Grecia anunță că va ridica un gard la frontiera cu Turcia în următoarele luni

Telegraph, 18 octombrie 2020 10:00

Un nou gard la frontiera dintre Grecia şi Turcia va fi ridicat până în luna aprilie a anului viitor, pentru a descuraja trecerea migranţilor, a anunţat sâmbătă cabinetul premierului grec Kyriakos Mitsotakis, informează AFP şi dpa. Mitsotakis, care a făcut o vizită în regiunea Evros, din nord-estul Greciei, pentru a inspecta stadiul acestui proiect, a [...] Articolul Grecia anunță că va ridica un gard la frontiera cu Turcia în următoarele luni apare prima dată în Telegraph Moldova.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Telegraph

Acum 5 minute
11:40
Ion Chicu a efectuat o vizită de lucru în satul Parcani, raionul Soroca, după ce a primit mai multe semnalări din partea unor primari privind intârzierea lucrărilor de reparație a drumurilor în cadrul proiectului „Drumuri Bune pentru toți”. La ședință au participat primarii satelor Parcani, Oclanda, Şeptelici şi alți reprezentanți ai autorităților publice locale. Potrivit [...] Articolul Prim-ministrul a vizitat raionul Soroca, după ce a primit semnalări privind întârzierea lucrărilor de reparație a drumurilor apare prima dată în Telegraph Moldova.
11:40
Lidera PAS, Maia Sandu, este criticată dur de fruntașii curentului unionist pentru atitudinea arogantă față de acesta. În opinia jurnalistului Vasile Grozavu, Sandu aspiră nemeritat la funcția de președinte al Republicii Moldova. “Credeam că Sandu își va schimba discursul de repetentă la capitolul ”geopolitică” după ce a pierdut în 2016 în fața lui Dodon. N-a [...] Articolul Vasile Grozavu: Maia, tu ești cea mai mare belea pe capul nostru apare prima dată în Telegraph Moldova.
Acum 10 minute
11:30
Un Mercedes încărcat cu bunuri estimate la jumătate de million de lei a fost găsit abandonat în zona de frontieră de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Criva. Incidentul a fost consemnat în seara zilei de 21 octombrie, pe direcția Lipcani – Podvirievca. În urma valorificării unei informații operative privind planificarea acțiunilor ilegale de contrabandă [...] Articolul Bunuri în valoare de circa jumătate de milion de lei, depistate într-un automobil abandonat în zona de frontieră apare prima dată în Telegraph Moldova.
Acum 30 minute
11:10
Android 11 are deja o lună de cât este disponibil oficial, timp în care „norocoșii” care îl pot folosi cu un dispozitiv de generație recentă au adunat diverse nemulțumiri. Unul dintre cele mai deranjante bug-uri vizează modul în care aplicațiile comută în modul full-screen, sub Android 11. Concret, în loc să aibă parte de vizibilitate neobstrucționată [...] Articolul Android 11 are un bug care împiedică folosirea modului full-screen apare prima dată în Telegraph Moldova.
11:10
O explozie a avut loc în după amiaza zilei de 22 octombrie într-o gospodărie din localitatea Cojușna, raionul Strășeni. Apelul privind deflagrația a fost recepționat de Serviciul 112 la ora 14:25. Potrivit primelor informații din cauza deflagrației unui cazan de încălzire alimentat cu lemne și cărbuni o femeie în vârstă de 37 de ani a [...] Articolul Explozie la Cojușna. Un cazan de încălzire a sărit în aer. Sunt victime apare prima dată în Telegraph Moldova.
11:10
Interdicţia de circulaţie nocturnă instituită în principalele oraşe ale Franţei va fi extinsă începând de sâmbătă în mare parte a teritoriului ţării, vizând circa 46 de milioane de locuitori, aproximativ două treimi din populaţie, ca măsură de combatere a celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19, a anunţat joi premierul francez Jean Castex. ”Să [...] Articolul Noi restricții în Franța. 46 de milioane de cetățeni nu vor mai avea voie să iasă din case între 21:00 şi 06:00, începând de sâmbătă apare prima dată în Telegraph Moldova.
