Drumurile din opt raioane vor fi reparate

NewsIn, 1 iulie 2020 12:20

Drumurile din raioanele Fălești, Sângerei, Ocnița, Briceni, Șoldănești, Rezina, Ialoveni și Nisporeni vor fi reparate în acest an. Directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Potop, a semnat astăzi patru contracte de antrepriză pentru reparația drumurilor în opt raioane. Prezent la ceremonie, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, a declarat că semnarea contractelor reprezintă startul programului “Drumuri bune 2020”. “Până în luna noiembrie vor fi reparate drumurile în peste 1200 de localități, un total de 900 kilometri”, a spus Răilean. La rândul lui, Veaceslav Potop, a declarat că programul “Drumuri bune 2020” are prevăzut de la bugetul de stat o sumă în valoare de 1 miliard 375 milioane de lei. “Sunt bani care permit inclusiv achiziționarea a 500 de unități de tehnică de lucru și achitarea salariilor pentru 5000 de muncitori care vor fi angrenați în acest program”, a precizat Potop. Cele patru contracte de antrepriză au fost semnate cu SA Drumuri Bălți, care va repara drumurile în raioanele Fălești și Sângerei, SA Drumuri Briceni, care va repara drumurile în raioanele Briceni și Ocnița, SRL Genesis International, care va repara drumurile în raioanele Șoldănești și Rezina, și SA Drumuri Ialoveni care va repara drumurile în raioanele Ialoveni și Nisporeni.             sursa: moldpres.md

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de NewsIn

Acum o oră
13:00
Parlamentul Republicii Moldova organizează marţi, 14 iulie, consultări cu societatea civilă pe marginea amendamentelor aduse, pe 9 iulie, în prima lectură, la Codul Electoral. În cadrul consultărilor publice, reprezentanţii societăţii civile se vor putea expune şi asupra amendamentelor aduse la Codul Contravenţional şi Codul serviciilor media audiovizuale, scrie Moldpres. Mai mulţi experţi în sisteme electorale au declarat că noile prevederi sunt bune, dar altele sunt periculoase pentru democraţie - ei s-au referit la prevederea care micşorează cu două ore timpul de votare, de la 14 la 12 ore. De asemenea, mai mulţi experţi şi-au arătat nemulţumirea referitoare la faptul că observatorii nu vor mai putea monitoriza listele electorale şi îşi vor putea desfăşura activitatea doar odată cu începerea campaniei electorale, fără avea dreptul de a prezenta rapoarte.
12:50
Un vas chinezesc, cumpărat în 1954 cu 56 de dolari, a fost vândut sâmbătă de către de licitații Sotheby's cu 9 milioane de dolari, informează CNN. Vasul a fost descoperit în casa de la țară a unei bătrâne de 80 de ani. Descris de casa de licitații drept "o capodoperă pierdută", vasul din secolul 18 a petrecut ultimii 50 de ani în casa izolată din Europa a unei bătrâne, înconjurat de câini și pisici. Vasul neobișnuit a fost făcut special pentru împăratul chinez Qianlong, care a condus țara peste 60 de ani. "Este un miracol faptul că acest vas extrem de fragil a supraviețuit jumătate de secol într-o casă înconjurat de nenumărate animale", a declarat Nicholas Chow, președintele Sotheby's Asia. Obiectul rar a fost descoperit de consultantul de artă Johan Bosch van Rosenthal. Sotheby's nu a specificat în ce țară din Europa Centrală a fost găsit vasul. Proprietara, o femeie de aproximativ 80 de ani, ar fi moștenit obiectul. Consultantul a povestit cum a găsit vasul acoperit de praf după ce bătrâna l-a invitat să-i evalueze colecția. Arhivele au dezvăluit că vasul a mai trecut prin casa de licitație Sotheby's în 1954, când a fost vândut cu 56 de dolari, echivalentul a 1.500 de dolari în ziua de astăzi. Ulterior, vasul a fost revândut în același ani cu 101 dolari.
12:50
  Scene incredibile sâmbătă, în timpul meciului dintre Belenenses şi Moreirense (0-1), din Prima Ligă portugheză: rezerva de portar a echipei Belenenses, un club din suburbiile Lisabonei, André Moreira (24 de ani), a trebuit să părăsească banca la pauză... pentru a intra în carantină.  „La pauză, jucătorul (André Moreira) a primit ordin să părăsească terenul, prin decizia Autorităţii Naţionale de Sănătate şi a medicului Graça Freitas, care a indicat că criteriile pentru distanţă şi 15 zile de carantină nu sunt respectate”, se arată într-o declaraţie a Ligii de fotbal portugheze, citată de Le Parisien. Moreira a fost testat negativ în trei rânduri Moreira a împartit camera cu un alt portar de la Belenenses, Joao Monteiro, care a avut un test pozitiv pentru coronavirus. Prin urmare, a fost în contact cu el în urmă cu mai puţin de o săptămână. Săptămâna aceasta, portarul lui Belenenses a fost testat de mai multe ori - toate rezultatele fiind negative - şi i s-a dat acordul să joace. „Liga portugheză, împreuna cu departamentul medical al clubului Belenenses, a oferit asistenţă medicală jucătorului André Moreira de-a lungul săptămânii. Având în vedere că jucătorul a avut rezultate negative pentru SARS CoV-2  la testele efectuate în 8, 9 şi 10 iulie, Dr. Filipe Froes şi-a dat acordul pentru participarea portarului la acest joc (sâmbătă) seara dintre Belenenses şi Moreirense ", a declarat La Liga NOS într-un comunicat de presă. Meciurile din prima ligă din Portugalia s-au reluat la finalul lunii mai.  
