Edufin.md

Ieri
11:21
În regiunile de Sud și Nord a Republicii Moldova vor activa două modele noi de cluster. Acestea sunt localizate în Cahul și Soroca oferind posibilitatea asocierii companiilor din industria creativă și textilă pentru a dezvolta proiecte comune. Generarea celor două clustere a fost realizată de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) … Articolul Modele noi de clustere au fost lansate în Moldova apare prima dată în EDUFIN.MD.
11:21
Prin Legea nr.180 din 26 iulie 2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (în continuare Lege), Parlamentul a aprobat procedura de stimulare fiscală care constă în anularea sumelor amenzilor și majorărilor de întârziere (penalităților) la plățile administrate de Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, potrivit art.2 lit.a) din Lege, stimularea fiscală la plățile administrate de Serviciul … Articolul Aspecte ale Legii nr.180 din 26 iulie 2018 privind declararea voluntară şi stimularea fiscală apare prima dată în EDUFIN.MD.
11:21
Banca Națională a Moldovei (BNM) atenționează într-un comunicat publicul că, urmare unor informații recente difuzate în presă, se creează percepții confuze și incorecte precum că utilizarea și tranzacționarea așa-ziselor „monede virtuale” ar avea loc sub aria de atribuții a BNM sau cu permisiunea acesteia. BNM informează că, nu a acordat nicio autorizație în acest sens … Articolul BNM clarifică poziția de reglementare și autorizare a monedei virtuale în Moldova apare prima dată în EDUFIN.MD.
11:21
Descentralizarea și reforma teritorial administrativă sunt două dintre cele mai importante probleme, care trebuie soluționate pentru a relansa dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova, a declarat directorul de programe al IDIS Viitorul, Viorel Chivriga în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, care a abordat respectivele subiecte și la Forumul economic de la Krynica, … Articolul Descentralizarea și reforma teritorial administrativă, problemele care macină Moldova apare prima dată în EDUFIN.MD.
11:21
Grație conlucrării Băncii Naționale a Moldovei (BNM) cu Banca Comercială Română și Banca Transilvania, leul moldovenesc va fi acceptat pentru operațiuni de schimb valutar și tranzacții bancare în România, informeaza BNM pe pagina oficială. La solicitarea BNM, cele două mai mari bănci licențiate din România, cu o cotă cumulativă de circa o treime din piața … Articolul BNM: Leul moldovenesc trece Prutul apare prima dată în EDUFIN.MD.
11:21
După suspendarea asistenței macrofinanciare de către Uniunea Europene, o nouă veste proastă vine de la Fondul Monetar Internațional. Misiunea de evaluare a FMI, care urma să vină pe 20 septembrie, va sosi la Chișinău doar în prima jumătate a anului 2019. Astfel următoarea tranșă de la Fond, pe care Chișinăul a contat în acest an, … Articolul Amnistia capitalului subminează noua tranșă a FMI apare prima dată în EDUFIN.MD.
11:21
Corupția înflorește atunci când birocrația de stat este nerestricționată, dar aceasta poate fi semnificativ limitată dacă legile sunt eficientizate și specifice. Legislația și normele reprezintă cadrul-cheie în formarea proceselor de funcționare a autorităților, determină modul de organizare și eficiența serviciilor publice oferite sectorului privat, definește raporturile de interacțiune între autorități și sectorul privat, mecanismele, drepturile … Articolul La Punct: Legea vicioasă – sursă a corupției apare prima dată în EDUFIN.MD.
Mai mult de 2 zile în urmă
10:10
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) informează pe pagina oficială despre stabilirea unor noi reguli pe piața asigurărilor, potrivit cărora produsele de stat obligatorii, grație cerințelor legale, urmează a fi oferite fără comisioane de către companiile de asigurări. În conformitate cu Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, aprobată în data de 29 noiembrie … Articolul CNPF: Produsele de stat obligatorii vor fi oferite fără comisioane de către companiile de asigurări apare prima dată în EDUFIN.MD.
08:20
Portofoliul de credite din sistemul bancar, după cea mai lungă cădere, în 2018 dă primele semnale de revenire. Din octombrie 2014 până în februarie 2018 volumul de împrumuturi din sistemul bancar s-a redus cu 15,8 miliarde lei, de la aproape 48 miliarde lei la puțin peste 32,1 miliarde. În opt luni ale anului curent portofoliul … Articolul Pariul pe cetățeni a unei bănci a tras în sus piața creditelor după trei ani de cădere apare prima dată în EDUFIN.MD.
5 decembrie 2018
19:50
Republica Moldova are nevoie de investiții pentru o creștere economică calitativă, însă plasatorii de capital ezită sau ocolesc Republica Moldova. Principalele motive care îi sperie este mărimea pieței interne, instabilitatea politică și lipsa forței de muncă bine pregătite, constată directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”. În … Articolul Moldova are nevoie de investiții pentru o creștere economică calitativă apare prima dată în EDUFIN.MD.