11:10
În dimineața zilei de 23 octombrie pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a lichida un incendiu produs într-un angar din localitatea Bălțata, raionul Criuleni. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 08:15. Potrivit datelor recepționate, un depozit pentru pregătirea alimentației pentru iepuri a fost cuprins de flăcări. [...] Articolul FOTO // Incendiu la Bălțata, raionul Criuleni. La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri apare prima dată în Telegraph Moldova.
Acum o oră
11:00
Cinci partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegerile parlamentare anticipate. PSRM ar obține cele mai multe mandate. Sunt datele celui mai recent sondaj de opinie prezentat de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova, “Vox Populi – octombrie 2020 (iii)”. Potrivit studiului, pentru PSRM și-ar da votul aproape 41% din [...] Articolul SONDAJ: Cinci partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar fi anticipatele. PSRM este pe primul loc apare prima dată în Telegraph Moldova.
11:00
Dacă tinerii nu vor avea încredere că în Moldova vor avea un viitor, atunci locurile de muncă și salariile mari nu-i vor convinge să rămână în țară. Igor Dodon a declarat, în cadrul emisiunii de vineri, că acum cel mai important este să fie restabilită încrederea tinerilor în țara lor, iar pentru aceasta este nevoie [...] Articolul Președintele Igor Dodon: Cea mai mare provocare pentru noi este cum să vă convingem că în Moldova este viitor pentru copiii și nepoții voștri apare prima dată în Telegraph Moldova.
11:00
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri directe pentru postul de preşedinte al Republicii Moldova cei mai mulți moldoveni ar vota pentru Igor Dodon. Sunt datele celui mai recent sondaj de opinie prezentat de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova, “Vox Populi – octombrie 2020 (iii)”. Studiul arată că pentru Igor Dodon și-ar da votul [...] Articolul Cei mai mulți moldoveni spun că la prezidențiale îl vor vota pe Igor Dodon (SONDAJ) apare prima dată în Telegraph Moldova.
10:50
În cadrul vizitei de lucru în nordul țării, premierul a evaluat rezultatul implementării mai multor proiecte de infrastructură a drumurilor, aprovizionării cu apă, dar și activitatea unor întreprinderi în curs de dezvoltare din satul Gribova, raionul Drochia. „Viziunea noastră este să cheltuim banii publici în infrastructură. Fără reparația drumurilor, asigurarea cu apă potabilă și alte [...] Articolul VIDEO // Ion Chicu a evaluat proiectele de infrastructură a satului Gribova din raionul Drochia apare prima dată în Telegraph Moldova.
Acum 2 ore
10:40
Lucrările de reparație a străzii Ion Creangă, pe segmentul str. Alba Iulia – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt vor începe în luna noiembrie 2020 și urmează a fi finalizate, la solicitarea municipalității, până la sfârșitul lunii august 2021, deși graficul proiectului este prevăzut până în martie 2022. Inițial vor fi înlocuite rețelele edilitare, după [...] Articolul VIDEO // Prezentarea proiectului de reparație a străzii Ion Creangă din capitală apare prima dată în Telegraph Moldova.
10:30
Mai mulți foști angajați ai Consulatului Republicii Moldova la București sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu într-o cauză în care sunt suspectați că ar fi perceput taxe de la cetățeni pe care nu le-ar fi introdus în registrele contabile ale misiunii, informează CNA. Este vorba despre plățile pentru adeverințele, eliberate de Consulat, care urmau [...] Articolul UPDATE // CNA prezintă informații noi despre perchezițiile de la Consulatul Republicii Moldova la București apare prima dată în Telegraph Moldova.
10:30
La data de 23 octombrie, ora 00.55,  Inspectoratul de poliție Criuleni al IGP  a fost sesizat de o persoană precum că pe traseul Bălăbănești-Dubăsarii Vechi, în satul Mălăieștii Noi, raionul Criuleni, s-a produs un accident rutier. Imediat la faţa locului s-a deplasat Echipa de Reacționare Operativă a IP Criuleni, care a stabilit că  la intrarea în [...] Articolul FOTO // Accident grav la Criuleni. O lovitură într-un copac, fatală pentru un bărbat apare prima dată în Telegraph Moldova.
