Unii pacienți infectați cu COVID-19 vor fi internați la spitalele raionale din Bălți și Comrat

NewsIn, 26 martie 2020 11:40

Începând de astăzi, nu toți pacienții suspecți de infectare cu COVID-19 sau cei cu diagnosticul confirmat deja, vor fi transportați la Chișinău, ca până acum. Unii dintre ei vor fi internați la spitalele din Bălți sau Comrat. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul brifiengului de presă din dimineața zilei de 26 martie. De asemenea, aceasta a anunțat că 28 dintre cei 149 de pacienți infectați cu COVID-19 sunt în stare gravă. În total, până în prezent, au fost investigate 1164 persoane. În cazul a 149 dintre ele s-a confirmat diagnosticul de COVID-19. Dintre acestea, 49 sunt cazuri de import, iar 100 sunt cazuri de transmitere locală. În cadrul Spitalului de boli infecțioase „Toma Ciorbă” sunt internate 25 de persoane în stare gravă, 73 în stare de gravitate medie și 25 de persoane în stare satisfăcătoare. La Spitalul de boli contagioase pentru copii sunt intenați 8 copii și două mame, în stare de gravitate medie. La Spitalul clinic Republican sunt spitalizate 4 persoane: trei persoane cu evoluție gravă și una în stare de gravitate medie, iar la Institutul Mamei și a Copilului este internată o femeie infectată cu COVID-19 cu un sugar. Starea sa de sănătate este de gravitate medie. De asemenea, ministrul Sănătății a anunțat că începând de astăzi, vor fi activate două spitale regionale – cel din Bălți și cel din Comrat. Persoanele suspecte sau confirmate vor fi tratate acolo. Cazurile grave vor fi tratate la spitalul republican din Chișinău. „Personalul a fost instruit. Ieri, personalul a ridicat echipamentul de protecție individuală”, a precizat Amintim că, potrivit datelor Ministerului Sănătății, în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 149 de cazuri de infectare cu COVID-19. Alte 117 cazuri sunt suspecte. De asemenea, a fost înregistrat un deces și două vindecări.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de NewsIn

Ieri
13:20
O mamă din Italia infectată cu coronavirus i-a trimis fiului ei un ultim mesaj pe WhatsApp: "Eu mor". Bărbatul a povestit că el și sora lui încă mai caută cenușa mamei, al cărei cadavru a fost incinerat în Bergamo. O femeie din Italia infectată cu coronavirus și-a luat adio de la copiii ei printr-un mesaj pe WhatsApp. Micola, fiul cel mare al femeii, a povestit totul pentru tpi.it, drama acestei familii fiind cutremurătoare. - Eu mor.  - Ce spui? De ce? - Nu mai pot respira, doctorul spune să vă salut. - Nu renunta, te iubesc, fa-o pentru mine. - Dar nu mai depinde de mine, mi-au dat morfină Acestea sunt mesajele pe care Annalisa, o femeie de 75 de ani, le-a schimbat cu fiul ei, de pe patul unui spital. 40 de minute mai târziu avea să moară, răpusă de coronavirus.  Apoi, de la spitalul din Ponte San Pietro, din zona Bergamo, trupul său a fost încărcat pe unul dintre camioanele militare și dus la Bologna, acolo unde copiii încă îi caută cenușa. Nicola, fiul cel mai mare care locuiește la Brembate, în provincia Bergamo, are vocea calmă a cuiva care s-a confruntat cu o durere prea mare pentru a mai simți furie: "Mama mea Annalisa avea 75 de ani, dar în afară de unele probleme de cataractă, a fost bine. În jurul datei de 4 martie a început să aibă febră și dureri musculare foarte severe. Am făcut întregul proces, numărul gratuit, 112, medicul generalist, dar toată lumea a spus să stea acasă, este o gripă normală." "Suntem la un pas de Bergamo, am văzut că nu există decât Coronavirus în jur, nu „o gripă normală” și, de vreme ce mama nu s-a vindecat, chiar dacă nu a avut tuse, pe 9 martie tatăl meu a dus-o la spitalul din Ponte San Pietro.", mai spune bărbatul. El a povestit cum mama lui a fost lăsată o zi înainte să fie testatămși rezultatele pozitive au venit după alte 3 zile.  Medicii au vrut să o transfere la Milano, nefiind un caz grav, dar au atenționat familia că boala e imprevizibilă: "Dintr-o dată, pe 18 martie, a început să se simtă rău. Respira greu, i-au pus cască de ventilare." Drama s-a petrecut apoi rapid, Annalisa le-a trimis copiilor ei mesaje, iar la 10 minute după ultimul mesaj aceștia au primit un telefon de la spital. Li se spunea că situația e gravă, că femeii i se va da morfină. După altă jumătate de oră au fost anunțați că mama lor murise.