29 noiembrie 2018
21:20
Viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Cristina Harea, a participat marți, 27 noiembrie 2018, la conferința „Inovații care transformă businessul”, organizată la Chișinău, de Echipa Consultanță pentru Micul Business BERD Moldova și alți parteneri internaționali, în cadrul inițiativei Ziua inovației pentru femei în afaceri. Cristina Harea a vorbit, în special, despre finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii … Articolul BNM încurajează femeile de afaceri să fie mai îndrăznețe în a solicita și a accesa de la bănci produsele financiare apare prima dată în EDUFIN.MD.
21:00
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a organizat, la 28 noiembrie 2018, primul eveniment de informare și promovare în cadrul Proiectului “Women in Business – Promovarea antreprenoriatului în rândul tinerelor din regiunea Dunării”, la care au participat femei antreprenor, grupuri locale interesate, instituții academice și partenerii proiectului din opt țări. “Astăzi prezentăm … Articolul ODIMM: Ne propunem să încurajăm femeile să lanseze și să dezvolte cu succes propria afacere! apare prima dată în EDUFIN.MD.
20:50
Raportat la PIB, cheltuielile pentru ocrotirea sănătății în Republica Moldova sunt de 2,2 ori mai mici decât media din UE. În valori absolute cheltuielile per capita din Republica Moldova sunt de 9,5 ori mai mici decât media din UE. Pentru anul 2019 Moldova planifică să aloce pentru ocrotirea sănătății 8,8 miliarde lei, dintre care 7,5 … Articolul Moldova alocă cei mai puțini bani pentru sănătate din Europa apare prima dată în EDUFIN.MD.
22 noiembrie 2018
21:30
Vânzarea și cumpărarea unei proprietăți necesită un „know how” realist. Avantajele și dezavantajele unei colaborări cu o agenție imobiliară sunt explicate de Valentina Florescu, specialist imobiliar. Articolul (video) Care sunt avantajele și dezavantajele colaborării cu o agenție imobiliară apare prima dată în EDUFIN.MD.
17 noiembrie 2018
19:50
Ce să aleg: un contract de reprezentanre exclusivă sau un contract de colaborare standard cu o companie imobiliară? Probabil cea mai frecventă întrebare pe care și-o pun proprietarii când vor să-și vândă imobilul. Proprietarii de imobile deseori sunt puși în situația de a alege între a-și vinde imobilul (apartament, casă, spațiu comercial, teren) cu ajutorul … Articolul Cheia succesului în vânzarea unui imobil -> Contractul de reprezentare exclusivă apare prima dată în EDUFIN.MD.
13 noiembrie 2018
21:10
La patru ani distanță de la decizia guvernului de a garanta creditele de urgență acordate de BNM unor bănci insolvabile, o serie de întrebări continuă să planeze asupra fenomenului pe care îl cunoaștem drept „furtul miliardului”. După mai multe investigații cunoaștem că, deși s-a încercat imprimarea ideii unei conjuncturi economice regionale nefavorabile, totuși criza a … Articolul Expert-Grup: După 4 ani de la frauda bancară, continuăm să avem mai multe întrebări decât răspunsuri apare prima dată în EDUFIN.MD.
21:00
Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, a fost extins până în anul 2021. O decizie în acest sens a fost luată la 8 noiembrie 2018 în cadrul ședinței de Guvern la propunerea Ministerului Economiei și Infrastructurii. Totodată, au fost operate unele completări … Articolul Programul PARE 1+1 pentru migranți a fost extins până în 2021 apare prima dată în EDUFIN.MD.
5 noiembrie 2018
20:50
Centrul Analtic Independent „Expert-Grup” a lansat la 1 noiembrie, documentul de politici „Republica Moldova – studiu de caz al noilor scheme de spălare a banilor. Lecții de învățat și consecinţe pentru UE”. Scopul acestui studiu este de a demonstra, pe baza cazului Republicii Moldova, că noile scheme de spălare a banilor apărute în Europa de … Articolul Republica Moldova – studiu de caz al noilor scheme de spălare a banilor. Lecții de învățat și consecinţe pentru UE apare prima dată în EDUFIN.MD.
20:10
Există diferențe dintre un control de stat conform procedurilor descrise în lege și cum de fapt acesta are loc în realitate. În practică, potrivit celor relatate de oamenii de afaceri, organele de control și inspectorii comit devieri de la principiile fundamentale ale controlului, sunt comise abuzuri și încălcate drepturile agentului economic, susțin cei 31 de … Articolul Statul vorbește de predictibilitate, dar organele de control și inspectorii comit devieri în raport cu businessul apare prima dată în EDUFIN.MD.
1 noiembrie 2018
21:30
Potrivit ultimelor rezultate, culturile agricole au atins un nivel care îi mulțumește pe agricultori. Recolta culturilor cerealiere din grupa întâi a înregistrat un nivel mediu – 1,1 milioane tone dintre care circa 350 mii tone sunt utilizate sau vor fi utilizate pe intern pentru înființarea culturilor agricole pentru recolta anului 2019, pentru acoperirea necesităților industriei … Articolul Radiografia sectorului agricol: Un an agricol cu producții mediu, dar cu semnale pozitive pentru anii următori apare prima dată în EDUFIN.MD.