12:40
Un număr de până la aproape 10 milioane de copii din lumea întreagă ar putea să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală după perioada de izolare din cauza consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19, a afirmat luni ONG-ul britanic Salvaţi Copiii. Înaintea declanşării pandemiei, 258 de milioane de copii şi adolescenţi se aflau deja în afara sistemului educaţional la nivel global, transmite Agerpres. Până la 1,6 miliarde de elevi au fost nevoiţi să nu mai meargă la cursuri (la nivel şcolar sau universitar) din cauza pandemiei, potrivit raportului. Urgență educațională mondială ″Pentru prima dată în istoria umanităţii, o generaţie întreagă de copii şi-a văzut întregul parcurs şcolar bulversat’’, se mai arată în raportul întocmit de Salvaţi Copiii. Organizaţia, care face apel la guverne şi donatori să acţioneze în faţa acestei ″urgenţe educaţionale mondiale″⁣, estimează că un număr de circa 9,7 milioane de elevi riscă să părăsească definitiv băncile şcolii până la finalul anului. În caz contrar, inegalităţile care există deja ″vor exploda între bogaţi şi săraci, precum şi între băieţi şi fete″⁣, a declarat într-un comunicat Inger Ashing, directoarea generală Salvaţi Copiii. În cazul a 12 state, în special din Africa Centrală şi de Vest, precum şi în cazul Yemen şi Afghanistan, copiii se confruntă cu un risc ″foarte ridicat’′ de a nu reveni la şcoală după perioada de izolare, în special fetele. Salvaţi Copiii face apel la creditorii comerciali să suspende rambursarea datoriilor ţărilor sărace, măsură care, potrivit organizaţiei, ar permite deblocarea a 14 miliarde de dolari având ca destinaţie investiţi în domeniul educaţiei. Impact pe termen lung asupra elevilor ″Ar fi inadmisibil ca resursele de care avem nevoie cu disperare pentru a menţine în viaţă speranţa pe care o aduce educaţia să fie utilizate pentru rambursarea datoriilor″, potrivit directoarei generale Salvaţi Copiii. ″Dacă lăsăm această criză educaţională să se dezvolte, impactul asupra copiilor va fi de lungă durată′’, a mai spus aceasta. ″Angajamentul pe care şi l-a luat omenirea de a garanta tuturor copiilor accesul la o educaţie de calitate până în 2030 va fi întârziat cu mai mulţi ani’’, a adăugat aceasta, citând obiectivul fixat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Organizaţia estimează la 77 de miliarde de dolari scăderea cheltuielilor pentru educaţie într-un scenariu bugetar mediu în ţările cele mai sărace pe o perioadă de 18 luni. În cel mai grav scenariu, în care guvernanţii vor atribui resursele pentru educaţie altor domenii ca răspuns la pandemia de COVID-19, cifra ar putea atinge 192 de miliarde de dolari.
12:40
Ziua de luni în satul Zberoaia, raionul Nisporeni a început cu o crimă. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii din Nisporeni au stabilit că doi localnici au consumat băuturi alcoolice în gospodăria surorii unuia dintre bărbați. La un moment dat, între cei doi amici de pahar s-a iscat un conflict, iar unul dintre bărbaţi a început să-l bată pe celălalt cu mâinile şi picioarele. În urma loviturilor primite în cap, victima a decedat. Pentru fapta sa, bănuitul riscă dosar penal şi ani grei de puşcărie.
12:40
Potrivit publicaţiei New York Times, şeful de la Casa Albă a luat în calcul această idee în 2017. Jurnaliştii americani o citează pe Elaine Duke, care în acea perioadă era şefa Departamentului de Securitate Internă. Potrivit acesteia, Trump i-a sugerat acest plan, după ce insula a fost devastată de un uragan. Şeful statului ar fi abordat dezastrul mai mult “ca un om de afaceri”, iar liderul american a întrebat-o dacă Statele Unite nu pot “să o cedeze”. Ideea lui Trump nu a fost luată însă în considerare. În schimb, anul trecut, preşedintele american şi-a arătat interesul de a cumpăra Groenlanda.
Acum 2 ore
12:30
Președintele R. Moldova și-a asfaltat drumul exact până la poarta Reședinței de Stat de la Condrița. Despre aceasta relatează ex-primarul interimar al capitalei Ruslan Codreanu într-un video pe pagina sa de Facebook. „N-am putut să nu mă opresc să vă arăt ce președinte bravo avem! Și-a făcut omul drum fix până la reședința de la Condrița: frumușel, asfaltat, când merge cu Mercedez-ul lui cu 140 km/h să nu-l zguduie nici într-o parte nici în alta”, a comentat Ruslan Codreanu. În context, ex-primarul inerimar i-a sugerat lui Igor Dodon să-și facă o reședință și în vârful dealului Otaci pentru că poate atunci, în sfârșit, va fi reparat drumul național R9 care leagă Vama Otaci de Soroca. „Mă gândeam poate să facem o reședință de stat și la Otaci în deal, să aibă și oamenii din Nordul țării drumuri bune. Acolo nici drum de țară nu-l poți numi, nu drum național unde mergi cu 5 km/h. Bravo dle. Președinte, tot așa cu grija poporului în fiecare zi!” Într-un comunicat de presă, Codreanu subliniază că în luna august 2019 municipalitatea a reparat capital strada pe care locuiește Igor Dodon. Potrivit lui Codreanu, lucrările au fost făcute sub egida lui Ion Ceban care conduce de facto Primăria Chișinău din 4 iulie 2019, atunci când din motive politice înainte de campania electorală locală l-a înlăturat de la șefia capitalei.     sursa: deschide.md
12:10
Igor Dodon tolerează toate ilegalitățile comise de regimul separatist de la Tiraspol, inclusiv cedări de teritoriu și îngrădirea libertății de circulație, doar ca regimul separatist cu sprijinul tacit al Moscovei, să-i asigure voturi la alegerile prezidențiale din toamnă. Declarația a fost făcută astăzi de către deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul unei conferințe de presă. Deputatul PAS, Mihai Popșoi, a menționat că tocmai Igor Dodon care se erijează în garant al Constituției, încalcă cel mai des și grav Legea supremă. „În ultimele săptămâni tensiunea din Zona de Securitate crește și cu cât ne apropiem de data alegerilor aceste tensiuni probabil pot crește, pentru a fi utilizate în scopuri electorale de către actuala guvernare. Liderul autoproclamatei Transnistria, Krasnoselski, a instalat 37 de posturi sub pretextul Covidului, care vor rămâne probabil și care împiedică circulația. Krasnoselski îi spune lui Dodon – taci și înghite și Dodon aceasta face, fiindcă e dependent de Rusia și Tiraspol și pentru că acolo îi sunt voturile. (...) S-a ajuns să se cedeze și teritorii doar ca Dodon să obțină niște beneficii personale, pentru ca Krasnoselski și alții să-i asigure voturile necesare la alegeri”, a declarat Mihai Popșoi. Oazu Nantoi a spus că Dodon vrea să negocieze cu Krasnoselski la următoare întrevedere prețul și modalitatea aducerii la urnele de vot a cetățenilor din stânga Nistrului. „Igor Dodon nu a făcut nimic, în cei patru ani de mandat, pentru consolidarea societății în jurul ideii de reîntregire a țării. În schimb, promovează federalizarea R. Moldova cu scenariul Kozak 2. (...) Dodon nici nu îndrăznește să crâcnească în fața lui Putin despre prezența militară rusească în stânga Nistrului. Totodată, pretinsul comandat suprem deloc nu se simte deranjat de exercițiile militare regulate ale GOTR în stânga Nistrului, care reprezintă o amenințare directă la adresa R. Moldova și a Ucrainei. Dodon se face că plouă și cerșește întrevedere cu Vadim Krasnoselski în cadrul căreia, cu suportul Moscovei, va negocia prețul și modalitatea transportării organizate a turmei cât mai numeroase de votanți docili la alegerile prezidențiale din 2020 așa cum a fost la alegerile din 2016”, a declarat Oazu Nantoi. Amintim că, pentru alegerile din toamnă, autoritățile pregătesc mai multe secții de votare pentru alegătorii transnistreni comparativ cu alegerile prezidențiale din 2016. Astfel, Chișinăul propune deschiderea a 41 secții de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană. Comparativ cu scrutinul din 2016, numărul secțiilor de votare este în creștere cu 11.