13:10
Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea depusă de Anatol Ciubotaru împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale, privind demiterea sa din funcția de director al Spitalului Republican. Decizia a fost publicată vineri, 27 martie. Aceasta este irevocabilă și nu poate fi suspusă niciunei căi de atac. Hotărârea a fost luată de judecătorii Maria Guzun, Grigore Daşchevici şi Vladislav Clima. Menționăm că fostul director al Spitalului Republican, Anatol Ciubotaru, a sesizat instanța pe 25 martie 2020, la o zi după ce a fost demis. Acesta a invocat că unele prevederi din Dispoziția semnată de autorități ar contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului și art. 20 din Constituție, care garantează dreptul la un proces echitabil. Reprezentantul pârâtului, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în ședința de judecată nu s-a prezentat. Motivul absenței nu a fost comunicat instanței. Amintim că anunțul despre faptul că Anatol Ciubotaru a fost demis din funcția de șef al Spitalului Republican a fost făcut pe 24 martie de către premierul Ion Chicu. Decizia a fost luată după ce, în aceeași zi, Ministerul Sănătății a confirmat că 4 medici din cadrul Spitalului Republican sunt suspecți de infecție cu COVID-19, iar „directorul, fără să informeze după procedură MSMPS și ANSP, a decis efectuarea testelor în cadrul unui laborator privat”. Peste câteva zile, ministrul Sănătății a confirmat că testele au confirmat că medicii sunt infectați. În prezent, în Republica Moldova sunt confirmate 199 de cazuri de infectare cu COVID-19, inclusiv 35 de lucrători medicali.
13:10
Doi traficanți au încercat să profite de situația din Spania, unde autoritățile sunt ocupate cu criza provocată de coronavirus. Poliția i-a prins în apele internaționale, în apropiere de Insulele Baleare. Traficanții au încercat să dea foc bărcii, la bordul căreia se aflau șase tone de hașiș. Barca plină de stupefiante a fost dusă la Ibiza, unde cei doi au fost arestați. Poliția susține că s-a așteptat la asemenea acte pe fondul pandemiei de coronavirus, potrivit ABC. Traficanții ar fi intenționat să țină drogurile ascunse pentru a le comercializa la un preț mai ridicat după încheierea crizei, mai scriu jurnaliștii spanioli.
13:10
Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID) va oferi Republicii Moldova asistență medicală în valoare de 1,2 milioane de dolari, se arată într-un comunicat. Banii vor fi utilizați pentru a ajuta la pregătirea laboratoarelor, accelerarea identificării și monitorizării cazurilor de îmbolnăvire, consolidarea capacității tehnice a specialiștilor de a răspunde provocării, sporirea comunicării despre riscurile existente. Sprijinul pentru combaterea COVID-19 se adaugă la asistența de 42 de milioane de dolari oferită de SUA domeniului medicinei și la asistența totală de peste un miliard de dolari acordată Republicii Moldova în ultimii 20 de ani, se mai arată în comunicat. Potrivit datelor ministerului Sănătății, în prezent sunt înregistrate 199 de cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus. Printre pacienți sunt și 35 de lucrători medicali. Totodată, au fost înregistrate două decese provocate de COVID-19 și cinci cazuri tratate. Alte 134 de persoane sunt suspectate că ar fi infectate cu COVID-19.
13:00
Încă șase persoane urmează să fie externate după ce au fost testate negativ cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineață, 28 martie, de către ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Aceasta a precizat și că mama care este internată la Spitalul „Emilian Coțaga” cu un bebeluș este în stare satisfăcătoare.  Potrivit ministrului, se atestă un progres în procesul de vindecare a persoanelor infectate cu noul coronavirus. De asemenea, majoritatea pacienților se află într-o stare de gravitate medie și satisfăcătoare. Viorica Dumbrăveanu a mai informat și despre numărul persoanelor infectate cu coronavirus din stânga Nistrului. Este vorba despre 10 persoane, două fiind internate în spitalele din municipiul Chișinău, iar opt – în cele din regiunea transnistreană. Urmează să fie activate cele două spitale strategice regionale de la Bălți și de la Comrat unde vor fi amenajate și laboratoare pentru efectuarea testelor de COVID-19. De asemenea, și la spitalul raional de la Cahul urmează să fie internați persoanele suspecte  sau infectate cu noul coronavirus. Oficialul a mai spus și că, ieri, 27 martie, au fost confirmate primele cazuri de COVID-19 la Bălți. Potrivit datelor ministerului Sănătății, în prezent sunt înregistrate 199 de cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus. Printre pacienți sunt și 35 de lucrători medicali. Totodată, au fost înregistrate două decese provocate de COVID-19 și cinci cazuri tratate. Alte 134 de persoane sunt suspectate că ar fi infectate cu COVID-19.