10:20
Vremurile în care SUA şi Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii au trecut, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că acum Germania şi China se îndreaptă spre statutul de superputeri, informează Reuters. Susţinând un discurs printr-un link video în cadrul întâlnirii Clubului de discuţii Valdai, Putin a dat de înţeles [...] Articolul Ce țări ar putea deveni superputeri mondiale. Anunțul neașteptat al lui Vladimir Putin apare prima dată în Telegraph Moldova.
10:00
LIVE // Președintele Igor Dodon răspunde la întrebările cetățenilor Articolul LIVE // Președintele Igor Dodon răspunde la întrebările cetățenilor apare prima dată în Telegraph Moldova.
10:00
Un grup de lucru format din viceprimarii municipiului Chișinău, Ilie Ceban și Victor Chironda, precum și responsabili ai subdiviziunilor municipale de profil, au inspectat astăzi șantierul de reabilitare a trotuarelor, unde a fost constatată necesitatea executării unor lucrări de corectare. Astfel, neconformitățile sau defectele apărute pe parcursul executării lucrărilor de renovare a trotuarelor de pe [...] Articolul VIDEO // Lucrările de renovare a trotuarelor din străzile Pușkin și Bodoni, inspectate de viceprimarii capitalei apare prima dată în Telegraph Moldova.
09:50
S-a înregistrat un nou record de infectări zilnice în Italia: 16.079. Italia a înregistrat 16.079 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, a declarat joi Ministerul Sănătăţii, cel mai mare număr zilnic de la începutul focarului în această ţară, după ce miercuri fuseseră raportate 15.199 de cazuri, informează Reuters. Ministerul a raportat, [...] Articolul Situație critică în Italia. A înregistrat un nou record de infectări zilnice apare prima dată în Telegraph Moldova.
Acum 4 ore
09:40
Politicienii din București trebuie să își asume eșecul politicii României față de R. Moldova. De această părere este istoricul Marius Diaconescu, care a adăugat că tabloul electoral din 2020 arată limitele acțiunii României în peisajul politic de la Chișinău. Potrivit sursei, în ciuda clamării pe reţelele de socializare şi în presă a unui număr din [...] Articolul Opinie: Politicienii din Bucureşti trebuie să îşi asume eşecul politicii României faţă de R. Moldova apare prima dată în Telegraph Moldova.
09:30
Liderul de la Kremlin speră că Igor Dodon va fi reales în funcția de șef al statului și afirmă că economia Republicii Moldova este dependentă de cea a Rusiei. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui forum de la Valdai, unde se află una din reședințele sale, scrie ZdG. „Noi mizăm foarte mult că la [...] Articolul ZdG: Vladimir Putin speră că Igor Dodon va fi reales în funcția de președinte al Republicii Moldova apare prima dată în Telegraph Moldova.
09:20
Articolul Un nou cutremur s-a produs în România, noaptea trecută. Al doilea timp de o zi apare prima dată în Telegraph Moldova.
09:00
Horoscop 23 octombrie 2020. O zi plină de provocări, în care emoțiile vor fi la cote înalte. Important este să îți păstrezi echilibrul interior și încrederea în deciziile luate. Horoscop 23 octombrie 2020 Berbec Berbecii trec printr-o perioadă foarte bună și armonioasă, în care reușesc să echilibreze toate planurile vieții. Nu este de mirare că, [...] Articolul Horoscop 23 octombrie 2020. Despărțire dureroasă și o nevoie de schimbare apare prima dată în Telegraph Moldova.
08:40
Horoscop 23 octombrie 2020. O zi plină de provocări, în care emoțiile vor fi la cote înalte. Important este să îți păstrezi echilibrul interior și încrederea în deciziile luate. Berbec Berbecii trec printr-o perioadă foarte bună și armonioasă, în care reușesc să echilibreze toate planurile vieții. Nu este de mirare că, în astfel de momente, [...] Articolul Horoscop 23 octombrie 2020. O zi plină de provocări, în care emoțiile vor fi la cote înalte apare prima dată în Telegraph Moldova.