12:00
În perioada lunilor mai şi iunie, peste 5,3 mii de contribuabili s-au conectat în mod automatizat la serviciile fiscale electronice prin intermediul noului sistem informaţional „Cabinetul personal al contribuabilului” (SIA) al Serviciului Fiscal de Stat, lansat în exploatare experimentală la începutul lunii mai 2020. Potrivit datelor Centrului de Tehnologii Informaţionale în Finanţe, care a elaborat şi administrează acest sistem, majoritatea absolută a utilizatorilor care s-au înregistrat în SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” sunt persoane juridice. Este vorba despre peste 4,5 mii de persoane juridice, iar restul 842 sunt persoane fizice, inclusiv care desfăşoară activitate de întreprinzător profesională şi activitate independentă, scrie IPN. Noul sistem asigură contribuabililor accesul gratuit la serviciile fiscale, scutindu-i astfel de cheltuieli suplimentare şi de necesitatea de a vizita oficiile SFS şi CTIF. Totodată, SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” oferă utilizatorilor posibilitatea de a monitoriza corectitudinea datelor personale din cadrul sistemului informaţional al SFS şi a gestiona în mod individual accesul la serviciile fiscale electronice, utilizând semnătura electronică, ceea ce uşurează procesul de obţinere a accesului la toate serviciile fiscale electronice. Actualmente, specialiştii IT din cadrul CTIF, implicaţi în acest proiect, asigură optimizarea interfeţelor SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”, pentru a simplifica utilizarea acestuia de către contribuabili. Totodată, sunt implementate unele funcţionalităţi noi ale sistemului, printre care modulele de mesagerie şi de programare online. Primul modul va permite comunicarea reciprocă între contribuabili şi funcţionarii SFS, iar cel de-al doilea – va oferi utilizatorilor posibilitatea de aşi programa, la necesitate, vizitele la SFS. Doritorii de a se conecta în mod automatizat la serviciile fiscale electronice urmează să se autentifice prin intermediul serviciului guvernamental MPass, cu utilizarea semnăturii mobile sau semnăturii electronice pe dispozitiv criptografic, sau buletinului de identitate electronic, în SIA „Cabinetul personal al contribuabililor” disponibil pe portalulwww.sfs.md. Persoanele care au nevoie de asistenţă privind utilizarea SIA „Cabinetul personal al contribuabililor” sau doresc să formuleze propuneri de îmbunătăţire a funcţionalităţilor acestuia, pot suna la Centrul unic de apel al SFS 080001525 sau la Centrul de apel al CTIF 022 822222.               sursa: tvrmoldova.md
12:00
Rudele unora dintre victimele Covid-19 în Italia s-au adresat luni organismelor europene cerându-le să monitorizeze anchetele penale în desfăşurare cu privire la presupuse neglijenţe în modul în care a fost gestionată epidemia, transmite dpa. Grupul ‘Noi Denunceremo’ le-a scris şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintelui Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Robert Ragnar Spano. ‘În calitate de rude ale victimelor, vă solicităm să supravegheaţi anchetele în desfăşurare în privinţa epidemiei de coronavirus în Italia’, se spune în scrisoare. Semnatarii le cer celor două instituţii să ‘fie atenţi’ la potenţialele încălcări ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, menţionând articolul 1 privind inviolabilitatea demnităţii umane, articolul 2 privind dreptul la viaţă şi articolul 3 privind dreptul la integritatea persoanei. Grupul ‘Noi Denunceremo’ a fost creat în provincia Bergamo, epicentrul epidemiei din Italia, dar culege dovezi din toată ţara despre posibile cazuri de neglijenţă şi incompetenţă a autorităţilor. Luna trecută, asociaţia a depus 50 de plângeri penale pe lângă parchetul din Bergamo şi urmează să depună încă 100 în cursul zilei de luni. Plângerile depuse în iunie acuză autorităţile pentru întârzierea cu care a fost declarată ‘zonă roşie’ în localităţile Nembro şi Alzano Lombardo, două focare timpurii de coronavirus de lângă Bergamo, la începutul lui martie. Este invocată, de asemenea, redeschiderea pripită a camerei de urgenţă a spitalului din Alzano, după diagnosticarea primelor cazuri de COVID-19 în această unitate, decizie care ar fi contribuit la propagarea virusului.
12:00
Organizaţia Mondiala a Sănătăţii avertizează că ţările ar trebui să ia în calcul noi restricţii, după ce relaxarea din ultimele două luni a dus la agravarea pandemiei de COVID-19. Guvernele ar trebui să fie pregătite pentru revenirea la carantină, spune un reprezentant al OMS. „Multe state reuşesc să gestioneze focarele şi creşterile prin carantinarea unor zone geografice limitate, a unor mici regiuni, pentru a ţine sub control răspândirea bolii. Cred că este o chestiune de amploare. Statele pot şi ar trebui să ţină sub control boala prin aceste măsuri. Cu toţii dorim să evităm ca ţările să revină la închiderea totală. Nimeni nu doreşte acest lucru, dar există situaţii în care este singura opţiune”, a declarat Michael Ryan - directorul OMS responsabil pentru programul de urgenţe, citat de Digi24.ro. „Odată ce închiderea se termină, întotdeauna există riscul ca boala să revină”, a spus oficialul OMS. În concluzie, OMS sfătuieşte ţările să se deschidă cu prudenţă, urmărind foarte bine datele pentru a vedea ce se întâmplă între două faze de relaxare. Ryan a mai spus că statele trebuie să fie pregătite să facă paşi înainte sau, dimpotrivă, să revină la restricţii, în funcţie de numărul de îmbolnăviri pe care îl constată.            