13:00
Donald Trump a semnat ajutorul de 2,2 triloane de dolari pentru economia americană Planul a obținut cu greu aprobarea în Senat, dar a fost votat aproape în unanimitate în Camera Reprezentanților. Președintele SUA a îndeplinit ultimul pas și a semnat cel mai mare ajutor din istorie pentru economia americană. Cei mai mulți americani vor primi câte 1.200 de dolari pentru a trece cu bine peste criza generată de pandemia de coronavirus. 100 de miliarde vor fi destinate spitalelor și centrelor medicale, 500 de miliarde vor merge într-un fond de rezervă pentru ajutorarea marilor corporații, inclusiv a companiilor aeriene, iar 377 de miliarde vor ajuta micile afaceri, scrie Eyewitness News. De asemenea, o parte din fonduri vor asigura ajutorul de șomaj, pentru care au aplicat un număr record de 3,3 milioane de americani. ”Un proiect urgent, care va pune americanii pe primul loc. Vreau să le mulțumesc Democraților și Repubicanilor, pentru că s-au unit”, a spus Donald Trump, citat de CNN. Guvernatorul din New York, zona cea mai afectată de Covid-19 din SUA, se așteaptă să primească o sumă consistentă din cele 2.200 de miliarde de dolari. Andrew Cuomo a spus că este nevoie de alte 40.000 de paturi în statul pe care îl conduce, dintre care 4.000 doar în orașul New York. Aici, sunt amenajate și spitale temporare. Unul dintre ele va fi chiar într-un centru de convenții. În New York, se înregistrează un deces la fiecare zece minute în rândul pacienților cu coronavirus. În total, sunt peste 44.000 de cazuri confirmate, iar numărul celor internați a depășit 6.000. În timp ce la nivelul întregii țări, sunt peste 100.000 de oameni infectați cu Covid-19, cei mai mulți din lume. ”Vreau ca guvernatorii să fie recunăscători și să nu mai spună neadevăruri”, a protestat Trump. Pentru a face față crizei de materiale medicale, șeful de la Casa Albă a cerut unuia dintre giganții auro, General Motors, să producă într-un ritm accelerat ventilatoare. ”Au spus că vor da cât mai repde 40.000 de ventilatoare de care este mare nevoie. Acum, spun că vor fi doar 6.000, la finalul lui aprilie și vor bani buni”, s-a plâns Trump.  General Motors și Ford anunțaseră că vor colabora cu companiile de profil pentru a crește producția aparatelor de respirație artificială.
10:40
Autoritățile din statul indian Punjab au carantinat peste 40.000 de cetățeni din 20 de sate, în urma unui focar de coronavirus care are ca sursă un singur bărbat. Este vorba de un bătrân în vârstă de 70 de ani care a murit din cauza infecției cu coronavirus, depistată abia după decesul acestuia, conform BBC. Bărbatul, predicator în regiune, a ignorat sfatul de autoizolare când s-a întors dintr-o călătorie în Italia și Germania. În prezent, India are 640 de cazuri de coronavirus confirmate, 30 dintre acestea fiind în statul Punjab. Cu toate acestea, autoritățile se tem că numărul real al cazurilor pozitive poate fi mult mai mare. India are una dintre cele mai mici rate de testare la nivel mondial, dar eforturile pentru a mări capacitatea de testare. Există temeri că izbucnirea unei epidemii în India, țară cu 1,3 miliarde de locuitori, s-ar putea transforma într-o catastrofă. Bărbatul, Baldev Singh, a luat parte chiar înainte să moară la o ceremonie de mari dimensiuni din cadrul festivalului Sikh, organizat cu ocazia sărbătorii Hola Mohalla. Festivalul durează șase zile și atrage aproximativ 10.000 de oameni zilnic. La o săptămâna de la moartea predicatorului, 19 membri ai familiei sale au fost testați pozitiv. „Până acum am reușit să identificăm 550 de oameni care au intrat în contact direct cu el, iar numărul este în creștere. Am carantinat 15 sate din zona în care el locuia”, a declarat un oficial de rang înalt din India. Alte cinci sate din regiune au fost ulterior băgate în carantină. India a interzis circulația cetățenilor timp de 21 de zile, dar aceștia pot ieși din case pentru a-și cumpăra mâncare și medicamente.
10:10
Un bărbat infectat cu COVID-19 a fugit noaptea trecută din spital. Informația a fost confirmată de către primarul satului Dănceni, Victoria Butuc-Guranda, sâmbătă, 28 martie. Potrivit primarului, bărbatul a luat un taxi și s-a deplasat la 5 dimineața la benzinăria unde lucrează. În prezent, acesta este căutat de poliție. Cei care știu locul aflării acestuia, sunt îndemnați să apeleze serviciul 112. Potrivit datelor ministerului Sănătății, în prezent sunt confirmate 199 de cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus. Totodată, au fost înregistrate două decese provocate de COVID-19 și cinci cazuri tratate. Alte 134 de persoane sunt suspectate că ar fi infectate cu COVID-19.