Acum 24 ore
20:20
Astrofizicianul american Neil deGrasse Tyson a avertizat într-o postare de pe contul de Instagram că este posibil ca asteroidul care va trece pe lângă Terra cu o zi înainte de alegerile prezidențiale din SUA să lovească planeta. „S-ar putea să lovească Pământul pe 2 noiembrie, înainte de alegerile prezidențiale, dar nu este suficient de mare [...] Articolul Un renumit astronom american a avertizat ce se va întâmpla cu asteroidul care va trece pe lângă Terra pe 2 noiembrie apare prima dată în Telegraph Moldova.
18:30
Trei soldați ruși s-au îmbătat de bucurie că au primit un TAB nou și au dat cu el în gardul aeroportului din Volgograd, scrie presa rusă, transmit Telegraph.md, cu referire la Deschide.md Potrivit sursei citate cei trei urmau să ducă vehiculul blindat la unitatea militară, însă au dat cu acesta în gardul aeroportului. Imaginile au [...] Articolul VIDEO // Trei soldați beți au doborât cu TAB-ul gardul unui Aeroport din Rusia apare prima dată în Telegraph Moldova.
18:10
Circa 365 de gospodării din satul Tîrnova, raionul Edineț au fost conectate la apă potabilă la robinet.  Astăzi, a avut loc evenimentul de inaugurare a apeductului, ce a fost construit grație unui proiect de protecție a mediului finanțat din Fondul Ecologic Național, având și suportul Ambasadei Polonia, dar și cu contribuția autorităților publice locale.  Noul sistem [...] Articolul Circa 365 de gospodării din satul Tîrnova, raionul Edineț, au fost conectate la apă potabilă apare prima dată în Telegraph Moldova.
18:00
Un cutremur a avut loc în zona seismică Vrancea, joi după-amiază, la ora 13.03. Seismul a avut magnitudinea de 2.7 și s-a produs la adâncimea de 104 kilometri, potrivit INFP. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 79km E de Brașov, 94km NE de Ploiești, 100km S de Bacău, 114km V de Galați, 115km [...] Articolul Cutremur în apropiere de Republica Moldova, joi după-amiază. Ce magnitudine a avut apare prima dată în Telegraph Moldova.
17:40
Institutul de Medicină Urgentă informează despre trecerea în nefiinţă a medicului neurochirurg categorie superioară, Leonid Nagacevschi, care a activat la IMU 33 de ani, fiind răpus de noul tip de coronavirus, COVID-19. Instituția exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor de serviciu, prietenilor, rudelor. Reprezentanții instituției scriu într-un mesaj că l-au cunoscut [...] Articolul Medic neurochirug, răpus de COVID-19. IMU: Cuvintele nu sunt îndeajuns să aline durerea, suferinţa şi deznădejdea apare prima dată în Telegraph Moldova.
17:30
Un căţel cu blană verde, care a primit numele de Pistacchio, s-a născut în urmă cu aproape două săptămâni la ferma unui italian din Sardinia, informează joi Reuters, citat de Agerpres. Fermierului italian Cristian Mallocci nu îi venea să creadă că ceea ce vedea era adevărat atunci când căţeluşa lui Spelacchia, unul dintre cei opt [...] Articolul FOTO // Un căţel cu blană verde s-a născut la ferma unui italian din Sardinia apare prima dată în Telegraph Moldova.
17:10
Alte 777 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 5 cazuri sunt de import (Italia-2, Turcia-1, Ucraina-1, România-1). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 69 568 cazuri. Total teste efectuate – 3441 dintre care primar – 3082 şi repetat – 359. [...] Articolul ULTIMĂ ORĂ // 777 cazuri noi de COVID-19 și 11 decese, înregistrate în ultimele 24 ore apare prima dată în Telegraph Moldova.
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.