12:00
Pentru a menține ordinea publică și curățenia pe întreg teritoriul Grădinii Botanice, conducerea instituții informează vizitatorii despre instituirea următoarelor restricții:   – Circulația cu bicicleta a persoanelor cu vârsta mai mare de 10 ani; – Vânatul, pescuitul în lacuri și captarea animalelor; – Distrugerea și/sau deteriorarea arborilor, puieților, lăstărișului sau a semințișului – Vânatul de păsări și animale sălbatice, distrugerea mușuroaielor de furnici, vizuinilor, cuiburilor, ascunzișurilor, altor sălașe de animale; – Culegerea și colectarea neautorizată a plantelor medicinale, a florilor, fructelor, pomușoarelor, ciupercilor, semințelor, frunzelor; – Deplasarea cu mijloace de transport în afara drumurilor publice sau a terenurilor special amenajate; – Spălarea mijloacelor de transport; – Deplasarea fără autorizație a persoanelor străine în zonele interzise; – Deplasarea pe teritoriul Grădinii Botanice cu animale de companie (câini, pisici, etc), indiferent de mărimea și vârsta animalului; – Ale activități care contravin regimului special de protecție și celui de pază. Un ordin în acest sens a fost emis de directorul Grădinii Botanice la 8 iulie curent. Acesta poate fi văzut mai jos:  
11:40
Doi locuitori ai raionului Căușeni sunt învinuiți de deteriorarea intenționată a digului de protecție al râului Nistru. Aceștia intenționau astfel să le fie inundate culturile agricole, amplasate în raionul Ștefan Vodă și, respectiv, să primească compensații de la stat, informează Procuratura Generală într-un comunicat publicat pe 13 iulie. Potrivit Procuraturii raionului Ștefan Vodă, cei doi au contractat un șofer cu buldoexcavator, care pe 7 iulie curent s-a deplasat între satele Crocmaz și Tudora și a deteriorat o parte a digului de protecție al râului Nistru, revărsând o cantitate impunătoare de apă. În consecință, a fost inundat un teren agricol, semănat cu grâu, dar afectat de secetă. Potrivit procurorilor, indivizii ar fi mizat pe faptul că statul le va recupera cheltuielile de pe urma inundației, produse ca urmare a digului care s-ar fi ”autodistrus”. Potrivit estimărilor efectuate de specialiști, prin distrugerea construcției hidrotehnice destinate protecției extravilanului de la inundații, statul a fost prejudiciat cu aproape un milion de lei. Unul dintre făptași a fost plasat în arest pentru 15 zile, iar complicele său este căutat de poliție. Legislația Republicii Moldova prevede, pentru astfel de acțiuni, până la 6 ani închisoare.
11:40
O fetiță a ajuns la sptial, după ce a fost lovită de motocicletă condusă de un adolescent. Accidentul a avut loc în seara zilei de duminică, 12 iulie, în jurul orei 20:40, în localitatea Răzăleni, din raionul Sîngerei. Solciitată telefonic, Ina Moscaliuc, ofițerul de presă al IP Sîngerei, a declarat pentru Deschide.Md că adolescentul în vârstă de 17 ani, se deplasa cu o motocicletă de model Viper, fără număr de înmatriculare, dar și fără permis de conducere pe drumul din localitatea. „Acesta nu a ținut cont de condițiile rutiere și a tamponat un copil, în vârstă de 6 ani, care se afla pe partea dreaptă a acostamentului. În urma impactului copilul s-a ales cu leziuni corporale, fiind transportată de către echipa AMU la SR Sîngerei”, susține Moscaliuc. Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar dacă vinovăția adolescentului va fi demonstrată, acesta va fi sancționat în funcție de gravitatea leziunilor corporale ale victimei.
Acum 4 ore
11:20
În prezent, 362 de pacienți infectați cu noul coronavirus sunt în stare gravă. Datele au fost prezentate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în dimineața de 13 iulie. Pe parcursul nopții trecute nu au fost înregistrate decese. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 19 382 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1319 în Transnistria. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 35 persoane cu suspecție la COVID-19. Starea de sănătate a persoanelor infectate: 362 stare gravă (dintre care 24 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1079 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare. Până la ziua de azi, au fost confirmate 2631 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-684, asistenţi medicali-1212, infirmieri-508, personal auxiliar-227. Alte 126 persoane au fost tratate şi externate. În total, 12 793 persoane au fost tratate de COVID-19 și 642 au decedat din cauza infecției.
11:10
Premierul Ion Chicu a îndemnat moldovenii să respecte restricțiile impuse în contextul prevenirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. În cadrul briefingului din 13 iulie, după ședința conducerii de vârf a țării, prim-ministrul țării a menționat că în R. Moldova se atestă o scădere a numărului de cazuri noi, în timp ce la nivel mondial se înregistrează noi recorduri. Ion Chicu a menționat că, în ultimele trei săptămâni, în Republica Moldova se atestă o scădere cu 40% a numărului de cazuri noi de COVID-19, în timp ce în alte țări sunt înregistrate recorduri zilnice. „Din păcate, în lume, avem o creștere exponențială de cazuri și în fiecare zi, cu excepția celei de ieri, săptămâna trecută am avut anti-recorduri absolute în lume. Deja s-a ajuns la 240 000 de cazuri pe zi și puteți urmări și statistica: și în Europa a început să crească acest număr, se dublează. Mai multe țări reintroduc restricții de circulație, inclusiv pentru R. Moldova. (…) De aceea, aceste restricții se vor menține atâta timp cât situația nu revine sub control în Europa și la noi”, a argumentat Chicu. Șeful executivului a îndemnat cetățenii să manifeste responsabilitate. „Dacă nu vom respecta regulile, vom prefera să mergem în microbuze și autocare la OrheiLand, calea în Ungaria și Italia nu poate fi deschisă. Trebuie să acționăm conștient, nu la nivel de emoții și sentimente, nu la nivel de politici sau plăți din partea unor partide politice. Dacă nu o să respectăm, o să stăm închiși în căsuța noastră. Putem să ne indignăm cît dorim, putem să blamăm guvernul, miniștrii, dar dacă nu respectăm, dacă ne ducem la OrheiLand, în Italia nu ne ducem”, a declarat premierul. Menționăm că, potrivit bilanțului din 12 iulie, de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în R. Moldova au fost înregistrate peste 19,3 mii de îmbolnăviri și 642 de decese. Peste 12,6 mii de persoane s-au însănătoșit.