09:30
Irlanda a impus izolarea totală a populaţiei de vineri, la miezul nopţii, şi până la 12 aprilie, pentru a lupta contra răspândirii noului coronavirus, a afirmat premierul Leo Varadkar, conform AFP. "Toată lumea trebuie să rămână în casă, în orice circumstanţă", a declarat el, precizând că excepţiile vor fi posibile pentru cei care merg la serviciu, să facă cumpărături alimentare, la medic sau exerciţii fizice în apropierea domiciliului. Ieşirile vor fi posibile doar "din motive familiale imperative" şi pentru lucrări agricole. Orice adunare, publică sau privată, este interzisă. "Sunt decizii radicale destinate să salveze cât mai multe vieţi", a adăugat Varadkar în cursul unei conferinţe de presă. "Vă cer, pentru un anumit timp, să puneţi binele comun în faţa libertăţilor individuale".  Există pentru moment 2.121 de cazuri de Covid-19 şi 22 de decese în Irlanda, potrivit cifrelor publicate vineri de Ministerul Sănătăţii.  Închiderea şcolilor, a universităţilor şi a pub-urilor a fost deja dispusă, precum şi închiderea firmelor care nu sunt vitale.  O lege de urgenţă a fost adoptată vineri de Parlament, care prevede în special o îngheţare a chiriilor şi un moratoriu privind evacuarea pe durata crizei, precum şi creditele de urgenţă.           "Sunt vremuri dificile, dar acestea vor avea un sfârşit", a asigurat premierul irlandez.    
09:30
Statele Unite, unde numărul de cazuri înregistrate de Covid-19 a explodat, au depăşit vineri pragul de 100.000 de persoane infectate, potrivit unui bilanţ anunţat de Universitatea Johns Hopkins, scrie AFP. SUA au depăşit joi Italia şi China şi au devenit ţara cu cele mai multe cazuri declarate de infecţie cu noul coronavirus, 102 325. Vineri, erau deja aproape 15.000 de cazuri în plus faţă de Italia şi 20.000 în plus faţă de China.  Numărul deceselor a rămas mai puţin important în SUA decât în cele două ţări, cu un total de 1.544.  Rata mortalităţii din cauza maladiei în Statele Unite, bazată pe numărul de cazuri recenzate, este de 1,5%. În Italia este de 10,5%.        "Am realizat mai multe teste decât oricare altă ţară din lume şi capacitatea noastră continuă să crească", a afirmat preşedintele american Donald Trump, vineri, în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă.     Epicentrul epidemiei în SUA este la New York, stat care a înregistrat mai mult de 500 de decese şi aproape jumătate din totalitatea cazurilor americane iar spitalele sunt copleşite.                 "Suntem martorii unui număr tot mai mare de cazuri, de spitalizări, de internări în unităţile de îngrijire, de pacienţi care necesită ventilatoare", a declarat pentru AFP Thomas Tsai, profesor de sănătate publică la Harvard. "Şi din nefericire, rata mortalităţii va urma această tendinţă. Doar că asta va dura mai multe zile şi săptămâni". 
09:10
Papa Francisc a oferit o binecuvântare istorică Cetăţii şi Lumii, “Urbi et Orbi”, în Piaţa Sf. Petru, complet goală. Binecuvântarea “Urbi et Orbi” este de obicei oferită în trei ocazii: când Papa este ales succesorul lui Petru, în ziua de Crăciun şi în ziua de Paşte. Papa Francisc a dorit să facă un gest extraordinar acum, când lumea suferă de extinderea acestui virus care a luat deja viaţa a peste 25.000 de oameni la nivel global şi mai mult de jumătate din populaţia lumii este izolată în case pentru a preveni răspândirea Covid-19, scrie Vatican News, citat de Agerpres. În piaţa pustie şi sub o ploaie continuă, Jorge Bergoglio a oferit credincioşilor catolici ai lumii o ceremonie fără precedent, o omilie şi o binecuvântare ulterioară. Acestea au putut fi urmărite online prin toate mijloacele de comunicare modern: Facebook, YouTube, TV şi radio. (Vezi mai multe imagini în galeria foto) Sfântul Scaun a dispus închiderea pieţei şi a bazilicii Sfântul Petru până pe 3 aprilie, ca o precauţie împotriva răspândirii acestei pandemii, care a ajuns și în interiorul Vaticanului, unde s-au înregistrat cinci îmbolnăviri. Coronavirusul i-a pus pe toţi ″în aceeaşi barcă″⁣, a spus Papa, îndemnând oamenii să vadă criza ca pe un test de solidaritate şi ca pe o amintire a valorilor de bază. Binecuvântarea “Urbi et Orbi” a mai fost oferită în ocazii foarte specifice, cum ar fi în 1942, când Pius al XII-lea a făcut acest lucru cu ocazia jubileului său episcopal şi a XXV-a aniversare a apariţiilor Fatima, aminteşte EFE. La începutul lunii, Papa și-a amânat mai multe evenimente oficiale pentru că s-a simțit rău. El a fost efectuat testul pentru coronavirus, iar rezultatul a fost negativ.