29 octombrie 2018
18:40
Misiunea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), aflată în vizită la Chișinău în perioada 24-26 octombrie 2018, a avut drept scop evaluarea situației educației financiare în Republica Moldova. Misiunea a avut întrevederi cu reprezentanții autorităților publice, sectorului bancar, precum și ai organizațiilor neguvernamentale. Discuțiile au fost organizate la sediul Banca Națională a Moldovei (BNM). … Articolul Banca Națională a Moldovei a găzduit o misiune a OCDE în domeniul educației financiare apare prima dată în EDUFIN.MD.
18:20
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, au avut o întrevedere cu delegația Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) condusă de Alain Pilloux, vicepreședinte al BERD, care s-a aflat în vizită în Republica Moldova, în perioada 25-26 octombrie 2018. Oficialii au discutat despre mersul reformelor în sistemul financiar-bancar și, … Articolul BERD apreciază progresul reformelor în domeniul finanțelor și sectorul bancar din Moldova apare prima dată în EDUFIN.MD.
28 octombrie 2018
18:20
După 10 ani de cădere continuă și stagnare a prețurilor la apartamente din mun. Chișinău, în tr.III 2018 ele au arătat primele semne de înviorare. Astfel prețul mediu al unui apartament de 70m2 a cunoscut o ușoară creștere de la 36,540 euro în trimestrul II până la 36,680 euro în trm. III. Această creștere este … Articolul Cererea de apartamente provocată de creșterea veniturilor dezmorțește piața imobiliară după 10 ani de declin apare prima dată în EDUFIN.MD.
17:50
Mărimea bugetelor unităților administrativ teritoriale (BUAT) este critic insuficientă pentru asigurarea dezvoltării durabile a colectivităţilor locale. În același timp, se amplifică restrângerea rolului bugetelor locale în finanțarea economiilor locale. Aceste evoluții indică asupra subestimării de către decidenții politici de la nivelul autoritățile publice locale (APC) a dezvoltării economice locale în calitate de soluție menită să … Articolul Lipsa unei autonomii financiare locale autentice rămâne o piedică în dezvoltarea economică apare prima dată în EDUFIN.MD.
17:40
Pentru prima dată în octombrie 2018 rezervele valutare ale Republicii Moldova au depășit 3 miliarde USD. De fapt, nivelul acestora sunt termometrul economiei. Rezervele valutare sunt caracterizate prin două aspecte. Este vorba de gradul de acoperire cu importuri și capacitatea de acoperire a masei monetare în circulație (volumul dolarilor raportat la toți leii din piață), … Articolul Piața valutară așteaptă relaxarea Băncii Naționale a Moldovei apare prima dată în EDUFIN.MD.
18 octombrie 2018
19:50
Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță că organizează, în perioada 29-31 octombrie 2018, un eveniment de educație financiară pentru elevi și studenți, cu prilejul Zilei Internaționale a Economisirii (31 octombrie). Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă sala de expoziții în care se păstrează colecția de monede comemorative și jubiliare emise de Banca Națională a Moldovei, … Articolul De Ziua Internațională a Economisirii BNM își deschide ușile pentru elevi și studenț apare prima dată în EDUFIN.MD.
17 octombrie 2018
21:00
Economia Republicii Moldova a început să duduie în cifre optimiste, dar bunăstarea populației rămâne la un nivel scăzut. Migrația își menține trendul ca urmare a lipsei locurilor de muncă. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” de către jurnalistul Victor Ursu. Datele statistice arată o dinamică pozitivă, care se atestă în … Articolul Victor Ursu: Economia Republicii Moldova duduie în cifre optimiste apare prima dată în EDUFIN.MD.
20:40
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea, a avut la 16 octombrie 2018 o întâlnire cu studenții și profesorii de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), la care a explicat schimbările tehnologice majore prin care trece sectorul financiar-bancar pe plan internațional și impactul acestor schimbări asupra băncilor din Republica Moldova. În special, guvernatorul a … Articolul Sergiu Cioclea: Noul sistem bancar va crea oportunități noi pentru absolvenții UTM apare prima dată în EDUFIN.MD.
9 octombrie 2018
21:00
Valoarea ajutoarelor de stat acordate în 2016 a fost de 5,6 miliarde lei, ceea ce constituie 4,2% din PIB, o valoare mult prea ridicată comparativ cu practicile internaționale. Acest volum ridicat de resurse publice direcționate din bugetele autorităților centrale și locale către entități private în condiții de transparență și eficiență redusă ridică anumite semne de … Articolul Schemele ajutoarelor de stat: miliarde de lei pentru denaturarea concurenței apare prima dată în EDUFIN.MD.
5 octombrie 2018
20:40
Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” a lansat la 4 octombrie o notă de poziție cu privire la privatizarea Î.S. Compania Aeriană „Air Moldova” prin care solicită autorităților competente să investigheze modul în care s-au format și acumulat datoriile companiei Air Moldova. Reieșind dintr-o serie de probleme enunțate în nota de poziție, este creată impresia că Air … Articolul Vezi nota de poziție cu privire la privatizarea „Air Moldova” apare prima dată în EDUFIN.MD.
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.