11:10
Doi bărbați cu vârstele de 26 și, respectiv, 32 de ani, originari din Comrat și Leova, membri ai unui grup infracțional specializat în furturi de safeuri, au fost arestați, fiind învinuiți de comiterea unor serii de furturi pe teritoriul Republicii Moldova. Cei doi, la 24 august anul trecut, au evadat dintr-un penitenciar din Bulgaria după ce au fost condamnați de autorități la 4 ani și 8 luni de detenție pentru spargerea mai multor bancomate din localitățile Stara Zagora și Kazanlak, Bulgaria. În urma măsurilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații al IGP și cei ai Inspectoratului de Poliție Cantemir al IGP, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Cahul al IGP, sub conducerea procuraturii Cantemir, s-a stabilit că figuranții acționau pe timp de noapte, doar în zilele de weekend. Aceștia pătrundeau în centre comerciale și oficii prin geam sau deteriorarea lacătului de la intrare, cu ajutorul unor răngi metalice. Indivizii au sustras mai multe safeuri metalice în care se aflau sume de bani, cauzând proprietarilor un prejudiciu material considerabil care depășește suma de 800 000 de lei. De asemenea, în palmaresul figuranților sunt înscrise o serie de furturi din gospodăriile oamenilor, de unde au fost sustrase atât bunuri materiale, cât și produse alimentare. Aceștia au fost reținuți cu suportul angajaților BPDS „Fulger” a Inspectoratului General al Poliției. Astfel, în rezultatul unui șir de percheziții desfășurate de oamenii legii la domiciliile şi în unităţile de transport ale învinuiților au fost depistate și ridicate mai multe bunuri materiale, printre care: mijloace bănești în valută națională și străină, muniții deținute ilegal, lucruri vestimentare pe care le îmbrăcau în timpul comiterii infracțiunilor (îmbrăcăminte, încălțăminte, căciuli, chipiuri), obiecte pe care ultimii le foloseau (lanternă, răngi metalice) și alte instrumente, folosite în construcție, de diferite modele, care prezintă interes pentru ancheta penală. Totodată, la domiciliu unuia dintre figuranți a fost depistată o plantație de cânepă. De menționat că, învinuiții sunt anchetați de către autoritățile de drept din Ucraina pentru infracțiuni analogice. În cadrul schimbului de informații cu omologii din Ucraina, s-a stabilit că, în anul 2016, figuranții, în comun cu alte două persoane, ar fi pătruns în incinta unui complex comercial din or. Novodnestrovsc, de unde au sustras 3 safeuri metalice în care se aflau mijloace bănești și bijuterii din aur.  În privința bănuiților sunt inițiate câteva cauze penale pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt în proporții. Ambelor persoane reținute le-a fost aplicat arestul pentru 30 de zile. Conform Codului Penal al Republicii Moldova, persoanele culpabile de „Furt” se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.  
10:00
Meteorologii au emis avertizare de Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul R. Moldova. Avertizarea este valabilă până astăti la ora 12:00. În perioada indicată se prevăd întensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s. 
10:00
Premierul Ion Chicu nu exclude că autoritățile ar putea reintroduce restricții în domeniu HoReCa, dar și alte sfere de activitate, în caz că numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 ar putea izbucni. Declarația a fost făcută în această dimineața, după ședința conducerii de vârf a R. Moldova. Chicu a specificat că în unele din țările din Uniunea Europeană numărul de cazuri de infectarea cu COVID-19 crește de la o zi la alta, iar autoritățile revin la introducerea restricțiilor. „În Europa se introduc restricții în HoReCa, inclusiv în alte activități și din păcate va trebuie să o facem și noi, dacă ajungem în această situație”, a declarat Chicu. Drept exemplu elocvent care denotă că moldovenii neglijează măsurile anti-COVID-19, Chicu a invocat vizitarea masivă a parcului de distracții OrheiLand. „Atâta tip cât vom prefera să mergem în microbuze spre OrheiLand, calea spre Italia și Ungaria nu va fi deschisă. Noi trebuie să acționăm conștient, nu la nivel de emoții și sentimente și nu la nivel de preferințe politice. Dacă ne ducem la OrheiLand, în Italia nu ne ducem, aceasta trebuie să o înțelegem”, a mai spus Chicu.
09:50
Grupul rus Norilsk Nickel a anunţat duminică o nouă scurgere de carburant dintr-o conductă a sa din regiunea arctică, de aproximativ 45 de tone de carburant pentru avioane, după o alta care a avut loc pe 29 mai, transmite Reuters. Siguranţa mediului în Arctica era deja în atenţie la unităţile Norilsk Nickel, în urma unei alte scurgeri a 21.000 de tone de motorină de la o centrală energetică a companiei din apropierea oraşului Norilsk, de pe 29 mai. ”O conductă deţinută de Norilsktransgaz s-a depresurizat în timp ce pompa carburant pentru avioane la zona aşezării Tukhard”, a anunţat duminică Nornickel, într-un comunicat. ”Potrivit datelor preliminare, în urma depresurizării care a durat 15 minute, a avut loc o scurgere de carburant de 44,5 tone”, potrivit companiei. Iniţial, divizia Norilsktransgaz anunţase o scurgere de 20 de tone de carburant. Tukhard este situată la circa 70 de kilometri de portul arctic Dudinka al Nornickel, de pe râul Enisei. Norilsk efectuează o investigaţie internă şi a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă al Rusiei. ”Activitatea de pompare a carburantului a fost suspendată şi au fost luate toate măsurile posibile pentru a accelera colectarea carburantului scurs”, a mai anunţat compania.