09:10
Un oraş turc experimentează mesaje virale prin intermediul luminilor de la semafoare, care avertizează cetăţenii cu privire la îndatoririle civice de distanţare socială pentru a limita răspândirea coronavirusului, relatează DPA, citată de Agerpres. În centrul oraşului Sakarya, la semafoare se aprinde lumina roşie ca de obicei, dar în plus se vede imaginea unei case şi a expresiei „Evde kal”, adică „rămâneţi acasă” în limba turcă. Iar când se aprinde lumina verde apare şi mesajul „Eve git” (mergeţi acasă). Se presupune că semafoarele îi fac pe oameni să fie mai conştienţi de situaţia actuală şi îi motivează să rămână acasă, a declarat vineri, pentru DPA, directorul pentru traficul din municipalitate, Murat Pehlivan. Luminile au fost instalate joi în cinci intersecţii mari din centrul oraşului, inclusiv lângă o moschee şi un spital public. Pentru pietonii cu deficienţe de vedere, un mesaj înregistrat îi atenţionează pe oameni să menţină o distanţă atunci când aşteaptă la lumina roşie a semaforului. Când apare lumina verde, se aude mesajul „Acum puteţi traversa strada. Staţi acasă pentru sănătatea dumneavoastră”. La intersecţii au fost instalate, de asemenea, automate care eliberează dezinfectanți. Turcia, care a anunţat primul caz de Covid-19 pe 11 martie, a raportat până acum 75 de decese şi 3.629 de cazuri de îmbolnăvire.
09:10
La noapte vom dormi mai puțin. Republica Moldova va trece la ora de vară pe 29 martie, ultima duminică a lunii. Ceasurile vor fi schimbate cu o oră înainte.  Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 2.00 va deveni ora 3.00. Trecerea la ora de vară este efectuată în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU și concomitent cu statele-membre ale Uniunii Europene. În luna martie 2019, deputaţii europeni au votat pentru renunțarea la schimbarea orei în Uniunea Europeană începând cu anul 2021. Astfel, fiecare stat membru al UE va putea alege dacă să rămână la ora permanentă „de vară” sau la cea „de iarnă” (ora standard).
09:00
În Republica Moldova, 35 de cadre medicale sunt contaminate cu noul coronavirus, anunță autoritățile din sănătate. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, vineri, 27 martie. Potrivit unui comunicat de presă, din numărul total de lucrători medicali contaminați, nouă sunt medici, 19 sunt felceri și asistente medicale, iar șapte sunt infirmiere. Infectat cu COVID-19 este și un șofer. 12 dintre lucrătorii medicali sunt din cadrul Spitalului Clinic Republican, 16 din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Spitalicească, restul lucrătorilor activând  în cadrul instituțiilor medico-sanitare municipale și raionale. Potrivit datelor ministerului Sănătății, în prezent sunt confirmate 199 de cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus. Totodată, au fost înregistrate două decese provocate de COVID-19 și cinci cazuri tratate. Alte 134 de persoane sunt suspectate că ar fi infectate cu COVID-19.
07:20
Președintele Igor Dodon ar fi cerut CNA, SIS-ului și Procuraturii Anticorupție să-l distrugă pe liderul Partidului Nostru Renato Usatîi. Despre aceasta edilul de la Bălți a anunțat într-un live pe Facebook, în care a spus că l-a înfuriat pe Dodon după a reușit să organizeze o cursă charter pentru moldovenii blocați în Franța, dar și pentru critica adusă autorităților din motiv că nu reușesc să gestioneze situația de criză în care s-a pomenit țara. „Procuratura Anticorupție, CNA, condusă de omul lui Dodon, recent numit în grad de general, SIS-ul condus de Gumeniuc, toți caută informații pentru a-mi porni un dosar penal, pentru că am organizat curse charter. Iată cu ce se ocupă ei. Dodon a spus: Faceți ce vreți, dar Usatîi trebuie terminat. Dacă nu se găsește nicio încălcare în ceea ce ține de cursa charter organizată, poate cineva s-a îmbolnăvit pentru ca Usatîi să fie acuzat de răspândirea noului coronavirus. Urgent, Usatîi trebuie atras la răspundere penală pentru că în stare de urgență, critică puterea și aparatul președintelui. Vreau să văd acel procuror care va intenta dosar penal pentru că așa vrea Dodon”, a declarat Usatîi în timpul unei intervenții live pe Facebook, transmite independent.md. Președintele Partidului Nostru a făcut și o adresare către liderul neformal al socialiștilor: „Dodon, vrei să mă oprește pentru că ajut oamenii și rezolv probleme de care trebuia să se ocupe Agenția Turismului, Guvernul?! Nu m-ați lăsat pe mine fără posibilitatea de a ajuta oameni, ci ați pus împotriva voastră sute de mii de cetățeni care cu prima posibilitate o să facă praf din voi”, a spus Renato Usatîi și a precizat că a început să se ocupe de problema diasporei după ce a văzut lipsa de acțiune a autorităților. Usatîi a mai adăugat că după refuzul Air Moldova de a opera mai multe zboruri charter pentru a aduce acasă moldoveni blocați în diferite țări, a reușit să se înțeleagă cu alte companii avia, iar acum așteaptă acordul Comisiei pentru Situații Excepționale, fără de care cursele nu pot fi efectuate.
