova, nu le face față. Mergeți în țările europene, poate și în țara vecină, să vedeți care este situația. Aici nu trebuie de mers la confruntări și speculații, dar fiecare care poate, mai ales că statul a învățat-o și pe ea medicina, dacă ea poate să meargă să ajute medicii”, a declarat Chicu.Potrivit premierului, sănătatea „nu este domeniul în care politica să-și arate mizeria care o are la nivel de ADN”.Ion Chicu a venit cu un apel și către cetățeni să fie precauți și să respecte regulile instituite de Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică.
10:15
Salariile tuturor angajaților din sectorul bugetar vor crește anul viitor, a declarat premierul Ion Chicu. Șeful Guvernului a declarat, după ședința cu președintele Igor Dodon, că în proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021 sunt prevăzute cheltuieli pentru majorarea salariilor la toate categoriile de angajați din sectorul bugetar.De asemenea, din 01 ianuarie 2021, va urma a doua etapă de majorare a salariilor întregului personal medical din țară.„Venim și cu majorări de salarii în sectorul bugetar. Aici mă refer la toate categoriile de angajați din sectorul bugetar. În plus, personalul medical, de la 01 ianuarie, vor avea majorare de salarii de 30%. Este un articol important de cheltuieli din bugetul statului”, a declarat premierul.Amintim, la inițiativa președintelui Igor Dodon, salariile personalului medical vor fi dublate în trei etape. La 01 septembrie, acestea au crescut cu 30%, a doua etapă de majorare, la fel cu 30%, este prevăzută la 01 ianuarie 2021, iar la 01 iulie 2021 salariile tuturor angajaților din sănătate vor crește cu alte 40%. De asemenea, Igor Dodon a anunțat și despre necesitatea dublării salariilor întregului personal din sistemul de educație.
10:00
Guvernul va continua să facă investiții masive în proiectele de infrastructură și în anul 2021. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu după ședința de luni de la Președinție.Șeful Guvernului a precizat că în proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul viitor sunt prevăzute 1,7 miliarde de lei în Fondul rutier. De asemenea, alte 900 de milioane de lei vor fi alocate pentru continuarea lucrărilor în cadrul proiectului ”Drumuri bune”.  Premierul a declarat că Guvernul va aproba, până la 1 decembrie, proiectele bugetului național și Politica bugetar-fiscală pentru 2021. Documente vor fi trimise imediat în Parlament pentru ca până la sfârșitul anului să fie votate în lectură finală. Amintim, Programul „Drumuri bune pentru toți” a fost lansat la inițiativa președintelui Igor Dodon. În acest an, fiecare localitate din țară a primit până la un milion de lei. În cadrul acestui program național urmează să fie renovate drumurile din peste o mie de sate și orașe din țară.
10:00
Guvernul va aloca anul viitor din bugetul de stat 500 de milioane de lei pentru proiectele de construcție a sistemelor de apă și canalizare în localitățile țării. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu după ședința convocată de președintele Igor Dodon.Astfel, potrivit proiectului Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021, în Fondul Ecologic Național sunt prevăzute 500 de milioane de lei pentru sistemele de apă și canalizare.În 2020, Guvernul a alocat peste 352 de milioane de lei pentru construcția sistemelor de apă și canalizare în diferite localități ale țării. Astfel, în acest an s-a reușit dezvoltarea a 223 km de apeduct și 44,17 km de canalizare.
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.