09:50
Mexicul a devenit duminică a patra ţară cu cel mai mare număr de decese de COVID-19, înaintea Italiei, potrivit unui bilanţ stabilit de France Presse din surse guvernamentale. "Există 299.750 de cazuri confirmate de contaminare în Mexic şi 35.006 decese", au declarat autorităţile sanitare mexicane pe Twitter. Italia înregistra duminică 34.954 de decese provocate de coronavirus. În ultimele 24 de ore, Mexicul a înregistrat 4.482 de noi cazuri de COVID-19 şi 276 de decese, potrivit aceleiaşi surse. Statele Unite se află în fruntea listei celor mai îndoliate ţări de pe planetă, cu peste 135.000 de morţi, urmate de Brazilia, Marea Britanie şi de Mexic, de duminică. La 1 iunie, Mexicul a deschis calea către o "nouă normalitate" prin redeschiderea treptată a activităţilor economice neesenţiale.             sursa: agerpres.ro
09:40
Guvernul Chicu nu va fi demis după asumarea celo 4 proiecte de lege. Termenul în care partidele parlamentare aveau posibilitatea să depună o moțiune de cenzură a expirat. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința conducerii de vârf a țării din 13 iulie. „Epopeea cu angajarea răspunderii guvernului pe acele patru proiecte s-a finalizat ieri, din câte înțelegem. (…) Din câte ne-a informat președinta parlamentului, nu a fost depusă o astfel de moțiune, respectiv astăzi urmează procedurile. Proiectele trebuie semnate în parlament, remise președintelui pentru promulgare”, a explicat șeful executivului. Ion Chicu s-a referit și la inițiativa deputatului Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Igor Munteanu, care a depus o sesizare la Curtea Constituțională privind asumarea răspunderii de către guvern. „Deși am înțeles că vineri sau sâmbătă a fost o adresare a unui politician la Curtea Constituțională, vom vedea care va fi evoluția, dar sper că aceste proiecte atât de necesare cetățenilor și economiei vor intra în vigoare, iar interesele politice ale unor „cetățeni” vor rămâne doar la interese și nu vor afecta ceea ce așteaptă cetățenii în primul rând”, a declarat Chicu. Precizăm că pe 11 iulie vicepreședintele Platformei DA Igor Munteanu a sesizat Curtea Constituțională privind interpretarea articolului care reglementează angajarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Deputatul solicită Curții Constituționale să explice dacă mai poate fi convocată o ședință a parlamentului pentru asumarea răspunderii guvernului în cazul în care prima ședință a eșuat din lipsă de cvorum și dacă absența majorității deputaților la ședința de prezentare a asumării de răspundere poate fi considerată drept un refuz de dezbatere a programului, se arată într-un comunicat de presă al Platformei DA.     sursa: newsmaker.md
Acum 6 ore
09:30
O "celulă de informaţii franco-britanică" în lupta împotriva traficanţilor de migranţi a fost înfiinţată printr-o convenţie semnată duminică de miniştrii de interne francez Gerald Darmanin şi britanic Priti Patel la Calais, în nordul Franţei, relatează luni France Presse. "Pentru prima dată, şase poliţişti britanici şi şase poliţişti francezi la Coquelles vor putea lucra în amonte în lupta împotriva călăuzelor", a declarat Darmanin reporterilor în apropierea fostei aşa-numite "Jungle" din Calais. Coquelles, în apropiere de Calais, este situat la intrarea în tunelul sub Canalul Mânecii. Această fază "prejudiciară" va fi implementată "imediat", a afirmat el. Traficanţii "sunt cei care profită de suferinţa umană a celor care doresc să traverseze Canalul Mânecii şi care (...) nu sunt încă pedepsiţi suficient". Convenţia are ca scop "crearea unei celule de informaţii franco-britanice. Aceasta va permite serviciilor noastre respective să partajeze operaţional informaţiile pe care le deţin, în special asupra reţelelor de traficanţi", a precizat el pe Twitter. Însoţit de ministrul pentru cetăţenie, Marlene Schiappa, Darmanin, pentru prima dată la Calais ca ministru de interne, s-a întâlnit cu Patel şi cu ministrul britanic adjunct pentru imigraţie, Chris Philip. "Vom ajuta populaţia din Calais, întregul litoral şi forţele de poliţie să intre în legătură cu prietenii noştri britanici, într-o revenire la linişte", a declarat ministrul francez. Duminică, 57 de migranţi ale căror ambarcaţiuni se aflau în dificultate au fost salvaţi în Canalul Mânecii în timp ce încercau să ajungă în Marea Britanie. Cu o zi înainte, alte 21 de persoane au fost salvate. Este "important ca prietenii noştri britanici să-şi dea seama" că, dacă migranţii vin aici la Calais, este "pentru a traversa Canalul Mânecii", a subliniat Darmanin. El a explicat că i-a reamintit omologului său britanic că "este nevoie de resurse suplimentare". Vineri, serviciile de stat şi poliţia au expulzat peste 500 de migranţi dintr-o zonă industrială din Calais şi i-au dus în centre de primire sau de reţinere administrativă.             sursa: agerpres.ro
09:00
Enes Kanter (27 de ani), pivotul celor de la Boston Celtics, din NBA, a postat o fotografie spectaculoasă pe rețelele sociale. Baschetbalistul de origine turcă, înalt de 2,11 metri, s-a pozat cu compatriotul său, Sultan Kosen (37 de ani), cunoscut ca ”cel mai înalt om din lume”.  Kosen, care are nu mai puțin de 2,51 metri, a primit acest titlu în 2010, fiind inclus în Guinness Book.  ”Eu, 2,11 metri, stând lângă cel mai înalt om din lume, Sultan Kosen. Și el e tot din Turcia”, a scris Enes Kanter. Peste 2.000 de reacții a primit baschetbalistul numai pe Twitter. Pe Instagram, au fost circa 50.000 de aprecieri. Foarte mulți comentatori au remarcat că sportivul arată ca un copil pe lângă uriașul Kosen. Enes Kanter, turc născut în Elveția, locuiește în SUA de la 17 ani. Guvernul de la Ankara i-a interzis să se întoarcă în țara sa, după ce ani de zile a criticat politicile lui Erdogan.   Cine este Sultan Kosen, cel mai înalt om din lume Sultan Kosen este un turc de origine kurdă. De-a lungul anilor, el a avut probleme să-și găsească haine pe măsura lui, precum și o mașină în care să încapă. Pe de altă parte, potrivit lui Kosen, avantajele evidente sunt că poate vedea foarte bine la distanță, precum și să schimbe un bec sau să agațe perdele fără să se urce pe scaun.  Altfel, Enes Kanter a devenit, în ultima vreme, un foarte activ combatant în lupta cu rasismul. În ultimul său mesaj în Social Media, Kanter a îndemnat lumea să ”lucreze împreună” pentru a înceta discriminarea. ”Este important să ne opunem tuturor tipurilor de discriminare. Trebuie să lucrăm împreună pentru a pune capăt tuturor formelor de ură și pentru a aduce unitatea. Tuturor fraților și surorilor mele de pretutindeni: vă iubesc și nimeni nu poate schimba asta”, a scris jucătorul lui Boston Celtics.       sursa: digi24.ro