07:10
Procuratura Anticorupție i-a înaintat lui Constantin Țuțu învinuirea pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită. Fiind audiat de procurori, acesta a făcut declarații pe marginea dosarului în care este cercetat. Informația a fost confirmată pentru NM de către Maria Veru, ofițerul de presă al Procuraturii Generale. Aceeași sursă notează că reieșind din prevederile dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, acesta se va afla în stare de carantină, la domiciliu, timp de 14 zile. În acest context, învinuitului i-a fost modificată măsura preventivă din arest în obligațiune de a nu părăsi localitatea. Precizăm că fostul deputat, Constantin Țuțu s-a predat astăzi benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.
07:00
România înregistra, vineri seară, 26 de decese la pacienții infectați cu noul coronavirus, iar la nivel național au fost raportate 1.292 de cazuri de infectare. De asemenea, 94 de pacienți s-au vindecat. Restricțiile pentru populație sunt în continuare în vigoare, iar autoritățile au început să dezinfecteze principalele artere de circulație din marile orașe. Tot vineri seară, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că ia în calcul prelungirea perioadei pentru cererile de suspendare a ratelor şi după perioada stării de urgenţă, dacă se impune acest lucru. Autoritățile italiene au anunțat încă 969 de morți, dintre pacienții infectați cu noul coronavirus, bilanțul total al deceselor ajungând la 9.134. De asemenea, totalul cazurilor de infectare cu noul coronavirus se ridică la 86.498. O veste bună, numărul pacienților care s-au vindecat în Italia, în ultimele 24 de ore, este de 589, cifra totală fiind de 10.950 persoane vindecate. Spania a înregistrat 769 de morţi din cauza noului coronavirus, într-o singură zi, care creşte la 4.858 numărul total al deceselor cauzate de pandemia covid-19, au anunţat vineri autorităţile spaniole.
07:00
Macedonia de Nord a devenit vineri cel de-al 30-lea stat membru al NATO, în urma unui proces îndelungat care a inclus schimbarea numelui pentru această ţară din Balcanii de Vest, informează DPA. „Republica Macedonia de Nord este oficial noul membru al NATO, al 30-lea. Ne-am îndeplinit visul de generaţii”, a transmis guvernul de la Skopje într-un comunicat. „Macedonia de Nord este acum parte din familia NATO, o familie formată din treizeci de naţiuni şi aproape un miliard de persoane. O familie bazată pe certitudinea că, indiferent cu ce provocări ne confruntăm, suntem cu toţii mai puternici şi mai în siguranţă împreună”, a subliniat la rândul său secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Mai devreme vineri, Macedonia de Nord a depus instrumentul său de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord la Departamentul de Stat al SUA (stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice) - ultimul pas formal pentru a se alătura alianţei de apărare. Parlamentele naţionale din toate ţările NATO au avut ratificat anterior aderarea Macedoniei de Nord. „Aderarea Macedoniei de Nord la NATO reprezintă astăzi punctul culminant al multor ani de efort din partea guvernului şi a cetăţenilor Macedoniei de Nord”, a declarat Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA. Calitatea de membru „va susţine o mai mare integrare, o reformă democratică, comerţul, securitatea şi stabilitatea în regiune”, arătând şi altor ţări că uşa NATO rămâne deschisă, a adăugat oficialul american. Anul trecut, Macedonia de Nord şi-a schimbat denumirea din Macedonia reglementând o dispută de lungă durată cu Grecia, membră a NATO şi a Uniunii Europene, o condiţie pe care Atena a pus-o pentru ca Skopje să se alăture celor două organizaţii. O ceremonie oficială de ridicare a steagului noii ţări membre urmează să aibă loc luni la sediul NATO.
27 martie 2020
20:10
Încă o persoană diagnosticată cu coronavirus a murit, fiind vorba despre un bărbat de 81 de ani din Bucureşti, despre care medicii nu au transmis că ar fi avut şi alte comorbidităţi. Numărul deceselor a ajuns la 25. Bilanţul îmbolnăvirilor cu coronavirus era vineri la ora 13:00 de 1292 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 263 de persoane, fiind cel mai mare număr înregistrat de la declanşarea epidemiei în România. Un număr de 32 de pacienţi se află la ATI, starea a 24 dintre ei fiind gravă. UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri, că a fost înregistrat al 25-lea deces cauzat de coronavirus, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de de 81 ani, din Bucureşti, internat prin Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sf. Ioan în 26 martie.   Ulterior, el a fost transferat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", acolo unde s-a înregistrat, în 27 martie, decesul, în secţia de ATI.   "Nu ne-au fost furnizate date legate de comorbidităţi", a transmis Grupul de Comunicare Strategică. ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate şi externate (53 la Timişoara, 41 la Bucureşti, 7 la Iaşi, 6 la Craiova, 6 la Constanţa şi 2 la Cluj). Până astăzi, 24 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 şi cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timişoara şi Neamţ, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 0 şi 94 de ani„, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 32 de pacienţi, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unităţi medicale private. Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3, poliţiştii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei. De asemenea, cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franţa şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie şi Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 11 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franţa şi unul în Marea Britanie, au decedat.
20:10
Primăria comunei Trușeni anunță că 10 persoane sunt infectate, 2 sunt suspecte, 17 se află în carantină și 112 sunt monitorizate la domiciliu. UPDATE 20:00 sursa: timpul.md
20:00
Autoritățile indiene din Punjab, o regiune din nordul țării, au plasat în carantină aproximativ 40.000 de rezidenți din 20 de sate, în urma unei infectări masive cauzate de o singură persoană, relatează BBC. Persoana de 70 de ani care a și murit, între timp, de coronavirus, a fost descoperită ca fiind infectată doar după ce a decedat. Bărbatul, un predicator, ignorase precauțiile și refuzase să intra în autoizolare după ce s-a întors dintr-o călătorie în Italia și Germania, au declarat oficialii indieni pentru BBC. India are, în prezent, 640 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care 30 se află în Punjab. Experții spun, însă, că numărul real al cazurilor de infectare cu coronavirus este, probabil, mult mai mare decât se estimează. India are una dintre cele mai mici rate ale testării din lume, deși se încearcă intensificarea eforturilor. Există temeri că o epidemie generalizată în India, o țară cu 1,3 miliarde de locuitori, ar putea să ducă la o catastrofă. Bărbatul, identificat ca fiind Baldev Singh, participase la o adunare mare de oameni care celebrau un festival Sikh cu puțin timp înainte să moară. Festivalul care durează șase zile atrage în jur de 10.000 de persoane în fiecare zi în care se desfășoară. La o săptămână după moartea sa, și 19 dintre rudele sale au fost confirmate cu coronavirus.
19:50
Mai multe instituții din Republica Moldova au fost decorate cu Medalia Aniversară "Centenarul Unirii". Președintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete în acest sens cu ocazia împlinirii a 102 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Bucureștiul a decorat Biblioteca "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Chişinău; Complexul etno-cultural "VATRA"; Institutul de Filologie Română al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării; Muzeul Militar din cadrul Centrului de Cultură şi Istorie Militară; Muzeul Naţional de Artă al Moldovei și Teatrul Naţional ”Mihai Eminescu”. Medaliile au fost conferite pentru păstrarea identităţii naţionale, răspândirea valorilor culturale româneşti şi organizarea evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri.   Totodată, mai multe instituții de peste Prut au primit Medalia Comemorativă ”Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”. Astăzi se împlinesc 102 ani de la Unirea Basarabiei cu România, eveniment istoric crucial pentru formarea României Mari la 1 decembrie 1918. Şi asta deoarece celelalte provincii româneşti: Bucovina, Ardealul, Banatul, Crișana şi Maramureșul au urmat exemplul Basarabiei. Însă bucuria unirii a durat doar 22 de ani, pentru că la 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia şi Bucovina de Nord, ca urmare a Pactului semnat cu Germania nazistă în 23 august 1939.
19:40
Primăria satului Condrița va compensa în mărime de 100% costul pentru toate serviciile comunale, inclusiv telefonia fixă pentru lunile martie și aprilie 2020. Excepție fac parte serviciile de internet și TV. Despre acest lucru a anunțat Andrei Donică, primarul satului Condrița. „Compensăm cheltuielile comunale cu condiția că factura din luna martie și aprilie să nu fie mai mult decât pe luna februarie. Dacă în luna februarie ați avut o sumă anumită și în luna martie tot aceeași sumă, aceste cheltuieli vor fi compensate. Dacă va fi mai mult, înseamnă că suma care diferă o veți achita dvs ca consumator din propriile surse”, a spus Andrei Donică. De asemenea, într-un mesaj pe Facebook se arată că „compensații vor primi toți locuitorii satul Condrița, din bugetul local al Primăriei Condrița, indiferent de statutul social: pensionar, invalid, angajat, șomer, student ș.a”.
19:40
În acest weekend, transportul public din capitală va circula de la 06:00 până la 10:00 și de la 16:00 până la 19:30. Despre acest lucru a anunțat primarul municipiului Chișinău pe pagina sa de Facebook De asemenea, Ion Ceban a comunicat că în cursul săptămânii transportul public va circula de la ora 05:30 până la 10:00 și de la 16:00 până la 20:00. În restul orelor, transportul public va fi sistat.   Precizăm că în Republica Moldova au mai fost confirmate 22 de cazuri de infectare cu COVID-19. Astfel, bilanțul celor infectați a ajuns la 199 de persoane. Totodată, 11 persoane s-au însănătoșit, iar 2 persoane au decedat.
19:40
Mai multe curse charter vor fi efectuate pe data de 27 și 28 martie. Despre acest lucru se anunță într-un comunicat al Autorității Aeronautice Civile.  Astfel, până în prezent, conform dispoziției nr.7 din 27.03.2020 au fost aprobate următoarele curse charter: Curse charter operate de FlyOne : 27 martie 2020 – Chișinău-Verona-Chișinău Curse charter operate de AEROPARTNER : 27 martie 2020 – Berlin-Chișinău-Praga Curse charter operate de Air Moldova: 27 martie 2020 – Chișinău – Moscova (Domodedovo) – Chișinău (două curse) 28 martie 2020 – Chișinău – Moscova (Domodedovo) – Chișinău 28 martie 2020 – Chișinău – Londra – Chișinău Precizăm că recent au fost efectuate mai multe curse charter pentru a aduce în țară cetățenii Republicii Moldova. *IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple: 1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt; 2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută); 3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare; 4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului; 5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.