08:40
Preşedintele în exerciţiu Andrzej Duda ar urma să câştige la limită alegerile prezidenţiale din Polonia cu 51% din voturi, potrivit ultimului sondaj Ipsos publicat duminică noapte, cu o marjă de eroare de un punct procentual, informează luni dpa. Rivalul lui Duda, Rafal Trzaskowski, primarul liberal al Varşoviei, şi-a asigurat 49% din voturi, potrivit ultimelor cifre Ipsos. Acest ultim sondaj se bazează pe rezultatele oficiale de la 450 de secţii de votare şi sondajele la ieşirea de la urne din alte 50. Un sondaj publicat mai devreme şi bazat exclusiv pe sondajele la ieşirea de la urne din aceleaşi 500 de secţii de votare îl arăta pe Duda în frunte, cu 50,4% din voturi faţă de 49,6% pentru Trzaskowski. Actualul preşedinte şi-a revendicat rapid victoria duminică noapte, deşi rezultatele oficiale nu sunt aşteptate până luni cel mai devreme. "Să câştig alegerile prezidenţiale cu o prezenţă la vot de 70% este ceva incredibil. Sunt impresionat", a declarat Duda în timpul unui miting electoral la Pultusk, la aproximativ 60 de kilometri nord de Varşovia. Victoria probabilă a lui Duda ar însemna că partidul la guvernare naţional-conservator Lege şi Justiţie (PiS) şi liderul său Jaroslaw Kaczynski îşi pot consolida puterea până cel puţin la scrutinul parlamentar din toamna anului 2023. Realegerea sa ar fi crucială pentru PiS, care în prezent nu este la comanda unei majorităţi parlamentare necesare să respingă un veto prezidenţial. Un preşedinte dintr-un partid de opoziţie s-ar putea folosi de veto pentru a bloca legislaţia. Înainte de alegeri, oponenţii lui Duda şi ai guvernului PiS şi-au exprimat teama că un al doilea mandat prezidenţial ar putea încuraja PiS să anihileze libertăţile mass-media, ale instanţelor şi administraţiilor locale, făcând regimul din ce în ce mai autocratic. Dar în noaptea alegerilor, preşedintele în exerciţiu a adoptat un ton conciliator, invitându-l pe Rafal Trzaskowski la palatul prezidenţial. "Vreau să dăm mâna (...) astfel încât toţi compatrioţii noştri să poată vedea acest gest şi emoţiile să se reducă, în timp ce ele au mers prea departe de mai multe ori", a spus Duda.                 sursa: tvrmoldova.md
08:30
Partidele la putere în regiunile din Spania Ţara Bascilor şi Galicia au câştigat alegerile regionale duminică, care au avut loc umbrite de pandemia de coronavirus şi marcate în parte de o prezenţă scăzută la vot, purtarea obligatorie a măştilor şi cabine fără perdele, relatează luni dpa. În Ţara Bascilor, partidul separatist de guvernământ PNV condus de Inigo Urkullu a câştigat 31 de locuri în parlamentul regional, cu trei în plus faţă de 2016. Cu toate acestea, el va avea nevoie din nou de alte partide pentru a forma o majoritate, potrivit cifrelor citate duminică noapte de presa spaniolă. În Galicia, Partido Popular (PP, conservator) condus de Alberto Nunez Feijoo şi-a confirmat poziţia de cea mai puternică forţă politică, menţinându-şi majoritatea absolută cu 41 de locuri. Partidul separatist de stânga BNG a urcat pe locul al doilea, cu 19 locuri, cu 13 mai mult faţă de acum patru ani. Partidul populist de dreapta Vox a câştigat de asemenea un loc în Ţara Bascilor, unde există doar un obstacol de 3% pentru a intra în parlament. În Galicia, unde există un prag de 5%, el nu a putut ajunge în parlament. Partidul social-democrat de guvernământ spaniol (PSOE), condus de prim-ministrul Pedro Sanchez, a câştigat un loc la un total de 10 în Ţara Bascilor şi de asemenea un loc în Galicia, pentru un total de 14 locuri. Prezenţa la vot în Galicia a fost de sub 59%, cu 5 puncte mai mare decât acum patru ani. În Ţara Bascilor, cu toate acestea, a scăzut cu 7 puncte la puţin peste 53% pe fondul îngrijorărilor legate de răspândirea coronavirusului. PSOE, condus de prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, ar obţine între 10 şi 12 locuri în Ţara Bascilor, în timp ce în Galicia 12-14 locuri. Alegerile, primele de la izbucnirea epidemiei de coronavirus în ţară, nu au fost văzute ca un test al măsurilor controversate stricte legate de coronavirus ale guvernului central. Votul a fost stabilit să aibă loc pe 5 aprilie, dar a fost amânat din cauza pandemiei.               sursa: agerpres.ro
08:30
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă Campania de prevenire a înecurilor în toate regiunile ţării. Activitatea a avut loc în zilele de odihnă pe malurile lacurilor şi râurilor din localităţile Chirolovca şi Balabanu, raionul Taraclia, pe plaja iazului din municipiul Cahul, dar şi în localitatea Crihana Veche, UTA Găgăuzia. Aici, angajaţii IGSU au instruit peste 350 de persoane privind respectarea regulilor de securitate la scăldat. Salvatorii IGSU au împărţit pliante informative, dar şi au comunicat cetăţenilor despre riscurile în cazul nerespectării regulilor de comportament pe apă, dar şi despre acordarea primului ajutor în cazul unei situaţii de înec. Mai mult, persoanele au fost informate că scăldatul în perioada caniculară este strict interzis. În perioada estivală, oamenii sunt rugaţi să evite aflarea pe malurile bazinelor acvatice nedotate cu staţii de salvare, iar maturii sunt îndemnaţi să-şi monitorizeze strict minorii pentru a evita aflarea acestora fără supraveghere în preajma râurilor şi lacurilor. Totodată, cetăţenii au fost îndrumaţi la capitolul riscului de înec în stare de ebrietate, fiind menţionat faptul că consumul băuturilor alcoolice înainte scăldatului este interzis. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, 37 persoane printre care 4 minori şi-au pierdut viaţa în bazinele acvatice din ţară. Campania de prevenire a înecurilor desfăşurată de IGSU al MAI are drept scop reducerea accidentelor pe apă şi va continua pînă la sfărşitul perioadei estivale în toate raioanele ţării. În cazul apariţiei unei eventuale situaţii de risc, oamenii sunt îndemnaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.                  sursa: tvrmoldova.md
08:30
Preşedintele Cyril Ramaphosa a declarat că interzicerea alcoolului va uşura presiunea la care este supus Sistemul Naţional de Sănătate şi este o măsură eficientă în lupta de combatere a coronavirusului. Interdicţia nu este nouă şi este a doua oară anul acesta când intră în vigoare în Africa de Sud. Medicii şi poliţiştii spun că interdicţia anterioară a contribuit la scăderea vizibilă a internărilor de urgenţă în spitale. Numărul infecţiilor a depăşit un sfert de milion iar decesele survenite din cauza COVID-19 depăşesc pragul de 4000. Guvernul se pregăteşte pentru ce e mai rău şi se aşteaptă ca până la sfârşitul anului să se înregistreze 50.000 de morţi. Într-o declaraţie publică, Ramaphosa a recunoscut că majoritatea oamenilor au luat măsuri pentru a preveni răspândirea, dar a spus că mai există unii care au acţionat iresponsabil şi i-au pus pe cei din jurul lor în pericol. "Există o serie de oameni care au participat la petreceri organizate ilegal, care au consumat băuturi, şi se plimbă iresponsabil prin spaţii aglomerate, fără a purta măşti", a declarat preşedintele. Africa de Sud rămâne cea mai afectată ţară de pe continentul african, iar la începutul acestei săptămâni a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de cazuri într-o singură zi. Purtarea măştii a devenit obligatorie în spaţiile publice.
08:20
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global, în ultimele 24 de ore au fost raportate cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus de la începutul pandemiei: peste 230 de mii. Cele mai mari creşteri au fost în Statele Unite, Brazilia, India şi Africa de Sud. Un record de îmbolnăviri a fost în statul american Florida, peste 15 mii. Creşterea alarmantă vine la numai o zi după ce parcul de distracţii Disney World a fost redeschis. Cel puțin 26 de state federale au pus pauză planurilor de redeschidere și redresare economică. Florida, Georgia, Carolina de Sud și Texas au raportat un record de îmbolnăviri într-o singură zi. Steve Adler, primarul orașului Austin: “Cifrele continuă să crească, iar noi ne aflăm pe muchie de cuțit. Secțiile noastre de terapie intensivă încep să se supraaglomereze. Ne uităm la un viitor care ne sperie. Acum am început să primim apeluri și din alte regiuni ale statului, care sunt lovite mult mai grav și ne întreabă dacă putem să le primim bolnavii. Este o perioadă înspăimântătoare.” De la începutul pandemiei, niciun alt stat american nu a cunoscut o creştere la fel de alarmantă precum Florida în ultimele 24 de ore. Zilele trecute, epidemiologul şef de la Casa Albă, doctorul Anthony Fauci, a afirmat că Florida a ieşit din izolare înainte ca toţi indicatorii de sănătate publică să o justifice. Guvernatorul republican al statului a contestat acest diagnostic şi a spus că în prezent autoritățile se străduiesc să scurteze timpul de prelucrare a testelor. Ron De Santis, guvernator Florida: “Desigur că misiunea noastră se concentrează asupra protejării persoanelor vulnerabile. Încă de la bun început am vrut să extindem testele și, în prezent, facem acest lucru”. În ciuda numărului mare de cazuri, parcul de distracţii Disney s-a redeschis parţial. În prima zi, parcarea a fost ticsită de maşini. E drept că s-au luat măsuri de prevenţie, iar autorităţile locale îşi justifică decizia prin argumente economice. Angajat: “Nu poți supraestima importanța parcului Disney pentru economia locală. Disney e principalul nostru angajator.” Parcul de distracţii Epcot, care face parte din Disney World, urmează să se redeschidă miercuri. La fel şi Hollywood Studios. Donna Shalala, purtător de cuvânt spital: “Nu sunt îngrijorată în mod special de persoanele care se află acum în parcul Disney, ci de ce se va întâmpla atunci când vor pleca sau de ce se întâmplă atunci când călătoresc pentru a ajunge acolo. Aceasta este problema. Disney are milioane de dolari de cheltuit, dar acest lucru ne va spune cât de grea va fi redeschiderea școlilor.” Autoritățile de peste Ocean încă încearcă să pună la punct un plan pentru redeschiderea în siguranță a școlilor. Cert este faptul că în orașul Atlanta, elevii nu se vor întoarce în bănci odată cu reînceperea noului an școlar, pentru că în statul Georgia, din care face parte, sunt peste 114 mii de cazuri de infectare cu Covid-19 și aproape 3 mii de decese. Lisa Herring, Atlanta Public Schools: “A trebuit să luăm o decizie serioasă în ceea ce privește siguranța personalului nostru și a studenților în ceea ce priveşte redeschiderea. Inițial, prima noastră zi de școală ar fi fost 10 august. Potrivit recomandărilor primite, am fost forţaţi să o mutăm pe 24 august și, cel mai important, să o facem în mod virtual”. Statele Unite au până acum peste 3 milioane 200 de persoane infectate cu Sars-Cov-2. Potrivit Centrului american pentru Controlul Bolilor, 40 la sută din cei infectaţi cu COVID-19 sunt asimptomatici.
08:00
La Inspectoratul de Poliție Rezina al IGP s-a produs un incendiu. Astăzi dimineață, în jurul orei 3:50, polițistul din serviciul de gardă a observat o lumină puternică în aripa stângă a sediului, în scurt timp fiind cuprins de flăcări întreg acoperișul instituției. La fața locului au intervenit 4 autospeciale ale Serviciului Situații Excepționale, la lichidarea incendiului participând pompierii și angajații Inspectoratului de Poliție. Victime nu sunt. Pagubele materiale se rezumă la acoperișul instituției și un birou, parțial afectat, din aripa stângă, de la etajul superior. Toate documentele, precum și armamentul au fost evacuate din clădire.
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.