19:40
Italia a anunțat vineri 969 de decese în 24 de ore din cauza epidemiei de coronavirus, un record absolut care șochează, în ciuda faptului că unii experți au avertizat că în aceste zile s-ar putea înregistra un vârf. Este, însă, de departe, cel mai mare număr de decese anunțat până acum, chiar dacă autoritățile au precizat că 50 dintre aceste persoane au decedat cu o zi înainte, dar nu fuseseră luate în calcul în bilanțul anunțat joi. Datele sunt încă neconcordante, e confuzie și în Italia, unde se raportează pe regiuni. De aceea, unele surse indică un număr ceva mai mic de morți, dar în orice caz, toate arată că sunt peste 900 de decese. Cel mai grav bilanț de până acum fusese la sfârșitul săptămânii trecute și era de 793 de morți. Numărul total al morților în Italia, de la începutul epidemiei, la sfârșitul lunii ianuarie, a depășit acum 9.100, fiind în continuare țara care suferă cel mai mult de pe urma pandemiei de SARS-CoV-2. Bilanțul agravat de vineri se explică însă prin numărul tot mai mare de persoane care se află la terapie intensivă, peste 3.000. Numai în Lombardia au murit în ultimele 24 de ore 541 de persoane. Italia are acum al doilea cel mai mare număr de îmbolnăviri din lume, 86.498 de cazuri confirmate, la o populație de circa 60 de milioane de locuitori. Pe primul loc rămân Statele Unite, cu aproape 94.000 de cazuri, în timp ce China, țara unde a fost primul focar al pandemiei, rămâne pe locul al treilea cu 81.340 de cazuri. În Italia au fost confirmate în ultimele 24 de ore încă 5.909 persoane pozitive la coronavirus, dar mai grav este că a urcat și numărul persoanelor aflate în stare critică, la terapie intensivă: 3.732. În totalul celor 86.498 de persoane diagnosticate cu Covid-19 în Italia, 10.950 s-au făcut bine.
19:30
Doi slujitori ai bisericii sunt diagnosticați pozitiv cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de către premierul Ion Chicu în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 27 martie. Premierul a precizat că este vorba despre preotul care a organizat vizita la mănăstirea Poceaev. Cel de-al doilea caz se referă la un preot de la biserica Sfântul Arhanghel Mihail din municipiul Chișinău. De asemenea, 20 de persoane care au fost în excursie la Poceaev au fost deja diagnosticate cu noul tip de coronavirus. În acest sens, Ion Chicu a făcut un apel repetat către cetățeni. „Vreau să fac un îndemn în fața cetățenilor să se abțină în aceste zile de a vizita bisericile. Or angajații Ministerului Afacerilor Interne au dispoziția clară să nu permită desfășurarea serviciilor divine cu participarea enoriașilor. Dacă se vor petrece acest slujbe cu participarea credincioșilor, statul va aplica sancțiunile prevăzute de lege”, a spus Chicu. Menționăm că încă 22 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Astfel, bilanțul celor infectați a ajuns la 199 de persoane.
17:40
Pandemia noului coronavirus a ucis peste 25.000 de persoane în lume, potrivit unui bilanţ întocmit, pe baza unor date oficiale, vineri după-amiaza, de către AFP În total, 25.066 de decese au fost înregistrate - majoritatea în Europa (17.314). Italia - cu 8.165 de morţi - este cea mai afectată ţară de pandemia covid-19, urmată de Spania  (4.858) şi China (3.292) - focarul iniţial al contagiunii. Cel puţin 547.034 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost diagnosticate în mod oficial în lume de la sfârşitul lui decembrie.
17:40
Încă 22 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova. Astfel, bilanțul celor infectați a ajuns la 199 de persoane. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, astăzi, 27 martie.  Dumbrăveanu a spus că astăzi au fost procesate 128 de probe, dintre care 22 de cazuri sunt pozitive. Vorbim despre 4 cazuri de import (România, Rusia, Marea Britanie, Franța) și 18 cazuri de răspândire locală (Chișinău, Soroca, Ștefan Vodă, Bălți, Ialoveni și regiunea din stânga Nistrului).   Știrea se actualizează.
17:30
În Letonia, un cetățean al Republicii Moldova a fost amendat cu 4 300 de euro pentru că a încercat să mituiască un polițist de frontieră. Potrivit portalului local tvnet.lv, suma mitei a fost de 5 euro. Serviciul de frontieră din Letonia a raportat că incidentul a avut loc pe 25 martie. Un cetățean moldovean care a traversat cu mașina frontiera Letonei nu a putut oferi documentele pentru o remorcă. În acest sens, bărbatul a încercat să mituiască polițiștii de frontieră cu 5 euro pentru a nu întocmi un proces verbal. Publicația menționează că în Letonia darea de mită este pedepsită cu amendă sau închisoare.
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.